Isaia C60


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 60

1. Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!
2. Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine.
3. Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta.
4. Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri.
5. Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge.
6. Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi cu tămâie, cântând laudele Domnului.
7. Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi templul rugăciunii Mele se va slăvi.
8. Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei?
9. Căci pentru Mine se adună corăbiile, în frunte cu cele din Tarsis, ca să aducă de departe pe feciorii tăi; aurul şi argintul lor pentru numele Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel, Care te preamăreşte.
10. Feciorii de neam străin zidi-vor zidurile tale şi regii lor în slujba ta vor fi, că întru mânia Mea te-am lovit şi în îndurarea Mea M-am milostivit de tine.
11. Porţile tale mereu vor fi în lături, zi şi noapte vor rămâne deschise, ca să se care la tine bogăţiile neamurilor, iar regii lor în fruntea lor vor fi.
12. Căci neamul şi regatul care nu vor sluji ţie vor pieri şi neamurile acelea vor fi nimicite.
13. Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la tine vor veni, cu toţii laolaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele.
14. Şi feciorii asupritorilor tăi smeriţi la tine vor veni şi se vor închina la picioarele tale toţi cei ce te-au urât şi pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.
15. Din părăsită şi defăimată ce erai pe veci, voi face din tine mândria veacurilor, bucurie din neam în neam.
16. Tu vei suge laptele neamurilor şi vei mânca bunătăţile regilor. Şi vei şti că Eu, Domnul, sunt Mântuitorul tău, că Cel puternic al lui Iacov este Răscumpărătorul tău.
17. În loc de aramă îţi voi aduce aur, în loc de fier, argint, în loc de lemn, aramă şi în loc de pietre, fier. Şi voi pune judecător al tău pacea şi stăpânitor peste tine dreptatea.
18. Şi nu se va mai auzi de silnicie în ţara ta, de pustiire şi de ruină în hotarele tale. Zidurile tale le vei numi mântuire şi porţile tale laudă.
19. Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta.
20. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte; că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi.
21. În poporul tău vor fi numai drepţi şi vor stăpâni ţara pentru totdeauna; vlăstar pe care l-am sădit Eu, lucrul mâinilor Mele făcut spre slava Mea.
22. Cel mai mic va fi cât o mie, cel mai neînsemnat va fi cât un neam puternic: Eu, Domnul, am hotărât acestea şi la vreme voi fi împlinitorul lor.

Isaia C55


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 55

1. Cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă, şi cei care nu aveţi argint, mergeţi de cumpăraţi şi mâncaţi, mergeţi şi cumpăraţi fără de argint şi fără preţ vin şi grăsime.
2. Pentru ce cheltuiţi argintul vostru pentru un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultaţi-Mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăţi se va desfăta sufletul vostru.
3. Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru. Voi face cu voi legământ veşnic, dându-vă îndurările Mele cele făgăduite lui David.
4. Iată l-am făcut mărturie popoarelor, căpetenie şi stăpânitor peste neamuri.
5. Iată, tu vei chema popoare pe care nu le ştii şi popoare care pe tine nu te-au cunoscut vor alerga la tine, pentru Domnul Dumnezeul tău şi pentru Sfântul lui Israel, căci El te preamăreşte.
6. Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi.
7. Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, şi către Dumnezeul nostru cel mult iertător.
8. Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
9. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre.
10. Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi-l face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare,
11. Asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui.
12. Şi voi cu veselie veţi ieşi şi în pace veţi fi călăuziţi; munţii şi colinele vor izbucni în strigăte de veselie înaintea voastră şi toţi copacii câmpului vor bate din palme!
13. În locul spinilor va creşte Chiparosul şi în locul urzicii va creşte mirtul. A Domnului fi-va slava, spre veşnică şi nepieritoare pomenire.

