Despre Taina Sfintei Impartasanii
…dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi (Ioan 6, 53).
Sfânta împărtăşanie (Euharistia sau Cuminecătura) este Taina în care, sub chipul pâinii şi al vinului, se împărtăşeşte creştinului însuşi Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci, înfăţişându-se totodată, real şi nesângeros, jertfa de pe Cruce a Mântuitorului.
Această Sfântă Taină a orânduit-o Însuşi Domnul nostrum Iisus Hristos, Care, nu numai că a vorbit despre ea, ci a şi înfăptuit-o Însuşi, în ajunul răstignirii Sale. După ce a mâncat cu Apostolii Săi, luând o pâine şi rugându-Se Tatălui ceresc, a binecuvântat-o şi, frângând-o, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit, le-a dat ucenicilor, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24); aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19-20).
Iată cum a poruncit Mântuitorul, ca cei ce vor să aibă viaţă veşnică, să-I mănânce Trupul şi să-I bea Sângele Său sub forma pâinii şi a vinului, sfinţite prin slujba sfântă către Tatăl, prin rugăciuni şi cântări de laudă (Matei 26, 26-30; Marcu 14, 22-26).
Şi această minune a minunilor – ca pâinea şi vinul să fie prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului, spre a le mânca şi a le bea creştinii – s-a dat putere spre a o săvârşi numai apostolilor Săi – episcopilor şi preoţilor hirotoniţi prin punerea mâinilor preoţiei (Filip. 1, 1; I Tim. 4, 14; 5, 17-22; Tit 1, 3-9). Creştinii, oricât de buni ar fi ei înaintea lui Dumnezeu şi oricâte minuni ar face, nu pot săvârşi taina frângerii pâinii, ci numai episcopii şi preoţii. Acest lucru este dovedit destul de clar şi luminat de Scriptura Vechiului şi Noului Testament.
Astfel, în Legea Veche, Dumnezeu a orânduit preot pe Aaron şi pe fiii fiilor lui din neam în neam, până avea să vină Mesia-Hristos, iar cei ce au îndrăznit să slujească fără să fie din neamul lui Aaron preotul, au fost pedepsiţi groaznic (Num. 3, 10; 16, 1-50; I Regi 13, 1-14; II Parai. 26, 16-21; I Cor. 10, 1-12; Iuda 1, 11; Iacov 4, 3; Rom. 15, 4).
In Noul Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, schimbând preoţia şi Legea Veche (Evrei 7, 12), a orânduit preoţia nouă cu putere de a lucra cele sfinte şi de a ierta păcatele – ca şi El însuşi – celor ce se pocăiesc (Ioan 20, 19-23; Apoc. 1, 6; 5, 10; II Cor. 5, 18-20; I Cor. 4, 1; Ps. 131, 9-16).
Astfel, această minunată mâncare – Trupul şi Sângele Domnului – nu se găseşte nicăieri decât numai la preoţii creştini ortodocşi. Cine vrea să se mântuiască, merge la Casa Domnului şi i se dă, chiar şi celor ce n-au bani, nefiind nevoie de plată (Isaia 55, 1-13; Mal. 1, 11; Apoc. 21, 6; Rom. 5, 14-16).
Aşadar, trebuie să ştii că ceri Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi fie că ai mânca chiar carne şi sânge din trupul Lui de pe Cruce, fie că mănânci pâinea şi vinul slujite de preoţi, acelaşi lucru este.
Sfântul Apostol Pavel spune: Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu Sângele lui Hristos? Ba da. Iar pâinea pe care o frângem, nu este, oare, împărtăşirea cu Trupul lui Hristos? Ba da. (I Cor. 10, 16). Va să zică nu este o închipuire! Cine nu are această credinţă este rătăcit şi nu are mântuire (cf. Rom. 14, 23). Despre acest sânge euharistic ni se spune: Sângele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţeşte pe noi de orice păcat (I Ioan 1,7).
