Înaintea Ta Iisus iubit


Înaintea Ta Iisus iubit

 

‘Naintea Ta Iisus iubit
Vin azi încrezător
Că Tu de aceea Te-ai jertfit
Să-mi fii Mântuitor.

Din cât aflat-am că stă scirs
Te-ascult în timp plăcut
Tu bucurii din Paradis
Mi-ai dat când Ţi-am cerut.

Eu altceva nimic n-aduc
Decât o vină grea,
Şi unde Doamne, eu s-apuc
Decât spre mila Ta.

În mine nimic nu e bun
Tot ce-am făcut e rău
Nădejdea toată am s-o pun
În ajutorul Tău.

Gol nimeni n-a venit ’napoi
Din câţi Te-au căutat
Căci Tu pe toţi din mari nevoi
I-ai scos când Te-au rugat.

De aceea dar cum şi eu
Cu lacrimi strig şi cer:
Ah! Mântuie sufletul meu
Nu mă lăsa să pier.

Pictura din altar


Pictura din altar

Tavanul absidei infatiseaza central, pe un fond albastru aerian (decolorat, in timp, in gri), in medalion, un porumbel cu nimb, incadrat de alte trei medalioane redand serafimi.

Peretii altarului au fost impartiti de catre zugrav in doua registre; cel superior il ocupa reprezentarea a doi diaconi si a sase arhierei, iar cel inferior reda portretele infatisandu-i pe Sf. Ioan, Iisus in potir, Sf. Maria, de asemenea mai multi cuviosi parinti pustnici, dintre care deslusim chipurile sfintilor Eftimie, Teodosie, Litonie? (Ilarion) si Simeon. Scenele sin innegrite de fum si afectate de umezeala.

Cartea înţelepciunii lui Solomon C13


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19

Capitolul 13

1. Deşerţi sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înţeleagă pe meşter;
2. Ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii sau focul, sau vântul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică, sau luminătorii cerului;
3. Ei, care, desfătaţi de frumuseţea acestora, le-au luat drept dumnezei, să ştie acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că El, Cel Care Însuşi este începătorul frumuseţii, este făcătorul lor.
4. Iar dacă se minunează de putere şi de lucrare, să înţeleagă din acestea cu cât este mai puternic Cel care le-a făcut.
5. Căci din mărimea şi frumuseţea făpturilor poţi să cunoşti bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit.
6. Dar, în acelaşi timp, în toate acestea este oarecare neajuns, căci doar unii ca aceştia rătăcesc căutând pe Dumnezeu şi străduindu-se să-L afle.
7. Căci, îndeletnicindu-se cu lucrările lui Dumnezeu şi cercetându-le, ei se încredinţează cu vederea cât de frumoase sunt cele văzute.
8. De altă parte, ei n-au cuvânt să li se ierte rătăcirea.
9. Că dacă au putut să adune atâta învăţătură, ca să cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degrabă pe Stăpânul lumii?
10. Dar sunt cu totul ticăloşi şi şi-au pus nădejdea în lucruri fără de viaţă cei care au numit dumnezei lucrurile mâinilor omeneşti, aurul şi argintul cu meşteşug lucrat şi închipuiri de dobitoace sau piatră netrebnică, cioplită de mână de demult.
11. Un meşter lemnar a tăiat din pădure un lemn bun de lucrat, l-a jupuit de coajă şi apoi cu îndemânarea sa a făcut din el o unealtă folositoare spre slujba vieţii.
12. Rămăşiţele de la lemnul lucrat le pune pe foc să îşi fiarbă de mâncare şi îşi potoleşte foamea.
13. Şi ce-a mai rămas dintr-acestea, nefiind de nici o treabă, pentru că este lemn strâmb şi noduros, îl ciopleşte ca să-i treacă de urât şi, potrivindu-l şi meşteşugindu-l, l-a făcut asemenea cu chipul de om.
14. Sau l-a făcut asemenea vreunui dobitoc de nimic şi, vopsindu-l peste tot şi rumenindu-l la faţă cu vopsea roşie, i-a ascuns toate metehnele.
15. Apoi i-a făcut în perete bună aşezare, l-a pus acolo şi l-a întărit cu piroane de fier.
16. El are grijă de idol să nu cadă, ştiind bine că nu-şi poate ajuta singur, căci nu este decât un chip care are nevoie de ajutor.
17. Dar el se roagă chipului pentru averea sa, pentru nunţile sale şi pentru fiii săi şi nu se ruşinează a vorbi către lucrul cel neînsufleţit.
18. El cere sănătate de la cel neputincios, se roagă de viaţă celui mort şi de ajutor celui ce nu poate să dea nici unul; el se roagă de bună călătorie cui nu poate să meargă în picioare.
19. Ca să-şi pună la adăpost averea, alergătura şi izbânda muncii sale, el cere putere de la cel care are mâinile cele mai betege.

