Despre Taina Sfantului Botez


Despre Taina Sfantului Botez

Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5).

Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la o viaţă spirituală nouă şi devine membru al trupului tainic al Domnului, al Bisericii lui Hristos.

Botezul din apă şi din Duh îşi are originea în profeţiile Vechiului Testament, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a venit să împlinească tot ce s-a proorocit în Lege şi în prooroci (Matei 5, 17). Incepându-şi lucrarea Sa mesianică, Domnul nostru Iisus Hristos a făcut o mulţime de semne şi minuni dumnezeieşti, tămăduind bolile şi scoţând demonii din cei ce îl rugau. Vestea minunilor s-a dus departe, punând pe gânduri pe mulţi, căci aşa ceva nu se mai pomenise (Matei 9, 32-38; Ioan 9, 32-33), şi în acest context de împrejurări, Sfânta Scriptură ne spune că între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: învăţătorule, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către el: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân ? Oare poate să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este… (Ioan 3, 1-6).

Deci naşterea din nou înseamnă nu a intra din nou în pântecele maicii, ci a avea botezul din apă şi din Duhul Sfânt, pe care l-au primit şi îl dau apostolii Domnului, cărora le-a zis Domnul după învierea Sa: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 15-16); şi în altă parte spune: …mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19-20).

Iată dar că botezul cu apă şi cu Duhul Sfânt este obligatoriu pentru «orice făptură» şi nu numai pentru unii, cum spun sectarii cei rătăciţi.

Sectarul: In Sfânta Scriptură numai două Taine sunt pomenite: Botezul şi Cina Domnului; celelalte pe care le-ai înşirat dumneata până acum sunt nişte născociri omeneşti şi de aceea noi nu le putem admite. Iar cât priveşte botezul, nu este o taină, ci un simbol, o lucrare simbolică în care se închipuieşte curăţirea de păcate şi prin care numai se întăreşte credinţa, fiind doar o dovadă pe care o dă cineva în afară, pentru faptul că a făcut pocăinţă, sau este o moştenire, o pecete a pocăinţei. Dar curăţirea păcatelor nu o face botezul, ci credinţa, care prin botez este pecetluită şi confirmată.

Credinţa şi nu botezul este agentul care transformă pe om în făptură nouă, mântuindu-l, după cum rezultă din cuvintele îngerului către Corneliu, că prin credinţa în cele ce îi va spune Apostolul Petru, se va mântui cu toată casa sa (Fapte 11, 14), sau din cuvântul Apostolului Pavel către temnicerul din Filipi: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta (Fapte 16, 31). Deci credinţa este cea care a adus mântuire, iar botezul i-a urmat numai ca un simbol al convertirii şi al credinţei sau ca o pecete a terminării pocăinţei.

Preotul: Botezul creştin este o Taină sfântă, iar nu un simbol, deoarece Mântuitorul a numit Botezul «naştere de sus», in urma căruia omul se curăţeşte de păcate şi se sfinţeşte (Ioan 3, 3-7). Sfântul Apostol Pavel îl numeşte «înnoire» a vieţii (Rom. 6, 3-5), făcută prin lucrarea Sfântului Duh (Tit 3, 5). Apostolul Petru spune şi mai lămurit că botezul este împărtăşit spre iertarea păcatelor (Fapte 2, 38) şi că nu este numai un simbol sau o spălare a trupului care să închipuiască spălarea sau curăţirea sufletului – cum vi se pare vouă, sectarilor – ci este o naştere adevărată. Botezul, zice el, vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu… (I Petru 3, 21).

Chiar şi dacă nu ni s-ar spune, ar fi totuşi de la sine înţeles că toate aceste urmări ale botezului se fac prin lucrarea Sfântului Duh, şi astfel Botezul nu este un simbol, ci o Taină, adică o lucrare pe care o face Dumnezeu asupra noastră prin apa sfinţită.

Despre Botez ni se mai spune că poate fi săvârşit numai de apostoli sau de cei ce au darul preoţiei, pentru că numai apostolilor le-a poruncit Mântuitorul să boteze (Matei 28, 19) şi numai despre ei şi despre persoane care au avut darul preoţiei ni se spune în Sfânta Scriptură că au botezat (I Cor. 1, 16; Fapte 8, 36-38; 16, 12-15; 16, 32-33 ş.a.). Iar despre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii ţi-am răspuns mai pe larg în discuţia anterioară.

Sectarul: Botezul trebuie să fie aplicat numai adulţilor, pentru că, pe de o parte, cei ce-l primesc trebuie să aibă mai întâi credinţă şi pocăinţă şi abia apoi să se boteze, iar, pe de altă parte, cei ce îl aplică trebuie mai întâi să propovăduiască credinţa şi pocăinţa şi abia apoi să boteze. Căci iată ce spune Sfânta Scriptură propovăduitorilor: …mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă… (Matei 28, 19-20). Deci întâi trebuie să propovăduiască şi abia apoi să boteze. Iar despre cel ce voieşte să primească Botezul, zice: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16). Altă dată li se adresează direct şi le zice: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2, 38). Deci cel ce vrea să primească botezul, trebuie mai întâi să aibă credinţă şi să facă pocăinţă.

Preotul: Nu este deloc aşa cum rău cugeti dumneata. Am spus de la început că Botezul creştin îşi are originea în Vechiul Testament. Astfel, Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam când acesta era în vârstă de 99 de ani şi, între altele, i-a spus că pe toată partea bărbătească să o taie împrejur, iar pe copiii de parte bărbătească ce se vor naşte de aici încolo, să-i taie împrejur în a opta zi de la naştere. Iar cel ce nu se va tăia împrejur să fie nimicit (Fac. 17, 10-14). Deci Dumnezeu nu i-a zis lui Avraam pentru copii şi tineri, să se taie împrejur când vor fi maturi, sau ca el, de 99 de ani, ci toată partea bărbătească, de orice vârstă ar fi, să o taie împrejur, iar pe nou-născuţi, a opta zi după naşterea lor. Voi, sectarilor, ziceţi că botezul pruncilor nu are valoare, căci ei nu ştiu când au fost botezaţi. Dar ce ştia Isaac, pruncul lui Avraam, la opt zile? Desigur, nimic. Dar ştiau tatăl şi mama sa şi de aceea Isaac, când s-a făcut mare, n-a spus că el nu ştie când l-au tăiat împrejur şi că trebuie să-l taie din nou împrejur, ci i-a crezut pe părinţii lui. Aşa trebuie să fie şi Botezul – cum de fapt practică Sfânta Biserică Ortodoxă -, ştiut fiind că tăierea-împrejur închipuia Botezul din Legea Nouă (Col. 2, 11-13). Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat cu botezul Legii Vechi, la opt zile după naşterea Sa (Luca 2, 21).

