Iisuse, Iisuse, primeşte-mă

septembrie 27, 2013 de USO

Iisuse, Iisuse, primeşte-mă

Iisuse, Iisuse, primeşte-mă la Tine
Că eu vin din dureri şi suspini

Refren:
La Tine, la Tine, Iisuse eu voi veni
Pe braţul Tău mă voi odihni

Iisuse, Iisuse, pieptul Tău fă-l căpătâi
Şi cu mâna Ta să mă mângâi. – R.

Iartă-mă, iartă-mă Iisuse al meu iubit
Iartă-mă că eu mult Ţi-am greşit. – R.

Vino dar încrezător, scumpul meu Mântuitor
Să-mi legi rănile care mă dor. – R.

Slavă şi mărire, Ţie, o Iisuse!
Că Tu-mi dai bucurii nespuse. – R.

Psalmi C144

iunie 4, 2013 de USO

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 144

1.	Înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, Împăratul meu şi voi binecuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului.
2.	În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
3.	Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit.
4.	Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta o vor vesti.
5.	Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi
6.	Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune şi slava Ta vor povesti.
7.	Pomenirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura.
8.	Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9.	Bun este Domnul cu toţi şi îndurările Lui peste toate lucrurile Lui.
10.	Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale şi cuvioşii Tăi să Te binecuvânteze.
11.	Slava împărăţiei Tale vor spune şi de puterea Ta vor grăi.
12.	Ca să se facă fiilor oamenilor cunoscută puterea Ta şi slava măreţiei împărăţiei Tale.
13.	Împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacurilor, iar stăpânirea Ta din neam în neam. Credincios este Domnul intru cuvintele Sale şi cuvios întru toate lucrurile Sale.
14.	Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe toţi cei gârboviţi.
15.	Ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc şi Tu le dai lor hrană la bună vreme.
16.	Deschizi Tu mâna Ta şi de bunăvoinţă saturi pe toţi cei vii.
17.	Drept este Domnul în toate căile Lui şi cuvios în toate lucrurile Lui.
18.	Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr.
19.	Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii.
20.	Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc pe El şi pe toţi păcătoşii îi va pierde.
21.	Lauda Domnului va grăi gura mea şi să binecuvinteze tot trupul numele cel sfânt al Lui, zn veac şi în veacul veacului.

Psalmi C102

iunie 4, 2013 de USO

Psalmul 102

1.	Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2.	Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3.	Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4.	Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5.	Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6.	Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7.	Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8.	Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9.	Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10.	Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11.	Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12.	Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13.	În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14.	Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15.	Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16.	Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17.	Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18.	Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19.	Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20.	Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21.	Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22.	Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Iezechiel C47

