De ce Sfanta Scriptura se mai numeste si Biblie?


30. De ce Sfanta Scriptura se mai numeste si Biblie?

Cuvantul „Biblie” provine din limba greaca si inseamna „carti” sau „carte”. „Cartile” sau „cartea” Sfintei Scripturi si-au pastrat de-a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atat pentru ca Sfanta Scriptura a fost scrisa o buna parte in limba greaca, cat si pentru ca, la inceput, in primele veacuri ale crestinismului, invatatura cuprinsa in ea a fost propovaduita mai ales in limba greaca, asa cum arata documentele timpului, indeosebi Sfanta Traditie. Acest cuvant, Biblie, care e cel mai intrebuintat, atat de crestini cat si de necrestini, infatiseaza, deci, Sfanta Scriptura ca pe o carte in sine, singura care de-a lungul istoriei si-a pastrat acest nume fara alt adaus si pe care noi credinciosii o socotim cartea mai presus de toate celelalte carti, cartea cartilor, cartea pe care, daca n-o putem numi cea mai mare ea intindere, o putem, numi cea mai pretioasa, pentru cuprinsul si roadele ei in sufletele noastre.

Necuratia sufletului


Necuratia sufletului

Cea mai mare necuratie a trupului este o nimica toata fata de necuratia sufletului pangarit. Putina apa si putin sapun sunt de ajuns ca toata murdaria trupeasca sa fie spalata: si noroiul si murdaria si paduchii si uraciunea. Insa murdaria sufletului nu se poate spala cu nici un mijloc, pana ce nu se innoieste sufletul.

Un parchet murdar se spala fara sa fie nevoie sa-l inlocuiesti cu altul ca sa fie curat. Insa aerul incarcat din casa nu se poate spala cu nimic, nu se poate curati, trebuie sa fie inlocuit cu aer proaspat.

Tot asa trebuie sa fie si cu sufletul. Sufletul intinat trebuie sa fie renascut, reinnoit, ca sa fie curat. Cand camera are fereastra, este usor ca aerul stricat sa fie dat afara si inlocuit cu altul proaspat. Insa cum se va improspata aerul in camera lipsita de ferestre si usa? Sufletul care are vreo fereastra indreptata spre Dumnezeu, usor va fi improspatat, curatit, renascut. Dar cum se va curati insa sufletul intinat in care nu este nici-o deschizatura spre Dumnezeu, izvorul improspatarii si al intineririi sufletului?

Despre post


Despre post

Postul – după mărturisirea marelui Vasile – este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu. Căci zice acest mare părinte al Bisericii lui Hristos: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Fac. 2:16-17)”.

Prin cuvântul «post» noi înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele -, precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, pentru ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu, încă şi pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu1. Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrînare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire.

Dar în acelaşi timp este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubireaşi din respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu. Postul esteşi un mijloc de desăvârşire, de omorâre a voii trupului, un semn văzut al râvnei şi al sârguinţei noastre spre asemănarea cu Dumnezeu şi cu îngerii Săi, care nu au nevoie de hrană. „Postul este lucrul lui Dumnezeu, căci Lui nu-I trebuie hrană”.

Rostul postului este folosul trupului şi al sufletului, pentru că întăreşte trupul şi curăţeşte sufletul, păstrează sănătatea trupului şi dă aripi sufletului. De aceea şi Legea Veche îl recomandă şi îl impune de atâtea ori (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 18; Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; Isaia 58; Ioil 2, 15). Şi Isus, fiul lui Sirah, zice: Nu fi nesăţios în nici o desfătare, şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare. Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa (37, 32-34).

Mântuitorul Însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei (Matei 4, 2; Luca 4, 2), şi tot Mântuitorul ne învaţă cum să postim (Matei 6, 16-18). El ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune (Matei 17, 21; Marcu 9, 29). Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor (Fapte 13, 2-3; II Cor. 6, 5); ei au rânduit postul pentru creştini3. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 9-18); Ilie Proorocul la fel a postit patruzeci de zile (III Regi 19, 8); Daniel de asemenea a postit (Dan. 9, 3; 10, 3).

Din Sfânta Scriptură aflăm cum trebuie să fie postul pentru a fi bineprimit de Dumnezeu (Isaia 58, 6-8; Matei 6,16-18), aflăm că postul este de folos în vremea judecăţilor lui Dumnezeu (Ioil 1, 14; 2, 11-12; Iona 3, 4-7), în vreme de nenorociri şi primejdii (II Regi 1, 12; Est. 4, 3) şi este bun în vederea izbăvirii de primejdii viitoare (I Ezdra 8, 21-23; Est. 4, 3-16; Ioil 2, 12; Iona 3, 4-5). Postul este bun în vremea suferinţelor Bisericii (Matei 9, 15; Luca 5, 33-35), în vremea

