Păstorul cel bun


Păstorul cel bun

 

A venit de mult de sus
Păstorul cel Bun Iisus,
Şi prin lume a umblat    } Bis
Oi pierdute-a căutat.

Să le ducă la izvoare,
Ca de sete să nu moară,
Uşa le-a deschis să iasă   } Bis
La păşunea cea aleasă.

Dar oile n-ascultau
Cu capul se repezeau
Cu coarnele l-au împuns   } Bis
Şi în coastă l-au stăpuns

De-a curs apă şi mult sânge
Cerul a-nceput a plânge
Soarele s-antunecat                 } Bis
Luna-n sânge s-a schimbat.

Acum El e dus din lume
Şă caute la oi păşune
Şi poruncă a lăsat     } Bis
Oilor ce-a păşunat

Ca oile cele bune
Laolaltă să se-adune
Lupii să nu le mănânce    } Bis
Tâlharii să nu le strice

Păstorul cel bun şi bun
În ceruri e dus acum
Dar peste puţină vreme,   } Bis
Vine iară să le cheme.

Să le ducă-n-tr-o grădină
Unde-i apă şi lumină
Acolo-n pace vor fi                } Bis
Mai mult nu vor flămânzi

Nici nu vor însetoşa
Laolaltă vor umbla
Şi va fi în viitor                         } Bis
Doar o turmă şi-un păstor.

Floriile


Floriile

Faima invierii lui Lazar strabatuse toata Iudeea si o aflasera si toti pelerinii, care venisera in Ierusalim si in imprejurimi pentru praznicul Pastilor iudeilor. Toti voiau sa vada pe Iisus si pe Lazar. Deci, cand toti cei simpli fericeau pe Iisus, carturarii si fariseii se umpleau de venin, voind sa-L omoare si pe Iisus si sa-l omoare si pe Lazar.

Momentele acestea le-a ales Iisus incepatura a patimirii Sale.

Cei simpli si curati, afland ca Iisus vrea sa vina in Ierusalim, s-au hotarat sa-L primeasca intr-un mod cu totul deosebit de pana cum. Iisus le-a pretuit dragostea, si-Si imprumuta un manz de asina, pentru ca era sarac si in tot rasaritul asinul are cinstea pe care la noi o are oaia.

Aceasta este intrarea triumfala in Ierusalim. Primirea I-a fost facuta in afara zidurilor Ierusalimului.

Noroadele, toata gloata aceasta adunata, aveau o bucurie ca niciodata. Numai fariseii nu se bucurau, ci bucuria tuturor le invenina si mai rau inima.

Nici Iisus nu Se bucura, dar cinstea bucuria pe care o vedea. Toti cei ce-L cunosteau in Ierusalim iesisera intru intampinarea Lui. In Ierusalim ramasesera doar cei ce nu-L cunosteau. Acestia Il primesc rece, cu intrebari si suspiciuni. Dar si Iisus i-a provocat. A mers la Templu si l-a gasit prefacut de slujitorii lor in „pestera de talhari”, (Matei 21:12-13). „Talharii” negustoreau suferintele si pacatele poporului. Compromiteau si pe Dumnezeu si suferinta. Mai „marii” si mai micii templului „talhareau” poporul obidit, speculandu-i suferintele in numele lui Iehova. Zarafii speculau strainii la bursa neagra. Acestia erau slujitorii lui mamona. Parca toti erau anume adunati in ziua aceea la Templul din Ierusalim. Impotriva la toti acestia Iisus a luat biciul. E si o minune in aceasta sfanta manie, ca multimea zarafilor sinegustorii de porumbei, miei si boi, mici si mari, toti fara deosebire fug in dezordine, infricati de un om. Constiinta lor patata nu le opunea nici-o rezistenta.

Gestul lui Iisus i-a infuriat pe mai marii Templului, pe batrani, pe carturari si pe farisei, care s-au sfatuit, zicand: „cu orice pret trebuie sa-L ucidem, ca multimea se ia dupa El”.

