Alte cuvinte ale Parintelui Arsenie Boca spuse la Biserica Draganescu – Bucuresti


Alte cuvinte ale Parintelui Arsenie Boca spuse la Biserica Draganescu – Bucuresti

  • Dreptatea lui Dumnezeu, desi cu mila, plateste fapta. Sa nu cartim la necazuri.
  • Nu asculta Dumnezeu toate blestemele nebunilor, dar cei ce blestema, singuri se osandesc.
  • Fumatul slabeste nu numai plamanii ci si mintea omului, incat credinta  nu o mai vede atat de curat.
  • Cei bolnavi sa tina regimul bolii in loc de post.
  • In timpul sarcinii, mama sa nu stea in fum si sa nu ia medicamente.
  • Diavolul prezinta patimile din om ca placute si usoare.
  • Rusine este batranului plin de pofte.
  • Si batranetea e un cavou ajutator.
  • Soacrele acuza pe nedrept nurorile. Mame, care tin patimas si vicios la fiul lor si nu vor sa lase sotiei. Tinerii sa se mute de la batranii care le strica casa.
  • Daca nu poti vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei (la rugaciune).
  • Cei care opresc copiii de la credinta sunt osanditi mai rau ca sinucigasii.
  • Copiilor care nu mananca lapte sa li se faca placinta cu branza si lapte.
  • Casatoria este pentru mantuire si nasterea de prunci, nu pentru placeri trupesti.
  • Abstinenta sexuala da vigoare, dar din cand in cand, si mai rar, trebuie sotii sa se impreuneze, in afara de posturi (Sfantul Pavel).
  • Copiii nascuti numai dupa distractii si destrabalari au iesit rai.
  • Daca (barbatul) nu-i da pace la copil in vremea sarcinii, copilul va avea precocitate sexuala.
  • Pe cei necununati sa nu-i impartasesti (traiesc in curvie).
  • Onania are urmari foarte grave.
  • Copiii nefacuti strica pe cei facuti.
  • Iobagii aveau cate 16 copii si erau slugi.
  • Decat cancer mai bine copii.
  • Din cauza avorturilor romanilor ne vor stapani tiganii.
  • De abia astept sa termin odata cu problemele dintre barbat si femeie, pentru care si lui Dumnezeu I-a parut rau ca a facut pe om.
  • A ingaduit divortul cu o epileptica pentru copiii care se vor naste.
  • Din trei familii, doua divorteaza.
  • Sa ne ferim de yoga ca de sarpe; noi, crestinii, nu avem nevoie de asa ceva, si aici e lucratura dracilor.
  • Isi bat joc dracii de voi ca sa va certati.
  • Mai bine o rugaciune pentru cel care injura decat o observatie.
  • Daca judecati, o sa va prindeti mana in “Isa”.
  • Daca nu v-as vesti cele despre sfarsit v-ati mai face buni?
  • La plecarea unor soldati pe front a dat mana numai cu cei care nu se mai intorc.
  • Cel care cand era pe front a promis ca se va ruga toata vremea daca vine acasa, a mintit.
  • La boli grave, alearga cel mai bun doctor!
  • La Prislop, pe cei care voiau, ii lua cu el pe un deal unde sa petreaca in rugaciune si post cu miere si apa, 7 zile, dupa care ii impartasea cu Sfintele Taine.
  • Zicea Parintele Arsenie: Pacatele se inregistreaza in codul genetic al fiecaruia, in cele nespovedite la preot raman ca zestre asupra copiilor (savantii rusi au confirmat spusele parintelui, vezi “Tinerii, familia si copiii nascuti in lanturi” editia a II-a 2004).
  • Pantalonii la femei sunt un fapt mult mai grav ca lipsa de basma la rugaciune.
  • Nu-l judeca pe cersetor ca fumeaza.

*

  • Nu te raspandi cu multe carti. Citeste Sfintii parinti.
  • Mai multa rugaciune catre Sfantul Inger Pazitor.
  • Nu pune pe Maica Domnului pe aceeasi treapta cu Sfntii, ca ea e fara asemanare.
  • N-ai sa gasesti Sfinte Moaste mai sfinte ca Sfanta Cruce.
  • Pentru rugaciune scoala-te mai devreme, dar fara sa deranjezi sotia.
  • Primul post este vinerea.
  • Nu-i tot cereti moartea lui Ceausescu caci care vin vor fi mai rai. Daramarea Bisericii le va aduce pedeapsa.

-Suntem sigur in Apocalipsa si nu la inceputul ei, dar nu fi alarmist. Pacea s-a luat.

  • Soarele va arde pe oameni.
  • La cutremur am preamarit pe Dumnezeu.
  • Cel rau vrea sa ocupe scaunul lui Dumenzeu.
  • Sa ne ingrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfarsit.
  • Pe doi preoti dintre care unul urma sa-l inchida si altul sa moara i-a spovedit si impartasit.
  • Informatori langa preoti.
  • Credinciosii sunt tot mai putini (chiar si teologi).
  • La teologie i-o serparie.
  • Ploaia vine dupa purtarile oamenlor.
  • Icoane sunt facatoare de minuni pentru cei drept-credinciosi.
  • Ierusalimul din noi nu cel din Israel.
  • La Sfantul Maslu cel putin 2 preoti.
  • Ne-a cinstit Mantuitorul cu preotia, sa nu ne intristam.
  • Psalmul 50 cat mai des, Crezul nelipsit, Sfanta cruce dreapta, ca altfel rad dracii de noi.
  • Si plansul odihneste.
  • Cand esti imprastiat, nu-i bine.
  • Sa stii ca scapi unde nu bat “vanturi”.
  • Parintele Arsenie a fost calugarit in 1939 la Manastirea Sambata, de Izvorul Tamaduirii, in Saptamana Luminata (martora Maica Arsenia, stareta Manastirii Viforata).
  • Pe regele Mihai, Parintele Arsenie l-a sfatuit sa plece ca-l omoara comunistii. A zis ca va reveni candva in tara si ca ii om credincios.
  • Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni. Inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ai celor sapte sinoade ecumenice, altfel, la iad arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu.
  • Va veni o vreme cand ne va chema si pe noi Iisus sa-I pipaim ranile ce I le-am facut, dar va fi prea tarziu sa zicem ca Toma: “Domnul meu si Dumenzeul meu” ci ne va zice: “Ferice de cei care n-au vazut, dar au crezut”.

*

  • Se ducea intr-o dimineata Parintele Arsenie dupa prescuri in sat, la Sambata, si a ajuns la manastire inaintea celor cu caruta cu care s-a intalnit ineinte in sat.
  • Pentru ca sa ajunga la Sfanta Liturghie si o credinciasa care venea pe drum nu a inceput slujba la 8:00, ca de obicei, ci la 9:00, dupa ce a ajuns aceasta.
  • Parintele Savian Bunescu a zis la 9:00 seara: Nu o mai tineti de vorba pe credincioasa aceasta ca acum pierde ultima cursa. Iar Parintele Arsenie a zis: Ii vine alta masina. Si a venit.
  • Parintele Arsenie s-au intalnit cu Iisus in gara in chipul saracului care plangea, tremurand de frig…
  • In Hateg a suferit mult.
  • Cel cu un talent din Sfanta Evanghelie are numai botezul si talantul lui i se va da celor fara bitez, dar cu fapte.

Cuvintele parintelui Arsenie Boca spuse la Biserica Draganescu – Bucuresti


Cuvintele parintelui Arsenie Boca spuse la Biserica Draganescu – Bucuresti
(din Tainele Cerului si Pamantului)

Nu am prea multe carti, si nici timp liber sa citesc. Intru insa in Biserica, Spitalul cel obstesc al sulfetelor, inabusit de ganduri, ca de niste spini. Podoaba picturii ma atrage si pe nesimtite slava lui Dumnezeu patrunde-n suflet. Am privit rabdarea  mucenicilor, rasplata cununilor si ma aprind ca de un foc de dorinta de a-i imita. Cazand la apamnt, ma inchin lui Dumnezeu prin mijlocirea mucenicilor si cu mila Lui ma mantuiesc. (Patrologia greaca).

Apostolii L-au vazut pe Domnul cu ochii trupului, pe Apostoli altii si pe mucenici altii. Si eu, pentru ca am fost zidit din suflet si trup, doresc sa-i vad si cu sufletul, dar si cu trupul prin icoane, si sa am o doctorie care sa ma fereasca de orice rau. Vazand, ma inchin la ceea ce se vede, nu ca la Dumnezeu, ci ca la o icoana cinstita a celor cinstiti (Patrologie XCV, col 1332/ Sfantul Damaschim).

Cel vechi de zile, Care il facu pe om (Dumnezeu pictat cu parul alb si lung intre doi serafimi), Care pentru noi, oamenii, S-a facut om (Maica Domnului cu Iisus si doi ingeri) si Cuvantul Trup S-a facut.

Fiule, da-mi inima ta (Solomon).

Precum M-a trimis pe Mine Tatal in lume, va trimit si Eu pe voi in lume, ca pe niste miei in mujlocul lupilor, casa le deshideti ochii, sa se intoarca de la intuneric la lumina, de la puterea satanei la Dumnezeu si, prin credinta intru Mine, sa primeasca iertarea pacatelor si partea cu Sfintii (Ioan 20:21; Matei 10:16; Faptele Apostolilor 26:18).

†††

Taina Pocaintei are in centrul ei Spovedania, prin care puterea lui Dumnezeu data preotilor sterge biruintele diavolului asupra omului cand pacatele sunt spovedite cu cainta si ispasite prin canon si necazuri. Cand sunt spovedite numai pe patul mortii, si nu a mai ramas timp de ispasire, diavolii, care l-au inselat pe om sa calce poruncile lui Dumnezeu, vin si infricoseaza sufletul cu necaz si urgie mare. Vai, cata lupta are sufletul atunci!… Daca omul le-a ars pe pamant macar cu o lacrima, nici aceasta nu se pierde, nici chiar un suspin si poate atrage mila lui Dumnezeu.

