Marturia unui ateu (Nebunii)


Marturia unui ateu (Nebunii)

La doua feluri de oameni le-a zis Dumnezeu „nebuni”: la cei ce „zic ca nu este Dumnezeu” (Psalmul 52:1), si bogatilor, carora stomacul le este tot „dumnezeul” lor (Filipeni 3:9).

In aceia este una si aceeasi cugetare gresita: tagaduirea oricarui rost sau destin al omului si al lumii, mai presus de lumea aceasta si de stomacul ei.

A tagadui o conducere suprema a cerului si a pamantului, e totuna cu a propovadui domnia intamplarii, a haosului sau a anarhiei universale.

Dar lumea este in ordine. Aceasta dovedeste ca este o conducere mai presus de ea. Iar fara ordine este mintea care o vede fara Stapan.

Felix d’Artec, profesor de biologie la Sorbona, in „L’Atheisme” declara: „Sunt ateu precum sunt breton, cum este cineva blond sau brun, fara sa fi vrut… Caci oricat socotesc in amintirile mele, eu nu gasesc in ele ideea de Dumnezeu. Aceasta este o infirmitate, o monstruozitate. Dar sunt astfel de infirmitati cucare sunt prevazuti din nastere mii de oameni, erori fundamentale care apartin fiintelor lor, asa cum le apartin gura, nasul sau urechile. Astfel de fiinte lucreaza instinctiv, dupa natura lor si se supun constiintei lor, fara a mai intreba daca aceasta se mai acorda sau nu cu logica…”

Iata ateismul recunoscut de un ateu, cu toata sinceritatea, ca este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentala a naturii umane. (Religia iubirii).

Deci, dupa un cuvant al Sfintei Scripturi, daca ai pisa pe un ateu cu dovezile, ca pisalogul in piua boabele, si tot nu-l vei desface pe un nebun de la nebunia sa. (Pilde 27:22).

Mintea care cugeta ca nu exista Dumnezeu, cade in propria sa sentinta: va trebui sa se tagaduiasca si pe sinte. Caci a te lupta din toate puterile impotriva a ceva ce nu exista dovedeste nebunia acestei lupte, dovedeste nonsensul si absurdul ei, si prin urmare si a mintii care o conduce.

Al doilea nebun este bogatul, care ingusteaza zarea rosturilor sale pe pamant la dimensiunile stomacului, chiar daca acest stomac ar inghiti pamantul tot. Mai mult, un atare bogat va cauta sa convinga pe toata lumea ca numai acesta este singurul scop al vietii omului pe pamant. O stare de conceptie despre om si destinele sale ultime este cu adevarat miezul noptii mintii sale. Noaptea aceasta va culmina sfarsind prin a se crede pe sine, el „dumnezeul veacului acestuia” (II Corinteni 4:6).

Deci, dintr-o atare noapte a mintii, cand bogatul va crede ca tarina sa, lumea, il va face in sfarsit fericit, isi va pierde sufletul cu un sunet, caci va fi rapit cu moarte din varful bogatiei sale. Dumnezeu nu ingaduie la nesfarsit ingustarea vederii omului numai la stomacul sau, de vreme ce omul acesta este destinat spre alte zari, ale Imparatiei lui Dumnezeu, ale vesniciei si indumnezeirii sale.

† † †

„Bogatul nu-i stapan pe sine, ci cu toate ca-i insufletit, tine la lucrurile neinsufletite. N-are vreme sa cugete din cauza alegatorilor. Banii sunt un nemilos stapan… Intreaga putere de a iubi este cotropita de acest lot de pamant, care da porunci, care i-a inlocuit sufletul, care i-a smuls orice ramasita de libertate. Cumplita soarta a bogatului sta in aceasta indoita absurditate: spre a avea putere de a porunci oamenilor a ajuns robul lucrurilor neinsufletite, spre a dobandi o parte mica de tot, a pierdut totul” (Papini in „Viata lui Iisus”).

Sfantul Ioan Gura de Aur, talcuind Epistola catre Romani la Cuv. 14 zice: „Nu are Dumnezeu lucru mai cinstit si mai de pret decat pe un sarac, si pe acesta la dat tie, bogatule, ca sa ai grija de el”.

„Bogatul si saracul se intalnesc unul cu altul; dar Cine i-a facut este Domnul (Pildele lui Solomon 22:2).

Inteleptul Isus Sirah scrie:
„Fii celor orfani ca un tată şi ca un bărbat pentru mama lor. Şi vei fi ca fiu al Celui Preaînalt şi El te va iubi mai mult decât mama ta” (Isus Sirah 4:10-11).

