Iunie 3


3 Iunie


3- Iunie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian si a celor împreună cu el patru prunci: Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie si Paula fecioara si muceniŢa.

Acest Sfant Luchilian a trăit in zilele impăratului Aurelian, mai inainte preot idolesc fiind, bătran de varstă si cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci intorcanduse spre credinŢa lui Hristos si fiind adus inaintea comitelui Silvan, pentru ca să se lepede de Hristos si să-si Ţină legea cea dintai, a fost zdrobit la fălci si bătut cu toiege, si spanzurat cu capul in jos. După aceea a fost băgat in temniŢă, si a aflat acolo băgaŢi trei tineri pentru credinŢa cea in Hristos. Apoi iarăsi a iesit cu dansii inaintea comitelui si stand nemiscat in credinŢa lui Hristos, a fost băgat intr-un cuptor si ars impreună cu tinerii aceia; dar pogorandu-se ploaie de sus, a stins focul si au iesit sănătosi; si primind hotărarea cea de pierzare impreună cu tinerii a fost adus in BizanŢ din porunca comitelui. Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe sfantul l-au spanzurat pe o cruce si asa si-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faŢă si Sfanta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui.

Si dacă s-au săvarsit sfinŢii, Sfanta Paula le-a luat moastele lor, si a purtat grijă de ele pentru că ea era credincioasă din mosii ei, si avea si slujba aceasta de a intra in temniŢă, să slujească, să lecuiască si să hrănească pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind si ea prinsă a fost adusă către comit si nevrand a jertfi idolilor, intai au dezbrăcat-o si au bătut-o cu bice, după aceea cu toiege. Si topindu-se foarte la trup de nevoinŢă si de durerea rănilor, prin arătare de inger s-a făcut sănătoasă, si luă indrăzneală la mucenicie. Apoi iarăsi aducandu-se inaintea comitelui, a fost din nou mult chinuită in felurite chipuri si primind hotărarea cea de pierzare si sosind la BizanŢ după porunca comitelui, si mergand la locul unde se săvarsiseră Sfantul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, si asa a luat cununa muceniciei si se face praznicul lor in biserica preasfintei lor mucenicii, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Atanasie, făcătorul de minuni.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Ieria, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Papos, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Clotilda, regina Francilor (sec. V-VI).

Sfanta Clotilda era fiica lui Chilperic, care impreună cu cei doi fraŢi ai săi stăpanea regatul Burgundiei, de la Jura la Durance. S-a născut prin 475, in vremea in care, după căderea Imperiului Roman, popoarele barbare (burgunzii, vizigoŢii, francii si alamanii) se băteau pentru a-si impărŢi Galia. Ortodoxă după mamă, in timp ce toŢi ceilalŢi suverani burgunzi erau părtasi ai arianismului, a trebuit să se exileze după ce unchiul său i-a omorat părinŢii si a trăit pios la Geneva. Tanăra si frumoasa prinŢesă fiind remarcată de ambasadorii lui Clovis, regele Francilor, acesta o ceru in căsătorie, pentru a consfinŢi alianŢa poporului său cu burgunzii (in jurul lui 492). Prin blandeŢea si exemplul felului său de a se purta plin de virtute, regina avea mare trecere la Clovis, care acceptă să le fie botezat copilul bolnav, iar acesta se vindecă prin rugăciunile maicii sale. Dar Clovis continua să rămană surd la indemnurile soŢiei sale, pană in ziua in care, trebuind să ii infrunte pe alamani la Tolbiac, dincolo de Rin (496), inspăimantat de superioritatea adversarului, se adresă „Dumnezeului lui Clotilda” si ii promise să accepte botezul dacă il va ajuta să iasă invingător. Francii triumfară iar regele isi Ţinu promisiunea si, după ce a primit invăŢătura catehezei de la Sfantul Vaast (prăznuit la 6 februarie), a fost botezat in ziua de Crăciun a anului 496, de către Sfantul Remi, episcop al orasului Reims (prăznuit la 1 octombrie). Botezul lui Clovis si al altor trei mii de nobili si soldaŢi franci impreună cu el, a deschis calea increstinării poporului său, menit să devină o naŢiune crestină cu un viitor promiŢător.

Regina Clotilda a continuat să insufle suveranului mai multă indulgenŢă faŢă de dusmanii săi si respectul faŢă de instituŢia Bisericii. Datorită ei a fost construită la Paris, capitala lor, o biserica inchinată SfinŢilor Apostoli (astăzi Sfanta Genoveva), in care au fost ingropate rămăsiŢele Sfintei Genoveva (prăznuită pe 3 ianuarie), pentru care Clotilda avea mare evlavie. La moartea lui Clovis, regina, in varstă de abia patruzeci de ani, se retrase la Tours, pe langă biserica Sfantului Martin (prăznuit la 11 noiembrie), al cărui cult de asemenea l-a incurajat. Ea isi petrecu in fapte de milostenie plăcute lui Dumnezeu zilele rămase. DeŢinand o mare avere, iŢi răspandi binefacerile peste numeroase Biserici si Mănăstiri. Sfantul Grigore de Tours scria despre ea : „Era considerată in acea vreme nu ca o regina ci ca o slujitoare directă a lui Dumnezeu (…) Nu se lăsa pradă nici puterii regatului fiilor săi, nici bogăŢiilor, nici ambiŢiilor veacului acestuia, ci ajunse prin umilinŢă la harul Duhului Sfant”. A dat atat de mult incat la moartea sa – se spune – nu mai avea nimic ce să impartă altora.