Isaia C37


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 37

1. Şi când a auzit regele Iezechia cuvintele acestea, şi-a rupt veşmintele, s-a îmbrăcat în sac şi a intrat în templul Domnului.
2. Şi a trimis pe Eliachim, cel de peste casa sa, şi pe Şebna scriitorul şi pe cei mai bătrâni dintre preoţi, îmbrăcaţi în sac, către proorocul Isaia, fiul lui Amos.
3. Şi au zis către dânsul: „Ziua de astăzi este zi de strâmtorare, de pedeapsă şi de ruşine; căci pruncii sunt gata a ieşi din pântecele maicii lor, dar ele nu au putere să-i nască!
4. Poate Domnul Dumnezeul tău a auzit cuvintele lui Rabşache, pe care le-a trimis regele Asiriei, stăpânul său, ca să facă de ocară pe Dumnezeul cel viu, şi Domnul Dumnezeul tău poate îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă dar o rugăciune pentru rămăşiţa care se mai află!”
5. Şi au intrat robii regelui Iezechia la proorocul Isaia.
6. Şi le-a zis Isaia: „Aşa veţi răspunde stăpânului vostru: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Nu te teme de cuvintele pângăritoare pe care le-ai auzit din partea slujitorilor regelui Asiriei.
7. Iată, voi pune în el un astfel de duh, că va primi o veste şi se va întoarce în ţara lui şi acolo va cădea în ascuţişul sabiei”.
8. Şi s-a întors Rabşache şi a aflat pe regele Asiriei tăbărât la Libna, căci i se spusese că a plecat din Lachiş.
9. Atunci (regele Asiriei) a aflat că Tirhaca, regele Etiopiei, pornise împotriva lui şi iarăşi a trimis soli către Iezechia, zicând:
10. „Aşa veţi zice lui Iezechia, regele lui Iuda: Să nu te încrezi în Dumnezeul tău, şi să nu te amăgeşti, zicând: Ierusalimul nu va fi dat în mâinile regelui Asiriei.
11. Tu ai aflat ceea ce au făcut regii Asiriei tuturor ţărilor, cum le-au nimicit şi numai tu ai scăpat!
12. Oare dumnezeii lor au izbăvit popoarele pe care le-au distrus părinţii mei: Gozanul, Haranul, Reţeful şi pe fiii lui Eden din Telasar?
13. Unde este regele Hamatului, al Arpadului, cel al cetăţii Sefarvaim, al Henei şi al Ivei?”
14. Atunci Iezechia a luat scrisoarea din mina trimişilor şi a citit-o. Apoi el a intrat în templul Domnului şi a întins-o desfăcută înaintea Domnului.
15. Şi s-a rugat Iezechia către Domnul, zicând:
16. „Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel, Care stai pe heruvimi, numai Tu singur eşti Dumnezeu al tuturor regatelor de pe pământ. Tu ai făcut cerul şi pământul.
17. Pleacă, Doamne, urechea Ta şi deschide, Doamne, ochii Tăi şi vezi şi ia aminte la cuvintele lui Sanherib, pe care le-a trimis ca să facă de batjocură pe Dumnezeul cel viu.
18. Cu adevărat, Doamne, regii Asiriei au nimicit toate neamurile şi ţările lor;
19. Şi pe dumnezeii lor i-au ars cu foc, că ei nu sunt dumnezei, ci lucruri de mâini omeneşti: lemn şi piatră; pentru aceea ei i-au nimicit.
20. Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui ca să ştie toate împărăţiile pământului că Tu singur eşti Domnul nostru!”
