Sf. Scriptura ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii?

32. Sf. Scriptura ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii?

Sfanta Scriptura nu ne poate calauzi, ea singura, pe calea mantuirii, atat pentru ca ea n-a fost data omenirii de la inceput, cat si pentru ca atunci cand a fost data, ea n-a fost singura autoritate in aceasta privinta, ci a avut inaintea ei si apoi odata cu ea Sf. Traditie, in vatra mereu calda a obstei religioase, sau a Bisericii. Cu mult inainte de a incepe Moise sa scrie primele carti ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obstei religioase, chiar mai veche decat acea a Patriarhilor. Cartile Noului Testament incep sa apara dupa mai bine de zece ani de la intemeierea Bisericii. Ele apar in sanul acesteia. Si Biserica alege cartile insuflate inca din veacul I al erei noastre. Biserica este autoritatea hotaratoare in aceasta privinta cum si in talcuirea textului biblic. Ea „este stalpul si temelia adevarului” (I Timotei 3:15), ea tine „canonul neclintit al adevarului”. In ea lucreaza Duhul Sfant pentru pastrarea neintinata a adevarului mantuitor. „Unde este Biserica zice Sf. IRINEU, acolo este si Duhul Iui Dumnezeu si unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul este adevarul”. Iata de ce Sf. Scriptura nu poate, ea singura, sa ne calauzeasca pe calea mantuirii, ci numai Biserica.

Isaia C30

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 30

1.	Vai de feciorii răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care fac legăminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate.
2.	Ei iau calea Egiptului, fără să fi întrebat gura Mea, să cerşească de la Faraon ajutor şi la umbra Egiptului să se adăpostească.
3.	Pentru aceasta sprijinul lui Faraon va fi pentru voi ruşine şi râs adăpostul la umbra lui.
4.	Deşi căpeteniile lui sunt la Ţoan şi până la Hanes ajung trimişii lui,
5.	Toţi sunt neliniştiţi de acest popor, care nu le va fi de folos, care nu le va da nici un ajutor, ci numai nedumerire şi ocară.
6.	Proorocie despre fiarele de la miazăzi: Printr-o ţară de strâmtorare şi îngrijorare, cu lei şi leoaice mugitoare, năpârci şi şerpi zburători, ei duc pe măgari avuţiile lor şi pe cămile comorile lor, către un popor care nu le foloseşte la nimic.
7.	Căci ajutorul Egiptului este deşertăciune şi nimic, pentru aceea l-am numit Rahab cel adormit.
8.	Acum, du-te” scrie acestea pe o tablă şi trece-le într-o carte, ca să fie pentru mai târziu mărturie veşnică.
9.	Pentru că ei sunt un popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc să asculte de legea Domnului,
10.	Care zic proorocilor: „Voi nu vedeţi!” Şi văzătorilor: „Nu ne proorociţi pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne închipuiri amăgitoare!
11.	Daţi-vă la o parte din cale, nu ne împiedicaţi în drum, luaţi din faţa noastră pe Sfântul lui Israel!”
12.	Pentru aceasta zice Sfântul lui Israel: „Fiindcă voi aţi dispreţuit cuvântul acesta şi v-aţi încrezut în nedreptate şi minciună şi aţi nădăjduit numai în ele,
13.	Iată cum va fi păcatul vostru: ca o spărtură într-un zid înalt, care dintr-o dată şi pe neaşteptate se prăbuşeşte;
14.	Ca un vas de lut, care este aşa de spart şi zdrobit fără de milă, încât între cioburile lui nu se află măcar unul cu care să iei foc din vatră sau să scoţi apă din fântână”.
15.	Că aşa zice Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „Dacă vă întoarceţi şi sunteţi în bună pace, vă veţi izbăvi; liniştea şi nădejdea sunt vârtutea voastră”. Dar voi n-aţi vrut să ascultaţi,
16.	Ci aţi zis: „Nu! Noi vom fugi călări pe cai!” Aşa, fugiţi! „Vom încăleca pe cai iuţi ca vântul!” Ei bine, veţi fi urmăriţi şi mai repede!
17.	O mie vor fugi de ameninţarea unuia şi când vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, până când veţi rămâne ca un stâlp pe vârful muntelui şi ca un steag pe vârf de deal.
18.	Pentru aceasta Domnul aşteaptă să Se milostivească spre voi, de aceea El Se ridică să aibă milă de voi. Că Domnul este Dumnezeu al dreptăţii; fericiţi sunt cei care nădăjduiesc în El!
19.	Popor din Sion, care locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul strigătului tău şi te va auzi degrabă!
20.	Când Domnul îţi va fi dat ţie pâinea îngrijorării şi apa strâmtorării, şi cei ce te învaţă nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe dascălii tăi
21.	Şi urechile tale vor auzi cuvântul celor ce te călăuzesc pe tine, zicând: „Iată calea, mergeţi pe ea!”, fie că aţi merge la dreapta sau la stânga,
22.	Atunci argintul care acoperă idolii îl veţi găsi spurcat şi aurul care împodobeşte chipurile turnate, ca necurat îl veţi arunca, zicând: „Afară de aici!”
23.	Şi El îţi va da ploaie pentru semănătura ta pe care vei fi semănat-a pe pământ şi pâinea pe care o va rodi pământul va fi gustoasă şi hrănitoare. Turmele tale vor paşte în ziua aceea pe pajişti întinse.
24.	Şi boii şi asinii care lucrează pământul, vor mânca nutreţ dat cu sare, cu lopata şi cu baniţa vânturat.
25.	Atunci pe orice munte înalt şi pe orice deal mare, vor fi râuleţe şi pâraie de apă, în ziua măcelului groaznic, când turnurile vor cădea.
26.	Şi luna va străluci ca soarele, iar soarele va străluci de şapte ori mai mult, ca lumina a şapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său şi va tămădui vânătăile de pe trupul lui.
27.	Iată numele Domnului Care vine de departe, mânie înfocată şi nor greu; buzele Sale sunt pline de urgie şi limba Lui e foc mistuitor!
28.	Duhul Lui ca un şuvoi revărsat care ajunge până la gât, ca să cearnă pe neamuri cu sita nimicirii.
29.	Voi veţi cânta atunci, ca în noaptea cea de praznic, cu bucurie în inimi, în sunetul de flaut, ca să mergeţi în muntele Domnului, vârtutea lui Israel.
30.	Şi Domnul va face să răsune glasul Său măreţ şi va prăvăli braţul Său în aprinderea mâniei Sale, în mijlocul unui foc mistuitor, al vijeliei şi al potopului de ape şi grindină.
31.	La glasul Domnului va tremura Asiria; cu toiagul Său o va lovi.
32.	La fiecare lovitură pe care Domnul i-o va da cu toiagul cel de mustrare, sunete de tobă, de harpă şi de joc vor izbucni. în cântece şi Domnul va lupta împotriva ei cu mina ridicată.
33.	Un jertfelnic de multă vreme este pregătit, hotărât pentru Moloh. Pus-a un rug mare şi larg, paiele şi lemnele sunt din belşug. Suflarea Domnului îl va aprinde ca un şuvoi de pucioasă.