Acestia cata vreme nu sunt asa, nu se mantuiesc. De aceea mai clatina Dumnezeu bogatia bogatilor ca totusi sa se mai mantuiasca unii dintre ei.

† † †

La sfarsitul istoriei, aceiasi doi nebuni, bogatul si ateul, se vor lua la bataie, vrand fiecare sa fie singur stapanitor al tarinei, unul cu rostul sa exploateze pe toti oamenii pentru cresterea vitelului sau de aur, celalalt sa exproprieze si pe Dumnezeu din dreptul de Autor al lumii. Planul luciferic al acestuia e mai tare decat al celui dintai si „va birui”.

† † †

Ramane a treia categorie de oameni, a celor „ce s-au imbogatit intru Dumnezeu”, catre care satana, ca un nebun, se va repezi cu ultima furie, vrand sa stinga cu ei pomenirea lui Dumnezeu de pe pamant.

Acesta este ultimul razboi cu Sfintii pe care insa Dumnezeu il va stinge cu foc, si lumea va arde.

Noi insa sa ne imbogatim in Dumnezeu cugetandu-L, iubindu-L, impartasindu-ne cu El, silindu-ne a gandi si a iubi ca El intru toate imprejurarile vietii. Iata adevarata bogatie care nu se va lua de la noi.
„Şi vei fi ca fiu al Celui Preaînalt” (Intelepciunea lui Isus Sirah 4:11).

Isaia C55


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 55

1. Cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă, şi cei care nu aveţi argint, mergeţi de cumpăraţi şi mâncaţi, mergeţi şi cumpăraţi fără de argint şi fără preţ vin şi grăsime.
2. Pentru ce cheltuiţi argintul vostru pentru un lucru care nu hrăneşte şi câştigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultaţi-Mă pe Mine şi veţi mânca cele bune şi întru bunătăţi se va desfăta sufletul vostru.
3. Luaţi aminte cu urechile voastre şi mergeţi pe căile Mele. Ascultaţi-Mă pe Mine şi viu va fi sufletul vostru. Voi face cu voi legământ veşnic, dându-vă îndurările Mele cele făgăduite lui David.
4. Iată l-am făcut mărturie popoarelor, căpetenie şi stăpânitor peste neamuri.
5. Iată, tu vei chema popoare pe care nu le ştii şi popoare care pe tine nu te-au cunoscut vor alerga la tine, pentru Domnul Dumnezeul tău şi pentru Sfântul lui Israel, căci El te preamăreşte.
6. Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi.
7. Cel rău să lase calea lui şi omul cel nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, şi către Dumnezeul nostru cel mult iertător.
8. Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
9. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre.
10. Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi-l face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare,
11. Asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui.
12. Şi voi cu veselie veţi ieşi şi în pace veţi fi călăuziţi; munţii şi colinele vor izbucni în strigăte de veselie înaintea voastră şi toţi copacii câmpului vor bate din palme!
13. În locul spinilor va creşte Chiparosul şi în locul urzicii va creşte mirtul. A Domnului fi-va slava, spre veşnică şi nepieritoare pomenire.

Iezechiel C15


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

Capitolul 15

1. Şi a fost iarăşi cuvântul Domnului către mine:
2. „Fiul omului, ce întâietate are lemnul de viţă de vie faţă de oricare alt lemn, şi coarda de viţă de vie între arborii din pădure?
3. Se ia oare din el vreo bucăţică pentru vreun lucru? Se ia oare din el măcar pentru un cui, ca să atârni în el un lucru oarecare?
4. Iată el se dă focului spre ardere; amândouă capetele lui le mistuie focul, şi mijlocul arde şi el. Va mai fi el bun de ceva?
5. Nici când era întreg nu era bun la ceva, cu atât mai mult nu va fi acum, când l-a mistuit focul; acum când a ars se mai poate face ceva cu el?
6. De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: Precum lemnul de viţă de vie dintre arborii pădurii l-am dat focului ca să-l ardă, aşa voi da şi pe locuitorii Ierusalimului.
7. Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva lor. Dintr-un foc au scăpat, dar focul îi va mistui, şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când îmi voi întoarce faţa împotriva lor.
8. Voi face din ţară un pustiu, pentru că ei Mi-au fost necredincioşi”, zice Domnul Dumnezeu.

