Despre juramant

Despre juramant

Jurământul nu este oprit atunci când se face după voia lui Dumnezeu, adică atunci când nu se face pentru un lucru de nimic, şi când cel ce jură este hotărât să spună adevărul. Însuşi Dumnezeu S-a jurat pe Sine, după cum spune Sfânta Scriptură: Dumnezeu când a dat făgăduinţă lui Avraam… S-a jurat pe Sine însuşi (Evrei 6, 13). Mântuitorul S-a jurat, de asemenea, la judecată, că este Fiul lui Dumnezeu (Matei 26, 63-64). Asemenea şi Sfinţii Apostoli s-au jurat, întărind prin aceasta adevărurile propovăduite (Rom. 1, 9; II Cor. 1, 23; Gal. 1, 20 ş.a.). Când Mântuitorul spune: Să nu vă juraţi nicidecum… Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este (Matei 5, 34-37), El nu opreşte desăvârşit jurământul, ci numai jurământul cel nedrept şi cel făcut cu uşurinţă pentru lucruri de nimic, neînsemnate şi neadevărate.

Jurământul drept şi făcut pentru lucruri înalte, fiind o faptă de slujire lui Dumnezeu – căci prin el se recunoaşte că Dumnezeu este Atotştiutor şi Atotprezent -, de bună seamă că trebuie ţinut cu sfinţenie. Călcarea lui este păcat şi este jurământ mincinos (Zah. 5, 4). De aceea creştinul trebuie să se ferească de a jura cu uşurinţă sau mincinos (Despre jurământ în Legea Veche, vezi la Ieşire 22, 9-11).

Sectarul: Jurământul nu poate fi admis, fiindcă prin el se calcă porunca a treia a Decalogului: Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui (Ieş. 20, 7).

Preotul: Jurământul nu poate fi o luare în deşert a numelui lui Dumnezeu, ci dimpotrivă el este o cinstire a lui Dumnezeu, deoarece prin el I se recunoaşte lui Dumnezeu autoritatea supremă, dreptatea Lui şi puterea Lui pedepsitoare. Numai atunci poate fi jurământul o luare în deşert a numelui lui Dumnezeu şi deci o călcare a poruncii a treia, când el este făcut strâmb sau când e întrebuinţat abuziv şi pentru lucruri de nimic. Aceste jurăminte strâmbe şi făcute în grabă pentru lucruri neînsemnate sunt cu adevărat hule la adresa numelui (fiinţei) lui Dumnezeu, şi deci sunt în directă opoziţie cu porunca a treia. Dar jurământul drept este ca o rugăciune, ca o invocare cuviincioasă şi evlavioasă a lui Dumnezeu pentru stabilirea adevărului şi pentru înlăturarea minciunii. Jurământul este un factor necesar triumfului adevărului în lume, prin mijlocirea atotştiinţei şi atotputerniciei lui Dumnezeu. Aşa cum este cu neputinţă ca rugăciunea evlavioasă să fie oprită, tot aşa cu neputinţă este să fie oprită invocarea evlavioasă şi cucernică a numelui lui Dumnezeu în jurământul drept.

Sectarul: Dacă jurământul este bun, ca act prin care se recunoaşte puterea lui Dumnezeu şi prin care se cere de la El pedepsirea minciunii, atunci acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre înjurături, căci şi în ele se cere intervenţia pedepsei dumnezeieşti şi, prin aceasta, se recunoaşte puterea şi dreptul lui Dumnezeu de a pedepsi răul. Or, aşa ceva ar fi un mare păcat.

Preotul: Mă minunez de dumneata cât de încâlcit eşti la pricepere şi cât de departe stai de înţelegerea adevărului. Aşa faceţi voi sectarii cu toate în înţelegerea Sfintelor Scripturi şi de aceea pururea rămâneţi în rătăcirile voastre. Jurământul drept, luând ca martor numele lui Dumnezeu, nu este tot una cu a-L înjura pe El. Cine oare se va împăca cu un asemenea înţeles nebun? Înjurăturile nu se fac spre slava şi cinstirea lui Dumnezeu, nici din evlavie şi preţuire a dreptăţii şi atotştiinţei Lui, sau spre a se stabili prin ele vreun adevăr, ci ele se fac spre a se huli şi a necinsti numele lui Dumnezeu sau al sfinţilor Lui sau al vreunui lucru sfânt. Ele nu caută altceva decât pedepsirea aproapelui nostru, care de multe ori este şi fără vină. Jurământul drept se face din frică de Dumnezeu şi din mare consideraţie faţă de dreptatea şi atotştiinţa Lui, iar înjurăturile se fac din mândrie, din răutate şi din ura noastră faţă de aproapele.