21. Şi a trimis Isaia, fiul lui Amos, către Iezechia, zicând: „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel, către Care te-ai rugat cu privire la Sanherib, regele Asiriei;
22. Iată hotărârea pe care a rostit-o împotriva lui: „Te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine fecioara, fiica Sionului; în spatele tău clatină din cap fiica Ierusalimului!
23. Pe cine ai pângărit şi îi făcut de râs şi împotriva cui ai ridicat glasul şi sus ai înălţat ochii tăi? împotriva Sfântului lui Israel!
24. Prin mina servilor tăi ai hulit pe Domnul meu şi ai zis: Cu carele mele multe voi urca pe vârfurile munţilor, pe cele mai înalte piscuri ale Libanului! Voi tăia cedrii cei falnici şi cei mai de seamă dintre chiparoşi şi voi ajunge pe cele mai înalte culmi cu păduri dese.
25. Că eu sunt cel ce am săpat fântâni şi am băut apă şi am secat sub paşii mei toate pâraiele Egiptului!
26. Oare nu auzi tu? Din vremi străvechi am pregătit aceasta; din veac le-am hotărât şi acum le aduc la îndeplinire! Tu voiai să prefaci în ruină cetăţile cele întărite.
27. Cei ce locuiau în ele erau fără putere, înspăimântaţi şi uluiţi. Ca iarba câmpului erau ei, ca frageda verdeaţă, ca iarba de pe acoperişuri înainte ca paiul ei să fi fost crescut.
28. Ştiu când te scoli şi când te culci, toate faptele tale Îmi sunt cunoscute.
29. Întărâtarea ta împotriva Mea, trufia ta au ajuns până la urechile Mele. De aceea voi pune belciug în nările tale şi frâul Meu buzelor tale şi te voi întoarce pe calea pe care ai venit!
30. Şi pentru tine, acesta va fi semnul: anul acesta mâncaţi din pâinea ce creşte pe ogoare, în anul al doilea, din ceea ce creşte de la sine, iar în al treilea an semănaţi, seceraţi, sădiţi vii şi mâncaţi din roadele lor.
31. Şi rămăşiţa care va fi scăpat din casa lui Iuda îşi va înfige rădăcini în jos şi va face roade în sus.
32. Că din Ierusalim va ieşi o rămăşită şi din muntele Sionului cei scăpaţi cu viaţă. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.
33. Pentru aceasta, aşa zice Domnul către regele Asiriei: Nu va intra în această cetate şi nu va arunca nici o săgeată. Nu va porni împotriva ei cu scut şi nu o va înconjura cu valuri.
34. Pe calea pe care a venit se va întoarce şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.
35. Apăra-voi cetatea aceasta şi o voi scăpa pentru Mine şi pentru David, sluga Mea!”
36. Şi a ieşit îngerul Domnului şi a bătut în tabăra Asiriei o sută şi cincizeci de mii; iar dimineaţa, la sculare, toţi erau morţi.
37. Atunci Sanherib, regele Asiriei, a ridicat tabăra şi a plecat şi s-a oprit la Ninive.
38. Şi pe când el se închina în templul lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec şi Şareser, feciorii lui, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţinutul Ararat. Iar în locul lui, a domnit fiul său Asarhadon.