iunie 3, 2013 de USO

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

Capitolul 47

1.	Apoi m-a dus înapoi la uşa templului şi iată de sub pragul templului curgea o apă spre răsărit; pentru că templul era cu fata spre răsărit şi apa curgea de sub partea dreaptă a templului, pe partea de miazăzi a jertfelnicului.
2.	M-a scos spoi pe partea cea de la miazănoapte şi m-a dus pe din afară, împrejur, la poarta care dă spre răsărit şi iată apa curgea pe partea dreaptă.
3.	Când bărbatul acela mergea spre răsărit, ţinea în mână sfoara şi a măsurat o mie de coţi; şi m-a dus prin apă şi apa era până la glezne.
4.	A mai măsurat apoi o mie de coţi Şi m-a dus prin apă, şi apa era până la genunchi. Şi a mai măsurat încă o mie de con şi apa era până la brâu.
5.	Şi a mai măsurat încă o mie de coji şi era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apele crescuseră; erau ape de trecut înotând, un fluviu care nu se putea trece.
6.	Atunci mi-a zis bărbatul acela: „Ai văzut, fiul omului?” Şi el m-a dus înapoi la malul râului.
7.	Şi cârd am venit înapoi, iată pe malurile râului erau mulţi arbori pe o parte şi pe alta.
8.	şi mi-a zis acela: „Această apă curge în partea de răsărit a ţării, se va coborî în şes şi va intra în mare, şi apele ei se vor face sănătoase.
9.	Toată vietatea care mişună acolo pe unde va trece râul, va trăi. Peşte va fi foarte mult, pentru că va intra acolo apa aceasta şi apele din mare se vor face sănătoase; unde va intra râul acesta, toate vor trăi acolo.
10.	Lângă el vor sta pescarii de la En-Gaddi până la En-Eglaim şi îşi vor arunca mrejele. Vor fi peşti de tot soiul, ca cei din Marea cea Mare (Mediterană) şi foarte numeroşi.
11.	Mlaştinile lui şi lacurile lui, care nu se vor face sănătoase, vor rămâne pentru sare.
12.	La râu, pe amândouă laturile lui, vor creşte tot felul de arbori care dau hrană. Frunzele lor nu se vor veşteji şi fructele din ei nu se vor mai isprăvi. n fiecare lună se vor coace fructe noi, pentru că apa pentru ele vine din locul cel sfânt; fructele lor se vor întrebuinţa ca hrană, iar frunzele la leacuri”.
13.	Aşa zice Domnul Dumnezeu: „Iată hotarele pământului pe care-l veţi împărţi ca moştenire celor douăsprezece seminţii ale lui Israel: Iosif va avea două părţi.
14.	Şi veţi stăpâni din el toţi deopotrivă, pentru că, ridicându-Mi mâna, M-am jurat să-l dau părinţilor voştri, de aceea va fi pământul acesta moştenirea voastră.
15.	Iată care sunt hotarele ţării acesteia: În partea de miazănoapte de la Marea cea Mare, drumul Hetlonului până la intrarea Hamatului: Ţedad,
16.	Berot, Sibraim care e între hotarul Damascului şi al Hamatului, Haţer-Haţicon, spre hotarul Hauranului.
17.	Şi va fi hotarul de la mare până la Haţar-Enon în hotarul Damascului, având la miazănoapte ţinutul Hamat. Aceasta este latura de miazănoapte.
18.	Hotarul de răsărit să-l trageţi printre Hauran şi Damasc, printre Galaad şi ţara lui Israel, pe Iordan, de la hotarul de miazănoapte până la marea de răsărit spre Tamar. Aceasta este latura de răsărit.
19.	Iar latura de miazăzi începe spre miazăzi de la Tamar şi merge până la apele Meriba la Cadeş, apoi urmează cursul râului până la Marea cea Mare. Aceasta este latura de miazăzi.
20.	Iar hotarul de la apus este Marea cea Mare, de la hotarul de miazăzi până în dreptul Hamatului, Aceasta este latura de la apus.
21.	Şi să vă împărţiţi între voi ţara aceasta, după seminţiile lui Israel.
22.	Şi s-o împărţiţi prin sorţi ca moştenire a voastră şi a străinilor care vor trăi la voi, care au născut copii între voi; şi ei trebuie să se socotească între fiii lui Israel deopotrivă cu locuitorii băştinaşi. Cu voi să primească şi ei la sorţi moştenirea lor intre seminţiile lui Israel.
23.	În care seminţie va trăi străinul, în aceea i se va da şi moştenire”, zice Domnul Dumnezeu.

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) C2

mai 30, 2013 de USO

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36

Capitolul 2

1.	Apoi Solomon hotărî să înalţe templu numelui Domnului şi casă domnească pentru sine.
2.	În acest scop Solomon a tocmit şaptezeci de mii de oameni ca să care poveri şi optzeci de mii de tăietori de piatră din munte, iar peste ei, trei mii şase sute de supraveghetori.
3.	Apoi a trimis Solomon la Hiram, regele Tirului, să i se spună: „Cum ai făcut cu David, tatăl meu, şi i-ai trimis cedrii pentru clădirea casei lui de locuit, aşa să faci şi cu mine.
4.	Iată şi eu, fiul lui, zidesc templu numelui Domnului Dumnezeului meu, ca să îl închin Lui, pentru ca să se ardă înaintea Lui tămâie mirositoare, să I se înfăţişeze pururea pâinile punerii înainte şi să I se aducă arderi de tot dimineaţa şi seara, în ziua odihnei, la lună nouă şi la sărbătorile Domnului Dumnezeului nostru, ceea ce s-a poruncit pentru totdeauna lui Israel.
5.	Templul pe care voiesc să-l fac este mare, pentru că mare este Dumnezeul nostru şi mai presus de toţi dumnezeii.
6.	Şi cine poate să-I zidească Lui templu, când cerul şi cerurile cerurilor nu-L încap? Şi cine sunt eu, ca să-I pot zidi templu? Fără numai doar pentru a se tămâia înaintea Lui.
7.	Trimite-mi dar un om care să ştie să facă lucruri de aur, de argint, de aramă şi de fier, de tort purpuriu, stacojiu şi albastru şi care să mai ştie a săpa şi a face toate acestea împreună cu meşterii care sunt aici la mine în Iuda şi Ierusalim şi pe care i-a pregătit David, tatăl meu.
8.	Să-mi trimiţi lemn de cedru, de chiparos şi de molift din Liban, căci ştiu că robii tăi pricep să taie lemn în Liban, şi robii mei vor merge cu ai tăi,
9.	Ca să-mi pregătească lemn mult, deoarece locaşul pe care voiesc să-l fac este mare şi minunat.
10.	Iată, robilor tăi, tăietorilor care taie lemnul, le dau hrană: douăzeci de mii de core de grâu, douăzeci de mii de core de orz, douăzeci de mii de baturi de vin şi douăzeci de mii de baturi de untdelemn”.
11.	Hiram, regele Tirului, a răspuns la aceasta, prin o scrisoare pe care a trimis-o lui Solomon, următoarele: „Din iubire pentru poporul Său, Domnul te-a pus pe tine rege peste el”.
12.	Apoi Hiram mai zicea: „Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi a dat regelui David fiu înţelept, cu minte şi pricepere, care are de gând să înalţe templu Domnului şi casă regală pentru sine.
13.	Aşadar îţi trimit un om înţelept şi înzestrat cu ştiinţă, şi anume pe meşterul Hiram-Abi,
14.	Fiul unei femei dintre fiicele lui Dan, iar tatăl său e tirian. Acela ştie să facă lucruri de aur şi de argint, de aramă şi de fier, de piatră şi de lemn, de tort purpuriu, stacojiu şi albastru, de în şi de purpură; ştie să facă tot felul de sculpturi şi să îndeplinească tot ce i se va porunci, împreună cu meşterii tăi, cu meşterii domnului meu David, tatăl tău.
15.	Iar grâul, orzul, untdelemnul şi vinul de care vorbeşti tu, domnul meu, trimite-l robilor tăi.
16.	Noi însă vom tăia lemn din Liban cât îţi va trebui şi-l vom duce cu plutele pe mare la Iafa, iar de acolo îl vei duce tu la Ierusalim”.
17.	Apoi Solomon a numărat pe toţi străinii care se aflau atunci în pământul lui Israel, afară de numărătoarea pe care o făcuse David, tatăl său, şi s-au găsit o sută cincizeci şi trei de mii şase sute inşi.
18.	Din aceştia a făcut şaptezeci de mii cărători cu spatele şi optzeci de mii tăietori de piatră în munte, iar trei mii şase sute, supraveghetori, ca să îndemne pe oameni la lucru.