Altă preînchipuire din Vechiul Testament prin care se arată că la plinirea vremii trebuie să se boteze şi copiii, este scoaterea israeliţilor din Egipt şi trecerea lor prin Marea Roşie, de la bătrân până la cel mai mic prunc. Că aceasta închipuie botezul tuturor, adevereşte şi marele Apostol Pavel, zicând: Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii nostril (israeliţii) au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare. Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare (I Cor. 10, 1-2). Va să zică «toţi», deci şi copiii, căci Moise spunea lui Faraon: Vom merge cu cei tineri şi cu cei bătrâni ai noştri, cu fii noştri, cu fiicele noastre… (Ieş. 10, 9). Aşa încât norul şi marea (apa) însemnau «apa şi Duhul Sfânt», în care trebuie să fie botezat oricine (Ioan 3,5).

Trecând la Noul Testament, auzim pe Domnul nostrum Iisus Hristos spunând apostolilor, înainte de răstignirea Sa, că Tatăl le va trimite pe Mângâietorul, adică pe Duhul Sfânt, în numele Fiului şi îi va învăţa toate lucrurile (Ioan 14, 16-17, 26). Şi venind Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii (adică Duminica), la ora nouă dimineaţa, peste apostoli, ei au propovăduit poporului ceea ce-i învăţa Duhul Sfânt, spunându-le să se pocăiască şi fiecare din ei să fie botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos, căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri… Şi au fost botezate ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 39, 41).

Auziţi voi, sectarilor, şi să vă intre în urechi adevărul acesta: vouă este dată făgăduinţa (Botezului) şi copiilor voştri. Deci şi a copiilor, nu cum rătăcit învăţaţi voi pe oameni. Şi când spune că s-au botezat, nu spune că au botezat trei mii de bărbaţi şi de femei, ci «trei mii de suflete», ceea ce înseamnă că au fost şi copii de ai celor botezaţi. Desigur, Apostolii predicau celor mari, însă, fiind ei inspiraţi de Duhul Sfânt, spuneau că şi a copiilor este «făgăduinţa», şi ascultătorii credeau, ca şi Avraam lui Dumnezeu.

Iată câteva cazuri de familii botezate cu copiii lor: Lidia a fost botezată şi ea şi casa ei (Fapte 16, 14-15); temnicerul, luându-i la sine (pe Pavel şi pe Sila), în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată (Fapte 16, 33); Crispus, mai-marele sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa sa (Fapte 18, 8). Iarăşi zice Sfântul Apostol Pavel: Am botezat şi casa lui Ştefana (I Cor. 1, 16). Când zice «toată casa», se înţelege de la sine că este vorba de toată familia, până la cel mai mic, după cum zice Isus Navi: Eu însă şi casa mea vom sluji Domnului… (Iosua 24, 15).

Domnul Hristos a arătat, de asemenea, că trebuie botezaţi copiii de mici, deoarece atunci când I-au adus nişte copilaşi ca să Se roage pentru ei, iar Apostolii opreau pe cei ce i-au adus, Domnul i-a certat, zicându-le: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerului. Şi punându- Şi mâinile peste ei, S-a dus de acolo (Matei 19, 13-15). Deci dacă Dumnezeu cheamă şi pe copii de mici la mântuire, pentru ce voi, sectarilor rătăciţi, vă lepădaţi de ei şi îi opriţi de a veni la Dumnezeu prin Sfântul Botez? Vai de cei cărora le mor copiii nefiind botezaţi prin apă şi prin Duhul Sfânt, căci cei ce nu au fost botezaţi se vor osândi (Marcu 16, 15-16).

Sectarul: Da, dar copiii numai cu Botezul, fără credinţă, nu se pot mântui! Scriptura spune nu numai despre Botez, ci şi despre credinţă că este trebuitoare spre mântuirea cuiva. Auzi ce zice: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 15-16). Deci este clar: copiii, neavând credinţă, nu au nici dreptul de a fi botezaţi.

Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spuneţi voi, sectarilor rătăciţi de la adevăr şi orbi la înţelegere. Intr-adevăr, copiii nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi, dar nici nu pot tăgădui şi nici nu pot refuza pe Hristos. Nu se mântuieşte numai acela care crede, ci el trebuie să se şi boteze. Aşa cum în Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinţei părinţilor, tot aşa Botezul se face pe temeiul credinţei părinţilor sufleteşti, care sunt naşii (Marcu 9, 36-37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii lor. Naşii sunt persoane în vârstă care însoţesc pe prunc la botez şi fac cuvenita mărturisire de credinţă în locul lor. Naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncilor care se botează şi care se nasc prin Botez la o viaţă nouă în Duhul.

Aşa cum părinţii trupeşti ai pruncului l-au născut pe el spre viaţa trupească, după cum scrie: Ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6), tot aşa naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncilor care se botează, garanţi şi chezaşi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale, garantând că pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios.

Sectarul: Dar unde scrie în Sfânta Scriptură că naşii pot fi chezaşi pentru mântuirea altora şi că prin credinţa lor se pot mântui copiii?