Dar daca biruintele diavolesti raman nesterse prin Taina spovedaniei, acel om, desi botezat, se face fiuul diavolului de care toata viata a ascultat. – “Nu ne cunosti? Noi suntem tu… de noi nu scapi niciodata!” vor fi cuvintele amenintatoare pe care le va auzi de la diavolii pe care i-a slujit.

Vine timpul, si e foarte aproape, cand toti preotii vor repara bisericile iar altii vor construi altele noi dar nelucrand ei cu sufletul omului vor ramane bisericile goale, cucuvelele vor canta intr-insele[1].

  • Roadele slabirii in dreapta credinta a teologilor in facultati si seminarii vor fi preotii care vor fi si mai slabi ca invatatorii lor; mai ales in Transilvania ortodoxia aproape ca va dispare, ultima reduta va fi Sibiul dar va cadea si acesta. Dumnezeu nu forteaza mantuirea nimanui. Cine are minte sa ia aminte[2].

†††

Din soaptele diavolilor:
– Cititi Biblia cum va taie capul ca si noi o stim pe dinafara si “sfintii” in fantezie va vom face!
– Nu va mai trebuie minte, va teleghidam noi la toate nebuniile.
– Veniti la noi, nu este suflet, nu este Dumnezeu, totul este biochimie (zice satana cu gheara pe cap: “Asa, manca-l-ar tata!”).
– Asa a zis ereticul Arie: Hristos este faptura.
– Bultmann[3]: Iar eu cu Bala l-am demitizat.
– Renan[4] si Nietzsche[5]: Oamenii  L-au creat pe Dumnezeu. Iar eu L-am omorat.
– Aici pe pamant e “raiul” si iadul. Dracul deschide usile “raiului”… si portile balamucului.
– De fricosi ce sunteti va rugati si lui Dumnezeu, dar stiti ca in inima smeritului sade dracu greceste, asa ca nu va stricati nici cu noi!
– Vindem yoga, teozofie, spiritism, magie, cultul lui satan: eu sunt Wotan[6], Mamona, Priap[7].
– Totul e minciuna si minciuna este adevarul (pentru cei ce merg la iad).
– Stafia filozofilor: adevarul!? (in vino veritas – in vin este adevarul).
– Onirismul (visele), artele absurdului, cu frumusetea luati-o dupa noi… uratelor! (femeile care-si pun frumusetea in slujba desfranarii, banilor, mandriei diavolului).
– Eului, care-i “dumnezeul” omului, numai lui sa i te inchini.
– Stiinta are ultimul cuvant (si nu numai pentru atei).

†††

♦ La inceput e o lupta si osteneala multa celor ce se apropie de Dumnezeu, iar pe urma bucurie si pace negraita.
Chemarea Domnului: “Cine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa in fiecare zi si sa-Mi urmeze Mie”, (Marcu 8:34)… (Dumnezeu nu forteaza).

♦ Iata, Eu cu viu sunt – Trup si Sange – pana la sfarsitul veacului (Sfanta evanghelie).

♦ “Petre, satana a cerut sa va cearna ca pe grau, dar Eu m-am rugat pentru tine ca sa nu piara credinta ta, iar tu, intorcandu-te, sa intaresti pe fratii tai”, (Luca 22:31-32).

♦ Marturisesc un botez adica:
1. Nasterea din nou, din apa si din Duh;
2. Imbracarea in Hristos si unirea cu persoana si invatatura Sa (“comoara”);
3. Inzestrarea cu talente (talanti) si
4. Un inger pazitor.

♦ Trambita va suna si mortii vor invia, fara stricaciune, iar noi vom fi schimbati, intr-o clipa, la venirea Domnului (I Corinteni 15:52).

♦ Sfantul Andrei Criteanu: “De unde voi incepe a plange faptele vietii mele ticaloase?” (Canonul cel Mare).

♦ Asa va trebuie, cu stiinta voastra ateista ati dezlantuit stihiile naturii (dezintegrarea atomica). Iar pamantul de istov va arde (Sfantul Petru).

♦ Crestinii?…, la lei cu dansii! (Ei sunt de vina pentru toate relele).

♦ Modestus catre Festus pe tron (despre Vasile cel Mare): – Tirane, de acesta suntem batuti! De surghiun nu se teme. Cand i-am spus ca nimeni nu mi-a vorbit asa, mi-a spus: “Se vede ca inca n-ai intalnit episcop ortodox” (anul 375).

♦ Mai multe sunt furtunile care zbuciuma sufletul preotului decat talazurile care bantuie marea (Sfantul Ioan Gura de Aur).

♦ Iarasi se tulbura Irodiada (Imparateasa Eudoxia ariana care isi facuse statuie), iarasi cere capul lui Ioan (Gura de Aur, care a mustrat-o).

♦ Nu va temeti de cei care va ucid trupul, ci-Mi fiti Mie martori! – in afara Bisericii nu-i mantuire (Sfantul Chiril, Extra ecclesiam nulla salus).

♦ Sa nu credeti ca veti intra dupa moarte intru Imparatia in care n-ati trait pe pamant!

♦ Iar piatra este Hristos (Sfantul Pavel).

♦ Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor ca vazand ei faptele voastre cele bune sa preamareasca pe Tatal vostru Cel din Ceruri (Matei 5:16).

♦ Imparatia lui Dumnezeu se ia cu osteneala (Luca 16:16).

♦ Pus-am inaintea fetei voastre calea vietii si calea mortii – Biserica li lumea – spre care va veti intinde mana pe aceea veti avea-o (Ieremia 21:8; Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 15:17).

♦ Veniti la Mine! (Iisus cu mainile desprinse pe Sfanta Cruce).

♦ Dragostea, smerenia, lepadarea de sine, ascultarea de Dumnezeu, calea contemplatiei, a nevointelor cu dreapta socoteala, a smereniei si a atentiei.

♦ Chipul slavei Tale celei negraite sunt, desi port ranile pacatelor (sunt schitate capete intunecate de filozofi din alte religii, unii cu cerc neluminat in jurul capetelor).

♦ TEOTOKOS (Nascatoare de Dumnezeu) = Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, anul 143) impotriva ereticului Nestorie (antropotokos). Femeia imbracata cu soarele (Apocalipsa 12:1). – Si Cuvantul Trup S-a facut si S-a salasluit intru noi… iar cati L-au primit (Care cred intru numele Lui) le-a dat lor stapanire ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:14); – Nestorie a fost condus de diavol.

♦ Iar cand va vor da pe voi pe mana stapanitorilor sa nu ingrijiti ce sau cum veti raspunde… Duhul Tatalui va grai prin voi… veti fi urati de toti pentru numele Meu (Matei 10:19-21).

♦ Sfantul Stefan cel Nou a patimit sub imparatul C. Copronim si a murit la 53 de ani, pe la anul 745, pentru ca cinstea Sfintele Icoane. La 28 noiembrie (ca si la parintele Arsenie), diavolul impinge pe o femeie sa-l parasca la imparat, care il arunca in temnita unde sfantul ii catehizeaza pe detinuti. Hulitorul Sfintelor Icoane ii acuza ca i-a prefacut temnita in manastire. Sfintenia Sfantului Stefan este marturisita de o femeie, Ana, care este chinuita zicand: Sfanti si drept il stiu pe Stefan, care va fi zdrobit de chinuitori (Are Sfanta Icoana a Maicii Domnului in maini ca si Sfantul Metodie).

♦ Iar cand vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra mintind existenta Mea, bucurati-va, caci a voastra este Imparatia cerurilor (Matei 5:11-12).

♦ Printre ierarhii pictati este si Vulfilas al Gotilor.

♦ Sfantul Efrem Sirul: invatati ca intru necazuri nu este nedreptate la Dumnezeu.

♦ Iar cel care va face si va invata,, acela mare se va chema intru Imparatia lui Dumnezeu (Matei 5:19).

♦ Sfantul Ioan Scararu: arma mai tare asupra diavolului in cer si pe pamant nu este ca numele lui Iisus (cu Sfanta Cruce facuta cu mana sau in gand).

♦ Nu va putea avea omul pace pe pamant de nu va avea pace cu Dumnezeu! (I Tesaloniceni 5:3); Luca 21:35; Psalmul 139:11).

♦ Asadar, in numele lui Hristos va rugam ca si cum Dumnezeu v-ar ruga prin noi: impacati-va cu Dumnezeu (II Corinteni 5:20).

 


 

[1] Iata ce spune Sfantul Lavrentie de la Cernigov, referitor la timpurile de pe urma: <<Vor veni asa vremuri cand vor umbla din casa in casa ca lumea sa semneze pentru acel “singur imparat” si se va face un recensamant al populatiei foarte drastic. Vor intra in casa omului iar acolo sunt sotul, sotia si copiii, si sotia il va ruga pe sot sa semneze caci altfel nu va putea cumpara nimic pentru copii, iar sotul ii va raspunde: “Iubita mea sotie, tu fa cum vrei, eu insa sunt pregatit sa mor mai bine pentru Hristos, decat sa semnez ceva pentru antihrist”. Asa de tragic viitor va asteapta. Vine timpul, si nu e departe, cand foarte multe biserici si manastiri se vor deschide si se vor repara, le vor face nu numai pe dinauntru ci si pe dinafara. Vor auri si acoperisurile atat ale bisericilor, cat si ale clopotnitelor, dar preotimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la caramizile lui Faraon. Preotul nu va mai face si misiune. Cand vor termina lucrarile va veni si vremea imparatiei lui antihrist si el va fi pus imparat. Rugati-va ca bunul Dumnezeu sa mai lungeasca acest timp ca sa ne putem intari in credinta, caci vremuri groaznice ne asteapta. Luati aminte la toate cele ce va spun caci totul se pregateste cu foarte mare viclenie. Toate bisericile vor fi intr-o bunastare imensa, pline de bogatii, ca niciodata, dar sa nu mergeti in ele. Antihrist va fi incununat ca imparat in marea biserica din Ierusalim cu participarea clerului si a Patriarhului. Intrarea si iesirea in Ierusalim va fi libera pentru orice om, dar atunci sa va straduiti sa nu va duceti, cati totul va fi spre a va lingusi pe voi, ca sa va atraga in ispita. (…) Bisericile vor fi deschise, dar crestinul ortodox traitor nu va putea intra in ele sa se roage, caci in ele nu se va mai aduce jertfa fara de sange a lui Iisus Hristos. In ele va fi toata “adunarea satanica”.

