Imn euharistic


Imn euharistic

 

Fraţi creştini din lumea-ntreagă
Tresăriţi în cânt voios
Intonaţi un imn de slavă
Toţi cari credeţi în Hristos.
Înfrăţiţi-vă popoare
De la Răsărit ţi-Apus
Şi plecându-vă genunchii
Cântaţi Domnului Iisus

Refren:
O, Hristoase
n Sfânta Taină
Ce doreşti să ne iubim,
Dă-ne nouă a Ta pace
Dorul Tău să-l împlinim

Pentru noi, venind pe lume
S-a făcut copil plăpând
Pentru noi murind pe cruce,
S-a jertfit ca Mielul blând;
Iar acum sub chipul Pâinii
Din nou vine pe Altar,
Şi se dă cu totul nouă
S-avem viaţă s-avem har – R.

Zbuciumat de ură mare,
Nemaul nostru omenesc,
N-are linişte, iar fraţii
Între ei se duşmănesc.
Potoleşte Tu furtuna
Stinge focul dintre fraţi
Şi fă să-ţi sorbim iubirea
La a Ta Masă adunaţi – R.

Te rugăm Hristoase Doamne
Să ne ierţi că am greşit
Pentru că străini de Tine
Pân-acum nu Te-am iubit.
Mişc inimile noastre
Ca plângându-şi vina lor
Strânse-n juruţi să rămână
În toţi vecii vecilor – R.

Doamne Tu ne-ai dat poruncă,
De ce mari să ascultăm,
Să-i iubim să le dăm cinstea
Pentru ei să ne rugăm.
De aceea eu acuma
Vin smerit în faţa Ta,
Să primeşti cu bunătate
Pentru ei azi ruga mea. – R.

Tu pe Patriarhul nostru
Să-l ajuţi să-l întâlneşti
Pe Episcopi şi pe preoţi
Neâncetat să-i ocroteşti.
Tu pe-al nost cârmuitor
Milostiv să-l luminezi
Şi pe toţi ce stau la cârmă
Tu să-i binecuvintezi – R.

Sfânta liturghie (Iisus vorbeşte)


Sfânta liturghie (Iisus vorbeşte)

 

Aşa vorbeşte, Domnul slavei:
În glasul Sfintei Liturghii,
Deşi M-am înălţat la ceruri
Eu nu vă las orifani, copii.

În fiecare Liturghie
Eu iarăşi mă cobor la voi
Din nou e coasta mea împunsă
Şi-Mi curge sângele şuvoi.

Mă răstignesc din nou pe Cruce
În umbra sfântului Altar,
Primiţi-Mi Sângele şi Trupul,
Să nu vin iarăşi în zadar.

Deschideţi inimile voastre,
Că vreau în voi să locuiesc,
Să vă împac din nou cu Tatăl
Şi de păcat săvă feresc.

Eu vreau în voi să fiu de-apururi,
Deschideţi nu mai amânaţi,
Primiţi-mă creştini cu toţii
Şi pacea Mea o s-o aflaţi.

Şi din potirul Cinei Mele
Gustaţi, iubiţii Mei cu toţi,
Eu vreau în voi să fiu de-apururi,
Să fiu viaţa tuturor.

Şi-n oricare fărâmiţă
Pe care-n taină o primiţi
Sunt Eu întreg cu toată slava
Şi-aştept spre Mine să veniţi!

