Februarie 24


24 Februarie


24- Februarie - unsufletortodox


In această lună, ziua a douăzeci si patra, pomenirea aflării cinstitului cap al sfantului prooroc Inaintemergător si Botezător Ioan.

Cinstitul cap si de ingeri mult preŢuit al Inaintemergătorului s-a aflat, intaia oară după bunăvoirea si arătarea sfantului Ioan Inaintemergătorul, de doi monahi oarecare, in casa lui Irod, mergand acestia la Ierusalim, spre a se inchina la purtătorul de viaŢă mormant al Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Iar de la acesti monahi luandu-l un oarecare olar, l-a dus in cetatea emesenilor si cunoscand olarul cum că prin mijlocirea sfantului cap avea bună norocire, il cinstea in chip de negrăit. Cand a fost să moară, l-a lăsat surorii sale, zicandu-i să nu-l miste de la locul său, nici să-l descopere, ci numai să-l cinstească. Iar după moartea acelei femei, sfantul cap al Botezătorului a ajuns de la unii la alŢii si mai pe urmă a ajuns la un oarecare EustaŢiu monah si preot, care era de aceeasi credinŢă cu eresul arienilor. Acesta fiind alungat de către dreptcredinciosii din pestera unde locuia, căci precupeŢea tămăduirile care se făceau de sfantul cap si le arăta ca făcute de eresul lui, din voia lui Dumnezeu cinstitul cap a rămas in pesteră si a fost ascuns acolo, pană in vremea lui Marcel care era arhimandrit pe vremea impărăŢiei lui Valentin cel tanăr si a lui Uraniu episcopul Emesiei. Atunci mulŢi avand descoperiri, cinstitul cap a fost găsit a doua oară, intr-o oală de lut, care servea pentru apă si a fost adus si pus in biserică de episcopul Uraniu, făcand nenumărate tămăduiri si minuni.

Cu ale Inaintemergătorului Tău rugăciuni, Hristoase Dumnezeul nostru, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Reclame

Ianuarie 31


31 Ianuarie


31- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a treizeci si una, pomenirea SfinŢilor făcători de minuni si doctori fără de arginŢi, Chir si Ioan.

Acesti sfinŢi mucenici au trăit în zilele împăratului DiocleŢian.

Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa. În prigoana pornită atunci împotriva crestinilor, Chir s-a dus spre mare, către asa-zisul sân al Arabiei, si luând cinul călugăresc a locuit acolo.

Iar Ioan venind la Ierusalim si auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli si de neputinŢe, s-a dus la Alexandria. Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el si a vieŢuit laolaltă cu el. Si trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista si Eudoxia, pentru credinŢa în Hristos, si că trebuie să stea în faŢa judecătorului. SfinŢii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinŢă. De aceea au mers la ele si le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Din această pricină au fost prinsi si ei, si după multe chinuri li s-au tăiat capetele, împreună cu femeile despre care a fost vorba.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniŢe Atanasia si a celor trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista si Eudoxia.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion si Papia, cei din Corint.

Acesti sfinŢi mucenici au fost prinsi, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind adusi înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint Ţara Eladei, (căci sfinŢii acestia erau cu toŢii din Corint) după multe chinuri grele de suportat si-au primit sfârsitul vieŢii în felurite chipuri: Victorin, Victor si Nichifor au fost băgaŢi în piuă si zdrobiŢi până si-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile si picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniŢe Trifina.

Această sfântă muceniŢă a fost din cetatea Cizicului, care este asezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie si a Socratiei, care era crestină. Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alŢii la judecată, ci singură s-a înfăŢisat, ocărând si batjocorind grozăviile cu care nebunilor si nepricepuŢilor li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăŢa pe toŢi să părăsească desertăciunile si se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinŢă. De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. La sfârsit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele si a spintecat-o. Si spune tradiŢia că, acolo unde i sa vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând si femeile, cărora după nastere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Si nu numai la femei ci si la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Hie Ardunul, care a mărturisit în Calamata din Peloponez la anul 1686, si care s-a săvârsit prin foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 29


29 Ianuarie


29- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si noua, pomenirea aducerii moastelor sfântului sfinŢitului mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu (Teoforul).

Sfântul mucenic Ignatie, urmasul apostolilor, a fost al doilea episcop al Antiohiei; si împreună cu Policarp, episcopul Smirnei, au fost ucenici ai Evanghelistului Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu. Sfântul Ignatie a fost adus înaintea împăratului Traian, a răbdat tot felul de chinuri si de încercări si a biruit. Apoi a fost trimis la Roma să lupte cu fiarele, care l-au sfâsiat si l-au mâncat. CâŢiva crestini au adunat cinstitele si sfinŢitele rămăsite căzute din gura leilor si le-au adus de la Roma la Antiohia, dându-le fraŢilor, ca un dar dorit. Acestia au asezat cu toată cinstea aceste sfinte moaste în pământ. Biserica prăznuieste cu bucurie sărbătoarea Aducerii moastelor sfântului Ignatie Teoforul.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor sapte mucenici, care s-au săvârsit în Samosata: Filotei, Iperehie, Aviv, Iulian, Romano, Iacob si Parigorie.

Acestor sfinŢi mucenici, fiind ostasi ai lui Hristos si înfruntând rătăcirea idolească, li s-au zdrobit braŢele si coapsele cu toiege groase. După aceea li s-au sfâsiat trupurile si li s-au pus lanŢuri grele de grumaji si au fost băgaŢi în temniŢă. În urmă au fost scosi de acolo si spânzuraŢi, pironindu-li-se capetele cu piroane de fier. În felul acesta si-au dat sufletele lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul si Mochie citeŢul.

Pe vremea împăratului Numerian în anii 284, s-a pornit prigoană asupra crestinilor. Atunci s-a dat de stire dregătorului cetăŢii Emesa, să prindă pe sfântul părintele nostru Silvan, episcopul acestei cetăŢi. Si îndată a fost prins împreună cu Luca diaconul si cu Mochie citeŢul. LegaŢi, au stat înaintea dregătorului, care cercetându-i cu amănuntul si auzind că mărturisesc pe Hristos drept Dumnezeu adevărat, si că dădeau anatemei pe slujitorii idolilor, s-a pornit cu multă urgie si mânie si i-a supus la multe si felurite chinuri, iar la urmă a hotărât să-i dea să se lupte cu fiarele. Deci, scoŢând pe sfinŢi în adunarea poporului si lăsând slobode multe feluri de fiare, sfinŢii s-au rugat lui Dumnezeu să-si sfârsească viaŢa acolo. Dumnezeu îndată a luat sufletele slugilor Sale. Atunci fiarele cele sălbatice, sfiindu-se de moastele sfinŢilor, s-au dat în lături, neatingându-se nicidecum de trupurile lor. După ce s-a înnoptat, trupurile sfinŢilor au fost luate si îngropate cu cinste, aducându-se mulŢumiri lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Sarvil si Vevea sora lui, care au pătimit în Edesa.

Acesti sfinŢi mucenici au trăit în zilele împăratului Traian. Sfântul Sarvil era slujitor al demonilor celor înselători si jertfitor al necuratelor lor jertfe. Si făcându-se odată un praznic al demonilor, iar Sarvil fiind, după obicei, mai mare fruntas peste necuratele jertfe, a fost înfruntat si dojenit de episcopul Varsemeu, ca unul ce se făcuse pricină a pierzării multora. Atunci Sarvil a fost atins de harul lui Dumnezeu si înduplecându-se la cuvintele episcopului a venit la credinŢa în Hristos, împreună cu sora lui Vevea, si au fost botezaŢi de episcopul Varsemen. Pentru aceasta, Sarvil a fost adus ighemonului Lisias si a fost supus la felurite chinuri. În cele din urmă a primit cununa muceniciei astfel: a fost pus la teasc si strâns cu vârteje, a fost fierăstruit si i s-a tăiat capul. Tot asa a pătimit si sora lui, din porunca ighemonului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinŢitului mucenic Varsemeu, episcopul Edesei.

