Blândul păstor


Blândul păstor

 

Odată L-am văzut trecând
Cu turma pe Păstorul blând,
Mergea cu turma la izvor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Pe-o oaie ce căzuse jos,
A ridicat-o El frumos,
Şi-a pus-o în braţe iubitor,
Blândul păstor, blândul păstor.

Pe alta care la pământ
Zăcea cu picioruşul frânt,
El o lega mângâietor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

El le-a iubit cu dor nespus
Şi viaţa pentru oi Şi-a pus
Şi pentru mântuirea lor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Iar mai târziu L-am întâlnit
Cu spini Era împodobit
Într-o mulţime de popor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Când L-am văzut, L-am întrebat:
Cine sunt cei ce Te-au scuipat?
Atunci a suspunat uşor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Şi Mi-a răspuns duios şi lin:
Cei ce Mi-au pus cununi de spini
Sunt oile ce Le-am fost lor
Un blând Păstor, un blând Păstor.

Iar Cei ce mă batjocoresc
Şi cei ce cruce-Mi pregătesc
Sunt cei la care iubitor
Le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.

Iar cei ce Mă lovesc turbaţi
Sunt oile care pe braţ
Le-am dus la câmp şi la izvor
Ca un Păstor, ca un Păstor.

Tăcu şi ochii Lui senini
De lacrimi limpezi erau plini.
Plângea de mila oilor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Ş-atuncea oile-au venit
Pe cruce sus L-au răstignit
Iar El plângea de mila lor
Blândul Păstor, blândul Păstor.

Despre Taina Sfantului Botez


Despre Taina Sfantului Botez

Adevărat, adevărat zic ţie, de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5).

Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la o viaţă spirituală nouă şi devine membru al trupului tainic al Domnului, al Bisericii lui Hristos.

Botezul din apă şi din Duh îşi are originea în profeţiile Vechiului Testament, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a venit să împlinească tot ce s-a proorocit în Lege şi în prooroci (Matei 5, 17). Incepându-şi lucrarea Sa mesianică, Domnul nostru Iisus Hristos a făcut o mulţime de semne şi minuni dumnezeieşti, tămăduind bolile şi scoţând demonii din cei ce îl rugau. Vestea minunilor s-a dus departe, punând pe gânduri pe mulţi, căci aşa ceva nu se mai pomenise (Matei 9, 32-38; Ioan 9, 32-33), şi în acest context de împrejurări, Sfânta Scriptură ne spune că între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: învăţătorule, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu. Iar Nicodim a zis către el: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân ? Oare poate să intre a doua oară în pântecele maicii sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este… (Ioan 3, 1-6).

Deci naşterea din nou înseamnă nu a intra din nou în pântecele maicii, ci a avea botezul din apă şi din Duhul Sfânt, pe care l-au primit şi îl dau apostolii Domnului, cărora le-a zis Domnul după învierea Sa: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 15-16); şi în altă parte spune: …mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă; şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19-20).

Iată dar că botezul cu apă şi cu Duhul Sfânt este obligatoriu pentru «orice făptură» şi nu numai pentru unii, cum spun sectarii cei rătăciţi.

Sectarul: In Sfânta Scriptură numai două Taine sunt pomenite: Botezul şi Cina Domnului; celelalte pe care le-ai înşirat dumneata până acum sunt nişte născociri omeneşti şi de aceea noi nu le putem admite. Iar cât priveşte botezul, nu este o taină, ci un simbol, o lucrare simbolică în care se închipuieşte curăţirea de păcate şi prin care numai se întăreşte credinţa, fiind doar o dovadă pe care o dă cineva în afară, pentru faptul că a făcut pocăinţă, sau este o moştenire, o pecete a pocăinţei. Dar curăţirea păcatelor nu o face botezul, ci credinţa, care prin botez este pecetluită şi confirmată.

Credinţa şi nu botezul este agentul care transformă pe om în făptură nouă, mântuindu-l, după cum rezultă din cuvintele îngerului către Corneliu, că prin credinţa în cele ce îi va spune Apostolul Petru, se va mântui cu toată casa sa (Fapte 11, 14), sau din cuvântul Apostolului Pavel către temnicerul din Filipi: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta (Fapte 16, 31). Deci credinţa este cea care a adus mântuire, iar botezul i-a urmat numai ca un simbol al convertirii şi al credinţei sau ca o pecete a terminării pocăinţei.

Preotul: Botezul creştin este o Taină sfântă, iar nu un simbol, deoarece Mântuitorul a numit Botezul «naştere de sus», in urma căruia omul se curăţeşte de păcate şi se sfinţeşte (Ioan 3, 3-7). Sfântul Apostol Pavel îl numeşte «înnoire» a vieţii (Rom. 6, 3-5), făcută prin lucrarea Sfântului Duh (Tit 3, 5). Apostolul Petru spune şi mai lămurit că botezul este împărtăşit spre iertarea păcatelor (Fapte 2, 38) şi că nu este numai un simbol sau o spălare a trupului care să închipuiască spălarea sau curăţirea sufletului – cum vi se pare vouă, sectarilor – ci este o naştere adevărată. Botezul, zice el, vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu… (I Petru 3, 21).

Chiar şi dacă nu ni s-ar spune, ar fi totuşi de la sine înţeles că toate aceste urmări ale botezului se fac prin lucrarea Sfântului Duh, şi astfel Botezul nu este un simbol, ci o Taină, adică o lucrare pe care o face Dumnezeu asupra noastră prin apa sfinţită.

Despre Botez ni se mai spune că poate fi săvârşit numai de apostoli sau de cei ce au darul preoţiei, pentru că numai apostolilor le-a poruncit Mântuitorul să boteze (Matei 28, 19) şi numai despre ei şi despre persoane care au avut darul preoţiei ni se spune în Sfânta Scriptură că au botezat (I Cor. 1, 16; Fapte 8, 36-38; 16, 12-15; 16, 32-33 ş.a.). Iar despre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii ţi-am răspuns mai pe larg în discuţia anterioară.