Cand acestia se sfatuiau sa-L ucida, orbii si schiopii se apropiau de El in Templu si i-a vindecat. Iar copiii, poate chiar copiii crescuti la Templu, au venit cu ramuri in maini, cantandu-I: „Osana, Fiul lui David”.

Acesta-i faptul impresionant: ca singuri copiii, orbii si schiopii, si ucenicii Sai L-au primit pe Iisus cu credinta si cu dragoste..

Iarasi s-au infuriat iudeii, zicandu-I: „Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga”, (Luca 19:40). „Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă?”, (Matei 21:16; Psalmui 8:3). Iar cu acestea Iisus a parasit Ierusalimul.

† † †

Cu ziua aceasta incep Patimile Domnului. In tot entuziasmul general, Iisus tacea, daca nu chiar plangea. Poporul acesta, care Il primea cu aclamatii de Imparat, peste trei zile va fi cumpatat de farisei pe nimic, sa strige lui Pilat: „Rastigneste-L”.

Poporul fricos nu pricepe pretul iubirii si o da (iubirea) rastignirii.

Intrarea lui Iisus in sufletul nostru sa nu fie ca acea intrare in Ierusalim. Templul constiintei noastre sa nu fie o pestera de talhari, ca atunci sigur ca si noi vom vocifera in curtea lui Pilat, strigand: „Rastigneste-L”, „Da-ni-l pe Baraba!”.

De aceea ne-am curatit Ierusalimul si Templul din Ierusalim: constiinta, facandu-ne iarasi copii, singurii care L-au primit in Templu din dragoste.

Copilaria este singura noastra varsta care Il primeste pe Iisus. Deci, copiii mei, care Il primiti astazi pe Iisus in Sfanta Impartasanie, ramaneti in dragostea mea, care este dragostea lui Iisus.

† † †

Multimea, la aparitia Domnului, a strigat „Osana” si L-a primit cu flori si cu ramuri verzi, ca pe un biruitor. Mantuitorul venea smerit, calare pe asin, mijlocul de locomotie al saracilor. Mantuitorul apare intotdeauna insotit de animale care nu au nicio agresivitate in ele coarne, ghiare, colti), iar magarusul este un animal tare bland si nevinovat.

Acelasi popor, care L-a intampinat cu osanale astazi, peste trei zile avea sa-I strige: „Rastigneste-L”. Sa fim si noi atenti, cei ce L-am primit in Sfanta Taina, sa nu patim ca poporul acesta.

Sa urmam cu dragoste Domnului, impreuna cu Maica Domnului si Sfantul Ioan, pana pe Cruce. Caci numai dragostea poate ajunge pana la Cruce.

Marturia unui ateu (Nebunii)


Marturia unui ateu (Nebunii)

La doua feluri de oameni le-a zis Dumnezeu „nebuni”: la cei ce „zic ca nu este Dumnezeu” (Psalmul 52:1), si bogatilor, carora stomacul le este tot „dumnezeul” lor (Filipeni 3:9).

In aceia este una si aceeasi cugetare gresita: tagaduirea oricarui rost sau destin al omului si al lumii, mai presus de lumea aceasta si de stomacul ei.

A tagadui o conducere suprema a cerului si a pamantului, e totuna cu a propovadui domnia intamplarii, a haosului sau a anarhiei universale.

Dar lumea este in ordine. Aceasta dovedeste ca este o conducere mai presus de ea. Iar fara ordine este mintea care o vede fara Stapan.

Felix d’Artec, profesor de biologie la Sorbona, in „L’Atheisme” declara: „Sunt ateu precum sunt breton, cum este cineva blond sau brun, fara sa fi vrut… Caci oricat socotesc in amintirile mele, eu nu gasesc in ele ideea de Dumnezeu. Aceasta este o infirmitate, o monstruozitate. Dar sunt astfel de infirmitati cucare sunt prevazuti din nastere mii de oameni, erori fundamentale care apartin fiintelor lor, asa cum le apartin gura, nasul sau urechile. Astfel de fiinte lucreaza instinctiv, dupa natura lor si se supun constiintei lor, fara a mai intreba daca aceasta se mai acorda sau nu cu logica…”

Iata ateismul recunoscut de un ateu, cu toata sinceritatea, ca este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentala a naturii umane. (Religia iubirii).