Cartea înţelepciunii lui Solomon C17


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

Capitolul 17

1. Judecăţile Tale sunt mari şi anevoie de lămurit, de aceea cugetele fără învăţătură sunt în rătăcire.
2. Nelegiuiţii, având încredinţarea că pot să asuprească neamul sfânt, zăceau închişi sub acoperişurile lor – înlănţuiţi de întuneric şi robii unei nopţi fără ziuă – şi fugari erau de la veşnica Ta purtare de grijă.
3. Şi când socoteau că vor rămâne ascunşi cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al uitării, risipiţi au fost şi înspăimântaţi amarnic şi tulburaţi au fost de năluciri.
4. Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înfricoşau şi arătări posomorâte îi umpleau de groază.
5. Nu era nici un foc care să poată să-i lumineze şi văpăile vii ale stelelor nu puteau să risipească acea noapte înfricoşătoare.
6. Câteodată li se arăta o învâlvorare înspăimântătoare care se aprindea de la sine şi, zguduiţi de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau arătările şi mai grozave încă.
7. Meşteşugul copilăros al vrăjitorilor nu mai putea nimic şi îngâmfarea lor că ştiu ceva ieşise de ruşine.
8. Ei care ziceau că pot să gonească din inima bolnavă spaimele şi tulburările, chiar ei zăceau acum plini de ruşinoasă spaimă.
9. Şi măcar că nu era prea mare grozăvia care să-i înspăimânteze, totuşi fiarele care treceau şi şerpii care fluierau îi îngrozeau, şi se topeau de frică şi închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i pândea din toate părţile.
10. Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una ce se ştie vinovată şi mustrată ea de sine însăşi; ea îşi vede mărită nenorocirea,
11. Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreapta judecată.
12. Şi când scade nădejdea în adâncul inimii, te sperii şi mai mult, dacă nu ştii care este pricina de unde îţi vine chinul.
13. Iar ei – în noaptea aceea când li se tăiaseră orice puteri şi care venise peste ei din iadul priponit – dormind de-a valma,
14. Aci se zbăteau îngroziţi de arătări pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază neaşteptată şi fără de veste pusese stăpânire peste ei.
15. Şi tot aşa ceilalţi, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiţi şi rămâneau aşa, închişi ca într-o închisoare fără zăvoare.
16. Şi plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile câmpului, apucaţi fără de veste, îndurau această nenorocire fără scăpare,
17. Fiindcă toţi erau ferecaţi cu acelaşi lanţ de întuneric. Şi atunci vântul şuierător şi glasul cu bun viers al păsărilor din desişuri şi năvala apelor aprige
18. Şi bubuitul stâncilor care se prăvălesc şi fuga nevăzută a animalelor săritoare şi răcnetul fiarelor cumplite şi sunetul care se frânge şi se răsfrânge în peşterile munţilor – acestea toate îi făceau să-şi dea duhul de frică.
19. Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină şi fără împotrivire îşi vedea de lucrul său,
20. Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era chipul întunericului celui ce avea să-i înghită, şi ei pentru ei înşişi erau mai grea povară decât acel întuneric.

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel C4


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 4

1. Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.
2. Iar, la iconomi, mai ales, se cere ca fiecare să fie aflat credincios.
3. Dar mie prea puţin îmi este că sunt judecat de voi sau de vreo omenească judecată de toată ziua; fiindcă nici eu nu mă judec pe mine însumi.
4. Căci nu mă ştiu vinovat cu nimic, dar nu întru aceasta m-am îndreptat. Cel care mă judecă pe mine este Domnul.
5. De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor. Şi atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda.
6. Şi acestea, fraţilor, le-am zis ca despre mine şi despre Apollo, dar ele sunt pentru voi, ca să învăţaţi din pilda noastră, să nu treceţi peste ce e scris, ca să nu vă făliţi unul cu altul împotriva celuilalt.
7. Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?
8. Iată, sunteţi sătui; iată, v-aţi îmbogăţit; fără de noi aţi domnit, şi, măcar nu aţi domnit, ca şi noi să domnim împreună cu voi.
9. Căci mi se pare că Dumnezeu, pe noi, apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe nişte osândiţi la moarte, fiindcă ne-am făcut privelişte lumii şi îngerilor şi oamenilor.
10. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste!
11. Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim,
12. Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm.
13. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.
14. Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe nişte copii ai mei iubiţi.
15. Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos.
16. Deci, vă rog, să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos.
17. Pentru aceasta am trimis la voi pe Timotei, care este fiul meu iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte căile mele cele în Hristos Iisus, cum învăţ eu pretutindeni în toată Biserica.
18. Şi unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-au semeţit.
19. Dar eu voi veni la voi degrabă – dacă Domnul va voi – şi voi cunoaşte nu cuvântul celor ce s-au semeţit, ci puterea lor.
20. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere.
21. Ce voiţi? Să vin la voi cu toiagul sau să vin cu dragoste şi cu duhul blândeţii?

