Cartea lui Tobit C7


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14

Capitolul 7

1. Şi sosind ei la Ecbatana, s-au dus la casa lui Raguel, iar Sara i-a întâmpinat şi i-a salutat şi au salutat-o şi ei, şi ea i-a dus în casă.
2. Şi a zis Raguel către Edna, femeia sa: „Cât de bine seamănă acest tânăr, cu Tobit, fratele meu!”
3. Şi i-a întrebat Raguel: „De unde sunteţi voi, fraţilor?” Iar ei au răspuns: „Noi suntem fiii lui Neftali, care sunt robi la Ninive”.
4. Şi i-a mai întrebat Raguel: „Cunoaşteţi voi pe fratele nostru, Tobit?” Şi ei au răspuns: „Cunoaştem”. Apoi el i-a întrebat: „E sănătos?”
5. Şi ei au răspuns: „Este în viaţă, este sănătos”. Şi Tobie a adăugat: „El este tatăl meu”.
6. Atunci Raguel s-a aruncat la gâtul lui şi l-a sărutat şi a plâns.
7. Apoi a vorbit şi a zis: „Binecuvântat să fii copilul meu! Tu eşti fiul unui om foarte bun şi cinstit”. Auzind însă că Tobit a pierdut vederea, s-a întristat şi a plâns.
8. Şi a plâns şi Edna, femeia lui, şi fata lui, Sara.
9. Şi aşa i-a primit foarte bine, şi au junghiat un berbec şi le-au dat mâncare din belşug.
10. Iar Tobie a zis către Rafael: „Frate Azaria, grăieşte de cele ce mi-ai spus pe cale şi să se tocmească şi lucrul acesta”.
11. Şi el a spus vorba aceasta lui Raguel, şi Raguel a zis către Tobie: „Mănâncă, bea şi te veseleşte, că ţie ţi se cuvine să iei pe fata mea! Dar am să-ti spun adevărul. Eu am măritat pe fata mea cu şapte bărbaţi şi când intrau la ea, mureau chiar în noaptea aceea. Dar tu fii vesel acum”. Şi a zis Tobie: „Nu voi mânca nimic aici, până când nu vă tocmiţi şi nu vă învoiţi cu mine!” Iar Raguel a zis: „Ia-o chiar acum căci ţi se cade. Tu eşti fratele ei şi ea este sora ta! Milostivul Dumnezeu să vă facă parte de toate cele bune!”
12. Şi a chemat pe Sara, fiica sa şi, luând-o de mână, a dat-o lui Tobie de femeie şi a zis:
13. „Iată, după legea lui Moise, ia-o şi du-o la tatăl tău!” Şi i-a binecuvântat.
14. Şi chemând pe Edna, femeia sa, şi luând o hârtie, a scris învoiala şi a pecetluit-o; apoi au început a mânca.
15. Şi a chemat Raguel pe Edna, femeia sa, şi a zis: „Pregăteşte, soro, cealaltă cameră de culcare şi du-o acolo”.
16. Şi făcând cum a zis el, a dus-o acolo, şi aceasta a plâns, şi împărtăşind şi ea lacrimile fiicei saţle, i-a zis:
17. Îndrăzneşte, fiică! Domnul cerului şi al pământului îii va da bucurie în locul întristării. Îndrăzneşte, fiică!