Deci, dupa un cuvant al Sfintei Scripturi, daca ai pisa pe un ateu cu dovezile, ca pisalogul in piua boabele, si tot nu-l vei desface pe un nebun de la nebunia sa. (Pilde 27:22).

Mintea care cugeta ca nu exista Dumnezeu, cade in propria sa sentinta: va trebui sa se tagaduiasca si pe sinte. Caci a te lupta din toate puterile impotriva a ceva ce nu exista dovedeste nebunia acestei lupte, dovedeste nonsensul si absurdul ei, si prin urmare si a mintii care o conduce.

Al doilea nebun este bogatul, care ingusteaza zarea rosturilor sale pe pamant la dimensiunile stomacului, chiar daca acest stomac ar inghiti pamantul tot. Mai mult, un atare bogat va cauta sa convinga pe toata lumea ca numai acesta este singurul scop al vietii omului pe pamant. O stare de conceptie despre om si destinele sale ultime este cu adevarat miezul noptii mintii sale. Noaptea aceasta va culmina sfarsind prin a se crede pe sine, el „dumnezeul veacului acestuia” (II Corinteni 4:6).

Deci, dintr-o atare noapte a mintii, cand bogatul va crede ca tarina sa, lumea, il va face in sfarsit fericit, isi va pierde sufletul cu un sunet, caci va fi rapit cu moarte din varful bogatiei sale. Dumnezeu nu ingaduie la nesfarsit ingustarea vederii omului numai la stomacul sau, de vreme ce omul acesta este destinat spre alte zari, ale Imparatiei lui Dumnezeu, ale vesniciei si indumnezeirii sale.

† † †

„Bogatul nu-i stapan pe sine, ci cu toate ca-i insufletit, tine la lucrurile neinsufletite. N-are vreme sa cugete din cauza alegatorilor. Banii sunt un nemilos stapan… Intreaga putere de a iubi este cotropita de acest lot de pamant, care da porunci, care i-a inlocuit sufletul, care i-a smuls orice ramasita de libertate. Cumplita soarta a bogatului sta in aceasta indoita absurditate: spre a avea putere de a porunci oamenilor a ajuns robul lucrurilor neinsufletite, spre a dobandi o parte mica de tot, a pierdut totul” (Papini in „Viata lui Iisus”).

Sfantul Ioan Gura de Aur, talcuind Epistola catre Romani la Cuv. 14 zice: „Nu are Dumnezeu lucru mai cinstit si mai de pret decat pe un sarac, si pe acesta la dat tie, bogatule, ca sa ai grija de el”.

„Bogatul si saracul se intalnesc unul cu altul; dar Cine i-a facut este Domnul (Pildele lui Solomon 22:2).

Inteleptul Isus Sirah scrie:
„Fii celor orfani ca un tată şi ca un bărbat pentru mama lor. Şi vei fi ca fiu al Celui Preaînalt şi El te va iubi mai mult decât mama ta” (Isus Sirah 4:10-11).

Acestia cata vreme nu sunt asa, nu se mantuiesc. De aceea mai clatina Dumnezeu bogatia bogatilor ca totusi sa se mai mantuiasca unii dintre ei.

† † †

La sfarsitul istoriei, aceiasi doi nebuni, bogatul si ateul, se vor lua la bataie, vrand fiecare sa fie singur stapanitor al tarinei, unul cu rostul sa exploateze pe toti oamenii pentru cresterea vitelului sau de aur, celalalt sa exproprieze si pe Dumnezeu din dreptul de Autor al lumii. Planul luciferic al acestuia e mai tare decat al celui dintai si „va birui”.

† † †

Ramane a treia categorie de oameni, a celor „ce s-au imbogatit intru Dumnezeu”, catre care satana, ca un nebun, se va repezi cu ultima furie, vrand sa stinga cu ei pomenirea lui Dumnezeu de pe pamant.

Acesta este ultimul razboi cu Sfintii pe care insa Dumnezeu il va stinge cu foc, si lumea va arde.