Crunt lovită de pierderea fiului său mai mare, Clodomir, in războiul impotriva burgunzilor, ea ii luă pe cei trei copilasi ai acestuia la Tours. Cand ceilalŢi doi fii ai săi, Clotaire, si Childebert, ii cerură să ii trimită pe orfani la Paris pentru a fi pusi pe tron, se supuse fără cea mai mică bănuială, dar la puŢin timp află cu groază că fuseseră asasinaŢi de către unchii lor, unul singur dintre copii reusind să se refugieze intr-o mănăstire. In aceeasi perioadă isi pierdu si fiica, pe care o dăduse in căsătorie crudului si violentului rege Amalaric al vizigoŢilor. Lipsită astfel de orice mangaiere pămantească, Clotilda isi dedică intreaga viaŢă cinstirii Sfantului Martin. Cand cei doi fii ai săi intrară in război unul impotriva celuilalt, in 534, ea alergă in grabă la mormantul Sfantului pentru a implora mijlocirea sa si o furtună despărŢi in chip miraculos cele două armate, convingandu-i pe cei doi fraŢi să se impace.

SimŢindu-si sfarsitul aproape, Sfanta Clotilda chemă langă ea pe Clotaire si Childebert si ii sfătui cu toata inima să ducă o viaŢă in acord cu milostenia crestinească, apoi, după ce le-a prezis evenimente ce aveau să urmeze, isi dădu sufletul in pace Domnului, pe 3 iunie 545, mărturisind pe Sfanta Treime.

Model al văduvelor si suveranelor crestine, Sfanta Clotilda a fost cinstită ca fondatoare si ocrotitoare a monarhiei franceze. După cum spune o legendă, in urma unei descoperiri făcută ei de un inger, ea l-a inarmat pe Clovis pentru lupta cu un scut impodobit cu trei flori de crin – simbolul Sfintei Treimi – care deveniră blazonul regilor FranŢei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Reclame

Iunie 2


2 Iunie


2- Iunie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a doua, pomenirea celui între sfinŢi Părintele nostru Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului.

Acesta a trăit pe vremea impărăŢiei păganului impărat Constantin Copronim, născut in impărăteasa cetăŢilor, Constantinopolul, părinŢii lui erau de bun neam si vestiŢi, numindu-se Teodor si Evdochia. Acest Teodor a fost iscălitor de cărŢile impărătesti cele poruncitoare. Si fiind el parat că este inchinător al dumnezeiestilor icoane, a fost chinuit cu bătăi, si trimis in izgonire la Milasa cu pază cumplită, si după aceea a fost chemat, si nesupunandu-se poruncilor impărătesti, iarăsi a fost izgonit la Niceea, si trăind acolo sase ani cu multă nevoinŢă, si-a primit sfarsitul. Iar fiul său acesta, cinstitul Nichifor tocmai din nastere a fost infăsat cu cununile Ortodoxiei si crescut cu laptele dreptei credinŢe, si trecand varsta prunciei si bine-invăŢand, a fost randuit in ceata scriitorilor. După aceea, socotind că toate sunt pleavă si păianjeni, s-a dus din cetate si a mers la Propontida. Si acolo singur a fost dat către Dumnezeu, petrecand cu multe trude si petrecere rea. Deci intamplandu-se a se săvarsi marele arhiereu Tarasie, Nichifor acesta a fost rugat de impărat să ia scaunul Patriarhiei Constantinopolului. Deci, peste puŢină vreme răposand impăratul numit mai sus, si ajungand fiul său Stavrache mostenitor al impărăŢiei, a cărui viaŢă scurtă fiind, a primit sceptrul impărăŢiei Mihail cel binecredincios. Deci, pe acesta pogorandu-l din impărăŢie Leon cel cu nume de fiară, si luand el impărăŢia, a stat impotriva sfintelor icoane, si asupra dreptei noastre credinŢe. Insă cu neputinŢă este să spunem si să scriem cate a zis cu indrăzneală către păganul si spurcatul acela cinstitul Părintele nostru Nichifor. Iar uratorul de Dumnezeu, indată pogorandu-l din scaun si izgonindu-l si băgandu-l in temniŢă, a dat poruncă să nu aibă nici o căutare sau mangaiere de la nimenea. Si asa a rămas viteazul suflet chinuindu-se, pană cand acest ticălos impărat si-a lepădat sufletul, tăiat fiind si sfăramat de ai săi in biserica cea din Far. Iar fericitul acesta, fiind supărat de nevoi si de patimi rele in mulŢi ani, si fiind aproape de 70 de ani, si-a dat sufletul său in mainile lui Hristos Dumnezeu, petrecand nouă ani in arhierie si 13 ani in surghiun. Deci, se săvarseste pomenirea lui in cinstita biserică a SfinŢilor Apostoli, unde se află cinstitele lui moaste.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor 38 de Mucenici, care în baie fiind băgaŢi si pecetluindu-le usa s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Maici care, împreună cu trei sfinŢi fii ai săi, de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuviosului Mucenic Erasm, cel ce a locuit în Hermelia Ahridului si care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor 20.000 ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul 1657, si care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.

Sfantul Mucenic Ioan cel Nou din Suceava a trăit in sec. al XIV-lea in orasul Trebizond. El era un comerciant, credincios, evlavios si ferm in ortodoxia sa, fiind generos cu cei nevoiasi.

Odată, aflandu-se pe o corabie ocupandu-se cu comerŢul său, căpitanul vasului, care nu era ortodox, a intrat in conflict cu Ioan, discutand despre credinŢă. Neplăcandu-i cuvintele sfantului, căpitanul a hotărat să se răzbune si să-i facă probleme odată ajunsi la Cetatea Albă. Cat vasul a acostat la Cetatea Albă, căpitanul s-a dus la conducătorul orasului care era inchinător la foc si i-a spus că pe corabia sa se află un om invăŢat care vrea să devină si el inchinător la foc. Astfel, conducătorul l-a chemat pe Ioan să se alăture inchinătorilor la idol si să renunŢe la credinŢa sa.