Cartea întâi a macabeilor C16

aprilie 29, 2013 de USO

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 16

1.	Şi s-a suit Ioan de la Ghezer, şi a spus lui Simon, tatăl său, cele ce a făcut Cendebeu.
2.	Şi a chemat Simon pe cei doi fii mai mari ai săi, pe Iuda şi pe Ioan, şi le-a zis: „Eu şi fraţii mei şi casa tatălui meu ne-am luptat cu vrăjmaşii lui Israel din tinereţe până în ziua de astăzi, şi prin mâinile noastre de multe ori s-a izbăvit Israel.
3.	Şi acum am îmbătrânit, iar voi pentru această slujbă, din mila lui Dumnezeu, aveţi ani destui; fiţi în locul meu şi în locul fratelui meu şi faceţi război pentru neamul nostru, şi ajutorul cel din cer să fie cu voi”.
4.	Şi a ales din ţară douăzeci de mii de bărbaţi războinici şi călăreţi, şi a mers asupra lui Cendebeu, şi au dormit la Moden.
5.	Şi ieşind dimineaţa la câmp, au fost întâmpinaţi de oştire multă, pedeştri şi călări; iar între ei era un râu.
6.	Şi a tăbărât el şi poporul lui în fala lor. Şi văzând că poporul se teme să treacă râul, a trecut întâi el, şi l-au văzut oamenii lui, şi au trecut şi ei după el.
7.	Şi a despărţit oastea în două şi pe călăreţi i-a aşezat în mijlocul pedestraşilor, căci călărimea vrăjmaşilor era foarte multă.
8.	Şi au trâmbiţat cu trâmbiţele sfinţite, şi Cendebeu a fost înfrânt împreună cu tabăra lui, şi au căzut dintre ei răniţi mulţi, şi câţi au mai rămas au fugit în cetate.
9.	Atunci a fost rănit Iuda, fratele lui Ioan, iar Ioan i-a gonit până la Cedron, pe care-l zidise.
10.	Şi au fugit până la turnurile cele din ţarina Azotului, şi le-au ars cu foc, şi au căzut dintre ei ca la vreo două mii de bărbaţi, şi s-au înapoiat în pământul Iudeii Cu pace.
11.	Iar Ptolomeu al lui Abub era pus cârmuitor în câmpul Ierihonului, şi avea argint şi aur mult.
12.	El era ginere al arhiereului.
13.	Şi s-a înălţat inima lui şi a vrut să stăpânească ţara, şi s-a sfătuit cu vicleşug asupra lui Simon şi a fiilor lui, ca să-l omoare.
14.	Iar Simon umbla prin cetăţile din iară şi purta grijă de nevoile lor, şi s-a coborât din Ierihon, el şi Matatia şi Iuda, fiii lui, în anul o sută şaptezeci şi şapte, în luna a unsprezecea, luna Şebat.
15.	Şi i-a primit cu vicleşug feciorul lui Abub într-un castel mic, ce se chema Doc, pe care-l zidise, şi le-a făcut ospăţ mare, şi a ascuns acolo bărbaţi.
16.	Şi când s-au ameţit de vin Simon şi fiii lui, s-a sculat Ptolomeu şi cei care erau cu el, şi-au luat armele şi au intrat asupra lui Simon la ospăţ, şi l-au omorât împreună cu cei doi feciori ai lui, şi o seamă din slugile lui.
17.	Şi a făcut răutate mare şi a răsplătit rele pentru bune.
18.	Şi scriind acestea, Ptolomeu a trimis la rege să-i dea oştire într-ajutor, şi-i va supune în schimb ţara şi cetăţile sale.
19.	Şi a trimis pe alţii la Ghezer să omoare pe Ioan, şi celor mai mari peste mii le-a trimis scrisori să vină la el, să le dea argint, aur şi daruri.
20.	Iar pe alţii i-a trimis să cuprindă Ierusalimul şi muntele templului Domnului.
21.	Dar alergând cineva înainte, i-a spus lui Ioan la Ghezer că au pierit tatăl şi fraţii lui şi că a trimis să-l omoare şi pe el.
22.	Şi auzind, s-a spăimântat şi, prinzând bărbaţii care veniseră să-l piardă, i-a omorât, că a cunoscut că voiau să-l omoare.
23.	Iar celelalte fapte ale vieţii lui Ioan, războaiele lui şi vitejiile lui, pe care le-a făcut bărbăteşte, şi zidurile Ierusalimului pe care le-a făcut, şi toate isprăvile lui,
24.	Iată acestea s-au scris în cartea zilelor arhieriei lui, după ce s-a făcut arhiereu în locul tatălui său.