Acest sfânt mucenic, asa cum s-a arătat mai sus, făcându-se pricinuitorul mântuirii lui Sarvil, pe care l-a botezat, a fost pârât ighemonului Lisias care l-a bătut rău, pentru că a mărturisit credinŢa în Hristos. Dar venind scrisori împărătesti ca să se înceteze cu prigoana crestinilor a fost scos din închisoare si venind la biserica lui, a mulŢumit lui Dumnezeu, si apoi s-a săvârsit în pace.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Afraat.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Achepsima.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Hiotul, care a pătimit la anul 1802.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 27


27 Ianuarie


27- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si saptea, pomenirea aducerii moastelor celui între sfinŢi părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător si învăŢător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea si nu căuta la faŢa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile si nedreptăŢile ce le făcea, printre altele si pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, si iarăsi a fost chemat la păstoriŢii săi. Dar a treia si cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos si apoi la Pitius, orase nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar si totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte si înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul si Stăpânul tuturor si s-a mutat la vesnicele locasuri, în anul 407. Iar sfintele lui moaste au fost îngropate în Comane, împreună cu moastele sfinŢilor mucenici Vasilisc si Luchian. Curând după îngroparea sfântului părinte Ioan Gură de Aur, Arcadie împăratul a părăsit viaŢa pământească împreună cu soŢia sa Eudoxia, urmându-le la împărăŢie fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul si slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului si după treizeci si trei de ani de la adormirea sfântului Ioan Gură de Aur, Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie să trimită să aducă moastele sfântului. Dar sfântul nevrând să se lase înduplecat, si stând nemiscat, împăratul a trimis o epistolă de rugăminte, care avea acest cuprins:

ÎnvăŢătorului a toată lumea si părintelui duhovnicesc, Sfântului Ioan Gură de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împăratul: „Noi, cinstite părinte, socotind că trupul tău este mort ca al altora, am vrut fără multă chibzuială să-l ridicăm si să-l aducem iarăsi la noi. Din cauza aceasta dorinŢa noastră, pe bună dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite părinte, ca cel care ai învăŢat pe toŢi pocăinŢa, iartă-ne greseala si te dăruieste nouă ca unor fii iubiŢi de părintele lor, si veseleste cu venirea ta pe cei ce te doresc”.

Deci, când au dus scrisoarea aceasta si au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndată s-a lăsat usor. Purtătorii raclei au ridicat racla si au purtat-o fără osteneală. Când au ajuns de cealaltă parte de Constantinopol, a trecut împăratul, cu tot senatul si patriarhul cu tot clerul, si au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împărătească. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrăstiat în toate părŢile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abătut la via văduvei aceleia, pe care o năpăstuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar dacă s-a dat văduvei îndărăt via, îndată valurile mării s-au linistit. Moastele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numită a lui Amantie; după aceea la biserica sfintei Irina si aici au fost puse în sintronul său si strigară toŢi:

„Primeste-Ţi scaunul tău, sfinte”. După aceea fiind asezată racla într-o caretă împărătească, a fost dusă la biserica cea mare a SfinŢilor Apostoli, unde fiind asezată pe tronul cel sfinŢit, s-a auzit glas grăind: „Pace tuturor”. După aceasta racla cu sfintele moaste a fost îngropată în pământ, în altar, unde se află si acum, iar când se săvârsea sfânta Liturghie, se făceau minuni mari. Asa stie Dumnezeu să mărească pe aceia, care îl slăvesc prin vieŢuirea lor.

Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gură de Aur arătăm aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grăit către episcopul Chiriac, care era si el izgonit. „Vino să-Ţi potolesc rana mâhnirii si să-Ţi risipesc negura cugetului. Ce te mâhneste si te întristează? Că iarna este grea si că furtuna ce cuprinde Biserica este amară? Stiu si eu aceasta si nimeni afară de Dumnezeu nu o poate înlătura. Dar, dacă voiesti, îŢi voi zugravi icoana stării de acum. De multe ori vedem că marea se cutremură si se umflă tocmai din fundul adâncului. Vedem si pe corăbieri care neputând birui furtuna, stau încremeniŢi punându-si mâinile pe genunchi. Nu văd nici cerul, nici marea, nici pământul, ci zac jos în asternuturi, plâng si se tânguiesc. Asa se întâmplă pe marea cea văzută. Dar acum furtuna care s-a dezlănŢuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea si valurile sunt mai multe.

Ci, roagă-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieste furtuna cu mestesugul, ci potoleste viforul numai cu ameninŢarea. Iar daca te-ai si rugat de multe ori si n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Căci astfel este voinŢa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeste mai dinainte de mântuirea noastră. Au doară nu putea să izbăvească pe cei trei tineri, ca să nu fie aruncaŢi în cuptor? Ci, când au fost robiŢi si dusi în Ţara barbarilor, îndepărtaŢi de îngrijirea părintească, de nimeni cunoscuŢi si în cuptor aruncaŢi, atunci adevăratul Dumnezeu pe neasteptate a făcut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor si cuptorul s-a prefăcut în locas de închinare. Iar tinerii au chemat toată făptura si pe îngeri si puterile, si adunându-se toŢi împreună ziceau: „BinecuvântaŢi toate lucrurile Domnului pe Domnul”. Vezi, frate, cum răbdarea drepŢilor a primenit focul acela în rouă? Cum a înduplecat pe tiranul împărat să trimită cărŢi în toată lumea si să zică: „Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah si Avdenago!” Si vezi câtă groaza a pus. Căci a scris: „De va grăi cineva cuvânt rău asupra lor, să-i fie casa de jaf si să i se ia averile”.

Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când mă izgoneau din Constantinopol, nu mă îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împărătesei să mă izgonească, izgonească-mă, că „al Domnului este pământul si plinirea Lui”. De va vrea să mă ferăstruiască, ferăstruiască-mă, că am pildă pe Isaia. De va vrea să mă arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia să mă bage în groapă, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea să mă ucidă cu pietre, am pe Stefan, întâiul mucenic, care a pătimit uciderea cu pietre. De va vrea sămi ia capul, am pe Ioan Botezătorul. De va vrea să-mi ia averea, de va găsi ca am, să mi-o ia; căci „gol am iesit din pântecele maicii mele si gol mă voi si duce”.

Pe mine mă învaŢă si apostolul când zice: „Dumnezeu nu caută la faŢa omului”. Si încă: „De as fi plăcut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos”. Mă înarmează si David când zice: „Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraŢilor si nu m-am rusinat”. „Multe au mestesugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă”. Stiu bine că te întristezi, frate Chiriac, pentru că cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg si mulŢi îi petrec cu alai. Dar nu-Ţi aduci aminte de bogatul si de Lazăr? Care din ei era amărât în această lume, si care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazăr sărăcia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz si biruitor? Si ce i-a folosit bogăŢia bogatului cel îmbrăcat în porfiră si în vison? Nimic. Căci unde îi sunt purtătorii de toiege? Unde-i sunt lăncierii? Unde-i sunt caii cu trăsurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hrăneau la masa lui? Unde este masa cea împărătească? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-si sufletul gol din lumea aceasta si strigând cu glas sec: „Părinte Avraame, miluieste-mă si trimite pe Lazăr să-si ude vârful degetului în apă, să-mi răcească limba, că amar mă prăjesc în văpaia aceasta? Bogatule ticălos, de ce chemi tată pe Avraam, căruia nu i-ai urmat viaŢa? Acela pe tot omul a ospătat în casa lui, iar tu n-ai purtat grijă de nici un sărac. Nu este de plâns si de jelit, că acela care avea atâta bogăŢie, nu s-a învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeste acum nici o picătură de apă. În iarna vieŢii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara si n-a secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faŢă în faŢă chinurile nelegiuiŢilor si odihna drepŢilor, ca să se vadă unii pe alŢii si să se cunoască; fiecare mucenic îsi va cunoaste atunci pe tiranul care l-a chinuit. Si că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieste înŢelepciunea: „Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faŢa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe zăduf si este ars de sete si nimereste la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare mâhnire si chin este pe cel însetat că nu poate săsi stingă setea si pe cel flămând că este împiedicat să se îndulcească din bucate. Tot asa si la ziua JudecăŢii: păcătosii vor vedea pe sfinŢi bucurându-se. Că si pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde iesise, să aibă pururea durere în suflet. Si dacă, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viaŢa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaŢa cealaltă nu va fi nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea si pe izgonitorii nostri, tot asa precum Lazăr vedea pe cel bogat si mucenicii văd pe chinuitorii lor.