Pentru aceste faradelegi, pamantul nu-si va mai da roada sa si va fi o seceta atat de mare, incat in crapaturile pamantului va putea sa cada un om. Crestinii vor fi omorati si izgoniti in locuri pustii, dar Dumnezeu are sa-si ingrijeasca turma Sa, dandu-le de mancare si apa de baut>>. (Text extras din cartea “Viata, invataturile si proorociile Sfantului Lavrentie de la Cernigov).

[2] Aceasta proorocie a inceput deja sa se implineasca in special in Transilvania, unde cele mai cautate carti sunt: Talismanul, Braul si Visul Maicii Domnului, in care scrie ca daca le porti la tine nu numai ca fug diavolii, ci si te mantuiesti; vai si amar de noi ca rad si dracii de prostia si tampenia din capul nostru. Dureros este ca astea se vand nu numai din om in om ci si prin biserici si chiar prin unele manastiri. E si normal, la o asa pregatire si traire teologica asa preoti, asa dogme si asa crestini; asul din maneca a lui satana pentru daramarea definitiva a ortodoxiei. Rasplata o va primi fiecare dupa a lui osteneala la dreapta judecata; pana atunci: braul, visul, talismanul etc. (nota ed.).

[3] Bultmann, Rudolf (1884-1976), exeget si teolog protestant german. Opera sa (Noul Testament si mitologia, IStorie si eschatologie) este o interpretare demitologizanta a textului biblic (Dictionar enciclopedic, 2001; nota ed.).

[4] Renan, Joseph-Ernest (1823-1892), filozof si istoric al religiilor franceze. La terminarea a sapte ani de studii teologice, trece printr-o profunda criza religioasa, ceea ce il face sa renunte la sacerdotiu si sa se dedice filozofiei. Autorul unei cunoscute Vieti a lui Iisus, carte care a promovat un imens scandal in epoca. (Dictionar Enciclopedic, 2001; nota ed.).

[5] Nietzsche, Friedrich (1844-1900), filozof german. Defaimand canoanele moralei traditionale, intemeiate pe credinta religioasa, Nietzsche proclama “spiritul autonom” al omului eliberat de religie si morala pe calea stiintei (Stiinta vesela).

[6] Wotan sau Wodan la germani; este identificat cu Odin in mitologia scandinava – zeu al razboiului dar si al magiei si al inspiratiei poetice; conducator al zeilor, similar lui Zeus din mitologia greaca. (Dictionar Enciclopedic, 2001; nota ed.).

[7] Priap (in mitologia greaca) – zeu al fecunditatii, (…), personificare a fortei virile. (Dictionar Enciclopedic, 2001; nota ed.).

Lupta dintre ateism si crestinism


Lupta dintre ateism si crestinism

Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, atat in conceptia oamenilor de stiinta, cat si a maselor nestiutoare, lumea fusese creata sau exista din vecii vecilor, fiind guvernata de un Dumnezeu, de o putere creatoare a toate, asa dupa cum invata Biserica Crestina. Pana la sfarsitul acestui secol, toate rupturile ce s-au facut in numarul nesfarsit al diviziunilor sectare, nici una n-a ajuns sa atinga treapta cea mai de jos a negarii lui Dumnezeu, desi toate ereziile, avand pe tatal minciunii (pe diavolul) ca conducator al lor, impinse pana la absurd, neaga existenta lui Dumnezeu.

Oamenii, deci, nebagand de seama vraja vrajmasa, care prin diferite amagiri si inselatorii, ii face sa se creada intru sine mai presus de Biserica, mai presus de cele 7 Soboare, incep sa se taie in Scripturi, dupa cum il taie capul pe fiecare (II Petru 1:20), fara ca sa tina cont de ceea ce a zis Domnul: „Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt”, (II Petru 1:21). Iar intreaga Scriptura este data spre talcuire numai Bisericii, care este mama noastra ocrotitoare si sub aripile careia putem sa crestem si sa ne mantuim.

Toata lucrarea antihristica a diavolului, insotita de tot felul de puteri si semne, si de minuni mincinoase (II Tesaloniceni 2:9), este ingaduita de Dumnezeu pentru fiii pierzarii, pentru ca n-au voit sa primeasca iubirea Adevarului, aratat de Biserica prin Sfintii Parinti, ca sa se mantuiasca (II Tesaloniceni 2:10-12). Pentru aceea, Dumnezeu le trimite amagiri puternice, ca sa dea crezamant minciunii si sa cada sub osand toti cei care nu au crezut adevarului ci au indragit nedreptatea (II Tesaloniceni 2:12).

Iar unitatea Bisericii noastre, pe care a intemeiat-o Domnul si al carei Cap vazut si nevazut este numai El, prin puterea Duhului Sfant ne-a oranduit episcopi si preoti ca sa pastoreasca Biserica Lui, pe care a castigat-o su sfant sangele Sau (Faptele Apostolilor 20:28). Deci nu exista alta Biserica decat aceea pe care a intemeiat-o Iisus Hristos prin Apostolii Sai si care este Una, Sfanta Soborniceasca si Apostoleasca (Crezul).

Iata deci ca diavolul, prin amagirile sale, i-a dezbinat pe oameni prin ura sa ca sa creada in mai multi dumnezei mincinosi, al caror tata le este el.

Abia in primii ani ai secolului al XIX-lea, o noua conceptie despre lume e data la iveala, afirmandu-se cu toata taria ca: „lumea, asa cum o vedem sau o cunoastem din carti, n-a fost nici creata si nici nu exista din vecii vecilor” (Karl Marx, pag. 8 Tr. Gh. Constant.).

Stiut este toata lectura facuta ca materialismul dialectic este ateu; profeseaza negatia spiritului, negatia lui Dumnezeu, negatia nemuririi, neaga Invierea si Imparatia lui Dumnezeu.

Bun!
– Dar cu asta inceteaza de a mai fi Dumnezeu?
– S-a terminat cu nemurirea?
– Nu mai este Inviere si Judecata?
– Daca multi oameni, fiind ei chiar milioane la un loc, sustin parerea de mai sus, inceteaza oare prin aceasta de a mai fiinta dogmele fundamentale ale crestinismului?

Mai pe scurt: – Daca a spus Ludwing Feuerbach, care a lucrat pentru laicizarea religiei, cum ca: „Nu religia l-a facut pe om, ci omul a facut religia”; iar contemporanul sau David Friedrich Strauss a supus Evangheliile unor critici in toata regula; iar Bruno Bauer isi indreapta asprele sale lovituri filozofice inpotriva „batranelor” Dogme Crestine; urmeaza de aici ca omorandu-i *(pentru intarirea marilor adevaruri spuse aici de Parintele Arsenie Boca, editura recomandata cititorilor cartea in doua volume: „Noii martiri ai pamantului rus” de protoiereu Mihail Polski, ed. Schitul romanesc Prodromu – Sfantul Munte Athos, 2002), in Dumnezeu, cu asta ai scapat de Dumnezeu?…

Dar, cu asta, abia acum dezvaluie Adevarul, ce trebuie scos la iveala. De aici incolo incepe sa se descopere partea lucratoare si biruinta Adevarului prin jertfa. Acum, cand valurile inspaimantatoare ale negatiei lui Dumnezeu cauta sa tulbere pacea din inima celor care cred cum trebuie in El, in Biserica Lui cea Adevarata si in Evanghelia Lui. Nu usoare sunt aceste probe si numai acei care sunt intariri si care L-au crescut Iisus Hristos in inima lor pana in varsta maturitatii, prin iubirea Lui de oameni, pot ca sa reziste acestui razboi antihristic pana la sfarsit. Iar toate sfortarile lui (antihrist) sunt ca sa ne faca sa cadem din iubire, prin nerespectarea datoriei: – de a rabda nedesavarsirea semenului tau, si – de a te lasa sa fii condus intru toate de mana nevazuta a Providentei divine.

Lupta ce o dau cei ce asculta de vraja diavolului, cum ca nu este Dumnezeu si nici toate celelalte care formeaza Dogmele crestinismului, ii loveste pe fiii lui Dumnezeu (Ioan 1:12) cernandu-i prin sitele suferintelor de tot felul, prin care a trecut Domnul, implinindu-se cuvintele Lui: „Daca va uraste pe voi lumea, stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat… Daca M-au prigonit pe Mine si pe voi va vor prigoni. Daca au pazit cuvantul Meu si pe al vostru il vor pazi… De nu as fi venit si nu le-as fi grait lor, pacat nu ar avea, dar acum nu au raspuns pentru pacataul lor” (Ioan 15:18-22).

In toate aceste suferinte, puterile intunericului urmaresc doua lucruri:

1. Sa ne faca sa-i uram pe acei ce ne trec prin cuptorul suferintei.
2. Sa ne faca sa se razbunam sub diferite forme, aparandu-ne cu legi sau oameni.

In cuptorul ispitelor, deci, se clarifica omul, ce este si spre ce sunt indreptate inima si nadejdea lui (sau cat de tare este credinta lui in Iisus Hristos).