Aşa fiind, înjurătura nu este un act de adorare şi cinstire a lui Dumnezeu, ci un act doveditor al răutăţii sufletului nostru, al urii şi al dorinţei noastre de răzbunare asupra acelora pe care îi urâm. Totodată, înjurătura este o luare în deşert a numelui lui Dumnezeu, prin care noi îl chemăm ca pedepsitor al lucrurilor părute nouă nedrepte şi prin aceasta – în nebunia noastră – noi am voi să facem pe Dumnezeu părtaş al răutăţii noastre de a pedepsi pe acela pe care noi îl urâm, lucru care este cu totul spre jignirea dreptăţii lui Dumnezeu. Aşadar, analizând aceste lucruri, putem înţelege destul de clar că înjurăturile sunt numai de la diavolul şi deci nu le putem pune în cântar cu jurământul drept, care se face spre slava dreptăţii lui Dumnezeu.

Sectarul: Dar voi, ortodocşii, mai aveţi obiceiul să faceţi şi nişte jurăminte, aşa zise «solemne». Ce rost mai au şi acestea? Ce temei scripturistic au ele? Şi de ce faceţi aceste jurăminte, mai ales prin biserici? De ce la aceste jurăminte întrebuinţaţi Evanghelia, Crucea, lumânările ş.a.?

Preotul: Jurământul solemn are multe temeiuri scripturistice, între care sunt şi acestea: Fac. 14, 22-23; Ieş. 6, 8; III Regi 8, 31-32; Apoc. 10, 5-6 ş.a. Noi îl facem în biserică, pentru că aşa se făcea şi în Legea Veche (vezi Num. 5, 11-22 ş.a.). Il facem la nevoie şi în afară de biserică, dar mai ales în faţa Sfintei Evanghelii, a Sfintei Cruci, cu lumânări aprinse şi în faţa preotului, fiindcă fără biserică, fără Evanghelie şi mai ales fără Sfânta Cruce, este ca şi fără Dumnezeu. Şi deci fără acestea el rămâne ca o simplă formă pompoasă şi o parade omenească, care impresionează numai la suprafaţă, iar nu în fond şi hotărâtor. Despre puterea şi adeverirea jurământului drept, atât în Legea Veche, cât şi în cea Nouă, sunt edificatoare şi alte numeroase texte (Fac. 22, 16-17; 24, 2-9; Ieş. 22, 9-10; Num. 14, 23; I Regi 24, 22-23; Isaia 45, 23; 65, 15-16; Ier. 7, 8-9; Amos 6, 8; Matei 26, 63-64; II Cor. 1, 23; Gal. 1, 20; Filip. 1, 8; II Tim. 2, 14; 4, 1-2; Evrei 6, 13-17).

* * *

Credinciosul: Dar votul sau făgăduinţa ce este?

Preotul: Făgăduinţa sau votul este aproape de jurământ şi este îndatorirea cu care creştinul se leagă de bună voie în faţa lui Dumnezeu să facă o faptă de o deosebită vrednicie morală, ca o recunoştinţă pentru binefacerile primite. Făgăduinţa nu poate cuprinde fapte la care omul este deja îndatorat prin porunci şi nici fapte lipsite de preţ moral. Făgăduinţa se poate face de orice credincios şi este un mijloc pentru întărirea voinţei în virtuţi, pentru arătarea evlaviei adevărate şi duce la desăvârşirea morală, precum citim în Sfânta Scriptură: Cel ce va face făgăduinţă, se va preţui sufletul său Domnului (Lev. 27, 2).

Credinciosul: Dar unde se văd în Sfânta Scriptură dovezi despre făgăduinţă?

Preotul: In Sfânta Scriptură găsim multe pilde de făgăduinţe făcute de bărbaţi evlavioşi. Astfel, Iacov,

deşteptându-se din visul său, făgăduieşte că piatra care i-a slujit drept căpătâi, o va face altar de închinare lui Dumnezeu (Fac. 28, 20-22). Iar Sfântul Apostol Pavel şi-a tuns părul capului său, pentru împlinirea unei făgăduinţe (Fapte 21, 23- 27; 18, 18).

Făgăduinţa făcută trebuie împlinită, căci altfel înseamnă lipsă de credinţă şi de ascultare pe care le datorăm lui Dumnezeu. Acest lucru îl adevereşte Sfânta Scriptură când zice: Iar de te vei lega cu făgăduinţă Domnului Dumnezeului tău, să nu întârzii a o împlini, căci Domnul Dumnezeul tău o va cere de la tine şi păcat vei avea asupra ta (Deut. 23, 21). Şi iar se scrie: Mai bine este a nu făgădui, decât a făgădui şi a nu împlini (Eccl. 5, 4).

Cu ce conditii au fost primite cartile Sf. Scripturi in canonul biblic?

