Decembrie 31


31 Decembrie


 

31-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a treizeci si una, pomenirea Cuvioasei maicii noastre Melania Romana.

Cuvioasa maica noastră Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu. Era de neam cinstit si strălucit, întâiul în senatul roman. Sfânta iubea din toată inima pe Domnul si dorea să trăiască în feciorie. Dar părinŢii ei au măritat-o, împotriva ei, si a avut doi copii. Murindu-i părinŢii si copiii, a părăsit cetatea si s-a mutat în afara zidurilor cetăŢii. Acolo trăia în schimnicie, vindeca pe bolnavi, primea pe străini, cerceta pe cei din închisori si pe cei surghiuniŢi. Apoi a vândut averea ei cea mare. A luat pe ea 120.000 de galbeni si i-a dat la mănăstiri si la biserici. La început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, sâmbăta si duminica. Avea scriere foarte frumoasă si împodobită. În urmă a plecat în Africa, unde a stat sapte ani. După ce a împărŢit averea ei si acolo, s-a dus în Alexandria. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim si a trăit într-o chilie. A strâns în jurul ei 90 de fecioare si le Ţinea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. Îmbolnăvindu-se foarte greu de durere de coaste, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtăsit cu Sfintele Taine, si-a luat rămas bun de la surorile ei si a rostit aceste ultime cuvinte: „Asa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!”; si îndată si-a dat Domnului duhul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zotic, hrănitorul de orfani.

Sfântul Zotic s-a născut la Roma cea veche. Era de neam cinstit si strălucit. De mic si-a însusit toată stiinŢa vremii. Fiind om învăŢat a fost dus din Roma în Constantinopol de marele între împăraŢi Constantin si cinstit cu dregătoria de magistru.

O dată cu el au venit în Constantinopol si alŢi oameni de frunte din Roma: magistrianul carelor, Paulin, nepotul lui, Olimvrie, Vir, Sever, Marian, Antim, Uvrichie, Isidor, Calistrat, Florentie, Euvul, Samson, Studie si dumnezeiescul acesta Zotic. Numele acestor înalŢi dregători le poartă până astăzi sfintele locasuri zidite de ei.

Se spune că în vremea aceea a bântuit în Constantinopol lepra. Împăratul a dat poruncă să fie aruncaŢi în adâncul mării toŢi cei îmbolnăviŢi de lepră. Zotic, acest cinstit bărbat, n-a vrut să vadă sau să audă de asa ceva, ci, înflăcărat de dor dumnezeiesc, s-a dus la împărat si i-a spus: „Să dea împăratul robului său aur mult ca să cumpere mărgăritare, pietre preŢioase si strălucitoare spre mărirea si cinstea împărăŢiei lui, pentru că robul lui este cunoscător în astfel de lucruri!”.

Împăratul a poruncit îndată să i se dea aur. Iar bărbatul acela, iubitor de Dumnezeu, si preaiscusit lucrător al lui Dumnezeu a luat aurul si a plecat plin de veselie. Cu aurul izbăvea de la înec pe toŢi aceia pe care prefectul orasului îi dădea călăilor să-i omoare. Le dădea preŢ bun pentru ei si-i ducea pe leprosi, dincolo de Constantinopol, într-un munte numit pe vremea aceea Eleon. Acolo Zotic făcuse niste colibe si în ele adăpostea pe leprosi. NeguŢătoria aceasta cu câstig dumnezeiesc n-a rămas tăinuită. Că leprosii erau mulŢi, iar sfântul le ducea în fiecare zi hrană din belsug. MulŢi se temeau că aceasta putea aduce foamete mare în oras.

După moartea marelui si pururea pomenitului împărat Constantin a luat toată împărăŢia Constantie, fiul lui. Acest împărat nu era ortodox, ci arian, si a supus pe mulŢi binecredinciosi la felurite chinuri. Îl ura pe Sfântul Zotic, pentru că era ortodox, dar se sfia să-i facă, fără pricină, vreun rău, pentru dragostea ce-i purtase tatăl său, Sfântul Constantin. Totusi a găsit o bună pricină ca să-l piardă. L-a învinuit că aduce lepra în oras. Între timp s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit de lepră si fata împăratului. Chiar tatăl ei a dat-o prefectului să fie aruncată în mare. Dar Sfântul Zotic a dat, ca de obicei, călăilor bani, a răscumpărat copila si a dus-o printre ceilalŢi leprosi.

Cu îngăduinŢa lui Dumnezeu, foametea asteptată a venit în Constantinopol. Orasul ducea lipsă de cele de trebuinŢă pentru hrană. Împăratul a căutat să afle pricina lipsei si a foametei. Clevetitorii si dusmanii adevărului au găsit acum prilejul să hulească pe sfânt. Au spus împăratului că Zotic e pricina foametei, pentru că ducea mâncare cu nemiluita leprosilor care erau mulŢi la număr.

Când împăratul a auzit asta si-a stăpânit puŢin mânia, si pentru că se sfia de sfânt si pentru că nu primise încă mărgăritarele si pietrele preŢioase. Înduplecat însă de oamenii rău voitori, a poruncit să-l prindă. Când sfântul a aflat că e vorba să-l prindă, s-a dus pe ascuns la palatul împărătesc si s-a înfăŢisat împăratului.

Împăratul în batjocura i-a spus: „A venit, magistre, corabia care trebuie să aducă mărgăritarele si pietrele preŢioase?”. „Vino, împărate, daca vrei, cu robul tău”, a răspuns sfântul, „să o vezi!”.

Împăratul n-a zăbovit deloc si a plecat. Fericitul Zotic însă s-a dus mai înainte în Muntele Eleon, a poruncit să iasă din colibe fraŢii cei întru Hristos împreună cu fiica împăratului, cu făclii în mâini, întru întâmpinarea împăratului.

Când împăratul a ajuns acolo si a văzut pe leprosi s-a mirat de mulŢimea lor, si a zis: „Cine sunt acestia?”. „Acestia, stăpâne”, a răspuns sfântul, arătândui cu degetul, „sunt pietrele preŢioase si mărgăritarele cele sclipitoare, pe care le-am cumpărat în neguŢătoria mea!”.

Împăratul a socotit aceasta ca o bătaie de joc. S-a aprins de mânie si a poruncit să-l lege pe Sfântul Zotic de catâri sălbatici si să-i gonească fără milă, ca să-i curme cu silnicie viaŢa, rupându-i mădularele bucăŢică cu bucăŢică pe pietrele de acolo. Porunca s-a îndeplinit îndată. Împăratul era de faŢă si se uita. Catârii, împunsi cu Ţepuse de călăi, au târât în fugă năpraznică pe sfânt din vârful dealului până în vale. Mădularele lui s-au împrăstiat ici si colo, iar ochii i-au iesit din cap. În locul în care s-au petrecut acestea a iesit îndată un izvor cu apă curată si bună de băut, care tămăduieste toată boala si toată neputinŢa, spre lauda, slava si cinstea iubitorului de oameni Dumnezeu si a slujitorului Său. Fericitul si-a dat sufletul pe când era târât de catâri. Atunci îndată catârii au rămas nemiscaŢi, desi erau biciuiŢi amarnic de călăi. Si catârii, cu voce omenească, în auzul tuturor, au făcut de ocară cruzimea si nebunia împăratului, numindu-l orb si nesimŢit. Despre cuvios au spus să fie îngropat chiar în locul acela.

