Împărtăşania


Împărtăşania

 

Vai! cu buze necurate
Acum Doamne îndrăznesc
Să-ţi cer marea bunătate       } Bis
Al Tău Trup Dumnezeiesc.

Şi cu lacrimi mă rog Ţie
Doamne când mă’mpărtăşesc
Spre osândă să nu-mi fie        } Bis
Al Tău Trup Dumnezeiesc.

Doamne dă-mi o picătură
Din al Tău sânge curat
Să-mi spăl întinata gură    } Bis
Şi inima de păcat.

Că eu dacă nu voi bea
Din sângele Tău presfânt
Viaţă-n mine n’oi avea       } Bis
Nici cu Tine nu mai sunt.

Doamne azi mă’mpărtăşesc
Cu al Tău Trup preascump şi sânge
Căci viaţa îmi tânjeşte          } Bis
Fără El în veci voi plânge.

“Luaţi mâncaţi, acesta este
Trupul şi sângele Meu”
Ce pentru mulţi se jerfeşte    } Bis
Ia şi tu suflete-al Meu.

Despre simboluri si rituri


Despre simboluri si rituri

Simbolul este un semn care închipuie ceva sau un obiect care închipuie altceva decât este el de fapt. In cele ce urmează ne vom referi numai la semne simbolice, nu şi la obiecte simbolice. Rit sau ritual (ceremonie) înseamnă o lucrare simbolică sfântă sau o înşiruire treptată de semne simbolice sfinte, prin care se exprimă fie un adevăr de credinţă, fie un sentiment religios sau o atitudine de evlavie, fie o întâmplare sfântă, o rugăciune ş.a. Simbolurile sfinte şi riturile sunt expresii sau exteriorizări şi întăriri ale cultului divin, cultul divin intern devenind prin ele extern. Simbolurile şi riturile sunt absolut necesare, întregind modul de închinare către Dumnezeu, prin faptul că pun la contribuţie nu numai sufletul, ci şi trupul nostru, dându-i şi acestuia o parte activă din cultul divin; fără ele, cultul nu este întreg. Şi după cum numai ele singure, fără participarea activă a sufletului, nu au prea mare valoare, tot astfel nici cultul spiritual, dacă înlătură cu totul partea aceasta a riturilor şi a simbolurilor, nu este întreg şi nici nu poate fi întreg, după cum un suflet fără trup sau un trup fără suflet nu poate fi o fiinţă omenească întreagă. Pentru a aprecia valoarea riturilor, trebuie să ştim şi să ţinem seama de faptul că trupul însoţeşte întru totul sufletul, participând la orice stare şi lucrare a acestuia. Astfel, la bucurie omul râde, la necaz plânge, la frică tremură şi se îngălbeneşte; după expresia feţei sale se poate cunoaşte sufletul cuiva sau diferite stări ale sale. Acest adevăr îl arată şi Sfânta Scriptură când zice: Inima veselindu-se, înseninează faţa…, iar duhul posomorât usucă oasele (Pilde 15, 13; 17, 22); şi iarăşi: Înţelepciunea unui om îi luminează faţa, iar cruzimea feţei lui îl face urâcios (Eccl. 8, 1). Iar despre ucigaşul Cain ne spune: Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: «Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă…». …Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain (o privire de ucigaş) ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare (Fac. 4, 6-7, 15). Aşa cum la crimă a luat parte şi trupul, tot aşa a fost părtaş şi la starea sufletului după înfăptuirea crimei. Iar semnul care i 1-a pus Dumnezeu lui Cain nu poate fi altul decât privirea de ucigaş, astfel încât după expresia feţei şi a privirii lui să poată fi recunoscut ca ucigaş. Mântuitorul încă a grăit: Din prisosul inimii grăieşte gura (Matei 12, 34). Aşa fiind, atât semnul Sfintei Cruci cât şi alte semen simbolice şi rituri sunt necesare, la închinarea către Dumnezeu trebuind să ia parte şi trupul, ca unul ce este şi el de la Dumnezeu. Cuvântul inspirat grăieşte: Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 20). Şi în alt loc: Vă îndemn, deci, fraţilor…, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească (Rom. 12, 1). Astfel, pe Dumnezeu trebuie să-L preamărim şi cu trupul, aducându-I închinare din partea întregii noastre fiinţe.