Sfantul s-a rugat in secret chemandu-L in ajutor pe Cel Care a spus: „Iar cand vă vor duce ca să vă predea, nu vă ingrijiŢi dinainte ce veŢi vorbi, ci să vorbiŢi ceea ce se va da vouă in ceasul acela. Căci nu voi sunteŢi cei care veŢi vorbi, ci Duhul Sfant” (Marcu 13:11). Dumnezeu i-a dat curaj si inŢelepciune să facă faŢă celor necredinciosi si să mărturisească drept că este crestin, după care a fost supus la bătăi crunte si trupul i-a fost sfasiat si carnea de pe el cădea bucăŢi. Sfantul mucenic a mulŢumit lui Dumnezeu pentru că l-a făcut vrednic să-si verse sangele pentru EL, curăŢindu-l de păcate.

Păganii l-au băgat in lanŢuri si l-au inchis in inchisoare pană a doua zi. In dimineaŢa următoare, conducătorul orasului a ordonat să fie adus din nou la el si mucenicul s-a prezentat cu faŢa luminată si bucuroasă. Refuzand cu curaj să se lepede de Hristos si numindu-l pe guvernator unealtă a lui satana, mucenicul a fost bătut cu bate pană cand toate cele dinăuntrul său au iesit la vedere.

MulŢimea adunată n-a putut suporta spectacolul macabru si l-a huiduit pe guvernator pentru torturarea unui om fără apărare. Apoi, oprind bătaia, guvernatorul a dat ordin ca mucenicul să fie legat de coada unui cal sălbatic si să fie tras de picioare pe străzile orasului. In special locuitorii cartierului iudeu si-au bătut joc de el si au aruncat cu pietre. In cele din urmă, cineva a luat o sabie si i-a tăiat capul martirului.

Trupul sfantului si capul tăiat au zăcut acolo pană seara si nici un crestin nu a avut curajul să-l ridice. Noaptea a apărut deasupra lui un stalp de lumină si o mulŢime de lumini aprinse. Trei oameni care aveau lumini cantau psalmi si inmiresmau trupul sfantului. Unul dintre iudei, crezand că sunt crestini care au venit după trupul mucenicului a luat un arc si a vrut să tragă in ei dar puterea lui Dumnezeu l-a oprit si l-a impietrit.

DimineaŢa, viziunea a dispărut dar arcasul a rămas pe loc impietrit. Abia după ce a mărturisit ce i s-a intamplat din voia lui Dumnezeu, a fost eliberat de legăturile invizibile. Cand a auzit guvernatorul a dat permisiune să se ingroape trupul mucenicului in biserica orasului. Acestea s-au intamplat intre anii 1330 si 1340. Unii spun că martiriul s-a săvarsit in altă perioadă, de exemplu Sf. Nicodim de la Sfantul Munte vorbeste de anul 1642, in timp ce alŢii spun că ar fi 1492.

Căpitanul care l-a trădat pe Sf. Ioan s-a căit de faptele sale si s-a hotărat in secret să fure moastele si să le ducă in Ţara lui. Insă sfantul i-a apărut in vis preotului bisericii si l-a instiinŢat de aceasta. După 70 de ani, moastele Sfantului Ioan cel Nou au fost mutate la Suceava capitala Moldo-Vlahiei si asezate in biserica catedralei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Mai 8


8 Mai


8- Mai - unsufletortodox

În această lună, în ziua a opta, pomenirea sfântului măritului apostol si evanghelist Ioan, rezemătorul pe piept si iubitorul de feciorie, de Dumnezeu cuvântătorul; adică adunarea sfintei pulberi ce iese din mormântul său, numită mană.

Preabunul Dumnezeu si Iubitorul de oameni Domnul nostru, pe cei ce s-au nevoit cu osârdie pentru Dânsul, pe sfinŢii Săi ucenici si apostoli, prooroci si mucenici, si pe toŢi cei ce bine au plăcut Lui, nu i-a învrednicit numai ÎmpărăŢiei cerurilor si vesnicelor bunătăŢi, ci si locurile în care au strălucit si au fost îngropaŢi ei, le-au luminat cu multe minuni, arătându-le pline de daruri. Astfel si mormântul în care fusese îngropat marele apostol si evanghelist Ioan de Dumnezeu cuvântătorul, în toŢi anii izvorăste si izbucneste afară fără de veste în a opta zi a lunii lui Mai, din suflarea Sfântului Duh, praf si pulbere sfântă pe care locuitorii de acolo o numesc mană. Si aceasta luând-o cei ce vin acolo, o au pentru izbăvirea de toate bolile, spre tămăduirea sufletelor si sănătatea trupului slăvind pe Dumnezeu si pe robul Său Ioan cinstindu-I.

Din cuvântul de laudă al lui Sofronie patriarhul Ierusalimului.

