Imnul ortodoxiei


Imnul ortodoxiei

 

Pentru ce te zbaţi în patimi şi-n păcat?
Pe Iisus cel răstignit şi înviat
Să-l primeşti că El e mare
Şi e bun cu fiecare, orişicând
El te caută prin lume suspinând.

De ce fugi de jertfa crucii tot mereu?
Că ea ne-a spălat păcatul cel mai greu
Tu nu vezi că viaţa trece
Vine moartea groapa-i rece, pe vecii
Iară sufletu-i în iadul cu urgii.

De ce râzi de rugăciune şi de post?
De Biserica cu slujbele cu rost.
Tu nu ştii de rugăciune
Ce amară-nşelăciune, te-a rănit
Şi te-a amăgit satana cel smintit

Azi Biserica te chemă cu al său glas
Ca să vii la rugăciune-n orice ceas
Şi s-asculţi slujba cea sfantă
În Altar îngerii cântă, lui Iisus
Heruvimi cu aripi multe vin de sus.

Şi toţi cântă cu preoţii într-un cor
Nevăzuţi de ochii noştri ai tuturor,
Numai de fiinţe alese,
Ce le-au dat daruri prin mese, Duhul Sfânt
Ca să-ntărească credinţa pe pământ.

Credinţa cea ortodoxă a lui Iisus
Cu şapte Taine curate, cum le-a spus
Cine Trupul lui primeşte
Cu Iisus se-mpărtăşeşte, dragul meu
El trăieşte, cu nădejdea-n Dumnezeu.

Şi Măicuţa lui cea sfântă-l va păzi
Cu puterea Sfintei Cruci îl va umbri
De satana cel smintit
Ce pe creştini i-amăgit, ca un hoţ
Şi îi trage-n rătăcire mai pe toţi.

Proorocia mincinoasăs-a-nmulţit
Şi satana multe sate-a dobândit
formând secte amăgitoare
De suflete pierzătoare, pe pământ.
Hulind preoţia şi lucrul sfânt.

Să nu te laşi amăgit iubitul meu
De satana cel smintit, duşmanul tău
Vino-n Biserica sfântă, dragul meu
Şi răsplata o primeşti la Dumnezeu.

Biserica cea sfinţită să n-o uiţi
Că-i izvor de viaţă de la Sfinţi Părinţi
În ea vei găsi lumină
Mîntuirea ta deplină, orişicând
Adevărul este unul pe pământ.

Pământul cu ale sale-i trecător
Iar tu omule pe lume eşti un călător
Azi eşti tânăr şi-n putere
Frumuseţe, bani, avere, vrei să dobândeşti
Mâine-o mână de ţărână tu mai eşti.

Toate se vor schimba ca şi cum n-au fost
Se va schimba pe vecie al vieţii rost
Fiecare-şi va lua plata
După cum ne va fi fapta, dragul meu
Peste toate-mpărăţi-va Dumnezeu.