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) C42

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51

Capitolul 42

1.	Tot aşa ruşinaţi-vă de spunerea vorbelor celor din auzit şi de descoperirea cuvintelor celor ascunse.
2.	Şi aşa vei fi ruşinos adevărat şi vei afla har înaintea a tot omul.
3.	Iar de acestea să nu te ruşinezi şi nu căuta în faţă, ca să grăieşti:
4.	De legea Celui Preaînalt şi de aşezământul Lui şi de judecată ca să îndreptezi pe cel nelegiuit;
5.	De socoteli băneşti cu prietenul sau cu tovarăşul de drum; de dreapta împărţire a moştenirii între rude;
6.	De cumpenile şi de măsurile cele adevărate şi de câştigul celor multe şi celor puţine,
7.	De câştigul din vânzare sau cumpărare, de multă certarea fiilor tăi şi de sângeroasa pedepsire a robului tău.
8.	La femeia rea, bună este pecetea, şi unde sunt mâini multe, încuie.
9.	Orice vei da, cu număr şi cu măsură dă, şi ce dai şi ce iei, toate scrie-le.
10.	Nu te sfii să dai învăţătură celui fără de minte, celui nebun şi celui bătrân care se ceartă cu tinerii; şi vei fi cu adevărat învăţat şi lăudat înaintea tuturor celor vii.
11.	Fata ascunsă, priveghere este tatălui şi grija ei depărtează somnul de la el, cât este tânără, ca nu cumva să-i treacă vârsta, şi după ce se mărită, să nu fie urâtă de bărbatul său;
12.	Cât este fecioară, ca nu cumva să se pângărească şi în casa părintească să rămâie grea,
13.	Iar când va fi cu bărbatul ei ca nu cumva să se smintească,
14.	Şi împreună locuind cu soţul ei să nu rămână stearpă.
15.	Cu fata îndărătnică întăreşte paza, ca nu cumva să te faci bucurie vrăjmaşilor,
16.	Poveste în cetate şi defăimare poporului şi înaintea multora să te ruşinezi.
17.	Nu căuta la tot omul pentru frumuseţe şi în mijlocul femeilor nu şedea.
18.	Că din haină iese molia Şi de la femeie răutatea femeii.
19.	Mai bună este răutatea bărbatului decât femeia cea făcătoare de bine, şi decât aceea care face ruşine spre batjocură.
20.	Îmi voi aduce dar aminte de lucrurile Domnului şi cele ce am văzut voi spune cu cuvintele Domnului.
21.	Soarele luminând, peste toate priveşte şi de mărirea Domnului plin este lucrul Lui.
22.	Oare n-a dat Domnul sfinţilor ca să spună toate minunile Lui, care le-a întărit Domnul Atotştiutorul, ca să se întărească întru slava Lui toate?
23.	Adâncul şi inima le cearcă şi vicleşugurile lor le cunoaşte.
24.	Că a cunoscut Domnul toată ştiinţa şi a căutat la semnul veacului
25.	Vestind cele ce au trecut şi cele ce vor veni şi descoperind urmele celor ascunse.
26.	Nici un gând nu este neştiut de El şi nici un cuvânt nu s-a ascuns de El.
27.	Împodobit-a lucrările înţelepciunii Sale, Cel care este mai înainte de veac şi în veac.
28.	Nici s-a adăugat, nici s-a împuţinat şi sfatul nimănui nu i-a trebuit.
29.	Cât sunt de frumoase lucrurile Lui, şi, până la o scânteie, vrednice de a le privi!
30.	Toate acestea trăiesc şi petrec în veac, în toate trebuinţele toate ascultă.
31.	Toate sunt pereche, unul împotriva altuia şi n-a făcut nimic cu scădere.
32.	Una cu alta au întărit cele bune şi cine se va sătura văzând slava Lui?

Osea C8

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Capitolul 8

1.	Sună din trâmbiţă! Vrăjmaşul vine ca un vultur asupra templului Domnului!… Pentru că ei au călcat legământul cu Mine; împotriva legii Mele au păcătuit laolaltă.
2.	Cu toate acestea ei strigă: „Dumnezeul meu, noi cei din Israel Te-am cunoscut pe Tine!”
3.	Israel a dispreţuit milostivirea mântuitoare; duşmanul să-l urmărească!
4.	Ei şi-au ales rege fără voinţa Mea, şi-au pus căpetenii fără ca Eu să fi ştiut. Din aurul şi din argintul lor şi-au făcut idoli, ca ei să se prăbuşească.
5.	Samaria aduce jertfă unui viţel; mânia Mea stă aprinsă împotriva lor. Până când pot să rămână ei nepedepsiţi?
6.	Că el este din Israel, un meşter l-a lucrat, dar el nu este Dumnezeu. Să fie sfărâmat în bucăţi viţelul Samariei!
7.	Pentru că ei au semănat vânt, vor culege furtună; o semănătură care nu rodeşte spice şi care nu au nici un grăunte în ele! Şi dacă ar avea ceva în ele, străinii să le mănânce!
8.	Israel va fi nimicit, va fi socotit printre neamuri ca un vas fără preţ.
9.	Că ei şi-au îndreptat ochii spre Asirieni, au dat daruri de dragoste…
10.	– Chiar când ei vor fi împrăştiaţi printre neamuri, Eu îi voi aduna laolaltă – şi ei vor înceta ca să-şi ungă regi şi căpetenii.
11.	Efraim şi-a clădit multe altare – cu gând de păcat au fast ridicate!
12.	Dacă Eu aş scrie pentru el o mie de porunci ale legii Mele, ele sunt privite ca ale unui străin.
13.	Le plac jertfe şi ei le aduc, carne vor şi o mănâncă. Domnul nu le binevoieşte. Şi acum Îmi voi aduce aminte de fărădelegile lor şi voi pedepsi păcatele lor. Să se întoarcă în Egipt!
14.	Israel a uitat pe Ziditorul său şi şi-a clădit palate, şi Iuda şi-a înmulţit întăriturile sale; de aceea voi trimite foc în cetăţile lui care îi va mistui palatele.

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul C10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Capitolul 10

1.	Şi am văzut alt înger puternic, pogorându-se din cer, învăluit într-un nor şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa lui strălucea ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc,
2.	Şi în mână avea o carte mică, deschisă. Şi a pus piciorul lui cel drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ,
3.	Şi a strigat cu glas puternic, precum răcneşte leul. Iar când a strigat, cele şapte tunete au slobozit glasurile lor.
4.	Şi când au vorbit cele şapte tunete, voiam să scriu, dar am auzit o voce care zicea din cer: Pecetluieşte cele ce au spus cele şapte tunete şi nu le scrie.
5.	Iar îngerul pe care l-am văzut stând pe mare şi pe pământ, şi-a ridicat mâna dreaptă către cer,
6.	Şi s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, Care a făcut cerul şi cele ce sunt în cer şi pământul şi cele ce sunt pe pământ şi marea şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi,
7.	Ci, în zilele când va grăi al şaptelea înger – când va fi să trâmbiţeze – atunci va fi săvârşită taina lui Dumnezeu, precum bine a vestit robilor Săi, proorocilor.
8.	Iar glasul din cer, pe care-l auzisem, iarăşi a vorbit cu mine, zicând: Mergi de ia cartea cea deschisă din mâna îngerului, care stă pe mare şi pe pământ.
9.	Şi m-am dus la înger şi i-am zis să-mi dea cartea. Şi mi-a răspuns: Ia-o şi mănânc-o şi va amărî pântecele tău, dar în gura ta va fi dulce ca mierea.
10.	Atunci am luat cartea din mâna îngerului şi am mâncat-o; şi era în gura mea dulce ca mierea, dar, după ce-am mâncat-o pântecele meu s-a amărât.
11.	Şi apoi mi-a zis: Tu trebuie să prooroceşti, încă o dată, la popoare şi la neamuri şi la limbi şi la mulţi împăraţi.