Deci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-Ţi aminte de proorocul Isaia care zice: „De batjocorirea lor nu te teme si de ocara lor nu te lăsa biruit, că după cum lâna este mâncată de molii, asa vor fi si ei mâncaŢi”. Gândeste-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost izgonit si în pământul egiptenilor lepădat, Cel ce Ţine lumea cu mâna Sa. Si pentru ce? ca să se facă chip si pildă nouă, să nu ne mâhnim întru năpaste. Si-Ţi mai adu aminte de patima Mântuitorului, si de câte ocări a suferit pentru noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl numeau samaritean si băutor de vin; alŢii îndrăcit si prooroc mincinos, zicând:

„Iată om mâncător si băutor de vin”, si că „scoate demoni cu domnul demonilor”. Si ca să mai spun si altele: cum L-au dus atunci să-L arunce în râpă? O, minune mare! Si-L scuipau în obraz si-i dădeau palme? Dar că L-au adăpat cu fiere si I-au bătut capul cu trestie, si cu hlamida împărătească îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au încununat; si-i cădeau înainte batjocorindu-L si tot felul de batjocoriri făcându-I?

Dar când L-au dus acei băutori de sânge, si L-au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toŢi ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul, iar altul L-a vândut si ceilalŢi au fugit; si sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Pastilor îi adunase pe toŢi. Si L-au răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele si ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Si cum au scornit minciună asupra Lui, cum că ucenicii Săi L-au furat si că na înviat. Si adu-Ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau urmăriŢi si că se ascundeau prin cetăŢi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri si Petru la un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaŢi; dar mai târziu, toate le-au mers usor. Asa că nici tu frate, nu-Ţi face inimă rea.

Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a necăjit pe fraŢii si fecioarele care n-au vrut să se împărtăsească cu el, si că mulŢi dintr-însii au murit prin temniŢe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieste bărbatul, dacă merge după altul se numeste adulteră, tot asa si acesta este un adulter nu trupeste ci sufleteste, pentru că, fiind eu viu, mi-a răpit scaunul.

Frate Chiriac, îŢi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în Ţara capadocienilor si în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinŢi părinŢi si mulŢime de monahii fecioare, care întristate si plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: „Mai de folos ar fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan”. Aceste cuvinte m-au tulburat mult si m-au întristat si mai mult, când îi vedeam pe toŢi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăŢii acesteia, si multă dragoste ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinŢă si n-am fi păzit hotărârea, near fi dat chiar si scaunul său. Te rog, dar, si te poftesc din toată inima, goneste plânsul amărăciunii tale. Adu-Ţi aminte de mine, în rugăciunile tale si mângâie-mă cu răspunsul tău”.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana împărăteasa, cea socotită între SfinŢii Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneŢi, în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a mărturisit în Constantinopol, în anul 1784, si care de sabie s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 26


26 Ianuarie


26- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si sasea, pomenirea cuviosului nostru părinte Xenofont, a soŢiei sale Maria si a fiilor lor Arcadie si Ioan.

Cuviosul Xenofont era din Constantinopol, om bogat pe dinafară, iar pe dinăuntru plin de cucernicie. Deci, si-a trimis pe cei doi fii ai săi la Beirut în Fenicia, pentru deprinderea de bune obiceiuri si pentru învăŢătura de carte. Dar aflând că s-a nimicit corabia în care călătoreau fiii săi, a purces cu soŢia să-i caute. Si i-a găsit la Ierusalim, îmbrăcaŢi în haine monahicesti. Atunci s-a călugărit si el cu soŢia lui; si atât au sporit în fapte bune încât s-au învrednicit a face si minuni. Fiind plăcuŢi până la sfârsit lui Dumnezeu, s-au mutat în locasurile ceresti.

Tot în această zi, pomenirea cutremurului celui mare.

Acest cutremur s-a întâmplat la sfârsitul împărăŢiei lui Teodosie cel Mic, fiul lui Arcadie si al Eudoxiei, într-o zi de duminică, la două ceasuri din zi. Si au căzut zidurile cetăŢii si multe case s-au surpat, mai ales de la intrarea Troadisienilor până la Poarta de Aramă cea cu patru usi. Cutremurul a Ţinut trei luni. Iar împăratul, făcând litanie cu tot soborul, zicea cu lacrimi: „Izbăveste-ne, Doamne, de urgia Ta cea dreaptă, si sterge păcatele noastre, prin pocăinŢă, căci ai clătinat pământul si l-ai cutremurat, pentru păcatele noastre, că să Te preaslăvim pe Tine, Bunule si de oameni Iubitorule, Dumnezeul nostru”.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Simeon, numit cel bătrân.

Acesta, iubind din copilărie viaŢa pasnică, s-a sălăsluit într-o crăpătură mică de stâncă, unde se hrănea numai cu buruieni. Deci, având dorinŢă dumnezeiască, s-a dus la muntele Sinai. Si intrând în pestera în care s-a ascuns odinioară Moise, a căzut cu faŢa în jos si a zăbovit asa, sapte zile, în rugăciune, cu lacrimi, fără hrană, până a auzit glas dumnezeiesc poruncindu-i să se scoale si să mănânce trei mere ce erau puse înaintea lui. Deci, sculându-se si aflând merele, le-a mâncat cu osârdie. Apoi, coborându-se din munte si zidind două mănăstiri, viaŢa lui cea plină de osteneli a luat sfârsit, mai înainte săvârsind minuni mărite, spre slava lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Anania preotul, Petru temnicerul si alŢi sapte ostasi care au fost cu dânsii.

Acestia au trăit pe vremea împăratului DiocleŢian si a lui Maxim, ocârmuitorul Feniciei. La acesta fiind adus preotul Anania, a mărturisit pe Hristos si a batjocorit pe idoli. Pentru aceasta a fost bătut cu toiege si ars pe spate cu frigări înrosite, apoi a fost uns cu oŢet si cu saramură, pe părŢile arse. Prin rugăciunea lui, el a zguduit templul idolilor si idolii căzând, s-au zdrobit. Fiind închis, s-a împărtăsit de hrană dumnezeiască si a adus la credinŢa în Hristos pe păzitorul închisorii împreună cu sapte ostasi paznici. ToŢi acestia, din porunca dregătorului, au fost chinuiŢi cu tot felul de chinuri, iar mai târziu au fost înecaŢi în mare, izbăvindu-se astfel de chinurile cele cumplite.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Amona, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Gavriil, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea a doi mucenici din Frigia, care s-au săvârsit, fiind bătuŢi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 25


25 Ianuarie


25- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si cincea, pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului.

Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăŢiei lui Valens si a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. PărinŢii lui erau de neam bun si drepŢi: Grigorie si Nona, care mai înainte, din lipsă de cunostinŢă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinŢii lui au fost renăscuŢi, primind Botezul prin apă si prin Duh, si tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat si arhiereu al cetăŢii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăŢătura stiinŢei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiŢi dascăli ai timpului său, în Cezareea si Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunosteau decât două căi în Atena: a scolii si a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieŢuit câŢiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăŢăturii crestine, sufleteste îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuŢei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh si întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumesti, Grigorie, care iubea linistea si gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea si scaunul patriarhal si s-a asezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în liniste, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureste taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Miscătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri si a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Si era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faŢa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă si cam galbenă pe margine; cu părul alb, plesuv. Moastele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica SfinŢilor Apostoli, de iubitorul de Hristos si preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Publie.

Publie se trăgea dintr-un neam de sfetnici din cetatea Zevgma, de lângă râul Eufrat. ÎmpărŢind săracilor toată averea părintească s-a retras în munŢi, unde si-a săpat o pesteră mică, în care trăia. Dar vestea despre el ducându-se pretutindeni, mulŢi au venit la el ca să ia parte la nevoinŢele lui sihăstresti. Iar el, poruncindu-le să-si facă chilii mici, îi cerceta deseori, ca nu cumva să aibă în chiliile lor lucruri netrebuincioase. Căci si pâinea le-o cumpănea cu cântarul si de găsea la unul mai multă, îl numea rob al pântecelui si iubitor de saŢiul trupului. Iar de găsea că vreunul deosebea făina de tărâŢe, îi zicea că se face părtas al desfătării sibaritice. Si noaptea, fără de veste, mergând pe la usa fiecăruia, dacă îl afla făcându-si rugăciunea, se depărta tăcând; dar de simŢea pe vreunul dormind, lovea cu mâna în usă si-l mustra cu cuvântul. Prin această cercetare deasă a lui a crescut mulŢi ucenici, cărora le-a întipărit în suflet toate virtuŢile sale. Asa a fost Teotehn si Aftoniu, care si-au luat asupra lor apărarea si îngrijirea fraŢilor, după săvârsirea cu pace a cuviosului Publie.

Tot în această zi, pomenirea părintelui nostru Maris.

Acest sfânt părinte al nostru Maris, când se afla în lume era tânăr si frumos; avea glas minunat si împodobea sărbătorile domnesti si ale sfinŢilor cu dulcile lui cântări. Dar de cursele dulceŢilor lumesti se ferea si iubea pe Dumnezeu si poruncile Lui, păzindu-si trupul curat si sufletul neîntinat. Lepădându-se de cele lumesti, s-a dus într-un sat numit Omir si acolo făcându-si o chilioară s-a închis într-însa si a trăit în ea treizeci si sapte de ani. Chilioara primea umezeală de la un munte vecin. Umezeala îl vătăma, dar el n-a vrut să schimbe locuinŢa până la sfârsitul vieŢii. Iubea simplitatea, îi era silă de obiceiurile cele felurite si înselătoare. A trăit nouăzeci de ani, întrebuinŢând haina din păr de capră si se hrănea cu pâine si cu puŢină sare. Dorind de multă vreme să vadă aducându-i-se dumnezeiască Jertfă, un preot a întrebuinŢat mâinile diaconilor în loc de altar si înaintea cuviosului a sfinŢit Jertfa cea mântuitoare; iar cuviosul umplându-se de toată dulceaŢa i se părea că vede cerul însusi. Si asa bine vieŢuind si la ceruri luându-si zborul, se veseleste împreună cu toŢi sfinŢii în locasurile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniŢe Medula împreună cu însoŢitoarele ei, care în foc s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Apollos (Apolo), care în pace s- a săvârsit, despre care se face pomenire si în Patericul egiptean.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Castin, episcopul BizanŢului.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Dimitrie Schevofilaxul.

Tot în această zi, pomenirea sfântului nou mucenic Auxentie, care a mărturisit în Constantinopol la anul 1720 si care prin sabie si-a găsit sfârsitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 23


23 Ianuarie


23- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si treia, pomenirea sfântului mucenic Clement, episcopul Ancirei.

Fericitul si minunatul Clement a trăit în mucenicie mai toată viaŢa lui pământească. Timp de douăzeci si opt de ani, s-a luptat si s-a nevoit împotriva tiranilor neavând niciodată vreme slobodă, nici răgaz, nici întrerupere si pace în anumite zile, cum se obisnuia la război în vremea aceea, când lupta înceta si de o parte si de alta, ca iarăsi să poată năvăli unii asupra altora cu si mai multă putere si cu iuŢime. Ci dimpotrivă, războaiele lui au fost necurmate si puternice. Nu ne minunăm deci numai de anii câŢi a pătimit ca nimeni altul, sau de chinurile pe care le-a îndurat; ne minunăm deopotrivă si de una si de alta. Căci a trecut prin tot felul de chinuri si, înfruntând pe toŢi împăraŢii si tiranii de atunci, s-a făcut priveliste aproape în toată lumea, a minunat si pe îngeri cu răbdarea lui si în acest chip a luat cununa măririi. Sfântul Clement era din Ancira GalaŢiei, din tată elin si din mamă cucernică si credincioasă, pe nume Sofia. A intrat în viaŢa călugărească când era de 12 ani si când a fost de 20 de ani a ajuns arhiereu. A pătimit pe vremea împăraŢilor DiocleŢian si Maximian, si a guvernatorilor, nouă la număr: DomeŢian, Agripin, Cumvrichiu, Dometiu, Saverdot, Maxim, Afrodisiu, Lucius si Alexandru.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatanghel.

Fericitul Agatanghel era roman de neam. El a fost botezat de sfântul Clement si închis împreună cu sfântul si cu alŢii, în Roma. A izbutit să fugă din închisoare, iar când au suit pe Clement pe corabie, ca să-l ducă la Nicomidia, a intrat pe furis si Agatanghel în aceeasi corabie. Amândoi au pătimit până la sosirea în Ancira si au stat înaintea lui Lucius. Din porunca lui Lucius li s-au tăiat capetele, împreună cu alŢi bărbaŢi, femei si copii, care crezuseră în Hristos. Sufletele lor s-au dus spre cerestile locasuri.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Eusebiu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Mavisma Sirul.

În cetatea Cirului din Antiohia Siriei a trăit un bărbat cuvios, cu numele Mavisma, care vorbea limba siriacă. Cu toate că fusese crescut în viaŢa Ţărănească si era neînvăŢat, el a strălucit însă prin calităŢile firesti ale sufletului său. Se spune că avea numai o haină si când aceasta se învechea, nu o lepăda, ci peste găurile vechi cosea alte petice si cu aceasta îsi acoperea mai departe goliciunea trupului. Era atât de osârdnic la primirea străinilor si a săracilor, încât deschidea tuturor usa chiliei lui. El avea două vase, unul plin cu grâu si altul cu untdelemn, din care da la toŢi câŢi aveau trebuinŢă; iar acestea se înmulŢeau pururea si niciodată nu se desertau. Căci Dumnezeu, Care îmbogăŢeste pe toŢi cei ce-L cheamă, după cum a poruncit vasului de untdelemn si vasului de făina al văduvei din Sarepta sa izvorască untdelemnul si făina pentru găzduirea proorocului Ilie, tot asa a dăruit si lui Mavisma, iubitorul de străini, bunătăŢi pe măsura osârdiei lui. Deci bine si cuvios petrecându-si viaŢa, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Salaman sihastrul.

