Treptele ierarhiei de instituire bisericeasca


Treptele ierarhiei de instituire bisericeasca

După cum se ştie, ierarhia bisericească poate fi împărţită în ierarhie sacramentală şi ierarhie jurisdicţională. Atât ierarhia sacramentală cât şi cea jurisdicţională se împart în ierarhie de drept divin şi ierarhie de drept uman. Ierarhia sacramentală de drept divin cuprinde treptele superioare ale clerului, iar cea de drept uman pe cele ale clerului inferior.

Conform Sfintelor Canoane, din ierarhia sacramentală de drept uman fac parte următoarele grade inferioare: subdiaconul sau ipodiaconul, citeţul sau anagnostul. Aceste două trepte nu le găsim amintite în Sfânta Scriptură şi prin urmare nu sunt de origine divină, deoarece nu au fost instituite de Mântuitorul Hristos sau de Sfinţii Apostoli la porunca Mântuitorului, ci au fost introduse în decursul timpului datorită nevoilor ce s-au ivit în Biserică.

  • Subdiaconul sau ipodiaconul  era ajutător al diaconului atât ca asistent al acestuia la sfintele slujbe, cât mai ales ca împreună lucrător al lui în administraţia economică (can. 15 VI ec.; Novela 16 a lui Leon Filosoful).

  • Citeţul sau lectorul avea îndatorirea de a citi din cărţile sfinte în cadrul cultului divin sau uneori probabil chiar şi în învăţământului catehetic (art. 134 Statutul B.O.R.). El era instituit prin hirotesie.

  • Psaltul sau cântăreţul îndeplinea în esenţă aceeaşi slujire pe care o îndeplineşte şi astăzi, adică executa cântările bisericeşti, învăţa pe credincioşi cântările bisericeşti.

  • Exorcistul îndeplinea o delicată lucrare de liniştire a sufletelor celor zbuciumaţi de frământări lăuntrice sau celor bântuiţi de îndoieli şi de credinţe deşarte.

  • Acolutul îndeplinea îndatoriri e însoţire a clerului şi în special a episcopilor, săvârşind prin a deveni şi asistenţi sau oficianţi de servicii auxiliare în cadrul cultului divin.

Ostiarii sau uşierii erau pznicii uşilor bisericilor şi ai altor clădiri care adăposteau aşezăminte bisericeşti (Novela 22 Heraclie).

În afară de membrii clerului inferior amintiţi mai sus, au mai apărut în viaţa Bisericii şi au durat timp îndelungat, ca slujitori inferiori bisericeşti, şi aşa-numiţii cateheţi (can. 10 VII ec.) care i-au înlocuit de didascalii harismatici ca şi pe cei neharismatici.

Rosturi slujitoare în Biserica veche au avut şi unele femei, în afară de cele harismatice, între care sunt amintite proorociţele şi evanghelistele, apoi diaconiţele şi presbiterele (can. 11 Laodiceea).

Clerul superior

Treptele clerului superior de instituire bisericească au apărut în legătură cu cele trei trepte ale preoţiei de instituire divină, prin derivare din acestea şi anume:

1.Treptele clerului de instituire bisericească derivate din treapta de diaconi.

  • Mai întâi amintim treapta de ierodiacon care este egală cu cea de diacon, dar se numeşte aşa pentru a designa pe diaconul care face parte din cinul monahal.

¤ Treapta de protodiacon, şi

  • Treapta de arhidiacon.

Deosebirea care se face între protodiacon şi arhidiacon este aceea că protodiaconii sunt căpeteniile diaconilor de la bisericile parohiale sau enorii şi acest titlu se conferă numai onorific, pe când arhidiaconii sunt căpeteniile diaconilor de la centrele eparhiale ca şi de la alte centre bisericeşti mai mari. Şi acest titlu se conferă numai onorific. Ambele trepte se instituie prin hirotesia.

2.Treptele clerului de instituire bisericească derivate din treapta de presbiter.

Aceste trepte se împart în două categorii, şi anume:

  • Treptele clerului de mir, şi

  • Treptele clerului monahal.

a) Treptele clerului de mir derivate din treapta de presbiter sunt:

  • preoţii rurali, preoţii de cetăţi sau urbani, preotul ajutător, capelanul, preotul paroh, protosul, periodeptul, protopopul sau blagocinul, sachelarul, iconomul, iconomul stavrofor, protopresbiterul, arhipresbiterul, arhipresbiterul stavrofor, arhipresbiterul mitrofor.

Dintre aceste trepte, în vechime n-au existat cele de preot ajutător, proiereu, de protopop, nici cele de sachelar şi de iconom stavrofor. Ele s-au creat mai târziu. Treptele cele mai vechi sunt cele de presbiter rural şi de presbiter urban (can. 12 apostolic).

Preoţii parohi şi preoţii ajutători se deosebesc numai prin atribuţiile lor administrative, preotul paroh fiind conducătorul oficiului parohial, nu are însă atribuţii pastorale şi de slujitor mai mari decât ale preotului ajutător.

Protosul exprimă faptul că el are o distincţie onorifică faţă de ceilalţi preoţi, fie ajutători sau parohi, distincţie care îl situează în fruntea acestora atât cu ocazia sfintelor slujbe cât şi cu alte ocazii.