Trupul şi Sângele Domnului se poate mânca şi mai des, atunci când ne ferim de păcate şi când avem viaţă neprihănită şi ştiinţa gândului nostru curată şi neosândită, pe când Botezul nu se mai poate repeta, după cum este scris (Efes. 4, 5). A ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului este chiar poruncă de la Dumnezeu, ca toţi – de la prunci până la cei mai bătrâni – să se împărtăşească cel puţin de patru ori pe an. Acest lucru ni se arată prin închipuire cu mielul pascal din Vechiul Testament (Ieş. 12, 1-28; Num. 9, 1-14). Insă Sfinţii Apostoli – ni se istoriseşte – îi împărtăşeau pe creştini în fiecare Duminică, deoarece aceia care credeau în Iisus stăruiau în învăţătura apostolilor şi în comuniune, fiind nelipsiţi de la biserică în toate zilele. Pentru aceasta Apostolii frângând pâinea, luau împreună hrana cu bucurie şi întru curăţia inimii (Fapte 2, 42-46; 20, 7-11).
Mai târziu, Biserica a statornicit ca creştinii să se împărtăşească de patru ori pe an, în cele patru posturi. Desigur, unii din cei evlavioşi s-au împărtăşit şi de mai multe ori, după cum şi astăzi sunt mulţi care se împărtăşesc mai adeseori într-un an şi este cu atât mai bine, numai să aibă pregătirea cuvenită, căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar (Trupul şi Sângele Domnului), moartea Domnului vestiţi, până când va veni (I Cor. 11, 26).
Această Sfântă Taină preoţii o dau noului botezat chiar la Botez, după ce a fost uns cu Sfântul Mir, care este pecetea Duhului Sfânt. Astfel i se dă copilului Trupul şi Sângele Domnului până la vârsta de 7 ani, urmând ca de la această vârstă înainte să se spovedească la preotul duhovnic (să-şi mărturisească păcatele sale) (cf. I Ioan 1, 9) şi să se vadă dacă este vrednic de Trupul şi Sângele Domnului. Pentru cei ce vor să se împărtăşească fiind maturi, Sfântul Apostol Pavel recomandă ca fiecare să se cerceteze pe sine şi numai apoi – după spovedanie şi cu dezlegarea duhovnicului – să se împărtăşească cu Trupul şi cu Sângele Domnului. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului (I Cor. 11, 27-29; Evrei 6, 4-6).
Sectarul: Pâinea şi vinul de la «Cina Domnului» sunt pâine naturală şi vin natural. Ele numai închipuie sau simbolizează Trupul şi Sângele Domnului, fără să fie de fapt. Aşa a fost chiar şi la Cina cea de Taină, ceea ce se vede în cuvintele de atunci ale Mântuitorului: Adevărat grăiesc vouă, că de acum nu voi mai bea din rodul viţei până în ziua aceea când îl voi bea nou, în Împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 14, 25; Matei 26, 29). Deci este vorba de «rodul viţei», ceea ce înseamnă că vinul a rămas vin natural şi nu s-a prefăcut în Sânge. De aici rezultă că el numai simbolizează Sângele Domnului, iar nu şi este cu adevărat.
Preotul: Omule rătăcit de la adevăr şi sucit la înţelegere, cuvintele de mai sus (Marcu 14, 25; Matei 26, 29) au fost spuse de Mântuitorul cu privire la primul pahar care, într-adevăr, conţinea vinul natural. Insă Sfânta Împărtăşanie a fost aşezată de Mântuitorul Iisus Hristos după cină, la al doilea pahar, căci atunci a zis Mântuitorul: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu… (Luca 22, 17-20). Deci ceea ce la Marcu este incomplet, se completează şi se lămureşte la Luca. Matei însă nu vorbeşte decât de un singur pahar, anume de cel Euharistic (al Cuminecăturii). La Luca însă observăm că este vorba de două pahare, şi că Sfânta Împărtăşanie a fost aşezată la al doilea pahar. Astfel, cuvintele care se referă la primul pahar nu sunt în legătură cu Sfânta Împărtăşanie, cum este cazul şi cu citatul de la Marcu (14, 25).