Lângă râul Eufrat este un sat, pe Ţărmul de apus, numit Capersana. De aici a fost fericitul Salaman, care, iubind viaŢa linistită, a aflat în satul de dincolo de râu o chilie mică, în care s-a închis fără să-i lase usă să poată iesi si fereastră să aibă lumină. Numai o dată pe an, săpa pământul pe dedesubt si iesea afară de-si strângea hrană pentru tot anul. Arhiereul locului aflând de viaŢa lui îmbunătăŢită, s-a dus la el, vrând să-i dea preoŢia. Si găurind o parte a chiliei, a intrat înăuntru si punându-si mâinile pe capul lui, a săvârsit rugăciunea hirotoniei, i-a spus multe si l-a vestit că i-a dat darul preoŢiei. Dar cuviosul n-a grăit nimic. Iar Arhiereul s-a dus, poruncind să se zidească iarăsi partea cea găurită a chiliei. Altă dată crestinii locuitori ai satului au trecut noaptea Eufratul, i-au stricat chilia, l-au luat si l-au dus în sat, fără ca el să se împotrivească, si fără să-i întrebe de ce fac asa si l-au pus în altă chilie ce o aveau gata. Iar cuviosul sta linistit si acolo, fără să vorbească cu cineva. După puŢine zile, crestinii locuitori din alt sat de dincolo de râu s-au dus noaptea, i-au stricat chilia aceea, au ridicat pe sfânt si l-au dus în satul lor, fără ca el să se împotrivească cu cuvântul, si fără să se ducă de voia lui. În astfel de chip nevoindu-se fericitul Solomon, si-a petrecut viaŢa ca nimeni altul, până s-a mutat către Domnul, ca să se veselească în veci.

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinŢi mucenici, care fiind aruncaŢi într-o groapă în orasul Parfum, s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Paulin milostivul, episcopul Nolei din Campana si prietenul sfântului Niceta, episcopul Remesianei din Dacia, care în pace s-a săvârsit la anul 431.

Sfântul Paulin cel Milostiv, Episcopul Nolei, provine dintr-o familie aristocrată si înstărită din Bordeaux (Franta). Datorita educaŢiei sale alese, la vârsta de 20 de ani a fost ales senator al Romei, mai târziu devenind consul si, în final, guvernatorul regiunii Campagna din Italia.

La 25 de ani el si soŢia sa au fost botezaŢi întru Hristos, după care si-au schimbat total stilul de viaŢă, vânzându-si toate proprietăŢile si donând banii celor nevoiasi. Acest lucru a atras după sine dispreŢul din partea servitorilor si prietenilor săi.

Pentru că nu au avut copii, cuplul credincios a adoptat orfani sărmani pe care i-au crescut cu frică de Dumnezeu. Fiind permanent în căutarea unei vieŢi retrase, Sf. Paulin a plecat în orasul spaniol Barcelona. După ce vestile despre viaŢa lui sfântă s-au răspândit, în anul 393 a fost rugat să accepte hirotonirea ca preot. La scurt timp, el a părăsit Spania si s-a întors în orasul Nola din Italia, unde a fost ales episcop.

În timpul cotropirii vandalilor, Sf. Paulin folosea fondurile bisericii pentru a răscumpăra oamenii dusi de barbari ca sclavi în Africa. Din păcate, sfântul nu dispunea de destui bani ca să poată răscumpăra toŢi captivii. De aceea, neavând posibilitatea să-l salveze pe fiul unei văduve sărace, care urma să fie sclav pe proprietatea prinŢului vandalilor, Sf. Paulin s-a oferit să-i ia locul. Îmbrăcat ca un sclav, el a lucrat ca grădinar pentru prinŢ. Dar identitatea sa i-a fost dezvăluită în vis conducătorului vandalilor, regele Riga, care, nu numai că l-a eliberat pe Sf. Paulin dar le-a dat drumul să plece la casele lor si celorlalŢi prizonieri din Campagna.

Sf. Paulin este cunoscut atât ca constructor de biserici cat si ca poet crestin. Printre multele sale virtuŢi, cea mai minunată era dragostea lui pentru aproapele, compasiunea sa pentru nevoiasi. S-a stins din viaŢă la vârsta de 78 de ani, în 22 iunie 431. Ne-au rămas până în ziua de azi 32 de poezii si 51 de epistole despre morală, scrise cu adâncă piosenie.

Moastele Sf. Paulin se află la Roma, în biserica Sf. Apostol Bartolomeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Sinod al saselea Ecumenic, care a afurisit pe cei ce spuneau că Hristos, după Întrupare, a avut numai o singură voinŢă. Acest sfânt Sinod a avut loc pe vremea lui Constantin Pogonatul, tatăl lui Iustinian Rinotmitul, în Constantinopol.

Al saselea Sinod Ecumenic a fost convocat de Împăratul Constantin Pogonatos (Pogonatul) (668-685) la Constantinopol in anul 681 pentru a se combate erezia Monoteista. Au fost prezenŢi 171 SfinŢi PărinŢi care au confirmat doctrina celor doua firi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea divina si cea umana.

Acestui sinod I-a urmat un altul in anul 691 numit „Sinodul din Trullo” in cadrul căruia s-au discutat anumite probleme practice si s-au promulgat 102 canoane.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 22


22 Ianuarie


22- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si doua, pomenirea sfântului apostol Timotei, ucenicul sfântului apostol Pavel.

Sfântul apostol Timotei era din cetatea Listra. Tatăl său a fost elin si maică-sa evreică, numita Eunice. Timotei s-a făcut ucenic al apostolului Pavel si scriitor si propovăduitor al dumnezeiestii Evanghelii. Mai în urmă, apostolul Pavel l-a pus episcop în Efes, după ce sfântul Ioan Evanghelistul, episcopul cel dintâi al Efesului, fusese izgonit de împăratul DomiŢian în insula Patmos. Timotei a avut dascăl nu numai pe Pavel ci si pe Evanghelistul Ioan de care se alipise. Sfântul Irineu, episcopul Lugdunului, povesteste că apostolul Ioan, fiind aruncat de valurile mării, a ajuns la Efes si mai apoi a fost iarăsi izgonit în Patmos. Pe când fericitul Timotei cârmuia cu credinŢă Episcopia Efesenilor, închinătorii la idoli, Ţinând odată o sărbătoare a lor numită catagoghion, în Efes, au iesit pe străzi cu idolii în braŢe si cu măciuci în mâini, cântând cântece, purtând măsti, gonind ca niste tâlhari pe bărbaŢi si pe femei, si omorând chiar pe mulŢi oameni din popor. Pentru aceasta, episcopul Timotei i-a dojenit si i-a îndemnat să se ferească de astfel de fapte urâte. Însă ei năvălind asupra lui cu măciuci l-au omorât. Sfintele lui moaste au fost aduse în Constantinopol de sfântul Artemie Duxul, din porunca marelui împărat Constantin, si au fost puse în biserica SfinŢilor Apostoli, unde i se face si pomenirea.

Tot în această zi, pomenirea sfântului cuvios mucenic Anastasie Persul.

Măritul mucenic Anastasie era de fel din Persia, si a trăit pe timpul lui Hosroe, împăratul persilor si al lui Heraclie, împăratul romanilor, care a împărăŢit vitejeste si crestineste între anii: 610 si 641.