Sectarul: Botezul trebuie să fie aplicat numai adulţilor, pentru că, pe de o parte, cei ce-l primesc trebuie să aibă mai întâi credinţă şi pocăinţă şi abia apoi să se boteze, iar, pe de altă parte, cei ce îl aplică trebuie mai întâi să propovăduiască credinţa şi pocăinţa şi abia apoi să boteze. Căci iată ce spune Sfânta Scriptură propovăduitorilor: …mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă… (Matei 28, 19-20). Deci întâi trebuie să propovăduiască şi abia apoi să boteze. Iar despre cel ce voieşte să primească Botezul, zice: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16). Altă dată li se adresează direct şi le zice: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt (Fapte 2, 38). Deci cel ce vrea să primească botezul, trebuie mai întâi să aibă credinţă şi să facă pocăinţă.

Preotul: Nu este deloc aşa cum rău cugeti dumneata. Am spus de la început că Botezul creştin îşi are originea în Vechiul Testament. Astfel, Dumnezeu i S-a arătat lui Avraam când acesta era în vârstă de 99 de ani şi, între altele, i-a spus că pe toată partea bărbătească să o taie împrejur, iar pe copiii de parte bărbătească ce se vor naşte de aici încolo, să-i taie împrejur în a opta zi de la naştere. Iar cel ce nu se va tăia împrejur să fie nimicit (Fac. 17, 10-14). Deci Dumnezeu nu i-a zis lui Avraam pentru copii şi tineri, să se taie împrejur când vor fi maturi, sau ca el, de 99 de ani, ci toată partea bărbătească, de orice vârstă ar fi, să o taie împrejur, iar pe nou-născuţi, a opta zi după naşterea lor. Voi, sectarilor, ziceţi că botezul pruncilor nu are valoare, căci ei nu ştiu când au fost botezaţi. Dar ce ştia Isaac, pruncul lui Avraam, la opt zile? Desigur, nimic. Dar ştiau tatăl şi mama sa şi de aceea Isaac, când s-a făcut mare, n-a spus că el nu ştie când l-au tăiat împrejur şi că trebuie să-l taie din nou împrejur, ci i-a crezut pe părinţii lui. Aşa trebuie să fie şi Botezul – cum de fapt practică Sfânta Biserică Ortodoxă -, ştiut fiind că tăierea-împrejur închipuia Botezul din Legea Nouă (Col. 2, 11-13). Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat cu botezul Legii Vechi, la opt zile după naşterea Sa (Luca 2, 21).

Altă preînchipuire din Vechiul Testament prin care se arată că la plinirea vremii trebuie să se boteze şi copiii, este scoaterea israeliţilor din Egipt şi trecerea lor prin Marea Roşie, de la bătrân până la cel mai mic prunc. Că aceasta închipuie botezul tuturor, adevereşte şi marele Apostol Pavel, zicând: Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii nostril (israeliţii) au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare. Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare (I Cor. 10, 1-2). Va să zică «toţi», deci şi copiii, căci Moise spunea lui Faraon: Vom merge cu cei tineri şi cu cei bătrâni ai noştri, cu fii noştri, cu fiicele noastre… (Ieş. 10, 9). Aşa încât norul şi marea (apa) însemnau «apa şi Duhul Sfânt», în care trebuie să fie botezat oricine (Ioan 3,5).

Trecând la Noul Testament, auzim pe Domnul nostrum Iisus Hristos spunând apostolilor, înainte de răstignirea Sa, că Tatăl le va trimite pe Mângâietorul, adică pe Duhul Sfânt, în numele Fiului şi îi va învăţa toate lucrurile (Ioan 14, 16-17, 26). Şi venind Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii (adică Duminica), la ora nouă dimineaţa, peste apostoli, ei au propovăduit poporului ceea ce-i învăţa Duhul Sfânt, spunându-le să se pocăiască şi fiecare din ei să fie botezat în numele Domnului nostru Iisus Hristos, căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri… Şi au fost botezate ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 39, 41).

Auziţi voi, sectarilor, şi să vă intre în urechi adevărul acesta: vouă este dată făgăduinţa (Botezului) şi copiilor voştri. Deci şi a copiilor, nu cum rătăcit învăţaţi voi pe oameni. Şi când spune că s-au botezat, nu spune că au botezat trei mii de bărbaţi şi de femei, ci «trei mii de suflete», ceea ce înseamnă că au fost şi copii de ai celor botezaţi. Desigur, Apostolii predicau celor mari, însă, fiind ei inspiraţi de Duhul Sfânt, spuneau că şi a copiilor este «făgăduinţa», şi ascultătorii credeau, ca şi Avraam lui Dumnezeu.

Iată câteva cazuri de familii botezate cu copiii lor: Lidia a fost botezată şi ea şi casa ei (Fapte 16, 14-15); temnicerul, luându-i la sine (pe Pavel şi pe Sila), în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată (Fapte 16, 33); Crispus, mai-marele sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa sa (Fapte 18, 8). Iarăşi zice Sfântul Apostol Pavel: Am botezat şi casa lui Ştefana (I Cor. 1, 16). Când zice «toată casa», se înţelege de la sine că este vorba de toată familia, până la cel mai mic, după cum zice Isus Navi: Eu însă şi casa mea vom sluji Domnului… (Iosua 24, 15).

Domnul Hristos a arătat, de asemenea, că trebuie botezaţi copiii de mici, deoarece atunci când I-au adus nişte copilaşi ca să Se roage pentru ei, iar Apostolii opreau pe cei ce i-au adus, Domnul i-a certat, zicându-le: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerului. Şi punându- Şi mâinile peste ei, S-a dus de acolo (Matei 19, 13-15). Deci dacă Dumnezeu cheamă şi pe copii de mici la mântuire, pentru ce voi, sectarilor rătăciţi, vă lepădaţi de ei şi îi opriţi de a veni la Dumnezeu prin Sfântul Botez? Vai de cei cărora le mor copiii nefiind botezaţi prin apă şi prin Duhul Sfânt, căci cei ce nu au fost botezaţi se vor osândi (Marcu 16, 15-16).

Sectarul: Da, dar copiii numai cu Botezul, fără credinţă, nu se pot mântui! Scriptura spune nu numai despre Botez, ci şi despre credinţă că este trebuitoare spre mântuirea cuiva. Auzi ce zice: Cel ce va crede şi se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 15-16). Deci este clar: copiii, neavând credinţă, nu au nici dreptul de a fi botezaţi.

Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spuneţi voi, sectarilor rătăciţi de la adevăr şi orbi la înţelegere. Intr-adevăr, copiii nu pot crede la vârsta când sunt botezaţi, dar nici nu pot tăgădui şi nici nu pot refuza pe Hristos. Nu se mântuieşte numai acela care crede, ci el trebuie să se şi boteze. Aşa cum în Vechiul Testament tăierea împrejur se făcea în baza credinţei părinţilor, tot aşa Botezul se face pe temeiul credinţei părinţilor sufleteşti, care sunt naşii (Marcu 9, 36-37). Copiii nu au credinţă, dar au naşii lor. Naşii sunt persoane în vârstă care însoţesc pe prunc la botez şi fac cuvenita mărturisire de credinţă în locul lor. Naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncilor care se botează şi care se nasc prin Botez la o viaţă nouă în Duhul.

Aşa cum părinţii trupeşti ai pruncului l-au născut pe el spre viaţa trupească, după cum scrie: Ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6), tot aşa naşii sunt părinţii sufleteşti ai pruncilor care se botează, garanţi şi chezaşi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale, garantând că pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios.

Sectarul: Dar unde scrie în Sfânta Scriptură că naşii pot fi chezaşi pentru mântuirea altora şi că prin credinţa lor se pot mântui copiii?

Preotul: Mântuitorul spune: …din gura a doi sau trei martori să se statornicească tot adevărul (Matei 18, 16; I Tim. 5, 19). Deci pe baza credinţei părinţilor, a naşilor şi a celorlalţi martori care sunt la botezul pruncului, preotul botează pruncul. Iar fiindcă ai întrebat unde se găsesc în Sfânta Scriptură mărturii prin care să se arate cum credinţa unora a mântuit pe alţii, din cele multe, îţi voi spune unele:

Prin credinţa sutaşului roman s-a vindecat sluga sa (Matei 8, 13). Robul nu credea, dar prin credinţa stăpânului său a dobândit de la Mântuitorul sănătatea sa.

Patru oameni aduc la Mântuitorul un slăbănog: Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Apoi a zis: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta (Matei 9, 2, 6-7; Marcu 2, 3-12). Deci credinţa era a celor patru, nu a slăbănogului.

Pe temeiul credinţei lui Iair, Domnul a înviat copila de doisprezece ani (Matei 9, 18-25). Pe temeiul credinţei altora, Domnul a vindecat pe un mut şi îndrăcit (Matei 9, 32-34; 12, 22). Pentru credinţa canaanencei, Mântuitorul a vindecat pe fiica sa, scoţând demonul din ea (Matei 15, 22-28). Tot astfel, pe baza credinţei unui tată, Domnul i-a tămăduit copilul lunatic (Matei 17, 14-18). Aşadar, acestea şi încă alte multe mărturii ale Sfintei Scripturi ne dovedesc că, pe temeiul credinţei părinţilor, a naşilor şi a martorilor care sunt la botez, Dumnezeu le dă copiilor sfinţire şi mântuire, după cum adevereşte acest lucru şi marele Apostol Pavel, zicând: Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios (I Cor. 7, 14).

Sectarul: Nici Hristos n-a primit botezul decât ca adult, la vârsta de 30 de ani, şi nici Ioan Botezătorul nu a botezat decât adulţi. Deci nici noi nu trebuie să aplicăm botezul decât adulţilor.

Preotul: La aceste afirmaţii ţi-am răspuns la întrebarea de mai înainte, când ai susţinut de asemenea că Botezul trebuie aplicat numai adulţilor. Iar la cele ce întrebi acum, deosebit de cele de mai sus, şi completând răspunsul de mai înainte, îţi răspund următoarele: Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani, pentru că abia atunci şi-a început activitatea publică, la o vârstă când cineva era socotit capabil – potrivit socotinţei acelei vremi – să păşească în public şi să înveţe pe alţii. Dar botezul primit de El n-a fost acelaşi cu al nostru, deoarece n-a avut acelaşi efect, acela fiind numai un botez cu apă, un botez al «pocă inţei», al lui Ioan, iar nu «cu apă şi Duh», ca botezul creştin, instituit de Hristos mai târziu. Prin acel Botez, Mântuitorul, în loc să Se curăţească de păcate, dimpotrivă, S-a încărcat cu păcate, luând asupra Sa păcatele omenirii întregi. El nu S-a botezat spre a fi curăţit de păcate – cum facem noi în botezul nostru -, pentru că El nu avea păcate, şi deci nici trebuinţă nu avea ca mai întâi să se pocăiască. Altul era rostul acelui botez şi altul este al botezului nostru.*

Iar dacă este vorba de vârstă, pentru ce voi sectarii înşivă nu respectaţi vârsta de 30 de ani? Mântuitorul n-a stabilit nici o vârstă sau limită de vârstă. El însă, când a vorbit despre Botezul pe care îl va aşeza, a arătat marea importanţă pe care o va avea lucrarea acelui botez şi de aceea n-a mai fost nevoie să spună că va trebui aplicat tuturor, deci şi copiilor. Iar dacă n-a spus-o direct, a spus-o indirect, cu toată claritatea, prin cuvântul «cineva» cuprinzându-i pe toţi.

Cât despre Sfântul Ioan Botezătorul, este adevărat că el predica pocăinţa şi că îi boteza numai pe cei ce făcuseră pocăinţă şi că aceştia nu puteau fi decât adulţi. Dar botezul lui nu era identic cu al nostru, ci era numai un botez pregătitor, un rit simbolic sau ceremonial – cum am arătat şi mai sus -, nefiind de neapărată trebuinţă tuturor. De aceea era de prisos a se aplica şi copiilor.

In privinţa nebotezării copiilor, aş fi şi eu de părere să se boteze când vor ei, dacă ar trăi orice parte bărbătească sau femeiască cât ar vrea, până la adânci bătrâneţi. Dar ce zici dumneata, suntem noi siguri că trăim 30, 50 sau 100 de ani? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine… (Iacov 4, 14); şi iarăşi: Nebune! în această noapte vor cere de la tine sufletul tău (Luca 12, 20); şi iarăşi: …fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni (Matei 24, 44).

