Isaia C65


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 65

1. Căutat am fost de cei ce nu întrebau de Mine, găsit am fost de cei ce nu Mă căutau. Şi am zis: „Iată-Mă, iată-Mă aici, la un neam care nu chema numele Meu!
2. Tins-am mâinile Mele în toată vremea către un popor răzvrătit, care mergea pe căi silnice, după cugetele sale,
3. Oameni care întărâtau fără încetare faţa Mea jertfind în grădini şi pe lespezile acoperişului ardeau miresme;
4. Stăteau în morminte şi mâncau în crăpături de stâncă, mâncau carne de porc, ale căror vase erau pline de mâncăruri spurcate
5. Şi care ziceau: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci eu sunt sfânt faţă de tine!” – Aceştia sunt ca un fum care se urcă în nările Mele, o văpaie care arde fără sfârşit.
6. Iată este scris înaintea Mea: „Nu voi tăcea până ce nu voi răsplăti
7. Fărădelegile voastre şi fărădelegile părinţilor voştri laolaltă, – zice Domnul – ale celor care au adus jertfă de tămâie pe munţi şi pe dealuri şi au râs de Mine. Eu îi voi răsplăti după faptele lor şi cu măsură plină.
8. Aşa zice Domnul: „Ca atunci când găseşti must într-un strugure şi zici: „Nu-l rupe, că în acesta se află o binecuvântare”, tot astfel voi face şi cu slujitorii Mei; Mă voi feri să stric tot!
9. Şi voi face să răsară din Iacov o odraslă şi din Iuda un moştenitor peste munţii Mei; şi cei aleşi ai Mei li vor stăpâni şi slujitorii Mei vor locui acolo.
10. Şi Şaronul va ajunge păşune pentru turme şi Acorul, imaş pentru vite, pentru poporul Meu care M-a căutat pe Mine.
11. Şi voi, cei ce aţi părăsit pe Domnul, care aţi uitat de muntele Meu cel sfânt, care întindeţi masă pentru dumnezeul Gad şi umpleţi o cupă pentru Meni;
12. Pe toţi vă voi da în ascuţişul sabiei şi junghierii vă veţi pleca, pentru că am strigat către voi şi nu Mi-aţi răspuns, am grăit şi nu M-aţi auzit, ci aţi făcut cele rele în ochii Mei şi ceea ce nu am binevoit aţi ales”.
13. Pentru aceasta, aşa zice Domnul Dumnezeu: „Iată, slugile Mele vor mânca şi vouă vă va fi foame, vor bea şi voi veţi fi însetaţi, se vor bucura, iar voi veţi fi înfruntaţi!
14. Iată slugile Mele vor sălta de veselie, iar voi veţi striga de întristată ce vă va fi inima, şi de frânt ce vă va fi sufletul veţi urla!”
15. Şi veţi lăsa numele vostru aleşilor Mei spre blestem: „Domnul Dumnezeu să te ucidă!… Dar slujitorii Mei vor fi numiţi cu alt nume.
16. Cine se va binecuvânta pe pământ se va binecuvânta de Dumnezeul adevărului, şi cel ce se va jura pe pământ se va jura pe Dumnezeul adevărului; că nenorocirile din vremurile de demult au fost uitate şi ei stau departe de ochii Mei.
17. Pentru că Eu voi face ceruri noi şi pământ nou. Nimeni nu-şi va mai aduce aminte de vremurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte,
18. Ci se vor bucura şi se vor veseli de ceea ce Eu voi fi făcut, căci iată întemeiez Ierusalimul pentru bucurie şi poporul lui pentru desfătare.
19. Şi Mă voi bucura de Ierusalim şi Mă voi veseli de poporul Meu şi nu se va mai auzi în acesta nici plâns, nici ţipăt.
20. Să nu mai fie acolo copii care mor în floarea vârstei şi nici bătrâni care nu ajung la capătul vieţii lor! Aşa că cine va muri la o sută de ani va fi tânăr şi cine nu o va ajunge va fi blestemat.
21. Şi ei vor zidi case şi vor locui şi vor sădi vii şi din rodul lor vor mânca.
22. Dar nu vor clădi ca altul să locuiască, nici nu vor sădi ca altul să mănânce. Într-adevăr vârsta poporului Meu va fi ca vârsta copacilor, şi cei aleşi ai Mei se vor bucura de osteneala mâinilor lor.
23. Nu se vor trudi în zadar şi nu vor naşte feciori pentru moarte fără de vreme, că ei vor fi un neam binecuvântat de Domnul şi împreună cu ei şi odraslele lor.
24. Şi înainte de a Mă chema pe Mine, Eu le voi răspunde, şi grăind ei încă, Eu îi voi fi ascultat.
25. Lupul va paşte la un loc cu mielul, leul va mânca paie ca boul şi şarpele cu ţărână se va hrăni. Nimic rău şi vătămător nu va fi în muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.