Preotul: Mântuitorul spune: …din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot adevărul (Matei 18, 16; I Tim. 5, 19). Deci pe baza credinţei părinţilor, a naşilor şi a celorlalţi martori care sunt la botezul pruncului, preotul botează pruncul. Iar fiindcă ai întrebat unde se găsesc în Sfânta Scriptură mărturii prin care să se arate cum credinţa unora a mântuit pe alţii, din cele multe, îţi voi spune unele:

Prin credinţa sutaşului roman s-a vindecat sluga sa (Matei 8, 13). Robul nu credea, dar prin credinţa stăpânului său a dobândit de la Mântuitorul sănătatea sa.

Patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Apoi a zis: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta (Matei 9, 2, 6-7; Marcu 2, 3-12). Deci credinţa era a celor patru, nu a slăbănogului.

Pe temeiul credinţei lui Iair, Domnul a înviat copila de doisprezece ani (Matei 9, 18-25). Pe temeiul credinţei altora, Domnul a vindecat pe un mut şi îndrăcit (Matei 9, 32-34; 12, 22). Pentru credinţa canaanencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica sa, scoţând demonul din ea (Matei 15, 22-28). Tot astfel, pe baza credinţei unui tată, Domnul i-a tămăduit copilul lunatic (Matei 17, 14-18). Aşadar, acestea şi încă alte multe mărturii ale Sfintei Scripturi ne dovedesc că, pe temeiul credinţei părinţilor, a naşilor şi a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfinţire şi mântuire, după cum adevereşte acest lucru şi marele Apostol Pavel, zicând: Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios (I Cor. 7, 14).

Sectarul: Nici Hristos n-a primit botezul decât ca adult, la vârsta de 30 de ani, şi nici Ioan Botezătorul nu a botezat decât adulţi. Deci nici noi nu trebuie să aplicăm botezul decât adulţilor.

Preotul: La aceste afirmaţii ţi-am răspuns la întrebarea de mai înainte, când ai susţinut de asemenea că Botezul trebuie aplicat numai adulţilor. Iar la cele ce întrebi acum, deosebit de cele de mai sus, şi completând răspunsul de mai înainte, îţi răspund următoarele: Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani, pentru că abia atunci şi-a început activitatea publică, la o vârstă când cineva era socotit capabil – potrivit socotinţei acelei vremi – să păşească în public şi să înveţe pe alţii. Dar botezul primit de El n-a fost acelaşi cu al nostru, deoarece n-a avut acelaşi efect, acela fiind numai un botez cu apă, un botez al «pocă inţei», al lui Ioan, iar nu «cu apă şi Duh», ca botezul creştin, instituit de Hristos mai târziu. Prin acel Botez, Mântuitorul, în loc să Se curăţească de păcate, dimpotrivă, S-a încărcat cu păcate, luând asupra Sa păcatele omenirii întregi. El nu S-a botezat spre a fi curăţit de păcate – cum facem noi în botezul nostru -, pentru că El nu avea păcate, şi deci nici trebuinţă nu avea ca mai întâi să se pocăiască. Altul era rostul acelui botez şi altul este al botezului nostru.*

Iar dacă este vorba de vârstă, pentru ce voi sectarii înşivă nu respectaţi vârsta de 30 de ani? Mântuitorul n-a stabilit nici o vârstă sau limită de vârstă. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va aşeza, a arătat marea importanţă pe care o va avea lucrarea acelui botez şi de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat tuturor, deci şi copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul «cineva» cuprinzându-i pe toţi.

Cât despre Sfântul Ioan Botezătorul, este adevărat că el predica pocăinţa şi că îi boteza numai pe cei ce făcuseră pocăinţă şi că aceştia nu puteau fi decât adulţi. Dar botezul lui nu era identic cu al nostru, ci era numai un botez pregătitor, un rit simbolic sau ceremonial – cum am arătat şi mai sus -, nefiind de neapărată trebuinţă tuturor. De aceea era de prisos a se aplica şi copiilor.

In privinţa nebotezării copiilor, aş fi şi eu de părere să se boteze când vor ei, dacă ar trăi orice parte bărbătească sau femeiască cât ar vrea, până la adânci bătrâneţi. Dar ce zici dumneata, suntem noi siguri că trăim 30, 50 sau 100 de ani? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine… (Iacov 4, 14); şi iarăşi: Nebune! în această noapte vor cere de la tine sufletul tău (Luca 12, 20); şi iarăşi: …fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni (Matei 24, 44).

Sectarul: Copiii se pot mântui şi fără botez fiindcă sunt sfinţi şi, ca atare, n-au trebuinţă să-şi cureţe păcatele – pe care nu le au. Aşa învaţă Sfânta Scriptură, prin cuvintele Mântuitorului: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor (Matei 19, 14). Deci copiii pot intra şi fără botez întru Împărăţia cerurilor. In acelaşi înţeles a mai grăit Mântuitorul şi altă dată: …De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Matei 18, 3; Marcu 10, 15; Luca 18, 15-17). Apostolul Pavel spune chiar direct că copiii sunt sfinţi: Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altfel, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi (I Cor. 7, 14). Deci, dacă părinţii sunt sfinţi (creştini botezaţi), atunci şi copiii lor sunt sfinţi.

Preotul: Mai întâi de toate, trebuie ştiut că copiii nu sunt sfinţi, pentru că ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6); deci copiii născuţi numai din trup, nu şi din «apă şi Duh», sunt numai trup, cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copii aduce spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam şi Eva în rai (Fac. 3). Precum printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (Rom. 5, 12). Iar acum: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat (Gal. 3, 27) şi iarăşi: Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (Rom. 6, 3).

Aşadar, afundarea de trei ori în apă, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19), înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise (Rom. 6, 4-23; 7, 1-6). Şi prin Cruce noul botezat este răstignit faţă de lume şi lumea faţă de el.

Incă să ştii şi aceasta, că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi după rânduiala Bisericii dreptmăritoare a lui Hristos, căci zice marele Apostol Pavel: un Domn, o credinţă, un botez (Efes. 4, 5). Numai dacă au fost botezaţi de eretici (sectari), îi botezăm din nou.

* * *

Credinciosul: Dar mai sunt mărturii în Sfânta Scriptură din care să se arate că copii sunt păcătoşi şi au nevoie de a se curaţi prin Botez?