Sectarul: Cuminecătura sau Cina Domnului este o simplă cină comemorativă, un ospăţ, un banchet sau o masă prietenească la care se consumă pâine şi vin, în amintirea Cinei de Taină, a patimii şi a morţii Domnului. Aşa a rânduit Mântuitorul, zicând apostolilor Săi: Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24-25). Iar Sfântul Apostol Pavel zice: …de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi, până când va veni (I Cor. 11, 26). Scopul este, aşadar, adâncirea credinţei şi a evlaviei creştine, prin simbolul ce-l reprezintă, iar nu mâncarea cu adevărat a Trupului şi Sângelui Mântuitorului, nici permanentizarea jertfei de pe Golgota.
Preotul: «Cina Domnului» nu este o simplă comemorare a morţii Domnului, cum vi se pare vouă, sectarilor. Căci pâinea şi vinul de la această «cină» sfântă nu au fost numai simboluri ale Trupului şi Sângelui Domnului, ci cu adevărat Trupul şi Sângele Său. Mântuitorul ne-a învăţat acest adevăr, căci El nu a zis: „Luaţi, mâncaţi, căci pâinea aceasta este un simbol al Trupului Meu” sau „vinul acesta este un simbol al Sângelui Meu”. Nu. Ci a zis: Acesta (pâinea) este Trupul Meu şi acesta (vinul) este Sângele Meu (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20).
Aşadar, după cum pâinea şi vinul Euharistic nu sunt numai nişte simboluri, ci adevărat Trupul şi Sângele Mântuitorului, tot astfel şi «Cina Domnului» – cum o numiţi voi, sectanţii – nu este doar o simplă cină prietenească unde se mănâncă pâine şi se bea vin. Ci această Cină a Mântuitorului are caracterul de Taină, deoarece prin ea se împărtăşeşte darul Sfântului Duh, care iartă păcatele şi sfinţeşte. Totodată, ea are şi un caracter de jertfă, pentru că ea întruneşte toate condiţiile unei jertfe: este Trupul şi Sângele Domnului care se frânge şi se varsă pentru noi, spre iertarea păcatelor. Deci are şi însuşirea de jertfă ispăşitoare. Aceste caracteristici fiind de cea mai mare însemnătate pentru noi, nu trebuie să fie trecute cu vederea sau socotite numai nişte simple simboluri.
Sectarul: Euharistia nu poate să fie o jertfă nesângeroasă a Mântuitorului, de vreme ce Mântuitorul S-a adus pe Sine jertfă o singură dată, pe Golgota, şi ea nu se mai poate repeat niciodată (Evrei 9, 28; 10, 14). Ori, dacă Euharistia ar fi acea jertfă, ar însemna că ea se repetă de atâtea ori de câte ori este săvârşită Sfânta Împărtăşanie, ceea ce ar fi în contradicţie cu Sfânta Scriptură.
Preotul: Intr-adevăr, Hristos S-a jertfit o singură dată şi jertfa Lui nu se mai repetă, pentru că, de s-ar mai repeta, ar însemna că ea n-a avut efectul aşteptat şi ar fi fost asemenea jertfelor din Vechiul Testament. Insă de vreme ce ea a avut acel efect, orice repetare a ei este fără rost. Până aici suntem de perfect acord cu voi.