Isaia C34


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 34

1. Apropiaţi-vă, voi neamuri, şi ascultaţi, şi voi popoare, luaţi aminte; să asculte pământul şi cei ce-l locuiesc, lumea cu toate făpturile ei.
2. Că Domnul este mâniat asupra popoarelor, cu urgie împotriva oştirii lor. El le nimiceşte şi le dă la junghiere;
3. Morţii lor vor fi aruncaţi pe câmp, cadavrele lor greu vor mirosi şi prin munţi vor şerpui pârâiaşe din sângele lor.
4. Toată oştirea cerului se va topi, cerurile se vor strânge ca un sul de hârtie şi toată oştirea lor va cădea cum cad frunzele de viţă şi cele de smochin.
5. Că s-a îmbătat de mânie în ceruri sabia Domnului şi iată că asupra lui Edom coboară, asupra poporului hărăzit pedepsei.
6. Sabia Domnului este plină de sânge, acoperită de grăsime, de sânge de miei şi de ţapi, de grăsimea rărunchilor de berbeci. Că Domnul face jertfă la Boţra şi mare junghiere în ţara lui Edom.
7. Bivolii cad împreună cu ei, şi boii cu taurii. Şi pământul se îmbată de sângele lor şi pulberea de grăsime este plină.
8. Căci aceasta este ziua de răzbunare a Domnului, an de răsplătire pentru pricina Sionului!
9. Râurile în păcură se vor preface şi pulberea în pucioasă. Pământul lui va fi pucioasă arzătoare,
10. Zi şi noapte. Niciodată nu se va mai stinge în veci de veci şi din neam în neam se va înălţa văpaia şi fumul lui. Pe veci el va rămâne pustiu şi nimeni pe acolo nu va trece.
11. Pelicanul şi ariciul vor fi stăpânii lui, bufniţa şi corbul, locuitorii lui. Şi pe deasupra, Domnul va întinde peste el frânghia nimicirii şi cumpăna pustiirii. Şi oameni cu chip de ţap într-însul vor locui şi de viţă bună socotiţi vor fi.
12. Nu se va pomeni acolo de nici un regat şi toţi prinţii lui vor fi nimiciţi.
13. În palatele lui vor creşte spini, iar în turnurile dărâmate mărăcini şi urgie. Acolo va fi sălaşul şacalilor şi adăpostul struţilor.
14. Câini şi pisici sălbatice se vor pripăşi pe acolo şi făpturi omeneşti cu chip de ţap se vor strânge (fără număr). Acolo vor zăbovi năluci ce umblă noaptea şi în acele locuri îşi vor găsi odihna.
15. Acolo îşi va face şarpele cuibul, şi va depune ouă în el, va cloci şi va scoate pui. Acolo se vor strânge vulturii de pradă şi în acele locuri se vor găsi cu toţii.
16. Cercetaţi cartea Domnului şi citiţi, că nimic din acestea nu lipseşte. Căci gura Domnului a poruncit şi suflarea Lui le-a adunat.
17. El singur a aruncat sorţii şi mâna Lui le-a împărţit pământul cu funia. Pentru totdeauna ei le vor stăpâni şi în el vor locui din neam în neam.