Cararea insa cea mai buna de urmat in aceste stramtorari nu este alta decat a lui Iisus si dupa El a tuturor Sfintilor care, avandu-L pe Iisus in inima si in mintea lor, au fost inarmati cu toate armele, in asa fel ca au stiut cum sa raspunda atacului diavolului, biruindu-l cu iubirea lui Iisus. Au stiut cum sa se supuna stapanirilor antihristice, pana si acum cand acestea au voit sa le taie capul sau altceva sa le faca, pentru ca n-au voit ca sa refuze Sfintele Invataturi ale Mantuitorului si sa le primeasca pe ale lor (pe ale lui satana, n.ed).

Toate masurile lor de constrangere ce au fost facute pentru negarea sau tagaduirea Dumnezeului celui Adevarat, precum si a lucrurilor Lui, pe care le-a facut pentru mantuirea noastra, n-au avut nici un efect asupra sufletelor lor, pentru ca Iisus Hristos, Care era in inimile lor, nu putea sa fie constrans ca sa faca ceva ce nu-I place, si neplacut Tatalui, Care L-a trimis pe pamant pentru mantuirea noastra. Pe Domnul nu L-a putut constrange decat suprema Sa bunatate, desavarsirea Sa, care a biruit ingustimea ateismului lui Iuda, dandu-i votul – „Ce vrei sa faci, fa in curand!” (Ioan 13:27).

Toti ceilalti Apostoli n-au inteles cuvantul acesta atunci, si credeau ca Domnul vorbeste u Iuda despre ceva cumparaturi, intrucat purta punga cu bani a comunitatii si praznicului era aproape (Ioan 13:29).

Aici se mai implineste si cuvantul Proorocului: „Vrajmasii omului sunt cei din casa lui”, (Miheia 7:6 ; Matei 7:6).

Tot de aici mai reese si o alta invatatura: stiinta, cu toate teoremele ei, nu-ti angajeaza viata in joc niciodata, iar Credinta Crestina intotdeauna.

masura coacerii in Crestinism atunci se zice ca a ajuns la maturitate, cand am ajuns si noi ca sa trecem din lumea aceasta biruitori in toate ispitele durerii, prin iubirea lui Iisus impinsa pana la jertfa. Aceasta este cea mai inalta virtute in Crestinism: ca sa ajungi sa simti si tu durerea pe care a simtit-o „Crinul de pe Cruce”, plangand nemernica oamenilor si rugandu-Se pentru iertarea lor.

Apostolii n-au inteles atunci suprematia Duhului liber al lui IIsus, pentru ca inca nu se pogorase Duhul Sfant peste ei, care sa le dea putere ca sa bea acelasi pahar si de a se boteza cu acelasi Botez pe care L-a primit Iisus. Lucru sigur, ca daca intelegeau atunci, toti se ridicau impotriva in frunte cu Petru, cand Iisus a invoit toate consecintele ateismului lui Iuda: „Ce vrei sa faci”.

Dar dupa Pogorarea Duhului Sfant li s-au luminat puterile mintii si au inteles necesitatea Jertfei si linistea deplina a Mantuitorului impotriva agresiunilor necredintei.

De acum moartea nu mai e o pedeapsa a firii, ci pedeapsa a pacatului. Ca urmare trebuie primita fara sovaire si fara reactie (fara a reactiona).

Trebuie sa acceptam cu mintea si cu inima netulburata pe oricine caruia, neputandu-ne desface de dragostea lui Iisus Hristos, nu-i ramane altceva de facut decat sa ne omoare pur si simplu.

Caci intre aceste doua tabere, Crestinism si Ateism, nu poate fi pace decat numai daca trece una la alta. Prima tabara intotdeauna este pasnica si senina si cu inima atat de larga, incat iarta totul si vrea ca toata lumea sa se mantuiasca. Cea de-a doua insa e plina de rautate si-i desavarseste in bine pe cei din prima, trecandu-i prin cuptorul suferintelor. Noua ne-ar fi pagubasuprema daca am trada crestinismul de frica lor sau de frica durerilor.

Nu trebuie sa ne facem vrajba cu ei, intrucat sunt stapanirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, pentru pacatele noastre. Deci ii acceptam nu de frica, nici de diplomatie, nici urmarind vreun castig sau vreo cinste desarta, ci din convingere ca asa ne punem de acord cu Providenta, care ni i-a adus cu rosturi voite de Dumnezeu, „pentru ca sa-i adune laolalta pe fiii lui Dumnezeu cei risipiti” (Ioan 11:52), pentru ca toti sa fie, „o turma si un Pastor” (Ioan 10:16).

Mantuitorul nu ne-a invatat de vreo forma de stat care mantuieste oamenii, sau de vreo forma monetara sau agrara care ne duce la Imparatia lui Dumnezeu. Ba chiar a zis ca lipirea inimii de bogatii duce la osanda. Asa ca, sa nu ne prinda mirarea cand vedem ca unor bogati de acestea pamantesti le vine vremea osandei inca de pe aici, pentru ca pe buna dreptate buna, fiindca n-au avut grija de „lazareii” de poarta.

Deci, felul cum isi chiverniseste Stapanirea factorul economic, creator de forme istorice, e treaba Stapanirii. Noi trebuie sa dam Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22:21), indiferent ce masuri ia Cezarul pentru faptul ca noi mai avem un Imparat si o Imparatie dincolo de hotarele acestei lumi.

Cam intotdeauna stapanirile pamantesti au fost in conflict cu cea a Providentei Divine, dar Dumnezeu lucreaza mantuirea noastra prin mainile lor. Deci, ori de cae ori Stapanirile acestea pamantesti si trecatoare ar cauta sa nege existenta lui Dumnezeu, pentru ca El conduce si stapanirile vremelnice si le ingaduie pentru ca sa ne desavarseasca pe noi (trecandu-ne) prin toate suferintele si caznele.

Nu trebuie sa reactionam impotriva stapanirilor celor ce nu cred in Dumnezeu si in lucrurile Lui: „Pentru ca nu este stapanire fara numai de la Dumnezeu” (Romani 13:1). Dar aceasta este o ascultare ce o aducem lui Dumnezeu si ocarmuirii Sale providentiale.

Dumnezeu este autoritatea superioara tuturor stapanirilor si El le ingaduie pe toate cu scopuri foarte bine definite. Orisice lege o ascultam deci din cauza autoritatii lui Dumnezeu.

Cand legile si stapanirile sunt impotriva lui Dumnezeu, nu le ascultam tot din acelasi motiv, pentru ca Dumnezeu nu mai este (si nu poate fi) autoritate de sprijin a unei legi sau a unei stapaniri impotriva Sa. Reactionam astfel impotriva pacatului ateismului, fiindca e pacat impotriva Duhului Sfant, pacat impotriva Adavarului si Dumnezeu este Adevarul; pentru vina asta, da, Stapanirea poate sa ne taie capul si sa faca cu noi ce va vrea, ca o ascultam. Cu aceasta suntem de castig si noi, si stapanirea si-a facut datoria. Am slujit lui Dumnezeu si noi, si ateul. Iar daca cutare sau cutare vrea sa fie ateu, treaba lui, noi incapem de el, chiar daca nu incape el de noi. Simpla existenta a noastra il loveste peste obraz si nu ne poate suferi; deci va face totul in corcondanta cu ateismul sau, ca sa scape de noi, chiar daca noi nu-i zicem nimic. Ba mai mult, cand noi il iubim mai mult, cu atat mai mult ii ardem crestetul lui, fiindca el, ascultand de-o vraja vrajmasa, nu poate iubi. Datoria ce-o avem noi este si aceea ca sa le spunem ca ateismul lor e o greseala, ori de-or asculta, ori de n-or asculta, si aceasta trebuie s-o facem, pentu ca sa cunoasca si ei ca mai sunt inca oameni care cred in Dumnezeu (Iezechiel 2:5) si la Judecata cea infricosata pe care o va face Domnul, sa nu aiba cuvant de aparare cum ca nu i-a invatat nimeni voia Domnului, si pentru ca sa nu ceara Domnul sangele lor din mana noatra (Iezechiel 3:18). Noi sa nu ne temem de ei si de vorbele lor sa nu ne speriem, desi ei vor fi pentru noi spini si ciulini si avem sa traim im mijlocul lor, ca intre niste scorpii (Iezechiel 2:6). Noi trebuie sa-i iubim in dragostea lui Dumnezeu – porunca prin care stam sau cadem din Crestinism – iar ce masuri iar ei impotriva noastra ii priveste; noua nu ne ramane altceva decat sa castigam din toate. Nu este treaba noastra de a judeca caderea stapanirii in ateism. Acest drept nu este decat al lui Dumnezeu si numai El o va face atunci cand va veni sa judece lumea.

Omorandu-ne pentru faptul ca nu le primim pacatul ateismului lor, nu dovedesc altceva decat ca nu ne-au putut birui. Deci primim divinul stapanirii, dar refuzam, pacatul ei: nu ni-l insusim si nu ni-l facem si convingerea noastra.

Nu trebuie sa fim spirite inguste, ca nici-o virtute nu-i in habotnicie sau zelotismul marginit. Intotdeauna spiritul ingust, refractar oricarei intelegeri superioare a lucrurilor, (pe care o castigam numai in spiritul liber al lui Iisus), a dus intotdeauna la anarhie. Iar anarhia niciodata nu cladeste, ci numai darama. Neascultarea a fost intotdeauna inceputul caderii. Calugarii habotnici, ingusti la pricepere, fixandu-se de calendarul vechi, au dat stilismul.

Citam din acest model de spirit sectar, care are aceasi caracteristica, a fixarii mintii pe valori marunte, neinsemnate, dar carora mentalitatea ingusta le da o semnificatie absoluta. Aceasta balonare a valorii minore a unui lucru sau a unui maruntis, la valoarea majora a unui principiu fundamental, e dovada unei lipse de minte, care, daca refuza si sfatul cel mai luminat, nu va intarzia sa se arate cap de razvratire si izvor de suferinte zadarnice.