Faptele Sfinţilor Apostoli C2


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Capitolul 2

1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.
4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.
5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer.
6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa.
7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni?
8. Şi cum auzim noi fiecare limba noastră, în care ne-am născut?
9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia,
10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi,
11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!
12. Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?
13. Iar alţii batjocorindu-i, ziceau că sunt plini de must.
14. Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bărbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta să vă fie cunoscută şi luaţi în urechi cuvintele mele;
15. Că aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouă, căci este al treilea ceas din zi;
16. Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil:
17. „Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa.
18. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci.
19. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum.
20. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită.
21. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui”.
22. Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu, prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu în mijlocul vostru, precum şi voi ştiţi,
23. Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât,
24. Pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea.
25. Căci David zice despre El: „Totdeauna am văzut pe Domnul înaintea mea, căci El este de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin.
26. De aceea s-a bucurat inima mea şi s-a veselit limba mea; chiar şi trupul meu se va odihni întru nădejde.
27. Căci nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel sfânt al Tău să vadă stricăciune.
28. Făcutu-mi-ai cunoscute căile vieţii; cu înfăţişarea Ta mă vei umple de bucurie”.
29. Bărbaţi fraţi, cuvine-se a vorbi cu îndrăznire către voi despre strămoşul David, că a murit şi s-a îngropat, iar mormântul lui este la noi, până în ziua aceasta.
30. Deci el, fiind prooroc şi ştiind că Dumnezeu i S-a jurat cu jurământ să aşeze pe tronu-i din rodul coapselor lui,
31. Mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea.
32. Dumnezeu a înviat pe Acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori.
33. Deci, înălţându-Se prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, L-a revărsat pe Acesta, cum vedeţi şi auziţi voi.
34. Căci David nu s-a suit la ceruri, dar el a zis: „Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea,
35. Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.
36. Cu siguranţă să ştie deci toată casa lui Israel că Dumnezeu, pe Acest Iisus pe Care voi L-aţi răstignit, L-a făcut Domn şi Hristos.
37. Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?
38. Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.
39. Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.
40. Şi cu alte mai multe vorbe mărturisea şi-i îndemna, zicând: Mântuiţi-vă de acest neam viclean.
41. Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.
42. Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
43. Şi tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi.
44. Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.
45. Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.
46. Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii.
47. Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul C8


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Capitolul 8

1. Şi când Mielul a deschis pecetea a şaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas.
2. Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu şi li s-a dat lor şapte trâmbiţe.
3. Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului.
4. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.
5. Şi îngerul a luat cădelniţa şi a umplut-o din focul altarului şi a aruncat pe pământ; şi s-au pornit tunete şi glasuri şi fulgere şi cutremur.
6. Iar cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au gătit ca să trâmbiţeze.
7. Şi a trâmbiţat întâiul înger, şi s-a pornit grindină şi foc amestecat cu sânge şi au căzut pe pământ; şi a ars din pământ a treia parte, şi a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot.
8. A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare şi a treia parte din mare s-a prefăcut în sânge;
9. Şi a pierit a treia parte din făpturile cu viaţă în ele, care sunt în mare, şi a treia parte din corăbii s-a sfărâmat.
10. Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor.
11. Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
12. Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor şi ziua să-şi piardă din lumină a treia parte, şi noaptea tot aşa.
13. Şi am văzut şi am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului şi striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiţei celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbiţeze!

Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul C3


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Capitolul 3

1. Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Acestea zice Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort.
2. Priveghează şi întăreşte ce a mai rămas şi era să moară. Căci n-am găsit faptele tale depline înaintea Dumnezeului Meu.
3. Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta.
4. Dar ai câţiva oameni în Sardes, care nu şi-au mânjit hainele lor, ci ei vor umbla cu Mine îmbrăcaţi în veşminte albe, fiindcă sunt vrednici.
5. Cel ce biruieşte va fi astfel îmbrăcat în veşminte albe şi nu voi şterge deloc numele lui din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea părintelui Meu şi înaintea îngerilor Lui.
6. Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.
7. Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide:
8. Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu.
9. Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.
10. Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, şi Eu te voi păzi pe tine de ceasul ispitei ce va să vină peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ.
11. Vin curând; ţine ce ai, ca nimeni să nu ia cununa ta.
12. Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Meu şi afară nu va mai ieşi şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, – al noului Ierusalim, care se pogoară din cer, de la Dumnezeul Meu – şi numele Meu cel nou.
13. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.
14. Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:
15. Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte!
16. Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea.
17. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol!
18. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te îmbogăţeşti, şi veşminte albe ca să te îmbraci şi să nu se dea pe faţă ruşinea goliciunii tale, şi alifie de ochi ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.
19. Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte.
20. Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.
21. Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.
22. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor.