suferinţelor pricinuite de alţii (Ps. 34, 12-13), în vederea consacrării sfinţiţilor slujitori (Fapte 13, 3; 14, 23). Postul trebuie însoţit de rugăciune (II Regi 12, 16; I Ezdra 8, 23; Neem. 1, 4; Ioil 2, 15-17; Dan. 9, 3; Luca 2, 37; I Cor. 7, 5), de mărturisirea păcatelor (I Regi 7, 6; Neem. 9, 1-2; Dan. 9, 3-6) şi de smerenie (Deut. 9, 18). Postul este bun pentru întoarcerea la Dumnezeu (II Parai. 20, 3; Isaia 58, 6; Ioil 2, 12), ca şi în vreme de întristare (Jud. 20, 26; II Regi 1, 12; Ps.

34, 12-13; 68, 12; Dan. 10, 2-3). Sfinţii Părinţi ai Bisericii lui Hristos laudă şi recomandă postul cu multă stăruinţă. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează”.

Postul se împarte în mai multe feluri şi anume:

a) Ajunare desăvârşită – adică atunci când nu mâncăm şi nu bem nimic, cel puţin o zi întreagă.

b) Postul aspru sau uscat – sau ajunarea propriu-zisă, când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate: pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc.

c) Postul obişnuit sau comun – când mâncăm la orele obişnuite, dar numai mâncăruri de post, adică ne înfrânăm doar de la mâncărurile „de dulce” (carne, peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime ş.a.).

d) Postul uşor (dezlegarea) – când dezlegăm la untdelemn şi vin, iar uneori dezlegăm şi la peşte, icre, aşa cum este prevăzut în Tipicul Mare al Bisericii, la anumite sărbători care

cad în cursul posturilor de peste an.

Posturile de o zi în cursul anului sunt: Miercurea şi Vinerea, ziua înălţării Sfintei Cruci (14 septembrie), ziua tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august), precum şi ajunul Botezului Domnului (5 ianuarie), post aşezat din vremea când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciuni pentru primirea botezului.

Iar posturile de mai multe zile ale Bisericii lui Hristos celei dreptmăritoare sunt: Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfintei Marii (Maicii Domnului) şi Postul Sfinţilor Apostoli; rânduiala după care se ţin aceste sfinte patru posturi este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.

Sectarul: Omul poate să mănânce orice mâncare, fiindcă mâncarea nu spurcă pe om. De aceea nu trebuie să facem deosebire între mâncărurile de post şi cele de frupt (de dulce), fiindcă toate sunt la fel de curate, după cum a spus Mântuitorul: Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om… Şi Petru, răspunzând, I-a zis: Lămureşte-ne nouă pilda aceasta. El a zis: Acum şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ce intră în gură se duce în pântece şi se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură, pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om… (Matei 15, 11, 15-18). Deci nu are rost să facem deosebire între mâncăruri, ca şi când

prin unele (cele de post) ne-am mântui, iar prin altele (cele de dulce) ne-am spurca şi ne-am osândi.

Preotul: Este adevărat că nu prin mâncăruri se spurcă omul, pentru că ele toate sunt curate. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să mai existe post. In cele de mai sus ţi-am arătat dumitale – din Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură – că postul este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu, apoi ţi-am dat numeroase citate biblice ca mărturii despre legea postului şi

folosul lui.

Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate. Dacă Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii lui Dumnezeu ar fi cugetat asemenea nebunii cum cugetaţi voi, sectarii cei blestemaţi, despre post, apoi ei nu ar mai fi postit atât de mult în viaţa lor şi nici nu ar fi lăsat oamenilor învăţătură să postească. Ştiu că vouă, tuturor rătăciţilor sectari, vă convine să tâlcuiţi rău şi sucit învăţăturile Sfintei Scripturi, pentru a face pântecele vostru dumnezeu şi a-i sluji lui cu tot felul de mâncăruri, fără opreală şi osebire. Stricaţi legea lui Dumnezeu pentru pântecele vostru şi învăţaţi pe oameni să nu postească pentru ca să vă faceţi vrednici de mai mari chinuri în gheena focului, dezlegând posturile cele puse de Sfinţii Prooroci şi Apostoli în Biserica lui Hristos.

Citatul invocat aici de dumneata nu are nimic cu dezlegarea posturilor, ci se referă numai la obiceiul fariseilor şi al cărturarilor de a nu mânca cu mâinile nespălate. Mântuitorul tâlcuieşte sfinţilor Săi ucenici şi apostoli cele ce nu înţelegeau, spunându-le că a mânca cineva cu mâinile nespălate (situaţie în care se aflau ei atunci) nu este un lucru necurat, căci necurăţia omului nu vine din afară, ci dinlăuntru, adică din inima lui, aşa cum adesea din inima fariseilor şi a cărturarilor făţarnici ieşeau cuvinte pline de hulă, de ură, de zavistie şi pizmă la adresa Mântuitorului, şi acelea erau care îi spurcau pe ei.