Isaia C30


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 30

1. Vai de feciorii răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care fac legăminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate.
2. Ei iau calea Egiptului, fără să fi întrebat gura Mea, să cerşească de la Faraon ajutor şi la umbra Egiptului să se adăpostească.
3. Pentru aceasta sprijinul lui Faraon va fi pentru voi ruşine şi râs adăpostul la umbra lui.
4. Deşi căpeteniile lui sunt la Ţoan şi până la Hanes ajung trimişii lui,
5. Toţi sunt neliniştiţi de acest popor, care nu le va fi de folos, care nu le va da nici un ajutor, ci numai nedumerire şi ocară.
6. Proorocie despre fiarele de la miazăzi: Printr-o ţară de strâmtorare şi îngrijorare, cu lei şi leoaice mugitoare, năpârci şi şerpi zburători, ei duc pe măgari avuţiile lor şi pe cămile comorile lor, către un popor care nu le foloseşte la nimic.
7. Căci ajutorul Egiptului este deşertăciune şi nimic, pentru aceea l-am numit Rahab cel adormit.
8. Acum, du-te” scrie acestea pe o tablă şi trece-le într-o carte, ca să fie pentru mai târziu mărturie veşnică.
9. Pentru că ei sunt un popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc să asculte de legea Domnului,
10. Care zic proorocilor: „Voi nu vedeţi!” Şi văzătorilor: „Nu ne proorociţi pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare, proorociţi-ne închipuiri amăgitoare!
11. Daţi-vă la o parte din cale, nu ne împiedicaţi în drum, luaţi din faţa noastră pe Sfântul lui Israel!”
12. Pentru aceasta zice Sfântul lui Israel: „Fiindcă voi aţi dispreţuit cuvântul acesta şi v-aţi încrezut în nedreptate şi minciună şi aţi nădăjduit numai în ele,
13. Iată cum va fi păcatul vostru: ca o spărtură într-un zid înalt, care dintr-o dată şi pe neaşteptate se prăbuşeşte;
14. Ca un vas de lut, care este aşa de spart şi zdrobit fără de milă, încât între cioburile lui nu se află măcar unul cu care să iei foc din vatră sau să scoţi apă din fântână”.
15. Că aşa zice Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: „Dacă vă întoarceţi şi sunteţi în bună pace, vă veţi izbăvi; liniştea şi nădejdea sunt vârtutea voastră”. Dar voi n-aţi vrut să ascultaţi,
16. Ci aţi zis: „Nu! Noi vom fugi călări pe cai!” Aşa, fugiţi! „Vom încăleca pe cai iuţi ca vântul!” Ei bine, veţi fi urmăriţi şi mai repede!
17. O mie vor fugi de ameninţarea unuia şi când vă vor ameninţa cinci, toţi veţi fugi, până când veţi rămâne ca un stâlp pe vârful muntelui şi ca un steag pe vârf de deal.
18. Pentru aceasta Domnul aşteaptă să Se milostivească spre voi, de aceea El Se ridică să aibă milă de voi. Că Domnul este Dumnezeu al dreptăţii; fericiţi sunt cei care nădăjduiesc în El!
19. Popor din Sion, care locuieşti în Ierusalim, nu plânge! El se va milostivi la glasul strigătului tău şi te va auzi degrabă!
20. Când Domnul îţi va fi dat ţie pâinea îngrijorării şi apa strâmtorării, şi cei ce te învaţă nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe dascălii tăi
21. Şi urechile tale vor auzi cuvântul celor ce te călăuzesc pe tine, zicând: „Iată calea, mergeţi pe ea!”, fie că aţi merge la dreapta sau la stânga,
22. Atunci argintul care acoperă idolii îl veţi găsi spurcat şi aurul care împodobeşte chipurile turnate, ca necurat îl veţi arunca, zicând: „Afară de aici!”
23. Şi El îţi va da ploaie pentru semănătura ta pe care vei fi semănat-a pe pământ şi pâinea pe care o va rodi pământul va fi gustoasă şi hrănitoare. Turmele tale vor paşte în ziua aceea pe pajişti întinse.
24. Şi boii şi asinii care lucrează pământul, vor mânca nutreţ dat cu sare, cu lopata şi cu baniţa vânturat.
25. Atunci pe orice munte înalt şi pe orice deal mare, vor fi râuleţe şi pâraie de apă, în ziua măcelului groaznic, când turnurile vor cădea.
26. Şi luna va străluci ca soarele, iar soarele va străluci de şapte ori mai mult, ca lumina a şapte zile, în ziua când Domnul va lega rana poporului Său şi va tămădui vânătăile de pe trupul lui.
27. Iată numele Domnului Care vine de departe, mânie înfocată şi nor greu; buzele Sale sunt pline de urgie şi limba Lui e foc mistuitor!
28. Duhul Lui ca un şuvoi revărsat care ajunge până la gât, ca să cearnă pe neamuri cu sita nimicirii.
29. Voi veţi cânta atunci, ca în noaptea cea de praznic, cu bucurie în inimi, în sunetul de flaut, ca să mergeţi în muntele Domnului, vârtutea lui Israel.
30. Şi Domnul va face să răsune glasul Său măreţ şi va prăvăli braţul Său în aprinderea mâniei Sale, în mijlocul unui foc mistuitor, al vijeliei şi al potopului de ape şi grindină.
31. La glasul Domnului va tremura Asiria; cu toiagul Său o va lovi.
32. La fiecare lovitură pe care Domnul i-o va da cu toiagul cel de mustrare, sunete de tobă, de harpă şi de joc vor izbucni. în cântece şi Domnul va lupta împotriva ei cu mina ridicată.
33. Un jertfelnic de multă vreme este pregătit, hotărât pentru Moloh. Pus-a un rug mare şi larg, paiele şi lemnele sunt din belşug. Suflarea Domnului îl va aprinde ca un şuvoi de pucioasă.