RUGĂCIUNEA DE POCĂINȚĂ A UNUI TÂLHAR AFLAT PE PATUL DE MOARTE


RUGĂCIUNEA DE POCĂINȚĂ A UNUI TÂLHAR AFLAT PE PATUL DE MOARTE

— Nu cer nimic altceva de la Tine, iubitorule de oameni, decât ceea ce cerea mărturisindu‐se tâlharul cel mai înainte de mine. Aşadar, precum spre tâlharul acela, aşa şi spre mine, tâlharul, arată minunata Ta milostivire şi iubire de oameni. Primeşte acest suspin al meu de pe patul morții  şi precum i‐ai primit pe cei din al unsprezecelea ceas, care n‐au făcut nimic vrednic, aşa primeşte‐mă şi pe mine, cel ce mă înec în lacrimile mele cele puține  şi mă  curățesc cu ele. Dă‐mi mie iertare, pentru că  nu‐ți cer altceva, căci nu mă lasă vremea, fiindcă pânditorii cei de prin peşteri s‐au apropiat. Ci să nu stai împotrivă, nici să‐ mi iei seama cu de‐amănuntul, că nu vei afla întru mine ceva bun. Iată, m‐au cuprins fărădelegile  şi rău am ajuns către amurgul vieții. Nesocotite sunt datoriile mele. Dar, precum ai primit suspinarea cea amară  a lui Petru, primeşte‐o  şi pe a mea. Iubitorul de oameni, vărsând aceste lacrimi peste zapisul păcatelor mele  şi  şterge cu buretele milostivirii Tale greşelile mele cele neasemănate. Amin.

Cearta lui Iisus cu Petru


(Sau galceava omului cu Revelatia)

L-a certat Iisus pe Petru, zicand: „Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”, (Matei 16:23).

Cuvinte grele ca acestea n-a mai zis Iisus decat chiar satanei, cand L-a ispitit in pustia Carantaniei.

Acum tot satana era camuflat in bunavointa – de cea mai buna credinta, a lui Petru. Petru nu stia ca din organ al Revelatiei, marturisitor al divinitatii Mantuitorului, cum a fost – fara sa stie – cu vreun sfert de ceas mai inainte, tot asa acum, fara sa-si dea seama, a ajuns o unealta a satanei. Situatia dintai l-a fericit, a doua l-a smerit.

Intamplarea ne face sa ne gandim si la unii dintre sfintii care, dupa ce erau cercetati de Dumnezeu, in diferite chipuri, indata venea si satana, ca macar sa se laude, daca alt necaz nu le putea face.

Nu Petru era satana. Petru era Petru. Totusi Iisus sa identitatea omului dupa duhul care graieste intr-insul. Semn ca asa va face si la sfarsitul lumii.

Cearta o primeste Petru, pentru ca nu stia ce punct de vedere graia printr-insul. Necertat, nu te smeresti. Si smerit nu apare in tine inrudirea ta cu Crucea, ca sa o iubesti ca pe ceva in care esti smerit. Smerenia, iubirea si Crucea sunt din aceeasi familie a desavarsirii.

Si Crucea – cu invierea care-i urmeaza – era punctul de vedere al lui Dumnezeu. Omul voia sa-L scape pe Dumnezeu de cruce. Dumnezeu se cearta cu omul… in numele dragostei.

Satana Ii era milostiv lui Iisus Dumnezeu prin Petru si ucigas prin Iuda. Satana, prin frica de suferinta a trupului si prin ignoranta ratiunilor mantuirii, tine omul in ingustime, in nedezvoltare, in nonsens, intr-un cuvant: in sminteala cu Dumnezeu.

Daca n-ar fi Inviere, Petru ar avea dreptate. Ori, lui Petru tocmai cuvantul Invierii nu i se fixase in minte. Invierea era pentru om ceva nou, pana la imposibil.

Misiunea lui Iisus era: sa antreneze omul in toate „riscurile” mantuirii, fiindca este Inviere.

Drept aceea, dupa ce a iesit Petru la liman, Iisus a chemat la Sine multimea, impreuna cu ucenicii si le-a zis: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla”, (Matei 16:24-25).