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel C2


1 2 3 4

Capitolul 2

1. Căci voiesc ca voi să ştiţi cât de mare luptă am pentru voi şi pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi câţi n-au văzut faţa mea în trup,
2. Ca să se mângâie inimile lor, şi ca ei, strâns uniţi în iubire, să aibă belşugul deplinei înţelegeri pentru cunoaşterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl şi a lui Hristos,
3. Întru care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei.
4. Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înşele prin cuvinte amăgitoare.
5. Căci deşi cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă şi văzând buna voastră rânduială şi tăria credinţei voastre în Hristos.
6. Deci, precum aţi primit pe Hristos Iisus, Domnul, aşa să umblaţi întru El.
7. Înrădăcinaţi şi zidiţi fiind într-Însul, întăriţi în credinţă, după cum aţi fost învăţaţi, şi prisosind în ea cu mulţumire.
8. Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos.
9. Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii,
10. Şi sunteţi deplini întru El, Care este cap a toată domnia şi stăpânirea.
11. În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos.
12. Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi.
13. Iar pe voi care eraţi morţi, în fărădelegile şi în netăierea împrejur a trupului vostru, v-a făcut vii, împreună cu Sine, iertându-ne toate greşealele;
14. Ştergând zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielile lui, şi l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce.
15. Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce.
16. Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete,
17. Care sunt umbră celor viitoare iar trupul (este) al lui Hristos.
18. Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească,
19. În loc să se ţină strâns de capul de la care trupul tot, – prin încheieturi şi legături, îndestulându-se şi întocmindu-se S, sporeşte în creşterea lui Dumnezeu.
20. Dacă deci aţi murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii, pentru ce atunci, ca şi cum aţi vieţui în lume, răbdaţi porunci ca acestea:
21. Nu lua, nu gusta, nu te atinge!
22. – Toate lucruri menite să piară prin întrebuinţare – potrivit unor rânduieli şi învăţături omeneşti?
23. Unele ca acestea au oarecare înfăţişare de înţelepciune, în păruta lor cucernicie, în smerenie şi în necruţarea trupului, dar n-au nici un preţ şi sunt numai pentru saţiul trupului.

Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel C2


1 2 3 4

Capitolul 2

1. Deci, dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare,
2. Faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare.
3. Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi.
4. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.
5. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,
6. Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,
7. Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,
8. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.
9. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume;
10. Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt.
11. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.
12. Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră;
13. Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.
14. Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială,
15. Ca să fiţi fără de prihană şi curaţi, fii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unui neam rău şi stricat şi întru care străluciţi ca nişte luminători în lume,
16. Ţinând cu putere cuvântul vieţii, spre lauda mea în ziua lui Hristos, că nu în zadar am alergat, nici în zadar m-am ostenit.
17. Şi chiar dacă mi-aş vărsa sângele pentru jertfa şi slujirea credinţei voastre, mă bucur şi vă fericesc pe voi pe toţi.
18. Asemenea şi voi bucuraţi-vă şi fericiţi-mă.
19. Ci nădăjduiesc întru Domnul Iisus, că voi trimite pe Timotei la voi, fără de zăbavă, ca şi eu să fiu cu inima bună, aflând veşti despre voi.
20. Căci nu am pe nimeni altul, la un gând cu mine şi care să vă poarte grija cu adevărat,
21. Fiindcă toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos.
22. Dar încercarea lui o cunoaşteţi, căci împreună cu mine a slujit Evanghelia, întocmai ca un copil lângă tatăl său.
23. Pe el deci nădăjduiesc să-l trimit, îndată ce voi vedea ce va fi cu mine.
24. Sunt, însă, încredinţat în Domnul că eu însumi voi veni în curând.
25. Am socotit de grabnică nevoie să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi împreună cu mine lucrător şi luptător, cum şi trimisul vostru şi slujitorul nevoilor mele,
26. Fiindcă avea mare dor de voi toţi şi era mâhnit fiindcă aţi auzit că a fost bolnav.
27. Într-adevăr, bolnav a fost aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el şi nu numai de el, ci şi de mine, ca să nu am întristare peste întristare.
28. Deci l-am trimis mai degrabă, ca, văzându-l, voi iarăşi să vă bucuraţi, iar eu să fiu mai puţin mâhnit.
29. Primiţi-l dar întru Domnul, cu toată bucuria şi pe unii ca aceştia întru cinste să-i aveţi,
30. Fiindcă pentru lucrul lui Hristos a mers până aproape de moarte, punându-şi viaţa în primejdie, ca să împlinească lipsa voastră în slujirea mea.