Cartea întâi a macabeilor C1


2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 1

1. După ce s-a luptat Alexandru Macedon, fiul lui Filip, care a ieşit din ţara Chitim şi a bătut pe Darie, regele Perşilor şi al Mezilor, a domnit în locul lui, fiind cel dintâi împărat de neam grecesc.
2. Şi a făcut războaie multe, a biruit multe cetăţi şi a nimicit pe regii pământului.
3. Şi a trecut până la marginile pământului, a luat prăzi de la neamuri multe şi a fost supus pământul înaintea lui.
4. Şi s-a înălţat şi s-a ridicat inima lui şi a adunat putere şi oştire foarte tare.
5. Şi a stăpânit ţări şi neamuri şi tirani şi i-au fost lui birnici.
6. Şi după aceasta a căzut la pat şi a înţeles că i se apropie moartea.
7. Atunci a chemat slugile sale cele cinstite, care erau cu sine, crescuţi din tinereţe, şi le-a împărţit regatul său, încă fiind viu.
8. Şi a domnit Alexandru timp de doisprezece ani, şi a murit.
9. Şi au stăpânit slugile lui fiecare la locul său.
10. Şi au pus toţi steme după ce a murit el, şi fiii lor după dânşii ani mulţi, şi s-au înmulţit răutăţile pe pământ.
11. Şi a ieşit din aceştia o rădăcină păcătoasă, Antioh Epifan, feciorul regelui Antioh, care fusese la Roma zălog, şi a stăpânit în anul o sută treizeci şi şapte al domniei Grecilor.
12. În zilele acelea au ieşit din Israel fii fără de lege şi au îndemnat pe mulţi zicând:
13. Să mergem şi să facem legătură cu neamurile cele dimprejurul nostru, că, de când ne-am despărţit de ele, s-au abătut asupră-ne multe răutăţi.
14. Şi cuvântul a plăcut înaintea ochilor lor.
15. Şi s-au înflăcărat unii din popor şi s-au dus la rege ca să le dea putere să trăiască după datina păgânilor.
16. Şi au zidit şcoală în Ierusalim după legile neamurilor.
17. Şi nu s-au tăiat împrejur, s-au depărtat de legea cea sfântă, s-au împreunat cu neamurile şi s-au vândut a face rău.
18. Iar când Antioh şi-a întărit bine domnia, el a gândit să robească Egiptul, ca să domnească peste amândouă ţările.
19. Şi a intrat în Egipt cu oştire puternică, cu care şi cu elefanţi şi cu călăreţi şi ou corăbii multe.
20. Şi s-a războit cu Ptolomeu, regele Egiptului. Ptolomeu însă a fugit din faţa lui, şi au căzut mulţi răniţi.
21. Şi a cuprins cetăţile cele tari ale Egiptului şi a luat o bogată pradă din Egipt.
22. Şi s-a întors Antioh după ce a bătut Egiptul în anul o sută patruzeci şi trei.
23. Şi s-a suit împotriva lui Israel şi a Ierusalimului, cu popor mult, a intrat în templu Domnului cu mândrie, a luat jertfelnicul cel de aur şi sfeşnicul luminii şi toate vasele lui, masa punerii înainte, căuşele, năstrapele, cădelniţele cele de aur, catapeteasma, precum şi cununiile şi podoaba cea de aur, care erau pe fruntea templului Domnului, şi le-a sfărâmat pe toate.
24. A luat apoi argintul şi aurul şi vasele cele de preţ şi vistieriile cele ascunse, pe care le-a aflat; şi luându-le pe toate, s-a dus în ţara sa.
25. Şi a făcut ucidere de oameni şi a grăit cu trufie mare.
26. Şi a fost plângere mare în Israel şi în tot locul.
27. Şi au suspinat căpeteniile şi bătrânii, fecioarele şi tinerii au slăbit, şi frumuseţea femeilor s-a schimbat.
28. Tot mirele a izbucnit în plâns şi mireasa care şedea în cămară a fost în jale.
29. Şi s-a cutremurat pământul din pricina celor care locuiau pe el şi toată casa lui Iacov s-a îmbrăcat cu ocară.
30. Şi după doi ani de zile a trimis regele pe cel mai mare peste biruri în cetăţile Iudei şi acesta a venit în Ierusalim cu mulţime mare.
31. Şi a grăit cu vicleşug către dânşii cuvinte de pace, iar ei l-au crezut.
32. Şi a căzut asupra cetăţii fără de veste, a lovit-o cu rană mare şi a pierdut popor mult din Israel.
33. Şi au prădat cetatea şi au ars-o cu foc şi au surpat casele şi zidurile ei primprejur.
34. Şi au robit femei şi prunci şi vite au luat.
35. Apoi au întărit cetatea lui David cu zid mare şi tare şi cu turnuri tari, să le fie spre apărare.
36. Şi au pus acolo neam păcătos, bărbaţi fără de lege, şi s-au întărit într-însa.
37. Şi au pus arme şi hrană şi, adunând prăzile Ierusalimului, le-au strâns acolo.
38. Şi a fost acea întăritură ca o cursă împotriva sfântului locaş şi ca un duşman rău pentru Israel pururea.
39. Şi au vărsat sânge nevinovat în jurul celor sfinte şi au pângărit altarul.
40. Şi din pricina lor au fugit cei care locuiau în cetatea Ierusalimului, şi s-a făcut locaş străinilor, şi străină fiilor săi, şi pruncii ei au părăsit-o.
41. Sfântul locaş s-a pustiit ca pustiul, praznicele ei s-au întors în jale, zilele ei de odihnă întru batjocură, cinstea ei întru defăimare.
42. Mărirea ei a trecut întru necinste şi înălţimea ei s-a întors în plângere.
43. Şi a scris regele Antioh la toată împărăţia sa să fie toţi un popor şi să părăsească fiecare legea sa.
44. Şi au primit toate neamurile cuvântul regelui.
45. Şi mulţi din Israel au primit slujirea cerută de el şi au jertfit idolilor şi n-au păzit ziua de odihnă.
46. Şi a trimis regele cărţi prin mâinile solilor în Ierusalim şi în cetăţile Iudei, poruncind să umble după legile cele străine de ţară
47. Şi să oprească arderile de tot şi jertfa şi turnarea sfântă;
48. Şi să pângărească zilele de odihnă şi sărbătorile;
49. De asemenea şi locul sfânt şi pe cei sfinţi;
50. Să zidească jertfelnice şi capişti şi casă de idoli şi să aducă jertfă cărnuri de porc şi vite necurate;
51. Şi să-şi lase pe fiii săi netăiaţi împrejur şi să pângărească sufletele lor cu toată necurăţia şi întinarea, ca să uite legea şi să schimbe toate îndreptările;
52. Iar care nu va face după cuvântul regelui să moară.
53. După toate cuvintele acestea, a scris la toată împărăţia sa şi a pus supraveghetori peste tot poporul.
54. Şi a poruncit cetăţilor Iudei să jertfească din cetate în cetate.
55. Şi s-au adunat la ei mulţi din popor, toţi care au părăsit legea Domnului şi au făcut rele pe pământ.
56. Şi au silit pe Israel întru ascunzişuri să-şi caute scăparea.
57. Iar în ziua a cincisprezecea a lunii Chislev, în anul o sută patruzeci şi cinci, au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudei de jur împrejur au zidit capişti.
58. Şi tămâiau înaintea uşilor caselor şi în uliţe.
59. Şi cărţile legii, pe care le-au aflat, le-au ars cu foc, stricându-le de tot.
60. Şi oriunde se afla la cineva cartea legii şi oricine ţinea legea, acela din porunca regelui era omorât.
61. Cu puterea sa făcea aşa în fiecare lună Israeliţilor care se aflau în cetăţi.
62. Şi în douăzeci şi cinci ale lunii, au jertfit pe jertfelnicul care era deasupra altarului.
63. Şi pe femeile care-şi tăiaseră împrejur pe fiii lor, le-au omorât după poruncă.
64. Şi pe prunci i-au spânzurat de grumajii lor şi casele lor le-au prădat şi pe cei care i-au tăiat împrejur i-au omorât.
65. Iar mulţi din Israel s-au întărit şi au pus legământ întru sine, ca să nu mănânce necurat.
66. Şi mai bine au voit a muri, decât a se pângări cu mâncăruri necurate şi a călca legea cea sfântă; pentru aceea au primit moartea.
67. Şi mare urgie a venit peste Israel.

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel C7


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 7

1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.
6. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.
7. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.
8. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
9. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.
10. Iar celor ce sunt căsătoriţi, le poruncesc, nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat!
11. Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.
12. Celorlalţi le grăiesc eu, nu Domnul: Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase.
13. Şi o femeie, dacă are bărbat necredincios, şi el binevoieşte să locuiască cu ea, să nu-şi lase bărbatul.
14. Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbatul credincios. Altminterea, copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum ei sunt sfinţi.
15. Dacă însă cel necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt legaţi; căci Dumnezeu ne-a chemat spre pace.
16. Căci, ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui femeia?
17. Numai că, aşa cum a dat Domnul fiecăruia, aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble. Şi aşa rânduiesc în toate Bisericile.
18. A fost cineva chemat, fiind tăiat împrejur? Să nu se ascundă. A fost cineva chemat în netăiere împrejur? Să nu se taie împrejur.
19. Tăierea împrejur nu este nimic; şi netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu.
20. Fiecare, în chemarea în care a fost chemat, în aceasta să rămână.
21. Ai fost chemat fiind rob? Fii fără grijă. Iar de poţi să fii liber, mai mult foloseşte-te!
22. Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos.
23. Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor.
24. Fiecare, fraţilor, în starea în care a fost chemat, în aceea să rămână înaintea lui Dumnezeu.
25. Cât despre feciorie, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu, ca unul care am fost miluit de Domnul să fiu vrednic de crezare.
26. Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă: Bine este pentru om să fie aşa.
27. Te-ai legat de femeie? Nu căuta dezlegare. Te-ai dezlegat de femeie? Nu căuta femeie.
28. Dacă însă te vei însura, n-ai greşit. Ci fecioara, de se va mărita, n-a greşit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor. Eu însă vă cruţ pe voi.
29. Şi aceasta v-o spun, fraţilor: Că vremea s-a scurtat de acum, aşa încât şi cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea.
30. Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge; şi cei ce se bucură, ca şi cum nu s-ar bucura; şi cei ce cumpără, ca şi cum n-ar stăpâni;
31. Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.
32. Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului.
33. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.
34. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului.
35. Şi aceasta o spun chiar în folosul vostru, nu ca să vă întind o cursă, ci spre bunul chip şi alipirea de Domnul, fără clintire.
36. Iar de socoteşte cineva că i se va face vreo necinste pentru fecioara sa, dacă trece de floarea vârstei, şi că trebuie să facă aşa, facă ce voieşte. Nu păcătuieşte; căsătorească-se.
37. Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face.
38. Aşa că, cel ce îşi mărită fecioara bine face; dar cel ce n-o mărită şi mai bine face.
39. Femeia este legată prin lege atâta vreme cât trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul.
40. Dar mai fericită este dacă rămâne aşa, după părerea mea. Şi socot că şi eu am Duhul lui Dumnezeu.

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel C7


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Capitolul 7

1. Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.
2. Faceţi-ne loc în inimile voastre! N-am nedreptăţit pe nimeni; n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni.
3. Nu o spun spre osândirea voastră, căci v-am spus înainte că sunteţi în inimile noastre, ca împreună să murim şi împreună să trăim.
4. Multă îmi este încrederea în voi! Multă îmi este lauda pentru voi! Umplutu-m-am de mângâiere! Cu tot necazul nostru, sunt covârşit de bucurie!
5. Căci, după ce am sosit în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă, necăjiţi fiind în tot felul: din afară lupte, dinăuntru temeri.
6. Dar Dumnezeu, Cel ce mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat pe noi cu venirea lui Tit.
7. Şi nu numai cu venirea lui, ci şi cu mângâierea cu care el a fost mângâiat la voi, vestindu-ne nouă dorinţa voastră, plânsul vostru, râvna voastră pentru mine, ca eu mai mult să mă bucur.
8. Că, chiar dacă v-am întristat prin scrisoare, nu-mi pare rău, deşi îmi părea rău; căci văd că scrisoarea aceea, fie şi numai pentru un timp, v-a întristat.
9. Acum mă bucur, nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că v-aţi întristat spre pocăinţă. Căci v-aţi întristat după Dumnezeu, ca să nu fiţi întru nimic păgubiţi de către noi.
10. Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte.
11. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi teamă şi dorinţă şi râvnă şi ispăşire! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru.
12. Deci, deşi v-am scris, aceasta n-a fost din cauza celui ce a nedreptăţit, nici din cauza celui ce a fost nedreptăţit, ci ca să ne învedereze la voi sârguinţa voastră pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
13. De aceea, ne-am mângâiat; dar pe lângă mângâierea noastră, ne-am bucurat peste măsură mai ales de bucuria lui Tit, căci duhul lui s-a liniştit din partea voastră a tuturor.
14. Căci dacă m-am lăudat înaintea lui cu ceva pentru voi, n-am fost dat de ruşine; ci precum toate vi le-am grăit întru adevăr, aşa şi lauda noastră pentru Tit s-a făcut adevăr.
15. Şi inima lui este şi mai mult la voi, aducându-şi aminte de ascultarea voastră a tuturor, cum l-aţi primit cu frică şi cu cutremur.
16. Mă bucur că în toate pot să mă încred în voi.