Se cuvine a sti că tatăl cuvântătorului de Dumnezeu era Zevedeu, iar maica sa era Salomi, fiica lui Iosif, logodnicul Născătoarei de Dumnezeu. Pentru că Iosif a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosif, si trei fiice: pe Estir, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeia lui Zevedeu si maică a lui Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Deci Mântuitorul era unchi lui Ioan, pentru că era frate al Salomiei, fiica lui Iosif. Se cuvine să stim că în vremea când a fost vândut Domnul nostru iudeilor si a fost răstignit, au fugit toŢi. Dar Ioan, ca un iubit, a fost de faŢă la vânzarea si la răstignirea Lui, si a venit si la mormânt cu Petru. Apoi a luat pe Născătoarea de Dumnezeu întru ale sale. De aceea se zice că a avut trei maice pe pământ: întâi pe Salomi, dintru care s-a născut; a doua, tunetul, că s-a numit fiul tunetului; si a treia pe Preasfânta de Dumnezeu Născătoarea, precum a zis Domnul: . Si a îngrijit-o Ioan până la adormirea ei. Apoi a venit la Efes si a dărâmat prin rugăciunea sa capistea Artemidei si a mântuit din rătăcire patru sute de mii de bărbaŢi si femei ce slujeau Artemidei, si i-a adus la lumină. Iar muntele pe care se află biserica cuvântătorului de Dumnezeu se numeste Livaton, unde spre apus zace sfântul Timotei. Iar Maria Magdalena si cei sapte tineri din Efes sunt în muntele din apropiere ce se cheamă Hileon. Iar sfânta Ermiona, fiica lui Filip, unul din cei sapte diaconi, din cele patru proorociŢe fiice ale lui, zace aproape în acel munte. Si Audact mucenicul si fiica sa Calistena si alŢi mucenici ce au fost episcopi: Ariston, Tiranos, Aristovul si Pavel cetăŢeanul pustiului. Si se face prăznuirea lui în cinstita sa apostolească biserică, ce este la locul ce se numeste Evdomon.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Arsenie cel Mare.

Acesta era din marea cetate a Romei, fiind născut, crescut si păzit din pruncie ca vas curat lui Dumnezeu, si plin de toată bunătatea si înŢelepciunea dumnezeiască si omenească. Pentru aceasta a fost hirotonit si diacon. Si ocârmuind atunci împărăŢia romanilor Teodosie cel Mare si punând multă nevoinŢă, si căutând om duhovnicesc si învăŢat care să fie în stare să înveŢe pe fiii săi carte, mai ales cum trebuie cinstit Dumnezeu, a aflat de acesta, si a scris la împăratul GraŢian, si la papa InocenŢiu, si abia a putut dobândi ceea ce dorea. Deci purcezând Arsenie de la Roma si sosind la Constantinopol, a stat înaintea lui Teodosie, care a văzut că la faŢă si la fire este om cinstit si căutătura cu bună rânduială, gândul smerit, si împodobit cu toată bunătatea. Si umplându-se de multă bucurie si dulceaŢă, de atunci îl cinstea ca pe părintele său, si i se smerea ca unui dascăl. Si senatorii văzându-l ca pe un odor mare, se mirau. Iar el urând mărirea si iubind pe Dumnezeu, socotea mărirea ca o pleavă, si dorind de viaŢă monahicească, în toate zilele se ruga lui Dumnezeu să-i împlinească dorinŢa. Si îndată a auzit un glas dumnezeiesc, care zicea: „Arsenie, fugi de la oameni si te mântuieste”. Deci el nezăbovind, ci schimbându-si portul, s-a dus si a sosit la Alexandria. Si călugărindu-se a mers la Schit, supunându-se la toată petrecerea cea grea si anevoioasă. Si rugându-se lui Dumnezeu, iarăsi a auzit glas dumnezeiesc către dânsul: „Arsenie, fugi, taci, linisteste-te si te mântuieste”.

Pe acest mare Arsenie l-a întrebat oarecând papa Teofil al Alexandriei, suindu-se si cu alŢii către dânsul: „Spune-ne, o părinte, cuvânt de folos”. Si el zise: „Dacă îl voi spune, îl veŢi Ţine?” Iar ei ziseră: „Asa, adevărat.” Si zise el: „Oriunde veŢi auzi de Arsenie, să nu vă apropiaŢi acolo”.

Si iarăsi se spune despre el că, lucrând în toată vremea vieŢii sale, purta un petec de rasă în sân de-si stergea lacrimile. Si era la trup minunat si cuvios, peste tot cărunt, uscat si lung, măcar că si era puŢin gârbov de bătrâneŢe, avea barba până la pântece si chip îngeresc ca al lui Iacov. Drept aceea nici nu vrea să-si arate faŢa cuiva. Priveghea mult, stând în picioare se ruga neplecându-si genunchii nicidecum de cu seară până la răsăritul soarelui. În acest fel cu vărsarea lacrimilor a stins focul cel stricător de suflet. Si când era să se despartă de trup, căci ajunsese la adânci bătrâneŢi, fiind aproape de o sută de ani, l-au întrebat ucenicii lui, unde si cum se cade să-l îngroape. Iar el a zis: „Oare nu stiŢi să puneŢi o funie de picioarele mele si să mă trageŢi în munte?” Si iarăsi le zise: „VedeŢi, fiii mei, în câtă frică mă aflu având a iesi din trup?” Si ei ziseră: „Vedem”. Iar el zise: „De când m-am făcut monah n-a lipsit nicidecum de la mine frica aceasta”. Si îndată si-a dat cu pace sufletul lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Mil făcătorul de cântări, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea cohortei ostasilor, care de sabie sau săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Februarie 3


3 Februarie


3- Februarie - unsufletortodox


In această lună, ziua a treia, pomenirea sfantului si dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu si a proorociŢei Ana.

Acest sfant, primind adaos vieŢii sale intru acest veac, asa cum i se vestise de mai inainte de Duhul Sfant că nu va muri, pană ce nu va vedea pe Hristos, primind acum pe Hristos in braŢele sale si adeverindu-i-se mai inainte prin Duhul Sfant cele ce aveau să fie cu dansul, după aceasta a primit sfarsit vieŢii sale.