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul C3

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Capitolul 3

1.	Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort.
2.	Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu.
3.	Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta.
4.	Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici.
5.	Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui.
6.	Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.
7.	Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide:
8.	Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu.
9.	Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.
10.	Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.
11.	Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.
12.	Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, – al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou.
13.	Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.
14.	Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
15.	Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
16.	Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.
17.	Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!
18.	Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
19.	Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte.
20.	Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.
21.	Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.
22.	Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel C10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Capitolul 10

1.	În adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor, nu poate niciodată – cu aceleaşi jertfe, aduse neîncetat în fiecare an – să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.
2.	Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârşesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curăţiţi, n-ar mai avea nici o conştiinţă a păcatelor?
3.	Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor.
4.	Pentru că este cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele.
5.	Drept aceea, intrând în lume, zice: „Jertfă şi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup.
6.	Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut;
7.	Atunci am zis: Iată vin, în sulul cărţii este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule”.
8.	Zicând mai sus că: „Jertfă şi prinoase şi arderile de tot şi jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ţi-au plăcut”, care se aduc după Lege,
9.	Atunci a zis: „Iată vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule”. El desfiinţează deci pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea.
10.	Întru această voinţă suntem sfinţiţi, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna.
11.	Şi orice preot stă şi slujeşte în fiecare zi şi aceleaşi jertfe aduce de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele.
12.	Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu,
13.	Şi aşteaptă până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Lui.
14.	Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc;
15.	Dar şi Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte aceasta, fiindcă după ce a zis:
16.	„Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile – zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor”.
17.	Şi adaugă: „Iar de păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte”.
18.	Unde este dar iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.
19.	Drept aceea, fraţilor, având îndrăzneală, să intrăm în Sfânta Sfintelor, prin sângele lui Iisus,
20.	Pe calea cea nouă şi vie pe care pentru noi a înnoit-o, prin catapeteasmă, adică prin trupul Său,
21.	Şi având mare preot peste casa lui Dumnezeu,
22.	Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălându-ne trupul în apă curată,
23.	Să ţinem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit,
24.	Şi să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune,
25.	Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea.
26.	Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă,
27.	Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici.
28.	Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis fără de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori;
29.	Gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului.
30.	Căci cunoaştem pe Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti”. Şi iarăşi: „Domnul va judeca pe poporul Său”.
31.	Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu.
32.	Aduceţi-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi răbdat luptă grea de suferinţe,
33.	Parte făcându-vă privelişte cu ocările şi cu necazurile îndurate, parte suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca acestea,
34.	Căci aţi avut milă de cei închişi, iar răpirea averilor voastre aţi primit-o cu bucurie, bine ştiind că voi aveţi o mai bună şi statornică avere.
35.	Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare răsplătire.
36.	Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa.
37.	„Căci mai este puţin timp, prea puţin, şi Cel ce e să vină, va veni şi nu va întârzia;
38.	Iar dreptul din credinţă va fi viu; şi de se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el”.
39.	Noi nu suntem (fii) ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului.

A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan C1

1

Capitolul 1

1.	Preotul, către aleasa Doamnă şi către fiii ei, pe care ei îi iubesc întru adevăr şi nu numai eu, ci şi toţi care au cunoscut adevărul,
2.	Pentru adevărul care rămâne în noi şi va fi cu noi în veac:
3.	Har, milă, pace fie cu voi, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr şi în dragoste.
4.	M-am bucurat foarte, că am aflat pe unii din fiii tăi umblând întru adevăr, precum am primit poruncă de la Tatăl.
5.	Şi acum te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie poruncă nouă, ci pe aceea pe care noi o avem de la început, ca să ne iubim unii pe alţii.
6.	Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire.
7.	Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul.
8.	Păziţi-vă pe voi înşivă, ca să nu pierdeţi ceea ce aţi lucrat, ci să primiţi plată deplină.
9.	Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul.
10.	Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!
11.	Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele.
12.	Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină.
13.	Te îmbrăţişează fiii surorii tale celei alese.

Despre cultul Sfintilor si al Ingerilor

Despre cultul Sfintilor si al Ingerilor 

 Sectarul: Pentru care pricină voi, ortodocşii, vă închinaţi la îngeri şi la sfinţi şi îi puneţi pe ei mijlocitori către Dumnezeu pentru mântuirea voastră? Căci nu există decât un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Iisus Hristos. Apostolul ne învaţă clar în această privinţă: Unul este Dumnezeu, Unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: omul Hristos Iisus (I Tim. 2, 5). Deci nici îngerii, nici sfinţii, nimeni în afară de Hristos nu poate mijloci de la Dumnezeu mântuirea noastră.

Preotul: Ascultă, omule, noi nu ne închinăm la sfinţi şi la îngeri ca şi lui Dumnezeu. Inchinarea pe care o aducem noi sfinţilor şi îngerilor este numai o cinstire (venerare), iar lui Dumnezeu ne închinăm şi îi slujim cu desăvârşită închinare, care se mai numeşte şi „latrie” sau „adorare”. Noi venerăm pe sfinţii lui Dumnezeu pentru că ei sunt prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu, după cum este scris: Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc (Ioan 15, 14). Iar despre Avraam citim de asemenea: Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate şi a fost numit prieten al lui Dumnezeu (Iacov 2, 23). Şi marele Apostol Pavel scrie efesenilor: Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu (Efes. 2, 19). Aşadar, ca pe nişte prieteni ai lui Dumnezeu şi casnici ai Lui îi cinstim (venerăm) pe sfinţi. Incă mai ştim că sfinţii sunt proslăviţi de Dumnezeu în ceruri (Luca 20, 36); sfinţii vor judeca lumea (I Cor. 6, 2; Matei 19, 28; Evrei 12, 22-23); sfinţii, încă pe pământ fiind, aveau darul proorociei (III Regi 14, 1-17), vezi şi proorocia lui Elisei asupra lui Ghiezi (IV Regi 5, 25-27). Sfinţii, încă în viaţa aceasta fiind, se rugau lui Dumnezeu pentru oameni. Astfel, Avraam s-a rugat pentru Abimelec (Fac. 20, 7), Moise s-a rugat lui Dumnezeu pentru popor ş.a.

Sectarul: Dar cum pot sfinţii şi îngerii să fie mijlocitori la Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, de vreme ce noi trebuie să aşteptăm mântuirea numai de la Hristos, Mântuitorul şi Mijlocitorul mântuirii noastre, după cum este scris: Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi (Fapte 4, 12)? Aşadar nu este nevoie să ne adresăm sfinţilor, când vrem să dobândim mântuirea.