Periodeptul a fost în Biserica veche un inspector al clerului de la ţară (can. 18 Antiohia), având în mod obişnuit hirotonia în presbiter, iar alteori şi starea harică de arhiereu.

Urmaşii periodepţilor sunt protoiereii sau protopopii. Aceştia au aceeaşi calitate cu deosebirea că nu sunt ambulanţi, ci cu sediul stabil.

Treptele de sachelar şi de iconom sunt superioare treptelor anterioare şi ele s-au păstrat în nomenclatura treptelor de instituire a clerului din nomenclatura principalilor demnitari sau înalţi slujitori bisericeşti de pe la scaunele patriarhale, mitropolitane şi episcopale ale Bisericii din Răsărit care formau prima pentadă sau primul grup de cinci slujitori principali.

Protopresbiterul este o treaptă superioară care se conferă în mod onorific prin hirotesie.

Titlul de arhipresbiter se conferă tot prin hirotesie preoţilor de la catedralele mitropolitane sau patriarhale alături de stavroforia şi mitroforia, adică dreptul de a purta o cruce specială şi o mitră puţin deosebită de cea a arhiereilor la sfintele slujbe.

Pe lângă treptele amintite mai sus, ca trepte ale clerului de instituire bisericească derivate din treapta de presbiter, au mai apărut şi se păstrează până astăzi treptele de consilieri, care sunt de două sau trei grade, şi anume: consilieri eparhiali, consilieri mitropolitani şi consilieri patriarhali.

Cea mai înaltă treaptă administrativă pe care o poate deţine un preot este aceea de vicar al episcopilor sau a altor ierarhi superiori, ca mitropoliţii, arhiepiscopii, exarhii şi patriarhii.

În sfârşit, mai există şi unele trepte mai mici, al căror nume se schimbă, cum sunt de exemplu aceea de inspectori eparhiali, inspectori generali, etc.

b) Treptele clerului monahal derivate din treapta de presbiter monah sunt: sincelul, protosincelul, iegumenul, arhimandritul şi arhimandritul mitrofor.

Sincelul a apărut în veacurile târzii, când episcopii, recrutându-se dintre monahii, ţineau la scaunele lor câte o mică obşte monahală, ai căror membrii au fost numiţi sinceli. Cuvântul sincel derivă de la grecescul ??? sau ??? şi însemnează cel ce locuieşte în aceeaşi chilie sau cel ce vieţuieşte în aceea chilie.

Protosincelul este o treaptă superioară aceleia de sincel şi el are faţă de sincelii propriu-zişi poziţia protodiaconului sau a protopresbiterului faţă de diaconi sau faţă de presbiteri; cu alte cuvinte, protosincelul este căpetenia sincelilor. Această treaptă se conferă prin hirotesie specială.

Iegumenul este cea mai veche treaptă monahală cu hirotonia întru presbiter. La început, titlul de iegumen nu era legat de starea preoţească şi însemna ceea ce spune acest cuvânt ???, adică conducător al unei mănăstiri. Curând după ce monahismul a devenit o instituţie oficială a Bisericii, iegumenii au început a face parte din starea preoţească.

Arhimandritul este o treaptă monahală aproape tot atât de veche ca şi cea de egumen, dar ca şi aceea n-a fost legată iniţial de nici una din treptele stării preoţeşti. Arhimandriţii erau conducători de mănăstiri, simpli călugări aleşi spre a conduce unele obştii monahale mai mari, ca apoi acest titlu să se dea numai conducătorilor de mari aşezări mănăstireşti, numite de obicei lavre.

La treptele clerului monahal amintite, se mai adaugă unele care reprezintă numai funcţiuni care presupun hirotonia întru presbiter. Astfel sunt, de exemplu, treptele de: exarh al mănăstirilor şi aceea de eclesiarh al catedralelor.

Menţionăm că treapta de stareţ nu este legată în mod obligatoriu de starea preoţească şi ea nu reprezintă o treaptă a preoţiei sau a clerului, ci o treaptă a cinului monahal, stareţul putând fi şi simplu călugăr, fără nici o hirotonie, după cum poate fi şi de ierodiacon, ieromonah, sincel, protosincel, egumen, arhimandrit, ba chiar episcop, arhiepiscop, mitropolit, exarh sau patriarh.

3.Treptele clerului de instituire bisericească derivate din treapta de episcop sau de arhiereu.

Treptele cele mai înalte ale clerului, derivate din cea de episcop, au luat fiinţă încă din secolul II şi III. Aceste trepte sunt următoarele:

Treptele inferioare treptei episcopale sunt: horepiscopii, episcopii ajutători, arhiereii vicari, episcopii vicari, vizitatorii, episcopii titulari, arhiereii titulari şi uneori chiar periodepţii.

Treptele superioare celei de episcop sunt următoarele: protoierarhii sau întâistătătorii, mitropoliţii primaţi, arhiepiscopii, întâistătătorii Bisericilor autocefale, exarhii, patriarhii, catolicoşii, patriarhii ecumenici; apoi în Biserica Apuseană: cardinalii, episcopii şi papii.

Anunțuri