Pentru aceasta Dumnezeul şi Mântuitorul nostru, văzând în inima lor această necurăţie duhovnicească, îi mustra numindu-i «orbi», «morminte văruite», «făţarnici» ş.a. Aceşti farisei orbi şi cărturarii aveau nevoie de a-şi spăla inima lor de ură, de zavistie, de pizmă, de făţărnicie, pentru a se putea curaţi înaintea lui Dumnezeu. Iar ei cu făţărnicie se arată râvnitori în obiceiurile lor de a-şi spăla negreşit mâinile când stau la masă, ca şi cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seamă şi plăcut lui Dumnezeu. Aşadar, acesta este înţelesul adevărat al textului invocat de dumneata, iar nu cel cugetat de voi, rătăciţilor sectari, care răstălmăciţi scripturile spre a voastră pierzare (II Petru 3, 16-17).

Aşadar Mântuitorul prin cuvintele citatului de mai sus, invocat de dumneata, n-a zis către ucenicii Săi «să nu mai postiţi» şi nici nu putea să spună aceasta, câtă vreme El, fiind fără de păcat (Matei 27, 24; Ioan 8, 46; II Cor. 5, 21; Evrei 4, 15 ş.a.), a postit pentru noi şi pentru mântuirea noastră timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4, 2; Luca 4, 2).

Sectarul: Este o erezie condamnată de Sfânta Scriptură a opri pe cineva de la anumite mâncăruri, atâta vreme cât ele sunt bune şi curate şi mai ales că au de la Dumnezeu menirea de a fi consumate. Căci scrie apostolul: Aceştia (învăţătorii mincinoşi ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru

cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul

lui Dumnezeu şi prin rugăciune… Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină (I Tim. 4, 3-5, 8).

Preotul: Şi în acest citat voi, sectarilor, trageţi cenuşa pe turta voastră. Vă convine să mâncaţi mereu de toate, fără de osebire, să dezlegaţi frâul postului şi să faceţi largă calea pântecelui vostru şi a celor înşelaţi de voi. Dar pe noi ne învaţă Mântuitorul nostru Dumnezeu că dracii nu ies din oameni decât numai prin rugăciune şi prin post (Matei 17, 21). Ne învaţă şi sfinţii Săi ucenici şi apostoli, că ei slujeau Domnului postind, după cum este scris: Şi pe când slujeau Domnului şi posteau… şi iarăşi: Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece (Fapte 13, 2, 3); şi iarăşi spune marele Apostol Pavel, arătând că nici în suferinţele sale nu lasă postul:

…în bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi (II Cor. 6, 5).

Deci de cine trebuie să asculte creştinii? De Hristos, Dumnezeul nostru şi de sfinţii şi dumnezeieştii Lui apostoli, sau de voi, blestemaţilor prooroci mincinoşi, care stricaţi şi răstălmăciţi înţelesul Scripturii spre a voastră pierzare (II Petru 3, 16-17)? Vai de voi, orbilor şi nebunilor sectari, care închideţi ochii minţii voastre la lumina adevărurilor celor ce luminează în Scripturi! Iar voi, ca şi corbii cei de noapte, ca huhurezii şi bufniţele cele de prin păduri, numai la întuneric vedeţi, iar la lumină sunteţi orbi. Vai şi de acei creştini care vă

ascultă pe voi, căci împreună cu voi, orbilor, vor cădea în groapă! (Matei 16, 3; 23, 16-19; Luca 6, 41; Matei 7, 3).

Citatul adus de tine aici, prin care ţi se pare ţie că răstorni cele nerăsturnate, nu se referă nicidecum la anularea postului. Ci prin el se mustră rătăcirea vechilor eretici din acea vreme (gnosticii), care, asemenea vouă fiind orbi şi rătăciţi, opreau cu desăvârşire căsătoria şi mâncarea de carne. Iar acest lucru nu-l făceau pentru o vreme, cum facem noi în vremea postului, ci pentru totdeauna opreau căsătoria, spre a nu se înmulţi «materia», iar carnea o socoteau ca pe ceva necurat. Aşadar, înţelegeţi voi, sectarilor, şi treziţi-vă din somnul rătăcirii voastre, pentru că în citatul adus de voi aici, nicidecum marele Apostol Pavel nu se împotriveşte postului, ci aduce lămuriri acelor rătăciţi eretici «gnostici», care tulburau pacea Bisericii lui Hristos, aşa cum faceţi şi voi astăzi. Oare cum ar fi putut marele Apostol Pavel să vorbească împotriva postului, dacă el în toată vremea vieţii sale a postit şi s-a nevoit (Fapte 9, 9; 13, 3; II Cor. 6, 5, ş.a.)?