Când împăratul a văzut si a auzit aceasta s-a umplut de uimire. Se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, cu suspine si cu inima zdrobită, să aibă milă de el. Striga, că din nestiinŢă a făcut cele ce a făcut. Si îndată a poruncit să se îngroape trupul mucenicului cu multă grijă si cu deosebită cinste. A mai poruncit împăratul ca în mare grabă să se ridice pentru leprosi, cu bani împărătesti, o clădire mare cu foarte multe curŢi si acareturi, căreia i-a închinat veniturile multor mosii.

Iar Sfântul Zotic, de atunci si până azi, prin harul lui Dumnezeu cel iubitor de oameni, nu conteneste să facă nenumărate minuni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghelasie, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor zece fecioare cele din Nicomidia, cărora străpungându-li-se ochii si strujindu-li-se coastele, s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Olimpiodora, care în foc s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Gaiu, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Nemia, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vusiride, care fiind împuns de femei cu suveici, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gaudentie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri

Decembrie 30


30 Decembrie


 

30-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfintei MuceniŢe Anisia cea din Tesalonic.

Sfânta MuceniŢă Anisia era din Tesalonic si a trăit pe vremea împăratului Maximian. A avut părinŢi binecredinciosi si cu multă avere. După moartea lor, sfânta ducea viaŢă singuratică si bineplăcea lui Dumnezeu prin viaŢa si faptele ei. Odată, pe când se ducea la biserică, după cum îi era obiceiul, a întâlnit pe drum un ostas care se închina la idoli, care a apucat-o de mână târând-o spre altarele idolesti. Sfânta se împotrivea, iar el o silea si mai mult să jertfească demonilor. Când sfânta a mărturisit că e crestină, ostasul s-a umplut de mânie, mai ales că sfânta îl scuipase în obraz; a scos sabia si i-a înfipt-o în coastă. Si asa a primit de-a pururea pomenita muceniŢă fericitul sfârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Teodora cea din Cezareea.

Cuvioasa Teodora a schimnicit în Mănăstirea Sfintei Ana, ce se cheamă Reghidion. A trăit pe vremea împăratului Leon, tatăl lui Constantin Copronim. Era de neam strălucit si cinstit. Pe tatăl ei îl chema Teofil, cu dregătoria patrician, iar pe mama ei Teodora. Mama ei, vreme de mulŢi ani, si-a plâns sterpăciunea si ruga pe Dumnezeu si pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu să-i dăruiască un copil. Si a primit har din cer. Iar harul l-a primit prin mijlocirea Sfintei si dreptei Ana, maica Născătoarei de Dumnezeu. După ce s-a născut copila si s-a făcut mai mare, a fost dusă în biserica Sfintei Ana si primită în mănăstire ca un dar dumnezeiesc. StareŢa mănăstirii a crescut-o în frică de Dumnezeu si a învăŢat-o Sfintele Scripturi. Si vieŢuia bine, cinstita copilă. Dar vicleanul demon n-a suferit să fie călcat în picioare de o copilă. A îndemnat pe Leon împăratul, luptătorul împotriva lui Dumnezeu, să o dea de soŢie fiului sau Hristofor, pe care-l făcuse cezar. A smuls-o deci cu sila si cu tiranie din mănăstire si a silit-o să vină la Constantinopol, s-a făcut nunta si i s-a gătit camera de nuntă. Acesta a fost gândul lui Leon. Dar Dumnezeu, Ca altădată, a spăimântat pe egipteanul ce se pornise ca un turbat asupra Sarei, Dumnezeu, Care a făcut să fie biruit Tiridat de fecioara Ripsimia, Dumnezeu a păzit-o nepângărită si pe aceasta de legătura cu logodnicul. Pe neasteptate sciŢii au pornit cu război împotriva imperiului în partea de apus a împărăŢiei si în grabă a fost trimis mirele să se împotrivească barbarilor. Mirele a căzut în cea dintâi bătălie. Când curata mielusea Teodora a aflat, a luat, fără să stie cineva, din palat, aur, argint, mărgăritare, haine scumpe, s-a suit într-o corabie si s-a întors la mănăstire, bucurându-se si mulŢumind lui Dumnezeu. Când s-a aflat de fuga ei, al doilea fiu al celui cu numele de fiară, adică al lui Leon, s-a dus la mănăstire, dar a găsit-o tunsă călugăriŢă si îmbrăcată în haine zdrenŢuite. Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu a lăsat-o în pace. Si asa a aflat Cuvioasa Teodora tihna si slobozenie deplină.

Atât de mult îsi chinuia trupul că i se vedeau prin piele încheieturile oaselor. Hrana ei era o bucată mică de pâine, la două sau trei zile si altceva nimic. Avea o singură haină, si aceasta de păr. Patul ei era acoperit pe deasupra cu o cergă de păr, iar pe dedesubt asternute pietre; si asa dormea. De multe ori priveghea nopŢi întregi. Si nu s-a mulŢumit numai cu aceste nevoinŢe schimnicesti, ci si-a legat trupul cu lanŢuri de fier. Atât de mult i-au măcinat lanŢurile mădularele, încât era plină de răni. Si asa strălucind vreme de foarte mulŢi ani cu fel de fel de virtuŢi, s-a mutat la viaŢa cea fericită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Fileter.

Lui DiocleŢian care venise odată în Nicomidia i s-a vorbit despre un oarecare crestin cu numele Fileter. Împăratul a trimis îndată să-l aducă la el. Si s-a minunat împăratul de înfăŢisarea lui. Ca era sfântul mare de stat si frumos la chip, iar părul capului si al bărbii strălucea ca aurul. Aceasta l-a făcut pe împărat să-l numească zeu si nu om, împăratul l-a întrebat; „Spune-mi, de unde esti, care Ţi-e numele si meseria?”. Sfântul i-a răspuns: „Sunt născut si crescut în Nicomidia, fiu de prefect, de credinŢă crestină, iar numele meu e Fileter”.

Atunci împăratul l-a chemat alături de el si-l lingusea. A început însă să rostească si cuvinte de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul si-a ridicat îndată privirile la cer si a zis: „Să se îngrădească gura aceluia care spune hule împotriva Hristosului meu!”.

Si îndată s-a cutremurat pământul si a tunat asa de tare, că împăratul si cei dimpreună cu el s-au spăimântat. Apoi a fost supus sfântul la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Rusinat împăratul si de frumuseŢea lui si de neamul lui, dar mai mult de minunile ce le-a făcut, l-a lăsat să meargă slobod unde va voi si când va dori.

După DiocleŢian, a împărăŢit în Nicomidia Maximian. Dus înaintea lui si mărturisind că Hristos este Dumnezeu adevărat si Făcător al lumii, sfântul a fost chinuit vreme îndelungată în chip cumplit. Dar sfântul îndura chinurile ca si când altul ar fi fost chinuit. Când împăratul a văzut că nu-l poate birui deloc, l-a surghiunit în Priconison. Dus legat cu lanŢuri, a făcut pe drum multe minuni: a izgonit demoni, a vindecat leprosi, a tămăduit orice boală, a doborât pe idolii de pe locurile lor înalte, numai cu cuvântul, si i-a prefăcut în Ţărână si apă.