Iar Ana proorociŢa era fata lui Fanuil, din neamul lui Asit. După ce a locuit cu bărbatul ei sapte ani, acela săvarsindu-se prin moarte, ea a rămas la Templu toată viaŢa ei, zăbovind cu rugăciunea si cu postul. łinand acest fel de viaŢă in chip neobosit, ea s-a invrednicit a vedea pe Domnul, cand a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la nasterea Sa in trup, de preasfanta Lui Maică si de dreptul Iosif. Si mulŢumind lui Dumnezeu, Ana a proorocit despre Dansul, către toŢi cei ce se aflau in Templu: Acest prunc este Domnul, Cel ce a intărit cerul si pămantul; Acesta este Hristos, despre Care au proorocit toŢi proorocii. Deci, făcandu-se acestora astăzi pomenire, insemnăm si propovăduim pogorarea si iubirea de oameni pe care a făcut-o pentru noi Dumnezeu.

Tot in această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici Adrian si Evul.

Acesti sfinŢi erau din cetatea Vaneea; si fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii si mucenicii lui Hristos, s-au dus la Cezareea, unde mulŢi pătimeau pentru Hristos. Si aflandu-se acolo că erau crestini, au fost dusi la ighemonul Firmilian, si mărturisind in faŢa tuturor pe Hristos, indată au fost supusi la chinuri mari. Dar fiindcă stăteau tari in mărturisirea lui Hristos, ighemonul s-a maniat foarte, si i-a dat spre mancare fiarelor. Mai intai fericitul Adrian a fost aruncat inaintea unui leu si, luptandu-se cu el, si cu harul lui Dumnezeu rămanand nevătămat, i s-a tăiat capul. Apoi sfantul Evul a fost aruncat si el inaintea aceluiasi leu. Dar fiindcă a biruit pe leu si a rămas nevătămat, i s-a tăiat capul. Si asa au luat cununa muceniciei cea nevestejită.

Tot in această zi, pomenirea sfantului mucenic Vlasie Bouarul.

Sfantul Vlasie era din Cezareea Capadociei, fiu de părinŢi foarte bogaŢi, de pe urma mulŢimii vitelor ce aveau. Ei dădeau insă cu imbelsugare milostenie la săraci. Cand elinii au pornit prigoană asupra crestinilor, au căutat pe acest fericit Vlasie si nu l-au aflat, cu toate că l-au căutat si prin pustietăŢi si prin văi. Iar viteazul mucenic al lui Hristos afland despre aceasta, singur s-a dat pe sine in mainile prigonitorilor săi, cu atata bucurie, ca si cand ar fi fost chemat la masa impărătească. Deci, mergand la judecată si intrebat fiind de ighemon, si-a arătat si numele si credinŢa, si ocupaŢia sa; pentru aceasta indată a fost apucat de cele patru mădulare ale trupului, a fost intins si a fost bătut cu vine crude. Dar Dumnezeu i-a usurat durerile si i-a vindecat rănile. Această minune văzand-o ighemonul, a socotit-o drept farmece. Pentru aceasta l-a aruncat intr-un cazan cu apă care fierbea in clocot, poruncind ca să fie Ţinut intr-insul cinci zile. Dar ingerii lui Dumnezeu pogorandu-se indemnau pe mucenic să nu se teamă si au imprăstiat focul si vătămarea lui. După cinci zile venind ostasii ca să scoată pe sfant din cazan, si văzandu-l viu si cantand impreună cu ingerii, indată au mărturisit si acestia credinŢa crestină. Lucrul acesta aflandu-l ighemonul a trimis pe alŢi ostasi, ca să-l scoată din cazan dar si aceia mergand, au mărturisit de asemenea credinŢa crestină. Mai in urmă s-a dus insusi ighemonul, si văzand pe sfant in cazan si socotind că apa este rece, a poruncit ca să-i scoată apă de acolo ca să-si spele faŢa; iar aceasta făcand, indată a orbit, si si-a dat si sufletul. Iar mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pe toŢi ostasii ce crezuseră i-a botezat in numele Sfintei Treimi. Apoi ducandu-se la staulul vitelor sale, a povăŢuit pe maică-sa si pe rudele sale să facă cele ce se cuveneau spre mantuirea lor. Si apoi si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.

Iar cei ce s-au intamplat de faŢă la fericitul său sfarsit au ingropat sfantul sau trup in acelasi loc; iar toiagul său a odrăslit langă jertfelnicul de acolo, si făcandu-se copac mare, umbrea acest jertfelnic.

Tot in această zi, pomenirea proorocului Azaria, feciorul lui Addo, care in pace s-a săvarsit.

Acest sfant era fiul lui Addo, din pămantul Simvata. El a intors din Israel robia lui Iuda si murind a fost ingropat in Ţarina sa.

Tot in această zi, pomenirea mucenicilor Pavel si Simon, care de sabie s-au săvarsit.

Tot in această zi, pomenirea sfantului Claudiu, care in pace s-a săvarsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Februarie 2


2 Februarie


2- Februarie - unsufletortodox


In această lună, in ziua a doua, se prăznuieste Intampinarea Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cand La primit dreptul Simeon in braŢele sale.

In această zi Biserica sărbătoreste un eveniment important din viaŢa pămantească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la nasterea Sa, Pruncul Sfant a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieŢii religioase a naŢiunii. După Legea lui Moise (Levitic 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre in Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La implinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu si aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfanta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul CurăŢiei si SfinŢeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

In acea vreme, Părintele si dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia in Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri pană nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar cand Sfanta Fecioară Maria si Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să implinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc in braŢe si mulŢumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozeste pe robul Tău, după cuvantul Tău, in pace, Că ochii mei văzură mantuirea Ta, pe care ai gătit-o inaintea feŢei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor si slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea si spre ridicarea multora din Israel si ca un semn care va starni impotriviri. Si prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gandurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35).