Despre rugaciunile pentru cei raposati


Despre rugaciunile pentru cei raposati

Îndată după sfârşitul fiecărui om, sufletul lui merge la judecată. Această judecată care se face cu fiecare suflet în parte se numeşte judecata particulară şi se deosebeşte de judecata cea de obşte sau universală, care se va face cu toţi oamenii odată la sfârşitul lumii şi după învierea trupurilor. Prin această judecată particulară se cercetează starea în care iese omul din viaţa pământească, şi dacă această stare este bună, sufletul este dus de îngeri la fericire, iar dacă este rea, este luat de duhurile necurate la chinuri. Fericirea la care sunt duşi cei găsiţi vrednici se numeşte sânul lui Avraam (Luca 16, 22) sau rai (Luca 23, 43), iar chinurile la care sunt supuşi necredincioşii şi păcătoşii se numeşte iad (Luca 16, 23). Că această judecată şi trimitere a sufletelor la rai sau la iad are loc îndată după moarte, vedem din cuvintele Mântuitorului către tâlharul de pe cruce: …astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 43) sau din cuvintele Apostolului Pavel: este rânduit oamenilor, o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (Evrei 9, 27). Acelaşi lucru îl arată marele Apostol Pavel şi atunci când zice: …doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine (Filip. 1, 23) şi iarăşi: Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea, un câştig (Filip. 1, 21). Dintre vechii scriitori bisericeşti care vorbesc despre judecata particulară deosebit de cea de obşte, amintim pe Tertulian, care zice: „Sufletul (păcătosului după moarte) mai întâi trebuie să încerce judecata lui Dumnezeu, ca unul ce a fost pricinuitorul tuturor celor ce le-a făcut, dar el trebuie să aştepte şi trupul său, ca să primească răsplata şi pentru ceea ce a făcut cu ajutorul trupului, care s-a supus poruncilor lui”1 . Incă trebuie de ştiut şi acest lucru: dacă cineva la judecata particulară ar fi fost găsit vrednic de chinuri şi de pedeapsă şi dacă unul ca acesta este creştin şi fiu al Bisericii lui Hristos, mai are o portiţă de scăpare – prin mijlocirea celor vii – din chinurile la care a fost pedepsit de Dumnezeu.

Sectarul: Este exclusă posibilitatea intervenţiei celor vii pentru cei morţi, ştiut fiind că Dumnezeu va judeca pe fiecare după faptele lui şi după dreptate, dând fiecăruia răsplata cuvenită propriilor sale fapte. O judecată făcută pe baza intervenţiei altora n-ar mai fi dreaptă. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte lămurit: Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Cor. 5, 10). Cuvinte asemănătoare cu acestea găsim destule în Sfânta Scriptură şi anume în toate textele privitoare la Judecata de apoi.