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel C1

aprilie 23, 2013 de USO

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 1

1.	Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat de El apostol, rânduit pentru vestirea Evangheliei lui Dumnezeu,
2.	Pe care a făgăduit-o mai înainte, prin proorocii Săi, în Sfintele Scripturi,
3.	Despre Fiul Său, Cel născut din sămânţa lui David, după trup,
4.	Care a fost rânduit Fiu al lui Dumnezeu întru putere, după Duhul sfinţeniei, prin învierea Lui din morţi, Iisus Hristos, Domnul nostru,
5.	Prin Care am primit har şi apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea credinţei, toate neamurile,
6.	Întru care sunteţi şi voi chemaţi ai lui Iisus Hristos:
7.	Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţi: har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!
8.	Mulţumesc, întâi Dumnezeului meu, prin Iisus Hristos, pentru voi toţi, fiindcă credinţa voastră se vesteşte în toată lumea.
9.	Căci martor îmi este Dumnezeu, Căruia Îi slujesc cu duhul meu, întru Evanghelia Fiului Său, că neîncetat fac pomenire despre voi,
10.	Cerând totdeauna în rugăciunile mele ca să am cumva, prin voinţa Lui, vreodată, bun prilej ca să vin la voi.
11.	Pentru că doresc mult să vă văd ca să vă împărtăşesc vreun dar duhovnicesc, spre întărirea voastră.
12.	Şi aceasta ca să mă mângâi împreună cu voi prin credinţa noastră laolaltă, a voastră şi a mea.
13.	Fraţilor, nu vreau ca voi să nu ştiţi că, de multe ori, mi-am pus în gând să vin la voi, dar am fost până acum împiedicat, ca să am şi între voi vreo roadă, ca şi la celelalte neamuri.
14.	Dator sunt şi elinilor şi barbarilor şi învăţaţilor şi neînvăţaţilor;
15.	Astfel, cât despre mine, sunt bucuros să vă vestesc Evanghelia şi vouă, celor din Roma.
16.	Căci nu mă ruşinez de Evanghelia lui Hristos, pentru că este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea a tot celui care crede, iudeului întâi, şi elinului.
17.	Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: „Iar dreptul din credinţă va fi viu”.
18.	Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr.
19.	Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor.
20.	Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare,
21.	Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat.
22.	Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.
23.	Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor.
24.	De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei,
25.	Ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin!
26.	Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii;
27.	Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.
28.	Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine.
29.	Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori,
30.	Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor,
31.	Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă;
32.	Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac.

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru C1

aprilie 15, 2013 de USO

1 2 3 4 5

Capitolul 1

1.	Petru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăştiaţi printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia şi în Bitinia,
2.	Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul, spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească!
3.	Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie,
4.	Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi,
5.	Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire, gata să se dea pe faţă în vremea de apoi.
6.	Întru aceasta vă bucuraţi, măcar că acum ar trebui să fiţi trişti, încercaţi fiind de multe feluri de ispite pentru puţină vreme,
7.	Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos.
8.	Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită,
9.	Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor.
10.	Această mântuire au căutat-o cu stăruinţă şi au cercetat-o cu de-amănuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea să vină la voi.
11.	Cercetând în care şi în ce fel de vreme le arăta Duhul lui Hristos, Care era întru ei, când le mărturisea de mai înainte despre patimile lui Hristos şi despre măririle cele de după ele,
12.	Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri, care acum vi s-au vestit prin cei ce, întru Duhul Sfânt trimis din cer, v-au propovăduit Evanghelia, spre care şi îngerii doresc să privească.
13.	Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos.
14.	Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre,
15.	Ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii.
16.	Că scris este: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt”.
17.	Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre,
18.	Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi,
19.	Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit,
20.	Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi,
21.	Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu.
22.	Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa,
23.	Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac.
24.	Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut,
25.	Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit.

