Ianuarie 30


30 Ianuarie


30- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea SfinŢilor nostri părinŢi si mari dascăli ai lumii si ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu si Ioan Gură de Aur.

Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăŢiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînŢelegere între oamenii cei mai de cinste si mai îmbunătăŢiŢi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă si nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne si îndemna la pocăinŢă. Iar alŢii înălŢau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăŢătura lui si că îndreaptă pe toŢi, si-i înduplecă spre pocăinŢă prin dulceaŢa graiului său. Ei ziceau că Ioan Gură de Aur stă mai presus decât marele Vasile si Grigorie prin mulŢimea cuvântărilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea si adâncimea cugetării. AlŢii înclinau spre dumnezeiescul Grigorie, că adică el ar fi întrecut pe toŢi, si pe cei vechi, vestiŢi în învăŢătura elinească, si pe ai nostri, prin înălŢimea, frumuseŢea si cuviinŢa cuvântărilor si scrierilor lui. De aceea ziceau că Grigorie biruie pe toŢi si stă mai presus decât Vasile si Ioan. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărŢise: unii se numeau ioanieni, alŢii vasilieni si alŢii grigorieni, si pricire în cuvinte era pe numele acestor sfinŢi.

Mai târziu, după câŢiva ani, sfinŢii acestia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, si care se numea Ioan, fiind bărbat înŢelept în toate, cunoscător al învăŢăturii elinesti, cum se vede din scrierile lui si care ajunsese pe culmea virtuŢilor.

Atunci, sfinŢii grăiră într-un glas către dânsul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem si nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaŢi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăŢături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, asa am învăŢat. Nu este între noi, unul întâi si altul al doilea, si de vei chema pe unul, vin si ceilalŢi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceste celor ce se pricesc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinŢa noastră a fost aceasta, si cât am fost vii si după ce am răposat, ca să împăcăm si să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi si ne prăznuieste cu bună-cuviinŢă. ÎnstiinŢează si pe urmasi, că noi una suntem la Dumnezeu si încredinŢează-i că si noi vom ajuta la mântuirea acelora ce fac pomenirea; căci nouă ni se pare că avem oarecare îndrăznire la Dumnezeu. Acestea zicându-le, s-a părut că ei se suie iarăsi la ceruri, îmbrăcaŢi în lumina nespusă si chemându-se unul pe altul, pe nume. Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, după ce se sculă, a făcut asa cum îi porunciseră sfinŢii, potolind mulŢimea si pe cei ce se certau, căci acesta era om vestit pentru viaŢa lui îmbunătăŢită. El a dat Bisericii sărbătoarea aceasta spre a fi prăznuită. Si iată gândul acestui om: cunoscând că luna aceasta ianuarie, îi are pe câte trei sfinŢi: la zi întâi pe Vasile cel Mare, la douăzeci si cinci pe dumnezeiescul Grigorie si la douăzeci si sapte pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, i-a sărbătorit la un loc în ziua a treizecea, împodobindu-le slujba cu canoane, cu tropare si cu cuvinte de laudă, asa cum se cădea. Aceasta pare că s-a făcut si cu voia sfinŢilor, căci laudele închinate lor nau nici o lipsă si au întrecut pe toate câte s-au făcut si câte se vor mai face.

SfinŢii acestia erau la statul trupului si la înfăŢisarea lor în chipul următor: dumnezeiescul Ioan Gură de Aur era foarte mărunt si foarte subŢire, cu capul mare, ridicat deasupra umerilor, nasul lung, nările late, faŢa foarte galbenă, amestecată cu alb, locasurile ochilor adâncite, dar ochii mari, care îi făceau căutătura veselă si faŢa strălucită, desi din firea lui părea mâhnit; fruntea mare, fără par, cu multe încreŢituri, urechile mari, barba mică si rară, împodobită cu păr puŢin si cărunt, fălcile trase înăuntru din pricina postului desăvârsit. Mai trebuie să spunem despre dânsul că a întrecut cu graiul pe toŢi filosofii elinilor, mai ales cu privire la adâncimea gândurilor si la dulceaŢa si înflorirea graiului. A tâlcuit Sfânta Scriptură si a propovăduit Evanghelia cu folos ca nimeni altul, încât de n-ar fi fost acesta (măcar că este o cutezare să zicem asa), ar fi trebuit ca iarăsi să vină Hristos pe pământ. Cât priveste virtutea si fapta si privirea lăuntrică, i-a întrecut pe toŢi, făcându-se izvor de milostenie, de dragoste si de învăŢătură. A trăit saizeci si trei de ani si a păstorit Biserica lui Hristos sase ani.