Preotul: Nu sunt deloc adevărate cele ce cugeti dumneata şi cei asemenea dumitale. Că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale, este adevărat (Ps. 61, 11), dar că posibilitatea de a ne ruga pentru cei morţi este exclusă, acest cuvânt este cu totul străin de adevăr. Noi vedem că în Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii. Dacă ar fi aşa cum gândeşti dumneata, că n-ar avea nici un folos rugăciunea unora pentru alţii, atunci nici marele Apostol Pavel n-ar fi trebuit să îndemne cu rugăminte pe ucenicul său, Timotei, spre un lucru ca acesta, scriindu-i: Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii (I Tim. 2, 1). Iar Sfântul Apostol Iacov spune: Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului (Iacov 5, 16). Sfântul Apostol Pavel cere să se facă rugăciune şi pentru el (Efes. 6, 19). Dar dacă rugăciunile noastre folosesc celor vii, care pricină ar fi să nu le folosească şi celor morţi, odată ce ei trăiesc cu sufletele lor şi de vreme ce Acelaşi Dumnezeu le ascultă şi pe unele şi pe altele? La mărturiile de mai sus se pot adăuga şi altele directe, din Vechiul Testament. Astfel, în Cartea a doua a Macabeilor (12, 42-45) se arată că s-a adus jertfă pentru ostaşii cei morţi şi apoi se zice: Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat (II Mac. 12, 46). Iar Sfântul Prooroc Baruh spune: Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel… Nu-Ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri... (3, 4-5). In chipul cel mai limpede vorbeşte despre aceste rugăciuni Sfânta Tradiţie, începând din primele secole ale Bisericii, după cum arată şi conţinutul Sfintelor Liturghii. Sfântul Ioan Gură de Aur arată că Apostolii chiar au rânduit să se facă la Liturghie pomenire pentru cei morţi, zicând: „Nu degeaba au rânduit Apostolii să se facă înaintea Tainei celei înfricoşătoare pomenirea celor plecaţi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor morţi. Când stă poporul şi plinătatea preoţească cu mâinile ridicate şi în faţă stă Jertfa cea înfricoşătoare, cum nu vor îndupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiţi? Dar aceasta, numai pentru cei plecaţi în credinţă”2. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că rugăciunile ajută numai celor adormiţi în credinţă. La Proscomidie (la Sfânta Liturghie) se pomenesc toţi cei adormiţi „întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci”. Se poate spune deci că rugăciunile folosesc numai sufletelor acelora care au plecat de aici nu de tot moarte, ca mădulare ale Bisericii, ci având în ele o anumită credinţă ca rădăcină a virtuţilor şi oarecare silinţe de a o dezvolta în virtuţi; celor ce au săvârşit, aşadar, unele fapte bune ca început al virtuţilor şi al slăbirii patimilor, dar nu au făcut binele aşa de statornic, sau aşa de mult timp, încât să fi ajuns la deprinderi bune sau virtuţi care să cumpănească asupra patimilor. Cu alte cuvinte, rugăciunile folosesc celor ale căror puteri nu s-au ruinat slujind numai patimilor, ci au avut şi o oarecare obişnuinţă a binelui, cu care s-au dus de aici. Ele folosesc chiar şi celor ce n-au dus o viaţă de credinţă şi n-au avut fapte bune, dar la sfârşitul vieţii au găsit puterea să se căiască, însă nu aşa de cutremurător ca să li se prefacă fiinţa dintr-o dată şi în întregime, ca a tâlharului de pe cruce, în care caz s-ar fi dus în rai.

Sectarul: Dumnezeu chiar osândeşte pe cei ce se bizuiesc pe intervenţiile altor oameni în favoarea mântuirii lor. Căci acestea zice Domnul: Blestemat fie omul care se încrede în om şi îşi face sprijin din trup omenesc şi a cărui inimă se depărtează de Domnul (Ier. 17, 5).

Preotul: In acest citat sunt blestemaţi şi osândiţi numai acei oameni care îşi pun nădejdea mântuirii lor exclusiv în ajutorul de la oameni şi nu în cel de la Dumnezeu – faţă de care sunt îndepărtaţi cu inima lor -, fapt pentru care îşi merită toată osânda de la Dumnezeu, iar nu cei ce aşteaptă şi de la oameni mijlociri pentru ei către Dumnezeu. Căci atunci ar trebui să socotim sub această osândă şi pe marele Apostol Pavel, care de multe ori cere de la credincioşii săi rugăciuni către Dumnezeu pentru el, precum şi el însuşi face pentru alţii şi nădăjduieşte în folosul acestor rugăciuni, aşa cum am arătat la învăţătura noastră despre cultul sfinţilor. Deci este cu neputinţă ca în baza textului invocat de voi, sectarii, să puteţi nega posibilitatea şi necesitatea de a ne ruga pentru morţi, mai ales că în acest citat adus de dumneata este vorba de altceva.

Sectarul: Rugăciunile pentru morţi sunt nefolositoare şi de prisos, neavând nici un rezultat, căci cuvântul biblic este limpede: Şi iarăşi a zis Domnul: «Să nu intri în casa celor ce jelesc şi să nu te duci să plângi şi să jeleşti cu ei.-. Şi vor muri cei mari şi cei mici în pământul acesta, şi nu vor fi îngropaţi, şi după ei nimeni nu va plânge, nimeni nu-şi va face tăieturi, nici se va tunde pentru ei. Nu se va frânge pentru ei pâine de jale ca mângâiere pentru cel mort; şi nu li se va da cupa mângâierii ca să bea după tatăl lor şi după mama lor» (Ier. 16, 5-7).