Cartea întâi a macabeilor C11


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 11

1. Iar regele Egiptului a adunat puteri multe, ca nisipul de pe ţărmurile mării, şi corăbii multe şi a încercat să ia domnia lui Alexandru cu vicleşug şi să o adauge la stăpânirea sa.
2. Şi a ieşit în Siria cu cuvinte de pace şi cei din cetăţi îi deschideau porţile şi-i ieşeau înainte, că era porunca regelui Alexandru să iasă înaintea lui, pentru că acela îi era socru.
3. Iar Ptolomeu, când intra în cetăţi, punea pază de ostaşi în fiecare cetate.
4. Şi când s-a apropiat de Azot, i s-a arătat capiştea lui Dagon arsă, şi Azotul şi cele de primprejurul lui stricate şi trupurile lepădate şi pe cei pe care i-a ars în război, că erau făcute grămezi de ei în calea lui.
5. Şi au spus regelui cele ce a făcut Ionatan, ca să-l învinovăţească, însă regele a tăcut.
6. Şi l-a întâmpinat Ionatan în Iafa cu mărire, s-au închinat unul altuia şi au poposit acolo.
7. Şi a mers Ionatan cu regele până la râul ce se cheamă Elefteros şi s-a întors în Ierusalim.
8. Iar regele Ptolomeu, supunând cetăţile cele de pe lângă mare, până la Seleucia cea de lângă mare, cugeta asupra lui Alexandru planuri rele.
9. Şi a trimis soli la regele Dimitrie, zicând: „Vino să punem între noi legătură şi-ţi voi da ţie pe fata mea, pe care o ţine Alexandru, şi vei împărăţi în locul tatălui tău,
10. Că-mi pare rău că i-am dat pe fiica mea, că u căutat să mă omoare”.
11. Şi a grăit rău asupra lui, pentru că poftea el domnia lui.
12. Şi luându-şi fata, a dat-o lui Dimitrie. Astfel el a rupt rudenia cu Alexandru, şi s-a vădit vrăjmăşia lor.
13. Şi a intrat Ptolomeu în Antiohia şi a pus două steme pe capul său, a Asiei şi a Egiptului.
14. Iar Alexandru era în Cilicia în vremurile acelea, că nu vrea să rămână sub ascultarea lui cei din locurile acelea.
15. Şi a auzit Alexandru, şi a venit împotriva lui cu război şi a ieşit Ptolomeu şi l-a întâmpinat cu mână tare şi l-a înfrânt.
16. Şi a fugit Alexandru în Arabia, ca să scape acolo, iar regele Ptolomeu s-a înălţat.
17. Şi a luat Zabdiel arabul capul lui Alexandru şi l-a trimis lui Ptolomeu.
18. Şi regele Ptolomeu a murit a treia zi, şi ostaşii care erau în cetăţi au fost ucişi de către locuitori.
19. Şi s-a înălţat regele Dimitrie în anul o sută şaizeci şi şapte.
20. În zilele acelea a adunat Ionatan pe cei din Iuda, ca să cucerească cetatea din Ierusalim şi a aşezat împotriva ei multe maşini de război.
21. Şi au mers oarecare bărbaţi fără de lege, care îşi pizmuiau neamul, la rege şi i-au spus că Ionatan este cu oştire împrejurul cetăţii;
22. Iar el auzind, s-a mâniat şi, îndată purcezând, a venit la Ptolemaida şi a scris lui Ionatan să nu stea cu oştirea împrejurul cetăţii, ci degrabă să vină la el în Ptolemaida, să se întâlnească.
23. Şi dacă a auzit Ionatan, a poruncit să stea cu oştirile împrejurul cetăţii şi a ales din cei mai bătrâni ai lui Israel şi din preoţi şi a înfruntat primejdia.
24. Şi luând argint şi aur şi haine şi alte daruri multe, a mers la rege în Ptolemaida, şi a aflat trecere înaintea lui.
25. Şi deşi-l pârau câţiva oameni ai fărădelegii dintre Iudei,
26. Regele i-a făcut precum au făcut şi cei mai înainte de el şi l-a înălţat înaintea tuturor prietenilor săi.
27. Şi i-a întărit lui arhieria şi altele câte a avut mai înainte spre cinste, şi l-a pus pe el printre prietenii cei mai de frunte.
28. Şi s-a rugat Ionatan regelui să scutească Iuda de bir şi cele trei ţinuturi şi Samaria, şi i-a făgăduit în schimb trei sute de talanţi.
29. Şi a plăcut regelui şi a scris lui Ionatan scrisori despre toate acestea, care erau aşa:
30. Regele Dimitrie, fratelui Ionatan şi neamului iudeu, bucurie!
31. Copia scrisorii pe care am scris-o lui Lastene, rudenia noastră, pentru voi, am scris-o şi vouă, ca să ştiţi, şi este aşa:
32. Regele Dimitrie lui Lastene părintele său, bucurie!
33. Neamului Iudeilor, prietenilor şi aliaţilor noştri credincioşi, am judecat să le facem bine pentru bunăvoinţa lor către noi.
34. Le-am întărit şi hotarele Iudeii şi cele trei ţinuturi: Efraim şi Lida şi Ramataim, care s-au adăugat Iudeii de la Samaria, şi toate câte se hotărăsc cu ele; tuturor celor ce aduc jertfă în Ierusalim le facem scutire de dăjdiile ce lua de la ei mai înainte regele pe an, din roadele pământului şi din fructele pomilor.
35. Şi celelalte care ni se cad nouă, zeciuielile şi vămile şi lacurile cele de sare şi dăjdiile pentru rege care se cad nouă, toate de ajutor le îngăduim lor.
36. Şi nici una dintr-acestea nu se va călca de acum înainte în toată vremea.
37. Acum dar aveţi grijă ca să faceţi hrisov de acestea, care să se dea lui Ionatan şi să se pună în muntele cel sfânt într-un loc de unde să se poată vedea.