Anastasie se născuse în Ţinutul Razih, în satul Nuni. La început se numea Magundat, fiind fiul vrăjitorului Vav, de la care a învăŢat mestesugul vrăjitoriei, mai înainte de a intra în ceata ostăsească a tiranilor. Persii, prădând Ierusalimul, au luat mulŢi robi, precum si cinstitul lemn al făcătoarei de viaŢă Cruci, pe care Domnul nostru Iisus Hristos a suferit pătimirea în trup. Pentru minunile făcute de sfânta Cruce în Persia, se dusese vestea că Dumnezeul crestinilor a venit acolo. Iar Magundat fiind biruit de dorul lui Dumnezeu, încerca cu multă osârdie să afle ce este cu sfânta Cruce. Si aflând de la un crestin toată iconomia dumnezeiască a Crucii, a crezut în Hristos si a dorit să se facă următor patimilor Lui. S-a dus apoi la Calcedon de unde aflând de înfrângerea persilor de către Heraclie împăratul, a plecat la Ierapole, unde găzduind la un argintar, lucră împreună cu el mestesugul argintăriei. De aici s-a dus la Ierusalim unde s-a botezat, fiind numit Anastasie. După aceea a intrat în mănăstirea sfântului Sava, unde a luat schima monahilor. Înaintând pe calea cea bună a virtuŢilor, citea Sfintele CărŢi, învăŢa pe de rost Psaltirea si dorea cu ardoare să-si sfârsească viaŢa prin suferinŢe mucenicesti si prin sânge. Zugrăvelile de pe pereŢii bisericilor cu chipurile sfinŢilor si vieŢile lor scrise în cărŢi îi aprindeau dorul să le urmeze pilda vieŢii. Pentru aceasta a avut si un vis, în care i s-a arătat un pahar de aur plin de vin pe care l-a băut, socotind că acesta era semnul că dorinŢa lui de a mărturisi pe Hristos se va împlini. De aceea, după ce s-a împărtăsit cu dumnezeiestile Taine, a iesit din mănăstire si s-a dus în Cezareea Palestinei, unde întâlnindu-se cu niste vrăjitori si batjocorind faptele lor, a fost prins de ei si dus la Marzavanas, stăpânul lor. Acesta l-a pus să care pietre, iar mulŢi îl batjocoreau, smulgându-i barba si bătându-l foarte rău. Mărturisind pe Hristos înaintea lui Hosroe, împăratul persilor, si neprimind să se întoarcă la legea lor persană a fost multă vreme chinuit si în cele din urmă i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Manuil, Gheorghe, Petru, Leon, Sioniu, Gavril, Ioan, Parod si alŢi trei sute saptezeci si sapte de mucenici.

Acesti sfinŢi mucenici, care se trăgeau din felurite locuri si eparhii, erau locuitori ai Adrianopolei. Iar bulgarii cei necunoscători si nemulŢumitori au venit să pună stăpânire pe greci. Si robind pe traci si pe macedoneni, s-au îndreptat spre împărăteasa cetăŢilor si ajungând la Adrianopol au cucerit cetatea aceasta după trei zile de lupte, în anul 814. Atunci la BizanŢ împărăŢea răucredinciosul Leon Armeanul, cel ce lupta împotriva sfintelor icoane; iar în fruntea bulgarilor se găsea Crum. Acesta, punând stăpânire pe Adrianopol, a gonit din cetate patru mii de crestini, împreună cu episcopul pe care l-a trântit la pământ si l-a călcat cu picioarele pe grumaji. După moartea lui Crum a urmat Ducum si apoi Diteng, un om crud si neomenos. Acesta spintecând în două pe marele episcop Manuil al Adrianopolei si tăindu-i mâinile din umeri l-a aruncat spre mâncare câinilor. Dar pentru sălbăticia lui, fiind pedepsit de Dumnezeu cu orbirea, a fost ucis de ai săi. Urmasul său cu numele Murtag, a omorât pe toŢi crestinii care n-au vrut să se lepede de Hristos: pe unii punându-i în lanŢuri si supunându-i la chinuri, iar pe alŢii chinuindu-i în tot felul. Pe episcopul Develtului, Gheorghe, si pe episcopul Petru, mai întâi i-au zdrobit fără milă cu toiegele, apoi le-a tăiat capetele. Asemenea si pe ceilalŢi, trei sute saptezeci si sapte la număr, i-a omorât cu sabia. A tăiat capetele lui Ioan si lui Leon, care erau ostasi crestini, iar sfântului Leon eunucul, episcopul Niceii, i-a spintecat pântecele cu sabia. Lui Gavril si lui Sioniu le-a tăiat capetele cu cuŢitul. Pe Parod, sfinŢitul preot, l-a pedepsit să fie omorât cu pietre; si pe mulŢi alŢi crestini i-a omorât acest sălbatic nepomenit, chinuindu-i cu felurite osânde. Dar nu numai Murtag păgânul, ci si ceilalŢi urmasi ai lui, stăpânitori ai bulgarilor, au omorât pe crestini după ce i-au chinuit în tot felul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 21


21 Ianuarie


21- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzeci si una, pomenirea cuviosului nostru părinte Maxim Mărturisitorul.

Cuviosul părinte Maxim a trăit până în zilele răucredinciosului împărat Constans, care a împărăŢit între anii 642-648. Constans a fost tatăl binecredinciosului împărat Constantin Pogonatul si nepotul viteazului împărat Heraclie, cel care a biruit pe persi, de unde a adus în spate crucea Domnului, de la Ctesifon până la Ierusalim, în anul 629, la 14 septembrie. Cuviosul Maxim fiind iscusit în treburile politice, învăŢând si mestesugul bunei cârmuiri, si cu fire bună si minte dreaptă fiind împodobit, a ajuns la împăraŢii cei dinainte sfătuitor împărătesc si secretarul cel dintâi. Dar pentru că se răspândea părerea gresită si vicleană a celor ce ziceau că Mântuitorul a avut numai o voinŢă, înlăturând prin aceasta părere credinŢa în cele două firi ale lui Hristos si pentru că cei răucredinciosi răspândeau prin pieŢe porunci gresite, care întăreau acest eres si lipeau aceste porunci chiar înaintea bisericii celei mari, cuviosul Maxim neputând răbda să se pângărească si el laolaltă cu toŢi nelegiuiŢii acestia, părăsind dregătoriile lumesti, n-a mai voit să locuiască în sălasurile păcătosilor, si a mers la Mănăstirea din Hrisopoli, unde sa călugărit si a ajuns mai apoi egumen al mănăstirii. Aprinzându-se de dumnezeiască râvnă s-a dus la Roma cea veche, si a înduplecat pe fericitul papă Martin, să strângă un sobor al locului aceluia si să dea anatemei pe începătorii si pe pricinuitorii acestui eres păgânesc, care susŢineau că în Hristos este numai o singură voinŢă. El a alcătuit multe scrieri pentru mustrarea si rusinarea celor ce credeau în acest eres, si a scris cărŢi doveditoare despre adevărul credinŢei noastre, sprijinite pe Sfânta Scriptură, trimiŢându-le pretutindeni în lume. Întorcându-se de la Roma, împreună cu cei doi Anastasie, ucenici ai lui, el a fost adus ca vinovat înaintea Senatului care împărtăsea împreună cu împăratul acelasi eres. Si în timp ce toŢi se supuneau voinŢei împăratului, numai el s-a ridicat împotrivă si a îndemnat si pe alŢii să nu se supună, încredinŢându-i prin scrisori să nu-si schimbe credinŢa lor. Din cauza aceasta a fost trimis la închisoare în Tracia si stăruind în dreapta credinŢă i s-a tăiat mâna si limba. Din Tracia a fost trimis în exil în Lazichia, unde a trăit trei ani. Si în plinătatea vârstei fiind, după o boala scurtă, a răposat în Domnul, în anul 662 si a fost îngropat în Mănăstirea sfântului Arsenie, din acea Ţară a Lazilor, făcând în toate zilele multe minuni. Din cei doi ucenici ai lui, celui mai vârstnic i s-a tăiat si lui limba, si a fost trimis într-o închisoare îndepărtată. Iar cel mai tânăr a fost trimis într-o cetate din Tracia, unde si-a sfârsit viaŢa.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului mucenic Neofit.

Acest sfânt mucenic a fost din Niceea Bitiniei, fiu de părinŢi binecredinciosi, pe nume Teodor si Florentina, în timpul împăratului DiocleŢian. De la începutul vieŢii sale a fost plin de darul lui Dumnezeu. Astfel pe când era abia de 9 ani si învăŢa carte cu alŢi copii, făcea rugăciuni si sporea minunat la învăŢătură. Si venea o porumbiŢă de zbura în jurul patului lui, vorbind un grai omenesc. Întâmplându-se ca maica lui să moară, copilul a înviat-o prin rugăciunea sa.