Preotul: Dimpotrivă, acest lucru este prea de nevoie, căci sfinţii lui Dumnezeu au posibilitatea, în cer, de a mijloci la Dumnezeu pentru oameni şi de a contribui la mântuirea acestora. Aceasta se arată luminat din cuvântul Apocalipsei, care zice: Şi când (Mielul) a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apoc. 5, 8). Aşadar rugăciunile sfinţilor sunt duse la Dumnezeu, iar sfinţii nu se roagă numai pentru ei, ci şi pentru oameni, după cum am arătat mai sus că s-a rugat Avraam pentru Abimelec, Moise pentru popor şi după cum se ruga marele Apostol Pavel pentru creştinii din Filipi, către care scrie: Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie (Filip. 1, 3-4). Şi iarăşi: Mulţumim lui Dumnezeu totdeauna pentru voi toţi şi vă pomenim în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrul credinţei voastre… (I Tes. 1, 2-3). Şi iarăşi: Pentru aceasta, ne şi rugăm pururea pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă facă vrednici de chemarea Sa… (II Tes. 1, 11). Şi iarăşi: Nu încetez a mulţumi pentru voi, pomenindu-vă în rugăciunile mele, ca Dumnezeu… să vă dea vouă duhul înţelepciunii… (Efes. 1, 16-17). Şi iarăşi: Aceasta şi cerem în rugăciunea noastră: desăvârşirea voastră (II Cor. 13, 9). Iar lui Timotei îi scrie: Mulţumesc lui Dumnezeu, Căruia Ii slujesc din strămoşi, cu cuget curat, că te pomenesc neîncetat, zi şi noapte, în rugăciunile mele (II Tim. 1,3). De asemenea, în Vechiul Testament este scris: …iar robul Meu, Iov, să se roage pentru voi; din dragoste pentru el, voi fi îngăduitor, ca să nu Mă port cu voi după nebunia voastră, întrucât n-aţi vorbit despre Mine aşa de drept cum a vorbit robul Meu, Iov (Iov 42, 8). Deci iată, din cele de până aici se vede clar că sfinţii au posibilitatea să mijlocească la Dumnezeu cele spre mântuirea noastră, precum şi faptul că ei şi în viaţă, cât şi după moarte, se roagă în cer pentru cei de pe pământ, mijlocind pentru ei cele spre folos, după cele scrise în Sfânta Scriptură: Acesta este iubitorul de fraţi, proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate (II Mac. 15, 14). Şi Daniel prin vedenie se ruga lui Dumnezeu (Dan. 10, 11-21). De asemenea, Dumnezeu trimite pe îngerii Săi în ajutorul celor ce se roagă Lui (Fac. 24, 7). Dumnezeu trimite pe îngerul Său la Daniel şi îl scapă din gura leilor (Dan. 6, 23). Şi marele Apostol Pavel arată că îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu, pe care El îi trimite spre ajutorul celor ce vor să moştenească mântuirea (Evrei 1, 14). Cine primeşte pe sfinţi, primeşte pe Hristos (Matei 10, 40-41). Aşadar, din mărturiile scripturistice de mai sus ţi-am arătat că sfinţii şi îngerii pot să mijlocească la Dumnezeu pentru noi, oamenii, prin rugăciunile lor, ca nişte prieteni ai lui Dumnezeu (Ioan 15, 14), ca nişte iubiţi ai lui Dumnezeu (Dan. 10, 19) şi ca nişte casnici ai lui Dumnezeu (Efes. 2, 19).

Sectarul: Voi, ortodocşii, prin închinarea şi slujirea la îngeri şi la sfinţi, umbriţi slava şi cinstea ce I se cuvine numai lui Dumnezeu. Apostolul Pavel mustră şi opreşte cu asprime pe coloseni, care făceau aşa, căci, lăsând închinarea la Dumnezeu, se închinau şi slujeau îngerilor, scriindu-le: Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri…, în loc să se ţină strâns de capul (Hristos) de la care trupul tot – prin încheieturi şi legături, îndestulându-se şi întocmindu-se -, sporeşte în creşterea lui Dumnezeu (Col. 2, 18-19).

Preotul: Nici o umbrire sau micşorare nu se aduce slavei lui Dumnezeu prin venerarea şi cinstirea slugilor Lui. Mai întâi, că una este închinarea (adorarea) pe care o aducem noi lui Dumnezeu, cum mai sus am arătat, şi alta este cinstirea (venerarea) pe care o aducem noi îngerilor şi sfinţilor lui Dumnezeu, ca unor slugi şi prieteni iubiţi ai lui Dumnezeu. Apoi, însuşi Duhul Sfânt ne îndeamnă să lăudăm pe Dumnezeu prin sfinţii Lui, zicând: Lăudaţi pe Domnul întru sfinţii Lui (Ps. 150, 1). Noi, când cerem ajutorul şi mijlocirea sfinţilor şi a îngerilor în rugăciunile noastre, tot pe Dumnezeu îl slăvim, deoarece şi sfinţii la rândul lor duc cererile şi rugăciunile noastre, împreună cu rugăciunile lor, la Dumnezeu (Fapte 9, 32-42; 20, 9-12, 36; 28, 3-9; Apoc. 5, 8). Însuşi Dumnezeu a proslăvit pe sfinţii Săi (Rom. 2, 10) şi i-a îmbrăcat pe ei cu slava Sa: Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi suntem una (Ioan 17, 22) şi le-a zis lor: Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine (Luca 10, 16). Sau: Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc, plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va lua (Matei 10, 40-41). Aceste mărturii dovedesc până unde ajunge hula şi rătăcirea tuturor celor care, lepădându-se de cinstirea sfinţilor şi a îngerilor – care sunt slugi iubite ale lui Dumnezeu -, nu-şi dau seama că, de fapt, ei se leapădă de însuşi Dumnezeu, Ziditorul tuturor. Vai de hula şi de nebunia voastră.

Sectarul: Sfinţii, chiar dacă pot, nu vor să mijlocească la Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Căci iată, Avraam n-a vrut să mijlocească la Dumnezeu pentru bogatul nemilostiv, deşi acesta îl rugase stăruitor (Luca 16, 24-31).

Preotul: N-a vrut, căci nu era cazul, deoarece păcatul bogatului nemilostiv era împotriva Duhului Sfânt, care nu are iertare nici în veacul de acum, nici în cel viitor, pentru că, păcătuind mereu cu încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi nepocăindu-se, a murit în această stare (Matei 12, 31-32).

Sectarul: Sfânta Scriptură ne arată că sfinţii şi îngerii resping închinarea faţă de ei, spre a nu fi ştirbită şi umbrită închinarea faţă de Dumnezeu, Căruia Singur I se cuvine cinste deosebită şi închinare. In Sfânta Scriptură ni se spune despre Apostolul Petru: Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, intimpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te. Şi eu sunt om (Fapte 10, 25-26). Iar despre Pavel şi Varnava: Iar preotul lui Zeus, care era înaintea cetăţii, aducând la porţi tauri şi cununi, voia să le aducă jertfă împreună cu mulţimile. Şi auzind Apostolii Pavel şi Varnava, şi-au rupt veşmintele, au sărit în mulţime, strigând şi zicând: Bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi… (Fapte 14, 13-15). Asemenea se întâmplă şi cu îngerii, cum este de pildă îngerul care i-a făcut Apostolului Ioan descoperirile din Apocalipsă: Şi am căzut înaintea picioarelor lui, ca să mă închin lui. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei (Apoc. 19, 10). Iar altă dată: Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea. Şi el mi-a zis: Vezi să nu faci aceasta! Căci sunt împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, proorocii, şi cu cei ce păstrează cuvintele cărţii acesteia. Lui Dumnezeu închină-te! (Apoc. 22, 8-9). Deci atât sfinţii, cât şi îngerii, refuză orice închinăciune ce li se aduce, ştiind că ea se cuvine numai lui Dumnezeu.