Ajuns legat în Niceea, s-a apropiat de un templu idolesc vestit si îndată s-a prăbusit templul din temelii. Pentru aceste minuni, mulŢi au crezut în Hristos Au crezut si au venit la Hristos si căpetenia si ostasii cei împreună cu el.

Când a ajuns sfântul în părŢile Sigrianei si a săvârsit si acolo multe minuni, locuitorii acelui loc i-au spus sfântului si căpeteniei: „Este aici, aproape de noi, un om cu numele Eviot, un crestin, care a suferit pentru Hristos de la ighemon multe si felurite chinuri. Dar el, ca un diamant, a rămas nevătămat si face multe minuni”.

Când Sfântul Fileter a auzit acestea, a voit să-l vadă. Pentru aceea îngerul Domnului s-a dus la fericitul Eviot si i-a spus: „Iesi puŢin din chilia ta si du-te în cutare loc, întru întâmpinarea lui Fileter, cel împreună cu tine mucenic”.

Eviot a iesit îndată si s-a coborât din Muntele Sigrianei. Sfântul Fileter, îndrumat de un om din partea locului pe drumul ce ducea la Sfântul Eviot, sa urcat în Muntele Sigrianei, împreună cu el era căpetenia si cei sase ostasi, care crezuseră si se botezaseră si voiau să fie cu el. Urcându-se ei în munte l-au văzut pe fericitul Eviot, coborându-se spre ei. Plin de mare bucurie s-au îmbrăŢisat unii cu alŢii si s-au dus cu toŢii la chilia Sfântului Eviot si au rămas acolo. După sapte zile, fericitul Fileter a adormit somnul pe care îl dorea. S-a mutat la Hristos cel dorit, dându-si în mâinile Lui sufletul. Fericitul Eviot i-a îngropat la chilia lui. Iar după unsprezece zile, căpetenia si cei sase ostasi au murit si au fost înmormântaŢi de fericitul Eviot alături de sfânt.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor care au crezut în Hristos prin Sfântul Fileter, căpetenia, si cei sase ostasi, care în pace sau săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Leon, arhimandritul, care în pace s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Decembrie 29


29 Decembrie


 

29-Decembrie- USO


 

În această lună, în ziua a douăzeci si noua, pomenirea sfinŢilor paisprezece mii de prunci, ucisi de Irod.

Irod, împăratul iudeilor, a poruncit magilor să se întoarcă pe la el ca să-i spună si lui unde este Împăratul, Care S-a născut si pe Care li-L vestise steaua ce-o urmau, pentru ca să se închine si el Lui. Îngerul Domnului însă le-a spus magilor să nu mai treacă pe la Irod, ci să se ducă pe alta cale în Ţara lor. Si asa au făcut. Irod, văzând că a fost înselat de magi, s-a supărat tare. A cercetat cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua si a trimis ostasi ca să omoare pe toŢi pruncii, din Betleem si din împrejurimi, de la doi ani în jos. Că se gândea că de va ucide pe toŢi pruncii, atunci va ucide negresit si pe Împăratul ce va să fie, si nu va mai unelti împotriva tronului lui. Dar în zadar s-a ostenit, nebunul! Nu-si dădea seama, că omul nu poate împiedica voia lui Dumnezeu. Si asa Irod a pricinuit pruncilor împărăŢia cerurilor, iar lui si-a pricinuit osânda vesnică.

Tot în această zi, pomenirea tuturor crestinilor si fraŢilor nostri ce s-au săvârsit de foame, de sete, de sabie si de frig.

Slujba lor se săvârseste în Halcopratia, în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, unde este si sfânta raclă.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Marcel, stareŢul Mănăstirii AchimiŢilor, adică a neadormiŢilor.

Cuviosul Părintele nostru Marcel era din Apamia, oras în cea de a doua Sirie, dintr-un neam cinstit si vestit. A învăŢat toată stiinŢa acelei vremi, dar dispreŢuind-o, a părăsit toate averile sale si s-a dus la Efes, unde a găzduit la niste binecredinciosi crestini. A intrat apoi în una din mănăstirile de acolo si adus viaŢă îmbunătăŢită de schimnic. Aflând de petrecerea dumnezeiască a Sf. Alexandru, care vieŢuia în Mănăstirea neadormiŢilor, s-a dus la el. A rămas si el în mănăstire si-i întrecea pe toŢi fraŢii prin sporul lui de fiecare zi în virtute. După adormirea stareŢului Alexandru si al lui Iacob, stareŢul de după el, a fost rânduit Cuviosul Marcel stareŢ al mănăstirii. Cu harul lui Hristos a săvârsit multe minuni. A adormit în Mănăstirea neadormiŢilor si s-a odihnit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Tadeu Mărturisitorul.

Cel între sfinŢi Părintele nostru Tadeu a fost rob slobozit al lui Teodor, care, cu putere împărătească, a luat Mănăstirea StudiŢilor si a făcut-o chinovie. Tadeu si-a tuns parul capului în mănăstirea lui Teodor si s-a făcut călugăr. Ducea viaŢă bineplăcută lui Dumnezeu si era iubit de toŢi. Postea si privegheamult; îsi înfrâna limba, lua aminte la dumnezeiestile cuvinte, se culca pe pământ, era foarte supus si nu avea altă avere decât hainele de pe el.

Cu îngăduinŢa lui Dumnezeu, împărăŢeau pe vremea aceea Mihai Bâlbâitul si Teofil, fiul lui, împăraŢi răucredinciosi si luptători împotriva sfintelor icoane. Acestia au închis pe unii episcopi si stareŢi binecredinciosi, iar pe alŢii i-au surghiunit. Printre acestia s-a aflat si marele luptător Teodor, părintele si stareŢul Cuviosului Tadeu.

Odată s-a dus cu Teodor la palatul împărătesc si acest purtător de Dumnezeu Tadeu. Aprins de râvnă dumnezeiască, a mustrat pe împăratul acela răucredincios înaintea întregului senat. Împăratul a poruncit să aducă icoana Mântuitorului să o pună pe pământ, iar pe Sf. Tadeu să-l aseze pe sfânta icoană. Sfântul n-a vrut. Atunci a fost luat cu sila de niste bărbaŢi puternici si Ţinut deasupra ei, ca să nu se miste. Si i-a zis tiranul: „Iată ai călcat icoana lui Hristos! Primeste dar si celelalte învăŢături ale noastre”.

Sfântul însă, luminat cu adevărat la suflet, i-a răspuns: „Eu, prea răucredinciosule si tirane, plin de toată necurăŢenia, n-am făcut asta cu voia mea, să mă ferească Dumnezeu!, ci prin viclenia ta si nedreapta ta judecată. Eu, dimpotrivă, mă închin sfintei icoane a Domnului si Dumnezeului meu, o sărut si vreau cu dragă inimă să mor pentru ea!”.