Pornind apoi către muntele Olimpului, a intrat într-o pesteră, unde a fost călăuzit de porumbiŢă. Gonind fiara care se găsea acolo, a locuit în pesteră, fiind hrănit de un înger. Când a fost în vârstă de 11 ani, din arătare dumnezeiască s-a coborât din munte, si-a sărutat părinŢii, a dat la săraci din avutul lor si s-a întors în munte. La vârsta de 15 ani a stat înaintea guvernatorului Deciu, povăŢuit fiind de îngeri. Aici, pentru îndrăzneala lui neasteptată, întâi a fost supus la felurite chinuri, după care a fost omorât cu sabia de un barbar, care s-a repezit asupra lui.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Zosim, episcopul Siracuzei din insula Siciliei.

Acest cuvios părinte era din Sicilia, fiu de părinŢi credinciosi, cucernici si bogaŢi, care aveau o mosie lângă mănăstirea sfintei Lucia fecioara. După ce Zosim s-a născut si a fost înŢărcat, a fost dăruit sfintei Lucia, împreună cu mosia. Si vieŢuind în mănăstire, a fost rânduit păzitor al raclei sfintei. Odată, ducându-se la părinŢi, acasă, acestia nu i-au îngăduit să stea cu ei, ci l-au trimis înapoi la locasul sfintei, zicând că trebuie să stea acolo unde a fost dăruit. După treizeci de ani a ajuns egumen al mănăstirii, apoi a fost făcut episcop al cetăŢii Siracuza, de Teodor, papa Romei. Si păstorind bine turma cuvântătoare încredinŢată lui si pe mulŢi întorcându-i de la necredinŢă la credinŢă si de la răutate la bunătate, a adormit în pace, trăind cincizeci de ani.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfinŢilor mucenici Evghenie, Valerian, Candid si Achila, care au mărturisit în Trapezunt.

Acesti sfinŢi mucenici au luptat muceniceste pe vremea împăratului DiocleŢian, a lui Maximian si a lui Lisie Duca. Valerian, Candid si Achila ascunzându-se în munŢii Trapezuntei, Lisie i-a prins. Si mărturisind ei pe Hristos, Lisie i-a exilat într-o mică cetate din Ţinutul Lazichiei, numită Pitius. De acolo fiind adusi la Trapezunt si înfăŢisaŢi lui Lisie au fost supusi la multe chinuri si apoi au fost închisi. După câteva zile, prinzând si pe Evghenie l-au bătut cu cruzime, apoi a fost dus împreună cu dregătorul în templul idolilor, unde sfântul rugându-se, au căzut toŢi idolii si s-au zdrobit ca praful. Pentru aceasta a fost si el supus la chinuri. Apoi toŢi sfinŢii fiind băgaŢi într-un cuptor aprins si rămânând nevătămaŢi, au fost omorâŢi cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Irina în biserica închinată ei de lângă mare.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniŢe Agni.

Sfânta muceniŢă Agni era din cetatea Romei si se trăgea dintr-un neam strălucit. ViaŢa ei se potrivea cu numele, căci era curată la suflet si la trup. Multe femei mergeau la dânsa si ea le învăŢa cuvântul adevărului si le îndemna să cunoască pe Hristos Dumnezeu si Lui unuia să-I slujească. Purtarea ei ajungând la cunostinŢa cârmuitorului, a fost luată si dusă înaintea lui, unde a fost silită să jertfească idolilor, spunându-i-se că dacă nu va jertfi va fi dusă în casa de desfrânare. Iar ea a zis: „Nici idolilor tăi nu voi jertfi, nici de desfrânare nu-mi pasă, căci cred cu hotărâre în Dumnezeul meu, Care mă va ajuta să scap din toate încercările”. Acestea auzindu-le cârmuitorul cel nelegiuit, a chemat pe mai-marele casei de desfrânare si i-a dat în seamă pe Agni cea curată, ca să o ducă, cu o singură îmbrăcăminte pe ea, în casa de batjocură.

După ce a ajuns în casa aceea a satanei, si fiecare de acolo căuta să se apropie de ea ca să o batjocorească, nimeni nefiind împiedicat să se apropie de ea, ci, chiar mai mult, fiecăruia fiindu-i îngăduit să se apropie de ea fără teamă si cu nerusinare. Cei ce se îndreptau spre ea amorŢeau cu toŢii si tuturor li se tăia pofta, rămânând ca si morŢi. Atunci unul plin de trufie si ca un cal turbat, după ce a batjocorit pe cei ce intraseră la sfânta si rămăseseră amorŢiŢi, s-a apropiat cu multă obrăznicie de sfânta fecioară Agni, dar îndată a rămas fără suflare si a căzut la pământ. După mai multă vreme, unul din cei de faŢă a strigat, zicând: „Mare este credinŢa crestinilor”. Intrând si ceilalŢi, cu un glas au strigat cu toŢii: „Mare este puterea lui Hristos”. Cârmuitorul, auzind acestea, avea sfânta să i se înfăŢiseze si au adus de faŢă si pe cel mort. Apoi cârmuitorul i-a zis: „Spune, vicleană femeie, cum ai omorât pe acest tânăr?” Sfânta a răspuns: „Când ai poruncit să fiu batjocorită, pe cale, spre casa de desfrânare, s-a luat după mine, un tânăr îmbrăcat în alb, care a intrat în casă si a stat lângă mine. Acesta a amorŢit pofta tinerilor iar pe acesta care zace aici mort, care cu trufie si îndrăzneală căuta să se atingă de mine, l-a adus în starea aceasta pe care o vezi”. Cârmuitorul a zis: „Cine este acest tânăr îmbrăcat în alb?” Iar sfânta a răspuns: „Domnul si Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său, ca să împiedice să fiu batjocorită”. Cârmuitorul a zis iarăsi: „De voiesti să ne faci să credem că grăiesti adevărul, roagă-te Dumnezeului tău si înviazăl”. Atunci muceniŢa, ridicând mâinile spre cer si făcând rugăciuni, mortul îndată a înviat. Si s-au spăimântat toŢi de această minune preamărită si însusi cârmuitorul împreună cu ei a strigat: „Mare este puterea crestinilor si cu adevărat mare este Dumnezeul acestei preacinstite femei”. Dar unii dintre cei necredinciosi si necuraŢi au strigat către cârmuitor: „Omoar-o, că prin vrăji face lucrurile acestea care par minuni”. Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfânta să fie arsă în foc. Deci, aprinzând un foc mare, sfânta, s-a pecetluit în semnul sfintei cruci si a intrat cu îndrăzneală în mijlocul focului si cu rugăciunea pe buze a zburat către Domnul, lăsându-si trupul în foc. După ce a contenit văpaia, unii crestini au luat pe ascuns sfintele ei moaste si cu cinste le-au îngropat, slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor patru mucenici din Tir, care de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Neofit, îngrijitorul Mănăstirii Vatopedului, care a auzit glasul Născătoarei de Dumnezeu, iesind din gura sfintei ei icoane, si care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Maxim Grecul.

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din orasul Arta (în Epir). El a primit o educaŢie foarte bună. În tinereŢe a călătorit mult si a studiat limbile străine si stiinŢele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Pris, FlorenŢa si VeneŢia.

Întorcându-se în Ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraŢii bizantini Andronicus Paleologul si Ioan Cantacuzino (amândoi sau călugărit).

În această perioadă, PrinŢul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor grecesti si al cărŢilor mamei sale, Sofia Paleologhina, si a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereŢe cărŢile vechi bisericesti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărŢile patristice si liturgice, începând cu Psaltirea adnotată.

Sfântul Maxim a încercat să-si îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanŢe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaŢia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că „în această istorie sunt si scrisori ale ereticului Arie si acesta poate fi un pericol pentru cei mai puŢin învăŢaŢi”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim si Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim si-a continuat munca de luminare spirituală a rusilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor si păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei si Ioan. A scris si câteva lucrări proprii.