Sectarul: Dumnezeu este Duh şi de aceea cultul nostrum trebuie să fie în duh şi adevăr, iar nu în semne şi în mişcări simbolice ale trupului sau în ritualele externe. Aşa ne-a învăţat Mântuitorul: Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr (Ioan 4, 23-24). Preotul: La acest citat ţi-am dat lămuriri la capitolul 10 – ,,Despre semnul Sfintei Cruci” – deci nu mai este nevoie să-ţi vorbesc acum.

Sectarul: Trupul nu are nici un preţ şi, ca atare, nici simbolurile şi riturile trupeşti nu pot fi de vreun folos, căci zice Mântuitorul: Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă (Ioan 6, 63). Iar apostolul de asemenea vorbeşte: Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină (I Tim. 4, 8).

Preotul: In citatul întâi (Ioan 6, 63) nu se aminteşte nimic despre nefolosirea riturilor şi a simbolurilor şi nu se neagă preţul trupului în ceea ce priveşte participarea lui la rugăciune, ci se spune numai că cele zise despre mâncarea Trupului şi a Sângelui Mântuitorului în Sfânta Împărtăşanie (vezi contextul 6, 32-64) trebuie înţelese duhovniceşte, iar nu trupeşte, adică nu în sensul că omul, pentru ca să aibă viaţă veşnică, trebuie să mănânce din carnea lui Iisus. Nu! Ci în Sfânta Cuminecătură aducătoare de mântuire, omul mănâncă şi bea Însuşi Trupul şi Sângele Domnului, sub chipul pâinii şi al vinului. Unii din ascultători crezuseră că Iisus le porunceşte să-I sfâşie Trupul şi să-L mănânce şi să-I bea Sângele în înţeles propriu, ceea ce mai ales la iudei era un păcat foarte grav. Mântuitorul însă caută să-i lămurească mai bine despre ce este vorba. In citatul al doilea (I Tim. 4, 8), de asemenea este vorba de cu totul altceva. Aici se combate rătăcirea unor vechi eretici (gnostici), care propovăduiau şi practicau abţinerea totală de la căsătorie sau de la datoria căsătoriei, apoi abţinerea de la mâncarea de carne ş.a. (vezi 4, 1-7). Apostolul combate rătăcirea aceasta, spunând că abţinerea totală, din scârbă, de la toate acestea este un păcat – deoarece Dumnezeu pe toate le-a făcut curate -, arătând că o abţinere cu măsură de la acestea este bună, însă să fie scurtă ca durată, spre a nu duce la patimi şi la păcate mai grele (I Cor. 7, 5-9). Nu spune că abţinerea parţială a trupului nu foloseşte la nimic, ci dimpotrivă, că foloseşte puţin. Aşadar aici nu este vorba nicidecum despre înlăturarea riturilor şi a simbolurilor. Sectarul: Nu trebuie să ne bizuim pe trup, ci pe duh, căci bizuirea pe trup este fără de valoare în faţa lui Dumnezeu, după cum este scris: Pentru că noi suntem tăierea împrejur, noi cei ce slujim în Duhul lui Dumnezeu şi ne lăudăm întru Hristos Iisus şi nu ne bizuim pe trup (Filip. 3, 3). Deci nici noi nu trebuie să ne bizuim pe rituri şi pe simboluri trupeşti.

Preotul: Aici nu este vorba despre rituri şi despre simboluri creştine, ci de prea marea încredere a iudeilor în cele trupeşti – ca de pildă tăierea împrejur -, cu care ei se lăudau şi credeau că aceasta le este de ajuns pentru mântuire. Apostolul combate această greşită înţelegere a lor, arătând că creştinii nu se bizuiesc pe ceva trupesc şi nefolositor, ci în slujirea lui Dumnezeu cu duhul, adică cu credinţă, rugăciune, evlavie, fapte bune etc, dintre care însă nu sunt excluse riturile şi simbolurile. Textul, aşadar, nu este împotriva participării trupului la rugăciune prin diferite poziţii şi semne simbolice, ci înţelesul lui este cu totul altul. Şi la urmă vă întreb: Dacă voi, sectarii, sunteţi împotriva riturilor şi a simbolurilor, pentru ce totuşi practicaţi unele rituri (la adunările publice, la rugăciunile particulare, la botezuri şi la toate slujbele)? Şi de ce nu încetaţi de a le huli pe ale noastre, care sunt de Tradiţie apostolică, iar nu ca ale voastre, făcături de minţi omeneşti?