Sectarul: Copiii se pot mântui şi fără botez fiindcă sunt sfinţi şi, ca atare, n-au trebuinţă să-şi cureţe păcatele – pe care nu le au. Aşa învaţă Sfânta Scriptură, prin cuvintele Mântuitorului: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor (Matei 19, 14). Deci copiii pot intra şi fără botez întru Împărăţia cerurilor. In acelaşi înţeles a mai grăit Mântuitorul şi altă dată: …De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor (Matei 18, 3; Marcu 10, 15; Luca 18, 15-17). Apostolul Pavel spune chiar direct că copiii sunt sfinţi: Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altfel, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi (I Cor. 7, 14). Deci, dacă părinţii sunt sfinţi (creştini botezaţi), atunci şi copiii lor sunt sfinţi.

Preotul: Mai întâi de toate, trebuie ştiut că copiii nu sunt sfinţi, pentru că ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6); deci copiii născuţi numai din trup, nu şi din «apă şi Duh», sunt numai trup, cu păcatul lui Adam în ei. Botezul la copii aduce spălarea păcatului strămoşesc intrat în lume prin călcarea poruncii de către Adam şi Eva în rai (Fac. 3). Precum printr-un om (Adam) a intrat păcatul în lume şi prin păcat, moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (Rom. 5, 12). Iar acum: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat (Gal. 3, 27) şi iarăşi: Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? (Rom. 6, 3).

Aşadar, afundarea de trei ori în apă, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19), înseamnă botezul în moartea lui Hristos, adică cel nou botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise (Rom. 6, 4-23; 7, 1-6). Şi prin Cruce noul botezat este răstignit faţă de lume şi lumea faţă de el.

Incă să ştii şi aceasta, că nimeni nu are voie să boteze a doua oară pe cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi după rânduiala Bisericii dreptmăritoare a lui Hristos, căci zice marele Apostol Pavel: un Domn, o credinţă, un botez (Efes. 4, 5). Numai dacă au fost botezaţi de eretici (sectari), îi botezăm din nou.

* * *

Credinciosul: Dar mai sunt mărturii în Sfânta Scriptură din care să se arate că copii sunt păcătoşi şi au nevoie de a se curaţi prin Botez?

Preotul: Ţi-am arătat mai sus mărturii din Sfânta Scriptură despre acest lucru. Dar dacă vrei să te lămureşti mai mult în această privinţă, caută în Sfânta Scriptură la aceste locuri: Fac.

3, 6-12; 8, 21; Rom. 3, 10, 12, 23; 5, 12, 19; I Tim. 2, 14; Iov 15, 14; 25, 4; Isaia 48, 8; 64, 6; Ioan 3, 6; III Regi 8, 46; II Parai. 6, 36; Ps. 13, 1, 3-4; 50, 6; 52, 1, 3; 57, 3; 105, 6; Pilde 20, 9; Eccl. 7, 21; Iacov 3, 2; I Ioan 1, 8; 5, 19. Sfânta Scriptură a arătat că tot omul este păcătos (Rom. 3, 9, 10, 11, 12), că cel ce se crede fără de păcat este mincinos (I Ioan 1, 10); ba şi mai mult, că cei păcătoşi, dacă nu se pocăiesc, devin fii ai diavolului (Matei 13, 38; Ioan 8, 44; I Ioan 3, 8) şi întru totul stricaţi (Fac. 6, 5; Isaia 1, 4, 5, 6; 57, 3; Ier. 6, 28 ş.a.).

——————————

* Ştim că botezul «cu apă şi cu Duh», care a venit mai târziu, se împărtăşeşte spre iertarea păcatelor. Iisus Hristos însă nu S-a botezat cu acest botez, pentru că pe atunci nu se pogorâse încă nici Duhul Sfânt, iar pe de altă parte, Hristos era fără de păcate şi deci n-ar fi avut trebuinţă de acest botez. Totuşi se pune întrebarea: de ce s-a botezat Iisus cu acest botez al lui Ioan? Ce rost avea botezarea Lui de către Ioan? Răspundem cu Sfântul Ioan Gură de Aur, următoarele: „La Botezul său în apele Iordanului, Ioan Botezătorul cerea tuturor pocăinţă. Însuşi botezul său era numit «al pocăinţei». Cu toate acestea, lui Iisus nu I-a cerut pocăinţă. Dimpotrivă, în faţa Lui s-a simţit umilit, zicând că el însuşi ar avea nevoie de botez de la Iisus şi nu invers (Matei 3, 14). Nici nu-I putea cere, deoarece Iisus nu avea păcate, era zămislit de la Duhul Sfânt, iar nu din trup omenesc, nu din poftă trupească, nici din poftă bărbătească (Ioan 1, 13; Matei 1, 20; Luca 1, 34-35), şi deci nu moştenise păcatul strămoşesc. Dar El nu avea nici păcate personale (Ioan 8, 46; I Petru 2, 22, ş.a.). Astfel Hristos nu avea pentru ce să fi făcut pocăinţă. El nu avea trebuinţă nici de o mai mare revărsare a Duhului Sfânt asupra Sa, pe care, de altfel, botezul lui Ioan nu I-o putea oferi. Dar atunci de ce S-a botezat? Iată de ce: mai întâi, pentru ca Ioan să-L facă cunoscut oamenilor, arătându-L lor: Iată Mielul lui Dumnezeu… Acesta este despre Care eu am spus… (Ioan 1, 29-30). Ioan îl mărturiseşte oamenilor, iar acum îl şi arată, pentru ca mărturisirea lui Ioan despre Cel ce vine după mine (Luca 3, 16; Ioan 1, 27) să nu rămână îndoielnică.
Tot acum, Dumnezeu-Tatăl şi Sfântul Duh – în chip de porumbel – îl mărturisesc pe Iisus (Matei 3, 16-17). De acum mulţimile nu aveau să mai pună la îndoială cele mărturisite mai înainte de Ioan. Acum Iisus li S-a făcut cunoscut, căci înainte nici chiar Ioan nu-L cunoscuse (Ioan 1, 31), pentru că, deşi îi era rudenie (Luca 1, 36), Ioan îşi petrecuse viaţa în pustie, Dumnezeu întocmind astfel lucrurile, pentru ca lumea să nu-1 poată învinui pe Ioan că L-ar propovădui pe Iisus pentru legăturile de rudenie şi de prietenie ce le are cu El.
In al doilea rând, Iisus a primit botezul de la Ioan pentru ca să împlinească «toată dreptatea» (Matei 3, 14-15). «Dreptate» înseamnă împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, iar «drept» era cel ce împlinea aceste
porunci (Luca 1, 6 ş.a.). Deci S-a botezat Domnul de la Ioan pentru ca nici această orânduire a lui Dumnezeu – de a se boteza – să nu rămână neîmplinită de El, Singurul care împlineşte toată dreptatea”.
Iată deci rolul botezului Domnului şi motivele pentru care S-a botezat El de la Ioan. Botezul creştin de mai târziu, «cu apă şi cu Duh», se face din alte motive şi are cu totul alt rost.

Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii dumnezeiesti?


19. Se poate vorbi despre trepte ale Descoperirii dumnezeiesti?

Se poate vorbi cu toata siguranta. Am vazut mai inainte ca Descoperirea dumnezeieasca poate fi impartita in trei mari perioade de timp. Fiecareia dintre aceste perioade ii corespunde mai mult sau mai putin o treapta de inaintare, cu toate ca aceste trepte nu sunt nici totdeauna egale si nici nu vin unele dupa altele intr-o ordine neschimbata. Timpul de la caderea in pacat pana la darea Legii pe muntele Sinai cuprinde nu numai sradanii ale firii omenesti spre cunoasterea adevarului si deci a lui Dumnezeu, ci si ajutoare direct de sus, prin Descoperirea mai presus de fire, facuta patriarhilor. La fel, dupa darea Legii. Dupa venirea Mantuitorului, Care a desavarsit Descoperirea, cele doua trepte ale Descoperirii de dinainte n-au fost inlaturate. Deci, in linii mari, Biserica admite trepte in lucrarea Descoperirii supranaturale.
Cum este si firesc, Biserica pune accentul pe cele doua trepte in Descoperirea dumnezeiasca, infatisate prin cele doua Testamente. Sfantul Grigorie Teologul, vorbind despre schimbarile produse de catre acestea in viata omenirii de-a lungul timpului, le numeste cutremure de pamnt si le schiteaza astfel: <Cele doua Testamente sunt doua cutremure de pamant dintre care unul face trecerea de la idolatrie la legea lui Moise; celalalt, de la legea lui Moise le Evanghelie. Dar e si un al treilea cutremur, care este mutarea din aceasta viata in cealalta>. Deci Biserica admite mersul treptat al Descoperirii dumnezeiesti.
Treapta de la Vechiul la Noul Testament e aratat de nenumarate ori de Mantuitorul, de Sfintii Apostoli si de Sfintii Parinti. Ei arata ca este o desavarsire a Noului Testament fata de cel vechi. Acesta din urma isi pastreaza valoarea lui, e adevarat. Mantuitorul zice: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate”, (Matei 5:17-18). Dar aceste lucruri din Vechiul Testament trebuie <plinite> in lumina gradului nou de Descoperire (Noul Testament): „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă”, (Matei 5:21 s.u.). Noul Testament  e dezvoltarea si plinirea celui vechi; dar e mai mult decat atat: el e <rasaritul cel de sus>, care face sa treaca <umbra legii>. Sporul in descoperirea persoanelor Sfintei Treimi e aratat de Sf. Grigore teologul, prin cuvinte ca: <Adaosuri partiale>, <inaltari>, <inaintari> si <treceri din slava in slava>. Duhul Sfant insusi Si-a randuit lucrarea Lui in chip treptat, masurand-o dupa puterea de primire a Sfintilor Ucenici. Astfel la inceput a lucrat prin minunile savarsite de Domnul, dupa patimi si inviere a fost insuflat Ucenicilor, iar dupa inaltare, la Cincizecime, S-a aratat in chip de limbi de foc.

Psalmi C101


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 101

1. Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!
2. Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!
3. În orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!
4. Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.
5. Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.
6. De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.
7. Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.
8. Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
9. Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.
10. Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,
11. Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.
12. Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
13. Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.
14. Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.
15. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.
16. şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
17. Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.
18. Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.
19. Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;
20. Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,
21. Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,
22. Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,
23. Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.
24. Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.
25. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.
26. Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.
27. Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba.
28. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.
29. Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.