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel C10


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Capitolul 10

1. Însumi eu, Pavel, vă îndemn prin blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos – eu care de faţă sunt smerit între voi, dar, în lipsă, îndrăznesc faţă de voi S
2. Vă rog, dar, să nu mă siliţi, când voi fi de faţă, să îndrăznesc cu încrederea cu care gândesc că voi îndrăzni împotriva unora care ne socotesc că umblăm după trup.
3. Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte.
4. Căci armele luptei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor. Noi surpăm iscodirile minţii,
5. Şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu şi tot gândul îl robim, spre ascultarea lui Hristos,
6. Şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină.
7. Judecaţi lucrurile aşa cum se arată: dacă cineva are încredere în sine că este al lui Hristos, să gândească iarăşi de la sine aceasta, că precum este el al lui Hristos, tot aşa suntem şi noi.
8. Şi chiar de mă voi lăuda, ceva mai mult, cu puterea noastră, pe care ne-a dat-o Domnul spre zidirea, iar nu spre dărâmarea voastră, nu mă voi ruşina,
9. Ca să nu par că v-aş înfricoşa prin scrisori.
10. Că scrisorile lui, zic ei, sunt grele şi tari, dar înfăţişarea trupului este slabă şi cuvântul lui este dispreţuit.
11. Cel ce vorbeşte astfel să-şi dea seama că aşa cum suntem cu cuvântul prin scrisori, când nu suntem de faţă, tot aşa suntem şi cu fapta, când suntem de faţă.
12. Căci nu îndrăznim să ne numărăm sau să ne asemănăm cu unii care se laudă singuri; dar aceia, măsurându-se şi asemănându-se pe ei cu ei înşişi, nu au pricepere.
13. Iar noi nu ne vom lăuda fără măsură, ci după măsura dreptarului cu care ne-a măsurat nouă Dumnezeu, ca să ajungem şi până la voi.
14. Căci nu ne întindem peste măsură, ca şi cum n-am fi ajuns la voi, căci am şi ajuns cu Evanghelia lui Hristos până la voi.
15. Nu ne lăudăm peste măsură cu ostenelile altora, ci avem nădejde că, tot crescând credinţa voastră, ne vom mări în voi cu prisosinţă, după măsura noastră,
16. Ca să propovăduim Evanghelia şi în ţinuturile de dincolo de voi, dar fără să ne lăudăm cu măsură străină, în cele de-a gata.
17. Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude.
18. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care Domnul îl laudă.

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel C2


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Capitolul 2

1. Şi am judecat în mine aceasta, să nu vin iarăşi la voi cu întristare.
2. Căci dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine?
3. Şi v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredinţat despre voi toţi că bucuria mea este şi a voastră a tuturor.
4. Căci din multă supărare şi cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să cunoaşteţi dragostea pe care o am cu prisosinţă către voi.
5. Şi dacă m-a întristat cineva, nu pe mine m-a întristat, ci în parte – ca să nu spun mai mult – pe voi toţi.
6. Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta dată de către cei mai mulţi.
7. Aşa încât voi, dimpotrivă, mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie copleşit de prea multă întristare unul ca acesta.
8. De aceea vă îndemn să întăriţi în el dragostea.
9. Căci pentru aceasta v-am şi scris, ca să cunosc încercarea voastră, dacă sunteţi ascultători în toate.
10. Iar cui îi iertaţi ceva, îi iert şi eu; pentru că şi eu, dacă am iertat ceva, am iertat pentru voi, în faţa lui Hristos,
11. Ca să nu ne lăsăm covârşiţi de satana, căci gândurile lui nu ne sunt necunoscute.
12. Şi venind eu la Troa, pentru Evanghelia lui Hristos, şi uşa fiindu-mi deschisă în Domnul,
13. N-am avut odihnă în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe Tit, fratele meu, ci despărţindu-mă de ei, am plecat în Macedonia.
14. Mulţumire fie adusă deci lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori în Hristos şi descoperă prin noi, în tot locul, mireasma cunoştinţei Sale!
15. Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier;
16. Unora, adică, mireasmă a morţii spre moarte, iar altora mireasmă a vieţii spre viaţă. Şi pentru acestea, cine e destoinic?
17. Căci nu suntem ca cei mulţi, care strică cuvântul lui Dumnezeu, ci grăim ca din curăţia inimii, ca de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, în Hristos.