* * *

Credinciosul: Mai aveţi ceva de spus în privinţa simbolurilor şi a riturilor?

Preotul: Este plină dumnezeiasca şi Sfânta Scriptură de simboluri, prin care se înţeleg cele adevărate prin cele închipuite. Iată de exemplu simbolurile Duhului Sfânt: El se numeşte apă: Isaia 12, 3; Ioan 3, 5; apă vie: Isaia 58, 11; Ier. 2, 13; 17, 13; Ioan 4, 10; 7, 37-39; Apoc. 7, 17; 21, 6; 22, 1, 17 ş.a.; apă roditoare: Isaia 27, 3; 41, 18; 44, 3-4; apă care potoleşte setea: Isaia 35, 7; 45, 8; 41, 17, 18; 55, 1; apă curăţitoare; Num. 31, 23; Iez 16, 9; 36, 25; Efes. 5, 26; Evrei 10, 22; apă tainică şi din destul: Isaia 58, 11; Ioan 4, 14; apă dată în dar: Isaia 55, 1; 3 Regi 19, 12; Ier. 23, 29; Matei 3, 11; Luca 3, 16; vânt: Ioan 3, 8; vântul care suflă unde vrea: Ioan 3, 8; vânt puternic: III Regi 19, 12; Fapte 2, 2; porumbel: Matei 3, 16; Marcu 1, 10; Luca 3, 22; Ioan 1, 32; pecete: Efes. 1, 13; 4,30; II Cor. 1, 22; şi altele multe.

Credinciosul: Dar mai sunt şi alte simboluri în afară de cele care închipuiesc pe Duhul Sfânt?

Preotul: Sunt foarte multe. Unele închipuind pe cei credincioşi, ca: miei: Isaia 40, 11; Ioan 21, 15; Matei 10, 16; vulturi: Ps. 102, 5; Isaia 40, 31; pomi roditori: Ps. 1, 3; Ier. 17, 8; cerbi: Ps. 17, 33; Avac. 3, 19; smochini buni: Ier. 24, 2-7; oi: Ps. 77, 52; 91, 7; Zah. 13, 4; Matei 25, 33; 26, 31; Ioan 10, 11, 16; 21, 16, 17 ş.a. Despre rituri vezi la Isaia 1, 10, 11, 13, 14, 15; Ieş. capitolele 37, 38, 39, 40; Lev. 8, 6, 7; 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 36; cap. 9, 1-24; cap. 23, 17, 18, 19 ş.a.

Psalmi C39


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 39

1. Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine.
2. A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului
4. Şi a pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru;
5. Vedea-vor mulţi şi se vor teme şi vor nădăjdui în Domnul.
6. Fericit bărbatul, a cărui nădejde este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase.
7. Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale, şi nu este cine să se asemene gândurilor Tale;
8. Vestit-am şi am grăit: înmulţitu-s-au peste număr.
9. Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit;
10. Ardere de tot şi jertfă pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: „Iată vin!
11. În capul cărţii este scris despre mine. Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit şi legea Ta înăuntru inimii mele”.
12. Bine am vestit dreptate în adunare mare; iată buzele mele nu le voi opri; Doamne, Tu ai cunoscut.
13. Dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, adevărul Tău şi mântuirea Ta am spus.
14. N-am ascuns mila Ta şi adevărul Tău în adunare mare.
15. Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta şi adevărul Tău pururea să mă sprijinească.
16. Că m-au împresurat rele, cărora nu este număr; ajunsu-m-au fărădelegile mele şi n-am putut să văd;
17. Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu şi inima mea m-a părăsit.
18. Binevoieşte, Doamne, ca să mă izbăveşti; Doamne, spre ajutorul meu ia aminte.
19. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce caută să ia sufletul meu.
20. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele;
21. Să fie ruşinaţi îndată cei ce-mi zic mie: „Bine, bine”.
22. Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit să fie Domnul!”
23. Iar eu sărac sunt şi sărman; Domnul se va îngriji de mine.
24. Ajutorul meu şi apărătorul meu eşti Tu; Dumnezeul meu nu zăbovi.