Cu aceste cuvinte a fost făcut de rusine ticălosul de împărat. Dar pentru că a fost ocărât de un Ţăran, de un scit si de un om de rând, a poruncit să fie trântit la pământ înaintea lui si bătut fără milă. Si l-au lovit mult cu ciomegele, până ce au socotit că si-a dat sufletul. Crezând că a murit, l-au târât de picioare afară. Unii din cei ce erau acolo l-au legat si l-au târât ca pe un stârv si ca pe o necurăŢenie prin tot târgul. L-au aruncat apoi lângă zidul cetăŢii, în partea dinspre izvor, s-au întors si s-au spălat.

Iar fericitul Tadeu, suferind toate cu mulŢumire si cu bărbăŢie, a mai trăit trei zile, apoi s-a dus la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢirii bisericii sfinŢilor patruzeci de Mucenici, ce se afla alături de Halcotetrapilu.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Veniamin, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintele nostru Antinodor, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Gheorghe, episcopul Nicomidiei, făcătorul câtorva canoane de cântări si tropare, care cu pace s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Decembrie 28


28 Decembrie


 

28-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a douăzeci si opta, pomenirea sfinŢilor douăzeci de mii de mucenici ce au ars în Nicomidia.

După ce împăratul Maximian s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinŢă idolilor. De aceea a trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toŢi în Nicomidia să se închine zeilor acolo. Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica lui tot poporul lui Hristos, că era atunci sărbătoarea Nasterii lui Hristos, a prăznuit împreună cu ei si i-a învăŢat adevărata credinŢă. Maximian aflând că episcopul este cu crestinii în biserică, a poruncit să pună în jurul bisericii lemne uscate, să le aprindă si să ardă pe crestini. Când episcopul a aflat aceasta s-a grăbit de a botezat pe catehumeni, a săvârsit Sfânta Liturghie si a împărtăsit pe toŢi crestinii cu dumnezeiestile si preacuratele Taine. Si asa, aprinzându-se lemnele, s-au săvârsit toŢi. Prin harul lui Dumnezeu Sfântul Antim a scăpat nevătămat, ca să fie de folos si altora. A adus prin botez pe mulŢi la Hristos si după ce a fost mult chinuit, s-a mutat la Hristos, si a dobândit împărăŢia cerurilor.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici cei din senatul roman, care n-au fost în biserică si n-au fost arsi, ci de felurite chinuri s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ind, care fiind aruncat în mare, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Gorgonie si Petru, care în mare s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zinon, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mardonie, care prin foc sa săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dorotei, care a fost căpetenie în ostire si de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teofil diaconul, care fiind lovit cu pietre, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Migdonie, care fiind băgat de viu în groapă, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Glicherie preotul, care de foc s-a săvârsit.

După ce spurcatul Maximian a hotărât ca să fie arsi în biserică cei douăzeci de mii de sfinŢi, a poruncit să fie ucisi si crestinii care nu s-au întâmplat în biserică si n-au fost arsi. Sfântul Ind si SfinŢii Gorgonie si Petru au fost legaŢi cu pietre si aruncaŢi în mare. Sfântul Zinon, care era general, si Sfântul Dorotei, căpetenie de ostire, li s-au zdrobit faŢa si dinŢii cu pietre si li s-au tăiat capetele. Sfântul Mardonie a fost ars în foc. Sfântul Migdonie a fost băgat de viu într-o groapă si s-a săvârsit. Sfântul Glicherie preotul, de foc s-a săvârsit. Sfântului Teofil, diaconul, i s-a tăiat limba si a fost lovit cu pietre. Si alŢii mulŢi au primit cununa muceniciei, în ziua aceea. Sfânta Domna a adunat sfintele moaste ale tuturor acestora si le-a îngropat. Apoi s-a urcat într-o corabie si s-a dus de s-a ascuns într-un loc potrivit. A fost însă pârâta lui Maximian si din porunca aceluia i s-a tăiat capul, apoi a fost arsă în foc.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Domna, căreia i s-a tăiat capul cu sabia si a fost apoi aruncată în foc.

Sfânta MuceniŢă Domna a trăit pe vremea împăratului Maximian în orasul Nicomidia. Era preoteasă într-un templu idolesc numit Dodecateu, pentru că avea în el doisprezece idoli. Citind Faptele SfinŢilor Apostoli si Epistolele Sfântului Apostol Pavel, i s-a luminat sufletul, a cunoscut adevărata credinŢă, a crezut în Hristos si a fost botezată de Chiril episcopul Nicomidiei, împreună cu eunucul Ind si cu mulŢi alŢii. Era de doisprezece ani când a primit Sfântul Botez. După mutarea din viaŢă a episcopului Chiril, a venit în locul lui, prin hotărârea lui Dumnezeu, Antim. După ce s-a botezat Sfânta Domna dădea la săraci tot ce primea de la templu. Seful eunucilor a descoperit-o si avea de gând să o pedepsească. Ea însă s-a făcut nebună. De aceea a fost trimisă la episcop să o vindece. Si asa a ajuns să fie între crestini. Maximian, după ce s-a întors din războiul împotriva etiopienilor, a căutat pe Domna. Negăsind-o s-a amărât si avea fie ucisi mulŢi crestini, lucru ce s-a si întâmplat. Sfânta Domna a luat moastele sfinŢilor si le-a îngropat. Aflându-se fapta ei, i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicanor, apostolul, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Secund, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Vavila, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Simeon (Simon) „al pietrei”, Izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii Simonopetra (Simonos-Petras) din Muntele Athos, care cu pace s-a săvârsit.

Sfântul Simon a înflorit în grădina Maicii Domnului, în cursul secolului al XIII-lea, într-o perioadă în care imperiul bizantin era divizat si slăbit în urma cruciadelor, iar capitala fusese mutată la Niceea. DispreŢuind vanităŢile acestei lumi s-a retras în Muntele Sfânt, pe lângă un bătrân, pentru a lucra la mântuirea sufletului său. El si-a ales un Bătrân nu numai experimentat în asceză, dar si sever si exigent, si i s-a supus cu totul ca lui Dumnezeu Însusi. Ascultarea sa exemplară, umilinŢa si iubirea pentru părintele său duhovnicesc care însă nu îl scutea nici de mustrări, nici de lovituri au dovedit o înaltă virtute si au atras admiraŢia călugărilor de la Athos. Purtarea sa a atras si respectul Bătrânului său care a încetat să îl mai considere un ucenic, ci mai curând un tovarăs în luptele duhovnicesti. Totusi aceste onoruri nu i-au fost pe plac celui ce alesese singurătatea si să urmeze lui Iisus. Astfel, prin forŢa împrejurărilor, a obŢinut să plece să trăiască singur. După multe căutări, a ales să trăiască într-o pesteră îngustă si umedă, pe versantul vestic al Muntelui Athos, la 300 de metri deasupra mării. A luptat zi si noapte contra asalturilor demonilor, având drept arme doar credinŢa, speranŢa si invocarea Numelui atotputernic al Domnului nostru.