La Templu se afla si proorociŢa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie)” si nu se depărta de templu, slujind noaptea si ziua in post si in rugăciuni. Si venind ea in acel ceas, lăuda pe Dumnezeu si vorbea despre Prunc tuturor celor ce asteptau mantuire in Ierusalim.” (Luca 2:37-38).

In icoana care reprezintă această sărbătoare proorociŢa Ana Ţine un pergament in mană pe care scrie: „Acest prunc a adus cerul si pămantul.” Inainte de nasterea lui Hristos, bărbaŢii si femeile drepte in credinŢă trăiau cu speranŢa venirii lui Mesia cel promis. DrepŢii Simeon si Ana, ultimii credinciosi din Legea Veche, au fost consideraŢi vrednici de a-L intampina pe Mantuitorul in Templu.

Sărbătoarea Intampinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase crestine. Noi avem slujbe inchinate acestei sărbători, intocmite de sfinŢii episcopi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) si Ioan Hrisostom (+ 407). In ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atat de fastuos decat din sec. al VI-lea.

In anul 528, in timpul impăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulŢi oameni in Antiohia. După această nenorocire au mai venit si altele: in 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică in Constantinopol, omorind mii de oameni in fiecare zi. In această perioadă de mari suferinŢe au inceput să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales in timpul sărbătorii Intampinarea Domnului si ciuma a incetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai inalt această sărbătoare. Mai mulŢi imnografi ai bisericii au impodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul in sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului in sec. al VIII-lea si Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului in sec. al IX-lea.

Tot in această zi cinstim icoana Maicii Domnului numită „Imblanzirea inimilor impietrite” sau „ProfeŢia lui Simeon”.

Aici Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus si cu sapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stangă, trei din dreapta si una de jos. O icoană asemănătoare numită „Cele sapte săbii” (sărbătorită in 13 august) infăŢisează trei săbii din stanga si patru din dreapta.

Icoana „ProfeŢia lui Simeon” simbolizează implinirea profeŢiei de către dreptul Simeon si anume: „si prin sufletul tău va trece sabie .” (Luca 2:35).

Tot in această zi, pomenirea sfantului mucenic Agatador.

Acest sfant, pe cand era tanăr, a fost dus la stăpanitorul cetăŢii Tiana, unde, prin mărturisirea lui Hristos, a fost chinuit in multe chipuri. In timpul chinuirilor, sfantul si-a dat sufletul in mana lui Dumnezeu.

Tot in această zi, pomenirea sfantului noului mucenic Iordan din Trapezunt, care a suferit mucenicia in Constantinopol, la anul 1650, cand de sabie s-a săvarsit.

Tot in această zi, pomenirea sfantului noului mucenic Gavriil, care a suferit mucenicia in Constantinopol, la anul 1676, cand de sabie s-a săvarsit.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 11


11 Ianuarie


11- Ianuarie - unsufletortodox


În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie, începatorul vietii de obste si dascalul pustiului.

Cuviosul parintele nostru Teodosie era de fel din satul Mogarisos din Capadocia; tatal sau se numea Proeresie si mama sa Evloghia, si erau amândoi credinciosi si cucernici. Teodosie a intrat în viata calugareasca, si luând haina aceasta, a pornit spre Ierusalim, când se adunase la Calcedon Sinodul al patrulea Ecumenic, la anii 451; si trecând prin Antiohia s-a dus la marele Simeon Stâlpnicul, de la care a deprins înclinarea spre viata cea îmbunatatita si care i-a proorocit ca va fi pastor peste multe oi cuvântatoare. Apoi a sihastrit lânga un oarecare Longhin, în jurul Ierusalimului. În urma s-a dus într-un munte, unde era o pestera si acolo a petrecut viata aleasa, ajungând la atâta înfrânare, încât timp de 50 de ani n-a gustat pâine, ci numai ierburi si roade de finic. Rugaciunea lui era neîncetata si lacrimile de pe obraz nu i se uscau niciodata. În jurul lui s-au strâns ucenici multi, care îi ascultau povetele si-i urmau viata. A facut si minuni. Si facându-se dascal al multor ucenici, a adormit întru Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Teodosie cel din Antiohia.

Acest cuvios parinte Teodosie este un alt sihastru, care a avut ca patrie cetatea Antiohiei. Era fiul unor parinti vestiti. Ascultând odata cu încordare glasul Stapânului, si-a lasat casa, bogatia, rudenia si toate celelalte si s-a dus în niste locuri retrase, care dadeau spre mare. Si facându-si o chilie strâmta petrecea viata monahiceasca, îmbracat cu haina de par. Sub haina purta lanturi grele: unul la gât, altul la mijloc si câte unul la fiecare mâna. Staruind în rugaciune si în lucrul mâinilor sale, adormea dorinta si trufia si celelalte patimi trupesti. Parul lui era bogat si lung pâna la picioare. Câteodata împletea cosuri, iar alta data îsi facea de lucru în gradina, unde semana seminte si aduna de acolo hrana din destul pentru el si pentru strainii ce întâmplator veneau la el.

Vestea despre el ajungând pâna departe, multi veneau la el, cerând sa petreaca acelasi fel de viata, asa ca pustiul acela s-a schimbat într-o alta cetate cereasca. Odata navalind acolo agarenii, nu l-au suparat cu nimic, ci rusinându-se de acest fericit, s-au dus de acolo. Din pricina navalirii agarenilor, fericitul, lasând pustiul, a venit în patria sa si facându-si o chilie mica savârsea aici duhovniceasca lucrare. Caci zicea: „Desi sau rusinat de noi agarenii, dar scris este pentru noi sa nu dam loc urgiei. Când Hristos a fugit de Irod, ne-a învatat sa facem si noi asa; si învatatura avem sa nu ne aruncam singuri în ispite; iar patria noastra nu ne opreste de la lucrarea duhovniceasca, daca voim sa o savârsim”. Dupa scurt timp s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, soborul celor zece mii de sfinti îngeri. Acest praznic se savârseste înauntrul bisericii sfintei Anastasia, cea din golful lui Domnin.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Stefan cel din Plachidiane, a sfântului Teodor si a arhimandritului Agapie.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mal, care, batut fiind, s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Vitalie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Teodosie egumenul sfintei Manastiri Filoteu din Muntele Athos, care a fost si episcop de Trapezunt si care în pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 10


10 Ianuarie


10- Ianuarie - unsufletortodox


În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Grigorie (Grigore), episcopul Nissei.

Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos. Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura. Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme. Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul. Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Dometian, episcopul Meletinei.

Acest cuvios parinte a trait pe timpul împaratului Justin cel mic. Parintii lui, care se numeau Teodor si Evdochia, erau oameni drept-credinciosi si înstariti. Desavârsindu-se în stiinta întelepciunii celei omenesti cât si în aceea a Sfintei Scripturi, si însurându-se, dupa scurta vreme sotia lui a murit. Deci, dedându-se cu totul întelepciunii celei dumnezeiesti, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani. Si, împreunând întelepciunea vietii din lume cu viata sihastreasca, a ajuns pricina de mântuire nu numai pastoritilor sai, ci si întregului neam al sau. Caci împaratul l-a trimis de multe ori în solie la persi, atunci când Hosroe, împaratul persilor, fusese alungat de Varam si ajunsese birnic al grecilor. Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu si al împaratesei lui si dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici si de aziluri pentru saraci. Mergând iarasi la Constantinopol, s-a mutat catre Domnul. Pentru ca fusese cinstit dupa cuviinta de toata obstea împarateasca si bisericeasca, a fost asezat într-un sicriu si apoi, petrecut cu faclii si cu cântari, a fost adus în patria sa Melitina. A facut multe minuni si cât a trait si dupa plecarea sa de pe pamânt.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Marchian, preotul si iconomul marii Biserici de la Constantinopol.

Sfântul Marchian, ai carui stramosi venisera de la Roma cea veche la Constantinopol, a trait pe vremea împaratilor Marchian si Pulheria. Acest sfânt a zidit biserica sfintei Irina cea de lânga mare, si a unit cu ea paraclisul sfântului Isidor. Tot el a zidit biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care a scapat-o si din focul cel mare, ce s-a întâmplat la Constantinopol; ca în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, Marchian statea pe acoperis cu mâinile ridicate spre cer, si prin rugaciunea lui a încetat vapaia focului. Acest fericit a facut si alte fapte crestinesti. El umbla noaptea pe ulite si prin darâmaturi si unde gasea vreun crestin mort, îl spala cu mâinile lui, îl îmbraca si îl ridica, zicându-i: „Scoala-te, frate, sa ne dam sarutarea din urma”; apoi îl îngropa dupa rânduiala. Iar minunile sale, saracacioasa lui îmbracaminte si petrecerea între saraci, desi el era de felul lui un om bogat, sunt istorisite pe larg în istoria vietii lui. Pomenirea lui se face si pentru marele cutremur ce s-a întâmplat în acea zi, pe la începutul împaratiei lui Vasile, când si biserica preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Stigma si multe alte biserici si case au cazut.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Amonie, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antipa de la Calapodesti.

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodesti, din judeŃul Bacău. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obstea mânăstirii Căldărusani. Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte. In 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, Rusia, unde îsi va da viaŃa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 9


9 Ianuarie


9- Ianuarie - unsufletortodox


În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea sfântului mucenic Polieuct.

Polieuct si Nearh au fost doi ostasi, buni prieteni între ei, în zilele împaratului Deciu, la anii 250. Locuinta lor era în Meletina, cetatea de capetenie a Armeniei. Credinta lor era deosebita: Nearh era crestin, iar Polieuct, cu toate ca era pagân, avea însusiri de crestin si mare înclinare sa ajunga crestin. Împaratul a dat porunca foarte aspra împotriva crestinilor. Aceasta porunca a tulburat adânc pe Nearh, nu de teama chinurilor, ce-l amenintau, ci de teama ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct sa se rupa, sau sa se raceasca, din pricina acestei porunci, care ameninta cu pedepse pe crestini, si fagaduia daruri si cinste celor ce ramâneau pagâni, sau se întorceau la credinta pagâna. Nearh era atât de amarât, încât Polieuct, aflând pricina amaraciunii lui, si-a deschis inima, spunându-i: „nu te teme ca porunca împaratului are sa ne desparta; în noaptea aceasta am vazut pe Hristos, la Care tu te închini; El m-a dezbracat de haina mea murdara si m-a îmbracat cu una luminoasa, m-a urcat pe un cal înaripat si mi-a zis sa-I urmez Lui. Aceasta vedenie m-a hotarât cu totul sa fac ceea ce gândeam de mult; caci numai numele de crestin îmi lipseste. Ai bagat de seama ca ori de câte ori mi-ai vorbit de marele vostru Mântuitor, eu te-am ascultat cuviincios; si ca atunci când mi-ai citit viata si învataturile Lui, am ramas uimit de sfintenia faptelor si cuvintelor Lui? O, Nearh, daca m-as crede vrednic sa merg la El, fara sa-I cunosc tainele si fara sa fiu bogat, ai vedea izbucnind dorinta pe care o am sa mor pentru slava Lui si pentru întarirea vesnicelor lui adevaruri!” Nearh l-a lamurit spunându-i ca tâlharul cel cuminte, de pe cruce, a dobândit grabnic cerul, fara sa fi fost botezat. Auzind aceasta, Polieuct, plin de râvna, a smuls porunca împaratului, a scuipat-o, a rupt-o în bucati si a aruncat-o în vânt; si vazând idolii pe care pagînii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei ce-i purtau, i-a aruncat la pamânt, si i-a calcat în picioare. Toata lumea, împreuna cu Nearh, prietenul sau, a ramas uimita de aceasta fapta neasteptata.