Sectarul: Postul este ceva indiferent, neutru; nu este nici bun, nici rău, şi, ca atare, prin el nu ne putem face noi mai plăcuţi lui Dumnezeu. Apostolul grăieşte lămurit: Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte (I Cor. 8, 8). Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 14, 17). Iată de ce nu este nici un păcat a nu tine post. Cine îl ţine nu face rău şi cine nu-l ţine, iarăşi nu face rău; nici a-l ţine nu este vreo virtute, nici a nu-l ţine nu este vreun păcat.

Preotul: Aşa ţi se pare dumitale, dar deloc nu este aşa. Iarăşi ai adus un citat din Sfânta Scriptură prin care voieşti a te justifica în faţa postului. Zici că postul pe nimeni nu face mai plăcut lui Dumnezeu. Cine te-a învăţat astfel de erezii? Cine a făcut pe niniviteni să nu piară şi să întoarcă hotărârea cea

dreaptă a lui Dumnezeu spre milă, dacă nu postul? Aşadar postul şi pocăinţa au făcut pe Dumnezeu să Se milostivească şi să nu piardă pe cei peste 120.000 de oameni care au postit împreună cu vitele lor şi cu împăratul lor şi boierii lui (Iona 3, 5; 4, 11). Au nu cu postul şi cu rugăciunea a bineplăcut David, împăratul şi proorocul lui Dumnezeu, după căderea lui în desfrânare şi ucidere? Auzi ce zice: Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu (Ps. 34, 12-13) şi iarăşi: Că cenuşă am mâncat în loc de pâine (Ps. 101, 10). Şi în alt loc: Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului (Ps. 108, 23). Au nu cu postul au plăcut cei trei tineri lui Dumnezeu şi nu i-a ars cuptorul Babilonului (Dan. 1, 8; 3, 25-26)? Au nu cu postul a închis Daniel gurile leilor în groapă (Dan. 6, 23-24)? Dar nu ajunge vremea şi nici nu este aici locul a-ţi arăta câţi dintre oameni s-au făcut plăcuţi lui Dumnezeu cu postul; şi mai zici că pe nimeni postul nu-l face mai plăcut lui Dumnezeu.

Apoi să ştii că amândouă aceste citate pe care le-ai adus aici ca mărturie împotriva postului nu se referă deloc la oprirea de a posti, ci la oprirea de mâncare de carne jertfită idolilor (vezi contextul ambelor citate: I Cor. 8, 10; 10, 25-27). Vezi acolo că cei ce s-au scandalizat de mâncarea celor jertfite la idoli erau iudeo-creştinii, care încă ţineau cu mare stricteţe la Legile Vechiului Testament cu privire la mâncăruri (Lev. 11; Deut. 14). Aceştia nu mâncau carne jertfită idolilor şi voiau să oprească şi pe creştinii proveniţi dintre păgâni de la acest lucru; cu acest prilej marele Apostol Pavel a scris cele de mai sus, pe care dumneata, ca şi toţi sectarii, le tâlcuieşti sucit şi rău.

Sectarul: Nici postirea nu este folositoare şi nici nepostirea nu este vreun păcat; pentru aceasta cei ce postesc nu trebuie să osândească pe cei ce nu postesc, după cuvântul apostolului: Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?… Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu (Rom. 14, 3-6). Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare sau lună nouă sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos (Col. 2, 16-17). Astfel, nici ortodocşii, care se ţin a fi drepţi, nu sunt îndreptăţiţi a aduce vreo învinuire celor cărora legea lor – bazată pe cuvântul apostolului – nu-i obligă să postească, şi nici a-i condamna.

Preotul: Şi în citatele acestea, ca şi în celelalte de mai sus, dumneata nu ai nici un fel de dreptate şi înţelegere; întâiul citat, ca şi cele pe care le-ai invocat mai înainte, nu opreşte şi nu anulează postul. El vorbeşte numai despre deosebirea dintre mâncărurile oprite şi neoprite, sau curate şi necurate, potrivit rânduielilor – acum desfiinţate – ale Vechiului Testament. Iar în citatul al doilea se combate părerea iudeo-creştinilor care învinuiau pe acei dintre păgâno-creştini care mâncau din carnea cea jertfită idolilor; iar marele Apostol Pavel le arată că de acum înainte să nu se mai facă deosebire între mâncăruri, deoarece pentru mântuire acest lucru nu mai are nici o însemnătate, ştiut fiind că în Noul Testament nu mai există nimic necurat. Deci chestiunea în cauză era de a aplana şi a linişti tulburările, neînţelegerile şi conflictele care se iviseră între iudeo-creştini şi păgâno-creştini, în special în privinţa mâncării şi în general în problema obligativităţii şi a neobligativităţii Legii Mozaice în creştinism. Contextul şi textele paralele lămuresc îndeajuns despre ce este vorba în cele invocate de dumneata.

Dacă voi, sectanţii, aţi citi Sfânta Scriptură cu atenţie totdeauna, din analiza contextelor – făcută cu chibzuinţă

duhovnicească – aţi înţelege clar şi textele care sunt în legătură cu ele şi nu v-aţi rătăci. Dar voi citiţi numai textul singur şi vă mulţumiţi cu părerea şi înţelegerea voastră despre el, şi de aici vă vine vouă tot eresul şi rătăcirea pe care apoi o semănaţi în urechile altora, şi vai de cei ce vă ascultă, căci împreună cu voi vor merge în gheena.

Sectarul: Postul adevărat este numai cel zis «negru», care constă în reţinerea totală – pe un timp determinat – de la orice mâncare şi băutură. Iar acest post se ţine după libera alegere, după împrejurări şi după posibilitatea fiecăruia, dar nicidecum în zile rânduite de alţii sau în anumite răstimpuri ale anului, aşa cum faceţi voi, ortodocşii.

Preotul: Nici Biserica noastră nu osândeşte postul «negru»; dimpotrivă, îl recomandă ca având bune temeiuri biblice. Dar, fiindcă acest fel de post este foarte greu şi nu fiecare om îl poate practica – din diferite motive întemeiate -, Biserica a rânduit ca numai celălalt fel de post, care de asemenea are temeiuri biblice, să fie obligatoriu pentru fiecare creştin.

Sectarul: Ce mărturii şi temeiuri biblice are postul vostru, al ortodocşilor? Deoarece voi aţi pus o mulţime de

posturi în diferite vremi ale anului şi prin aceasta aţi împovărat cu grele sarcini poporul creştin care, dacă ar ţine atâtea posture câte sunt rânduite de conducătorii Bisericii, apoi ar trebui aproape tot timpul anului să postească. Dar acest lucru l-aţi pus numai pe popor, căci voi – preoţii şi arhiereii voştri – sunteţi fariseii şi cărturarii de altădată, că puneţi poveri grele şi nici cu degetul vostru nu le ridicaţi, fiindcă voi nu faceţi din cele ce ziceţi; ştim noi că popii şi cei mai mari ca ei nu postesc, dar pe umerii poporului pun sarcini cu anevoie de purtat (Matei 23, 3).

Preotul: Nu sunt deloc fără temeiuri scripturistice şi tradiţionale posturile rânduite nouă de Biserică. Dimpotrivă, noi avem temeiuri foarte bune şi numeroase în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie despre sfintele noastre posturi. Dumneata citeşte şi vezi în Sfânta Scriptură că şi în Vechiul Testament exista o anumită rânduială în ceea ce priveşte vremea posturilor, căci erau anumite răstimpuri de peste an în care se făceau diferite posturi. Astfel:

1. Se postea de două ori pe săptămână (joia şi lunea) în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii. Fariseul din pilda Mântuitorului se lăuda de asemenea că posteşte de două ori pe săptămână (Luca 18, 12), vrând să spună prin aceasta că el ţine cu stricteţe rânduiala privitoare la ţinerea postului şi că, prin aceasta, e plăcut lui Dumnezeu. Postul lui era însă numai trupesc, deoarece sufletul

lui era plin de mândrie, fapt pentru care postul lui trupesc nu-i era de nici un folos;

2. Se postea în ziua împăcării (în ziua a zecea a lunii a şaptea – Tişri) după cum însuşi Dumnezeu a rânduit: Aceasta să fie pentru voi lege veşnică: în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi nici o muncă să nu faceţi…, căci în ziua aceasta vi se face curăţire, ca să fiţi curaţi de toate păcatele voastre, înaintea Domnului, şi curaţi veţi fi (Lev. 16, 29-30). Acest post este amintit şi în Noul Testament (Fapte 27, 9);

3. Mai existau apoi şi alte zile sau răstimpuri fixe la care era rânduit post după cuvântul Domnului prin proorocul: Aşa zice Domnul Savaot: Postul din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea vor fi pentru casa lui Iuda spre veselie şi bucurie şi zile bune de sărbătoare… (Zah. 8, 19).

Aşadar ca şi în Vechiul Testament, şi în cel Nou, Sfânta Biserică a rânduit anumite răstimpuri şi zile în care postul să fie obligatoriu pentru toţi creştinii, ca astfel şi în privinţa aceasta să fie o bună rânduială după cuvântul apostolului: Toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială (I Cor. 14, 40), căci Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii (I Cor. 14, 33).

Iar cât priveşte cele ce ai zis dumneata, că preoţii şi arhiereii noştri nu postesc, acesta nu este lucrul nostru de a-i judeca, că scris este: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1; Luca 12, 14; I Cor. 4, 5). Noi avem poruncă de la Hristos să facem cele ce spun conducătorii Bisericii, dacă vrem să ne mântuim (Matei 23, 2).