Preotul: Aici este vorba numai de cei păcătoşi care sunt vinovaţi de păcate grele, ceea ce înseamnă că pentru morţii cei mai puţin păcătoşi se poate frânge pâinea întru pomenirea lor (vezi lămurirea în context, cu deosebire v. 10-13). Altfel, din citatul de mai sus ar urma ca morţii să nu fie nici îngropaţi, dar nici vouă nu vă convine o asemenea rânduială ieşită din comun.

Sectarul: Cum poate cineva să scoată pe altul din iad, prin pomeniri, de vreme ce este scris: Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine. Şi în iad cine Te va lăuda pe Tine? (Ps. 6, 5).

Preotul: Da, se poate mântui cineva şi din iad, dar nu prin suferinţele purgatoriului – cum spun romano-catolicii ci prin Jertfa Răscumpărării, care s-a făcut pentru vii şi pentru morţi. Căci Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, după cum scrie: Eu omor şi înviez, Eu rănesc şi Eu tămăduiesc (Deut. 32, 39, Cântarea a II-a a lui Moise, v. 57). Şi iarăşi: Domnul omoară şi învie; El coboară la iad şi iarăşi scoate (I Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Rom. 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6; Evrei 11, 19; I Ioan 2, 2; Apoc. 1, 18). Puterea şi iertarea lui Dumnezeu, Care împlineşte «orice» vom cere de la El (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13), sunt fără margini, iar bunătatea Lui este atât de mare, că numai El poate schimba osânda veşnică a omului. Aşadar Biserica se roagă numai lui Dumnezeu, ca El să scoată din iad pe cei osândiţi, şi nădăjduieşte tare la mila Lui şi la atotputernicia Lui. Noi ştim că Dumnezeu ne cere să iubim pe semenii noştri şi priveşte cu plăcere la această iubire a noastră. Nu este faptă mai mare ca iubirea, şi din iubire noi ne rugăm pentru alţii. Rugăciunea Bisericii găseşte cu atât mai mare ascultare la Dumnezeu, cu cât în rugăciunea ei se împletesc glasurile sfinţilor din cer cu ale credincioşilor de pe pământ şi cu însuşi glasul Maicii Domnului. Biserica este într-o nesfârşită rugăciune pentru mădularele sale: pentru noi toţi se roagă îngerii şi apostolii, mucenicii şi patriarhii şi, mai presus de toate, Maica Domnului nostru Iisus Hristos – şi această sfântă unire este viaţa Bisericii. Însuşi Mântuitorul ne adevereşte că nu va trece cu vederea rugăciunile noastre, mai ales când pe acestea le facem din iubire către aproapele nostru. El însuşi zice: Toate câte cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea (Marcu 11, 24); aşadar rugăciunea pentru morţi este nu numai un semn şi o întărire a iubirii, ci şi o probă a credinţei noastre, căci tot Mântuitorul a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede (Marcu 9, 23).

Sectarul: Sfânta Scriptură spune răspicat că între iad şi rai există o prăpastie de netrecut, după cuvântul Domnului din parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr: Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi (Luca 16, 26). Dacă adevărul este acesta, apoi cum ziceţi voi, ortodocşii, că puteţi scoate pe cineva din iad şi cum puteţi voi să treceţi această netrecută prăpastie şi să mutaţi pe unii de acolo în cealaltă parte, de la rău la bine? Oare acest lucru este posibil?