34. Cu ce conditii au fost primite cartile Sf. Scripturi in canonul biblic?

Cu conditia: 1) ca invatatura cuprinsa in ele sa fie descoperita de Dumnezeu prin insuflare; si
2) Cu conditia ca invatatura descoperita in ele sa fie garantata de Biserica;
Biserica garanta invatatura aceasta pe baza vechimii si apostolicitatii, dupa regula lui Tertulian, ca acel lucru e mai adevarat, care e mai vechi, si acel lucru e mai vechi care e de la inceput, si acel lucru e de la inceput care vine de la Apostoli, iar de la Apostoli vine ceea ce a fost sfant in Bisericile Apostolice.

Ce sunt minunile?

23. Ce sunt minunile?

Minunile sunt fapte dumnezeiesti, mai presus de mintea si puterea omeneasca. Ele sunt fapte savarsite in firea vazuta numai cu puterea lui Dumnezeu, ce intrec legile mintii si ale firii, ce se fac in momente extraordinare, hotarate de Ziditor si urmaresc luminarea si indreptarea noastra in vederea mantuirii. Minunile arata vointa lui Dumnezeu si talcuiesc caile Sale cele necunoscute.
Dumnezeu este cel dintai si cel mai mare facator de minuni, ca unul care este insusi izvorul lor. Mantuitorul a savarsit pe pamant minuni asupra firii, asupra oamenilor si asupra Sa insusi. El a oprit furtuna pe mare, a scapat pe Petru de la inec, a prefacut apa in vin, a inmultit painile si pestii, a vindecat bolnavii, a inviat morti, ceea ce-L face sa spuna: „De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea” (Ioan 15:24). Dintre minunile pe care Mantuitorul le-a facut asupra-si, cea mai mare este invierea Sa din morti. Minunile Sale dovedesc obarsia si puterea Sa dumnezeeasca, asa cum El insusi declara: „Lucrurile pe care mi le-a dat Tatal sa le savarsesc, aceste lucruri pe care le fac, marturisesc pentru Mine ca Tatal M-a trimis” (Ioan 5:36). Minuni au facut si oamenii alesi de Dumnezeu si placuti Lui ca, de pilda, unii dintre aceia prin care s-a dat Descoperirea dumnezeeasca: Moise, Ilie, Eliseu, Daniil, Iona, Apostolii si altii. Acestia au savarsit minuni cu puterea lui Dumnezeu, dovedind ca aveau puterea Duhulu de sus cu ei.

Isaia C38

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 38

1.	În vremea aceea Iezechia s-a îmbolnăvit de moarte. Şi a intrat la el Isaia, fiul lui Amos, şi i-a zis: „Aşa grăieşte Domnul: Pune rânduială în casa ta, că nu vei mai trăi, ci vei muri”.
2.	Atunci s-a întors Iezechia cu faţa la perete şi s-a rugat Domnului:
3.	„O, Doamne! Adu-ţi aminte că am umblat înaintea Ta întru credincioşie şi cu inimă curată, săvârşind ceea ce este plăcut înaintea ochilor Tăi!” Şi a izbucnit Iezechia în hohote de plâns.
4.	Şi a fost cuvântul Domnului către Isaia, zicând:
5.	„Du-te şi spune lui Iezechia: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui David, tatăl tău: Ascultat-am rugăciunea ta, văzut-am lacrimile tale, iată voi adăuga la viaţa ta încă cincisprezece ani
6.	Şi din mâna regelui Asiriei te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta şi o voi ocroti”.
7.	Şi iată semnul care ţi se va da fie de la Domnul că El Îşi va împlini cuvântul Său:
8.	„Iată voi întoarce umbra cu atâtea linii pe care soarele le-a străbătut pe ceasornicul lui Ahaz, să zic cu zece linii”. Şi soarele s-a dat înapoi cu zece linii pe care el le străbătuse.
9.	Rugăciunea lui Iezechia, regele lui Iuda, când a căzut bolnav şi s-a tămăduit de boala lui:
10.	„Atunci eu am zis: Mă duc la amiaza zilelor mele, la porţile locuinţei morţilor voi fi ţinut pentru restul anilor mei.
11.	Nu voi mai vedea pe Domnul în pământul celor vii; şi nu voi mai privi pe nimeni dintre locuitorii lumii.
12.	Casa mea este smulsă şi dusă departe de mine, ca o colibă de ciobani. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător care m-ar rupe din ţesătura lui. De dimineaţă până seara, Tu ai sfârşit cu mine.
13.	Strig până dimineaţa. Ca un leu (boala) îmi sfărâmă oasele mele! De dimineaţă până seara, Tu ai sfârşit cu mine.
14.	ţip cumplit ca o rândunică, gem ca o porumbiţă. Ochii mei slăbesc, uitându-se în sus. Doamne, sunt în mare cumpănă, nu mă lăsa!
15.	Ce să mai grăiesc! El mi-a dat de ştire şi a făcut! Sfârşi-voi firul vieţii mele, aducându-mi aminte de amărăciunea sufletului meu!
16.	Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare; Tu mă tămăduieşti şi-mi dai iarăşi viaţă!
17.	Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!
18.	Că locuinţa morţilor nu Te va lăuda şi moartea nu Te va preaslăvi; cei ce se coboară în mormânt nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.
19.	Cel viu, cel viu Te laudă, ca mine astăzi; părinţii învaţă pe copiii lor credincioşia Ta.
20.	Domnul să ne mântuiască şi vom cânta din harpă în toate zilele vieţii noastre înaintea templului Domnului!”
21.	Şi Isaia a adus o turtă de smochine şi a pus-o deasupra bubei şi Iezechia s-a vindecat.
22.	Şi Iezechia a întrebat: „După care semn voi şti că voi intra în templul Domnului?”