38. Iar văzând regele Dimitrie că este linişte în ţară şi nimeni nu i se împotriveşte, a slobozit pe toţi ostaşii săi, pe fiecare la locul său, afară de ostaşii cei străini, pe care-i adunase din insulele neamurilor. Dar atunci s-au făcut vrăjmaşe lui toate oştirile care fuseseră în slujba părinţilor lui.
39. Trifon, cel care fusese mai înainte între cei ai lui Alexandru, văzând că toate oştirile cârtesc asupra lui Dimitrie, a mers la arabul Iamblic, care creştea pe Antioh, copilul lui Alexandru,
40. Şi l-a rugat să-i dea copilul ca să-l pună rege în locul tatălui său. I-a spus apoi câte a făcut Dimitrie şi neînţelegerea pe care o au oştirile lui cu el şi a rămas acolo multe zile.
41. Şi a trimis Ionatan la regele Dimitrie ca să-i scoată pe cei din cetatea Ierusalimului şi pe cei din cetăţile cele întărite, că porneau război împotriva lui Israel.
42. Şi a trimis Dimitrie la Ionatan, zicând: „Nu numai acestea îţi voi face ţie şi neamului tău, ei cu mărire te voi mări pe tine şi pe neamul tău, de voi avea vreme bună.
43. Acum dar lucru bun vei face de-mi vei trimite bărbaţi care să mă ajute, că s-au viclenit asupra mea toate oştirile mele”.
44. Şi i-a trimis Ionatan trei mii de voinici aleşi la Antiohia, şi au venit la rege, şi s-a veselit regele de venirea lor.
45. Că s-au adunat cei din cetate, în mijlocul cetăţii, ca la vreo sută douăzeci de mii de bărbaţi şi voiau să-l omoare pe rege.
46. Şi a fugit regele în palat şi au cuprins cei din cetate căile cetăţii şi au început războiul.
47. Şi a chemat regele pe Iudei într-ajutor şi s-au adunat toţi împreună la el şi îndată s-au risipit în cetate.
48. Şi au omorât în cetate în ziua aceea ca vreo sută de mii şi au ars cetatea şi au luat prăzi multe şi au izbăvit pe rege.
49. Şi văzând cei din cetate că au biruit Iudeii cetatea precum au voit, şi-au pierdut curajul şi au strigat către rege, rugându-se şi zicând:
50. Întinde-ne mâna cu pace şi să înceteze Iudeii de a ne mai bate pe noi şi cetatea.
51. Şi au lepădat armele şi au făcut pace şi s-au mărit Iudeii înaintea regelui şi înaintea tuturor celor de sub stăpânirea lui şi s-au întors la Ierusalim cu prăzi multe.
52. Şi a şezut Dimitrie regele pe scaunul domniei şi s-a liniştit ţara înaintea lui.
53. Însă a minţit în privinţa a toate câte a zis şi s-a înstrăinat de Ionatan şi nu i-a răsplătit după facerile de bine, pe care le-a făcut, ci a început să-i facă necazuri.
54. Iar după aceasta s-a întors Trifon aducând pe Antioh cu el, încă fiind copil, şi l-a ridicat rege şi i-a pus stemă.
55. Şi s-au adunat la el toate oştirile pe care le-a risipit Dimitrie, şi s-au războit cu el, iar el a fugit şi a fost biruit.
56. Şi a luat Trifon elefanţii şi a stăpânit Antiohia.
57. Şi a scris Antioh cel tânăr lui Ionatan, zicând: „Îţi întăresc arhieria şi te pun mai mare peste cele patru ţinuturi şi vreau să fii din prietenii regelui”.
57. Iar Ionatan şi tabăra lui a tăbărât la Marea Ghenizaretului şi, sculându-se de dimineaţă, a mers în câmpul Haţorului.
58. Şi i-a trimis vase de aur pentru slujbă şi i-a dat putere să bea din năstrapă de aur şi să se îmbrace în porfiră şi să aibă agrafă de aur.
59. Şi pe Simon, fratele lui, l-a pus cârmuitor de la hotarul Tirului până la marginile Egiptului.
60. Şi a ieşit Ionatan şi a mers dincolo de râu şi în cetăţi şi s-au adunat la el toate oştirile Siriei într-ajutor şi a venit la Ascalon, şi au ieşit cei din cetate înaintea lui cu mărire.
61. Şi de acolo s-a dus la Gaza şi a înconjurat-o cu oştire şi a ars împrejurimile cetăţii şi le-a prădat.
62. Cei din Gaza au rugat pe Ionatan şi el a făcut pace cu ei, dar a luat pe fiii căpeteniilor ostatici, i-a trimis în Ierusalim, iar el a mers prin ţară până la Damasc.
63. Şi a auzit Ionatan că au venit căpeteniile lui Dimitrie la Chedeş în Galileea cu oştire multă, vrând să-l scoată din tara aceea.
64. Şi a ieşit înaintea lor, iar pe fratele său Simon l-a lăsat în ţară.
65. Şi Simon a tăbărât asupra Betţurului şi a făcut război împotriva lui zile multe şi l-a închis.
66. Şi l-au rugat pentru pace, şi el le-a dat-o, şi i-a scos de acolo şi a luat cetatea şi a pus în ea pază.
68. Dar dintr-o dată le-a ieşit în faţă, în câmpie, o armată păgână, care după ce lăsase o parte din oştire în munţi să-l pândească, înainta drept în faţa lui.
69. Iar oştirea cea ascunsă s-a ridicat din locurile ei şi a început războiul.
70. Şi au fugit toţi cei care erau cu Ionatan; nici unul n-a rămas dintre ei, fără de Matatia, fiul lui Absalom, şi Iuda, fiul lui Alfeu, căpeteniile cetelor de oaste.
71. Şi şi-a rupt Ionatan hainele şi şi-a pus ţărână pe cap şi s-a rugat.
72. Şi s-a întors împotriva lor cu război şi i-a biruit, şi ei au fugit.
73. Şi văzând cei care fugiseră de la el, s-au întors la el şi i-au izgonit cu ei până la Chedeş, unde era tabăra lor, şi au poposit cu tabăra acolo.
74. Şi au căzut din cei de alt neam, în ziua aceea, ca la vreo trei mii de bărbaţi, şi s-a întors Ionatan în Ierusalim.