Ieremia C41


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Capitolul 41

1. Prin luna a şaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elişama, din neam regesc, a venit cu dregătorii regelui şi cu zece oameni la Godolia, fiul lui Ahicam, în Miţpa, şi au mâncat acolo pâine împreună.
2. Apoi s-a sculat Ismael, fiul lui Netania, şi cei zece oameni care erau cu el, şi au lovit cu sabia pe Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, şi au ucis pe acela pe care regele Babilonului îl pusese căpetenie peste ţară.
3. De asemenea a ucis Ismael şi pe toţi Iudeii care erau cu Godolia, în Miţpa, precum şi pe Caldeii oşteni care se aflau acolo.
4. Iar a doua zi după uciderea lui Godolia, pe când nu ştia nimeni de aceasta,
5. Au venit din Sihem, din Şilo şi din Samaria optzeci de oameni cu bărbile rase şi cu hainele sfâşiate şi cu tăieturi pe trup, aducând daruri şi tămâie în mâinile lor pentru jertfă în templul Domnului.
6. Iar Ismael, fiul lui Netania, din Miţpa, a ieşit întru întâmpinarea lor; şi mergând el plângând, s-a întâlnit cu ei şi le-a zis: „Duceţi-vă la Godolia, fiul lui Ahicam”.
7. Şi după ce au ajuns ei în mijlocul cetăţii, Ismael, fiul lui Netania, i-a ucis şi i-a aruncat într-o groapă, ajutat de oamenii care erau cu el.
8. Dar s-au găsit printre aceştia zece oameni care au zis lui Ismael: „Nu ne ucide, căci noi avem agoniseli de grâu, de orz, de untdelemn şi de miere, ascunse la câmp”. Şi el s-a oprit şi nu i-a omorât pe aceia împreună cu ceilalţi fraţi ai lor.
9. Groapa însă în care a aruncat Ismael toate trupurile oamenilor, pe care el i-a ucis pentru Godolia, era chiar aceea pe care o făcuse regele Asa, temându-se de Baeşa, regele lui Israel. Pe aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei ucişi.
10. Apoi Ismael a luat c, prizonieri tot restul de popor, ce era în Miţpa, pe fiicele regelui şi tot poporul ce mai rămăsese în Miţpa, pe care Nebuzaradan, căpetenia gărzii, îl încredinţase lui Godolia, fiul lui Ahicam; şi luându-i pe aceştia, Ismael, fiul lui Netania, s-a îndreptat spre fiii lui Amon.
11. Dar când Iohanan, fiul lui Carea, şi toţi căpitanii oştirii, care erau cu el, au auzit de nelegiuirile ce săvârşise Ismael, fiul lui Netania, au luat toţi oamenii lor şi s-au dus să se bată cu Ismael, fiul lui Netania,
12. Şi I-au ajuns la iazul cel mare din Gabaon.
13. Când tot poporul ce era cu Ismael a văzut pe Iohanan, fiul lui Carea, şi pe toate căpeteniile oştirii care erau cu dânsul, s-au bucurat.
14. Şi s-a întors tot poporul pe care Ismael îl ducea în robie din Miţpa şi, plecând, s-a dus la Iohanan, fiul lui Carea,
15. Iar Ismael, fiul lui Netania, a fugit de Iohanan cu opt oameni şi s-a dus la fiii lui Amon.
16. Atunci Iohanan, fiul lui Carea, şi toate căpeteniile oştirii, care erau cu el, au luat din Miţpa tot poporul ce rămăsese şi pe care el îl scăpase de Ismael, fiul lui Netania, după ce acesta ucisese pe Godolia, fiul lui Ahicam – bărbaţii, oştenii, femeile, copiii şi eunucii pe care îi scosese din Gabaon,
17. Şi s-a dus şi s-a oprit în satul Chimham, lângă Betleem,
18. Ca apoi să plece în Egipt de frica Caldeilor, căci se temea de ei, pentru că Ismael, fiul lui Netania, ucisese pe Godolia, fiul lui Ahicam, pe care regele Babilonului îl pusese căpetenie peste ţară.