Preotul: Şi noi învăţăm că între rai şi iad este o prăpastie de netrecut, aşa cum ne-a spus Mântuitorul. Dar această prăpastie nu are puterea de a opri rugăciunile noastre pe care le facem către Dumnezeu pentru cei morţi şi nu face ca rugăciunile noastre către Dumnezeu – făcute din iubire pentru fraţii noştri – să fie nefolositoare. Noi nu presupunem – ca romano-catolicii – că există purgatoriul; noi zicem că numai pentru cei ce au păcate de moarte (nemărturisite), trecerea din iad la rai este imposibilă. Pentru cei ce au păcate mai uşoare, această cale nu este definitiv închisă, deoarece abia la Judecata de apoi se va hotărî definitiv cine este pentru rai şi cine este pentru iad, fiind de la sine înţeles că, după această judecată, unul osândit pentru iad nu va mai putea trece în rai. Ştim că pentru cei vinovaţi de păcate de moarte, rugăciunile noastre sunt oprite, ca fiind nefolositoare: Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela (I Ioan 5, 16), dar nu tot aşa este situaţia pentru celelalte suflete, pentru care noi ne rugăm şi avem datoria de a ne ruga. Deci pomenirile celor morţi se legitimează tot prin legătura iubirii, ca orice rugăciune. Noi suntem împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos (Efes. 2, 20). In virtutea acestei «cetăţenii», noi îl rugăm ca să ierte pe fraţii noştri care au trecut în lumea cealaltă. Noi nu ne rugăm pentru cei care au făcut păcate împotriva Duhului Sfânt, cum sunt ereticii, cei nebotezaţi, necredincioşii şi cei ce s-au opus adevărului cu ştiinţă şi voinţă, cei ce s-au ucis în duel, sinucigaşii e t c , căci acestora nu li se iartă păcatele nici în lumea aceasta, nici în cealaltă (Matei 12, 31-32). Dar pentru cei cu păcate care se pot ierta în lumea cealaltă noi ne rugăm, fiindcă trebuie să ne iubim veşnic (I Cor. 13, 3). Apostolul spune: Ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna… (Rom. 6, 10), iar Simeon Tesaloniceanul comentează astfel: „Celor adormiţi le sunt mai de folos liturghiile, iar celelalte mai puţin îi ajută (pentru că omul murind a încetat de la păcat), iar prin jertfă se împărtăşesc cu Hristos, se umplu de dumnezeiască veselie, de dar şi se izbăvesc cu dumnezeiască milă de toată durerea. Deci, mai înainte de toate, să se facă Liturghie pentru dânsul, şi după aceea, de va avea avuţie, să se dea milostenie săracilor, să se ajute la zidirea sfintelor biserici şi altele care sunt spre mântuirea lui”. Şi mai spune: „…Miridele3 care se scot la Liturghie şi pomenirile care se fac pentru cei răposaţi, îi unesc cu Dumnezeu şi-i împărtăşesc cu El nevăzut. Drept aceea, folosindu-se foarte mult, se mângâie atât fraţii cei ce cu pocăinţă s-au mutat întru Hristos, cât şi sfintele suflete ale sfinţilor se bucură pentru aceste pomeniri care se fac pentru dânşii, unindu-se cu Hristos prin Sfânta Liturghie mai curat şi mai luminat; şi împărtăşindu- se mai mult cu darurile Lui, se roagă pentru noi. Deci, pentru această pricină, Dumnezeu a lucrat sfânta jertfă şi a dat-o spre mântuirea şi luminarea oamenilor, ca toţi să fim cu Dânsul una, cum S-a făgăduit. De aceea sfinţii se roagă pentru cei care îi pomenesc prin săvârşirea de jertfe întru cinstirea lor şi se fac mijlocitori pentru dânşii, rugându-se ca şi aceştia să se împărtăşească cu Hristos ca şi ei. Din acest motiv trebuie să facem pomenirea celor răposaţi, pentru că dragostea uneşte pe cei vii cu cei morţi şi să pomenim pe sfinţi, ca, bucurându-i, să se facă şi ei rugători veseli pentru noi către Dumnezeu”. Cât despre purgatoriul închipuit de romano-catolici, noi  nu avem dovezi temeinice nici din Sfânta Scriptură, nici din Sfânta Tradiţie. Sfânta Scriptură numai două locuri ne arată luminat, raiul şi iadul. In Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi nu admit purgatoriul.

De pildă:

– Marele Atanasie ( 3 7 3 ) zice: „Este o nebunie a crede în al treilea loc în cealaltă viaţă” (Cartea I).

– Fericitul Augustin (f430) scrie: „Nu este vreun loc mijlociu, ca cineva care nu este cu Hristos, să poată fi altundeva decât cu diavolul”. (Despre merit şi păcat).

– Apoi ştim că Sinodul al V-lea Ecumenic din Constanlinopol (553) a osândit pe Origen, Didim cel Orb şi Evagrie Ponticul, care învăţau că pedepsele viitoare vor avea sfârşit.