Într-o noapte, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Crăciunului, a văzut o stea că se desprinde dintr-o dată din cer si coboară, oprindu-se deasupra unei stânci abrupte în faŢa grotei. Presupunând că este o cursă a vrăjmasului care se transformă adesea în înger de lumină, ascetul n-a crezut. Vedenia s-a repetat în nopŢile următoare până în seara de Crăciun când steaua luminoasă a coborât pe stâncă ca si steaua din Bethleem, iar o voce s-a auzit din cer: „Nu te îndoi, Simoane, slugă credincioasă a Fiului Meu! Priveste acest semn si nu părăsi acest loc pentru a merge în singurătate asa cum îŢi doresti, pentru că aici doresc să întemeiezi o chinovie pentru mântuirea multor suflete.” Linistit fiind de vocea Maicii Domnului, Simon a fost dus în extaz la Bethleem înaintea copilului Christos, cu Îngerii si Păstorii ; apoi, venindu-si în fire, s-a apucat fără întârziere să construiască Noul Bethleem.

PuŢin după această viziune, trei tineri fraŢi dintr-o bogată familie din Thesalia (sau din Macedonia), auzind de virtuŢile Sfântului Simon, au venit la el punându-i la picioare toată averea lor ca si cei trei Magi si rugându-l să-i primească ucenici. Venind apoi muncitorii, au vrut să înceapă să construiască dar, văzând că locul pe care îl arăta lor Sfântul Simon este atât de abrupt si periculos, au refuzat si l-au acuzat că si-a pierdut minŢile. Chiar în acel moment, fratele care le aducea de băut a alunecat si a căzut în prăpastie. Erau siguri că fratele a murit si aceasta le-a confirmat reprosurile pe care le făcuseră Sfântului. Dar care nu le-a fost mirarea când, datorită rugăciunilor Sfântului Simon, l-au văzut pe fratele urcând pe celălalt versant cu burduful de vin si cu paharul plin în mână pregătit să îi servească. Crezând, muncitorii au devenit călugări si au putut vedea de nenumărate ori în timpul construirii chinoviei că Domnul i-a dat o mare putere slugii sale.

ConstrucŢia fiind terminată, la Noul Bethleem au început să vină destul de mulŢi călugări. Dar într-o zi au debarcat pe insulă piraŢii sarazini. Sfântul Simon i-a întâmpinat cu daruri, sperând să îi abată de la a devasta mănăstirea. Cum însă acestia, nemulŢumiŢi, s-au aruncat cu sălbăticie asupra lui, au fost pe loc orbiŢi, iar unuia dintre ei , care ridicase iataganul asupra Sfântului, i-a fost paralizat braŢul. CuceriŢi de rugăciunea Sfântului, ei se pocăiră, primiră Sfântul Botez si deveniră toŢi călugări.

După mulŢi ani în care harul pe care i l-a dat Dumnezeu s-a vădit în multe minuni, profeŢii si mai ales prin învăŢătura sa, Sfântul Simon a adormit în pace, înconjurat de ucenicii săi cărora le-a cerut pentru ultima dată să respecte învăŢătura primită cu frică de Dumnezeu, credinŢă, grijă si ascultare totală faŢă de egumen si duhovnic. Din mormântul Sfântului a început să curgă mir care făcea multe minuni (de unde si numele de Mirovlitul). Dar distrugerile repetate ale mănăstirii au făcut să nu mai rămână nici o urmă a mormântului sau a moastelor sale. Cu toate acestea, Sfântul nu a încetat să fie o prezenŢă nevăzută protejând în multe rânduri pe cei ascultători, mustrându-i greu pe cei neglijenŢi sau pe profanatori. În ziua când este sărbătorit, unii au putut vedea o lumină divină iesind din pesteră sau acoperindu-i icoana din biserică ca un voal.

Un secol după adormirea sa, fiica despotului Macedoniei, Jean Ugles, a fost eliberată de un duh necurat cu ajutorul Sfântului Simon. Drept mulŢumire, tatăl său a transformat mica mănăstire a Sfântului Simon într-un asezământ bogat cu multe proprietăŢi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Decembrie 27


27 Decembrie


 

27-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a douăzeci si saptea, pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic si arhidiacon Stefan, unul din cei sapte diaconi.

S-a făcut odată întrebarea între iudei, saduchei, farisei si elini despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii spuneau că este prooroc, alŢii că este înselător, iar alŢii că e Fiul lui Dumnezeu. Atunci Stefan a stat pe loc înalt si a binevestit tuturor pe Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: „BărbaŢi fraŢi, pentru ce s-au înmulŢit răutăŢile voastre si s-a tulburat tot Ierusalimul? Fericit este omul care nu s-a îndoit în Hristos. El este Cel ce a plecat cerurile si S-a pogorât pentru păcatele noastre si S-a născut din Sfânta si curata Fecioara, cea aleasă înainte de întemeierea lumii. El a luat neputinŢele noastre si a purtat slăbiciunile noastre. Pe orbi i-a luminat, pe leprosi i-a curăŢit, pe demoni i-a izgonit”. Când l-au auzit grăind asa, l-au dus în sinedriu la arhierei, că nu puteau să stea împotriva înŢelepciunii si duhului cu care grăia.

Intrând înăuntru au adus niste bărbaŢi care au zis: „L-am auzit că a grăit cuvinte de hulă împotriva locului celui sfânt si a Legii” si alte cuvinte, asa precum se scrie în Faptele Apostolilor. Si când s-au uitat la el au văzut faŢa lui ca faŢa de înger. N-au mai putut răbda rusinea biruinŢei; l-au lovit cu pietre si l-au omorât. Iar sfântul se ruga pentru ei zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Dumnezeiescul si întâiul mucenic Stefan, prin asa socotita lui cădere, a doborât pe împotrivă-luptătorul diavol si s-a odihnit cu somnul cel dulce, arătând minunate moastele sale. Niste bărbaŢi evlaviosi au luat acele sfinte moaste, le-au pus într-o raclă făcută din lemn de Persia, l-au acoperit si l-au asezat alături de templu. Gamaliel, învăŢătorul de Lege, si Avelvus, fiul lui, crezând în Hristos, au fost botezaŢi de apostoli.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teodor Mărturisitorul, fratele lui Teofan poetul.

Cuviosul Părintele nostru Teodor Mărturisitorul împreună cu Teofan, fratele lui, a trăit pe vremea împăratului Teofil. Au grăit cu îndrăznire mare pentru cinstitele si sfintele icoane. Pentru aceasta, din porunca împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, au fost bătuŢi fără de milă, li s-au scris stihuri pe frunte si au fost trimisi în surghiun. În surghiun marele luptător Teodor a plecat la Domnul. Se spune că un bătrân mare era de faŢă la plecarea lui către Domnul si că a auzit atunci cântări de îngeri (asa cinstea Dumnezeu pe slujitorul Său) si că el era unul din cei ce cântau.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Teodor, arhiepiscopul Constantinopolului.