 

* * *

Credinciosul: Dar cum trebuie ţinut postul cel adevărat după învăţătura Bisericii Ortodoxe?

Preotul: Postul cel adevărat, frate, nu trebuie să-l postim numai cu trupul, ci şi cu sufletul. Adică nu numai să mâncăm de post, ci şi înfrânându-ne totodată şi de la patimi, păcate şi ispite. Odată cu înfrânarea de la mâncărurile de dulce, să ne silim a ne curaţi nu numai trupul, ci şi sufletul, petrecând în rugăciuni şi pocăinţă. Postul întreg, adevărat şi desăvârşit este deci nu numai trupesc, ci şi sufletesc. Postul de bucate împreunat cu celelalte fapte bune este adevărat post. Aşa ne învaţă Biserica în Cântările Postului Mare, zicând: „Să postim

post bineplăcut Domnului; postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună şi de jurământ mincinos. Lipsirea acestora este postul cel adevărat şi bineprimit”.

Iar Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi pe sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul să postească, ci şi ochii şi urechile şi picioarele şi mâinile voastre şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrăpire şi de lăcomie; picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”.

Psalmi C148


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 148

1. Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El întru cele înalte.
2. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui.
3. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina.
4. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri,
5. Să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.
6. Pusu-le-ai pe ele în veac şi în veacul veacului; lege le-a pus şi nu o vor trece.
7. Lăudaţi pe Domnul toţi cei de pe pământ, balaurii şi toate adâncurile;
8. Focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui;
9. Munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii;
10. Fiarele şi toate animalele, târâtoarele şi păsările cele zburătoare;
11. Împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului;
12. Tinerii şi fecioarele, bătrânii cu tinerii,
13. Să laude numele Domnului, că numai numele Lui s-a înălţat. Lauda Lui pe pământ şi în cer.
14. Şi va înălţa puterea poporului Lui. Cântare tuturor cuvioşilor Lui, fiilor lui Israel, poporului ce se apropie de El.

Psalmi C112


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 112

1. Lăudaţi, tineri, pe Domnul, lăudaţi numele Domnului.
2. Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac.
3. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului.
4. Înalt este peste toate neamurile Domnul, peste ceruri este slava Lui.
5. Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, Cel ce locuieşte întru cele înalte
6. Şi spre cele smerite priveşte, În cer şi pe pământ?
7. Cel ce scoate din pulbere pe cel sărac şi ridică din gunoi pe cel sărman,
8. Ca să-l aşeze cu cei mari, cu cei mari ai poporului Său.
9. Cel ce face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.

Psalmi C40


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 40

1. Fericit cel care caută la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul.
2. Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile vrăjmaşilor lui.
3. Domnul să-l ajute pe el pe patul durerii lui; în aşternutul bolii lui să-l întărească pe el.
4. Eu am zis: „Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit ţie”.
5. Vrăjmaşii mei m-au grăit de rău zicând: „Când va muri şi va pieri numele lui?”
6. Iar de venea cineva să mă vadă, minciuni grăia; inima lui aduna fărădelege sieşi, ieşea afară şi grăia.
7. Împreună împotriva mea şopteau toţi vrăjmaşii mei; împotriva mea gândeau de mine rele.
8. Cuvânt nelegiuit spuneau împotriva mea, zicând: „Nu zace, oare? Nu se va mai scula!”
9. Chiar omul cu care eram în pace, în care am nădăjduit, care a mâncat pâinea mea, a ridicat împotriva mea călcâiul.
10. Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală şi voi răsplăti lor.
11. Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine.
12. Iar pe mine pentru nerăutatea mea m-ai sprijinit şi m-ai întărit înaintea Ta, în veac.
13. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel din veac şi până în veac. Amin. Amin.

Psalmi C11


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 11

1. Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor.
2. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit.
3. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie.
4. Pe cei ce au zis: „Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?”
5. Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă.
6. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori.
7. Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac.
8. Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.