Preotul: In Faptele Apostolilor cap. 10, vers. 25-26, Apostolul Petru respinge închinarea ce i-a adus-o Corneliu, sub cuvânt că el este om, deoarece Corneliu îl socotise că este mai mult decât om, adică zeu. Sutaşul roman era familiarizat cu noţiunea de zei, ca unul ce fusese păgân. Deci, socotind pe Petru ca pe un trimis al lui Dumnezeu, el era foarte înclinat a-l socoti ca zeu – iar dacă nu ca zeu, cel puţin ca pe un om superior celorlalţi oameni sau semizeu -, căruia el credea că I se cuvenea nu venerare, ci adorare, ca zeilor, ceea ce Petru a refuzat să i se aducă. In citatul din Faptele Apostolilor (14, 13-15), Pavel şi Varnava resping închinarea ce li s-a adus pentru acelaşi motiv ca şi mai sus, căci erau socotiţi ca zei şi li s-ar fi adus adorare, nu venerare. Contextul ne spune clar că locuitorii pământului din Listra, uimiţi de minunea vindecării ologului din naştere de către Pavel, în văzul tuturor au strigat: Zeii, asemânându-se oamenilor, s-au coborât la noi. Şi ziceau de Varnava că este Zeus, iar de Pavel că este Hermes, de vreme ce era «purtătorul cuvântului» (Fapte 14, 11-12). Astfel, este lesne de înţeles refuzul apostolilor de a fi adoraţi ca nişte zei, de vreme ce ei tocmai împotriva zeilor predicau întoarcerea la Unicul Dumnezeu (Fapte 14, 15-17). Şi acestea zicând, abia au potolit mulţimile, ca să nu le aducă jertfă (Fapte 14, 18), se spune în continuare. In al treilea citat (Apoc. 19, 10), îngerul descoperitor al vedeniilor apocaliptice respinge închinarea ce i-a adus-o Apostolul şi Evanghelistul Ioan. Respingerea este motivată: Sunt împreună-slujitor cu tine…, adică sunt egal cu tine, ca slujitor al lui Dumnezeu, cum eşti şi tu, deci suntem în raporturi de egalitate şi nu se cuvine să primesc de la tine închinare, mai cu seamă că şi tu eşti aici, nu în trup, ci în «duh» (Apoc. 1, 10), adică în stare îngerească; şi în plus, şi tu ca mine eşti în «duhul proorociei», care constă în a mărturisi pe Iisus. Al doilea motiv al refuzului este exprimat în cuvintele: «Lui Dumnezeu te închină». Dumnezeu era de faţă şi îngerul descoperitor I-ar fi adus o jignire dacă ar fi primit pentru sine, chiar în faţa lui Dumnezeu, închinare de la Ioan. Chiar şi între oameni este jignitor a respecta prea mult pe un înalt slujitor al unui conducător de ţară, când acel conducător este de faţă. Totdeauna, toată atenţia şi toată cinstea se îndreaptă către cel ce este mai-marele tuturor, atunci când el este prezent. Dar aceasta nu înseamnă că cei din jurul lui nu ar fi şi ei oameni de mare cinste. In citatul din urmă (Apoc. 22, 8-9), de asemenea, îngerul exprimă chiar mai limpede decât în citatul dintâi, egalitatea sa cu Apostolul Ioan şi necuviinţa ce ar face-o primindu-I închinarea. Astfel, în toate citatele de mai sus invocate de voi, sectarii, în motivarea învăţăturilor voastre greşite, refuzul sfinţilor şi al îngerilor de a li se aduce închinare îşi are explicaţie proprie şi particulară: Apostolii Petru, Pavel şi Varnava au refuzat a li se aduce adorarea ca unor zei, iar nu cinstirea sau venerarea pe care sfinţii o primesc; iar îngerul descoperitor a respins închinarea lui Ioan, pentru egalitatea pe care o avea cu el, ca împreună-slujitor al lui Dumnezeu. Insă în ce priveşte cinstirea şi venerarea pe care oamenii o aduc sfinţilor şi îngerilor lui Dumnezeu, acestea sunt primite de ei,după cum se poate vedea în diferite locuri ale dumnezeieştii Scripturi. Un prim exemplu se poate vedea atunci când a treia căpetenie trimisă de împăratul Ohozia, cu cei cincizeci de oameni ai lui, venind şi căzând în genunchi înaintea lui Ilie, l-a rugat, zicând: «Omul lui Dumnezeu, să nu fie trecut cu vederea de ochii tăi sufletul meu şi sufletul acestor cincizeci de robi ai tai” (IV Regi 1, 13). Şi iarăşi: …fiii proorocilor cei din Ierihon… au ieşit înaintea lui (Elisei) şi i s-au plecat până la pământ (IV Regi 2, 15). Şi iarăşi: Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel… (Dan. 2, 46). Şi iarăşi, vedem că Valaam s-a închinat şi a căzut cu faţa la pământ… înaintea îngerului Domnului (Num. 22, 31). Iarăşi vedem că îngerul Domnului a primit închinare de la Isus al lui Navi, care a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat (Iosua 5, 14-15). Îngerii au primit închinare de la Lot (Fac. 19, 1).Îngerul Domnului a primit închinare de la Manoe şi femeia lui, care i s-a închinat lui până la pământ, iar îngerul Domnului s-a înălţat cu para focului de pe jertfelnic (Jud. 13, 18-21). Îngerul Domnului a primit închinare de la David şi de la bătrânii poporului (I Paral. 21, 16-18). Îngerul Domnului a primit închinare de la Daniel Proorocul (Dan. 8, 18; 10, 9-15). Iată că în cele de până aici ţi-am răspuns la cele ce ai afirmat dumneata, că îngerii şi sfinţii lui Dumnezeu nu voiesc a primi închinare de la oameni. Citeşte cu atenţie locurile indicate din Sfânta Scriptură şi vei înţelege destul de clar că nu ai dreptate în cele ce susţii, şi că atât sfinţii lui Dumnezeu, cât şi îngerii Lui, primesc cinstire şi venerare de la oameni, fără ca această venerare a lor să aducă vreo mâhnire lui Dumnezeu. Căci cum S-ar putea supăra Dumnezeu când vede pe prietenii Lui cei iubiţi şi pe casnicii Săi că se slăvesc în numele Lui, când El însuşi i-a proslăvit pe ei (Rom. 2, 10) şi i-a înzestrat cu puteri minunate şi cu daruri deosebite?

Sectarul: Care sunt aceste daruri şi puteri deosebite cu care Dumnezeu a înzestrat pe sfinţii Săi?