Preotul: Ţi-am arătat mai sus mărturii din Sfânta Scriptură despre acest lucru. Dar dacă vrei să te lămureşti mai mult în această privinţă, caută în Sfânta Scriptură la aceste locuri: Fac.

3, 6-12; 8, 21; Rom. 3, 10, 12, 23; 5, 12, 19; I Tim. 2, 14; Iov 15, 14; 25, 4; Isaia 48, 8; 64, 6; Ioan 3, 6; III Regi 8, 46; II Parai. 6, 36; Ps. 13, 1, 3-4; 50, 6; 52, 1, 3; 57, 3; 105, 6; Pilde 20, 9; Eccl. 7, 21; Iacov 3, 2; I Ioan 1, 8; 5, 19. Sfânta Scriptură a arătat că tot omul este păcătos (Rom. 3, 9, 10, 11, 12), că cel ce se crede fără de păcat este mincinos (I Ioan 1, 10); ba şi mai mult, că cei păcătoşi, dacă nu se pocăiesc, devin fii ai diavolului (Matei 13, 38; Ioan 8, 44; I Ioan 3, 8) şi întru totul stricaţi (Fac. 6, 5; Isaia 1, 4, 5, 6; 57, 3; Ier. 6, 28 ş.a.).

——————————

* Ştim că botezul «cu apă şi cu Duh», care a venit mai târziu, se împărtăşeşte spre iertarea păcatelor. Iisus Hristos însă nu S-a botezat cu acest botez, pentru că pe atunci nu se pogorâse încă nici Duhul Sfânt, iar pe de altă parte, Hristos era fără de păcate şi deci n-ar fi avut trebuinţă de acest botez. Totuşi se pune întrebarea: de ce s-a botezat Iisus cu acest botez al lui Ioan? Ce rost avea botezarea Lui de către Ioan? Răspundem cu Sfântul Ioan Gură de Aur, următoarele: „La Botezul său în apele Iordanului, Ioan Botezătorul cerea tuturor pocăinţă. Însuşi botezul său era numit «al pocăinţei». Cu toate acestea, lui Iisus nu I-a cerut pocăinţă. Dimpotrivă, în faţa Lui s-a simţit umilit, zicând că el însuşi ar avea nevoie de botez de la Iisus şi nu invers (Matei 3, 14). Nici nu-I putea cere, deoarece Iisus nu avea păcate, era zămislit de la Duhul Sfânt, iar nu din trup omenesc, nu din poftă trupească, nici din poftă bărbătească (Ioan 1, 13; Matei 1, 20; Luca 1, 34-35), şi deci nu moştenise păcatul strămoşesc. Dar El nu avea nici păcate personale (Ioan 8, 46; I Petru 2, 22, ş.a.). Astfel Hristos nu avea pentru ce să fi făcut pocăinţă. El nu avea trebuinţă nici de o mai mare revărsare a Duhului Sfânt asupra Sa, pe care, de altfel, botezul lui Ioan nu I-o putea oferi. Dar atunci de ce S-a botezat? Iată de ce: mai întâi, pentru ca Ioan să-L facă cunoscut oamenilor, arătându-L lor: Iată Mielul lui Dumnezeu… Acesta este despre Care eu am spus… (Ioan 1, 29-30). Ioan îl mărturiseşte oamenilor, iar acum îl şi arată, pentru ca mărturisirea lui Ioan despre Cel ce vine după mine (Luca 3, 16; Ioan 1, 27) să nu rămână îndoielnică.
Tot acum, Dumnezeu-Tatăl şi Sfântul Duh – în chip de porumbel – îl mărturisesc pe Iisus (Matei 3, 16-17). De acum mulţimile nu aveau să mai pună la îndoială cele mărturisite mai înainte de Ioan. Acum Iisus li S-a făcut cunoscut, căci înainte nici chiar Ioan nu-L cunoscuse (Ioan 1, 31), pentru că, deşi îi era rudenie (Luca 1, 36), Ioan îşi petrecuse viaţa în pustie, Dumnezeu întocmind astfel lucrurile, pentru ca lumea să nu-1 poată învinui pe Ioan că L-ar propovădui pe Iisus pentru legăturile de rudenie şi de prietenie ce le are cu El.
In al doilea rând, Iisus a primit botezul de la Ioan pentru ca să împlinească «toată dreptatea» (Matei 3, 14-15). «Dreptate» înseamnă împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, iar «drept» era cel ce împlinea aceste
porunci (Luca 1, 6 ş.a.). Deci S-a botezat Domnul de la Ioan pentru ca nici această orânduire a lui Dumnezeu – de a se boteza – să nu rămână neîmplinită de El, Singurul care împlineşte toată dreptatea”.
Iată deci rolul botezului Domnului şi motivele pentru care S-a botezat El de la Ioan. Botezul creştin de mai târziu, «cu apă şi cu Duh», se face din alte motive şi are cu totul alt rost.