Ieremia C6


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Capitolul 6

1. Fugiţi, fiii lui Veniamin, fugiţi din Ierusalim, trâmbiţaţi cu trâmbiţa în Tecoa şi daţi semne prin focuri la Bethacherem, că iată se iveşte de la miazănoapte o nenorocire şi zdrobire mare!
2. Pierde-voi pe fiica Sionului cea frumoasă şi gingaşă.
3. Păstorii vor veni la ea cu turmele lor, îşi vor întinde corturile împrejurul ei şi va paşte fiecare partea sa.
4. Pregătiţi război împotriva ei! Sculaţi-vă şi haideţi spre miazăzi! Vai! Ziua este spre sfârşit şi iată se lasă umbrele serii.
5. Dar sculaţi-vă şi hai să mergem noaptea şi să stricăm palatele ei.
6. Căci aşa zice Domnul Savaot: „Tăiaţi copaci şi faceţi val împotriva Ierusalimului; această cetate trebuie pedepsită, pentru că în ea se află numai nedreptate.
7. Cum aruncă izvorul apă din sine, aşa aruncă şi ea din sine răutate; în ea se aude împilare şi jaf şi pururea se văd înaintea feţei Mele dureri şi răni.
8. Înţelepţeşte-te, Ierusalime, ca să nu se depărteze sufletul Meu de la tine şi ca să nu te fac pustietate şi pământ nelocuit”.
9. Aşa zice Domnul Savaot: „Până la sfârşit se vor culege rămăşiţele lui Israel, cum se culege via; lucrează cu mâna ta şi îţi umple panerul, ca şi culegătorul de struguri.
10. Cu cine să vorbesc şi cui să vestesc, ca să audă? Că iată urechea lor este netăiată împrejur şi nu pot să ia aminte; şi iată, cuvântul Domnului a ajuns de râs la ei şi nu găsesc în el nici o plăcere.
11. De aceea sunt plin de mânia Domnului şi n-o mai pot ţine în mine; o voi vărsa deci asupra copiilor pe uliţe şi asupra adunării tinerilor, că vor fi luaţi şi bărbat şi femeie, şi cel în vârstă şi cel încărcat de zile;
12. şi casele lor vor trece la alţii; tot aşa şi ţarinele şi femeile. Pentru că voi întinde mâna Mea asupra locuitorilor ţării acesteia, zice Domnul,
13. Pentru că fiecare din ei, de la mic până la mare, este robit de lăcomie şi, de la prooroc până la preot, toţi se poartă mincinos.
14. Ei leagă rănile poporului meu cu nepăsare şi zic: „Pace! Pace!” Şi numai pace nu este!
15. Dar se ruşinează ei, oare, când fac urâciuni? Nu, nu se ruşinează deloc, nici roşesc. De aceea vor cădea printre cei căzuţi şi se vor prăbuşi în ziua în care îi voi pedepsi, zice Domnul.
16. Aşa zice Domnul: „Opriţi-vă de la căile voastre! Priviţi şi întrebaţi de căile celor de demult; de calea cea bună şi mergeţi pe dânsa şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.
17. Pus-am păzitori peste voi şi am zis: Ascultaţi sunetul trâmbiţei!
18. Iar ei au zis: Nu vom asculta! Aşadar, ascultă, poporule, şi află, adunare, ce are să se întâmple cu aceştia.
19. Ascultă, pământule: Iată voi aduce asupra acestui popor o nenorocire, rodul cugetelor lor, că n-au ascultat cuvintele Mele şi legea Mea au lepădat-o.
20. La ce Îmi este bună tămâia care vine din Şeba şi scorţişoara din ţară depărtată? Arderile de tot ale voastre nu le voiesc şi jertfele voastre Îmi sunt neplăcute”.
21. De aceea aşa zice Domnul: „Iată pun înaintea poporului acestuia piedici şi se vor poticni de ele deodată şi părinţii şi copiii, vecinul şi prietenii lui, şi vor pieri”.
22. Aşa zice Domnul: „Iată vine un popor din ţara de la miazănoapte, un popor mare se ridică de la marginile pământului şi ai săi ţin în mână arcul şi suliţa.
23. Şi sunt cruzi şi neînduraţi; glasul lor mugeşte ca marea şi vin pe cai, gata să lupte ca un singur om, împotriva ta, fiica Sionului”.
24. Noi am auzit de ei şi ne-au slăbit mâinile de spaimă; ne-au cuprins groază şi dureri ca ale femeii ce naşte.
25. Să nu ieşiţi la câmp, nici la drum să nu plccaţi, căci sabia duşmanilor şi groaza sunt pretutindeni.
26. Fiica poporului Meu, încinge-te cu sac şi-ţi presară cenuşă pe cap; tânguieşte-te ca după moartea singurului tău fiu! Plângi amar, că fără de veste va veni pierzătorul asupra voastră!
27. Turn te-am pus în mijlocul poporului Meu şi stâlp, ca să afli şi să urmăreşti drumul lor.
28. Aceştia cu toţii sunt răzvrătiţi, îndârjiţi şi semănători de clevetiri; sunt aramă şi fier, toţi sunt nişte stricaţi.
29. Foalele s-au ars, plumbul s-a topit de foc şi turnătorul în zadar a topit, că cei răi nu s-au ales.
30. Argint de lepădat se vor numi, că Domnul i-a lepădat”.