Ieremia C44


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Capitolul 44

1. Cuvântul ce a fost către Ieremia pentru toţi Iudeii care trăiau în ţara Egiptului şi care se aşezaseră în Migdol, în Tahpanhes, în Nof şi în ţara Patros:
2. „Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Aţi văzut toată nenorocirea pe care am adus-o Eu asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda; iată acelea sunt acum pustii şi nimeni nu mai locuieşte în ele,
3. Pentru necredinţa lor, pe care au săvârşit-o ele, mâniindu-Mă şi mergând să tămâieze şi să slujească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici. părinţii voştri.
4. Trimis-am la voi necontenit pe toţi slujitorii Mei, proorocii; i-am trimis dis-de-dimineaţă, ca să vă spună: Nu faceţi acest lucru urâcios, pe care Eu îl urăsc.
5. Dar ei n-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea lor ca să se întoarcă de la necredinţă şi să nu tămâieze altor dumnezei.
6. De aceea s-a revărsat urgia Mea şi mânia Mea şi s-a aprins în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, şi s-au prefăcut acelea în ruine şi în pustiu, cum vedeţi astăzi.
7. Iar acum aşa zice Domnul Dumnezeu Savaot, Dumnezeul lui Israel: Pentru ce faceţi voi acest rău mare sufletelor voastre, pierzând din cuprinsul lui Iuda, bărbaţi, Femei, copii Şi prunci ca să nu lăsaţi după voi rămăşiţă,
8. Mâniindu-Mă prin lucrul mâinilor voastre, prin tămâierea altor dumnezei în pământul Egiptului, unde aţi venit să trăiţi, ca să vă pierdeţi pe voi înşivă şi să ajungeţi blestem şi defăimare înaintea tuturor neamurilor pământului?
9. Au doar aţi uitat fărădelegile părinţilor voştri, fărădelegile regilor lui Iuda şi cele ale femeilor lor, fărădelegile voastre şi cele ale femeilor voastre, săvârşite în ţara lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului?
10. Ei nu s-au smerit nici astăzi şi nu se tem şi nu se poartă după legea Mea şi după poruncile Mele, pe care vi le-am dat vouă şi părinţilor voştri.
11. De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată Eu voi întoarce faţa Mea împotriva voastră şi spre nimicirea întregului Iuda.
12. Şi voi lua pe Iudeii care au rămas şi care şi-au întors faţa lor şi s-au dus în rara Egiptului, ca să trăiască acolo; toţi aceia vor fi nimiciţi, vor cădea în ţara Egiptului; de foamete şi de sabie vor fi nimiciţi; vor muri de sabie şi de foame de la mare până la mic şi vor ajunge de blestem, de ocară, de groază şi de râs.
13. Voi pedepsi pe cei ce locuiesc în ţara Egiptului, precum am pedepsit Ierusalimul, cu sabie, cu foamete şi cu ciumă,
14. Şi nimeni nu va scăpa şi nu va rămâne din rămăşiţa Iudeilor care au venit în ţara Egiptului, ca să trăiască acolo şi apoi să se întoarcă în ţara lui Iuda, unde doresc ei din tot sufletul să se întoarcă, ca să trăiască acolo. Nimeni nu se va întoarce, decât numai aceia care vor fugi de aici”.
15. Atunci au răspuns lui Ieremia toţi bărbaţii care ştiau că femeile lor tămâiază pe alţi dumnezei, şi toate femeile care se aflau acolo în număr mare, şi tot poporul, care locuia în pământul Egiptului, în Patros, şi au zis:
16. „Cuvântul pe care tu l-ai grăit în numele Domnului, nu voim să-l ascultăm de la tine;
17. Dar vom face tot ce am făgăduit cu gura noastră, vom tămâia pe zeiţa cerului şi vom săvârşi pentru ea jertfe cu turnare, cum am mai făcut şi noi şi părinţii noştri, regii noştri şi mai-marii noştri în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, că atunci eram sătui şi fericiţi şi n-am văzut nenorociri.
18. Iar de când am încetat de a mai tămâia pe zeiţa cerului şi a-i săvârşi jertfe cu turnare, suferim toate lipsurile şi pierim de sabie şi de foame”.
19. Şi femeile au adăugat: „Când tămâiam noi zeiţa cerului şi-i săvârşeam jertfe cu turnare, oare fără ştirea bărbaţilor noştri îi făceam noi turte cu chipul ei şi-i săvârşeam jertfe cu turnare?”
20. Atunci Ieremia a zis către tot poporul, către bărbaţi şi către femei, şi către oamenii care îi răspundeau, astfel:
21. „Oare nu această tămâiere, pe care o săvârşeaţi în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului şi voi şi părinţii voştri, regii voştri şi mai-marii voştri şi ai poporului ţării, o aminteşte Domnul? Oare nu ea I s-a suit la inimă?
22. Domnul n-a mai putut suferi faptele voastre cele rele şi urâciunile pe care le făceaţi, şi de aceea s-a Şi prefăcut ţara voastră în pustietate, lucru de spaimă şi de blestem şi fără locuitori, cum vedeţi acum.
23. Deoarece voi, săvârşind acea tămâiere, aţi greşit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Domnului, nu v-aţi purtat după legea Lui, după poruncile Lui şi după rânduiala Lui, de aceea v-a ajuns nenorocirea aceasta, cum vedeţi acum”.
24. Şi a mai zis Ieremia către tot poporul şi către toate femeile: „Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, toţi Iudeii, cei ce sunteţi în ţara Egiptului:
25. Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Voi şi femeile voastre, ceea ce aţi grăit cu gurile voastre aceea aţi făcut şi cu mâinile, şi mai şi ziceaţi: Vom îndeplini întocmai făgăduinţele pe care le-am făcut, ca să tămâiem pe zeiţa cerului şi să-i săvârşim jertfe cu turnare”. Voi vă ţineţi bine de fărădelegile voastre şi îndepliniţi întocmai acele făgăduinţe.
26. De aceea ascultaţi cuvântul Domnului: Iată Eu M-am jurat pe numele Meu cel mare, zice Domnul, că nu va mai fi rostit numele Meu de gura vreunui iudeu în toată ţara Egiptului. Nimeni nu va zice: Viu este Domnul Dumnezeu!
27. Iată Eu voi veghea asupra lor spre pieire, iar nu spre bine; şi toţi oamenii din Iuda, care sunt în ţara Egiptului vor pieri de sabie şi de foame, până se vor stinge de tot.
28. Numai un mic număr, care vor fugi de sabie, se va întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda, şi vor şti toţi cei rămaşi din Iuda, care au venit în ţara Egiptului ca să trăiască acolo, al cui cuvânt se va împlini: al Meu sau al lor.
29. Iată semnul ce vi-l dau, zice Domnul, că vă voi pedepsi în locul acesta, ca să ştiţi că se va împlini cuvântul Meu cel pentru voi spre pieirea voastră.
30. Asa zice Domnul: Iată Eu voi da pe Faraonul Hofra, regele Egiptului, în mâinile vrăjmaşilor lui, cum am dat pe Sedechia, regele lui Iuda, în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, vrăjmaşul lui, care voia să-i ia viaţa”.