Isaia C62


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 62

1. Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi avea odihnă până ce dreptatea lui nu va ieşi ca lumina şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără.
2. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi regii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnului.
3. Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă regală în mâna Dumnezeului tău.
4. Şi nu ţi se va mai zice ţie: „Alungată”, şi ţării tale: „Pustiită”, ci tu te vei chema: „Întru tine am binevoit” şi ţara ta: „Cea cu bărbat”, că Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ.
5. Şi în ce chip se însoreşte flăcăul cu fecioara, Cel ce te-a zidit Se va însoţi cu tine, şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa Se va veseli de tine Dumnezeul tău!
6. Pe zidurile tale, Ierusalime, Eu pun străjeri, care nici zi, nici noapte nu vor tăcea! Voi, care aduceţi aminte Domnului de făgăduinţele Lui, să n-aveţi odihnă!
7. Şi să nu-I daţi răgaz până ce nu va aşeza din nou Ierusalimul, ca să facă din el lauda pământului.
8. Juratu-S-a Domnul pe dreapta Lui şi pe braţul Lui cel tare: „Nu voi mai da de aici înainte grâul tău spre hrană vrăjmaşilor tăi, şi cei de neam străin, nu vor bea mustul tău, rodul muncii tale.
9. Ci numai cei ce îl vor fi adunat îl vor mânca şi vor lăuda pe Domnul, şi cei care vor fi făcut culesul vor bea vinul în curţile templului Meu cel sfânt!”
10. Intraţi, întraţi pe porţi! Gătiţi cale poporului, gătiţi, gătiţi-i drum, curăţiţi-l de pietre, înălţaţi un steag peste neamuri!
11. Iată, Domnul vesteşte acestea până la marginile pământului: „Ziceţi fiicei Sionului: Mântuitorul tău vine! El vine cu plata, şi răsplătirile merg înaintea Lui!”
12. Şi ei se vor chema: „Popor sfânt, răscumpăraţi ai Domnului şi ţie şi se va zice: „Cea căutată”, „Cetatea nepărăsită!”

Isaia C56


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 56

1. Aşa zice Domnul: „Păziţi dreptatea şi faceţi lucruri drepte, că în curând va veni mântuirea Mea şi dreptatea Mea se va descoperi.
2. Fericit este omul care săvârşeşte acestea şi care ţine la ele: Păzeşte ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi îşi fereşte mâna lui ca să nu făptuiască nici un rău.
3. şi să nu zică cel de alt neam, care s-a alipit de Domnul: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!” Şi famenul să nu zică: „Iată eu sunt un copac uscat!”
4. Pentru că aşa zice Domnul către fameni: Celor care păzesc zilele Mele de odihnă şi aleg ceea ce Îmi este plăcut Mie şi stăruie în legământul Meu,
5. Le voi da în casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor.
6. Şi pentru străinii alipiţi de Domnul ca să slujească şi să iubească numele Domnului şi să fie slujitorii Săi, toţi câţi păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în legământul Meu,
7. Pe aceştia îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu şi îi voi bucura în locaşul Meu de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu; căci templul Meu, locaş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele!”
8. Acestea sunt zisele Domnului, Care adună pe cei risipiţi ai lui Israel: „La cei adunaţi voi mai aduna şi alţii!”
9. Fiare ale câmpului, veniţi, mâncaţi şi voi, toate animalele pădurii!
10. Străjerii Mei sunt orbi cu toţii, ei nu înţeleg nimic. Toţi sunt câini muţi care nu pot să latre. Ei visează, stau tolăniţi şi le place să doarmă.
11. Aceştia sunt câini hrăpăreţi care nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic. Toţi umblă în căile lor şi se silesc pentru câştigul lor.
12. „Veniţi, zic ei, voi aduce vin, bea-vom băuturi îmbătătoare! Şi mâine va fi, ca astăzi, mare zi de veselie”.

