Despre Rugaciunea lui Iisus – vol.I – Din ale lui Ioan al Scarii


Despre Rugaciunea lui Iisus vol.I
Din ale lui Ioan al Scarii

Omul linistii duhovnicesti, isihastul adica, este acela care straduieste ca partea lui cea netrupeasca în casa trupului sa o cuprinda, pastrând-o acolo, ceea ce este mai presus de întelegere, paradox.
Acela este un linistitor, un isihast, care poate zice precum sfânta cântare: „Eu dorm, dar inima mea vegheaza“ (Cânt. Cânt V, 2).
Închide dar usa la camara trupului tau si usa la sunetul limbii tale, iar înlauntrul tau, poarta duhurilor. Întocmit la adânc întru asa chip, ia seama de sus – de stii într-adevar sa o faci aceasta – si atunci sedea-vei cum si când, de unde si câti si în ce fel se silesc furii sa vina sa-ti rapeasca poama viei tale celei duhovnicesti.
Atunci straja cea cu grija mult veghetoare se va scula grabnic si va face rugaciune, apoi sezând iara la aceeasi lucrare a sa de mai înainte, o tine pe aceasta cu barbatie.
Una este dar, veghea gândurilor si alta este trezvia mintii. Si precum este de îndepartat rasaritul soarelui, pe atâta mai înalta si mai grea este aceasta de a doua, fata de cea dintâi.
Fiindca dupa cum tâlharii nu mai au îndrazneala sa mai dea navala cu usuratate de îndata ce au zarit atârnata undeva armura cea împarateasca, tot asa nu cu usurinta se va prada de tâlharii cei duhovnicesti ai sai, acel ce si-a legat în inima armura rugaciunii.
Întelegi dar tu, din marturisirea aceasta, despre lucrarea cea minunata a acestui mare avva ca o limpede dovada mai presus de dovada cuvintelor?
De una ca aceasta sa ne apropiem, noi ce umblam prin întuneric, pentru ca mai înainte de aceste izbavitoare de suflet ale Duhului, noi nefiind ascultatori petrecem ca într-un razboi din toi de noapte.
Iata ceea ce mostenim de la cei de alta data, calauzirile lor catre însingurare, toate acestea câte Parintii ni le-au lasat noua drept pravile de temelie.