Cuviosul Părintele nostru Teodor, născut si crescut în Constantinopol, a trăit pe vremea preabinecredinciosului împărat Constantin Pogonatul. Pentru evlavia lui cea mare a ajuns preot al bisericii celei mari, apoi sincel si schevofilax. La moartea patriarhului Constantinopolului, silit de tot senatul si de însusi împăratul, dar mai bine spus de Sfântul Sinod, i s-a încredinŢat păstorirea Bisericii. Ocârmuind bine Biserica doi ani si trei luni, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Luca Triglinu, cel din Muntenia, care cu pace s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Decembrie 24


24 Decembrie


 

24-Decembrie- USO


În aceasta lună, în ziua a douăzeci si patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare MuceniŢe Eugenia si a celor împreună cu ea.

Sfânta MuceniŢă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam si mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche.

PărinŢii el, Filip si Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia si-a părăsit pe ascuns părinŢii. S-a îmbrăcat bărbăteste a luat cu ea două slujnice si într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfântul botez. Si-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineaŢă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinŢe, în trude, în privegheri de toată noaptea si a săvârsit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, asa că fraŢii l-au rugat să le fie stareŢ. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare si prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toŢi. Cum atrage magnetul fierul, asa atrăgea pe toŢi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată si l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi si cu cuvintele ei înselătoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-si dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareŢul, tăciunele desfrânării a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatăl Eugeniei, si a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareŢul înseală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar si pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie si a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareŢul mănăstirii, si pe monahi. Să-i aducă legaŢi ca pe niste oameni vinovaŢi, închinători mincinosi si făcători de rele, să se înfăŢiseze înaintea scaunului său de judecată si să dea socoteală de faptele lor. Si s-au înfăŢisat părŢile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareŢ; l-a batjocorit si l-a defăimat cât a vrut. Striga, si arăta cu degetul pe stareŢ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaŢi. Cu glas mare a strigat si a zis: „AscultaŢi-mă toŢi, că vă spun adevărul!” Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a arătat celor de faŢă priveliste înfricosătoare si nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulŢumire, ocările, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. SoŢia lui e mama mea. Acestia de lângă mine mi-s fraŢi, nu-i numesc robi”.

ToŢi au rămas încremeniŢi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei si a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăŢia si desfătarea vieŢii si s-a botezat. A ajuns păstor credinciosilor din Alexandria, si-a sfârsit viaŢa muceniceste, omorât de săbiile necredinciosilor, si a zburat cu bucurie la ceresŢile locasuri.

După săvârsirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, Ţara cea străină, si mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toŢi crestinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea si aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia si a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Vasila, care a suferit mucenicia împreună cu Sfânta Eugenia, si care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Protu si Iachint eunucii si împreună schimnicii cu Sfânta Eugenia, care de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostas.

Cuviosul Părintele nostru Nicolae monahul a trăit pe timpul împăratului Nichifor si era ostas. Când împăratul a pornit cu război împotriva bulgarilor, a plecat si el cu ostirea. Către seară a poposit într-un loc, si a tras la un han. A cinat si-a făcut rugăciunea si s-a culcat. Pe la straja a doua sau a treia din noapte, fata hangiului, cuprinsă de dragoste pătimasă, s-a dus la el, ca să-l atragă la ea.

Sfântul, simŢind că prin tânăra fată satana caută să-l atragă către păcat, s-a înarmat cu toată puterea împotriva patimii si a mustrat aspru pe tânăra fată, care în trei rânduri a venit la el mânată de aceeasi patimă neînfrânată. Sculându-se apoi si-a făcut semnul crucii si a pornit la drum.

În noaptea următoare a avut un vis. Se făcea că stătea pe un loc înalt, de unde se vedea în toate părŢile. Alături de el, stătea pe un scaun o căpetenie si avea piciorul drept pus peste cel stâng. Căpetenia aceea i-a zis: „Vezi ostile de o parte si de alta?”. „Da, Doamne”, i-a răspuns el. „Văd că romanii taie pe bulgari”. „Uită-te acum la mine!”, i-a spus cel din vis. Si l-a văzut căsi pune piciorul drept la pământ si-si asează piciorul stâng deasupra celui drept. După aceasta s-a uitat iarăsi sfântul pe câmpul de bătaie si a văzut că dusmanii taie fără milă pe romani.

După ce s-a terminat lupta a zis cel din vis: „Uită-te bine pe locul unde zac trupurile moarte si spune-mi ce vezi”. Ostasul s-a uitat si a văzut că tot pământul dinaintea ochilor era plin de trupuri moarte, iar în mijlocul lor era un loc cu iarba verde cât un pat. Si a zis: „Doamne, tot pământul este plin de romani căzuŢi, afară de un loc. cu iarba verde mare cât un pat”. „Si ce crezi tu că înseamnă aceasta?” l-a întrebat pe ostas cel din vis. „Sunt om prost, Doamne, si nu stiu”, i-a răspuns ostasul. „Livada aceea verde”, i-a spus acela, „pe care o vezi mare cât un pat, este locul tău. Acolo trebuia să fii ucis si tu cu ceilalŢi ostasi; să fii pus acolo si să acoperi si restul câmpului de luptă. Dar pentru că noaptea trecută te-ai luptat de trei ori cu ispita pe care cel viclean Ţi-a trimis-o prin fiica hangiului si ai alungat-o cu vitejie de la tine. Iată, tu însuŢi te-ai izbăvit din acel măcel. Ai lăsat patul de verdeaŢă fără asternut. łi-ai mântuit sufletul împreună cu trupul. Si moartea nu va mai avea putere asupra sufletului tău, dacă-mi vei sluji mie cu inima curată”.

La auzul acestor cuvinte s-a spăimântat; s-a desteptat cutremurat si s-a închinat. S-a întors din drum cale de o zi, s-a suit într-un munte si s-a rugat lui Dumnezeu pentru ostirea romană.

Când împăratul a intrat în provincia Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte si au lăsat trupe de pază ca la cincisprezece mii de ostasi, pe care romanii i-au ucis. Mândri de biruinŢa lor, au început să nu se mai îngrijească. Si pe când dormeau fără grijă, noaptea au năvălit asupra lor bulgarii si i-au ucis mai pe toŢi, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul si-a adus aminte de visul lui. A mulŢumit lui Dumnezeu si s-a întors de acolo plângând si tânguindu-se. S-a dus într-o mănăstire, a luat sfânta schimă si slujind lui Dumnezeu cu inima curată, vreme de mulŢi ani, a ajuns un părinte mare si vestit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ahaic, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antioh, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Vitimion, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Afrodisie, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Ahmed, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1682, si care de sabie s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Decembrie 23


23 Decembrie


 

23-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a douăzeci si treia, pomenirea sfinŢilor zece mucenici, care au suferit mucenicia în Creta.

Acesti zece SfinŢi Mucenici au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, către anul 250, în insula Creta. Nu erau toŢi dintr-un oras, ci din mai multe părŢi ale Ţării. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie si Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, unul: Agatopus; din Chionia, unul: Vasilide si din Iraclia doi: Evarest si Pompie. Acestia au fost daŢi de necredinciosi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idolilor ca să jertfească; de nu vor voi să fie supusi la tot felul de chinuri.