Isaia C26


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 26

1. În ziua aceea se va cânta cântarea aceasta în pământul lui Iuda: „Avem o cetate întărită. Domnul ne vine într-ajutor cu ziduri şi întărituri.
2. Deschideţi porţile, ca să intre un neam drept care păzeşte credincioşia!
3. Nădejde neclintită, Tu ne vei păstra pacea noastră, că întru Tine ne punem nădejdea.
4. Încredeţi-vă în Domnul pururea, căci Domnul Dumnezeu este stânca veacurilor.
5. Că El a coborât pe cei ce locuiau pe înălţime, cetatea cea mândră El a supus-o până la pământ, a culcat-o în pulbere.
6. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub paşii obijduiţilor!
7. Calea celui drept este dreaptă; Tu netezeşti drumul drept al celui drept.
8. Pe calea judecăţilor Tale, Doamne, noi Te aşteptăm; numele Tău şi amintirea Ta erau nădejdea sufletului nostru.
9. Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuieşte spre Tine; căci când îndreptările Tale vor fi pe pământ, cei ce locuiesc lumea vor învăţa ce este dreptatea.
10. Dacă de cel fără de lege ne este milă, el nu mai învaţă ce este dreptatea şi în pământul celor sfinţi va săvârşi strâmbătatea. Să nu mai fie pe pământ cei fără de lege şi să nu mai vadă slava Celui Preaînalt.
11. Doamne, mâna Ta era ridicată, dar ei n-au văzut-o! Vor vedea râvna Ta pentru poporul Tău şi se vor ruşina. Şi focul hărăzit vrăjmaşilor Tăi îi va mânca!
12. Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre, pentru noi le-ai făcut!
13. Doamne, Dumnezeul nostru, am avut peste noi şi alţi stăpâni afară de Tine, dar noi ne vom aduce aminte numai de numele Tău!
14. Morţii nu vor mai trăi şi umbrele nu vor învia, fiindcă Tu le-ai pedepsit şi le-ai nimicit şi ai şters până şi numele lor.
15. Înmulţeşte poporul, Doamne, înmulţeşte poporul şi arată-Te mare, lărgeşte din nou toate hotarele ţării!
16. Doamne, pe Tine Te-au căutat ei în vreme de restrişte, către Tine am strigat în scârba noastră, când Tu ne pedepseai.
17. Ca femeia însărcinată şi gata să nască prunc, care se zvârcoleşte şi strigă în durerea ei, aşa am fost noi, Doamne, cu toţii în faţa Ta!
18. Zămislit-am, dureri de facere am avut şi am născut vânt! Mântuire ţării noi n-am dat şi în lume nu s-au născut locuitorii ei!
19. Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia! Deşteptaţi-vă, cântaţi de bucurie, voi cei ce sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină şi din sânul pământului umbrele vor învia.
20. Du-te, poporul meu, intră în cămările tale şi închide uşa după tine; ascunde-te puţine clipe, până când mânia va fi trecut!
21. Că iată Domnul va ieşi din locaşul Său, ca să pedepsească fărădelegile locuitorilor pământului. Pământul va arăta sângele pe care l-a supt şi nu va mai ascunde pe ucigaşii lui”.