Isaia C9


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 9

1. Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi.
2. Tu vei înmulţi poporul şi vei spori bucuria lui. El se va veseli înaintea Ta, cum se bucură oamenii în timpul secerişului şi se veselesc la împărţirea prăzilor.
3. Căci jugul ce-l apasă, şi toiagul ce-l loveşte, şi nuiaua ce-l asupreşte, Tu le vei sfărâma, ca în zilele lui Madian.
4. Încălţămintea cea zgomotoasă de om războinic şi haina cea stropită de sânge vor fi aruncate în foc şi mistuite în flăcări!
5. Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie.
6. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta.
7. Cuvânt va trimite Domnul peste Iacob, şi el se va pogorî peste Israel.
8. Ca să ştie tot poporul, Efraim şi locuitorii Samariei, care întru mândria lor şi întru semeţia inimii lor zic:
9. Cărămizile au căzut, să zidim cu piatră cioplită; smochinii au fost tăiaţi, să punem cedri în locul lor!
10. Ridica-va Domnul împotriva lui pe vrăjmaşii lui Reţin şi pe duşmanii lui îi va înarma:
11. Pe Sirienii de la răsărit şi pe Filistenii de la asfinţit; şi vor mânca aceştia pe Israel cu toată gura. Cu toate acestea mânia Lui nu se va potoli şi mâna Lui tot întinsă va fi;
12. Dar poporul nu se va întoarce la Cel care îl lovise şi nu va căuta pe Domnul Savaot.
13. Şi Domnul va tăia din Israel, într-o singură zi, capul şi coada, ramura de finic şi trestia.
14. Bătrânii şi căpeteniile sunt capul; proorocul şi învăţătorul mincinos sunt coada.
15. Căpeteniile acestui popor îl duc în rătăcire şi cei conduşi de ei vor pieri.
16. Pentru aceasta, Domnul nu se bucură de cei tineri şi de orfanii lui şi de văduve nu-i este milă, fiindcă toţi sunt nelegiuiţi şi răi şi gura lor grăieşte vorbe nesocotite. Pentru toate acestea, mânia Lui nu se va potoli şi mâna Lui mereu întinsă va fi.
17. Că fărădelegea arde ca focul, care mistuie spinii şi bălăriile uscate; el arde tot mărăcinişul pădurii, iar fumul se înalţă în rotocoale.
18. Din pricina iuţimii mâniei Domnului Savaot, pământul va fi ca un jeratic, iar poporul va ajunge pradă focului. Nimeni nu va cruţa pe vecinul său.
19. Jefui-vor la dreapta şi vor rămâne flămânzi; la stânga vor mânca şi nu se vor sătura; fiecare va mânca din carnea aproapelui său:
20. Manase pe Efraim, Efraim pe Manase, şi amândoi sunt împotriva lui Iuda. Pe lângă toate acestea, mânia Lui nu se va potoli şi braţul Lui mereu întins va fi.