Isaia C14


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 14

1. Dar Domnul Se va milostivi de Iacov şi va alege încă o dată pe Israel şi îl va statornici în pământul lui. Cei străini se vor alătura lor şi se vor uni cu casa lui Iacov.
2. Pe popoare le va lua şi le va duce la ei, iar casa lui Israel le va avea în pământul Domnului ca robi şi roabe. Ei vor duce în robie pe cei care i-au dus în robie şi vor stăpâni peste apăsătorii lor.
3. Iar în ziua în care Domnul te va odihni de osteneli, de chinuri şi de amarnica ta robie în care ai fost,
4. Tu vei cânta cântecul acesta de ocară împotriva împăratului Babilonului şi vei zice: „Cum s-a sfârşit cu asupritorul şi cum a încetat chinul nostru!
5. Domnul a zdrobit toiagul celor fără de lege, sceptrul răilor apăsători!
6. Iată pe cel care lovea popoarele fără încetare cu mânia lui şi care în întărâtarea lui punea neamurile sub stăpânirea lui, supunându-le fără cruţare!
7. Tot pământul este în pace şi se odihneşte; toţi izbucnesc în cântece de veselie.
8. Până şi chiparoşii împreună cu cedrii cei din Liban se bucură de căderea ta: „De când tu te-ai prăbuşit, nimeni nu se mai suie la noi ca să ne doboare!”
9. Şeolul (iadul) se mişcă în adâncurile sale, ca să iasă întru întâmpinarea ta. Pentru tine el deşteaptă umbrele, pe toţi stăpânitorii pământului; el ridică de pe jilţurile lor pe toţi împăraţii pământului.
10. Toţi iau cuvântul şi îţi zic: „Şi tu eşti slab ca noi şi te asemeni nouă”.
11. În iad s-a pogorât mărirea ta în cântecul harfelor tale. Sub tine se vor aşterne viermii şi viermii vor fi acoperământul tău.
12. Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!
13. Tu care ziceai în cugetul tău: „Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte.
14. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi”.
15. Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!
16. Cei ce te văd îşi întorc privirea în spre tine şi se uită cu luare aminte zicând: „Oare acesta este omul de care tremura pământul şi împărăţiile se cutremurau?”
17. Oare acesta este cel ce prefăcea lumea în pustiu şi cetăţile le dobora şi nu da drumul robilor săi?”
18. Toţi împăraţii popoarelor se odihnesc cu cinste, fiecare în locaşul său.
19. Şi numai tu eşti azvârlit departe de mormântul tău, ca o ramură fără de preţ, ca rămăşiţele celor care au fost ucişi cu lovituri de sabie, zvârliţi pe pietre de mormânt, ca un hoit călcat în picioare.
20. Tu nu te vei pogorî în mormânt, căci tu ai pustiit pământul tău şi pe poporul tău l-ai ucis! Niciodată nu se va mai vorbi despre neamul celor răi!
21. Pregătiţi măcelul feciorilor, din pricina fărădelegilor părinţilor lor, ca nu cumva să se ridice şi să cucerească pământul şi să umple de ruine faţa a tot pământul.
22. „Eu Mă voi scula împotriva lor, zice Domnul Savaot, şi voi nimici numele Babilonului şi pe cei care au mai rămas: şi mugurii şi mlădiţele, zice Domnul.
23. Acolo va stăpâni ariciul şi va fi mlaştină şi îl voi mătura cu mătura nimicirii”, zice Domnul Savaot.
24. Juratu-S-a Domnul Savaot şi a zis: „Cum am hotărât, aşa va fi, precum M-am sfătuit, aşa se va întâmpla!
25. Sfărâma-voi Asiria în pământul Meu şi o voi călca în picioare pe munţii Mei. Şi robii vor fi liberaţi de jugul lor şi umerii de povara lor”.
26. Iată hotărârea pentru tot pământul, iată mâna întinsă peste toate neamurile!
27. Dacă Domnul Savaot a hotărât, cine îl va putea împiedica? Şi dacă mâna Lui stă întinsă, cine o va întoarce la loc?
28. În anul morţii lui Ahaz, fost-a această proorocie:
29. „Nu te veseli, toată ţara Filistenilor, fiindcă a fost zdrobit toiagul care te lovea. Căci din rădăcina şarpelui va ieşi o viperă şi din urmaşii lui un şarpe zburător.
30. Cei sărmani vor paşte pe păşunile Mele, iar cei săraci vor fi fără de grijă. Voi face să moară de foame neamul tău, iar pe cei ce vor rămâne din tine îi voi ucide.
31. Tu, poartă, urlă! Şi tu, cetate, ţipă! Cutremură-te tu, ţară a Filistenilor, toată! Că din partea de miazănoapte vine un fum şi şirurile vrăjmaşilor sunt strânse”.
32. Şi ce se va răspunde în ziua aceea celor trimişi dintre popoare? Că „Domnul a întemeiat Sionul, limanul celor îndureraţi din poporul Lui”.

Ieremia C27


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Capitolul 27

1. La începutul domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, reţele lui Iuda, a fost de la Domnul către Ieremia acest cuvânt:
2. „Aşa mi-a zis Domnul: Fă-ţi cătuşe şi jug şi le pune pe grumaz;
3. Trimite la fel regelui iui Iuda şi regelui Moabului, regelui fiilor lui Amon, regelui Tirului şi regelui Sidonului, prin solii care au venit în Ierusalim la Sedechia, regele Ierusalimului;
4. Şi porunceşte-le să spună stăpânilor lor: Iată ce zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, aşa să spuneţi stăpânilor voştri:
5. „Eu am făcut pământul şi pe om şi vieţuitoarele cele de pe faţa pământului cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu cel puternic şi l-am dat cui am vrut.
6. Şi acum voi da toate ţările acestea în mâna lui Nabucodonosor, regele Babilonului, robul Meu, ba şi fiarele câmpului le voi da lui spre slujbă;
7. Toate popoarele vor sluji lui şi fiului lui şi fiului fiului lui, până când îi va veni vremea şi lui şi tării lui; ii vor sluji popoare multe şi regi mari.
8. Dacă vreun popor sau vreun regat nu va voi să-i slujească lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul său sub jugul regelui Babilonului, pe acel popor îl voi pedepsi cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, până-l voi stârpi cu mâna lui, zice Domnul.
9. Iar voi să nu ascultaţi pe proorocii voştri, pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe vrăjitorii voştri şi pe-ai voştrii cititori de stele care vă zic: „Nu veţi sluji regelui Babilonului”,
10. Că aceştia vă prezic minciună, ca să vă depărteze din ţara voastră şi ca Eu să vă izgonesc, ca să pieriţi.
11. Iar pe poporul care-şi va pleca grumazul sub jugul regelui Babilonului şi i se va supune, îl voi lăsa în pământul său şi-l va lucra şi va trăi pe el”, zice Domnul.
12. Şi lui Sedechia, regele lui Iuda, i-am grăit toate cuvintele acestea şi am zis: „plecaţi-vă grumazul sub jugul regelui Babilonului şi sluţiţi-i lui şi poporului. lui şi veţi trăi.
13. De ce să mori tu şi poporul tău de sabie, de foamete şi de ciumă, cum a zis Domnul de poporul acela, care nu va sluţi regelui Babilonului?
14. Şi să nu ascultaţi cuvintele proorocilor care vă zic:
15. „Nu veţi sluji regelui Babilonului, că minciună vă prezic şi nici nu i-am trimis Eu, zice Domnul; ei vă profeţesc mincinos în numele Meu, ca să vă izgonesc şi să pieriţi şi voi şi proorocii voştri, care vă proorocesc”.
16. Preoţilor şi poporului întreg le-am grăit acestea: „Aşa zice Domnul: Nu ascultaţi cuvintele proorocilor voştri care vă proorocesc şi vă zic: Iată, curând vor fi întoarse de la Babilon vasele templului Domnului, că minciună vă proorocesc.
17. Nu-i ascultaţi, ci slujiţi regelui Babilonului şi veţi trăi. De ce să duceţi cetatea aceasta la pustiire?
18. Iar dacă sunt ei prooroci şi dacă au ei cuvântul Domnului, atunci să mijlocească înaintea Domnului Savaot ca vasele rămase în templul Domnului şi în casa regelui lui Iuda şi în Ierusalim să nu treacă la Babilon.
19. Că aşa zice Domnul Savaot de stâlpi, de baia cea de aramă, de postamente şi de celelalte lucruri care au rămas în cetatea aceasta,
20. Şi pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, nu le-a luat când a dus din Ierusalim la Babilon pe Iehonia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda, şi pe toţi îi însemnaţi din Iuda şi din Ierusalim;
21. Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, despre vasele care au rămas în templul Domnului şi în casa regelui lui Iuda şi în Ierusalim:
22. „Vor fi duse şi acelea la Babilon şi vor rămâne acolo până în ziua când le voi căuta Eu şi le voi scoate şi le voi întoarce la locul acesta, zice Domnul”.