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) C28


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51

Capitolul 28

1. Cel care se răzbună, de la Domnul va afla pedeapsă şi păcatele lui le va ţine minte.
2. Iartă nedreptatea aproapelui tău şi, atunci când te vei ruga tu, ţi se vor ierta păcatele.
3. Omul care ţine mânie asupra omului, cum poate să ceară de la Dumnezeu vindecare?
4. De omul cel asemenea lui nu-i este milă şi pentru păcatele sale se roagă.
5. El fiind trup, ţine mânie, şi cine va curăţi păcatele lui?
6. Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă, de stricăciune şi de moarte şi te păzeşte de vrajbă şi rămâi întru porunci.
7. Adu-ţi aminte de porunci şi de aşezământul de lege al Celui Preaînalt şi nu te mânia pe aproapele, iertându-i lui neştiinţa.
8. Depărtează-te de vrajbă şi vei împuţina păcatele, că omul mânios va aţâţa vrajbă.
9. Şi omul păcătos va tulbura pe prieten şi, intre oamenii cei ce au pace, va arunca vrajbă.
10. Precum este materia focului, aşa se va aprinde şi după putere vrajba va creşte.
11. După puterea omului va fi mânia lui; şi după cum este avuţia lui; va înălţa mânia sa.
12. Sfada grabnică aprinde foc şi vrajba grabnică varsă sânge.
13. De vei sufla în scânteie, se va aprinde, şi de vei scuipa peste ea, se va stinge; amândouă ies din gura ta.
14. Pe bârfitor şi pe cel cu două limbi blestemaţi-i, că pe mulţi care aveau pace i-au pierdut.
15. Limba clevetitoare pe mulţi i-a clătinat şi i-a risipit dintr-un neam într-alt neam şi cetăţi tari a surpat şi casele celor mari a stricat.
16. Limba clevetitoare femei vrednice a izgonit şi le-a lipsit de ostenelile lor.
17. Cel care ascultă de ea, nu va afla odihnă, nici nu va locui cu linişte.
18. Lovitura biciului face vânătaie, iar lovitura limbii frânge oasele.
19. Mulţi au pierit de ascuţişul sabiei, dar mai mulţi de uneltirile limbii.
20. Fericit este cel care a scăpat de ea şi care n-a trecut în mânia ei,
21. Care n-a tras jugul ei şi cu legăturile ei nu s-a legat.
22. Că jugul ei jug de fier este şi legăturile ei sunt legături de aramă.
23. Moarte rea este moartea ei şi mai de folos este şeolul decât ea.
24. Nu va birui pe cei binecredincioşi şi în văpaia ei nu vor arde.
25. Cei care părăsesc pe Domnul vor cădea într-însa şi se va aţâţa întru ei şi nu se va stinge.
26. Se va trimite asupra lor, ca leul; şi ca pardosul fi va pierde.
27. Vezi, îngrădeşte moşia ta cu spini şi argintul tău şi aurul tău leagă-l bine.
28. Şi cuvintelor tale fă jug şi cumpănă şi gurii tale fă-i uşă şi încuietoare.
29. Ia aminte ca nu cumva să aluneci cu ea şi să nu cazi înaintea celui ce te pândeşte cu vicleşug.

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel C10


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 10

1. Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare.
2. Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare.
3. Şi toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească;
4. Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos.
5. Dar cei mai mulţi dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie.
6. Şi acestea s-au făcut pilde pentru noi, ca să nu poftim la cele rele, cum au poftit aceia;
7. Nici închinători la idoli să nu vă faceţi, ca unii dintre ei, precum este scris: „A şezut poporul să mănânce şi să bea şi s-au sculat la joc”;
8. Nici să ne desfrânăm cum s-au desfrânat unii dintre ei, şi au căzut, într-o zi, douăzeci şi trei de mii;
9. Nici să ispitim pe Domnul, precum L-au ispitit unii dintre ei şi au pierit de şerpi;
10. Nici să cârtiţi, precum au cârtit unii dintre ei şi au fost nimiciţi de către pierzătorul.
11. Şi toate acestea li s-au întâmplat acelora, ca preînchipuiri ale viitorului, şi au fost scrise spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor.
12. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.
13. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda.
14. De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.
15. Ca unor înţelepţi vă vorbesc. Judecaţi voi ce vă spun.
16. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
17. Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine.
18. Priviţi pe Israel după trup: Cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtaşi altarului?
19. Deci ce spun eu? Că ce s-a jertfit pentru idol e ceva? Sau idolul este ceva?
20. Ci (zic) că cele ce jertfesc neamurile, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi ai demonilor.
21. Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.
22. Oare vrem să mâniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât El?
23. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.
24. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui.
25. Mâncaţi tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebaţi nimic pentru cugetul vostru.
26. Căci „al Domnului este pământul şi plinirea lui”.
27. Dacă cineva dintre necredincioşi vă cheamă pe voi la masă şi voiţi să vă duceţi, mâncaţi orice vă este pus înainte, fără să întrebaţi nimic pentru conştiinţă.
28. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncaţi pentru cel care v-a spus şi pentru conştiinţă.
29. Iar conştiinţa, zic, nu a ta însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?
30. Dacă eu sunt părtaş harului, de ce să fiu hulit pentru ceea ce aduc mulţumire?
31. De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.
32. Nu fiţi piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu,
33. Precum şi eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulţi, ca să se mântuiască.