Noi insa sa ne imbogatim in Dumnezeu cugetandu-L, iubindu-L, impartasindu-ne cu El, silindu-ne a gandi si a iubi ca El intru toate imprejurarile vietii. Iata adevarata bogatie care nu se va lua de la noi.
„Şi vei fi ca fiu al Celui Preaînalt” (Intelepciunea lui Isus Sirah 4:11).

De ce invatatura crestina e socotita drept cea mai inalta treapta a credintei?


20. De ce invatatura crestina e socotita drept cea mai inalta treapta a credintei?

Pentru ca invatatura crestina a fost data de insusi Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu adevarat, Domnul nostru Iisus Hristos si pentru ca nimeni altul ca El n-a cunoscut de-a dreptul pe Dumnezeu si n-a invatat pe oameni chiar din izvorul care e insusi Dumnezeu: „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Cel Unul Nascut Fiul, care este in sanul Tatalui, Acela a spus” (Ioan 1:18). Mantuitorul insusi declara: „Cel ce M-a vazut pe Mine a vazut pe Tatal” (Ioan 14:9). Caci „nimeni nu cunoaste pe Fiul, fara numai Tatal, nici pe Tatal nu-L, cunoaste nimeni, fara numai Fiul si acela caruia va voi Fiul sa-i descopere” (Matei 11:27). Iisus Hristos a adus Descoperirea celor mai mari taine ale adevarului dumnezeesc pe care omenirea s-a invrednicit sa le cunoasca de la inceputul lumii. Credinta adusa de El a potolit si potoleste setea dupa adevar a nenumarate suflete. Ea a schimbat fata lumii vechi. Prin luminarea si schimbarea adanca a sufletelor, ea a legat din nou viata omeneasca, vestejita de pacat, de izvorul nesecat al vietii netrecatoare: Dumnezeu. Ea a coborat cerul pe pamant, implinind rugaciunea Psalmistului: „Doamne, pleaca cerurile Tale si Te pogoara, atinge-Te de munti si vor fumega” (Psalmi 143:5). Cerurile s-au plecat si chiar s-au deschis (Luca 2:9-15; Matei 3:16). In sfarsit, nici o alta credinta sau cunoastere religioasa n-au putut si nu pot inlocui pe cea crestina, fiindca n-a avut si nu are roadele acesteia, invatatura crestina sta pe culmea cunoasterii religioase, pentru ca nicairi sufletul credinciosului nu se desfata de adevar, de drep tate, de fericire, de viata vesnica, ca in Hristos.

Isaia C56


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 56

1. Aşa zice Domnul: „Păziţi dreptatea şi faceţi lucruri drepte, că în curând va veni mântuirea Mea şi dreptatea Mea se va descoperi.
2. Fericit este omul care săvârşeşte acestea şi care ţine la ele: Păzeşte ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi îşi fereşte mâna lui ca să nu făptuiască nici un rău.
3. şi să nu zică cel de alt neam, care s-a alipit de Domnul: „Domnul mă va despărţi de poporul Său!” Şi famenul să nu zică: „Iată eu sunt un copac uscat!”
4. Pentru că aşa zice Domnul către fameni: Celor care păzesc zilele Mele de odihnă şi aleg ceea ce Îmi este plăcut Mie şi stăruie în legământul Meu,
5. Le voi da în casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un nume şi un loc mai de preţ decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic şi nepieritor.
6. Şi pentru străinii alipiţi de Domnul ca să slujească şi să iubească numele Domnului şi să fie slujitorii Săi, toţi câţi păzesc ziua de odihnă ca să nu fie pângărită şi stăruie în legământul Meu,
7. Pe aceştia îi voi aduce în muntele cel sfânt al Meu şi îi voi bucura în locaşul Meu de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu; căci templul Meu, locaş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele!”
8. Acestea sunt zisele Domnului, Care adună pe cei risipiţi ai lui Israel: „La cei adunaţi voi mai aduna şi alţii!”
9. Fiare ale câmpului, veniţi, mâncaţi şi voi, toate animalele pădurii!
10. Străjerii Mei sunt orbi cu toţii, ei nu înţeleg nimic. Toţi sunt câini muţi care nu pot să latre. Ei visează, stau tolăniţi şi le place să doarmă.
11. Aceştia sunt câini hrăpăreţi care nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic. Toţi umblă în căile lor şi se silesc pentru câştigul lor.
12. „Veniţi, zic ei, voi aduce vin, bea-vom băuturi îmbătătoare! Şi mâine va fi, ca astăzi, mare zi de veselie”.