Vreme de treizeci de zile sfinŢii au fost chinuiŢi, batjocoriŢi si târâŢi pe jos prin gunoaie, de necredinciosi. În urmă au fost dusi înaintea judecătorului. Au fost din nou bătuŢi, loviŢi cu pietre, pălmuiŢi, scuipaŢi si târâŢi pe jos prin gunoaie, dar au rămas neînduplecaŢi si tari în credinŢa lui Hristos. După ce au fost chinuiŢi asa, li s-au tăiat capetele.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Pavel, arhiepiscopul Neocezareii, unul din cei 318 PărinŢi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea.

Cel între sfinŢi Părintele nostru Pavel era asa de vestit pentru virtuŢile sale, că vestea de el a ajuns si la urechile lui Liciniu care împărăŢea în Nicomidia. A trimis să-l aducă la el. Când l-au adus pe sfânt înaintea scaunului de judecată al împăratului, tiranul a încercat mai întâi să înspăimânte pe sfânt cu ameninŢări, iar apoi cu chinuri. Când au început să-l bată, toŢi au rămas uimiŢi de răbdarea cea mare a sfântului. Apoi un fierar a pus în palma sfântului o bucată mare de fier înrosită în foc, iar peste ea i-a pus cealaltă palmă si le-a legat strâns pe amândouă. Le-a Ţinut asa până ce fierul s-a răcit. Din pricina asta vinele încheieturilor au rămas moarte si nemiscate. Apoi l-au surghiunit într-o cetăŢuie de pe malul râului Eufrat si l-au închis acolo.

Când a venit marele împărat Constantin din Roma în Constantinopol, au fost chemaŢi toŢi din surghiun si sloboziŢi din închisori. Fiecare a venit la ale sale. Atunci a fost slobozit si Sfântul Pavel. Si-a luat scaunul său episcopal si a strălucit ca si mai înainte. A fost unul din cei 318 SfinŢi PărinŢi, care s-au adunat la întâiul Sinod de la Niceea. ToŢi purtau pe trupurile lor rănile lui Hristos, si arătau aceste podoabe unul altuia. Unul îsi arăta mâna tăiată, altul urechile, altul nasul, altul ochiul, altul alt mădular tăiat; îsi arătau semnele lăsate de loviturile cu vinele de bou sau cu ciomege, zdrobirile si arsurile de pe trupurile lor, pe care le-au îndurat în chinurile lor pentru Hristos. Tot asa si fericitul Pavel nu era lipsit de astfel de podoabe. Avea si el mădularele zdrobite de ciomege, iar sfintele lui mâini arse de fierul înrosit si amorŢite. Deci după ce toŢi acestia s-au adunat pentru răucredinciosul Arie, după ce cu hotărâre dumnezeiască l-au surpat si l-au dat anatemei, s-au adunat cu împăratul în Constantinopol. Fericitul împărat Constantin a Ţinut în mâinile lui mâinile Sfântului Pavel, le-a sărutat, le-a pus peste ochii lui si peste celelalte mădulare ale lui si a zis: „Nu mă satur să sărut mâinile acestea, ce-au ajuns moarte si nemiscate pentru Hristosul meu”. S-a dus sfântul apoi iarăsi la scaunul său, a mai trăit acolo câŢiva ani si s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢirii sfintei marii biserici a lui Dumnezeu, adică a bisericii Sfânta Sofia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului si purtătorului de Dumnezeu părintele nostru Naum din Ohrida, făcătorul de minuni, luminătorul si predicatorul slavilor.

Născut în Imperiul bizantin în vremea când Biserica se apăra din nou de cei care luptau împotriva sfintelor icoane (către 843), sfântul Naum a devenit ucenic al măriŢilor apostoli ai slavilor, sfinŢii Chiril si Metodie, si a plecat cu în misiune în regiunile puŢin civilizate ale Europei Centrale (Moravia, în principal), către anul 863. În ciuda piedicilor si umilinŢelor ce au avut de suferit, misiunea lor a fost încununată de succes, căci, contrar misionarilor franci veniŢi din Germania, care căutau să impună limba latină, ei cunosteau dialectul locuitorilor acestor regiuni si au început să traducă Sfintele Scripturi si Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Cum însă această limbă nu avea un alfabet, sfinŢii au compus ei unul si au lăsat astfel multe cărŢi ca temei al trăiniciei misiunii lor.

Lucrarea aceasta fiind foarte avansată, sfinŢii au plecat către Roma, ca să obŢină sprijinul si aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevăraŢi trimisi ai lui Dumnezeu. După compararea cu textul grec, traducerile lor au fost găsite exacte si bune de a fi utilizate pentru evanghelizarea popoarelor slave. Adrian al II-lea le-a dat drept urmare binecuvântarea sa si chiar a hirotonit întru preoŢie pe o parte din ucenicii lor, ca să poată sluji in bisericile satelor si oraselor evanghelizate Liturghia slavă pe care au tradus-o. În timpul acestei călătorii, Domnul si-a arătat atât de mult harul faŢă de ucenicii Săi, încât multe minuni si vindecări s-au făcut prin ei în acest timp. Iar Sfântul Naum, desi era cel mai tânăr dintre ei, nu s-a arătat nicidecum mai prejos decât ei în râvna apostolică si darul tămăduirilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Shinon, care de sabie s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Decembrie 22


22 Decembrie


 

22-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a douăzeci si doua, pomenirea Sfintei marii MuceniŢe Anastasia Romana, izbăvitoarea de otravă.

Sfânta si preaviteaza MuceniŢă Anastasia a trăit în Roma, pe vremea împăratului DiocleŢian. Era fiica unui elin, cu numele Prepexastu, si al unei crestine cu numele Fausta. A învăŢat credinŢa crestină de la mama ei, iar Sfintele Scripturi de la un bărbat insuflat de Dumnezeu si binecredincios, cu numele Hrisogon. PărinŢii au măritat-o cu un elin, numit Publie. Din pricina necredinŢei lui, sfânta se purta cu el fără dragoste; se prefăcea totdeauna bolnavă, ca să nu aibă nici o legătură cu el. Se îmbrăca cu haine proaste si sărăcăcioase; stătea de vorbă numai cu femei nevoiase; slujea pe ascuns pe cei ce pătimeau pentru Hristos, intra în închisorile în care se aflau, le spăla si le ungea rănile cu untdelemn si le dădea hrană potrivită, însoŢită fiind totdeauna de o slujitoare. Pentru toate aceste fapte, întâi a fost închisă de soŢul ei, că îi stia faptele. S-a întâmplat însă că soŢul ei s-a înecat într-o furtună pe mare. Rămasă liberă, Anastasia a împărŢit toate averile ei săracilor. După aceea, fără să se mai teamă, slujea celor ce pătimeau pentru Hristos; pe cei care mureau îi lua si-i îngropa cu cinste. A îndemnat pe mulŢi la mucenicie. A fost prinsă, supusă la chinuri de mulŢi ighemoni împreună cu alte femei. În timpul chinurilor si-a luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hrisogon.