Iezechiel C46


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

Capitolul 46

1. Aşa zice Domnul Dumnezeu: „Poarta curţii celei dinăuntru, care dă spre răsărit, trebuie să fie încuiată în timpul celor şapte zile de lucru, iar în ziua odihnei ea trebuie să fie deschisă, şi în ziua de lună nouă trebuie să fie deschisă.
2. Regele va trece prin pridvorul din afară al porţii acesteia şi va sta la uşorul acestei porţi; iar preoţii vor săvârşi arderea de tot a lui, şi jertfa lui cea de împăcare; şi el din pragul porţii se va închina Domnului şi va ieşi, iar poarta va rămâne neîncuiată până seara.
3. Poporul ţării se va închina înaintea Domnului, dinaintea porţii, în ziua odihnei şi la lună nouă.
4. Arderea de tot pe care regele trebuie să o aducă Domnului în ziua odihnei, trebuie să fie de şase miei fără meteahnă şi un berbec fără meteahnă,
5. Prinosul de pâine de o efă de făină, cu berbecul şi cu mieii, cât îi va da mâna, iar untdelemnul, un hin la efă.
6. În ziua de lună nouă se va aduce de el un junc fără meteahnă din cireada de boi şi de asemenea şase miei şi un berbec fără meteahnă.
7. Prinos de pâine va aduce o efă cu viţelul şi o efă cu berbecul, iar cu mieii, cât îi va da mâna, untdelemn, câte un hin la efă.
8. Când vine regele, trebuie să intre prin pridvorul porţii celei dinăuntru şi tot pe acolo să iasă.
9. Iar când va veni poporul ţării înaintea feţei Domnului, la sărbători, atunci, intrând pe poarta de miazănoapte pentru închinare, trebuie să iasă pe poarta de miazăzi, iar când intră pe poarta de miazăzi, trebuie să iasă pe poarta de miazănoapte; el nu trebuie să iasă tot pe acea poartă pe care a intrat, ci trebuie să iasă pe cea din faţa aceleia.
10. Regele trebuie să fie în mijlocul lor; când intră ei, intră şi el, şi când ies ei, iese şi el.
11. În zilele de sărbătoare şi în zilele de bucurie, prinosul de pâine din partea lui trebuie să fie de câte o efă, cu viţelul şi berbecul, iar cu mieii, cât îi va da mina, iar untdelemn, câte un hin la efă.
12. Iar dacă regele, din evlavie, vrea să aducă ardere de tot Domnului, trebuie să i se deschidă porţile cete de la răsărit şi el va săvârşi arderea sa de tot şi jertfa sa de mulţumire tot aşa cum a săvârşit-o în ziua odihnei, şi după aceea va ieşi, iar după ieşirea lui poarta se va închide.
13. În fiecare zi să aduci Domnului ardere de tot un miel de un an, fără meteahnă; în fiecare dimineaţă să-l aduci.
14. Iar ca prinos de pâine să adaugi la el în fiecare dimineaţă a şasea parte de efă şi untdelemn a treia parte din hin, ca să amesteci făina. Aceasta este o lege veşnică despre prinosul de pâine ce trebuie să se aducă Domnului totdeauna.
15. Să se aducă ardere de tot un miel şi prinos de pâine şi untdelemn necontenit în fiecare dimineaţă.
16. Aşa zice Domnul Dumnezeu: „Dacă regele va da vreunuia din fiii săi dar, acest dar trebuie să treacă moştenire şi la fiii aceluia. Ei îl vor stăpâni ca pe o moştenire.
17. Iar dacă el dă din moştenirea sa cuiva din robii săi dar, acesta va fi al aceluia numai până la anul jubileu şi atunci se va întoarce la rege. Moştenirea lui poate trece numai la fiii lui.
18. Dar regele nu poate lua din partea de moştenire a poporului, strâmtorându-l în moştenirea lui. El numai din moştenirea sa poate împărţi copiilor săi, ca nimeni din poporul Meu să nu fie izgonit din moştenirea iuim.
19. Apoi m-a dus bărbatul acela pe calea porţii celei de miazăzi la camerele sfinţite ale preoţilor, dinspre miazănoapte, şi iată era un loc în fund, spre apus.
20. Şi mi-a zis: „Acesta este locul unde preoţii trebuie să fiarbă jertfa cea pentru vină şi jertfa cea pentru păcat; unde trebuie să coacă pâinile din prinoase, fără să le scoată în curtea cea din afară, pentru sfinţirea poporului”.
21. După aceea m-a scos în curtea cea din afară şi m-a dus în cele patru colţuri ale curţii şi iată în fiecare colţ al curţii era încă o curte.
22. În toate patru colţurile curţii erau curţi acoperite, de patruzeci de coţi în lungime şi de treizeci în lăţime; curţile din toate patru colţurile aveau o singură măsură.
23. Şi împrejurul celor patru curţi erau ziduri, iar pe lângă pereţi de jur împrejur erau vetre pentru gătit mâncare.
24. Şi mi-a zis bărbatul acela: „Iată bucătăriile în care slujitorii templului fierb jertfele poporului”.