Patericul Solovetului
Ieroshimonahul Matei
Originea. Viaţă în lume. Intrarea în mănăstire. Paracliseria. Preoţia. Casieria. Îndeletnicirile din chilie. Schima. Boala. Sfârşitul.
Matei era un negustor din oraşul Vologda şi s-a născut în anul 1777. La 45 de ani, el a intrat înmănăstirea Solovăţ. Încă în lume fiind, el ducea o viaţă evlavioasă, păstrându-se în feciorie şi neprihănire, primind cu plăcere tot felul de vizitatori pe care îi întreba cu mult interes despre sfintele mănăstiri şi viaţa monahală. Îndeletnicindu-se cu negustoria el nu scăpa, totuşi, nici o slujbă bisericească. Cinstea lui, străină de orice făţărnicie, era cunoscută chiar şi de locuitorii satelor îndepărtate, care aşteptau cu nerăbdare întoarcerea lui de la Biserică, pentru a cumpăra de la el lucrurile necesare. „Iată, va sosi Matei de la biserică şi vom cumpăra de la el şi mai ieftin şi fără înşelăciune“ – vorbeau oamenii de la sate.
El a îndeplinit mulţi ani funcţia de epitrop şi în acest răstimp şi-a însuşit atât de bine tipicul bisericesc, încât cunoştea fiecare slujbă bisericească pe dinafară. Când a intrat la mănăstire, mai întâi a fost primit ca paracliser, după care, ca unul care se descurcase bine în ale neguţătoriei a fost numit achizitorul mănăstirii. Apoi, primind preoţia, i s-a încredinţat funcţia de casier, pe care a împlinit-o timp de 10 ani. Deprinzându-se cu înfrânarea, încă din tinereţe, niciodată în viaţa lui nu a băut vin sau ceai, nu-şi făcea baie şi lua masa o singură dată în zi şi întotdeauna numai la trapeză. Niciodată nu s-a întâmplat ca el să piardă o slujbă cât de mică la biserică, până la adânci bătrâneţi; venea la biserică primul şi niciodată nu ieşea înainte de terminarea slujbei; în timpul citirii catismelor nu stătea niciodată jos, deşi acest lucru se obişnuia în mănăstire. Din cauza statului mult în picioare la biserică şi la chilie, i se umflaseră picioarele şi rănile de pe ele nu se vindecau. De aceea el nu putea să poarte cizme şi umbla numai în nişte ghete largi, dar nu-şi trata niciodată picioarele şi nu spunea nimănui nimic despre boala sa.
În chilie se îndeletnicea cu lecturi mântuitoare de suflet şi de multe ori îşi extrăgea notiţe din ceea ce citea. Copia de mână zeci de cărţi cu conţinut ascetic, care la acea dată încă nu erau tipărite. De aceste cărţi se folosesc până acum cei care se îngrijesc de mântuirea lor. Împlinind întocmai pravila de chilie, el avea obişnuinţa ca o jumătate de noapte să o petreacă în citirea Evangheliei. Fiind permanent pătruns de un sentiment de evlavie adâncă, el avea un chip umil şi stătea în timpul slujbelor bisericeşti cu capul plecat, fiind cu multă luare aminte la ceea ce se citea şi se cânta.
Matei era un aprig adept al rânduielilor bisericeşti şi îi sfătuia pe cei ce cântau şi citeau să săvârşească slujbele cu toată exactitatea şi bunacuviinţă cuvenite. Toţi egumenii i se adresau cu mult respect şi se bucurau de sfaturile şi înţelepciunea lui; iar fraţii priveau la el ca la un călugăr model.
În 1849 a fost tuns în schima şi din acel moment a lăsat preoţia. Se împărtăşea cu Sfintele Taine la rând cu fraţii în mănăstire, în faţa altarului; nici măcar nu binecuvânta pe nimeni ca preot. Iubind mult cântările lungi, el mergea la slujbă în catedrală, bucurându-se de frumuseţea lor. Cu câţiva ani înainte de sfârşitul său, i s-a închis un ochi, din care cauză nu mai avea putinţă să se îndeletnicească cu copiatul cărţilor, dar ca să evite trândăvia, împletea metanii pentru fraţi şi credincioşi.
În tot cursul vieţii sale, el nu s-a folosit de nici o slujire din partea vreunui din fraţi; şi dorinţa de a nu supăra pe nimeni cu nimic până la sfârşit i s-a împlinit. Cu două zile înainte de moartea sa, el a fost la cântările utreniei în biserică, dar fiind foarte istovit a plecat din Biserică înainte de terminarea slujbei. A doua zi, fraţii au venit în chilia sa ca să săvârşească pentru el Sfântul Maslu. „Dar mie mi s-a făcut deja Sfântul Maslu“, le-a răspuns bătrânul râzând că cei sosiţi în chilie se pregăteau pentru această slujbă. „Cine ţi-a făcut?“ „Iată, nu de mult au venit din catedrală nişte ieromonahi tineri şi evlavioşi şi m-au miruit“. „Şi noi te vom mirui, deoarece această taină se repetă“ – i-au replicat fraţii şi au săvârşit asupra lui Sfântul Maslu. Bătrânul mai putea încă să se ţină pe picioare. Pregătindu-se ca a doua zi să se împărtăşească cu Sfintele Taine, el n-a permis ucenicului său, Paladie, să rămână peste noapte la el în chilie, dorind ca singur şi fără martori să citească Canonul dinaintea Sfintei împărtăşiri. Dimineaţa a fost găsit aşezat în faţa tetrapodului, purtând epitrahilul. Cu faţa luminoasă şi stând pe picioarele sale, el s-a împărtăşit cu Dumnezeieştile Taine şi, peste câteva ore, cu pace a adormit întru Domnul, în anul 1857, la 25 septembrie, în vârstă de 82 de ani.
Un Suflet Ortodox 