Când marele PrinŢ Vasile a vrut să divorŢeze de soŢia lui Solomonia din cauza neputinŢei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa „Capitole instructive privind dreapta credinŢă”. În această lucrare îi arăta prinŢului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. PrinŢul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală si l-a întemniŢat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinŢă începe în viaŢa monahului.

Greselile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate si intenŢionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinŢele sale, el a câstigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: „Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile vesnice.”

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care si în ziua de azi se citeste în Biserică: „Asa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi …”

După sase ani, Sfântul maxim a fost eliberat si trimis la Tver. Acolo atrăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acacius care s-a purtat cu grijă faŢă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: „Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat si întărit cu răbdare.” Si încă câteva cuvinte din acest text viu: „Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”

Numai după 20 de ani petrecuŢi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat si-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, si-a petrecut ultimii ani din viaŢă în Lavra Sf. Treime-Serghiev. Desi oprimarea si munca grea si-au lăsat urmele asupra sănătăŢii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el si-a continuat munca. Împreună cu slujitorul si ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele vesnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sf. Treime-Serghiev. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar si un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinŢilor din Radonezh (6 iulie).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 20


20 Ianuarie


20- Ianuarie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Eftimie cel Mare.

Acest cuvios părinte, Eftimie cel Mare, a trăit pe vremea împăratului GraŢian. S-a născut în Melitina, în cuprinsul mitropoliei Armeniei, din pântece sterp si neroditor, ca si sfântul Ioan Botezătorul. PărinŢii lui, Pavel si Dionisia, erau oameni cucernici. Numele si l-a primit potrivit cu făgăduinŢa de sus, căci pe când părinŢii lui se rugau să aibă fii, glas de sus a venit spunându-le să se bucure si să fie cu voie bună (iar numele Eftimie pe elineste înseamnă voie bună).

După moartea tatălui său, a fost dus de maica lui la Evtroiu, marele episcop al Melitinei, si acesta l-a rânduit în ceata clericilor. Având aplecare către învăŢăturile cele sfinte si întrecând în nevoinŢe si în săvârsirea faptelor bune pe toŢi cei deopotrivă cu el, a fost silit să se hirotonisească preot si să primească purtarea de grijă a sfintelor mănăstiri si schituri. Când a ajuns în vârsta de 29 de ani, s-a dus la Ierusalim si s-a sălăsluit într-una din pesterile din munte, împreună cu cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie). Aci a izbăvit pe mulŢi din boli grele. Se zice că si el a hrănit, cu puŢine pâini mici, patru sute de oameni călători, care veniseră la mănăstirea lui. Si pe multe femei, care nu năsteau le-a făcut roditoare, cu ruga lui, asa cum si el, cu puterea lui Dumnezeu, se născuse din cea care vreme îndelungată fusese stearpă.

Ca si Ilie a deschis porŢile cerului si a tămăduit pământul de nerodire. Strălucirea lăuntrică a sufletului acestui cuvios a vădit-o si stâlpul de foc, care se pogora din cer, când cuviosul slujea, si sta lângă el până se sfârsea Sfânta Jertfă, văzut fiind de toŢi cei din jurul lui. El vedea cu mintea si gândurile celor ce se apropiau de Sfânta Cuminecătură, cunoscând pe cel ce venea cu cugetul curat si pe cel ce era întinat, iar acesta era semnul curăŢiei celei mai desăvârsite. Acest fericit ajungând la nouăzeci si sapte de ani s-a mutat către Domnul, în zilele împăratului Leon cel Mare.

Era cuvios la chip; la fire fără de răutate, alb la faŢă, vioi la trup, dar stăpânit, cărunt la păr si avea barbă lungă până la brâu. Se mai spune despre el că, la moartea unui călugăr care trecea drept om înŢelept si înfrânat, dar care în fapt era cu totul altfel, fericitul a văzut un înger trăgându-i sufletul din el cu o suliŢă, si a auzit si glas care vădea faptele rusinoase cele ascunse ale monahului.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Vas, Eusebiu, Eutihiu si Vasilid.

Acesti sfinŢi mucenici, au trăit pe vremea împăratului DiocleŢian. Ei erau plini de bogăŢie si membri ai senatului. Au crezut în Hristos si au primit botezul, atunci când au văzut pe episcopul Teopemt, cum răbda chinuri si cum făcea minuni cu puterea lui Hristos. De aceea, fiind adusi în faŢa împăratului, li s-au luat mai întâi brâiele, apoi au primit tot felul de chinuri de moarte. Sfântul Vas a fost băgat într-o groapă până la mijloc, i s-au tăiat mâinile si măcelarindu-i-se tot trupul si-a dat duhul. Sfântul Eusebiu a fost spânzurat cu capul în jos si tăiat în bucăŢi cu securea. Sfântul Eutihie a fost întins pe patru pari până ce s-a rupt în trei bucăŢi. Sfântului Vasilid i-au spintecat pântecele cu un cuŢit. Si asa au primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici In, Pin si Tim.

Acesti trei sfinŢi mucenici, de neamul lor dintr-o Ţară de la miazănoapte, fiind prinsi de barbarii închinători la idoli, au fost dusi la stăpânitorul locului, care, văzând că mucenicii mărturisesc pe Hristos, i-a osândit să piară prin îngheŢare. Deci sfinŢii au fost legaŢi de niste stâlpi, înfipŢi în apa unui râu. Si era iarnă. Apa a îngheŢat ajungând nemiscătoare ca si trupurile nemiscate ale sfinŢilor. În acest chip si-au sfârsit viaŢa si si-au dat sufletele lor fericite în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea fericitului Petru Vamesul.

Pe timpul împăratului Iustinian, lui Petru acesta care era patrician, i s-a încredinŢat toată ocârmuirea Africii. Dar era foarte crud si nemilostiv; pentru acesta fusese supranumit Zgârcitul. Odată, un sărac s-a apropiat de el, căutând să-i ceară milostenie; dar el apucând o pâine, (că tocmai atunci brutarul îi aducea pâinile gătite pentru el) a aruncat cu ea după sărac, ca si cum ar fi aruncat cu o piatră. Dar nici n-au trecut două zile că s-a îmbolnăvit greu si în timpul bolii i s-a părut că vede o balanŢă; de partea stângă a balanŢei se aflau niste bărbaŢi întunecaŢi la chip, care puneau în taler faptele lui cele rele, iar de partea dreaptă erau niste bărbaŢi îmbrăcaŢi în haine albe si minunaŢi la faŢă, care nu găseau ce să pună în taler ca să se cumpănească, decât pâinea ce o aruncase cu mânie săracului. Acestea văzându-le Petru, si-a venit în simŢiri si după ce s-a sculat din boală a împărŢit la săraci toată avuŢia lui, ba unuia i-a dat si haina de pe el; iar în vis a văzut pe Hristos purtând haina aceasta. Apoi fericitul s-a vândut rob la un argintar si preŢul vânzării l-a dat tot la săraci. În urmă văzând fericitul că are să fie cunoscut cine este, a căutat să fugă din casa stăpânului său si a zis către portar care era mut si surd: în numele lui Hristos, auzi-mă si-mi deschide poarta. Si minune, surdo-mutul a început să audă si să vorbească. Deci, deschizându-ise, a fugit, ducându-se la Ierusalim si de acolo la Constantinopol, unde a si adormit în Domnul. A fost îngropat în casa lui, în locul numit al Boului.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Tira si Agni.

Tot în această zi, pomenirea evlaviosului împărat Leon cel Mare din Tracia, numit Machelis.

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniŢe Ana.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Zaharia, care a mărturisit în Paleopatra din Peloponez si, zdrobindu-i-se picioarele, s-a săvârsit la anul 1782.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.