Cartea lui Iov C7


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42

Capitolul 7

1. Oare omul pe pământ nu este ca într-o slujbă ostăşească şi zilele lui nu sunt ca zilele unui simbriaş?
2. El este asemenea robului care suspină după umbră, asemenea năimitului care-şi aşteaptă simbria.
3. Astfel şi eu am avut parte de luni de durere, şi mi-au fost date nopţi de suferinţă.
4. Dacă mă culc, zic: Când va veni ziua? Dacă mă scol, mă întreb: Când va veni seara? Şi sunt năpădit de fel de fel de arătări până la asfinţit.
5. Trupul meu e plin de păduchi şi de solzi de murdărie; pielea mea crapă şi se zbârceşte.
6. Zilele mele au fost mai grabnice ca suveica şi s-au isprăvit, fiindcă firul s-a terminat.
7. Adu-ţi aminte, Doamne, că viaţa mea e o suflare, că ochiul meu nu va mai vedea fericirea.
8. Ochiul celui ce mă vedea nu mă va mai zări; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.
9. Negura se risipeşte, piere, tot astfel cel ce coboară în iad nu mai vine înapoi.
10. Nu se mai înapoiază în casa sa şi locuinţa sa nu-l mai cunoaşte.
11. Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu şi mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele.
12. Sunt eu, oare, oceanul sau balaurul din ocean, ca să pui să mă păzească?
13. Când gândesc: Patul meu mă va odihni, culcuşul meu îmi va alina durerile,
14. Atunci Tu mă spăimântezi cu vise şi mă îngrozeşti cu năluciri.
15. Pentru aceea, sufletul meu ar vrea mai bine ştreangul, mai bine moartea decât aceste chinuri.
16. Mă isprăvesc, nu voi trăi în veac; lasă-mă, căci zilele mele sunt o suflare.
17. Ce este omul, ca să-ţi baţi capul cu el şi ca să-i dai luarea Ta aminte?
18. De ce îl cercetezi în fiecare dimineaţă şi de ce îl urmăreşti în orice clipă?
19. Când vei înceta să mă priveşti? Când îmi vei da răgaz să-mi înghit saliva?
20. Dacă am greşit, ce ţi-am făcut ţie, Păzitorule de oameni? De ce m-ai luat ţintă pentru săgeţile Tale şi de ce ţi-am ajuns povară?
21. De ce nu îngădui greşeala mea şi nu laşi să treacă fărădelegea mea? Degrabă mă voi culca în ţărână; mă vei căuta, dar nu mă vei mai găsi”.

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) C36


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51

Capitolul 36

1. Miluieşte-ne pe noi, Stăpâne, Dumnezeul tuturor, şi cercetează-ne!
2. Trimite frica Ta peste toate neamurile.
3. Ridică mâna Ta peste neamurile cele străine, ca să vadă puterea Ta.
4. Precum înaintea lor Te-ai sfinţit întru noi, aşa şi înaintea noastră Te măreşte întru ei.
5. Ca să Te cunoască pe Tine, precum şi noi Te-ai cunoscut; că nu este Dumnezeu afară de Tine, Doamne.
6. Înnoieşte semnele şi schimbă minunile.
7. Măreşte mina Ta şi braţul cel drept.
8. Deşteaptă mânia Ta şi varsă iuţimea Ta.
9. Pierde pe vrăjmaşi ţi distruge pe potrivnic.
10. Grăbeşte vremea şi-ţi adu aminte de jurământ, ca să se povestească măririle Tale.
11. Iuţimea focului să mistuiască pe cel care a scăpat, şi cei care asupresc pe poporul Tău să-şi găsească pieirea.
12. Zdrobeşte capetele celor întâi-stătători ai vrăjmaşilor care zic: „Nu este nimeni afară de noi!”
13. Adună toate neamurile lui Iacov şi dă-le iar moştenirea, ca la început.
14. Miluieşte, Doamne, poporul, care se cheamă cu numele Tău şi pe Israel, pe care cu întâiul născut l-ai asemănat.
15. Milostiveşte-Te spre Ierusalim, cetatea sfântului Tău locaş, cetatea odihnei Tale.
16. Umple Sionul de lauda Ta şi locaşul Tău de slava Ta.
17. Dă mărturie lucrurilor Tale celor din început şi împlineşte proorocirile făcute întru numele Tău.
18. Dă plată celor care Te aşteaptă pe Tine şi dă crezământ proorocilor Tăi.
19. Ascultă, Doamne, rugăciunea celor care se roagă ţie pentru poporul Tău, după binecuvântarea lui Aaron, ca să cunoască toţi cei de pe pământ că Tu, Doamne, eşti Dumnezeul veacurilor”.
20. Pântecele primeşte mâncare, însă este o bucată mai bună decât altă bucată.
21. Gâtlejul cu gustul alege bucatele vânatului; aşa inima cea înţeleaptă, cuvintele cele mincinoase.
22. Inima îndărătnică aduce mâhnire, însă omul cel învăţat ştie să stea împotriva ei.
23. Femeia primeşte orice bărbat, dar sunt fete mai bune decât altele.
24. Frumuseţea femeii veseleşte faţa şi covârşeşte toată pofta omului.
25. De este pe limba ei milă şi blândeţe, atunci bărbatul ei este rar între oameni.
26. Cel care îşi câştigă o asemenea femeie are bună agonisită, ajutor după sine şi stâlp de odihnă.
27. Unde nu este gard, se va jefui agoniseala; şi unde nu este femeie, acolo este suspin şi neorânduială.
28. Că cine va crede tâlharului celui sprinten, care umblă din cetate în cetate? Aşa şi omului care n-are cuib şi sălăşluieşte oriunde înserează.