Rugaciunea copiilor la moartea unuia din parinti


Doamne, Doamne, Cel ce ai ascultat tanguirea lui Iosif, care la moartea lui Iacob a cazut pe fata tatalui sau si l-a plans si l-a sarutat,- asemenea si Fiul Tau, Domnul nostru lisus Hristos, a cunoscut dragostea de mama, caci pe cruce si in grele chinuri fiind, a vazut pe Maica Sa si pe ucenicul pe care il iubea alaturea stand, si a zis Maicii Sale: „Femeie, iata fiul tau!”, iar dupa aceea a zis si ucenicului: „Iata mama ta!”.Insuti, intrutot Bunule Stapane, cauta din ceruri si vezi jalea si durerea ce mi-au cuprins astazi inima si sufletul. Indura-Te de mine, robul Tau, si primeste rugaciunea ce-Ti inalta fiul care si-a pierdut pe tatal sau preaiubit (pe mama sa preaiubita) si iarta-i lui (ei), si dezleaga-i toate gresalele cele de voie sau fara de voie, cele cu lucrul sau cu cuvantul si toate cate ca un om in aceasta viata a savarsit.Asculta, milostive Stapane, glasul indurerat al fiului, pe carele tatal sau (mama sa) l-a povatuit si l-a deprins ca, in restriste si in necazuri, catre Tine si cu credinta tare sa-si ridice ochii si sa-si deschida gura. Milostiveste-Te, Doamne, si da sufletului tatalui meu (mamei mele) odihna cea buna si fa-l pe el (fa-o pe ea) partas (partasa) bunatatilor celor vesnice, asezandu-l (o) cu dreptii in curtile Tale, ca binecuvantat si preaslavit esti in vecii vecilor.
Amin.

Ispititorii cu dajdia


Ispititorii cu dajdia

Capeteniile Templului au inteles ca despre ei vorbea pilda lucratorilor ucigasi. Desi gandul uciderii era o realitate in inima lor, totusi ei nu puteau suferi sa le fie dat gandul pe fata. Caci diavolul se tine ascuns, in umbra, si nu slujeste decat pe cine ii ascunde gandurile.

In realitate umblau sa-L omoeare pe Iisus, dar cautau „mainile altuia”. Drept aceea au trimis niste iscoade, care prefacandu-se ca sunt drepti – cel mai usor ucru din Israel – umblau sa-L prinda in vreun cuvant ca apoi sa-L denunte stapanirii romane.

Evreii urau de moarte stapanirea romana, dar ca sa termine cu Iisus erau dispusi ca sa apeleze si la oricine. Astfel, au fost in stare de data aceasta sa se faca aparatorii cei mai ascutiti in slujba celor mai mari dusmani ai lor, romanii, numai si numai ca acestia sa-i scape de cel mai ingrozitor cosmar al istoriei lor: Iisus. Si au facut-o si pe aceasta.