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel C12


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Capitolul 12

1. Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul.
2. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer.
3. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie S
4. Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască.
5. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele.
6. Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine.
7. Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc.
8. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine;
9. Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos.
10. De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.
11. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-aţi silit! Căci se cuvenea să vorbiţi voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deşi nu sunt nimic.
12. Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni şi prin puteri.
13. Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, decât numai că eu nu v-am fost povară? Dăruiţi-mi mie această nedreptate.
14. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi şi nu vă voi fi povară, căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.
15. Deci eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deşi, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puţin.
16. Dar fie! Eu nu v-am împovărat. Ci, fiind isteţ, v-am prins cu înşelăciune.
17. Am tras eu folos de la voi, prin vreunul din aceia pe care i-am trimis?
18. L-am rugat pe Tit şi am trimis, împreună cu el, pe fratele. V-a asuprit Tit cu ceva? N-am umblat noi în acelaşi duh? N-am călcat noi pe aceleaşi urme?
19. De mult vi se pare că ne apărăm faţă de voi. Dar noi grăim în Hristos, înaintea lui Dumnezeu. Şi toate acestea, iubiţii mei, pentru zidirea voastră.
20. Căci mă tem ca nu cumva venind, să nu vă găsesc pe voi aşa precum voiesc, iar eu să fiu găsit de voi aşa precum nu voiţi; mă tem adică de certuri, de pizmă, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de murmure, de îngâmfări, de tulburări;
21. Mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut.

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel C7


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 7

1. Oare nu ştiţi, fraţilor – căci celor ce cunosc Legea vorbesc – că Legea are putere asupra omului, atâta timp cât el trăieşte?
2. Căci femeia măritată e legată, prin lege, de bărbatul său atâta timp cât el trăieşte; iar dacă i-a murit bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului.
3. Deci, trăindu-i bărbatul, se va numi adulteră dacă va fi cu alt bărbat; iar dacă i-a murit bărbatul este liberă faţă de lege, ca să nu fie adulteră, luând un alt bărbat.
4. Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu.
5. Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morţii;
6. Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche.
7. Ce vom zice deci? Au doară Legea este păcat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut păcatul, decât prin Lege. Căci n-aş fi ştiut pofta, dacă Legea n-ar fi zis: Să nu pofteşti!
8. Dar păcatul, luând pricină prin poruncă, a lucrat în mine tot felul de pofte. Căci fără lege, păcatul era mort.
9. Iar eu cândva trăiam fără lege, dar după ce a venit porunca, păcatul a prins viaţă;
10. Iar eu am murit! Şi porunca, dată spre viaţă, mi s-a aflat a fi spre moarte.
11. Pentru că păcatul, luând îndemn prin poruncă, m-a înşelat şi m-a ucis prin ea.
12. Deci, Legea e sfântă şi porunca e sfântă şi dreaptă şi bună.
13. Atunci, ce era bun s-a făcut pentru mine pricina morţii? Nicidecum! Ci păcatul, ca să se arate păcat, mi-a adus moartea, prin ceea ce a fost bun, pentru ca păcatul, prin poruncă, să fie peste măsură de păcătos.
14. Căci ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat.
15. Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.
16. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună.
17. Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care locuieşte în mine.
18. Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun. Căci a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu;
19. Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc.
20. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21. Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine.
22. Că, după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu;
23. Dar văd în mădularele mele o altă lege, luptându-se împotriva legii minţii mele şi făcându-mă rob legii păcatului, care este în mădularele mele.
24. Om nenorocit ce sunt! Cine mă va izbăvi de trupul morţii acesteia?
25. Mulţumesc lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Deci, dar, eu însumi, cu mintea mea, slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului.

