Botezul lui Iisus

Botezul lui Iisus

 Viata publica a lui Iisus este cuprinsa intre cele doua botezuri: Botezul in Iordan si Botezul Sfintelor Sale patimi.

 Alarma pe care o daduse Ioan din pustia Iordanului strabatuse toata Palestina si oamenii simpli o adusera si in atelierul de tamplarie a lui Iosif din Nazaret.

Iisus recunoscu chemarea. Timpul Sau venise. Desi era var cu Ioan, totusi nu se vazusera niciodata, nu s-au cunoscut. Lui Ioan i se descoperise doat atat: ca si Mesia va cere botezul sau. Deci, in zilele acelea, a venit Iisus din Nazaretul Galileii la Iordan, amestecandu-Se cu multimea care se boteza.

Iisus nu avea nici o vinovatie de spus dar S-a facut una cu pacatosii, mergand pe calea pe care ne-a dat-o de urmat. Ioan, care pana atunci auzise tot pomelnicul faradelegilor, s-a mirat ca inaintea lui vine un Om fara de prihana, a Carui sfintenie o simtea si sufletul si privirea aspra a Proorocului. Deci Ioan Il oprea pe Iisus, simtindu-se el pacatos si cerandu-I botezul. Trebuia insa implinita dreptatea. Toata predica lui Ioan, botezul care-l facea si multimea adunata nu aveau alt rost – dupa insesi cuvintele lui Ioan – „Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă” (Ioan 1:31). Ioan s-a supus randuielii dreptatii (smereniei).

Mana de tarana a zidirii a botezat crestetul Ziditorului fapturii.

Iisus, neavand nimic de marturisit, Se ruga. In fata Sa se deschidea o era noua, era crestina. Cerurile se deschid. Lumina dumnezeiasca se revarsa peste faptura si Fiu, iar deasupra capului lui Iisus, Duhul Sfant, luand chip de porumbel si invaluindu-I fruntea, simbolizeaza Domnului pacii, o coroana. Iar glasul Parintelui Il marturiseste „Fiul Meu preaiubit” in Care a pus toata iubirea Sa pentru oameni.

Aceasta este aratarea Prea Sfintei Treimi crestine.

Ioan a vazut acestea si a marturisit ca: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”, (Ioan 1:29-34). Cu aceasta marturisire facuta cu autoritatea de Prooroc, misiunea lui Ioan se incheie: „De acum El trebuie sa creasca, iar eu sa scad”.

Daca la botezul lui Ioan, Iisus nu a avut nici un pacat (de marturisit), misiunea Lui avea sa-L incarce – pe nedrept – de toate faradelegile lumii. El, sfintenia intruchipata, avea sa Se faca pentru noi pacatosii „pacat”, ce avea sa-L tintuiasca pe cruce. Caci desi era Domn al Pacii, venirea Lui era strafulgerarea de sabie a unei alte imparatii decat aceea asteptata de iudei. Desi El era temelia intregului ritual ebraic, desi spre El conduceau toate umbrele, simbolurile si jertfele templului, Iisus va fi gasit vrajmasul si distrugatorul lor. Desi El a dat legea lui Moise, in Sinai, Iisus va fi aratat la tot pasul ca un calcator de lege. Desi venise ca sa strice lucrarile diavolului, va fi aratat ca lucreaza cu mai marele dracilor, ca are pe belzebut.

Nimeni nu L-a inteles, de aceea toti s-au simtit datori sa-I stea impotriva.

Dar El S-a facut om, asemenea cu noi, (pentru ca) trebuia sa ia povara pacatelor si blestemelor omenesti. Cel fara de pacat trebuia sa sufere ocara pacatosului. Iubitorul de pace trebuia sa rabde la un loc cu vrajmasia. Chipul Adevarului trebuia sa sufere palmele mincinosilor. Floarea neprihanirii alaturi de gunoiul spurcaciunilor. Pentru Iisus, Care isi lasase slava Sa de Dumnezeu ca sa imbrace slabiciunea omeneasca, apasa ca o temelie, rascumpararea lumii. De bratul lui atarna mantuirea omului iar cealalta mana o intindea sa prinda atotputernica iubire a lui Dumnezeu.

El a luat asupra Sa durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat (Isaia 53:4). Acestea se topeau in rugaciunea lui Iisus pentru oameni.

Confirmarea glasului lui Dumnezeu L-a intarit pe Iisus pentru destinul Sau in lume, care avea sa fie intarit, apoi, cu cel de-al doilea botez, pe cruce. Cu acesta, Iisus a fost incarcat de Dumnezeu cu toate faradelegile noastre, ale tuturora (Isaia 53:6).

Iisus marturisea acum toate pacatele omului: „Eli, Eli, lama sabahtani?”

Si iarasi S-a rugat Iisus de iertare pentru om – ucigasul lui Dumnezeu.