Isaia 10


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 10

1. Vai de cei ce fac legi nedrepte şi de cei ce scriu hotărâri silnice
2. Ca să îndepărteze pe cei slabi de la judecată şi să răpească dreptatea sărmanilor poporului Meu, ca să facă din văduve prada lor şi să jefuiască pe cei orfani!
3. Dar ce veţi face voi în ziua pedepsirii şi cum vă veţi feri de furtuna ce vine de departe? Către cine veţi fugi ca să fiţi ajutaţi şi unde veţi lăsa comorile voastre?
4. Fără mine vor merge cu frunţile plecate printre robi şi vor cădea printre cei ucişi şi totuşi mânia Lui nu se va potoli şi mâna Lui mereu întinsă va fi.
5. O, Asirie, varga mâniei Mele şi toiagul urgiei Mele!
6. Împotriva unui neam fără de lege o voi trimite şi împotriva unui popor al urgiei Mele o voi îndrepta, ca să-l prade şi să-l jefuiască şi să-l calce ca pe tina uliţelor.
7. Dar ea n-are aceeaşi judecată şi inima ei nu simte la fel; să prade este în inima ei şi să nimicească neamuri fără număr!
8. Căci ea zice: „Oare mai-marii mei nu sunt ei laolaltă regi?
9. Calno oare nu este ca şi Carchemişul? Şi Hamatul ca Arpadul şi Samaria ca Damascul?”
10. Cum a cuprins mâna Mea împărăţiile idolilor, unde idolii erau mai numeroşi decât în Ierusalim şi în Samaria;
11. Precum am făcut Samariei şi idolilor ei, tot aşa voi face şi Ierusalimului şi chipurilor lui!
12. Şi când Domnul va sfârşi tot lucrul Lui în muntele Sionului şi în Ierusalim, atunci va pedepsi pe regele Asiriei pentru graiul cel mândru din inima lui şi pentru semeţia privirilor lui,
13. Că a zis: „Prin puterea mâinii mele am făcut aceasta şi prin înţelepciunea mea; căci sunt priceput! Trecut-am peste graniţele popoarelor, jefuit-am comorile lor şi ca un atotputernic am dat jos de pe tron pe conducători.
14. Mâna mea a apucat ca pe un cuib bogăţiile popoarelor şi, precum iei ouă părăsite, tot aşa am cuprins eu tot pământul. şi nimeni n-a scuturat aripile, n-a deschis ciocul şi nici n-a scos vreun ţipăt!
15. Oare securea este ea măreaţă faţă de cel ce o ridică sau ferăstrăul se înalţă împotriva celui ce-l mânuieşte? Ca şi cum varga ar da avânt celui care o ridică şi toiagul ar însufleţi braţul care îl duce!
16. De aceea Domnul Dumnezeu Savaot va trimite prăpădul în această voinică oştire asiriană şi sănătatea lor o vor mistui frigurile ca un pârjol.
17. Şi lumina lui Israel se va face foc şi Sfântul său o flacără şi va arde şi va mistui spinii şi bălăriile uscate, într-o singură zi!
18. Şi strălucirea pădurii lui şi a livezii lui va fi nimicită de sus şi până jos.
19. Copacii rămaşi din pădurea lui vor fi aşa de puţini la număr, încât şi un copil va putea să-i numere.
20. În vremea aceea rămăşiţa lui Iuda şi cei scăpaţi din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce i-a lovit, ci se vor sprijini, cu credinţă, pe Dumnezeu, Sfântul lui Israel.
21. O rămăşiţă din Iacov se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.
22. Chiar dacă poporul tău, Israele, ţar fi ca nisipul mării, numai o rămăşiţă se va întoarce. Nimicirea este hotărâtă de dreptatea cea nemăsurată.
23. Această poruncă de nimicire, Domnul Dumnezeu Savaot o va împlini în tot cuprinsul ţării.
24. Pentru aceasta, aşa zice Domnul Dumnezeu Savaot: „Poporul Meu, care locuieşte în Sion, nu te teme de Asiria, care te loveşte cu toiagul pe care îl ridică asupra ta, ca altădată Egiptul.
25. Dar, peste puţină vreme, urgia va înceta şi mânia Mea îi va nimici”.
26. Domnul Savaot ridica-va asupra lor un bici, ca atunci când a bătut pe Madian la stânca Oreb şi Îşi va întinde toiagul Său spre mare şi-l va ridica precum l-a ridicat asupra Egiptenilor.
27. În vremea aceea va ridica povara de pe umerii tăi şi jugul de pe grumajii tăi.
28. Vine din latura Rimonului şi ajunge la Aiat, trece la Migron, la Micmas lasă poverile sale de drum.
29. Ei au trecut pasul şi noaptea au rămas la Gheba. Rama este înspăimântată, Ghibeea lui Saul a luat-o la fugă.
30. Urlă fiică a lui Galim, ia aminte Laişa, răspunde-i tu, Anatot.
31. Madmena se împrăştie, locuitorii din Ghebim au luat-o la fugă.
32. O zi va sta la Nob, ameninţă cu mâna muntele Sionului şi colina Ierusalimului!
33. Iată că Domnul Dumnezeu Savaot frânge crengile dintr-o lovitură năprasnică: vârfurile sunt tăiate şi crengile de sus date jos.
34. Desişul pădurii cade sub lovituri de unelte de fier, cedrii Libanului se prăbuşesc la pământ.

Psalmi C147


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 147

1. Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane,
2. Că a întărit stâlpii porţilor tale, a binecuvântat pe fiii tăi, în tine.
3. Cel ce pune la hotarele tale pace şi cu fruntea grâului te-a săturat,
4. Cel ce trimite cuvântul Său pământului; repede aleargă cuvântul Lui;
5. Cel ce dă zăpada ca lâna, Cel ce presară negura ca cenuşa,
6. Cel ce aruncă gheaţa Lui, ca bucăţelele de pâine; gerul Lui cine-l va suferi?
7. Va trimite cuvântul Lui şi le va topi; va sufla Duhul Lui şi vor curge apele.
8. Cel ce vesteşte cuvântul Său lui Iacob, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israel.
9. N-a făcut aşa oricărui neam şi judecările Sale nu le-a arătat lor.