Despre rugaciunile pentru cei raposati

aprilie 11, 2013 de USO

Despre rugaciunile pentru cei raposati

Îndată după sfârşitul fiecărui om, sufletul lui merge la judecată. Această judecată care se face cu fiecare suflet în parte se numeşte judecata particulară şi se deosebeşte de judecata cea de obşte sau universală, care se va face cu toţi oamenii odată la sfârşitul lumii şi după învierea trupurilor. Prin această judecată particulară se cercetează starea în care iese omul din viaţa pământească, şi dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este luat de duhurile necurate la chinuri. Fericirea la care sunt duşi cei găsiţi vrednici se numeşte sânul lui Avraam (Luca 16, 22) sau rai (Luca 23, 43), iar chinurile la care sunt supuşi necredincioşii şi păcătoşii se numeşte iad (Luca 16, 23). Că această judecată şi trimitere a sufletelor la rai sau la iad are loc îndată după moarte, vedem din cuvintele Mântuitorului către tâlharul de pe cruce: …astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43) sau din cuvintele Apostolului Pavel: este rânduit oamenilor, o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (Evrei 9, 27). Acelaşi lucru îl arată marele Apostol Pavel şi atunci când zice: …doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine (Filip. 1, 23) şi iarăşi: Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea, un câştig (Filip. 1, 21). Dintre vechii scriitori bisericeşti care vorbesc despre judecata particulară deosebit de cea de obşte, amintim pe Tertulian, care zice: „Sufletul (păcătosului după moarte) mai întâi trebuie să încerce judecata lui Dumnezeu, ca unul ce a fost pricinuitorul tuturor celor ce le-a făcut, dar el trebuie să aştepte şi trupul său, ca să primească răsplata şi pentru ceea ce a făcut cu ajutorul trupului, care s-a supus poruncilor lui”1 . Incă trebuie de ştiut şi acest lucru: dacă cineva la judecata particulară ar fi fost găsit vrednic de chinuri şi de pedeapsă şi dacă unul ca acesta este creştin şi fiu al Bisericii lui Hristos, mai are o portiţă de scăpare – prin mijlocirea celor vii – din chinurile la care a fost pedepsit de Dumnezeu.

Sectarul: Este exclusă posibilitatea intervenţiei celor vii pentru cei morţi, ştiut fiind că Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui şi după dreptate, dând fiecăruia răsplata cuvenită propriilor sale fapte. O judecată făcută pe baza intervenţiei altora n-ar mai fi dreaptă. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte lămurit: Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Cor. 5, 10). Cuvinte asemănătoare cu acestea găsim destule în Sfânta Scriptură şi anume în toate textele privitoare la Judecata de apoi.