Faptele Sfinţilor Apostoli C11


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Capitolul 11

1. Apostolii şi fraţii, care erau prin Iudeea, au auzit că şi păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu.
2. Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se împotriveau,
3. Zicându-i: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei.
4. Şi începând, Petru le-a înfăţişat pe rând, zicând:
5. Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se în jos din cer, şi a venit până la mine.
6. Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului.
7. Şi am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă.
8. Şi am zis: Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea.
9. Şi glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate.
10. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi au fost luate iarăşi toate în cer.
11. Şi iată, îndată, trei bărbaţi, trimişi de la Cezareea către mine, s-au oprit la casa în care eram.
12. Iar Duhul mi-a zis să merg cu ei, de nimic îndoindu-mă. Şi au mers cu mine şi aceşti şase fraţi şi am intrat în casa bărbatului;
13. Şi el ne-a povestit cum a văzut îngerul stând în casa lui şi zicând: Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, cel numit şi Petru.
14. Care va grăi către tine cuvinte, prin care te vei mântui tu şi toată casa ta.
15. Şi când am început eu să vorbesc, Duhul Sfânt a căzut peste ei, ca şi peste noi la început.
16. Şi mi-am adus aminte de cuvântul Domnului, când zicea: Ioan a botezat cu apă; voi însă vă veţi boteza cu Duh Sfânt.
17. Deci, dacă Dumnezeu a dat lor acelaşi dar ca şi nouă, acelora care au crezut în Domnul Iisus Hristos, cine eram eu ca să-L pot opri pe Dumnezeu?
18. Auzind acestea, au tăcut şi au slăvit pe Dumnezeu, zicând: Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre viaţă;
19. Deci cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor.
20. Şi erau unii dintre ei, bărbaţi ciprieni şi cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau şi către elini, binevestind pe Domnul Iisus.
21. Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul.
22. Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia.
23. Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică.
24. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a adăugat Domnului mulţime multă.
25. Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul
26. Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini.
27. În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, prooroci.
28. Şi sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu.
29. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea;
30. Ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel C5


1 2 3 4 5 6

Capitolul 5

1. Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei.
2. Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.
3. Şi mărturisesc, iarăşi, oricărui om ce se taie împrejur, că el este dator să împlinească toată Legea.
4. Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har;
5. Căci noi aşteptăm în Duh nădejdea dreptăţii din credinţă.
6. Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire.
7. Voi alergaţi bine. Cine v-a oprit ca să nu vă supuneţi adevărului?
8. Înduplecarea aceasta nu este de la cel care vă cheamă.
9. Puţin aluat dospeşte toată frământătura.
10. Eu am încredere în voi, întru Domnul, că nimic altceva nu veţi cugeta; dar cel ce vă tulbură pe voi îşi va purta osânda, oricine ar fi el.
11. Dar eu, fraţilor, dacă propovăduiesc încă tăierea împrejur, pentru ce mai sunt prigonit? Deci, sminteala crucii a încetat!
12. O, de s-ar tăia de tot cei ce vă răzvrătesc pe voi!
13. Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.
14. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
15. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.
16. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
17. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.
18. Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.
19. Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
20. Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
21. Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
22. Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
23. Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
24. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
25. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm.
26. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru C4


1 2 3 4 5

Capitolul 4

1. Aşadar, fiindcă Hristos a pătimit cu trupul, înarmaţi-vă şi voi cu gândul acesta: că cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul,
2. Ca să nu mai trăiască timpul ce mai are de trăit în trup după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
3. Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti.
4. De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a desfrâului şi vă hulesc.
5. Ei îşi vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii.
6. Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul.
7. Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni.
8. Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.
9. Fiţi, între voi, iubitori de străini, fără cârtire.
10. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu.
11. Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
12. Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin,
13. Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare.
14. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci Duhul slavei şi al lui Dumnezeu Se odihneşte peste voi; de către unii El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte.
15. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaş, sau fur, sau făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine.
16. Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta.
17. Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
18. Şi dacă dreptul abia se mântuieşte, ce va fi cu cel necredincios şi păcătos?
19. Pentru aceea, şi cei ce suferă, după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze Lui, credinciosului Ziditor, sufletele lor, săvârşind fapte bune.