I. DEFINITIA, OBIECTUL, IMPARTIREA SI IMPORTANTA PATROLOGIEI
Patrologia este o disciplina teologica crestina ce se ocupa cu studiul vietii, operelor si invataturilor Sfintilor Parinti si Scriitorilor bisericesti, traitori in primele opt veacuri crestine
De asemenea este o disciplina istorica deoarece face parte integranta in istoria crestinismului si se foloseste de metoda studiilor istorice, in special a istoriei literare. De aceea, ea se mai numeste si Istoria vechii literaturi crestine sau Istoria vechii literaturi bisericesti, prima denumire fiind folosita mai mult de teologii protestanti si de independenti, iar cea de a doua de teologii catolici.
In teologia ortodoxa se intrebuinteaza termenul Patrologie pentru ca subliniaza mai bine inportanta Sfintilor Parinti ca fundamente pentru istoria gandirii, evlaviei si spiritualitatii crestine, pe cand celelalte doua se refera mai curand la ansamblul operelor literare crestine.
Numele de Patrologie este folosit uneori alaturi de cel de Patristica, diferenta dintre ele fiind aceea ca in timp ce Patrologia se ocupa cu viata si operele Parintilor, Patristica insista pe ideile si conceptele dezvoltate in acestea din urma, insa amandoua trebuie privite ca un tot unitar. Cu alte cuvinte, putem sa folosim ambele numiri, fara a se face vreo greseala.
Patrologia are ca obiect studiul tuturor scrierilor literare crestine, si cuprinde martorii invataturii credintei ortodoxe de-a lungul primelor opt veacuri,a caror viata si opera au fost conforme, in general, cu invatatura Bisericii, precum si pe autorii eterodocsi, fie in totalitate, fie partial si care au sustinut uneori o doctrina contrara, in anumite puncte, hotararilor sinodale, normelor de credinta si traditiei bisericesti, considerand ca militeaza pentru ortodoxie.
In ceea ce priveste periodizarea Patrologiei, aceasta este in acord cu manualele de pana acum (Manualul de Patrologie al Pr. prof. dr. Ioan G. Coman, sursa cea mai impotanta a lucrarii de fata), ce individualizeaza trei perioade, fiecre cu specificul si problemele ei.
1. Perioada intai sau inceputurilor, este situata intre sfarsitul secolului I d. Hr. (probabil anul 92) si inceputul celui de-al IV-lea, data limita fiind diferita in lucrarile de specialitate. Unii propun anul 300, ca cifra rotunda, incheierea unui veac marcat de prezenta unor mari personalitati ale lumii cresitne, cum ar fi: Origen, Tertulian sau Sfantul Ciprian, altii 313, marcand astfel incheierea oficiala a persecutiilor indreptate impotriva crestinilor, desi vor mai exista rabufniri sporadice ale unor persecutori (Liciniu, de exemplu), sau 325, anul in care a avut loc Sinodul I ecumenic de la Niceea, in cadrul caruia s-au luat hotarari care incheiau o perioada de conflicte doctrinare, reflectate foarte bine in lucrarile de teologie si istorie bisericeasca de vremea respectiva.
Teologia romaneasca a optat pentru cea de-a doua data, anul 313, considerand ca atunci s-a deschis perspectiva dezvoltarii libere a unei literaturi crestine mult mai bine articulate, cu o maniera de abordare a problemelor mai clara si mai diversificata, specifica unui proces de inflorire.
Perioada intai a fost marcata de existenta a patru impulsuri principale si anume:
a. Atmosfera imediat post-apostolica, este caracterizata prin aparitia unor lucrari de mare tinuta si in duh evanghelic, a caror idee centrala era dragostea si unitatea intre frati, ca membre ale aceluiasi Trup al carui cap este Hristos. Autorii proeminenti sunt urmasi directi (sau indirecti) ai Sfintilor Apostoli, martori prin excelenta ai invataturii ortodoxe a Bisericii primare si ai organizarii acesteia. Intre ei se numara: Sfintii Clement Romanul, Ignatie Teoforul si Policarp al Smirnei.
b. Gnosticismul, propovaduitor al unei doctrine stiintifice, a provocat reactia unor scriitori precum Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, Tertulian, Sfantul irineu de Lyon si Clement Alexandrinul, care au dat pagini de literatura antignostica de mare densitate, cu o analiza filozofica profunda, intr-un stil elevat si concis. Totodata ei sunt preocupati, ca si predecesorii lor, de pastrarea unitatii bisericesti, pe care atat gosticii, cat si schismaticii prin pozitia lor, o puneau in pericol.