Preotul: Mai întâi de toate sunt puterile date lor de a face minuni, după cum scrie: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel (Ps. 67, 36) şi iarăşi: Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei (Ps. 15, 3). Oare nu prin mâna proorocului Său, Moise, a bătut Dumnezeu Egiptul (Ieş. 7, 10-12), a prefăcut apa în sânge (7, 20-21), a adus broaşte (8, 6), tăuni (8, 24), ciuma vitelor (9, 3), băşici usturătoare, grindină şi foc (9, 8, 18, 33), lăcuste (10, 4-6), întuneric (10, 21), moartea primilor născuţi (12, 29- 30), i-a trecut pe evrei prin Marea Roşie (14, 15-16), 1-a pierdut pe faraon şi pe ostaşii lui (14, 27)? Şi nu tot prin mâna lui Moise a învins pe Amalec (Ieş. 17), a îndulcit apele Merei (Ieş. 15), a scos apă din piatră la Horeb (Ieş. 17, 6), a făcut să înghită pământul pe Core şi Datan (Num. 16, 28, 33), a vindecat prin şarpele de aramă (Num. 21), a izvorât apă din piatră la Cadeş (Num. 20)? Apoi, prin Iosua Navi: oprirea apelor Iordanului (Iosua 3, 11-17), căderea zidurilor Ierihonului (Iosua 6, 6-20); prin Ghedeon: nimicirea madianiţilor (Jud. 7, 16-23); prin Samson: leul sfâşiat (Jud. 14), filistenii ucişi, porţile Gazei luate şi dărâmarea templului lui Dagon (Jud. 16, 28-31); prin Samuel: tunet şi ploaie peste seceriş (I Regi 12, 16-18); prin Ilie Proorocul: seceta cea mare (III Regi 17, 1), înmulţirea fainii şi a untdelemnului văduvei (III Regi 17, 14), învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului (III Regi 17, 17-23), coborârea focului din cer peste jertfe (III Regi 18, 36-38), deschiderea cerului şi ploaie mare (III Regi 18, 41-42). Se mai arată prin Ilie: Ohozia, pedepsit cu moartea (IV Regi 1, 16), despărţirea apelor Iordanului cu cojocul (IV Regi 2, 8); prin Elisei: despărţirea apelor Iordanului (IV Regi 2, 14), curăţirea apelor Ierihonului (IV Regi 2, 19-23), copiii din Betel sfâşiaţi de urşi (IV Regi 2, 23-24), învierea fiului şunamitencei (IV Regi 4, 32-35), vindecarea lui Neeman (IV Regi 5, 10-14), Ghiezi lovit cu lepră (IV Regi 5, 27), omul înviat prin oasele lui Elisei (IV Regi 13, 21); iar prin Isaia, vindecarea lui Iezechia (IV Regi 20, 1-7). Cei doisprezece sfinţi apostoli au săvârşit diferite vindecări (Matei 10, 1; Marcu 3, 14-15; 6, 7, 13; Luca 9, 1-2, 6), cei şaptezeci de ucenici au făcut diferite minuni (Luca 10, 9, 17) Apoi, alte nenumărate minuni ale apostolilor (Marcu 16, 20;Fapte 2, 43; 5, 12, 16), vindecarea ologului (Fapte 3, 2-8), moartea lui Anania şi a Safirei (Fapte 5, 1-10), vindecări de bolnavi (Fapte 5, 15-16), vindecarea slăbănogului Enea (Fapte 9,34), învierea Tavitei (Fapte 9, 36-41), minuni mari (Fapte 8, 7,13), redarea vederii lui Saul (Fapte 9, 17-18; 22, 11-13), orbirea lui Elimas (Fapte 13, 11), învierea lui Eutih (Fapte 20, 9-12), vindecarea tatălui lui Publius (Fapte 28, 8) şi alte nenumărate minuni şi puteri pe care nu este nici vreme, nici loc a le pomeni. Iată dar, omule, cu ce puteri şi cu ce daruri a împodobit Dumnezeu pe sfinţii Săi, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Pentru aceasta, voi încheia cuvântul despre minunile sfintilor lui Dumnezeu cu ce zice Duhul Sfânt: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel (Ps. 67, 36). Iar dacă venerăm şi pe îngerii lui Dumnezeu întocmai ca pe sfinţi, apoi trebuie arătat că multe şi preaslăvite minuni a făcut Dumnezeu în lume prin mijlocirea sfinţilor Săi îngeri, ca de pildă: îngerul Domnului a condus pe israeliţi din Egipt (Ieş. 14, 19; 23, 20; 32, 34; 33, 2; Num. 20, 16); nimicirea Sodomei şi a Gomorei, de asemenea, s-a făcut prin îngeri (Fac. 19,13); molima în Ierusalim (II Regi 24, 15-17; I Paral. 21, 14-16); nimicirea oştirii asiriene (IV Regi 19, 35; II Paral. 32, 21;Isaia 37, 36); Irod lovit de moarte (Fapte 12, 23); vestirea zămislirii lui Iisus Hristos (Matei 1, 20-21; Luca 1, 31); vestirea naşterii lui Hristos (Luca 2, 10); Învierea Domnului (Matei 28, 5-7); Înălţarea, şi tot prin ei se va face vestirea celei de a doua veniri a Domnului (Fapte 1, 11); zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1,13-36); îngerii slujeau lui Iisus Hristos (Matei 4, 11; Marcu 1, 13); ei au vestit păstorilor Naşterea Domnului (Luca 2, 9); ei au vestit sfintelor mironosiţe Învierea Domnului (Matei 28, 1-7); ei vor despărţi pe cei drepţi de cei nedrepţi în ziua Judecăţii celei de apoi (Matei 13, 39-42; 24, 31) şi încă nenumărate minuni şi puteri ale lui Dumnezeu s-au făcut, se fac şi se vor face prin sfinţii Lui îngeri, până la sfârşitul veacurilor. Aceste binefaceri ale lui Dumnezeu făcute de El prin sfinţii Săi îngeri ne obligă să-i cinstim, ca pe cei ce slujesc cu milă şi cu blândeţe la mântuirea noastră (II Petru 2, 11; Iuda 1, 9; Ps. 67, 17; 90, 11; 102, 21 ş.a.).

* * *

 

Credinciosul: Avem temeiuri să credem că sfinţii mijlocesc pentru noi în rugăciunile lor?

Preotul: Ţi-am arătat pe larg în cele de mai sus despre acest lucru, cu trimiteri din Sfânta Scriptură. Dar pentru a fi mai întemeiat despre acest adevăr, îţi mai spun şi cele ce urmează: Noi vedem din Sfânta Scriptură că sfinţii lui Dumnezeu, încă în viaţă fiind, se rugau şi mijloceau către Dumnezeu pentru oameni. Aşa auzim pe marele Apostol Pavel zicând: Mulţumesc Dumnezeului meu, ori de câte ori îmi amintesc de voi, căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu bucurie (Filip. 1, 3-4; I Tes. 1, 2-3; II Tes. 1,11; Efes. 1, 16-18; 3, 14-21; II Cor. 13, 9; II Tim. 1,3 ş.a.).