Isaia C21

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 21

1.	Ca furtuna care vine de la miazănoapte, aceasta vine din pustiu, dintr-un ţinut înfricoşător.
2.	O vedenie grozavă mi s-a descoperit: jefuitorul jefuieşte şi pustiitorul pustieşte. Avântă-te, Elame! împresuraţi pe Mezi, n-aveţi nici o milă!
3.	De aceea inima mea s-a umplut de nelinişte, dureri m-apucă, ca durerile unei femei care este gata să nască. înspăimântat cum sunt, nu mai aud; tulburat, nici că mai văd;
4.	Duhul meu rătăceşte, frica dă năvală peşte mine. Noaptea care atât îmi plăcea mă umple de groază!
5.	Masa este pusă, aşternuturile întinse, toţi mănâncă şi beau. Voi, căpetenii, sculaţi-vă, prindeţi scutul!
6.	Că aşa zice Domnul către mine: „Du-te şi pune pe cineva de strajă, care să-Mi dea de ştire despre ceea ce va vedea!
7.	Dacă va vedea călăreţi, doi câte doi pe cai, călăreţi pe asini, pe cămile, să se uite cu băgare de seamă, cu mare băgare de seamă”.
8.	Şi el a strigat ca un leu: „Stau de strajă, Doamne, neîncetat toată ziua şi la locul meu de veghe în fiecare noapte.
9.	Şi iată că soseşte călărime, călăreţi doi câte doi”. Şi el a vorbit şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul şi toate chipurile cioplite ale idolilor lui stau sfărâmate la pământ!”
10.	O, poporul meu, fecior al ariei mele, bătut cum se bate grâul, ceea ce am auzit de la Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, ti le dau de ştire!
11.	Proorocie despre Edom. Cineva strigă din Seir către mine: „Străjerule, cât a trecut din noapte? Străjerule, cât mai este până trece noaptea?
12.	Şi străjerul răspunde: „Dimineaţa se apropie, dar este încă noapte. De voiţi, întrebaţi, întoarceţi-vă şi veniţi iarăşi”.
13.	Proorocie despre Arabia. Într-o pădure de stepă petreceţi noaptea, voi, caravane din Dedan!
14.	Aduceţi apă celor însetaţi, voi, locuitori ai ţinutului Tema, întâmpinaţi cu pâine pe cei fugari,
15.	Că ei au fugit dinaintea sabiei, din faţa sabiei scoase din teacă, de arcul întins şi de grozăviile războiului!
16.	Că iată ce mi-a spus Domnul: „Încă un an, ca anii unui simbriaş, şi toată strălucirea lui Chedar se duce.
17.	Vitejii arcaşi ai fiilor lui Chedar se vor împuţina; că Domnul Dumnezeul lui Israel a grăit”.