In concluzie:
Respectam credinta simpla a celor simpli; nu-i smintim; dar cu conditia de-a nu da directive conducerii. Cata raspundere de altii ti-a dat Dumnezeu, atata directiva ai dreptul si datoria ca sa dai, mai multa sau mai putina, nu.

Nu trebuie sa primim decat directive acoperite de experienta si de necazurile raspunderilor. De obicei asa se intampla, ca toti cei nepusi la punct ei insisi, vad paiul din ochiul altora, dar nu vad prajina din ochiul lor. Atentiune deci, trebuie ca sa ne cunoastem mai intai pe noi insine, daca vrem sa cunoastem obiectiv si cu adevarat si pe altii. Cand ochiul nostru va fi curat, vom vedea pe toti cu ochiul cu care vede Dumnezeu, si atunci toata rautatea si nedesavarsirea celorlalti vor dispare din calea noastra, fiindca stam smeriti si neinsemnati cu chipul, la o inaltime morala si libertate a spiritului vecina cu a lui Iisus, cand Se ruga pentru ucigasii Sai: „Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac” (Luca 23:34). Cu alte cuvinte, trebuie ca feicare dintre noi sa ne vedem de ochelarii proprii, si sa-i stergem de praful pacatelor altora, ca nu acelea ne vor mantui, ci atunci sa nadajduim mantuirea cand ochii noastri nu mai vad paiul nimanui, ca pe toti sa-i invaluim cu iubirea care iarta totul si intelege totul. Ca zice Sfantul Apostol Pavel: „Cautati pacea cu toata lumea si sfintenia, fara de care nimenea nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14). Pacea cu toata lumea, chiar cu cei agresivi, fiereste, este un dar si o proba a Crestinismului la care am ajuns, daca am ajuns, iar de cumva n-am ajuns este semn ca nu s-au tamaduit ranile noastre cele din pacate.

Nestiinta, ingustimea, mentalitatea sectara, sunt o rana a mintii nastre, pe care trebuie s-o tamaduim. Trebuie sa incercam, ca se poate. Cei care au probat, au reusit si cu mult folos s-au ales. Asa a facut Iisus si toti Sfintii Lui, si asa ne-a invatat El ca sa ne ferim de aceste ingustimi, ca pe unii ce ne socotim „ai Lui prieteni, daca facem ce ne porunceste El” (Ioan 15:14), si: „frate, sora si muma” (Matei 12:50) ne numeste Domnul, pe acei care facem voia Tatalui.

Despre ingustimi si Crestinism. Sectarismul


Despre ingustimi si Crestinism. Sectarismul

Ei bine sa punem la punct acel „spirit sectar”, spirit ingust, spirit habotnic, zelotismul fara socoteala sau mai bine zis prostia, care incununeaza fruntea multor suficienti de sine.

Nu s-a crezut ca se gasesc sectari si altundeva decat unde de obicei ii stim. Observand oamenii mai cu atentie, am aflat ca spirite sectare se gasesc oriunde, in toate activitatile omenesti; se gasesc sectari (carcotasi) pe marginea oricarei gandiri omenesti, nu numai in religie; se gasesc spirite sectare rozand chiar si temeliile ierarhiei. E clar ca spiritele sectare, mentalitatile inguste, unilateralitatile de orice fel sunt spirite anarhice, sortite la faramitarea lor pana la absurd. Sectarismul se explica prin sine, dar nu si-l poate explica cel ce patimeste de el. Adica, cel cazut in asemenea ingustimi, sustine cu toata taria ca asa este „Adevarul” cum il intelege el, si nu admite o alta parere a Sfintilor, a Bisericii si a obstii in general.

Daca prostul s-ar recunoaste prost, ar inceta de a mai fi ca atare si s-ar schimba in intelept.

Orisice spirit ingust, sectar, aduce mintii si sufletului o neliniste, o tulburare, o bariera care stinghereste libertatea sufletului, seninatatea sa superioara, suveranitatea credintei in conducerea preinteleapta a Providentei, atat in directivele mari ale lumii, cat si in amanuntele vietii noastre. Ca ori de cate ori nu tii pasul cu Providenta, ba din nestiinta, ba din fixarea cu incapatanare pe cateva idei omenetsi, totdeauna putem fi striviti, fara a avea vreun merit decat acela de a fi victima a ingustimii noastre. Cine-i ingust la minte n-are leac nicaieri. Multi sunt mai betegi la minte decat de alte boli fizice.

Sunt oameni care reprezinta Providenta, oameni providentiali, dar dupa oarecare vreme se sectarizeaza (dau in nebunia sectarilor), se limiteaza la ingustimi, la cateva principii fixe, si vor cadea victimele acestor ingustimi. Si intai trebuie sa se sparga capul prost ca sa vina cel cuminte (si cu minte).

Sa luam de exemplu si un model de ingustime a oamenilor providentiali, din anii 1556-1598, (Istoria moderna, D.D. Patrascanu, pag. 316-323).

In aceasta perioada, pe tronul Spaniei s-a urcat regele Filip al II-lea, care din fire era un rege ipocrit, bigot si vesnic posomorat; se spune ca n-a ras in viata lui niciodata. A zambit numai o singura data cand a auzit de macelul din noaptea Sfantului Bartolomeu. A mostenit cel mai mare imperiu care exista pe atunci: Spania cu America Centrala, America de Sud, Neapolul, Sicilia si Sardina, Milanul si Tarile de Jos; iar dupa ce a cucerit Portugalia, la anul 1580, se facu stapan si peste imperiul colonial: Brazilia, posesiunile din Africa si Indiile. Casatorindu-se cu Maria Tudor, regina Angliei, dispunea acum si de posesiunile acesteia.

Aceasta intindere imensa il facea pe Filip sa se creada in sine asa de tare incat afirma umflat de mandrie, ca in imparatia sa soarele niciodata nu apune, iar lumea zicea ca atunci cand se misca Spania se cutremura pamantul.

Filip ar fi putut fi rege mare daca ar fi inteles vremea in care traia.

Chiar de la suirea sa pe tron isi propusese ca toata viata lui sa lupte pentru starpirea protestantismului. Fanatismul sau, intretinut si de iezuiti, era asa de mare, incat spunea adesea: „Mai bine n-as mai fi rege, decat sa domnesc peste eretici!” Intr-adevar, el se purta cu atata cruzime impotriva reformatilor, incat acestia il numira „Demonul de la miazazi”.

In luptele sale ce le-a avut cu flamanzii, a acautat sa-i aduca pe acestia cu de-a sila la catolicism, fiindca din ingaduinta lui Carol Quintul, primisera calvinismul.

Masurile regelui (Filip) ii silira pe acesti locuitori sa faca o confederatie, pentru ca cu armele sa-si apere libertatea religioasa si politica. Filip, afumat de fumul fanatic catolic, il insarcina pe generalul sau, Ducele de Alba, sa se duca sa supuna tarile rasculate. Acesta a fost cel mai crud om al vremii de atunci si purtarea lui fu inspaimantatoare. Daramand toate fortaretele rasculatilor, 18.000 de oamni au fost arsi de vii, 30.000 de oameni li s-au luat averile, ramanand pieritori de foame si 100.000 de oameni au fost nevoiti sa-si paraseasca tara.

Filip, povatuit de iezuiti, se hotara sa curete Spania de necredinciosi. El dadu un decret prin care ordona ca: „Toti cei care nu sunt catolici sa se boteze sau sa paraseasca tara”. Cei mai bogati si-au vandut averile si au trecut in alte tari, iar saracimea a ramas pe mana iezuitilor si a inchizitorilor si au fost arsi de vii. In urma acestor masuri, Spania de miazazi ajunse o paragina.

Sfarsitul vietii lui Filip a fost acelasi ca al lui Irod, ucigatorul de prunci: „paduchi sub piele”, iar dupa dansul, Spania a decazut mereu si nu s-a mai ridicat niciodata.

Iata un argument destul de bun al suficientei de sine, al bigotismuluifanatic, plin de nenumarate crime si sange, manifestat prin ura ucigatoare de oameni, bazat pe mijloace de teroare ca sa se impuna un crestinism fortat.

Intrebam Apusul: „Oare asa ne-a invatat Hristos?” Unde este iubirea de oameni a lui Iisus? Si, unde este rabdarea pe care trebuie sa o avem pana la jertfa, pentru fratii nostri mai slabi?…

Iata, unde l-a dus pe Filip ingustimea fanatica a suficientei de sine. De aici reiese ca acel care este cazut in aceste extreme ale sectarismului, nu-si da seama de aceasta orbire si ascultand de o vraja vrajmasa, impinge in ingustimea sa lucrurile pana la absurd, prabusindu-se in abisul faradelegilor si cazand din Crestinismul prin calcarea iubirii de oameni.

Oricine care este afumat de o vraja vrajmasa sectara, lupta pentu ca sa-si faca cati mai multi prozeliti, face un prozelitism inflacarat, ca prin aderentii ce si-i castiga, sa poata, azi sau maine, sa produca „anarhie”, prin razbunare si ferocitate.

Sectarismul este o vraja vrajmasa, care lupta impotriva pacii lui Hristos, impotriva dragostei Lui, care i-a legat pe toti Crestinii de veacuri pana pa sfarsitul veacului acestuia.

Spiritul anarhic sectar este izvor al rautatii care ia pacea de pe pamant si pustieste inima de iubirea lui Hristos. Prin ingustimile lui, Credinta se pustieste, ateismul se generalizeaza, dreptii se desavarsesc si „Judecata cea de pe urma” se grabeste.

Ateismul este ultima faza a sectarismului. Acesta tinde sa cotropeasca tot pamantul, si atunci cand va reusi ca toti supravietuitorii acestei lumi, cu voie si fara de voie, sa afirme negatia lui Dumnezeu, negatia nemuririi, negatia invierii si a Imparatiei lui Dumnezeu, dupa o vreme foarte scurta se va izbi de aparitia cea infricosata a lui Iisus Hristos, ca Judecator al lumii si Imparat al Crestinilor. Atunci fiecare isi va primi plata ostenelilor sale (Apocalipsa 20:13) pentru o vesnicie fara de sfarsit.