Pildele lui Solomon C30


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31

Capitolul 30

1. Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache din Massa. Acest om a zis: „Sunt ostenit, Dumnezeule, sunt obosit, Doamne, sunt sleit de puteri!
2. Căci sunt tare prost, ca să mă pot socoti ca om şi nu am pricepere (care ar putea să fie vrednică) de un om.
3. Nici n-am învăţat înţelepciunea şi nici ştiinţa celor sfinţi nu o cunosc.
4. Cine s-a suit în ceruri şi iarăşi s-a pogorât, cine a adunat vântul în mâinile lui? Cine a legat apele în haina lui? Cine a întărit toate marginile pământului? Care este numele lui şi care este numele fiului său? Spune dacă ştii!
5. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lămurite, scut este El pentru cei ce caută la El scăparea.
6. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te tragă la socoteală şi să fii găsit de minciună!
7. Două lucruri cer de la Tine, nu mă respinge înainte de a muri:
8. Prefăcătoria şi cuvântul mincinos îndepărtează-le de la mine; sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă,
9. Ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu.
10. Nu grăi de rău pe slugă la stăpânul său, ca nu cumva să te blesteme şi să te silească să-ţi ceri iertare.
11. Este câte un neam de oameni care blesteamă pe tatăl său şi nu binecuvântează pe maica sa;
12. Un neam căruia i se pare că e fără prihană în ochii lui şi care nu este curăţit de necurăţia lui;
13. Un neam… O, cum ridică ochii lui sus şi cit se înalţă de sus genele lui!
14. Un neam ai cărui dinţi sunt ca săbiile şi ai căror colţi sunt cuţite, ca să mănânce pe cei sărmani de pe pământ şi pe cei săraci dintre oameni.
15. Lipitoarea are două fiice care zic: „Dă-mi, dă-mi!” Trei lucruri nu se pot sătura, ba şi al patrulea care nu zice niciodată: „Destul!” şi anume:
16. Locuinţa morţilor, pântecele sterp, pământul care nu e sătul de apă şi focul care nu zice niciodată: „Destul!”
17. Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lingă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce.
18. Trei lucruri mi se par minunate, ba chiar patru, pe care nu le pot pricepe:
19. Calea vulturului pe cer, urma şarpelui pe stâncă, mersul corăbiei în mijlocul mării şi calea omului la o fecioară.
20. Aşa este purtarea unei femei desfrânate: ea mănâncă şi îşi şterge gura şi zice: „N-am făcut nimic rău”
21. Pentru trei lucruri se cutremură pământul, ba chiar pentru patru nu poate să rabde:
22. Pentru robul care ajunge rege, pentru nebunul care se satură de pâine,
23. Pentru o femeie dispreţuită când ea se mărită şi pentru o slugă care moşteneşte pe stăpâna sa.
24. Patru sunt animalele cele mai mici de pe pământ şi care sunt cele mai înţelepte:
25. Furnicile, neam fără putere, care îşi agonisesc vara hrana lor;
26. Dihorii, neam slab, care-şi clădesc în stânci locaşul lor;
27. Lăcustele care nu au rege şi totuşi ies toate în stoluri;
28. Şopârla care se poate prinde cu mâna şi care pătrunde în palatele regilor.
29. Trei fiinţe au înfăţişare frumoasă, ba patru, care au un mers măreţ:
30. Leul, viteazul printre dobitoace, care nu dă înapoi în faţa nimănui;
31. Cocoşul cel ager, ţapul şi regele căruia nimeni nu-i poate sta împotrivă.
32. De eşti aşa de nebun ca să te laşi mânat de mânie, bate-te cu mâna peste gură.
33. Bătutul laptelui dă untul, lovitura peste nas face să ţâşnească sângele, iar întărâtarea mâniei duce la ceartă.