Dacă pe atunci Biserica ar fi avut vreo cunoştinţă despre existenţa purgatoriului, ar fi făcut vreo amintire de el, ca fiind o excepţie de la veşnicia muncilor. Nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, împreună cu Jertfa Euharistică, cu rugăciunile Bisericii şi cu milostenia la cei săraci, sunt de ajuns pentru mântuirea celor ce nu şi-au făcut în viaţa aceasta canonul pocăinţei şi au murit în dreapta credinţă.

 

* * *

 

Credinciosul: Dar cum se face că rugăciunile Bisericii pot ajuta unora să se mântuiască de chinuri înainte de

Judecata cea din urmă?

Preotul: Da, rugăciunile Bisericii pot ajuta unora să se mântuiască după moarte. Deoarece chinuirile ce le suferă păcătoşii după moarte înainte de învierea cu trupurile nu sunt definitive ca după Judecata cea din urmă, ci sunt provizorii, ca să se lase omenirii din Biserică prilejul să se întărească în dragoste prin rugăciunile pentru cei morţi, care nu se mai pot ajuta ei singuri, ci sunt ajutaţi prin dragostea altora. Chinurile înainte de Judecata cea din urmă nu sunt nici definitive, nici aşa de mari ca cele de după Judecata cea de apoi, când vor fi răbdate şi în trup4.

Credinciosul: Unii spun că şi sfinţii şi îngerii se roagă pentru cei morţi în dreapta credinţă. Dar de unde au înţeles ei acest lucru?

Preotul: Marele Apostol Pavel ne arată că însuşi Mântuitorul «Se roagă pentru noi» (Rom. 8, 34) după cum şi Însuşi Duhul Se roagă pentru noi (Rom. 8, 26-27). Iar cum că şi sfinţii se roagă pentru noi, vezi la Apocalipsă unde spune: Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apoc. 5, 8). Şi iarăşi, sfinţii se roagă pentru noi şi sunt ascultaţi de Dumnezeu (Fac. 20, 7; Iov 42, 8; I Regi 7, 9; Ier. 15, 15; Iacov 5, 16; II Petru 1, 13-15; Apoc. 8, 3-4 ş.a.). Dar nu numai că se roagă sfinţii şi îngerii pentru noi, ci şi bucurie se face înainte îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte (Luca 15, 10).

Rugaciunea copiilor la moartea unuia din parinti


Doamne, Doamne, Cel ce ai ascultat tanguirea lui Iosif, care la moartea lui Iacob a cazut pe fata tatalui sau si l-a plans si l-a sarutat,- asemenea si Fiul Tau, Domnul nostru lisus Hristos, a cunoscut dragostea de mama, caci pe cruce si in grele chinuri fiind, a vazut pe Maica Sa si pe ucenicul pe care il iubea alaturea stand, si a zis Maicii Sale: „Femeie, iata fiul tau!”, iar dupa aceea a zis si ucenicului: „Iata mama ta!”.Insuti, intrutot Bunule Stapane, cauta din ceruri si vezi jalea si durerea ce mi-au cuprins astazi inima si sufletul. Indura-Te de mine, robul Tau, si primeste rugaciunea ce-Ti inalta fiul care si-a pierdut pe tatal sau preaiubit (pe mama sa preaiubita) si iarta-i lui (ei), si dezleaga-i toate gresalele cele de voie sau fara de voie, cele cu lucrul sau cu cuvantul si toate cate ca un om in aceasta viata a savarsit.Asculta, milostive Stapane, glasul indurerat al fiului, pe carele tatal sau (mama sa) l-a povatuit si l-a deprins ca, in restriste si in necazuri, catre Tine si cu credinta tare sa-si ridice ochii si sa-si deschida gura. Milostiveste-Te, Doamne, si da sufletului tatalui meu (mamei mele) odihna cea buna si fa-l pe el (fa-o pe ea) partas (partasa) bunatatilor celor vesnice, asezandu-l (o) cu dreptii in curtile Tale, ca binecuvantat si preaslavit esti in vecii vecilor.
Amin.