Isaia C24


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 24

1. Iată Domnul pustieşte pământul şi îl preface în deşert, răstoarnă faţa lui şi împrăştie pe locuitori.
2. Şi preotului i se întâmplă ca şi poporului, stăpânului ca şi robului, slugii ca şi stăpânei sale; vânzătorului ca şi cumpărătorului, celui care dă cu împrumut ca şi celui care se împrumută, datornicului ca şi cel căruia îi este dator.
3. Pământul va fi pustiit, el va fi jefuit, că Domnul a grăit cuvântul acesta.
4. Pământul este în chin şi sleit, lumea tânjeşte şi se istoveşte, cerul împreună cu pământul vor pieri.
5. Pământul este pângărit sub locuitorii lui, căci ei au călcat legea, au înfrânt orânduiala şi legământul stricatu-l-au pe veci!
6. Pentru aceasta, blestemul mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor; drept aceea cei ce locuiesc pe pământ sunt mistuiţi, iar oamenii rămaşi sunt puţini la număr!
7. Via tânjeşte, viţele sale sunt firave, cei cu inima veselă suspină.
8. Glasul cel plin de veselie al lirei a încetat, chiotele zgomotoase nu mai sunt, încetat-a glasul harpei.
9. La cântec nu se mai bea, şi amar este vinul pentru băutor.
10. Cetatea pustiită este în ruină, intrarea fiecărei case este închisă.
11. Pe uliţă lumea strigă: „Nici un strop de vin!” Nu mai este bucurie, veselia este izgonită de pe pământ.
12. În cetate au rămas numai dărâmături, porţi sfărâmate şi stricate.
13. Aşa se va întâmpla în mijlocul acestui ţinut, înăuntrul popoarelor, ca şi când se scutură măslinii şi ca pe urma culesului viei.
14. Aceia înalţă glasul şi cântă, preaslăvesc mărirea Domnului la apus.
15. Pentru aceasta, în insule se preaslăveşte Domnul, în insulele mării numele Domnului Dumnezeului lui Israel.
16. De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă celui drept!” Şi eu am zis: „Vai de cei fără de lege, care lucrează, depărtându-se de lege!”
17. Groază, laţ şi groapă pentru voi, locuitori ai pământului!
18. Cel care va fugi de groază va cădea în groapă, cel care va scăpa din mijlocul gropii se va prinde în laţ! Zăgazurile cele de sus se vor deschide şi temeliile pământului se vor clătina.
19. Pământul se sfărâmă, pământul sare în bucăţi, se clatină pământul.
20. Pământul se mişcă încoace şi încolo ca un om beţiv, se dă în sus şi în jos ca un scrânciob; păcatele apasă asupra lui, ca să nu se mai scoale!
21. Şi în ziua aceea Domnul va cerceta cu asprime, acolo sus, oştirea cea de sus şi pe pământ pe regii pământului.
22. Şi ca robii vor fi închişi într-o închisoare sub pământ şi după multe zile vor fi cercetaţi.
23. Luna va fi roşie, iar soarele va pierde din lumina lui, căci Domnul Savaot va fi rege şi slava Lui va străluci înaintea bătrânilor în muntele Sionului şi în Ierusalim!