Isaia C19

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 19

1.	Iată Domnul vine pe nor uşor şi ajunge în Egipt. Idolii Egiptului tremură înaintea feţei Lui şi inima Egiptenilor se topeşte în ei.
2.	Voi întărâta pe Egipteni unii împotriva altora şi se vor război frate cu frate şi prieten cu prieten, cetate cu cetate, împărăţie cu împărăţie.
3.	Egiptul îşi va pierde mintea şi voi încurca isteţimea lui şi vor merge ei să întrebe pe idoli şi pe vrăjitori, pe fermecători şi pe ghicitori.
4.	Şi voi da Egiptul în mâna unui stăpânitor crud şi un împărat puternic îl va stăpâni, zice Domnul Dumnezeu Savaot.
5.	Apele mării se vor sfârşi şi fluviul va seca şi se va usca de tot.
6.	Canalele se vor preface în ape stătătoare. Râurile Egiptului vor scădea şi se vor usca, papura şi trestia se vor veşteji.
7.	Lunca Nilului şi toată verdeaţa de pe malurile lui se vor usca, vor cădea şi nu vor mai fi!
8.	Pescarii vor suspina şi se vor tângui; toţi cei care aruncă undiţa în Nil, cei care aruncă năvodul pe faţa apelor, vor fi deznădăjduiţi.
9.	Cei care lucrează inul vor fi nedumeriţi şi pieptănătoarele şi ţesătorii vor fi în mare încurcătură.
10.	Ţesătorii vor fi tulburaţi şi toţi lucrătorii, în întristare mare.
11.	Mai-marii Ţoanului au ajuns nebuni, sfătuitorii cei înţelepţi ai lui Faraon dau sfaturi fără de minte! Cum îndrăzniţi voi să ziceţi lui Faraon: „Eu sunt ucenicul celor înţelepţi, al regilor de altădată?”
12.	Unde sunt oare înţelepţii tăi? Să te vestească şi să-ţi dea de ştire ceea ce a hotărât Domnul Savaot împotriva Egiptului.
13.	Mai-marii Ţoanului au ajuns nebuni, mai-marii Nofului şi-au pierdut mintea şi căpeteniile seminţiilor duc Egiptul pe căi greşite.
14.	Domnul a aruncat peste ei un duh de zăpăceală; în orice faptă a lor ei rătăcesc Egiptul şi nu-şi dau seama, cum nu-şi dă seama beţivul când varsă.
15.	Şi nu va fi nici un lucru în Egipt cu rostul lui: nici cap, nici coadă, nici început, nici sfârşit.
16.	În ziua aceea, Egiptenii vor fi ca femeile fricoase şi tremurătoare, din pricina ameninţării mâinii Domnului Savaot pe care o va ridica peste ei.
17.	Atunci pământul lui Iuda va fi pentru Egipt înfricoşare mare; ori de câte ori i se va aminti numele; Egiptul va tremura, din pricina hotărârii luate împotriva lui de Domnul Savaot.
18.	În vremea aceea, vor fi numai cinci cetăţi în pământul Egiptului care vor grăi limba Canaanului şi vor jura în numele Domnului Savaot; una se va numi „Cetatea Soarelui”.
19.	În ziua aceea, va fi un jertfelnic în mijlocul pământului Egiptului şi un stâlp de pomenire la hotarul lui, pentru Domnul.
20.	Acesta va fi un semn şi o mărturie pentru Domnul Savaot în pământul Egiptului. Când vor striga către Domnul în strâmtorările lor, atunci El le va trimite un mântuitor şi un răzbunător oare-i va mântui.
21.	Domnul se va face ştiut în Egipt şi Egiptenii vor cunoaşte pe Domnul în ziua aceea. Şi vor aduce arderi de tot şi prinoase şi vor face făgăduinţe Domnului şi le vor împlini.
22.	Şi Domnul va bate Egiptul, îl va lovi şi apoi îl va vindeca. Şi ei se vor întoarce la Domnul şi El se va îndupleca şi îi va tămădui.
23.	În vremea aceea, va fi un drum din Egipt în Asiria şi Asiria va merge în Egipt şi Egiptul în Asiria şi Egiptenii şi Asirienii vor sluji pe Domnul.
24.	În ziua aceea, Israel va fi al treilea în legământul cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului,
25.	Binecuvântare a Domnului Savaot, Care zice: „Binecuvântat să fie poporul Meu, Egiptul şi Asiria, lucrul mâinilor Mele şi Israel, moştenirea Mea!”