Cosmarul acesta al lor s-a marit cu veacurile, a ajuns de proportiile lumii, incat pretutindeni dau de Iisus. Nici portile iadului nu le-au putut ajuta sa scape de El. Nu le-a mai ramas decat aruncarea lumii in Apocalipsa.

Si o vor face si pe aceasta.

Acestia sunt cei ce L-au ispitit pe Iisus zicand: „Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor. Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?”, (Matei 22:16-17).

Intrebarea era vicleana de la inceput pana la sfarsit. Mai intai, iscoadele erau niste mincinosi si fatarnici, fiindca nu adevarul ii interesa pe ei, nici calea lui Dumnezeu.

Raspunsul lui Iisus este neasteptat. Pe banul dajdiei, nici macar n-a pus mana. Dar ii face pe ispititori sa-si de-a raspunsul, constransi de chipul si de inscriptia de pe ban. Deci: „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”, (Matei 22:21).

Dumnezeu si lumea, Dumnezeu si statul sunt doua ordine distincte. Omul apartine la amandoua deodata, din pricina sale vazute si nevazute – fiindca este alcatuit din trup si suflet.

Ispititorii nadajduiau sa starneasca confilict intre aceste doua ordine: a naturii si a supranaturii.

Originea fortatului conflict dintre Dumnezeu si Cezar (stat) – obarsia ateismului – este in Templul din Ierusalim.

O minune furata


O minune furata

 

Iisus era chemat de durerea unui tata, ca sa intoarca la viata o copila de 12 ani.

Mantuitorul iubea copiii, de aceea emrgea la ei cu durerea iubirii. Totusi o femeie bolnava L-a mai zabovit, ba chiar L-a furat pe drum.

Staruim putin asupra acestui furt, unic in viata lui Iisus.

Oare de unde stia femeia aceasta ca atingandu-se, chiar pe furis, de marginea hainei lui Iisus se va tamadui? O stia din credinta si femeia nu s-a inselat. Desi puterea de tamaduire era de natura duhovniceasca, totusi bolnava a furat-o printr-o atingere materiala.

Sluga sutasului este un caz de tamaduire de la distanta, prin credinta, adusa de (cele) doua delegatii (trimise de sutas) si e pur duhovniceasca.

Iisus „a simtit puterea care a iesit din El”. Aceasta inseamna ca boala a incetat, indata ce organismul s-a refacut la plinatataea lui spirituala.

Sfintenia e o energie, pacatosenia e o degradare. Una reface organismul, alta il darama. Daramarea se opreste indata ce organismul imprumuta sau chiar fura, pe firul credintei acea energie rara a sfinteniei.

Iisus, insa, a vrut sa dea pe fata credinta femeii si sigur ca a privit cu dragoste acest furt original.

Apostazia si Antihristul – citate


Sfarsitul

Arhiepiscopul Averchie: „In vremea noastră, adevărul este arătat în mod oficial  şi cu solemnitate drept minciună, iar minciuna, drept adevăr  Şi fiecare persoană, fie că îşi doreşte, fie că  nu, trebuie să creadă aceasta, împotriva oricărui temei  şi analize raționale. Ori de nu ‐ vai! Cel care urmează glasul propriei sale conştiințe  şi al predaniilor Domnului, ar putea sfârşi prin a plăti scump. Iar aceasta este adevărat în toate aspectele vieții moderne, uneori chiar şi în domeniile religios şi bisericesc… Fraților! Să  nu ne cufundăm, nici în cea mai mică  măsură, în duhul acestei lumi;  ştim atât de bine, de la Cuvântul lui Dumnezeu, că lumea aceasta este stăpânită  de prințul întunericului, care stăruie în cruzime ‐  vrăjmaşul nostru cel înverşunat, făcător de rău, mincinos şi «dintru început ucigător de oameni» (loan 8:44)  ‐diavolul. Să  nu ne temem de batjocură  şi lepădare, de asuprire şi prigoană din partea slugilorlui credincioase”.

Arhiepiscopul Gherasim (sec. XX): „Dragostea crestina se evapora de pe fata pamantului”.

Arhiepiscopul Averchie: „Viața creştină devine acum mai grea ca niciodată, căci cursele din calea mântuirii omului s‐au înmulțit foarte  şi s‐au perfecționat peste măsură. Truda de a fi păstor devine de multe ori mai grea  şi mai plină  de răspundere…”.