3. Temeiurile biblice si religioase ale instituirii Laudelor bisericesti
Pentru fiecare din aceste laude gasim, de altfel, temeiuri scripturistice in textele Vechiului Testament si mai ales in Psalmi. Astfel, Vecernia, Utrenia si rugaciunile din timpul zilei (Ceasurile) pot fi considerate ca o aplicare a cuvintelor psalmistului: “Seara si dimineata si la amiaza ma voi ruga si voi striga si El va auzi glasul meu” (Psalmi 54:19). Mai ales rugaciunea de dimineata este amintita des, in ultimele locuri din Psalmi: “Dimineata vei auzi glasul meu, Imparatul meu si Dumnezeul meu… Dimineata voi sta inaintea Ta si ma vei vedea” (Psalmi 5: 2-3. A se vedea pentru aceasta mai ales psalmii de la inceputul Utreniei: Psalmi 62:1, 87:14. Comp. si Psalmi 118:147; 142:8 s.a.). Cat priveste Pavecernita, adica rugaciunea dinainte de culcare, si Miezonoptica sau rugaciunea de la miezul noptii, sunt si ele amintite si practicate si psalmist: “Spala-voi in toate noptile patul meu, cu lacrimile mele voi uda asternutul meu” (Psalmi 6:6); sau: “In miezul noptii m-am sculat sa Te slavesc, pentru judecatile Tale cele drepte” (Psalmi 118:62 s.a.).[1]
In afara de aceste temeiuri biblice, fiecare din cele sapte Laude zilnice are si anumite intelesuri istorice sau simbolice; ele sunt puse adica in legatura cu unele evenimente sau momente din istoria sfanta a mantuirii, pe care le comemoreaza zilnic sau le simbolizeaza, improspatandu-le astfel in amintirea noastra, si facandu-ne sa ne aducem aminte totdeauna de ele[2]. Ele corespund totodata unei nevoi psihologice a credinciosilor (indeosebi a celor mai zelosi), de a-si aduce aminte necontenit de Dumnezeu si a I se ruga in momentele mai importante ale fiecarei zile din viata noastra religioasa. Atat scopul particular, cat si intelesurile istorico-simbolice ale fiecarei slujbe in parte vor fi aratate, mai pe larg, la capitolele respective; aici le vom enunta numai pe scurt, pentru toate laolalta.
Astfel, Vecernia se aduca ca o multumire la sfarsitul zilei pentru ca am ajuns cu bine la apusul soarelui si ca am adaugat inca o zi la varsta noastra. Ea ne aduce totodata aminte si de rastignirea si punerea Domnului in mormant, care a avut loc spre seara.
Pavecernita este slujba prin care cerem de la Dumnezeu ajutorul si paza pentru trecerea in pace a noptii care incepe, rugandu-L sa ne dea odihna netulburata si sa ocroteasca somnul nostru de primejdii, de naluciri si de ispitele pacatelor, care se pandesc mai ales noaptea, din intuneric. Ea ne aduce cu gandul la moarte – noaptea vietii – care este inchipuita prin intunericul noptii si pentru care ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute a o intampina pregatiti si fara teama. Ne aduce aminte totodata de coborarea la iad a Mantuitorului, cu sufletul si cu DUmnezeirea, spre a-i slobozi pe cei din veac legati.
Miezonoptica sau rugaciunea de la miezul noptii este expresia nevointei monahale si pustnicesti a privegherii (slujbei de noapte) si totodata simbol si imitatie a laudei necurmate pe care ingerii o aduc pururea lui Dumnezeu, in ceruri. Ea ne aduce totodata aminte de inceputul patimilor Domnului (prinderea Lui in gradina Ghetsimani si aducerea la judecata), dar si de Invierea Lui, precum si de judecata din urma).
Utrenia exprima priele ganduri ale sufletului credincios, indreptate catre Dumnezeu, dupa scularea din somnul noptii, cuprinzand multumirea pentru trecerea in pace a noptii si rugaciunea pentru trairea cu folos si civiinta a zilei care incepe. Ea ne aduce aminte de patimile indurate de Domnul, de la mizul noptii pana la ziua (ducerea Lui de la Ana la Caiafa, scuiparile si lovirile etc.).
Ceasurile de rugaciune (I, III, VI, IX) cuprind rugaciunea adusa lui Dumnezeu in momentele cele mai de seama ale zilei (inceputul zilei, al doilea sfert din zi, miezul zilei, si ultimul sfert al zilei), simbolizand astfel lauda necurmata pe care Puterile ceresti o aduc lui Dumnezeu in tot timpul. Revenind din trei in trei ore, prin multiplii cifrei trei, ele au si un simbolism trinitar, exprimand lauda neincetata adusa de Biserica pamanteasca Sfintei Treimi si aducandu-ne aminte, totodata, de evenimentele din istoria patimilor Domnului, intamplate la ceasurile respective (judecata in fata lui Pilat si osandirea la moarte, rastignirea si moartea pe cruce).
Ceasul IX incheie serviciul divin public al fiecarei zile liturgice, care incepe cu vecernia si se termina cu Ceasul al noualea.
Serviciul divin zilnic al celor sapte Laude este completat, desavarsit si incununat de slujba Sfintei Liturghii, care se savarseste dupa Ceasul VI, sau de Obednita (Tipica sau Pranzanda), in zilele in care nu se savarseste Sfanta Liturghie.
[1] Comp. Simeon al Tesalonicului, op. si loc. cit., supra.
[2] Despre aceasta vezi indeosebi: Sfantul Ciprian, De dominica oratione, cap. 34 (P.L., t. IV, col. 559-560); Sfantul Vasile cel Mare, Regulile monahale pe larg, 37 (P.G., t. XXXI, col. 1009-1016; Constitutiile Apostolice, cart. VIII, cap. 34 (trad. rom. din col SPA, vol. II, 1928, p. 258); Sfantul Ioan Casian, De institutis conebiorum, III, 3 (P.L., t. XLK, col. 53-476); Simeon al Tesalonicului, Despre sfintele rugaciuni, cap. 299 s.u. (trad. rom. p. 196 s.u.); Liturghierul, la inceputul Povatuirilor (ed. 1956, pp. 414-417); Pr. P. Vintilescu, Misterul liturgic, Bucuresti, 1929, p. 10 s.u.
Un Suflet Ortodox 