Ieremia C26

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Capitolul 26

1.	La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, a fost cuvântul acesta de la Domnul:
2.	„Aşa zice Domnul: Stai în curtea templului Domnului şi grăieşte tuturor cetăţilor lui Iuda, care vin la închinare în templul Domnului, toate cuvintele ce îţi voi porunci să le grăieşti, să nu laşi nici un cuvânt.
3.	Poate vor asculta şi se vor întoarce de la calea cea rea şi atunci Îmi va părea rău de nenorocirea pe care aveam de gând să le-o fac din cauza faptelor lor rele.
4.	Şi să le spui: Aşa zice Domnul: „Dacă nu Mă veţi asculta să umblaţi după legea Mea, pe care v-am dat-o,
5.	Şi să luaţi aminte la cuvintele robilor Mei prooroci, pe care-i trimit la voi, pe care-i trimit dis-de-dimineaţă, şi voi nu-i ascultaţi,
6.	Atunci voi face cu templul acesta ceea ce am făcut cu şilo, iar cetatea aceasta o voi da spre blestem tuturor popoarelor pământului”.
7.	Preoţii şi proorocii şi tot poporul au ascultat pe Ieremia, când a grăit el aceste cuvinte în templul Domnului.
8.	Iar după ce a spus Ieremia tot ce-i poruncise Domnul să spună la tot poporul, preoţii, proorocii şi tot poporul l-au prins şi i-au zis: „Tu trebuie să mori!
9.	De ce prooroceşti în numele Domnului şi zici: Templul acesta va fi ca Şilo şi cetatea aceasta se va pustii şi va rămâne fără locuitori?” Şi s-a adunat tot poporul împotriva lui Ieremia la templul Domnului.
10.	şi când au auzit acestea, căpeteniile lui Iuda au venit din casa regelui la templul Domnului şi au şezut la intrare în poarta cea nouă a templului.
11.	Atunci preoţii şi proorocii au zis către căpetenii şi către tot poporul aşa: „Osândă cu moarte se cuvine acestui om, pentru că prooroceşte împotriva cetăţii acesteia, cum aţi auzit şi voi cu urechile voastre!”
12.	Iar Ieremia a zis către toate căpeteniile şi către tot poporul: „Domnul m-a trimis să proorocesc împotriva templului acestuia şi împotriva cetăţii acesteia cuvintele pe care le-aţi auzit.
13.	Îndreptaţi-vă dar căile voastre şi faptele voastre şi supuneţi-vă glasului Domnului Dumnezeului vostru, şi Domnului Îi va părea rău de nenorocirea pe care o rostise împotriva voastră.
14.	Iar cât despre mine, iată sunt în mâinile voastre, faceţi cu mine ce vi se pare bun şi drept!
15.	Dar să ştiţi bine că, de mă veţi omorî, veţi aduce asupra voastră, asupra cetăţii acesteia şi asupra locuitorilor ei sânge nevinovat, căci cu adevărat Domnul m-a trimis la voi să vă spun în urechile voastre toate cuvintele acelea”.
16.	Atunci căpeteniile şi tot poporul au zis către preoţi şi către prooroci: „Omul acesta nu este vrednic de osândă cu moarte, pentru că ne-a grăit în numele Domnului Dumnezeului nostru”.
17.	Atunci s-au ridicat unii din bătrânii poporului şi au zis către toată adunarea poporului:
18.	„Miheia din Moreşet a proorocit în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a zis către tot poporul iudeu: aşa zice Domnul Savaot: „Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge o movilă de dărâmături şi muntele templului acestuia va fi un deal împădurit”.
19.	Omorâtu-l-a oare pentru aceasta Iezechia, regele lui Iuda şi tot Iuda? Au nu s-a temut el de Domnul şi nu s-a rugat Domnului, ca să-I pară rău de nenorocirea pe care o rostise împotriva lor? şi noi să ne împovărăm sufletele noastre cu o nelegiuire aşa de mare!
20.	De asemenea a mai proorocit în numele Domnului un oarecare Urie, fiul lui Şemaia, din Chiriat-Iearim, şi a proorocit împotriva cetăţii acesteia şi împotriva ţării acesteia tocmai cu aceleaşi cuvinte, ca şi Ieremia.
21.	Şi când au auzit cuvintele lui regele Ioiachim şi toţi curtenii lui şi toate căpeteniile, a căutat regele să-l omoare. Şi auzind de aceasta, Urie s-a temut şi a fugit şi a trecut în Egipt.
22.	Dar regele Ioiachim a trimis şi în Egipt oameni şi anume: Pe Elnatan, fiul lui Acbor, şi pe alţii împreună cu aceştia.
23.	Şi au adus pe Urie din Egipt şi l-au înfăţişat la regele Ioiachim, şi acesta l-a ucis cu sabia şi a aruncat trupul lui acolo unde erau mormintele oamenilor de rând”.
24.	Dar Ahicam, fiul lui Şafan, ocrotea pe Ieremia, ca să nu fie dat în mâna poporului spre ucidere.