Ce sa cerem de la Dumnezeu


Ce sa cerem de la Dumnezeu
(Luca 11:9-12)

E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva ca pe om il poti cunoaste mai bine dupa intrebarile pe care le pune, decat dupa raspunsurile pe care le da. Cuvantul se poate construi si mai restrans, din punct de vedere religios.

Adancimea lui Dumnezeu intr-un om sau superficialitatea (cat de la suprafata este Dumnezeu in om) o poti cunoaste din lucrurile pe care le cere, mai bine din cuvintele pe care le spune

Unii nu-I cer nimic
Altii Ii cer nimicuri;
Unii Ii cer socoteala;
Altii, sa faca El ce vor ei!
Iar altii, sa nu existe in fata lor;
Si pomelnicul s-ar putea lungi.

Prescurtam. In aceasta privinta, sfintii ajungeau unii ca ingerii, care unindu-se intru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea nici nu-I mai cereau nimic. Asa se aseamana inceputurile si sfarsitul credintei: unii nu-I cer nimic sau Ii cer nimicuri, iar ceilalti, sfintii, nu-i mai cer nimic. Sfintii cei mari, din desavarsita credinta in Dumnezeu, nu mai cereau nici macar mantuirea. Smerenia acestora atinsese desavarsirea. Totusi, mantuirea, desavarsirea, e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru – iertarea lumii – se roaga si Sfintii din cer.

Asa-s ingaduite si randuite lucrurile, ca e destul sa se decida cineva in mod profund pentru motivarea sa in existenta, pentru Iisus, si indata ii curg impotriva toate motivele simplificate, droaia de nimicuri, vrand sa-l deruteze, sa-i dovedeasca hotararea o usuratate. Dar a vinde si a da de pomana toate „nimicurile” lumii, inseamna ca Duhul Sfant, care sufla unde vrea, te-a usurat de ele, inseamna ca zarea constiintei tale s-a limpezit, grija vietii nu mai sunt spini ci numai roade – „crinii campului”. Si in tarina, in pamantul inimii, in inima crestina, rasare Iisus, sadit acolo la Sfantul Botez si da vietii tale sensul de la obarsie.

Iata pentru ce se roaga Imparateasa Maica si pentru ce se face bucurie mare in ceruri.

Nu esti departe de imparatie


Nu esti departe de imparatie

Aceasta este pozitia carturarului, care L-a intrebat pe Iisus: „Care este cea mai mare porunca din lege?”, (Marcu 12:28-34).

Se vede ca avea carturarul indoielile lui privitoare la valoarea jertfelor si arderilor de tot, despre care s-a si exprimat ca nu eu nici un pret. In fata carturarului disparuse si rostul de simbol si rostul de icoana nedesavarsita a ceea ce avea sa fie „adevarat”, cu rost si cu putere. Simplificarea jertfelor, ceremoniilor, formalismul si cine stie pana unde ar mai fi mers cenzura.

Iisus ii raspunde la intrebare rezumand Legea la cele doua porunci: la iubirea de Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si din toata puterea, si la iubirea de aproapele, de oameni. Totusi este semnificativa exprimarea acestei porunci prin cuvant: iubirea lui Dumnezeu este porunca data de implinit, „din toata inima”. O porunca repartizata si pentru facultatile sufletului, data in totalitate sau colectiv „sufletului” ca intreg. Este data si cunostintei si constiintei, sau entuziasmului si vointei sau chiar ratiunii.

Cautarea lui Dumnezeu, urmarea lui Dumnezeu potrivit cu fiecare facultate in parte si cu toate unificate, este o porunca initiala sau fundamentala. Poate ca toacmai aceasta cautare a lui Dumnezeu, la tensiuni ultime si totale, este ceea ce creste sufletul din imparatia veacului acestuia in Imparatia lui Dumnezeu; decat ca nu-i destul sa stii aceasta, ci mai trebuie sa fii existential angajat in aceasta drama a iubirii si stiintei.

Carturarul a confirmat raspunsul Mantuitorului cam dintr-o oarecare „superioritate” a omului, care-si permite sa cantareasca pana si raspunsurile lui Dumnezeu.

Iisus, vazand ca are cumpana critica si deosebeste bine porunca iubirii de practicile jertfelor, i-a zis: „Nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu”.

Enigmatic cuvant. Poate ca tocmai de aceea cuprinde o multime de raspunsuri. Intre oamenii sortiti potopului si Noe, din corabie, nu erau la mijloc decat cateva sute de ani, cat a lucrat Noe corabia in ochii lor, si grosimea corabiei. Intre cele cinci fecioare intelepte si cele nebune, diferenta era o aprovizionare cu ulei. Intre cei doi talhari de pe cruce, diferenta intre destinele lor vesnice era data de cateva cuvinte (rostite din inima).

Carturarul avea Imparatia lui Dumnezeu in fata si vorbea cu „Ea”, dar n-o vedea cu ochii. Nu era departe de Imparatia lui Dumnezeu, dar nu era in Imparatie. Ce folos ca, urmarit de o fiara spaci pana la usa unei case in padure, dar n-ai avut grija ca sa iei cheia de casa. Dar Iisus e nu numai cheia ci si usa Imparatiei de scapare.

Sunt multi carturati „aproape de Imparatia lui Dumnezeu:. Sunt toti cei care cred in Dumnezeu, dar nu cred in Iisus Hristos. Acestia au simplificat tot aparatul religiei, ca odinioara carturarul cu care a vorbit Iisus. Au ramas cu un „dumnezeu” abstract, care nu le cere mai mult decat sa-i recunoasca existenta. Se multumesc foarte bine cu un „dumnezeu” pe care il deduc ei, creat de ei, chiar un „dumnezeu” al lor, desi absolut, inaccesibil, daca nu chiar inexistent.

Fara revelatia lui Dumnezeu in Iisus Hristos si fara angajarea personala in toate consecintele concrete ale acestei Revelatii, carturarii raman pe dinafara de imparatie”.

Pastorii si oile


Pastorii si oile
(Matei 18:17)

Chemarea Apostolilor tere mult seamana cu trimiterea lor. Astfel, la chemarea lui Iisus, acestia au lasat toate: pesti, corabie, casa, parinti si toata grija vietii acesteia. Cum s-a putut aceasta? Nu e decat o singura explicatie: au avut o straluminare de suflet, prin care au cunoscut in Iisus pe Dumnezeu. Si Dumnezeu e mai presus de pesti, parinti, nevasta, copii, viata…

In oamenii acestia era de mai inainte intrebarea dupa Dumnezeu. Cand s-au intalnit cu Iisus, s-au intalnit cu raspunsul. SI acum raspunsul la intrebarea lor, la asteptarea de milenii a unui neam, era nu o vorba, ci o fiinta – Iisus – nimic nu-i mai putea retine de a urma acestei Fiinte desavarsite, dupa care de fapt tanjeste tot omul din strafundurile fiintei si de la obarsiile timpului, pana la sfarsitul lumii.

Deci, pe aceasta tanjire profunda dupa adevar, pe intrebarea dupa Dumnezeu, s-a intemeiat ucenicia lor. Evanghelia spune ca primul lucru pe care l-a facut Iisus dupa chemarea celor dintai ucenici a fost invatatura ce le-a facut-o cunoscuta despre Imparatia lui Dumnezeu (Matei 4:23).

Trimiterea Apostolilor in lume a fost ca si chemarea: „fara traista, fara punga si toiag”. „Mergand, invatati toate neamurile sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua”, (Matei 28:19-20). Aceasta-i apostolia, urmarea lui Iisus si invatatura Imparatiei lui Dumnezeu, intr-un cuvant, invatatura si trairea Adevarului.

De acum usor ne putem da seama ca apostolia e trimiterea oilor in mijlocul lupilor. Iar o vorba de a noastra zice ca in lumea aceasta, adevarul umbla tot cu capul spart.

Sa trecem la situatia concreta.

Dreptul de a invata, a propovadui si a boteza, precum si puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor, le-a dat Iisus celor 12 Apostoli, drept din care a cazut Iuda si a fost inlocuit cu Matia si pe urma cu Sfantul Apostol Pavel.

Prin aceasta se stabileste limpede ca oamenii, desi toti sunt frati si fii ai aceluiasi Parinte, in privinta spalarii oamenilor de pacate, in privinta invataturii Imparatiei lui Dumnezeu sunt imparatii in doua – paastori si oi: in pastori si turma; unii cu raspunderea si altii cu ascultarea.

Si pastorii Bisericii sunt datori cu ascultarea unii de altii in Sintele soboare (Sfintele sinoade). Si toti pastorii, urmasii legiuiti ai Apostolilor, sunt datori cu ascultarea de Pastorul cel Mare. Aceasta este randuiala instituita de Dumnezeu.

Oamenii, insa, sunt oile cele mai greu de pastorit. Nu sunt toate oi, mai sunt si berbeci si tapi; in veacul acesta oile sunt amestecate cu caprele si multe oi se transforma in capre. Nimic mai impartit pe lume decat parerile oamenilor asupra Adevarului. Oare este vina Adevarului? Dumnezeu a stiut aceasta infirmitate a omului in fata aflarii Adevarului curat, de aceea a dat Bisericii si slujitorilor ei legiuiti – lor singuri – grija invataturii Lui curate.

Nu tuturor le e data talcuirea Sfintelor Scripturi, ci numai ierarhiei Bisericii. Nu tuturor si nu oricui ii este data aducerea Sfintelor Jertfe iar Taina dezlegarii de pacate nu le este data nici ingerilor ci numai preotilor si arhiereilor.