c. Scoala catehetica din Alexandria a determinat aparitia unor opere de filozofie si cultura comparata prin Clement Alexandrinul si opere de filologie sacra, exegeza biblica, apologie, teologie sistematica, retorica si istorie prin Origen, reprezentantul cel mai de seama al acestei cetati culturale a vremii.
d. Persecutiile imparatilor romani indreptate impotriva crestinilor, precum si scrierile anticrestine ale unor auori pagani, au dus la aparitia unui numar mare de apologii, unele de un inalt nivel cultural, cu informatii si elemente de gandire originala, ca de pilda cele ale Sfantului Iustin Martirul si Filozoful, Tertulian si Origen, sau un document mai vechi de literatura crestina: Scrisoarea catre Diognet.
Perioada aceasta se cracterizeaza prin aparitia unui numar considerabil de genuri literare, ca de pilda: filologia sacra, exegeza si comentariile biblice, apologetica, polemica, omiletica, cronica istorica, genul doctrinar-sistematic sau dogmatic, ascetic, martirologic, poezia si corespondenta.
2. Perioada a II-a, sau a infloririi, cunoscuta si sub numele de epoca de aur a literaturii patristice, cuprinde intervalul de timp desfasurat intre anul 313 si jumatatea secolului al V-lea. Si asupra acestei limite au existat opinii diferite. Unii considera ca ea trebuie sa fie anul 430, cand a murit Fericitul Augustin, moment culminant pentru cugetarea si literatura patristica apuseana, iar altii considera ca anul 451 este mai potrivit pentru ca reprezinta data la care a avut loc Sinodul IV ecumenic de la Calcedon, cu binecunoscuta formula teologica ce a constituit un pas hotarator in evolutia gandirii teologiciei hristologice si doctrinare, in ansamblu. In fine, o alta propunere este pentru anul 461, data la care a murit papa Leon cel Mare, dupa care urmeaza o perioada de reluari, aprofundari ale temelor deja abordate si aparitia unor Enciclopedii. Teologia romaneasca ia in considerare ultima alternativa.
Desi este cea mai restransa ca numar de ani, aceasta perioada este, fara indoiala, cea mai prolifica pentru creatia patristica din toate punctele de vedere. Acum se dezvolta la maximum si isi definesc stilul clasic toate genurile literare inmugurite in perioada anterioara si isi fac aparitia altele, cum ar fi: autobiografia, ecomionul sau necrologul, istoria literara, autocritica literara, conlatiunile sau convorbirile cu Parintii (inceputul Patericului), opere de spiritualitate, Filocalia, opere liturgice, canonice, manuale si florilegii; se dezvolta lucrarile doctrinare, poezia si corespondenta.
Aceasta imensa activitate literara este legata de marile controverse doctrinare, provocate de cercurile pagane si de eretici in jurul unor probleme teologice importante, ai snume: teognosia, Sfanta Treime, cosmologia, antropologia, hristologia, mariologia sau haritologia. Este perioada primelor patru Sinoade ecumenice, unde s-a adoptat norme fundamentale care au determinat progresul stiintei teologice. Sinoadele ecumenice si locale i-au creat pe marii Parinti ai acestor vremuri, iar parintii sunt cei care au dat substanta si prestigiu acestor Sinoade.
Literatura perioadei a II-a este scrisa nu numai in limbile graca si latina, ci si in siriaca, armeana, copta sau gota. Este o literatura misionara, care militeaza pentru unitatea Bisericii si refacerea chipului lui Dumnezeu in om, redactata intr-un spirit critic si stiintific; este o literatura a pacii si prieteniei, culta si frumoaza sub toate aspectele, in care iubirea si severitatea se completeaza perfect; este o literatura cu un bogat continut ascetico-monahal, unde pacatului si raului, sub toate formele, li se opun progresul continuu spre desavarsire; este o literatura ecumenica nu numai pentru ca ea pregateste, framanta si pune concluzii Sinoadelor ecumenice, ci si pentru ca ea insasi, beneficiiind de libertatea acordata, circula de la un capat la altul al lumii crestine, prin prieteni, misionari si traduceri. Este innobilata de cele mai mari personalitati ale Bisericii, intre care, este de ajuns sa mentionam nume precum: Sfintii Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Ioan Gura de Aur, Chiril al Alexandriei, Ambrozie al Mediolanului, Fericitii Augustin si Ieronim.