Iezechiel C14

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

Capitolul 14

1.	Atunci au venit la mine câţiva din bătrânii lui Israel şi au şezut înaintea mea.
2.	Şi a fost către mine cuvântul Domnului şi a zis:
3.	„Fiul omului, aceşti bărbaţi îşi poartă idolii în inimă şi îşi au ochii aţintiţi spre ceea ce i-a făcut să cadă în nedreptăţi. Pot Eu oare să le răspund?
4.	De aceea grăieşte cu ei şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Dacă cineva din casa lui Israel, care poartă în inima sa idolii săi şi îşi are privirile aţintite spre ceea ce l-a făcut să cadă în nedreptăţi, va veni să întrebe pe prooroc, oare aş putea Eu, Domnul, să-i dau răspuns, din cauza mulţimii idolilor lui?
5.	Să înţeleagă dar casa lui Israel în inima sa, căci ei cu toţii au ajuns străini de Mine, prin idolii lor.
6.	De aceea spune casei lui Israel: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Abateţi-vă şi vă întoarceţi de la idolii voştri şi de la toate urâciunile voastre întoarceţi-vă faţa.
7.	Că dacă cineva din casa lui Israel şi din străinii care trăiesc în Israel s-a depărtat de la Mine, îngăduind idolii în inima sa şi aţintindu-şi ochii spre ceea ce l-a făcut să cadă în nedreptăţi, va veni la prooroc ca să Mă întrebe prin el, îi voi răspunde Eu oare?
8.	Voi îndrepta faţa Mea împotriva omului aceluia, îl voi face să fie semn şi pildă şi-l voi pierde din poporul Meu şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.
9.	Iar dacă proorocul va amăgi şi va spune cuvânt, ca şi cum Eu, Domnul, i l-aş fi spus, atunci Eu îmi voi întinde mâna şi-l voi stârpi din poporul Meu Israel.
10.	Şi aşa îşi vor lua toţi pedeapsa pentru nelegiuirea lor; cum va fi pedeapsa celui ce întreabă, aşa va fi şi pedeapsa celui ce prooroceşte,
11.	Ca în viitor casa lui Israel să nu se mai abată de la Mine şi ca să nu se mai întineze cu tot felul de nelegiuiri; ca să fie poporul Meu, iar Eu să fiu Dumnezeul lor”, zice Domnul Dumnezeu.
12.	Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
13.	„Fiul omului, dacă vreo ţară ar păcătui înaintea Mea, abătându-se în chip nelegiuit de la Mine, şi Eu aş întinde mâna Mea asupra ei, aş zdrobi în ea tot spicul de grâu şi aş trimite asupra ei foametea şi aş începe să pierd în ea pe oameni şi dobitoace;
14.	Dacă s-ar afla acolo cei trei bărbaţi: Noe, Daniel şi Iov, apoi aceştia, prin dreptatea lor, şi-ar scăpa numai viaţa lor, zice Domnul Dumnezeu.
15.	Sau dacă aş trimite asupra acestui pământ fiare rele, care l-ar văduvi de popor, şi dacă ţel din pricina fiarelor ar ajunge pustiu şi de nestrăbătut,
16.	Atunci aceşti trei bărbaţi, aflându-se în el, precum este de adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul, tot aşa este de adevărat că ei n-ar scăpa nici pe fii, nici pe fiice, ci numai ei singuri ar scăpa, iar ţara ar ajunge pustie.
17.	Sau dacă aş aduce în ţara aceasta sabie şi aş zice: „Sabie, străbate ţara” şi aş începe a pierde acolo pe oameni şi animale,
18.	Atunci aceşti trei bărbaţi, aflându-se în ea, precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat, zice Domnul, că ei n-ar scăpa nici pe fii, nici pe fiice, ci numai ei singuri ar scăpa.
19.	Sau dacă Eu aş trimite ciuma în ţara aceasta şi aş revărsa asupra ei urgia Mea în vărsare de sânge, ca să pierd din ea şi pe oameni şi pe animale,
20.	Apoi Noe, Daniel şi Iov, aflându-se în ea, precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul, tot aşa este de adevărat că n-ar scăpa nici fii, nici fiice; prin dreptatea lor ei şi-ar scăpa numai viaţa lor”.
21.	Că aşa zice Domnul Dumnezeu: „Chiar de aş trimite aceste patru pedepse grozave ale Mele: sabia, foametea, fiarele sălbatice şi ciuma împotriva Ierusalimului, ca să stârpesc din el oamenii şi dobitoacele,
22.	Şi atunci va rămâne în ei o rămăşiţă de fii şi fiice, care vor fi scoşi de acolo. Iată ei vor veni la voi şi voi veţi vedea purtarea lor şi faptele dor şi vă veţi mângâia de nenorocirea pe care Eu am adus-o asupra Ierusalimului şi de toate câte am adus asupra lui.
23.	Ei vă vor mângâia, când veţi vedea purtarea lor şi faptele lor, şi veţi cunoaşte că nu în zadar am făcut Eu toate câte am făcut în el”, zice Domnul Dumnezeu.

Iezechiel C2

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

Capitolul 2

1.	Atunci am auzit glasul Unuia care mi-a zis: „Fiul omului, scoală în picioare, că am să-ţi vorbesc!”
2.	Şi cum mi-a zis Acela vorbele acestea, a intrat Duhul în mine şi m-a ridicat în picioare, şi am ascultat pe Cel ce-mi vorbea.
3.	Acela mi-a zis: „Fiul omului, am să te trimit la fiii lui Israel, la aceşti oameni neascultători, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei, ca şi părinţii lor, păcătuiesc înaintea Mea până în ziua de astăzi.
4.	Aceşti fii sunt neruşinaţi şi cu inima împietrită; la ei te trimit Eu, ca să le zici: Aşa grăieşte Domnul!
5.	Ori te-or asculta, ori nu te-or asculta – căci sunt un neam îndărătnic – să ştie însă că este între ei un prooroc.
6.	Dar tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de cuvintele lor să nu te sperii, deşi ei vor fi pentru tine spini şi ciulini, şi ai să trăieşti între ei, ca între scorpii; să nu te temi de cuvintele lor şi de faţa lor să nu te sperii, deşi sunt un neam îndărătnic,
7.	Ci să le spui cuvintele Mele, ori te-or asculta, ori nu te-or asculta, căci sunt un neam de răzvrătiţi.
8.	Tu însă, fiul omului, ascultă ce voiesc să-ii spun! Nu fi îndărătnic, ca acest neam de răzvrătiţi! Deschide-ii gura şi mănâncă ceea ce am să-ţi dau!”
9.	Şi privind eu, am văzut o mână întinsă spre mine şi în ea o hârtie strânsă sul;
10.	Şi a desfăşurat-o înaintea mea, şi am văzut că era scrisă şi pe o parte şi pe alta: plângere, tânguire şi jale era scris în ea.