Isaia C23


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 23

1. Tânguiţi-vă voi, corăbii ale Tarsisului, căci limanul vostru a fost nimicit. Venitu-le-a această ştire din ţara Chitim.
2. Amuţiţi voi, locuitori ai coastei pe care o umpleau neguţătorii din Sidon care străbăteau marea!
3. Veniturile lui erau grâul Nilului, secerişul din valea lui, adus pe ape mari; el era târgul neamurilor.
4. Ruşinează-te, Sidonule, că marea îţi zice: „Tu n-ai avut dureri de mamă, tu n-ai născut şi nici n-ai crescut băieţi şi nici n-ai ridicat fete”.
5. Când Egiptul va prinde de veste, va tremura la auzul nenorocirilor Tirului.
6. Treceţi în Tarsis, bociţi-vă, voi, locuitori de pe ţărmuri!
7. Aceasta este, oare, cetatea voastră de petrecere, a cărei obârşie se urcă în vremuri vechi şi care îşi călăuzea paşii spre sălaşuri depărtate?
8. Cine a poruncit acest lucru împotriva Tirului cel încercat, ai cărui neguţători erau prinţi şi ai cărui vânzători erau cei mari ai pământului?
9. Domnul Savaot a hotărât aceasta, ca să veştejească mândria a tot ce străluceşte, să smerească pe toţi cei mari ai pământului.
10. Treci şi du-te în pământul tău, tu fiică a Tarsisului, căci portul tău nu mai este.
11. El a întins mâna spre mare, a doborât regatele. Domnul a hotărât împotriva lui Canaan ruina întărituri lor lui.
12. El a zis: „Nu tresălta de bucurie, tu, fecioară necinstită a Sidonului! Scoală-te şi du-te la Chitim, dar nici acolo nu vei avea odihnă!”
13. Iată ţara Caldeilor! Acest popor nu sunt Asirienii; El a dat-o pradă fiarelor de câmp. Ei şi-au înălţat turnuri, au dărâmat palate, făcut-au totul o ruină.
14. Bociţi-vă voi, corăbii ale Tarsisului, căci portul vostru a fost dărâmat.
15. Şi va fi în ziua aceea că Tirul va fi uitat şaptezeci de ani, ca în zilele unui singur rege, şi la sfârşitul celor şaptezeci de ani Tirul va fi aşa cum se află în cântecul desfrânatei:
16. Ia chitara, dă ocol cetăţii, tu, desfrânată! Cântă cât mai bine, reia cântările ca lumea să-şi aducă aminte de tine!
17. Şi după cei şaptezeci de ani, Domnul va cerceta iarăşi cetatea Tirului şi ea va reîncepe să primească preţul desfrâului ei. Ea se va desfrâna pentru toate regatele lumii de pe faţa pământului.
18. Dar tot câştigul, toate foloasele ei vor fi afierosite Domnului şi nu vor fi adunate, nici puse la păstrare; ci câştigul va fi pentru cei ce locuiesc înaintea Domnului, ca să aibă hrană din belşug şi haine strălucite.

Isaia C16


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 16

1. „Trimiteţi miei stăpânitorului ţării, trimiteţi-i din Petra, prin pustiu, la muntele fiicei Sionului”.
2. Ca o pasăre care fuge sperioasă din cuibul ei, ca un cuib risipit, aşa sunt fiicele Moabului la vadurile Arnonului.
3. „Dă un sfat, dă o hotărâre, întinde umbra ta, ca noaptea, în miezul zilei, ascunde pe cei duşi în robie, nu descoperi pe cei fugari!
4. Adăposteşte la tine pe toţi robii Moabului, să le fii acoperitor în faţa pustiitorului, până când năvala va fi trecut, prăpădul va lua sfârşit şi vrăjmaşul va lăsa tara în pace.
5. Jilţul lui se va întări prin milostivire şi pe el va şedea de-a pururi în cortul lui David un judecător apărător al pricinei drepte şi râvnitor dreptăţii.
6. Am auzit de semeţia Moabului, că foarte mândru este; am auzit de obrăznicia, de mândria, de trufia şi de graiurile lui deşarte”.
7. Pentru aceasta, Moabiţii se tânguiesc pentru Moab, ton împreună se bocesc! Ei suspină pentru turtele de struguri de la Chir-Hareset, înmărmuriţi.
8. Câmpiile Heşbonului au sărăcit, asemenea şi via de la Sibma; stăpânitorul popoarelor a distrus cele mai bune viţe ale ei, care se întinseseră până la Iazer şi acoperiseră pustiul; lăstarii lor se întinseseră şi trecuseră marea.
9. Pentru aceasta plâng împreună cu Iazerul pentru via din Sibma. Vă ud cu lacrimile mele pe voi, Heşbon şi Eleale, că nu se mai aud acolo strigătele vesele din timpul secerişului şi al culesului viilor.
10. Nici bucurie, nici veselie prin grădini, iar prin vii nici cântece, nici chiote! Nimeni nu mai dă vinul la teasc, strigătul călcătorului a încetat.
11. Pentru aceasta lăuntrul meu se zbuciumă pentru Moab ca o harfă şi inima mea pentru Chir-Hares.
12. Iată că Moabul este văzut urcând obosit pe locurile înalte, intră în templul său să se roage, dar nu dobândeşte nimic.
13. Aceasta este proorocia pe care a grăit-o Domnul odinioară pentru Moab.
14. Iar acum Domnul a zis aşa: „Peste trei ani, socotiţi ca anii unui simbriaş, mărirea Moabului se va micşora cu vuiet mare şi va rămâne mică şi slabă, fără nici o putere”.