Ieremia C40


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Capitolul 40

1. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, după ce Nebuzaradan, căpetenia gărzii, i-a dat drumul din Rama, unde fusese găsit ferecat în lanţuri în mijlocul celorlalţi robi ai Ierusalimului şi ai lui Iuda, care au fost strămutaţi la Babilon.
2. Atunci a luat căpetenia gărzii pe Ieremia şi i-a zis: „Domnul Dumnezeul tău a rostit această nenorocire asupra locului acestuia,
3. Şi acum a adus-o peste el şi a făcut ceea ce zisese, pentru că aţi păcătuit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Lui, de aceea v-a şi ajuns pe voi aceasta.
4. Deci, iată eu îţi dau drumul din lanţurile ce le ai la mâini! De vrei să mergi cu mine la Babilon, vino, şi eu voi avea grijă de tine, iar de nu ai plăcere să mergi cu mine la Babilon, rămâi. Iată, toată ţara e înaintea ta, unde vrei Şi unde-ţi place, acolo du-te!”
5. Înainte de a ieşi el, Nebuzaradan i-a zis: „Du-te la Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, pe care regele Babilonului l-a pus căpetenie peste cetatea Ierusalimului, şi rămâi cu dânsul în mijlocul poporului; sau du-te unde-ţi place ţie să te duci!” Şi căpetenia gărzii i-a dat merinde şi daruri şi l-a slobozit.
6. Deci a venit Ieremia la Godolia, fiul lui Ahicam, la Miţpa, şi a trăit cu el în mijlocul poporului care rămăsese în ţară.
7. Auzind toate căpeteniile oştirilor, care erau în câmp cu oamenii lor, că regele Babilonului î pus pe Godolia, fiul lui Ahicam, căpetenie peste ţară şi i-a încredinţat lui bărbaţii, femeile şi copiii şi pe aceia din săracii ţării, care n-au fost strămutaţi la Babilon,
8. Au venit la Godolia, în Miţpa, Ismael, fiul lui Netania, Iohanan şi Ionatan, fiii lui Carea, Seraia, fiul lui Tanhumet, şi fiii lui Efai Netofitul şi Iezania, fiul lui Maacat, ei şi oamenii lor.
9. Iar Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, li s-a jurat lor şi oamenilor lor, zicând: „Nu vă temeţi a sluji Caldeilor; rămâneţi în ţară, slujiţi regelui Babilonului şi vă va fi bine.
10. Iar eu voi rămâne în Miţpa, ca să mijlocesc înaintea Caldeilor, care vor veni la noi. Voi însă strângeţi vinul şi fructele verii şi untdelemnul şi le puneţi în vasele voastre şi trăiţi în cetăţile voastre, în care vă aflaţi”.
11. De asemenea şi toţi Iudeii care se aflau în Moab, la Amoniţi, în Idumeea şi prin toate ţările, au auzit că regele Babilonului a lăsat o parte din Iudei şi a pus peste ei pe Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan.
12. Şi s-au întors toţi aceşti Iudei de prin toate locurile pe unde fuseseră împrăştiaţi şi au venit în pământul lui Iuda, la Godolia, în Miţpa, şi au adunat vin şi fructe multe foarte.
13. Iar Iohanan, fiul lui Carea, şi toate căpeteniile oştirii, care erau în câmp, au venit la Godolia, în Miţpa, şi au zis către dânsul:
14. „Ştii tu oare că Baalis, regele Amoniţilor, a trimis pe Ismael, fiul lui Netania, ca să te ucidă?” Dar Godolia, fiul lui Ahicam, nu i-a crezut.
15. Atunci Iohanan, fiul lui Carea, a spus lui Godolia în taină, la Miţpa: „Dă-mi voie să mă duc să ucid pe Ismael, fiul lui Netania, şi nimeni nu va afla. De ce să-l laşi să te ucidă el pe tine şi să se risipească toţi cei din Iuda, care s-au adunat la tine şi să piară rămăşiţa lui Iuda?”
16. Însă Godolia, fiul lui Ahicam, a zis către Iohanan, fiul lui Carea: „Să nu faci aceasta, căci tu grăieşti neadevăr despre Ismael!”

Iezechiel C11


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

Capitolul 11

1. Atunci m-a ridicat Duhul şi m-a dus la poarta de răsărit a templului Domnului, care este spre răsărit. Şi iată în poartă, la intrare, erau douăzeci şi cinci de oameni şi în mijlocul lor am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, şi pe Pelatia, fiul lui Benaia, căpeteniile poporului.
2. Şi mi-a zis Domnul: „Fiul omului, iată oamenii care gândesc nelegiuirea şi care dau sfaturi rele în cetatea aceasta,
3. Zicând: „Încă n-a venit vremea să ne zidim case; cetatea este cazanul, iar noi carnea”.
4. De aceea prooroceşte, fiul omului, prooroceşte împotriva lor!”
5. Atunci S-a pogorât peste mine Duhul Domnului şi mi-a zis: „Spune: Aşa grăieşte Domnul: Casa lui Israel, cele ce ziceţi voi şi cele ce vă vin în minte le ştiu.
6. Mulţi aţi ucis voi în cetatea aceasta şi aţi umplut uliţele ei de trupuri.
7. De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: Ucişii pe care i-aţi îngropat în ea sunt carnea, iar ea e căldarea. Pe voi însă vă voi scoate din ea.
8. Voi vă temeţi de sabie, şi sabie voi aduce asupra voastră, zice Domnul Dumnezeu.
9. Vă voi scoate din ea, vă voi da pe mâna străinilor şi vă voi judeca.
10. De sabie veţi cădea; la hotarele lui Israel vă voi judeca, şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.
11. Cetatea aceasta nu va fi pentru voi cazan, nici voi nu veţi fi pentru ea carne; la hotarele lui Israel vă voi judeca.
12. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul, că nu v-aţi purtat după poruncile Mele, nici legile Mele nu le-aţi împlinit, ci v-aii purtat după obiceiurile neamurilor care vă înconjoară”.
13. Pe când prooroceam eu, Pelatia, fiul lui Benaia, a murit. Atunci eu am căzut cu faţa la pământ şi am strigat cu glas mare, zicând: „O, Doamne Dumnezeule, oare voieşti să pierzi ce a mai rămas lui Israel?”
14. Atunci a fost către mine cuvântul Domnului şi mi-a zis:
15. „Fiul omului, aceştia sunt fraţii tăi, fraţii tăi de un sânge cu tine, şi toată casa lui Israel, cărora locuitorii Ierusalimului le zic: „Depărtaţi-vă de Domnul! Ţara asta nouă ni s-a dat de moştenire”.
16. La aceasta să zici: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Deşi i-am depărtat printre popoare şi deşi i-am risipit prin ţări, totuşi voi fi pentru ei un locaş sfânt în acele ţări unde îi voi risipi.
17. După aceea zi: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Vă voi aduna de prin popoare şi vă voi întoarce de prin ţările unde sunteţi risipiţi şi vă voi da pământul lui Israel.
18. Atunci vor veni acolo şi vor depărta din el toate urâciunile şi toţi idolii.
19. Şi le voi da aceeaşi inimă şi duh nou voi pune în ei; voi scoate din trupul lor inima cea de piatră şi le voi da inimă de carne,
20. Ca să urmeze poruncile Mele şi legile să le păzească şi să le împlinească; vor fi poporul Meu, iar Eu le voi fi Dumnezeu.
21. Celor a căror inimă este legată de idolii lor şi de urâciunile lor le voi cere socoteală de purtarea lor”, zice Domnul Dumnezeu.
22. Atunci heruvimii şi-au întins aripile şi roţile erau lângă ei, iar slava Dumnezeului lui Israel, sus, deasupra lor.
23. Apoi slava Domnului s-a ridicat din mijlocul cetăţii şi a stat deasupra muntelui, care se află spre răsărit de cetate.
24. Atunci iar m-a luat Duhul şi m-a dus în Caldeea, la cei robiţi, cuprins de vedeniile ce le aveam prin Duhul lui Dumnezeu. Şi vedenia pe care o văzusem s-a depărtat de la mine.
25. Şi am spus celor ce au fost duşi în robie toate cuvintele Domnului pe care mi le descoperise El.