Cartea lui Iov C15

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42

Capitolul 15

1.	Atunci Elifaz, din Teman, a răspuns şi a zis:
2.	„Este oare cinstit pentru înţelept să răspundă cu cuvinte uşuratice şi să-şi umple pieptul cu suflarea vântului de răsărit?
3.	I se cuvine lui să judece cu vorbe seci şi prin cuvântări care n-au nici o noimă?
4.	Tu mergi atât de departe, încât desfiinţezi cucernicia şi nesocoteşti rugăciunea înaintea lui Dumnezeu.
5.	Nelegiuirea ta insuflă gura ta şi tu împrumuţi vorbirea ta de la cei vicleni.
6.	Chiar gura ta te osândeşte şi nu eu, chiar buzele tale sunt martore împotriva ta.
7.	Nu cumva eşti tu cel dintâi om care s-a născut? Venit-ai tu pe lume mai înainte decât munţii?
8.	Ai stat tu de sfat cu Dumnezeu şi te-ai făcut tu stăpân pe toată înţelepciunea?
9.	Ce ştii tu pe care să nu-l ştim şi noi? Ce pricepi tu şi noi nu pricepem?
10.	Printre noi se află oameni vechi de zile, bătrâni mai în vârstă decât tatăl tău.
11.	Ţi se pare puţin lucru mângâierile în numele lui Dumnezeu şi cuvintele spuse cu blândeţe?
12.	De ce te laşi târât de inima ta şi de ce priveşti aşa trufaş cu ochii tăi?
13.	De ce întorci spre Dumnezeu mânia ta şi dai drumul din gura ta la astfel de cuvântări?
14.	Ce este omul ca să se creadă curat, şi cel născut din femeie, ca să se creadă neprihănit?
15.	Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinţii Săi şi dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi,
16.	Cu atât mai puţin o făptură urâcioasă şi stricată cum este omul cel ce bea nedreptatea ca apa.
17.	Vreau să-ţi dau o învăţătură, ascultă-mă; şi ceea ce am văzut vreau să-ţi aduc la cunoştinţă;
18.	Ceea ce înţelepţii au vestit fără să ascundă nimic, precum au auzit de la părinţii lor,
19.	Atunci când tara le-a fost dată numai lor şi nici un străin nu se aşezase încă printre ei.
20.	Nelegiuitul se chinuieşte în toate zilele vieţii sale şi de-a lungul anilor hărăziţi celui tiran.
21.	Glasuri îngrozitoare fac larmă în urechile lui; în mijlocul păcii, i se pare că un ucigaş se năpusteşte asupra lui.
22.	El nu mai nădăjduieşte să mai iasă din întuneric şi îşi simte capul mereu sub sabie.
23.	Se şi vede aruncat de mâncare vulturilor, fiindcă ştie că prăpădul lui este fără întârziere.
24.	Ziua întunericul îl înspăimântă. Zbuciumul şi tulburarea îl strâng la mijloc şi se aruncă asupra-i gata de împresurare,
25.	Fiindcă a îndrăznit să-şi îndrepte mâna împotriva lui Dumnezeu şi să facă pe viteazul faţă de Cel Atotputernic;
26.	Fiindcă a îndrăznit să năvălească împotriva Lui cu gâtul întins şi la adăpostul scuturilor sale groase şi rotunde.
27.	Chipul lui i se ascundea în grăsime şi osânza stătea grea pe coapsele lui,
28.	Şi sălăşluia în cetăţi pustiite, în case în care nu mai stătea nimeni, fiindcă ameninţau să se prăbuşească.
29.	Nu va aduna bogăţie şi ce are nu va ţine mult, iar umbra lui nu se va lungi pe pământ.
30.	Nu va mai putea să iasă din întuneric. Focul va mistui ramurile sale şi vijelia va mătura florile lui;
31.	Să nu se creadă în minciună, fiindcă ştim că e deşertăciune.
32.	Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme şi mlădiţa sa nu va da muguri verzi.
33.	Ca viţa mănată, va lăsa să cadă rodul său şi la fel ca măslinul va împrăştia florile sale.
34.	Fiindcă ceata celui rău la inimă va fi lăsată stearpă şi focul mistuie corturile cu bogăţii de jaf.
35.	Ei zămislesc răutatea şi nasc nelegiuirea, dar cu aceasta pântecele lor dospeşte înşelăciunea”.