Scriptura nu se talcuieste cum il taie capul pe fiecare!, striga Sfantul Apostol Pavel. Adevarul nu se infatiseaza cum i se naluceste oricarei minti intamplatoare. Crestinismul nu este ceea ce poate stramba fiecare neputincios din el, nu este o religie ce poate fi sucita de fiecare neputincios. Este un duh vrajmas care intuneca mintile oamenilor si ii rascoala pe uniii impotriva neputintelor omenesti ale pastorilor, dandu-le impresia ca nu sunt obligati sa asculte de ei ( de preoti), fiindca au pacate. Iisus n-a avut nici un pacat si cu toate acestea ce putini L-au ascultat!

Este un cerc vicios in care se incurca sufletul multora, prea multor oameni: cercul ratacirilor. Acestia, din diferite „motive”, nu vor sa asculte de preotii Bisericii. Drept aceea, neascultand invatatura dreptei credinte si a vietii in Dumnezeu, isi strica mintea cu parerile lor. Asa se cufunda in pacate, din neascultare. Omul se intuneca dinspre adevar si ia ratacirea de buna. Unii se trezesc ca au trait in ratacire. Vrajmasul, de care prin amagire au ascultat, nevrand sa-i  piarda din gheare, le pune inainte neputintele omenesti ale slujitorilor legali ai Bisericii, acoperindu-le adevarurile si harul. Si asa ii duce de minte sa-si faca singuri „credinta”, o pocainta care trece peste Taina Pocaintei administrata valid exclusiv prin preoti si arhierei, indiferent de neajunsurile lor de oameni. Asa s-au nascut si se nasc toate ereziile si sectele. Neascultarea de Biserica (Matei 18: 15-18), este caderea din crestinism, dupa insusi cuvintele Mantuitorului: „de nu va aasculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames”, (Matei 18:17).

Se plang credinciosii ca nu prea aud cuvant puternic, cuvant ziditor de suflete. Un Sfant Parinte da urmatorul raspuns: „Din inmultirea neascultarii, s-a imputinat cuvantul intre oameni”. Asa se nasc smintelile, pentru ca este o inclinare a mintii spre smintire de care este vinovat deopotriva si cel ce se sminteste, pentru ca nu si-a curatit ochiul ci l-a aburit cu tot felul de pacate, pe care si le prelungeste pe fata propriilor lor pastori. Asa se razleteste oaia de pastor, si razletita – abia, abia daca scapa nemancata de lupi.

Toata zdroaba  (stradania, oboseala, truda…), pastorilor Bisericii, deci, este aceasta invatare uniforma a imparatiei Adevarului care lor le este data in grija. Toata zdroaba pastorilor Bisericii invatatoare este aceasta unificare a credinciosilor cu viata lui Iisus – Pastorul turmei, este lupta Bisericii impotriva ratacirilor mintii de la Adevar, este lupta ridicarii credinciosilor din robia neguroasa a superstitiilor la intelegerea larga si luminata a crestinismului.

Crestinismul este o conceptie de viata, este modul de viata a lui Iisus, conceptie pe care nu a zdrumcinat-o nimic din cele ce s-au petrecut impotriva crestinismului vreme de 2.000 de ani.

Toate celelalte intelegeri ale lumii si vietii s-au invechit si s-au stins. Singur crestinismul este mereu nou, mereu divin. O dovedeste focul ce i s-a deschis impotriva in toate veacurile. Drept aceea, stiind ce comoara de mantuire avem in Biserica, stati uniti: Turma si Pastori, chiar daca, uneori, pastorii trebuie sa-si mai certe oile.

„Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor, certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia”, (2 Timotei 2:24-26).

Fratilor, iesitit din sminteli, iesiti din superstitii, ce nu-s decat credinte desarte. Crestinismul e luminos si in lumina vietii lui Iisus, asa cum il propovaduieste Biserica, prin preotii ei, urmasii Apostolilor, avesti raspunsul fara greseala in toate imprejurarile posibile ale vietii.

Fratilor, ascultati de Biserica, fiindca cei ce asculta de preotii ei – asa cum sunt – de Dumnezeu asculta.

Acesta-i talcul ucenicilor, care au lasat corabia cu pesti ca sa ajunga lucratori in Corabia Bisericii, Corabia mantuirii neamurilor.

Despre durerile oamenilor


Despre durerile oamenilor

Lucrul care ii arde pe toti este pocainta – pocania – pe care o trimite Dumnezeu, ori vrem, ori nu vrem. De aceea este bine ca sa ne pocaim de buna-voie, sa nu asteptam sa ne trimita Dumnezeu pocainta prin necazuri de tot felul, caci pricinile pentru care ne trimite Dumnezeu necazurile sunt pacatele noastre. Deci, daca patesti necazuri in viata, afla ca ai facut greseli. Necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi.

Acum sa va dezvelesc cateva feluri de pacate, ca astfel sa pricepeti insasi durerile voastre.

I. Betesugurile trupului.

Din trei pricini se imbolnaveste trupul:

1. De otravuri din lipsa postului.
Carnea este o otrava, si se mistuie tot cu ajutorul unei otravi care este fierea.

2. Din nastere, pentru ca fie mama sau tata nu a fost treaz cand s-a zamislit copilul. Fugiti de barbati ca de foc cand sunt ametiti de bautura.

3. Din desfranare, pentru ca trec masura cuvenita si incep sa-i doara spatele, spinarea, selele, slabesc nervii, devin iuti si nerabdatori. Toate acestea, pentru ca nu si-au infranat poftele (puterile). Este tocmai ca bogatul care saraceste. Asa si trupul care si-a mancat toata vlaga.

II. Vrajba in casa.

Ascultati pricinile pe care le au si apoi ce sa faca, ca sa nu le mai aiba. Vrajba in casa vine din pacate. Toate isi au izvorul in pacate.

1. Neaparat vine vrajba in casa daca casatoria s-a inceput cu stangul, adica cu desfranarea.

2. Mai vine, apoi, daca sotii traiesc in casatorie nelegitima, sau fara cununie bisericeasca. Este un prim pacat, pe care toti il platesc cu vrajba. De aceea, toti trebuie sa intre in cumintenie si sa se legiuiasca daca sunt asa.

3. Din curvii enmarturisite, facute inainte sau dupa casatorie. Astfel au intrat intr-o casa noua cu o pecete draceasca pe trupul si pe sufletul lor si, pentru ca nu s-au marturisit, acel pacat are sa le sparga casa, tocmai pentru ca n-au omorat pe diavolul, care este cel care facea acest lucru.

4. Lacomia de avere a unui parinte cand si-a maritat fata sau si-a casatorit feciorul. O asemenea casatorie nu tine pentru ca s-a facut cu o lucrare a diavolului. De vei marita fata ta numai pentru avere, casatoria lor va sfarsi cu vrajba sau cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cumintiti-va parintilor cu sfaturile cand va maritati fetele sau va insurati feciorii.

5. Nepotrivirea de varsta. Sunt parinti care-si marita fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este vaduva (sau divrtata – n.ed.) si inca cu un copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de varsta, caci ce poate face o fata asa tanara in fata unui vlajgan, om in toata firea. Aceasta diferenta mare de varsta este un pacat inaintea lui Dumnezeu. Si din cauza aceasta, casa aceea nu tine ci se sparge si in aceste cazuri parintii trebuie sa recunoasca, ca au dat un sfat prost.

6. Din negrija de suflet a celor din casa, din negrija de spovedanie, de Sfanta Impartasanie si de randuielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Fiindca daca nu le pazesc pe acestea, pazesc pe ale diavolului, si nu pot sa aibe liniste.

7. Din petrecere fara post. Cei ce se umplu de manie sunt cei plini de fiere, care se inmulteste in corpul omului atunci cand mananca multa carne si nu posteste. Plini de fiere fiind, se umplu de manie si astfel isi sar in cap unii la altii. Asa, pentru o vorba cat de neinsemnata, pentru o bucata de lemn ce nu e la locul ei, ii sare in cap celuilalt.

8. Si o ultima pricina este desfrnarea sotilor. Dar sotii cum desfraneaza, cand sunt legiuiti? Asa bine, caci nu mai tin seama de miercuri, de vineri, de zilele postului si de sarbatori. Nu mai tin nici o randuiala. Si bate Dumnezeu neranduiala ca sa se faca randuiala.

III. O alta din durerile noastre: paguba din curte si uite, paguba in agoniseala voastra.

Si acum, iata pricinile pentru care Dumnezeu trimite pocania asupra avutului nostru.

1. Unii din stapani le dracuie si atunci sa nu se mire daca li se implineste cuvantul, caci da Dumnezeu dupa cuvantul lor.

2. Lucreaza Duminica. Ca daca Dumnezeu n-a lucrat Duminica, nici tie nu iti este ingaduit ca sa lucrezi si daca vei lucra, vei pierde nu numa ceea ce ai lucrat Duminica ci si ceea ce ai lucrat in cursul saptamanii. Sa nu ascultati de sfatul nimanui cand este vorba de cinstirea Duminicii. Fiecare isi are socoteala lui, tu insa ai un suflet. Caci va veni vremea sa ceri apa cu bilet.

3. Si mai are paguba cel ce se uita la agoniseala sa ca la ochii din cap. Si-a lipit inima lui de lucruri pieritoare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima, nu ca sa ti-o impotmolesti cu gunoiul lumii, ci ca sa ti-o indrepti spre Tatal, Cel din ceruri. Pe El sa-L iubim, de El sa ne lipim inima, caci neasemanata este plata pe care ne-o da Dumnezeu, fata de cea data de lume. De aceea nu-ti lipi inima ta nici de propriii tai copii, caci de-i patimi durere in cele iubite peste masura, cine te va mangaia?

4. Ai cumparat din mana rea, din mana patimasa, din mana care a furat sau de la unul care a curvit. De aceea, mai inainte de a o amesteca cu ale tale, da-i putina apa sfintita, cu faina, caci sa stiti, pacatele trec si asupra pamantului pe care-l calci si asupra vitelor.