Isaia C3


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 3

1. Iată, Domnul Dumnezeu Savaot va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice ajutor, orice hrană de pâine şi orice sprijin de apă,
2. Pe viteaz şi pe omul de luptă, pe judecător şi pe prooroc, pe prezicător şi pe bătrân;
3. Pe căpetenia peste cincizeci, pe sfătuitor, pe înţelept, pe fermecător şi pe ghicitor.
4. Voi pune băieţi căpetenii peste ei şi copiii vor domni peste aceia.
5. În popor se vor strâmtora unul pe altul şi fiecare va împila pe aproapele său; cel tânăr se va purta obraznic cu cel bătrân şi cel de neam rău cu cel de neam bun.
6. Atunci va alerga omul la fratele său, în casa tatălui său, şi-i va zice: Tu mai ai o haină, fii căpetenie peste noi şi să fie aceste dărâmături sub mâna ta.
7. Iar acela cu jurământ se va lepăda, zicând: „Nu pot vindeca rănile poporului! N-am în casa mea nici pâine, nici haină, nu mă faceţi conducător peste popor!”
8. Ierusalimul va ajunge dărâmătură şi Iuda este gata să cadă, căci limba lor şi gândurile lor sunt împotriva Domnului şi dispreţuiesc privirea slavei Lui.
9. Înfăţişarea lor mărturiseşte împotriva lor, căci ei îşi vădesc păcatele lor ca Sodoma, în loc să fie ascundă. Vai de ei! Căci ei şi-au făcut loruşi rău…
10. Fericit este omul drept, că el va mânca din rodul lucrurilor lui.
11. Vai de cel rău, că răutatea este a lui şi va fi judecat după faptele lui.
12. Poporul meu este asuprit de nişte copii, şi femeile domnesc peste el. Poporul meu! Cei care te conduc te rătăcesc şi te abat de la calea pe care tu mergi.
13. Domnul Se ridică la judecată şi stă ca să judece pe poporul Său.
14. Domnul intră la judecată cu bătrânii şi cârmuitorii poporului Său şi zice: „Voi, voi aţi pustiit via Mea şi prada luată de la cei sărmani se află în casele voastre.
15. Pentru ce aţi zdrobit pe poporul Meu şi aţi sfărâmat faţa celor sărmani?” zice Domnul Dumnezeu Savaot.
16. Şi mai zice Domnul: „Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor,
17. Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor”.
18. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe,
19. Cercei, brăţări, văluri,
20. Cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane,
21. Inele, verigi de nas,
22. Veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi,
23. Oglinzi, pânzeturi subţiri, turbane şi tunici.
24. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, şi în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie, în loc de veşmânt preţios, zdrenţe, şi în loc de frumuseţe: pecete de robie.
25. Locuitorii Sionului vor cădea de sabie şi vitejii lui în războaie.
26. Porţile fiicei Sionului vor scârţâi şi se vor jeli şi, jefuită, ea va şedea despuiată pe pământ.

Psalmi C128


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 128

1. De multe ori s-au luptat cu mine din tinereţile mele, să spună Israel!
2. De multe ori s-au luptat cu mine, din tinereţile mele şi nu m-au biruit.
3. Spatele mi-au lovit păcătoşii, întins-au nelegiuirea lor;
4. Dar Domnul Cel drept a tăiat grumajii păcătoşilor.
5. Să se ruşineze şi să se întoarcă înapoi toţi cei ce urăsc Sionul.
6. Facă-se ca iarba de pe acoperişuri, care, mai înainte de a fi smulsă, s-a uscat,
7. Din care nu şi-a umplut mâna lui secerătorul şi sânul său, cel ce adună snopii,
8. Şi trecătorii nu vor zice: „Binecuvântarea Domnului fie peste voi!” sau: „Vă binecuvântăm în numele Domnului!”

Psalmi C127


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 127

1. Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui.
2. Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi!
3. Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale.
4. Iată, aşa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul.
5. „Te va binecuvânta Domnul din Sion şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale.
6. Şi vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel!

Psalmi C124


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 124

1. Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului; nu se va clătina în veac cel ce locuieşte în Ierusalim.
2. Munţi sunt împrejurul lui şi Domnul împrejurul poporului Său, de acum şi până în veac.
3. Că nu va lăsa Domnul toiagul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întindă drepţii întru fărădelegi mâinile lor.
4. Fă bine, Doamne, celor buni şi celor drepţi cu inima;
5. Iar pe cei ce se abat pe căi nedrepte, Domnul îi va duce cu cei ce lucrează fărădelegea. Pace peste Israel!