Preotul: Nu sunt deloc adevărate cele ce cugeti dumneata şi cei asemenea dumitale. Că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale, este adevărat (Ps. 61, 11), dar că posibilitatea de a ne ruga pentru cei morţi este exclusă, acest cuvânt este cu totul străin de adevăr. Noi vedem că în Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Dacă ar fi aşa cum gândeşti dumneata, că n-ar avea nici un folos rugăciunea unora pentru alţii, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne cu rugăminte pe ucenicul său, Timotei, spre un lucru ca acesta, scriindu-i: Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii (I Tim. 2, 1). Iar Sfântul Apostol Iacov spune: Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacov 5, 16). Sfântul Apostol Pavel cere să se facă rugăciune şi pentru el (Efes. 6, 19). Dar dacă rugăciunile noastre folosesc celor vii, care pricină ar fi să nu le folosească şi celor morţi, odată ce ei trăiesc cu sufletele lor şi de vreme ce Acelaşi Dumnezeu le ascultă şi pe unele şi pe altele? La mărturiile de mai sus se pot adăuga şi altele directe, din Vechiul Testament. Astfel, în Cartea a doua a Macabeilor (12, 42-45) se arată că s-a adus jertfă pentru ostaşii cei morţi şi apoi se zice: Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat (II Mac. 12, 46). Iar Sfântul Prooroc Baruh spune: Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel… Nu-Ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri... (3, 4-5). In chipul cel mai limpede vorbeşte despre aceste rugăciuni Sfânta Tradiţie, începând din primele secole ale Bisericii, după cum arată şi conţinutul Sfintelor Liturghii. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că Apostolii chiar au rânduit să se facă la Liturghie pomenire pentru cei morţi, zicând: „Nu degeaba au rânduit Apostolii să se facă înaintea Tainei celei înfricoşătoare pomenirea celor plecaţi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor morţi. Când stă poporul şi plinătatea preoţească cu mâinile ridicate şi în faţă stă Jertfa cea înfricoşătoare, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiţi? Dar aceasta, numai pentru cei plecaţi în credinţă”2. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că rugăciunile ajută numai celor adormiţi în credinţă. La Proscomidie (la Sfânta Liturghie) se pomenesc toţi cei adormiţi „întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci”. Se poate spune deci că rugăciunile folosesc numai sufletelor acelora care au plecat de aici nu de tot moarte, ca mădulare ale Bisericii, ci având în ele o anumită credinţă ca rădăcină a virtuţilor şi oarecare silinţe de a o dezvolta în virtuţi; celor ce au săvârşit, aşadar, unele fapte bune ca început al virtuţilor şi al slăbirii patimilor, dar nu au făcut binele aşa de statornic, sau aşa de mult timp, încât să fi ajuns la deprinderi bune sau virtuţi care să cumpănească asupra patimilor. Cu alte cuvinte, rugăciunile folosesc celor ale căror puteri nu s-au ruinat slujind numai patimilor, ci au avut şi o oarecare obişnuinţă a binelui, cu care s-au dus de aici. Ele folosesc chiar şi celor ce n-au dus o viaţă de credinţă şi n-au avut fapte bune, dar la sfârşitul vieţii au găsit puterea să se căiască, însă nu aşa de cutremurător ca să li se prefacă fiinţa dintr-o dată şi în întregime, ca a tâlharului de pe cruce, în care caz s-ar fi dus în rai.

Sectarul: Dumnezeu chiar osândeşte pe cei ce se bizuiesc pe intervenţiile altor oameni în favoarea mântuirii lor. Căci acestea zice Domnul: Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul (Ier. 17, 5).

Preotul: In acest citat sunt blestemaţi şi osândiţi numai acei oameni care îşi pun nădejdea mântuirii lor exclusiv în ajutorul de la oameni şi nu în cel de la Dumnezeu – faţă de care sunt îndepărtaţi cu inima lor -, fapt pentru care îşi merită toată osânda de la Dumnezeu, iar nu cei ce aşteaptă şi de la oameni mijlociri pentru ei către Dumnezeu. Căci atunci ar trebui să socotim sub această osândă şi pe marele Apostol Pavel, care de multe ori cere de la credincioşii săi rugăciuni către Dumnezeu pentru el, precum şi el însuşi face pentru alţii şi nădăjduieşte în folosul acestor rugăciuni, aşa cum am arătat la învăţătura noastră despre cultul sfinţilor. Deci este cu neputinţă ca în baza textului invocat de voi, sectarii, să puteţi nega posibilitatea şi necesitatea de a ne ruga pentru morţi, mai ales că în acest citat adus de dumneata este vorba de altceva.

Sectarul: Rugăciunile pentru morţi sunt nefolositoare şi de prisos, neavând nici un rezultat, căci cuvântul biblic este limpede: Şi iarăşi a zis Domnul: «Să nu intri în casa celor ce jelesc şi să nu te duci să plângi şi să jeleşti cu ei.-. Şi vor muri cei mari şi cei mici în pământul acesta, şi nu vor fi îngropaţi, şi după ei nimeni nu va plânge, nimeni nu-şi va face tăieturi, nici se va tunde pentru ei. Nu se va frânge pentru ei pâine de jale ca mângâiere pentru cel mort; şi nu li se va da cupa mângâierii ca să bea după tatăl lor şi după mama lor» (Ier. 16, 5-7).

Preotul: Aici este vorba numai de cei păcătoşi care sunt vinovaţi de păcate grele, ceea ce înseamnă că pentru morţii cei mai puţin păcătoşi se poate frânge pâinea întru pomenirea lor (vezi lămurirea în context, cu deosebire v. 10-13). Altfel, din citatul de mai sus ar urma ca morţii să nu fie nici îngropaţi, dar nici vouă nu vă convine o asemenea rânduială ieşită din comun.

Sectarul: Cum poate cineva să scoată pe altul din iad, prin pomeniri, de vreme ce este scris: Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine? (Ps. 6, 5).