Credinciosul: Dar pentru care pricină Dumnezeu primeşte pe sfinţi şi pe îngeri să se roage şi să mijlocească pentru mântuirea oamenilor, de vreme ce numai Mântuitorul nostru Iisus Hristos este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni (I Tim. 2, 5)?

Preotul: Dumnezeu primeşte cererile şi mijlocirile care se fac către El, prin rugăciunile sfinţilor şi ale îngerilor, fiindcă El voieşte a-i slăvi pe ei, precum şi ei îl slăvesc în cer şi pe pământ. Acest lucru îl adevereşte Sfânta Scriptură când zice: Eu slăvesc pe cei ce Mă slăvesc pe Mine (I Regi 2, 30). Şi fiindcă sfinţii au pătimit împreună cu El în această viaţă, se vor slăvi împreună cu El, după cum este scris, ca să-Şi arate bogăţia slavei Sale spre vase ale milei, pe care mai dinainte le-a pregătit spre slavă (Rom. 9, 23). Deci sfinţii care au slăvit pe Dumnezeu în trupul şi sufletul lor (I Cor. 6, 20; Filip. 1, 20) prin faptele lor cele bune (Matei 5, 16) şi au suferit chinuri pentru slava lui Dumnezeu (Ioan 21, 19), aceştia se slăvesc de Dumnezeu şi au primit de la Dumnezeu nu numai slavă, ci şi darul de a face minuni mari, chiar şi mai mari decât a făcut Mântuitorul nostru Iisus Hristos când era cu noi pe pământ. Acest adevăr Însuşi Mântuitorul cu proorocie mai înainte ni l-a spus nouă, zicând: Cel ce crede în Mine, va face şi el lucrurile pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face… (Ioan 14, 12). Noi ne închinăm sfinţilor lui Dumnezeu, nu ca unora care ar fi prin fire dumnezei şi binefăcători, ci ca unor robi şi slujitori ai lui Dumnezeu, care au dobândit de la El deplină încredere, încât orice vor cere primesc de la El, ca unii ce I-au păzit poruncile (I Ioan 3, 21-22). Noi venerăm (cinstim) pe sfinţii lui Dumnezeu fiindcă Însuşi Împăratul Dumnezeu Se simte cinstit văzând că sluga Lui iubită este cinstită nu numai ca o slugă, ci şi ca prieten al lui Dumnezeu (Ps. 138, 17; Ioan 15, 14). „Noi credem că Domnul nostru Iisus Hristos este unicul nostru Mijlocitor şi că El S-a dat pe Sine preţ de răscumpărare pentru toţi şi cu Sângele Său a făcut împăcarea omului cu Dumnezeu, şi că El este îngrijitorul, Mângâietorul şi curăţitorul păcatelor noastre. Mărturisim, de asemenea, că sfinţii intervin pentru noi în rugăciuni şi cereri şi, înaintea tuturor, Preacurata Maică a lui Dumnezeu-Cuvântul. Tot astfel zicem şi despre sfinţii îngeri şi păzitorii noştri, despre apostoli, prooroci, martiri, drepţi şi despre toţi aceia pe care i-a preamărit El, ca pe nişte slugi credincioase ale Sale, cu care împreună îi numărăm şi pe arhierei şi pe preoţi, ca unii ce împreună stau la dumnezeiescul altar, precum şi pe bărbaţii drepţi, distinşi prin virtute. A ne ruga unii pentru alţii şi că mult poate rugăciunea dreptului (Iacov 5, 16) şi că Dumnezeu ascultă mai mult pe cei sfinţi, decât pe cei ce rămân în păcate – aceasta din sfintele cărţi ne învăţăm (Ioan 9, 31). Mărturisim că sfinţii sunt ajutători şi mijlocitori pentru noi înaintea lui Dumnezeu, nu numai aici în timpul petrecerii lor cu noi, ci încă mult mai mult după moarte, când ei, după îndepărtarea «oglinzii» – de care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel -, privesc curat Sfânta Treime şi nemărginita Lui lumină. Căci precum noi nu ne îndoim că sfinţii profeţi, fiind încă în trup muritor, au văzut lucrurile cele cereşti, prin care se prevesteau cele viitoare, tot asemenea nu ne îndoim, dar şi neclătinat credem şi mărturisim că îngerii şi sfinţii – care au devenit ca nişte îngeri -, cu ajutorul nemărginitei lumini dumnezeieşti văd nevoile noastre”.

Credinciosul: Dar unde spune în Sfânta Scriptură că Dumnezeu îi ascultă pe sfinţi când ei se roagă pentru noi?

Preotul: Am arătat că sfinţii sunt slăviţi de Dumnezeu cu cinste (Rom. 2, 10), că vor judeca lumea (I Cor. 6, 3), că sunt iubiţi de Dumnezeu (Dan. 10, 19). Iar cum că sfinţii sunt ascultaţi de Dumnezeu când se roagă pentru noi, caută în dumnezeiasca Scriptură la citatele pe care ţi le însemnez aici: Fac. 20, 7; Iov 42, 8; I Regi 7, 9; Ier. 15, 15; Iacov 5, 10, 15; Apoc. 8, 3-5; II Tim. 1, 3; Dan. 10, 11-21. De asemenea caută despre mijlocirea îngerilor pentru noi la: Fac. 24, 7; Dan. 3, 19-25; Evrei 1, 14; Num. 20, 16; Fac. 19, 12-13; II Regi 24, 16-17; I Parai. 21, 14-16; leş. 14, 19; 23, 20; 32, 34; 33, 2 ş.a. Dar vei găsi şi încă alte multe mărturii în această privinţă în Sfânta Scriptură, care confirmă cele de mai sus. Să nu rămâi la îndoială în această privinţă, ca să nu te osândeşti şi tu ca cei ce stau împotriva adevărului învederat şi dovedit.