3. Perioada a III-a sau decadenta, care se intinde de la anul 461 pana la moartea Sfantului Ioan Damaschin (749) in Rasarit, si pana in anul 636 pentru Apus, anul in care Sfantul Isidor de Sevilla trece la Domnul. Poate titulatura de “decadenta” este una nedreapta pentru ca, in aceasta perioada, apar figuri ilustre ale literaturii eclesiale care aduc un suflu nou cugetarii crestine si adancesc probleme de doctrina hristologica dezbatute anterior. Apar erezii noi, care pun la incercare capacitatea de mobilizare si unitatea Bisericii in ansamblul ei, monoteismul si nestorianism. Genii precum Sfintii Sofronie al Ierusalimului si Leontiu de Bizant, dar mai cu seama Sfintii Maxim Marturisitorul si Ioan Damaschin, au creat o literatura hristologica de mare profunzime si la un nivel elevat, plecand de la formula calcedoniana, care poate sa raspunda oricarei provocari eretice. Controversa iconoclasta isi gaseste teologul cel mai potrivit in persoana Sfantului Ioan Damaschin. Teologia mariologica dobandeste o amploare nemaiintalnita, creatiile omiletice si cele imnologice aducand in prim plan, alaturi de Sfantul Ioan din Damasc, pe Sfintii Andrei Criteanul, autorul Canonului cel Mare, Roman Melodul sau Cosma Melodul, ei insisi imnografi de prestigiu.
Totodata nu trebuie uitat efortul de sistematizare a doctrinei crestine elaborate pana la vremea aceea, inceput de Sfantul Maxim, dar desavarsit, intr-o maniera neegalata, de Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica sa. Acum Parintii si Scriitorii Bisericesti fac traduceri insemnate din filozofia greaca, sau folosesc idei din aceste opere pentru alcatuirea unora personale. Se sintetizeaza Istoriile lui Socrate, Sozomen si Teodoret, in lucrarea lui Cassidor, Istoria tripartita; se scriu cronici; apar istoriile nationale ale goto-getilor, vizigotilor, suevilor, vandalilor si francilor. Apar Enciclopedii, Etymologii, bogate in informatii provenind din domenii cat mai diverse: filozofie, gramatica, istorie, retorica, matematica si medicina.
Ca si atare si aceasta perioada are realizarile ei, desi, nu la nivelul si de anvergura celei anterioare.
*
Cercetarea patristica isi demonstreaza importanta prin actualitatea ei. Un teolog autentic este cel care incearca sa desluseasca misterele credintei crestine fundamentandu-si invatatura pe operele Parintilor si Scriitorilor Bisericesti, cei care au trait in perioada imediat urmatoare cele apostolice, sau au fost martorii celor mai importante momente ale fauririi invataturii de credinta.
Studiul Patrologiei este absolut necesar pentru cunoasterea teologica si pentru istoria culturii bisericesti. Ea ofera temelia majoritatii disciplinelor teologice pentru primele opt veacuri ale erei noastre, indeosebi istoriei bisericesti, istoriei dogmelor, dogmaticii, exegezei biblce, elocintei sacre, moralei, asceticii, cateheticii, liturgicii, dreptului bisericesc si istoriei religiilor. Patrologia ne pune la indemana comorile bogate ale Sfintei Traditii, unul din izvoarele relevate ale credintei noastre.
Ea este, prin insasi esenta ei, studiul Sfintei Traditii. Reactualizarea invataturii si vietii crestine din primele opt veacuri ajuta si imbogateste spiritualitatea Bisericii, pe care o insufleteste si o mentine identica cu sine, prin acelasi Duh Sfant de-a lungul secolelor. Reimprospatarea cunoasterii marilor adevaruri crestine din izvorul viu al Sfintilor Parinti este o necesitate pentru crestineul de astazi. Libertatea si etnosul cunoasterii, practicate de savanti si mesele crestine si necrestine actuale, dragostea fierbinte pentru omul bolnav, slab, rob, nedezvoltat sau prigonit, impulsul spre un progres infinit care vrea sa aduca mai multa lumina si fericire tuturor oamenilor de pe intreg pamantul, isi gasesc izvorul in paginile de mare traire si de intensa ardere launtrica ale lui Tertulian, marelui Origen, Sfintilor Vasile cel Mare si Grigorie Teologul, Ioan Gura de Aur sau Ambrozie al Mediolanulu. Ei au fost si vor ramane pentru totdeauna modelele noastre.
Un Suflet Ortodox 