Sfânta Evanghelie după Ioan C8


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21

Capitolul 8

1. Iar Iisus S-a dus la Muntele Măslinilor.
2. Dar dimineaţa iarăşi a venit în templu, şi tot poporul venea la El; şi El, şezând, îi învăţa.
3. Şi au adus la El fariseii şi cărturarii pe o femeie, prinsă în adulter şi, aşezând-o în mijloc,
4. Au zis Lui: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă asupra faptului de adulter;
5. Iar Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?
6. Şi aceasta ziceau, ispitindu-L, ca să aibă de ce să-L învinuiască. Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ.
7. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
8. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ.
9. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc.
10. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul?
11. Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.
12. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
13. De aceea fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată.
14. A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc.
15. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni.
16. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine.
17. Şi în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată.
18. Eu sunt Cel ce mărturisesc despre Mine Însumi şi mărturiseşte despre Mine Tatăl, Cel ce M-a trimis.
19. Îi ziceau deci: Unde este Tatăl Tău? Răspuns-a Iisus: Nu mă ştiţi nici pe Mine nici pe Tatăl Meu; dacă M-aţi şti pe Mine, aţi şti şi pe Tatăl Meu.
20. Cuvintele acestea le-a grăit Iisus în vistierie, pe când învăţa în templu; şi nimeni nu L-a prins, că încă nu venise ceasul Lui.
21. Şi iarăşi le-a zis: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.
22. Deci ziceau iudeii: Nu cumva Îşi va ridica singur viaţa? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.
23. Şi El le zicea: Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta.
24. V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.
25. Deci Îi ziceau ei: Cine eşti Tu? Şi a zis lor Iisus: Ceea ce v-am spus de la început.
26. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de la El, Eu acestea le grăiesc în lume.
27. Şi ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.
28. Deci le-a zis Iisus: Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa vorbesc.
29. Şi Cel ce M-a trimis este cu Mine; nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui.
30. Spunând El acestea, mulţi au crezut în El.
31. Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei;
32. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.
33. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi?
34. Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului.
35. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac.
36. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.
37. Ştiu vă sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvâtul Meu nu încape în voi.
38. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru.
39. Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
40. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta.
41. Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu.
42. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu are fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
43. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu.
44. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi.
46. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi?
47. Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu.
48. Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?
49. A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine.
50. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece.
51. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.
52. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac.
53. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine te faci Tu a fi?
54. Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru.
55. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui.
56. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat.
57. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam?
58. Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam.
59. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.

Al doilea episcop al Ierusalimului, Simeon, ruda Domnului, ales dupa moartea martirica a lui Iacob, ruda Domnului (anii 62-107)


VI. Al doilea episcop al Ierusalimului, Simeon, ruda Domnului, ales dupa moartea martirica a lui Iacob, ruda Domnului (anii 62-107)

Eusebiu din Cezareea afirma ca Simeon a fost al doilea episcop al cetatii Ierusalimului, in Istoria bisericeasca, urmandu-i lui Iacob, ruda Domnului, martirizat in anul 62. Evenimentele prezentate de istoricul din Cezareea Palestinei sunt un pic neclare, fiind greu de crezut ca Ierusalimul a ramas fara un episcop in perioada tulbure a anulor 62-70, pana la cucerirea cetatii de catre romani. Afirmatia ca dupa anul 70 s-ar fi adunat multi dintre Apostoli la Ierusalim este arbitrara, dupa cum marturiseste si autorul, deoarece majosritatea Apostolilor nu mai erau atunci in viata, cu exceptia evanghelistului Ioan. Este cert, insa, ca Simeon i-a urmat lui Iacob in scaunul episcopal al Ierusalimului, cel mai probabil, in acelasi an dupa moartea lui iacob, Simeon bucurandu-se de un deosebit respect si printre iudei.:

Dupa moartea martirica a lui iacob si dupa nimicirea Ierusalimului, care a urmat curand dupa aceea, Apostolii si ucenicii Domnului, care mai ramasesera inca in viata, s-au strans laolalta de pretutindeni, dupa cum se spune, in jurul rudelor dupa trup ai Domnului, autinut sfat cu totii si s-au intrebat: cine anume ar fi vrednic sa fie urmas al lui Iacob? La care toti intr-un gand au gasit ca Simeon, fiul lui Cleopa, despre care se face amintire in cartea Evangheliei, e vrednic sa urce pe scaunul episcopal al acestei Biserici, ca unul care era, cum se spune, var al Mantuitorului. Intr-adevar, Hegesip istoriseste ca, Cleopa era frate cu Iosif.