Isaia C1


2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 1

1. Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda şi Ierusalim, în vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii lui Iuda.
2. Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.
3. Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte; poporul Meu nu Mă pricepe.
4. Vai ţie neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul, tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.
5. Pe unde să mai fiţi loviţi voi, cei ce mereu vă răzvrătiţi? Tot capul vă este numai răni şi toată inima slăbănogită.
6. Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate.
7. Ţara voastră este pustiită, cetăţile voastre arse cu foc, ţarinile voastre le mănâncă străinii înaintea ochilor voştri, totul este pustiit, ca la nimicirea Sodomei.
8. Sionul ajuns-a ca o colibă într-o vie, ca o covercă într-o bostănărie, ca o cetate împresurată!
9. Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
10. Ascultaţi cuvântul Domnului, voi conducători ai Sodomei, luaţi aminte la învăţătura Domnului, voi popor al Gomorei!
11. Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi!
12. Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu!
13. Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!
14. Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!
15. Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă!
16. Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată!
17. Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!
18. Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.
19. De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca.
20. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte.
21. Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă şi plină de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de ucigaşi.
22. Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău este amestecat cu apă;
23. Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii; toţi iubesc darurile şi umblă după răsplată. Ei nu judecă orfanul, iar pricina văduvei nu ajunge până la ei.
24. Pentru aceasta zice Domnul, Dumnezeul Savaot, puternicul lui Israel: Răzbuna-Mă-voi împotriva asupritorilor Mei şi Mă voi întărâta cu răzbunare asupra vrăjmaşilor Mei!
25. Voi întoarce mâna Mea împotriva ta şi te voi curăţi de toată zgura ta, ca în cuptor.
26. Voi întoarce judecătorii tăi să judece ca la început şi sfetnicii tăi ca odinioară. După aceasta te vei putea numi iarăşi cetate dreaptă, oraş credincios.
27. Sionul va fi răscumpărat prin judecată şi locuitorii săi care se vor întoarce la credinţă, prin dreptate.
28. Domnul va zdrobi pe cei răzvrătiţi, iar cei ce au părăsit pe Domnul vor fi nimiciţi.
29. Ei vor fi ruşinaţi pentru dumbrăvile sfinte pe care le-au îndrăgit şi se vor roşi la faţă din pricina grădinilor pe care le-au ales.
30. Vor fi ca un stejar ale cărui frunze cad şi ca o grădină fără nici un strop de apă.
31. Cel puternic va fi ca puzderiile de câlţi şi faptele lui ca o leasă de mărăcini. Şi aceia şi aceasta vor arde laolaltă şi nimeni nu va putea să-i stingă.

Psalmi C130


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 130

1. Doamne, nu s-a mândrit inima mea, nici nu s-au înălţat ochii mei, nici n-am umblat după lucruri mari, nici după lucruri mai presus de mine,
2. Dimpotrivă, mi-am smerit şi mi-am domolit sufletul meu, ca un prunc înţărcat de mama lui, ca răsplată a sufletului meu.
3. Să nădăjduiască Israel în Domnul, de acum şi până în veac!