Psalmi C145


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 145

1. Laudă, suflete al meu, pe Domnul.
2. Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.
3. Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire.
4. Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.
6. Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele din ele; Cel ce păzeşte adevărul în veac;
7. Cel ce face judecată celor năpăstuiţi, Cel ce dă hrană celor flămânzi. Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi;
8. Domnul îndreaptă pe cei gârboviţi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul iubeşte pe cei drepţi;
9. Domnul păzeşte pe cei străini; pe orfani şi pe văduvă va sprijini şi calea păcătoşilor o va pierde.
10. Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam şi în neam.

Psalmi C144


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 144

1. Înălţa-Te-voi Dumnezeul meu, Împăratul meu şi voi binecuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului.
2. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
3. Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit.
4. Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta o vor vesti.
5. Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi
6. Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune şi slava Ta vor povesti.
7. Pomenirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura.
8. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9. Bun este Domnul cu toţi şi îndurările Lui peste toate lucrurile Lui.
10. Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale şi cuvioşii Tăi să Te binecuvânteze.
11. Slava împărăţiei Tale vor spune şi de puterea Ta vor grăi.
12. Ca să se facă fiilor oamenilor cunoscută puterea Ta şi slava măreţiei împărăţiei Tale.
13. Împărăţia Ta este împărăţia tuturor veacurilor, iar stăpânirea Ta din neam în neam. Credincios este Domnul intru cuvintele Sale şi cuvios întru toate lucrurile Sale.
14. Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe toţi cei gârboviţi.
15. Ochii tuturor spre Tine nădăjduiesc şi Tu le dai lor hrană la bună vreme.
16. Deschizi Tu mâna Ta şi de bunăvoinţă saturi pe toţi cei vii.
17. Drept este Domnul în toate căile Lui şi cuvios în toate lucrurile Lui.
18. Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr.
19. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii.
20. Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc pe El şi pe toţi păcătoşii îi va pierde.
21. Lauda Domnului va grăi gura mea şi să binecuvinteze tot trupul numele cel sfânt al Lui, zn veac şi în veacul veacului.

Psalmi C84


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 84

1. Bine ai voit, Doamne, pământului Tău, întors-ai robimea lui Iacob.
2. Iertat-ai fărădelegile poporului Tău, acoperit-ai toate păcatele lor.
3. Potolit-ai toată mânia Ta; întorsu-Te-ai de către iuţimea mâniei Tale.
4. Întoarce-ne pe noi, Dumnezeul mântuirii noastre şi-ţi întoarce mânia Ta de la noi.
5. Oare, în veci Te vei mânia pe noi? Sau vei întinde mânia Ta din neam în neam?
6. Dumnezeule, Tu întorcându-Te, ne vei dărui viaţă şi poporul Tău se va veseli de Tine.
7. Arată-ne nouă, Doamne, mila Ta şi mântuirea Ta dă-ne-o nouă.
8. Auzi-voi ce va grăi întru mine Domnul Dumnezeu; că va grăi pace peste poporul Său
9. Şi peste cuvioşii Săi şi peste cei ce îşi întorc inima spre Dânsul.
10. Dar mântuirea Lui aproape este de cei ce se tem de Dânsul, ca să se sălăşluiască slava în pământul nostru.
11. Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat.
12. Adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit.
13. Că Domnul va da bunătate şi pământul nostru îşi va da rodul său;
14. Dreptatea înaintea Lui va merge şi va pune pe cale paşii Săi.

Psalmi C76


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 76

1. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu şi a căutat spre mine.
2. în ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat; chiar şi noaptea mâinile mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mângâie.
3. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit duhul meu.
4. Ochii mei au luat-o înainte, treji; tulburatu-m-am şi n-am grăit.
5. Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam;
6. Noaptea în inima mea gândeam şi se frământa duhul meu zicând:
7. Oare, în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine?
8. Oare, până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam?
9. Oare, va uita să Se milostivească Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale?
10. Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt.
11. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de minunile Tale, dintru început.
12. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi.
13. Dumnezeule, în sfinţenie este calea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni!
14. Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Izbăvit-ai cu braţul Tău poporul Tău, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif.
15. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat şi s-au tulburat adâncurile.
16. Glas au dat norii că săgeţile Tale trec.
17. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul.
18. În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte.
19. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise şi a lui Aaron.