Deci categoric: Cine-si iubeste viata sa, sufletul sau in lumea aceasta, fara a considera si cealalta lume sau chiar impotriva ei – acela isi va pierde sufletul, pentru ca acela este iubitor de sine, un iubitor de trup, care nu se supune legii lui Dumnezeu si nici nu poate (Romani 8:7), acela este fricos (Apocalipsa 21:8).

In acestia nu este Duhul lui Hristos, acestia nu sunt ai Lui, ei traiesc impotriva lui Iisus.

Cine, insa, vrea sa scape de paralizia lumii acesteia – ca de la a vrea aceasta incepe firul existentei sa capete sensul transcendentei si se aprinde in el Duhul ui Iisus, Duhul lui Dumnezeu – acestia toti isi risca sufletul si viata pentru Iisus si Evanghelia Sa.

Cine a mentinut vie Evanghelia in constiinta veacurilor? A fost intreg calendarul sfintilor, care in tot chipul au murit curajos pentru Iisus si Evanghelia Imparatiei Sale. Toti cati sunt innoiti si manati de Duhul lui Dumnezeu, ei fiii lui Dumnezeu sunt si n-au primit duh de robie, ca sa le fie iarasi frica, ci Duhul infierii prin care zicem lui Dumnezeu „Tata”.

Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu”, (Romani 8:14-16).

Deci castigam mantuirea sufletului cand punem pret pe ea. Pretul pe care l-a pus Iisus si toti sfintii. Pentru vesnicia noastra in Imparatia lui Iisus nici pretul vietii si nici un pret nu este prea mare.

Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi puse in cumpana cu slava viitoare. Iisus ne aduce Invierea – firul transcendentei noastre, pe care ni-l leaga de inima, fiindca inima – credinta – are ratiuni mai adanci ca ratiunea, si Invierea n-o intelegea Petru, pentru ca este o dragoste mai mare ca viata.

Si nu este fir: este noul stalp de foc care conduce de 2000 de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din inima lui este facut destinul care ne atrage Acasa. De aceea suntem straini si calatori pe pamant.

Doamne Iisuse, cand vom ajunge?

Ajuta-ne sa trecem prin toate vamile vazduhului!

Rugaciune la moartea unuia din soti


Stapane, Doamne, Cel Preacurat si Ziditor a toata faptura, Care pentru iubirea Ta de oameni ai prefacut coasta stramosului Adam intru femeie si i-ai binecuvantat si ai zis: „Cresteti si va inmultiti si stapaniti pamantul”, si pe amandoi i-ai aratat un trup, iar cei pe care i-a insotit Dumnezeu, omul sa nu-i desparta,- cauta din cer, Preabunule Parinte, si vezi alea si durerea ce au napadit inima si sufletul meu ce se vede astazi despartit de fiinta pe care Tu, Doamne, mi-ai dat-o sa-mi fie sot (sotie) si sprijin in aceasta viata. Indura-Te de mine, mult-Milostive Doamne, in acest ceas greu pentru sufletul meu! Tu, Doamne Iisuse Hristoase, mangaitorul celor intristati, Carele ai fost vestit de proorocul Isaia ca vei veni sa tamaduiesti pe cei cu inima zdrobita, fii mie mangaitor si asculta-mi glasul ce-l inalt cu credinta catre Tine, rugandu-Te sa-l ierti, Preabunule imparate, gresalele oricate va fi savarsit in aceasta viata sotul meu (sotia mea): ori cu lucrul, ori cu cuvantul, ori cu gandul, cu stiinta sau fara de stiinta.Asa, Doamne, primeste sufletul robului Tau (roabei Tale) in locasul sfintilor Tai, intru imparatia Ta cea vesnica, spre care se nevoieste sufletul meu si intru care nadajduieste a se invrednici la vremea cand vei chema si duhul meu la Tine, pentru ca acolo sufletele noastre intalnindu-se si impreuna aflandu-se, sa laude si sa preamareasca intrutot sfant numele Tau: al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.