Preotul: Da, se poate mântui cineva şi din iad, dar nu prin suferinţele purgatoriului – cum spun romano-catolicii ci prin Jertfa Răscumpărării, care s-a făcut pentru vii şi pentru morţi. Căci Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, după cum scrie: Eu omor şi înviez, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc (Deut. 32, 39, Cântarea a II-a a lui Moise, v. 57). Şi iarăşi: Domnul omoară şi învie; El coboară la iad şi iarăşi scoate (I Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evrei 11, 19; I Ioan 2, 2; Apoc. 1, 18). Puterea şi iertarea lui Dumnezeu, Care împlineşte «orice» vom cere de la El (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13), sunt fără margini, iar bunătatea Lui este atât de mare, că numai El poate schimba osânda veşnică a omului. Aşadar Biserica se roagă numai lui Dumnezeu, ca El să scoată din iad pe cei osândiţi, şi nădăjduieşte tare la mila Lui şi la atotputernicia Lui. Noi ştim că Dumnezeu ne cere să iubim pe semenii noştri şi priveşte cu plăcere la această iubire a noastră. Nu este faptă mai mare ca iubirea, şi din iubire noi ne rugăm pentru alţii. Rugăciunea Bisericii găseşte cu atât mai mare ascultare la Dumnezeu, cu cât în rugăciunea ei se împletesc glasurile sfinţilor din cer cu ale credincioşilor de pe pământ şi cu însuşi glasul Maicii Domnului. Biserica este într-o nesfârşită rugăciune pentru mădularele sale: pentru noi toţi se roagă îngerii şi apostolii, mucenicii şi patriarhii şi, mai presus de toate, Maica Domnului nostru Iisus Hristos – şi această sfântă unire este viaţa Bisericii. Însuşi Mântuitorul ne adevereşte că nu va trece cu vederea rugăciunile noastre, mai ales când pe acestea le facem din iubire către aproapele nostru. El însuşi zice: Toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea (Marcu 11, 24); aşadar rugăciunea pentru morţi este nu numai un semn şi o întărire a iubirii, ci şi o probă a credinţei noastre, căci tot Mântuitorul a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede (Marcu 9, 23).

Sectarul: Sfânta Scriptură spune răspicat că între iad şi rai există o prăpastie de netrecut, după cuvântul Domnului din parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr: Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi (Luca 16, 26). Dacă adevărul este acesta, apoi cum ziceţi voi, ortodocşii, că puteţi scoate pe cineva din iad şi cum puteţi voi să treceţi această netrecută prăpastie şi să mutaţi pe unii de acolo în cealaltă parte, de la rău la bine? Oare acest lucru este posibil?

Preotul: Şi noi învăţăm că între rai şi iad este o prăpastie de netrecut, aşa cum ne-a spus Mântuitorul. Dar această prăpastie nu are puterea de a opri rugăciunile noastre pe care le facem către Dumnezeu pentru cei morţi şi nu face ca rugăciunile noastre către Dumnezeu – făcute din iubire pentru fraţii noştri – să fie nefolositoare. Noi nu presupunem – ca romano-catolicii – că există purgatoriul; noi zicem că numai pentru cei ce au păcate de moarte (nemărturisite), trecerea din iad la rai este imposibilă. Pentru cei ce au păcate mai uşoare, această cale nu este definitiv închisă, deoarece abia la Judecata de apoi se va hotărî definitiv cine este pentru rai şi cine este pentru iad, fiind de la sine înţeles că, după această judecată, unul osândit pentru iad nu va mai putea trece în rai. Ştim că pentru cei vinovaţi de păcate de moarte, rugăciunile noastre sunt oprite, ca fiind nefolositoare: Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela (I Ioan 5, 16), dar nu tot aşa este situaţia pentru celelalte suflete, pentru care noi ne rugăm şi avem datoria de a ne ruga. Deci pomenirile celor morţi se legitimează tot prin legătura iubirii, ca orice rugăciune. Noi suntem împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos (Efes. 2, 20). In virtutea acestei «cetăţenii», noi îl rugăm ca să ierte pe fraţii noştri care au trecut în lumea cealaltă. Noi nu ne rugăm pentru cei care au făcut păcate împotriva Duhului Sfânt, cum sunt ereticii, cei nebotezaţi, necredincioşii şi cei ce s-au opus adevărului cu ştiinţă şi voinţă, cei ce s-au ucis în duel, sinucigaşii e t c , căci acestora nu li se iartă păcatele nici în lumea aceasta, nici în cealaltă (Matei 12, 31-32). Dar pentru cei cu păcate care se pot ierta în lumea cealaltă noi ne rugăm, fiindcă trebuie să ne iubim veşnic (I Cor. 13, 3). Apostolul spune: Ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna… (Rom. 6, 10), iar Simeon Tesaloniceanul comentează astfel: „Celor adormiţi le sunt mai de folos liturghiile, iar celelalte mai puţin îi ajută (pentru că omul murind a încetat de la păcat), iar prin jertfă se împărtăşesc cu Hristos, se umplu de dumnezeiască veselie, de dar şi se izbăvesc cu dumnezeiască milă de toată durerea. Deci, mai înainte de toate, să se facă Liturghie pentru dânsul, şi după aceea, de va avea avuţie, să se dea milostenie săracilor, să se ajute la zidirea sfintelor biserici şi altele care sunt spre mântuirea lui”. Şi mai spune: „…Miridele3 care se scot la Liturghie şi pomenirile care se fac pentru cei răposaţi, îi unesc cu Dumnezeu şi-i împărtăşesc cu El nevăzut. Drept aceea, folosindu-se foarte mult, se mângâie atât fraţii cei ce cu pocăinţă s-au mutat întru Hristos, cât şi sfintele suflete ale sfinţilor se bucură pentru aceste pomeniri care se fac pentru dânşii, unindu-se cu Hristos prin Sfânta Liturghie mai curat şi mai luminat; şi împărtăşindu- se mai mult cu darurile Lui, se roagă pentru noi. Deci, pentru această pricină, Dumnezeu a lucrat sfânta jertfă şi a dat-o spre mântuirea şi luminarea oamenilor, ca toţi să fim cu Dânsul una, cum S-a făgăduit. De aceea sfinţii se roagă pentru cei care îi pomenesc prin săvârşirea de jertfe întru cinstirea lor şi se fac mijlocitori pentru dânşii, rugându-se ca şi aceştia să se împărtăşească cu Hristos ca şi ei. Din acest motiv trebuie să facem pomenirea celor răposaţi, pentru că dragostea uneşte pe cei vii cu cei morţi şi să pomenim pe sfinţi, ca, bucurându-i, să se facă şi ei rugători veseli pentru noi către Dumnezeu”. Cât despre purgatoriul închipuit de romano-catolici, noi nu avem dovezi temeinice nici din Sfânta Scriptură, nici din Sfânta Tradiţie. Sfânta Scriptură numai două locuri ne arată luminat, raiul şi iadul. In Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi nu admit purgatoriul.