Vasile cel Mare era înalt si drept la stat, uscăŢiv si slab, negru la faŢă, cu nasul plecat, sprâncenele arcuite, cu fruntea cam posomorâtă, asemenea omului gânditor si îngrijorat, cu obrazul lunguieŢ si cam încreŢit, cu tâmplele adâncite, cam păros la trup, cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Acesta a întrecut cu scrierile sale nu numai pe înŢelepŢii din zilele lui, ci si pe cei vechi. Străbătând toată învăŢătura, era stăpân pe toată stiinŢa; se folosea de toată filosofia înŢeleaptă în lucrările sale si sporea în cunostinŢa tainelor dumnezeiesti. S-a suit în scaunul arhieriei când era de patruzeci de ani si a cârmuit Biserica cinci ani.

Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu era om de mijloc la statul trupului, cu faŢa palidă dar veselă, cu nasul lat, cu sprâncenele drepte, căutătura blândă si veselă; la un ochi era mai mâhnit din pricina unui semn de lovitură, la pleoapa de sus; barba nu o avea prea lungă, dar era destul de deasă si tocmită, iar pe margine gălbuie. Era plesuv si alb la păr.

Se cuvine să spunem despre dânsul că dacă ar fi trebuit să se facă vreo icoană sau vreo statuie înfrumuseŢată cu toate virtuŢile, apoi aceasta ar fi trebuit să înfăŢiseze pe sfântul Grigorie, căci el întrecuse cu strălucirile vieŢuirii sale pe toŢi cei iscusiŢi în faptă. A ajuns la atâta înălŢime de teologie, că biruia pe toŢi prin înŢelepciunea cuvântărilor si a învăŢăturilor sale. Drept aceea a câstigat si numele de teologul, adică de Dumnezeu cuvântătorul. A vieŢuit pe pământ optzeci de ani si a păstorit Biserica din Constantinopol doisprezece ani.

Cu rugăciunile acestor trei ierarhi, Hristoase Dumnezeul nostru, si cu ale tuturor sfinŢilor surpă si risipeste ridicările eresurilor; si pe noi în unire si pasnică asezare ne păzeste si ne învredniceste de împărăŢia Ta cea cerească, că binecuvântat esti în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinŢitului mucenic Ipolit, papă al Romei si a celor împreună cu dânsul: Censurin, Aura, ce se mai numea si Hrisi, Felix, Maxim, Erculin, Venerie, Stirachin, Mina, Comod, Ermis, Mavru, Eusebiu, Rustic, Monagriu, Amandin, Olimpiu, Cipru, Teodor, Tribun, Maxim preotul, Arhelau diaconul, Cvirin episcopul si Savain.

Acesti sfinŢiŢi mucenici au trăit pe vremea împărăŢiei lui Claudiu, locŢiitor al lui fiind Ulpius Romil. Censurin era magistru, iubit de împărat, dar pe ascuns cinstea pe Hristos si apăra pe crestini. Deci, fiind dat pe faŢă, a fost pus la închisoare, unde, prin învierea unui mort, a înduplecat pe toŢi ostasii care erau acolo să creadă în Hristos. Din porunca împăratului li s-au tăiat capetele la toŢi. Dimpreună cu ei a fost tăiată si fericita Hrisi, ca si slujitorul ei, Savain, care suferiseră mai înainte multe chinuri, pentru că slujea sfinŢilor, le stergeau sângiurile, si-i mângâiau. Despre aceasta fiind înstiinŢat papa Ipolit s-a aprins de râvnă dumnezeiască si a venit de a mustrat pe tiran în faŢă. Tiranul aprinzându-se de mânie l-a supus mai întâi la chinuri, împreună cu preoŢii, cu diaconii si cu episcopul care-l urmau. Apoi legându-le mâinile si picioarele i-a aruncat în adâncurile mării si asa s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teofil cel Nou.

Acest sfânt mucenic era din Constantinopol, fiind senator, pe vremea împăraŢilor ortodocsi Constantin si Irina, care au cinstit sfintele icoane, în anul 787. Si fiind mai mare voievod peste flotă a pornit împotriva saracinilor si a izbândit la început; dar doi voievozi mai mici, care-l pizmuiau, au fugit din luptă si rămânând singur, Teofil a fost prins de saracini. După ce l-au Ţinut patru ani în închisoare, l-au silit să se lepede de Hristos. Si neplecându-se i-au tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea noului mucenic Teodor Militineul, care a mărturisit în Militina, la anul 1704.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiestene si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri