Ianuarie 21


21 Ianuarie


21- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăŢit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul si nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe persi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăŢând si mestesugul bunei cârmuiri, si cu fire bună si minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraŢii cei dinainte sfătuitor împărătesc si secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea gresită si vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinŢă, înlăturând prin aceasta părere credinŢa în cele două firi ale lui Hristos si pentru că cei răucredinciosi răspândeau prin pieŢe porunci gresite, care întăreau acest eres si lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească si el laolaltă cu toŢi nelegiuiŢii acestia, părăsind dregătoriile lumesti, n-a mai voit să locuiască în sălasurile păcătosilor, si a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde sa călugărit si a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, si a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia si să dea anatemei pe începătorii si pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susŢineau că în Hristos este numai o singură voinŢă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea si rusinarea celor ce credeau în acest eres, si a scris cărŢi doveditoare despre adevărul credinŢei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiŢându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăsea împreună cu împăratul acelasi eres. Si în timp ce toŢi se supuneau voinŢei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă si a îndemnat si pe alŢii să nu se supună, încredinŢându-i prin scrisori să nu-si schimbe credinŢa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia si stăruind în dreapta credinŢă i s-a tăiat mâna si limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Si în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 si a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea Ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat si lui limba, si a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde si-a sfârsit viaŢa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinŢi binecredinciosi, pe nume Teodor si Florentina, în timpul împăratului DiocleŢian. De la începutul vieŢii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani si învăŢa carte cu alŢi copii, făcea rugăciuni si sporea minunat la învăŢătură. Si venea o porumbiŢă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o pesteră, unde a fost călăuzit de porumbiŢă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în pesteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, si-a sărutat părinŢii, a dat la săraci din avutul lor si s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăŢuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neasteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.

Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinŢi credinciosi, cucernici si bogaŢi, care aveau o mosie lângă mănăstirea sfintei Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut si a fost înŢărcat, a fost dăruit sfintei Lucia, împreună cu mosia. Si vieŢuind în mănăstire, a fost rânduit păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinŢi, acasă, acestia nu i-au îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locasul sfintei, zicând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăŢii Siracuza, de Teodor, papa Romei. Si păstorind bine turma cuvântătoare încredinŢată lui si pe mulŢi întorcându-i de la necredinŢă la credinŢă si de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfinŢilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid si Achila, care au mărturisit în Trapezunt.

Acesti sfinŢi mucenici au luptat muceniceste pe vremea împăratului DiocleŢian, a lui Maximian si a lui Lisie Duca. Valerian, Candid si Achila ascunzându-se în munŢii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Si mărturisind ei pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din Ţinutul Lazichiei, numită Pitius. De acolo fiind adusi la Trapezunt si înfăŢisaŢi lui Lisie au fost supusi la multe chinuri si apoi au fost închisi. După câteva zile, prinzând si pe Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toŢi idolii si s-au zdrobit ca praful. Pentru aceasta a fost si el supus la chinuri. Apoi toŢi sfinŢii fiind băgaŢi într-un cuptor aprins si rămânând nevătămaŢi, au fost omorâŢi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Irina în biserica închinată ei de lângă mare.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniŢe Agni.

Sfânta muceniŢă Agni era din cetatea Romei si se trăgea dintr-un neam strălucit. ViaŢa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet si la trup. Multe femei mergeau la dânsa si ea le învăŢa cuvântul adevărului si le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu si Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunostinŢa cârmuitorului, a fost luată si dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: „Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările”. Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare si i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.

După ce a ajuns în casa aceea a satanei, si fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă si cu nerusinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorŢeau cu toŢii si tuturor li se tăia pofta, rămânând ca si morŢi. Atunci unul plin de trufie si ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta si rămăseseră amorŢiŢi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare si a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faŢă a strigat, zicând: „Mare este credinŢa crestinilor”. Intrând si ceilalŢi, cu un glas au strigat cu toŢii: „Mare este puterea lui Hristos”. Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăŢiseze si au adus de faŢă si pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: „Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?” Sfânta a răspuns: „Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă si a stat lângă mine. Acesta a amorŢit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie si îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi”. Cârmuitorul a zis: „Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?” Iar sfânta a răspuns: „Domnul si Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită”. Cârmuitorul a zis iarăsi: „De voiesti să ne faci să credem că grăiesti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău si înviazăl”. Atunci muceniŢa, ridicând mâinile spre cer si făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Si s-au spăimântat toŢi de această minune preamărită si însusi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: „Mare este puterea crestinilor si cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei”. Dar unii dintre cei necredinciosi si necuraŢi au strigat către cârmuitor: „Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni”. Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci si a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului si cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-si trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii crestini au luat pe ascuns sfintele ei moaste si cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, iesind din gura sfintei ei icoane, si care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Grecul.

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din orasul Arta (în Epir). El a primit o educaŢie foarte bună. În tinereŢe a călătorit mult si a studiat limbile străine si stiinŢele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Pris, FlorenŢa si VeneŢia.

Întorcându-se în Ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraŢii bizantini Andronicus Paleologul si Ioan Cantacuzino (amândoi sau călugărit).

În această perioadă, PrinŢul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor grecesti si al cărŢilor mamei sale, Sofia Paleologhina, si a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereŢe cărŢile vechi bisericesti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărŢile patristice si liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-si îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanŢe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaŢia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că „în această istorie sunt si scrisori ale ereticului Arie si acesta poate fi un pericol pentru cei mai puŢin învăŢaŢi”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim si Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim si-a continuat munca de luminare spirituală a rusilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor si păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei si Ioan. A scris si câteva lucrări proprii.

Când marele PrinŢ Vasile a vrut să divorŢeze de soŢia lui Solomonia din cauza neputinŢei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa „Capitole instructive privind dreapta credinŢă”. În această lucrare îi arăta prinŢului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. PrinŢul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală si l-a întemniŢat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinŢă începe în viaŢa monahului.

Greselile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate si intenŢionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinŢele sale, el a câstigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: „Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile vesnice.”

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care si în ziua de azi se citeste în Biserică: „Asa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi …”

După sase ani, Sfântul maxim a fost eliberat si trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faŢă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: „Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat si întărit cu răbdare.” Si încă câteva cuvinte din acest text viu: „Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”

Numai după 20 de ani petrecuŢi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat si-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, si-a petrecut ultimii ani din viaŢă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Desi oprimarea si munca grea si-au lăsat urmele asupra sănătăŢii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el si-a continuat munca. Împreună cu slujitorul si ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele vesnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar si un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinŢilor din Radonezh (6 iulie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Reclame

Ianuarie 14


14 Ianuarie


14- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinŢilor cuviosi părinŢi ucisi în Muntele Sinai.

Acesti cuviosi părinŢi dorind după viaŢa cea pustnicească au lăsat toate cele lumesti si au mers să locuiască în pustiu. Împreună cu ei era si fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăŢat si având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărŢi de folos, îndemnătoare spre nevoinŢe pustnicesti, si despre viaŢă, robirea si uciderea acestor cuviosi părinŢi. Acestia au fost ucisi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Rosie si Egipt, si care si mai înainte cu mulŢi ani, pe timpul împărăŢiei lui DiocleŢian si a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai. După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau si ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulŢi sihastri; numai puŢini au scăpat, fugind în cetate. Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele si se înălŢa până la cer. Sarazinii s-au speriat de aceasta si au fugit, lepădându-si armele. Numărul celor ucisi întâi a fost treizeci si opt, având multe răni pe trupurile lor. Printre cei morŢi s-au aflat încă doi vii, Sava si Isaia. Din cei ucisi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se Ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alŢii aveau capetele despicate în două. Cei doi părinŢi rămasi vii au îngropat pe cei ucisi si au povestit mai târziu cele întâmplate.

Tot în această zi, pomenirea celor treizeci si trei de părinŢi ucisi în Rait.

Acesti fericiŢi părinŢi petreceau viaŢă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă si saptezeci de trunchiuri de finic. Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei si ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare si urcându-se în ea, au ajuns în Ţara faraonilor. Cei de acolo le-au iesit în întâmpinare, dar au fost biruiŢi de vlemizi, care au ucis patruzeci si sapte de bărbaŢi. Vlemizii le-au răpit femeile si copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinŢilor părinŢi. Acestia închiseseră poarta si îsi asteptau moartea. Deci vlemizii, intrând în cetate si negăsind bani, i-au ucis pe toŢi părinŢii. Apoi luându-si robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaŢi de corvoadă afundaseră corabia si fugiseră. De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toŢi robii si apoi s-au înjunghiat cu toŢii, unii pe alŢii.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înŢelept.

Acest cuvios părinte era fiul lui Nil cel înŢelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol si care lăsând mărirea lumii, s-a călugărit împreună cu fiul său, în muntele Sinai. Deci, trăind ei acolo împreună cu alŢii viaŢă pustnicească, i-au lovit fără de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfinŢii părinŢi. Nil a putut fugi, dar fiul său Teodul si alt tânăr au fost luaŢi robi. Ajungând barbarii la corturile lor au hotărât să jertfească luceafărului de dimineaŢă pe cei robiŢi. Noaptea însă tânărul a fugit si a rămas Teodul singur. Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au desteptat numai după răsăritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit să aducă jertfa, asa că au hotărât să vândă pe Teodul. Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut să-l junghie. În cele din urmă Teodul a fost cumpărat de episcopul de acolo, care l-a slobozit. Iar Teodul a vieŢuit în mănăstire plin de evlavie, până la trecerea din această lume.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Stefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul.

Acest sfânt Stefan era din părŢile Răsăritului, de bun neam. Din tinereŢe a râvnit după viaŢa sihăstrească, umblând prin mănăstirile de la Iordan si din pustiu: a sfântului Eftimie, a sfântului Sava si a sfântului Teodosie. Iar după ce a cunoscut bine felul de trăi al fiecăruia, a venit la Constantinopol pe vremea împăratului Leon Isaurul si a fost primit pe lângă patriarhul Gherman, pe lângă care, rămânând câtva vreme, a învăŢat multe lucruri bune de la acesta, care l-a luat pe lângă sine, ajungând apoi bun sfetnic al patriarhului. Întemeind apoi mănăstirea Hinolacul si vieŢuind în ea, s-au adunat acolo mulŢime de călugări care erau bine povăŢuiŢi si adusi la măsura vârstei plinirii lui Hristos. Deci, binevieŢuind, i s-a descoperit de sus timpul când sufletul lui avea să zboare de la cele de jos la locasurile dumnezeiesti.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei si ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniŢe Agni, care fiind aruncată într-o temniŢă întunecată, acolo s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.