Iezechiel C7


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48

Capitolul 7

1. Fost-a către mine cuvântul Domnului şi mi-a zis:
2. „Şi tu, fiul omului, spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul ţării lui Israel: Vine, vine sfârşitul asupra celor patru laturi ale pământului.
3. Iată îţi vine sfârşitul! Trimite-voi împotriva ta mânia Mea şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
4. Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci-ţi voi răsplăti după căile tale, ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul”.
5. Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: „Iată vine nenorocire peste nenorocire:
6. Sfârşitul! A venit sfârşitul! E lângă tine! Iată-l a sosit!
7. A sosit nenorocire asupra ta, locuitor al ţării! Vine vremea, vine ziua tulburării, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munţi.
8. Iată vin acum îndată să vărs asupra ta urgia Mea, mânia Mea să o potolesc asupra ta şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
9. Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci îţi vor plăti după căile tale; ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul Care loveşte.
10. Iată ziua! Iat-o că vine! Rândul tău a venit! Vine urgia! Toiagul înfloreşte! Trufia se deschide,
11. Şi se ridică silnicia ca să slujească de toiag pentru răutate; nimic nu va rămâne din ei, nici din bogăţiile lor, nici din petrecerile lor, nici din strălucirea lor!
12. Vine vremea, a sosit ziua! Cel ce cumpără sămânţă să nu se bucure şi cel ce vinde să nu plângă, căci mânia vine peste toată mulţimea lor!
13. Căci cel ce vinde nu se va mai întoarce la cele vândute, măcar de ar şi rămânea printre cei vii, căci proorocia îndreptată împotriva a toată mulţimea lor nu va fi schimbată şi nici nu-şi va întări viaţa sa prin nelegiuirile sale.
14. Sună din trâmbiţe şi totul e gata, dar nimeni nu va merge la război, pentru că mânia Mea este împotriva a toată mulţimea lor.
15. Afară va fi sabie, iar înăuntru ciumă şi foamete. Cel din câmp va muri de sabie şi pe cel din cetate îl va mânca ciuma şi foametea.
16. Iar care vor fugi, vor scăpa şi vor fi prin munţi ca nişte porumbei rătăciţi. Toţi vor geme, fiecare pentru nelegiuirea sa.
17. La toţi le vor tremura mâinile, şi picioarele tuturor se vor muia ca apa.
18. Atunci cu sac se vor îmbrăca şi groază îi va cuprinde; toţi vor avea ruşinea pe feţe şi pe cap pleşuvia.
19. Argintul şi-l vor arunca pe uliţe şi vor dispreţui aurul; argintul lor şi aurul lor nu-i vor putea scăpa în ziua urgiei Domnului; cu acestea ei nu vor putea să-şi sature sufletele, nici să-şi umple pântecele lor, pentru că acestea au fost pricină a nelegiuirilor lor.
20. Prin găteli frumoase ei le-au prefăcut pe acestea în mândrie şi tot din acestea au făcut ei chipurile cele ruşinoase ale idolilor lor. De aceea le voi face pe acestea necurate pentru ei.
21. Şi le voi da pradă în mâinile străinilor şi de jaf nelegiuiţilor pământului, care le vor spurca.
22. Îmi voi întoarce faţa de la ei şi jefuitorii vor întina locaşul Meu cel sfânt, pentru că vor intra în el şi-l vor spurca.
23. Pregăteşte lanţuri, că ţara aceasta e mânjită de nelegiuiţi cu sânge, iar cetatea e plină de silnicii.
24. De aceea vai aduce pe cei mai răi dintre neamuri ca să pună stăpânire pe casele lor. Voi pune capăt trufiei celor puternici şi cele sfinte ale lor vor fi întinate.
25. Iată vine pieirea şi var căuta pacea, dar nu o vor găsi.
26. Va veni nenorocire peste nenorocire şi zvon peste zvon, şi oamenii vor cere vedenii de la prooroc; dar preotului îi va lipsi cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul.
27. Regele va plânge, căpetenia va fi cuprinsă de groază, iar mâinile poporului ţării vor tremura. Mă voi purta cu ei după purtările lor şi după judecăţile lor îi voi judeca şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul”.

Alegerea Sfintilor


Incep prin a pune o intrbare:
E bine ca sa alegem intre Sfinti?

Ei au ascultat de Dumnezeu, rabdand batai, huliri, chiar si moarte; si spun ei ca toate acestea le-au rabdat pentru Dumnezeu.
Cate au primit ei, toate au fost de sus de la Tatal deci cate au facut pe acest pamant, datori au fost ca sa le faca.
Fericirea lucrarii lor spre raspandirea Cuvantului Fiului lui Dumnezeu aici jos pe pamant s-a ridicat ca un fulger (sus) de unde a venit, ca impreuna sa se bucure si sa prea mareasca pe Tatal-Fiul-Duhul Sfant.

Dar, fericiti sunt ei oare ca noi alegem intre ei, ca si cand am spune: ‘tu imi esti folositor, tu din pacate nu’.

Sa nu fie asa.
Aduceti-va aminte de toti sfintii (mari si mici) in rugaciunile voastre si chiar in tot timpul si locul.

TOTI sa fie pentru noi Sfinti ai lui Dumnezeu.