Cand a fost izgonit Adam din Rai, Dumnezeu a blestemat pamantul: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: “Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! In sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”, (Facere 3:17-19). Iar femeii i-a zis: Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni”, (Facere 3:16).

O greseala a noastra atarna asupra intregii averi.

5. Cineva se tine cu vraji asupra ta, iar tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Cineva lucreaza cu diavolul asupra ta si asupra vitelor tale si atunci si tu tanjesti si vitele tale. De ce nu pot lucra aceste puteri? Pentru ca tu n-ai ocrotirea lui Dumnezeu. Si ca sa nu mai poata lucra duhurile rele, curateste-ti trupul tau prin post, fa sfestanie, pune-ti o Sfanta Cruce in curte si roaga-te lui Dumnezeu sa te ocroteasca.

6. Mai poti avea necazuri si din cauza ca in curtea in care stai tu, sau pe pamantul pe care-l lucrezi apasa juraminte, blesteme sau nedreptate: sa luati seama, sa nu taiati o brazda, din pamantul care nu este al vostru, caci aduce moarte, dar se mai poate sa ai asupra curtii si alte pacate. Poate ca ai cumparat aceasta curte cu bani munciti intr-o vreme cand poate traiai in desfranare. De acesti bani, desi i-ai muncit, nu te vei putea folosi, caci si asupra lor atarna si apasa pacatele de cand i-ai muncit si te urmareste Dumnezeu pana in panzele albe. Pentru ce? Pentru ca nu te marturiesti, pentru ca tii serpii in san si Dumnezeu lasa sa te muste.

7. Apasa blestemele parintilor sau ale altuia asupra casei tale si asupra ta sau, ce este si mai des, copiii lepadati si ingropati ici, colo. Ba in gunoi, ba langa o altoaie. SI lepadarea copiilor este pacat strigator la cer.

8. Stapanii au pacate nemarturisite din tinerete sau mai pe urma si nu le-au ispasit, ca nu-i destul sa le si ispatesti de bunavoie. De aceea vine bataia lui Dumnezeu asupra voastra, peste tot, pe camp, peste vite si peste tot lucrul mainilor voastre.

IV. Copiii indraciti, neascultatori, necredinciosi si desfranati.

Toti parintii, luati aminte, ceilalti de asemenea fiti cu mare bagare de seama ca sa nu cadeti in astfel de greseli, cand va va veni randul. Copiii indraciti vin din urmatoarele pricini:

1. Parintii nu au pazit postul si nu s-au putut infrana de la poftele trupesti si asa au calcat zilele si timpurile neingaduite care sunt: Miercurea, Vinerea, Duminica, sarbatorile de peste an si posturile intregi. Toti copiii care rezulta sunt neascultatori si indaratnici, pentru ca nici parintii lor nu au ascultat de poruncile lui Dumnezeu de a pazi zilele sfintite.

Intrebati-va cugetele si va vor spune ce este ingaduit. Astfel, ii veti vedea plangand si veti plange si voi si asa veti ispasi pacatul in care i-ati zamislit. Desigur ca va doare, daca nu le-ati fi facut nici nu v-ar fi durut.

2. Mamele nu s-au pazit pana la curatenie deplina si asa se nasc copii plini de bube si pot muri. Si daca in vremea aceea tata a mai fost si beat, se naste un copil care va fi slabanog fie cu mintea, fie cu trupul, fie cu amandoua. Si iata cum vei avea pocania de la Dumnezeu cu propriul tau rod.

3. In vremea sarcinii nute-ai pazit de barbat, de aici multi copii se nasc morti sau mor de tineri sau daca traiesc aluneca in curvie, pentru ca s-a intiparit pecetea curveasa pe ei inca din pantecele mamei lor.

Se gasesc acestea in Sfanta Scriptura, caci toate prin cate trece mama, in vremea celor 9 luni de sarcina, fie bune, fie rele, se intiparesc si in copil. Cand va creste mare, toate ii vor rasari in cale.

Despre copiii lepadati


Despre copiii lepadati

Alta durere pe care o aveti voi, mamelor, tatilor, sunt copiii lepadati. Acesta este un pacat strigator la cer. Este uciderea la mijloc, si nu este cu nimic mai usoara.

Ascultati toti cu luare aminte: sangele lor cere razbunare. De asemenea, nu vei avea noroc cu ceilalti, ci numai plans si jale. Razbunarea sangelui varsat se face fara mila, ori ti-i ia Dumnezeu si pe ceilalti, ori vor cere insusi capul mamei.

Stiti bine ca aceasta se intampla la multe mame (ucigase) atunci pe loc. Iar aceasta asa se tocmeste ca atata suparare vei avea in casa, ca iti pierzi cumpatul si uiti de marea mila a lui Dumnezeu ce o are cu toti pacatosii, si se apropie diavolul de tine si iti baga in cap gandul sa-ti iei lumea in cap si sa-ti faci capatul. Acesta este glasul impotriva tuturor celor care fac asa. Mare ispitire patesc mamele care fac asa, care au ucis copii. Iar daca vrei sa scapi tu si ceilalti copii, pe care i-ai facut, trebuie sa pui in loc tot atatia copii, ai altor femei sarace si sa-i botezi, iar daca nu, ia-i si botezati gata si sa ingrijesti de dansii ca pe copiii tai, cu imbracaminte, cu incaltaminte, faina, bani de scoala, pana ce sunt in stare sa-si castige painea, si ce scoti din copii tai, aceea sa iasa si din aceia. Iar toate necazurile pe care le vei avea in vremea aceasta, fie pentru ei, fie de la ei, sa le rabzi pe toate, nadajduind in mila lui Dumnezeu, ca iti va ierta pacatul, caci prin rabdare ispasesti pacatul. Iar milostenia cu osteneala biruie inaintea judecatii.

Acesta este un cuvant de mangaiere pentru voi, dar faceti intocmai, caci fata de Dumnezeu nu te poti plati cu minciuni. Si-ti va spune diavolul ca ai dat destul, numai asa, ca sa te bage dator, ca sai fii si lui datornic, sa nu-ti platesti fata de Dumnezeu datoria. Si sa inveti pe cele tinere sa nu faca si ele asa cum ai facut tu, pentru ca tu stii cu cata infrigurare patimesti in sufletul tau.

Vrei copii pitini, nu lasa pe barbatul tau sa se atinga de tine. Insa, ca sa puteti face lucru acesta, trebuie sa va infranati cu postul, iar eu zic cu foamea. Caci trupul acestuia de pe noi nu-i pasa, daca ne baga in focul iadului. De aceea, ar trebui ca nici noua sa nu ne pese de poftele lui, ci sa le mai ucidem cu postul.

Te sfatuieste barbatul sa ucizi copiii? Sfatul este ucigas, nu-l asculta, ci mai bine rabda sa fii alungata de la casa lui, si Dumnezeu va vedea osteneala ta, si nu te va parasi, ci te va milui, de vei fi vrednica. In toate acestea de pana aici se incurca oamenii care nu postesc, caci acestia sunt izbiti de toate relele ce de la stomac incep, iar eu va spun ca si de la brau in jos.

Prin urmare sa va pocaiti si sa nu mai pacatuiti. Sa alergati la spovedanie curata si la Sfanta Impartasanie, caci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastra su asupra avutului vostru. Nu uitati, insa, caci postul este poarta, iar patrafirul este usa. Iar cu acestea vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fara de care nu putem face nimic, „Marturisi-voi asupra mea Domnului faradelegea mea si indata Ti ai ridicat pedeapsa pacatului meu”, (Psalmul 31:6). Asupra noastra atarna padeapsa pacatului si urmeaza sa-l ispasim si sa-l scoatem din obicei. „De aceea, toata sluga sa se roage la vreme, chiar potop de ar veni sa nu-l poata potopi”. Vedeti cum trebuie sa fie asezamantul mintii, inimii si trupului vostru, curatite, caci Dumnezeu nu pazaste trupul spurcat, inima si mintea cu viclesug, iar daca ne indreptam, zilele se insenineaza si ne vom bucura.

Daca veti fi si implinitori, nu numai ascultatori, se vor urni necazurile din loc si nici eu nu am batut toaca la urechile surzilor. Mai sunt inca multe de dezbatut cu ajutorul lui Dumnezeu, dar nu se pot toate dintr-o data, ci pe rand, si cu cat le veti auzi si le veti citi mai des, cu atat le veti tine minte mai bine.

Osandirea iertarii


Osandirea iertarii
(Ioan 8:3-11)

Fariseul – dreptul, dupa parerea sa –  osandea in cugetul sau pe pacatoasa, nu pacatul.

Iisus – Dreptul, dupa adevar – arta pe pacatoasa, pentru ca se pocaia de pacatele sale. O ierta fiindca singura isi osandea pacatele sale.

Osandirea din ochii fariseului interzicea pocainta femeii. Dupa fariseu, dupa punctul de vedere fariseic, nu exista convertire. Poate ca de aceea a lepadat Iisus dreptatea mioapa a fariseilor.

Dar osandirea tot nu are indreptare. Ricoseaza in ea chiar si tactica divina, caci fariseul osandea iertarea pe care o dadea Iisus femeii, adica Il osandea pe Dumnezeu Insusi, pentru ca o ierta. Cine stie, daca nu la farisei s-a gandit Iisus cand a zis ca vor fi judecati cu judecata cu care judeca?

Fariseul era solipsistul – adept al conceptiei filozofice conform careia singura realitate ar fi eul, constiinta individuala, intreaga lume exterioara existand numai in aceasta constiinta, (eroul) vremii sale, care se credea pana si criteriul lui Dumnezeu.

Ce trufie groaznica gasesti in cate unii „drepti”! Nu in zadar a zis Iisus ca mai are bucurie se face in cer pentru un pacatos care se intoarce, decat pentru 99 de drepti.

Nu in zadar se zice ca cea mai primejduita este mantuirea „sfantului”. De aceea sfintii adevarati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti ci tin mortis ca-s pacatosi.