Sfântul Mucenic Hrisogon a trăit pe vremea împăratului DiocleŢian si era din marea cetate a Romei. Era bărbat binecredincios si temător de Dumnezeu. A învăŢat pe Sfânta Anastasia si credinŢa în Hristos si Sfintele Scripturi. Când sa pornit prigoana împotriva crestinilor, a fost prins si aruncat în închisoare. Sfânta Anastasia a scris Sfântului Hrisogon în închisoare să se roage pentru ea, ca soŢul ei să se facă crestin, si să se întoarcă crestin din călătoria pe care o făcea. Dar Dumnezeu a găsit cu cale, în înŢelepciunea Lui cea mare, ca soŢul ei să nu se mai întoarcă, pierind în valurile mării. Pe când DiocleŢian se afla în Nicomidia, a scris la Roma ca să fie omorâŢi toŢi crestinii, iar pe Hrisogon să-l aducă legat în Nicomidia, unde i s-a tăiat capul si s-a suit purtător de cununi în ceruri.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Teodota si a fiilor ei.

Sfânta MuceniŢă Teodota era din Niceea Bitiniei. Auzind de faptele mari ale Sfintei Anastasia, s-a dus la ea si petrecea împreună cu ea, cu cei trei copii ai ei. Mai înainte Teodota fusese cerută în căsătorie de un oarecare ighemon Levcadie, dar n-a primit. Vrând să scape de el, i-a spus să mai astepte puŢin si-i va face pe voie. Ighemonul a asteptat. Ea si-a dat averea la săraci si slujea sfinŢilor în închisori. Când împăratul DiocleŢian a auzit că toate închisorile sunt pline de crestini, a poruncit ca toŢi într-o singură noapte să fie ucisi: unii de foc, alŢii de apă, alŢii de sabie. Atunci Levcadie a dat pe Sfânta Teodota si pe copiii ei lui Nichitie ighemonul Bitiniei ca să o cerceteze. Nichitie, înfruntat de Evod, copilul cel mai mare al ei, s-a înfuriat, a pus de a aprins un cuptor mare si a poruncit să fie aruncaŢi în el, Teodota si cu fiii ei. Si asa s-au săvârsit si s-au înfăŢisat purtători de cununi Stăpânului Dumnezeu, bucurându-se de fericirea cea vesnică si neîmbătrânită.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zoil.

Tot în această zi, pomenirea deschiderii usilor marii biserici a lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea alergării luminilor în jurul Bisericii lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Decembrie 21


21 Decembrie


 

21-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a douăzeci si una, pomenirea Sfintei MuceniŢe Iuliana.

Sfânta MuceniŢă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor părinŢi bogaŢi. PărinŢii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia să se facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci a zis: „Nu mă mărit cu tine, până nu ajungi prefectul cetăŢii”. După ce a ajuns prefect, sfânta i-a zis iarăsi: „N-am să primesc să mă mărit cu tine, dacă nu treci de la slujirea idolilor la credinŢa crestinilor”. Logodnicul a spus totul tatălui ei. Tatăl, pentru că n-a putut să o întoarcă de la credinŢa în Hristos, a dat-o pe mâna prefectului, logodnicul ei, ca să o cerceteze după legile romane. Prefectul a dezbrăcat-o de haină si a poruncit să fie chinuită cumplit si apoi a poruncit să fie aruncată în temniŢă. În noaptea în care a fost aruncată în temniŢă, pe când se ruga, s-a apropiat de ea, în chip de înger, dusmanul nevăzut al tuturor oamenilor, diavolul, si a îndemnat-o să jertfească idolilor, ca să scape. Sfânta l-a alungat si l-a făcut să mărturisească, chiar fără voia lui, cine este.

A fost adusă din nou în faŢa prefectului, dar a rămas neclintită în dragostea pentru Hristos. De aceea a fost aruncată într-un cuptor încins tare, care cu minune, cuptorul s-a răcit. La vederea minunii, cinci sute de bărbaŢi împreună cu o sută treizeci de femei au crezut în Hristos si au fost tăiaŢi îndată cu sabia. Iar muceniŢa a fost supusă din nou la chinuri; dar arătânduse mai tare decât toate aceste încercări, a fost tăiată cu sabia.

Era sfânta de 16 ani când a fost logodită de părinŢii ei cu Eleusie; iar când s-a logodit cu Hristos prin mucenicie era de 18 ani.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor cinci sute de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor o sută treizeci de femei din Nicomidia, care de sabie sau săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Temistocle.

Sfântul Mucenic Temistocle a trăit pe vremea împăratului Deciu, în Mira Lichiei. Era pastor la oi. Ighemonul Asclipie pornind prigoana împotriva crestinilor îl căuta pe Sfântul Dioscorid, fugit în munŢi. Cei ce-l căutau au dat de Temistocle, care păstea oile. L-au întrebat de Dioscorid. Temistocle, carel ascunsese, a spus că nu stie unde este, dar s-a dat pe sine mărturisind că e crestin. Dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos.

Grăind cu îndrăznire a fost atârnat de un lemn si lovit în pântece până ce i sa sfâsiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuŢite de fier si asa si-a dat lui Dumnezeu duhul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Decembrie 20


20 Decembrie


 

20-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Sfântului sfinŢitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).

Sfântul sfinŢitul Mucenic Ignatie, urmas al apostolilor, al doilea patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parŢilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung si a văzut că nu poate fi întors de la credinŢa în Hristos. De aceea a fost chinuit îndelung si în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostasi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăŢile prin care trecea si se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu”. În Roma a fost aruncat în stadion si a fost sfâsiat de leii sloboziŢi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat crestinii si le-au dus în Antiohia.

Se spune că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos si l-a luat în braŢe si a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăŢia cerurilor”; si: „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeste”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu. Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă si cel între sfinŢi părintele nostru Ioan Gură de Aur.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Filogonie, patriarhul Antiohiei.

Fericitul Părintele nostru Filogonie a învăŢat dumnezeiestile Scripturi si din copilărie s-a afierosit lui Dumnezeu. A trecut prin toate stiinŢele si le-a învăŢat pe toate ca pe una. Aceasta l-a făcut strălucit în viaŢă. A avut femeie si o fiică. Ca avocat, la tribunal, lua apărarea oamenilor nedreptăŢiŢi si le întindea mână de ajutor. Strălucea fericitul mai mult decât soarele, asa că îndată s-a arătat vrednic de cele mai înalte vrednicii. Mai înainte, apăra pe oameni, si-i făcea pe cei nedreptăŢiŢi mai puternici decât cei ce îi nedreptăŢeau; mai pe urmă, a păstorit cu dreptate turma lui Hristos. Pe vremea când s-a urcat el pe scaunul Antiohiei greutatea era mare. Abia se terminase prigoana împotriva crestinilor, se mai vedeau încă rămăsitele cumplitei tulburări, că au si început ereticii să atace Biserica, Dar atacurile lor s-au izbit de înŢelepciunea fericitului Filogonie si s-au prăbusit asa precum

Sfântul Ioan Gură de Aur arăta mai pe larg în cuvântul de laudă cu care l-a cinstit.

Păstorind dar, Sfântul Filogonie, în chip bineplăcut lui Dumnezeu, turma încredinŢată lui, ducând o viaŢă îngerească pe pământ si strălucind ca episcop, s-a mutat la Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Ioan cel din insula Tasos, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1652 si s-a săvârsit de sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.