De pildă:

– Marele Atanasie ( 3 7 3 ) zice: „Este o nebunie a crede în al treilea loc în cealaltă viaţă” (Cartea I).

– Fericitul Augustin (f430) scrie: „Nu este vreun loc mijlociu, ca cineva care nu este cu Hristos, să poată fi altundeva decât cu diavolul”. (Despre merit şi păcat).

– Apoi ştim că Sinodul al V-lea Ecumenic din Constanlinopol (553) a osândit pe Origen, Didim cel Orb şi Evagrie Ponticul, care învăţau că pedepsele viitoare vor avea sfârşit.

Dacă pe atunci Biserica ar fi avut vreo cunoştinţă despre existenţa purgatoriului, ar fi făcut vreo amintire de el, ca fiind o excepţie de la veşnicia muncilor. Nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, împreună cu Jertfa Euharistică, cu rugăciunile Bisericii şi cu milostenia la cei săraci, sunt de ajuns pentru mântuirea celor ce nu şi-au făcut în viaţa aceasta canonul pocăinţei şi au murit în dreapta credinţă.

* * *

Credinciosul: Dar cum se face că rugăciunile Bisericii pot ajuta unora să se mântuiască de chinuri înainte de

Judecata cea din urmă?

Preotul: Da, rugăciunile Bisericii pot ajuta unora să se mântuiască după moarte. Deoarece chinuirile ce le suferă păcătoşii după moarte înainte de învierea cu trupurile nu sunt definitive ca după Judecata cea din urmă, ci sunt provizorii, ca să se lase omenirii din Biserică prilejul să se întărească în dragoste prin rugăciunile pentru cei morţi, care nu se mai pot ajuta ei singuri, ci sunt ajutaţi prin dragostea altora. Chinurile înainte de Judecata cea din urmă nu sunt nici definitive, nici aşa de mari ca cele de după Judecata cea de apoi, când vor fi răbdate şi în trup4.

Credinciosul: Unii spun că şi sfinţii şi îngerii se roagă pentru cei morţi în dreapta credinţă. Dar de unde au înţeles ei acest lucru?

Preotul: Marele Apostol Pavel ne arată că însuşi Mântuitorul «Se roagă pentru noi» (Rom. 8, 34) după cum şi Însuşi Duhul Se roagă pentru noi (Rom. 8, 26-27). Iar cum că şi sfinţii se roagă pentru noi, vezi la Apocalipsă unde spune: Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apoc. 5, 8). Şi iarăşi, sfinţii se roagă pentru noi şi sunt ascultaţi de Dumnezeu (Fac. 20, 7; Iov 42, 8; I Regi 7, 9; Ier. 15, 15; Iacov 5, 16; II Petru 1, 13-15; Apoc. 8, 3-4 ş.a.). Dar nu numai că se roagă sfinţii şi îngerii pentru noi, ci şi bucurie se face înainte îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte (Luca 15, 10).