Ecclesiastul C6


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Capitolul 6

1. Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi care apasă greu asupra omului;
2. Omului căruia Dumnezeu i-a dat averi şi bunuri, iar sufletului lui nu-i lipseşte nimic din ceea ce ar putea să dorească, Dumnezeu nu-i îngăduie însă să se bucure de ele, ci un străin le va mânca. Iată o deşertăciune şi un rău nespus de mare!
3. Dacă un om ar fi să aibă o sută de fii şi să trăiască mulţi ani şi numeroase să fie zilele anilor săi, dacă nu s-a săturat sufletul lui de bine şi el nu are loc de îngropare zic: „Chiar şi fătul lepădat e mai fericit decât el!”
4. A venit în zadar şi se duce în întuneric şi în întuneric numele lui va fi învăluit;
5. Nici n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, şi fătul lepădat a avut mai multă odihnă decât omul acesta.
6. Şi dacă ar fi trăit de două ori câte o mie de ani şi nu s-a bucurat de fericire, oare nu toii se duc în acelaşi loc?
7. Toată munca omului este pentru gura lui şi cu toate acestea pofta lui nu e astâmpărată.
8. Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are săracul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
9. Mai bine să te uiţi cu ochii decât să pribegeşti cu dorinţa. Şi aceasta este deşertăciune şi vinare de vânt!
10. La tot ce îşi ia fiinţă i s-a hotărât numele de mai înainte; se ştie ce va fi omul; el nu poate să intre în pricină cu cel ce este mai tare decât el.
11. Cu cit se spun mai multe cuvinte, cu atât este mai multă deşertăciune. Ce folos trage omul?
12. Căci cine ştie ce este de folos pentru om în viaţă, în vremea zilelor sale de nimicnicie pe care le trece asemenea unei umbre? Şi cine va spune mai dinainte omului ce va fi după el sub soare?

Sofonie C1


2 3

Capitolul 1

1. Cuvântul Domnului care a fost către Sofonie, fiul lui Cuşi, fiul lui Ghedalia, fiul lui Amaria, fiul lui Iezechia, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda.
2. „Voi nimici tatul de pe faţa pământului”, zice Domnul.
3. „Voi nimici oamenii şi dobitoacele, păsările cerului şi peştii mării! Voi face să se poticnească nelegiuiţii şi voi pierde pe oameni de pe faţa pământului”, zice Domnul.
4. „Şi voi întinde mâna Mea împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor din Ierusalim şi voi distruge din locul acesta pe Baal până la ultimele lui rămăşiţe, numele slujitorilor săi, împreună cu al preoţilor;
5. Şi pe toţi cei ce se închină, pe acoperişuri, oştirii cerului, şi pe toţi cei ce slăvesc pe Domnul, dar se jură şi pe Milcom;
6. Pe cei ce se întorc de la Domnul, pe cei care nu-L caută pe Domnul şi năzuiesc spre El”.
7. Tăceţi toţi înaintea Domnului Dumnezeu, că aproape este ziua Lui, că Domnul a pregătit ospăţ şi a sfinţit pe cei chemaţi ai Lui!
8. Şi în ziua ospăţului voi pedepsi pe căpetenii şi casa regelui şi pe toţi cei care se îmbracă în veşminte străine;
9. Voi pedepsi pe cei care sar peste prag şi umplu casa stăpânilor lor de silnicie şi viclenie.
10. Şi se va ridica în ziua aceea un strigăt de la Poarta Peştilor, urlete din cetatea cea nouă şi mare larmă de pe caline.
11. Urlaţi voi, locuitori ai Macteşului, căci toţi cei care fac negoţ sunt nimiciţi şi cei care sunt cântăritori de argint sunt distruşi.
12. Şi în ziua aceea, voi scormoni Ierusalimul cu făclii şi voi pedepsi pe toţi cei care zac pe drojdia lor şi zic în inima lor: „Dumnezeu nu face nici bine, nici rău!”
13. Pentru aceasta, averea lor va fi distrusă şi oasele lor pustiite; şi vor zidi case, dar nu le vor locui; vor sădi vii, şi din vinul lor nu vor bea.
14. Aproape este ziua cea mare a Domnului, aproape este şi zoreşte într-una. Se aude venind ziua Domnului! Viteazul va ţipa groaznic atunci.
15. Zi de mânie este ziua aceea, zi de strâmtorare şi de jale, zi de pustiire şi de nimicire, zi de întuneric şi de beznă, zi de nori şi de negură;
16. Zi cu sunet de trâmbiţă şi de strigăte de război împotriva cetăţilor întărite şi a turnurilor înalte.
17. Voi strâmtora pe oameni şi vor merge ca orbii, căci împotriva Domnului au săvârşit păcate; sângele lor vărsat va fi ca pulberea şi trupurile lor ca gunoiul.
18. Nici aurul, nici argintul nu vor putea să-i izbăvească în ziua mâniei Domnului, căci tot pământul va fi mistui. de focul mâniei Lui; căci El va distruge, da, va pierde într-o clipă pe toţi locuitorii pământului.

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel C15


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 15

1. Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi,
2. Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o – dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă n-aţi crezut în zadar S
3. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
4. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi;
5. Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
6. În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit;
7. După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
8. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.
9. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
10. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut.
12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?
13. Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.
15. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază.
16. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
17. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre;
18. Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
19. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
20. Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi.
21. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.
22. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.
23. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,
24. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere.
25. Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.
26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este moartea.
27. „Căci toate le-a supus sub picioarele Lui”. Dar când zice: „Că toate I-au fost supuse Lui” – învederat este că afară de Cel care I-a supus Lui toate.
28. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în toţi.
29. Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi? Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează pentru ei?
30. De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul?
31. Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
32. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul? Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!
33. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.
34. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră.
35. Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină?
36. Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit.
37. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
38. Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său.
39. Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul păsărilor şi altul este trupul peştilor.
40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: „Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă”;
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?”.
56. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

Sfânta Evanghelie după Ioan C14


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

Capitolul 14

1. Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine.
2. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc.
3. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu.
4. Şi unde Mă duc Eu, voi ştiţi şi ştiţi şi calea.
5. Toma i-a zis: Doamne, nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?
6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
7. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut.
8. Filip I-a zis: Doamne, arată-ne nouă pe Tatăl şi ne este de ajuns.
9. Iisus i-a zis: De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl?
10. Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui.
11. Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea.
12. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.
13. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul.
14. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
15. De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
16. Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
17. Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
18. Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi.
19. Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea, pentru că Eu sunt viu şi voi veţi fi vii.
20. În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.
21. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.
22. I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?
23. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.
24. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.
25. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
26. Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.
27. Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.
28. Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât Mine.
29. Şi acum v-am spus acestea înainte de a se întâmpla, ca să credeţi când se vor întâmpla.
30. Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi şi el nu are nimic în Mine;
31. Dar ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl şi precum Tatăl Mi-a poruncit aşa fac. Sculaţi-vă, să mergem de aici.