Credinta neamului romanesc

Credinta neamului romanesc

Să ştiţi că rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. Coloniştii romani, cărora le-au predicat Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Roma şi cei din Grecia, când au venit aici cu legiunile romane, au adus credinţa ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoşii noştri sunt dacii şi romanii, din care ne tragem noi, românii. De atunci, de când am primit sfânta şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos. Băgaţi de seamă! Ca popor creştin de două mii de ani de când suntem noi, am avut toată administraţia noastră şi toată tradiţia noastră sfântă. Să ţinem cu tărie la credinţa ortodoxă. Aţi văzut dumneavoastră, de la primii voievozi creştini ai românilor, de când sunt cele trei Ţări Române, Moldova, Muntenia şi Transilvania, toţi au fost creştini ortodocşi. Aţi văzut pe Mihai Viteazul? Mama lui a fost călugăriţă. Lângă mormântul lui Mircea cel Bătrân, care a întemeiat Mănăstirea Cozia, veţi găsi o lespede de piatră pe care scrie: „Aici odihneşte Monahia Teofana, mama lui Mihai Viteazul”. Ai auzit? El domn peste trei principate şi mama lui călugăriţă! Apoi şi Ştefan cel Mare. Dacă mergeţi la Mănăstirea Probota, făcută de Petru Rareş, unde este şi îngropat, veţi vedea lângă dânsul scris: „Aici odihneşte roaba lui Dumnezeu, Monahia Maria Oltea, mama lui Ştefan cel Mare”. Ei domni şi mamele lor călugăriţe! Vedeţi voi câtă legătură era atunci între credinţă şi conducere? Cel ce conducea ţara avea mamă călugăriţă şi frate călugăr. Aşa trebuie să murim! Au cunoscut că totul este deşertăciune. Dar erau adevăraţi domni. „Oricât ar fi, viaţa asta este umbră şi vis! Este o scurtă trecere! Dar eu când mor, mă duc la o viaţă care nu are sfârşit. Cine are să se roage pentru mine?” Aşa cugetau înaintaşii… Ai văzut că toţi îşi făceau câte o mănăstire şi mormânt în mănăstire? Fericiţi şi de trei ori fericiţi au fost domnii nostri ortodocşi: Ştefan cel Mare şi Sfânt, la Putna; Ieremia Movilă şi Gheorghe Movilă, la Suceviţa; Petru Rareş, la Probota; Lapuşneanu, la Slatina; Alexandru cel Bun, la Bistriţa; Mircea cel Bătrân, la Cozia. Ai auzit unde era inima lor? Unde este inima ta, acolo va fi şi comoara ta (Matei 6:21; Luca 12:34). Pentru aceea au făcut ei mănăstiri, ca să fie pomeniţi veşnic la Sfânta Liturghie. Ştefan cel Mare n-a fost baptist! Mircea cel Bătrân n-a fost evanghelist sau adventist! Alexandru cel Bun n-a fost martorul lui Iehova; nebunii ăştia care au ieşit acum. Nici o sectă nu exista în ţara noastră pe atunci. Aceştia au venit din străinătate, plătiţi de masoni, să ne strice dreapta credinţă şi originea şi rădăcina noastră de popor ortodox. Ce spune Sfântul Efrem Sirul? „Cu omul eretic să nu vorbeşti, în casă să nu-l primeşti, la masă cu el să nu stai, bună ziua să nu-i dai”. Aceştia sunt înaintemergătorii lui Antihrist. Că Mântuitorul a spus efesenilor prin Apostolul Pavel: Biserica este Trupul lui Hristos, iar cap al Bisericii este Hristos (Efeseni 1:22-23). Fiecare sectar care s-a despărţit de Biserică, s-a despărţit de Hristos. Este om al satanei. Evanghelia spune: In vremea de apoi vor ieşi hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi pe mulţi vor înşela (Matei 24:11). Păziţi-vă de sectari, care dau broşuri prin trenuri, prin gări şi prin cutiile de poştă şi unde văd oameni dau gratuit otrava lor. Când vei vedea o carte că nu are aprobarea Sfântului Sinod şi nu are cruce pe ea, dă-o pe foc, chiar Biblie dacă este! Dacă-I sectară şi scrie să nu vă închinaţi la icoane, dă-o pe foc! Nici un păcat nu ai! Aceasta este otrava semănată de înaintemergătorii lui Antihrist. Toate sunt otravă! Să ţineţi credinţa pe care aţi supt-o de la piepturile maicilor voastre! Să ţineţi credinţa pe care o avem de două mii de ani! Nu vă luaţi după slugile satanei, care vin din Apus cu milioane de dolari. Ei cumpără pe cei proşti şi nelămuriţi în credinţă, să rupă unitatea şi sufletul poporului român şi vor să facă cele mai mari erezii şi nebunii în ţara asta. Păziţi-vă de nebunii aceştia! Au case de rugăciuni, dar acolo-i casa satanei. Unde nu sunt preoţi şi arhierei, nu este Hristos. Că Mântuitorul a spus aşa la Apostoli: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi (Ioan 20:22-23). Nu la sectari le-a spus aceasta, ci la Apostoli, la episcopi şi la preoţi. Căci Apostolii, prin punerea mâinilor şi prin succesiunea apostolică, au dat darul Duhului Sfânt la toţi preoţii, prin hirotonii. Deci băgaţi de seamă, că sectarii nu au ierarhie canonică; n-au pe Duhul Sfânt în ei; n-au cele şapte Sfinte Taine, nu cinstesc pe Maica Domnului şi Sfânta Cruce şi nu au mântuire. De aceea feriţi-vă de sectari. Auzi ce spune Apostolul Pavel preoţilor şi arhiereilor? Luaţi aminte de voi şi de turma voastră, întru care v-a pus pe voi Duhul Sfânt păstori (Fapte 20:28). Celor doisprezece Apostoli, pe care i-a ales Hristos, când S-a înălţat la cer, le-a spus: Staţi în Ierusalim până vă veţi îmbrăca cu putere de sus! (Luca 24:49). Şi la Duminica Mare, după zece zile, a venit peste ei Duhul Sfânt de sus, în chip de limbi ca de foc. Pe urmă, vorbeau toate limbile de sub cer. Şi după ce i-a îmbrăcat cu putere de sus, i-a trimis, zicând: Mergând, propovăduiţi Evanghelia la toată lumea, botezându-I pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui, iar cine nu va crede, se va osândi (Matei 28:19; Marcu 16:15-16). Deci Biserica lui Hristos are ierarhie canonică, Duhul Sfânt este în Biserică şi cap al Bisericii este Hristos. Toţi sectarii care s-au rupt de Hristos şi nu merg la Biserică, sunt fiii lui antihrist şi înaintemergători ai satanei. Să nu vă luaţi după ei ! Să nu spuneţi că nu v-am arătat adevărul! Să ţinem credinţa noastră pe care au ţinut-o toţi voievozii noştri şi toţi protopărinţii noştri şi toţi românii cei adevăraţi. Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos şi al Ţării Româneşti, să ţii credinţa cea dreaptă, ortodoxă, pe care o ţinem de două mii de ani. Dacă nu, nu eşti fiu al lui Hristos şi al Bisericii, ci eşti străin de neamul românesc. Nu poţi fi cetăţean creştin şi român, dacă nu ai dreapta credinţă în Hristos. Eşti străin. Nu eşti fiu al ţării. Că fiu adevărat al României este cel care-I ortodox, pentru că Biserica Ortodoxă predomină în ţara noastră de două mii de ani. Iar pe cei care sunt sectari să nu-i primim în casele noastre. Ei, care s-au rupt din Biserica Ortodoxă şi s-au făcut sectari, nu sunt fii adevăraţi ai ţării noastre, nici ai Bisericii, ci sunt înaintemergători ai satanei. Aşa să ştiţi! Sunt prooroci mincinoşi, care vor să vă rupă de credinţa cea dreaptă şi să ducă la pierzare poporul nostru blând. Ţineţi dreapta credinţă şi nu ascultaţi de ei! Ţara noastră românească a fost ortodoxă dintotdeauna şi trebuie să ţină linia Ortodoxiei. Ortodocşi ne-am născut de la origine, de la colonizarea Daciei, ortodocşi am trăit timp de două mii de ani şi ortodocşi trebuie să stăm până la moarte! Asta este adevărata credinţă ortodoxă a României. Nu primiţi nimic din afară, că toţi vor să ne strice unitatea neamului, a credinţei şi a Bisericii. Toţi aceştia sunt vrăjmaşii Crucii lui Hristos. Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, prin harul Duhului Sfânt, ca să moşteniţi viaţa cea veşnică întru lumina şi slava Preasfintei Treimi. Amin.