Dar din aceasta nu rezultă că Sfânta Euharistie nu poate să fie jertfa cea unică a Domnului, de pe Golgota, adusă în chip nesângeros. Ea nu repetă jertfa de pe Golgota, ci numai o continuă, o actualizează şi o permanentizează, făcând ca roadele ei să fie întotdeauna prezente şi vii în sufletul şi trupul nostru, până la a doua venire a Domnului. Mântuitorul însuşi ne-a îndemnat ca jertfa Trupului şi Sângelui Său – şi în acelaşi timp aducerea ei – să nu înceteze până la venirea Sa cea de apoi (Luca 22, 19; I Cor. 11, 25-26). Pe de o parte se spune că jertfa Sa se aduce o singură dată, iar pe de alta, că acea jertfă va trebui să o aducem până la venirea a doua. Această contrazicere aparentă cade numai dacă ţinem seama de învăţătura noastră, în timp ce prin învăţătura sectară, ea nu poate fi înlăturată. Aşadar înţelege, omule nelămurit, care susţii ceea ce nu înţelegi, şi ţine minte că Sfânta Euharistie nu repetă jertfa de pe Golgota, ci numai o continuă, o accentuează şi o permanentizează.
Sectarul: Preoţii sunt oameni păcătoşi şi imorali, fiind deci cu neputinţă ca un preot păcătos să poată săvârşi o minune ca aceasta, neînchipuit de mare, de a preface pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului.
Preotul: Preoţii, într-adevăr, pot fi păcătoşi şi imorali, pentru că şi ei sunt oameni; totuşi, nu toţi sunt atât de păcătoşi precum îi învinuiesc sectarii voştri. Un lucru însă trebuie de ştiut: nu preoţii sunt cei care prefac pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului, ci Duhul Sfânt. Preoţii numai se roagă lui Dumnezeu ca să trimită Duhul Sfânt şi să prefacă aceste Sfinte Daruri în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Oricât de păcătoşi ar fi preoţii, au de la hirotonie harul special al Sfântului Duh pentru săvârşirea slujbei şi a celor sfinte. Harul acesta nu-l au nici îngerii din cer şi nimeni dintre oameni, afară de preoţi. Iată de ce le este cu putinţă această minune mai presus de minte şi de cuvânt.
Voi, sectarilor, care sunteţi întunecaţi la minte de diavolul, după cum nu puteţi înţelege şi alte taine din Sfânta Scriptură, aşa şi puterea acestei Taine rău o răstălmăciţi, spre a voastră pierzare.
* * *
Credinciosul: Dar ce pregătire trebuie să facă cei ce vor a se împărtăşi cu Sfintele Taine?
Preotul: Pregătirea pentru Sfânta împărtăşanie este de două feluri: trupească şi sufletească. Ea constă din:
a) Spovedanie (mărturisirea păcatelor), fără de care nimeni nu se poate împărtăşi. Numai copiii până la vârsta de 7 ani sunt scutiţi de spovedanie;
b) Împăcare cu toţi. Să nu fi certat cu nimeni şi să nu ai nimic împotriva cuiva;
c) Înfrînarea de la orice poftă (împreunarea trupească) cel puţin cu câteva zile înainte1 şi abţinerea de la mâncare şi băutură în ziua împărtăşirii; numai celor bolnavi pe moarte li se poate da Sfânta împărtăşanie pe mâncate2;
d) Citirea pravilei pentru Sfânta Împărtăşanie, adică a rugăciunilor pregătitoare pentru împărtăşirea cu vrednicie, pe care uneori le citeşte preotul în numele credincioşilor, în biserică, înainte de împărtăşire3 (Vezi-le în Ceaslov sau în Cartea de Rugăciuni).
Credinciosul: Dar împărtăşirea bolnavilor cum se face?
Preotul: Bolnavii pot fi împărtăşiţi de preot şi în afara bisericii, pe la casele lor, sau la spital, cu părticele din Sfântul Trup, sfinţit anume pentru acest scop în Joia cea mare (a Patimilor) şi păstrat în Sfântul Altar, în chivotul de pe Sfânta Masă. In aceste cazuri, împărtăşirea se face după o rânduială deosebită, înscrisă în Molitfelnic (Rânduială ce se face când se va întâmpla a se da foarte grabnic celui bolnav împărtăşirea). Nu se poate da însă Sfânta Împărtăşanie bolnavilor căzuţi în stare de inconştienţă, nesimţire sau celor ieşiţi din minţi, nebuni.