Felix, care era socrul lui Polieuct si care avea împuternicire de la împarat sa prigoneasca pe crestini, a vazut cu ochii lui ce a facut ginerele sau si s-a îndurerat vazându-si pierdute nadejdea si sprijinul familiei sale. De aceea, Felix a încercat sa zdruncine statornicia lui Polieuct, întâi cu vorbe frumoase, apoi cu amenintari si la urma cu lovituri peste fata, date de calaii pe care îi avea. Dar nu a ajuns la nici un capat. Si atunci Felix a trimis pe fiica sa, Paulina, sotia lui Polieuct, cu nadejdea ca lacrimile ei vor avea mai mare putere asupra barbatului sau, decât mestesugirile si asprimea tatalui. Dar nimic n-a dobândit nici prin fiica sa; ci, dimpotriva, taria lui Polieuct a adus la credinta crestina pe multi pagâni. Si atunci Felix, nemaiavând ce face, a dat porunca sa i se taie capul. Si sfântul mucenic Polieuct, fara alt botez decât cel al sângelui sau, s-a dus sa ia în stapânire marirea pe care Dumnezeu a fagaduit-o tuturor acelora care se vor lepada pe sine, pentru numele Lui.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Eustratie, facatorul de minuni.

Acest cuvios parinte a fost din satul cu numele Vitiani, asezat în tinutul Tarsiei, din tara optimatilor; parintii lui se numeau Gheorghe si Megheta: si aveau multa avere. Fiind bine crescut si învatat de parintii sai, când a împlinit vârsta de douazeci de ani, a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca. Pentru aceasta, lasându-si parintii, s-a retras în muntele Olimpului si s-a dus la Mânastirea Avgarilor în care straluceau prin sihastrie si viata îmbunatatita Grigorie si Vasilie, unchii sai dupa mama. Fiind primit de unchii sai, Evstratie a fost tuns în monahism. Deci dobândind ceea ce-si dorise, slujea tuturor fratilor cu inima bucuroasa si cu smerita cugetare; nu era stapânit de nici un gând lumesc; nu avea decât o haina de par si o patura, pe care se culca, acolo unde gasea loc sa se odihneasca putin, caci nu avea loc anumit pentru somn. Se spune ca, dupa ce s-a facut monah, n-a dormit niciodata cu fata în sus, nici pe partea stânga, în cei saptezeci de ani cât a sihastrit. Savârsindu-se din viata egumenul mânastirii, s-a încredintat acestui mare Evstratie egumenia, pe care a primit-o, lasându-se înduplecat de rugamintea fratilor.

Iar în acel timp, Leon cel cu numele de fiara, adica Armeanul, întorcându-se biruitor de la razboiul împotriva bulgarilor, s-a sculat împotriva evlaviosului împarat Mihail Rangavi, Curopalatul, l-a legat, l-a lipsit de femeie si de copii, l-a tuns calugar si l-a surghiunit în ostrovul Protis de lânga Constantinopol. Nelegiuitul acesta, Leon, se silea sa înnoiasca iarasi eresul necinstirii de icoane, care de multi ani era stins. Atunci toti crestinii au fugit parasindu-si casele. Atunci si acest cuvios Evstratie, la îndemnul marelui Ioanichie, cel din Olimp, si-a lasat mânastirea si s-a dus în patria sa. Iar când Biserica si-a reluat stralucirea de mai înainte prin ridicarea si cinstirea sfintelor icoane, sub împaratia lui Mihail si a Teodorei, în anii 842, atunci purtatorii de biruinta parinti, întorcându-se la mânastirile lor, s-a întors si sfântul Evstratie la mânastirea sa.

El toata ziua se ostenea cu fratii, la muncile cele trupesti, iar noaptea o petrecea cu nedormire si cu îngenuncheri. Si nu numai aceasta, ci si când se citea si se cânta Canonul, fericitul acesta intrând în sfântul altar, sta de la început pâna la sfârsit, zicând cu umilinta întru sine: „Doamne miluieste-ne”. Si minunile câte s-au facut de el, nu este cu putinta sa se scrie, fiind foarte multe la numar. Aceste minuni erau semn preaadevarat ca el a bineplacut lui Dumnezeu.

Iar când i s-a apropiat sfârsitul, a chemat pe toti ascultatori si monahii si le-a zis: „Fratilor si parintilor, vremea vietii mele a luat sfârsit, deci, fiii mei iubiti, paziti fagaduinta sfintei schime ce ati primit, stiind ca lucrurile de fata sunt vremelnice si desarte, iar cele viitoare sunt vesnice. Deci, sârguiti-va, fiii mei, ca sa va învredniciti partii celor mântuiti”. Acestea zicând, s-a închinat, a înaltat mâinile si ochii catre cer si a zis: „Doamne, în mâinile Tale pun duhul meu”. Si îndata a adormit somnul odihnei. A trait nouazeci si cinci de ani.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 8


Ianuarie 8


8- Ianuarie - unsufletortodox


În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Gheorghe Hozevitul.

Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe, parasind patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim sa se închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat sfintenia si harul acestora a intrat în Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si facându-se monah si trecând în rândul fratilor, s-a aratat, de la început, în totul nebiruit în orice munca si aspra vietuire, încât parea ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti si îi îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufletit si ca o icoana a tuturor bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la sfârsit n-a slabit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

Tot în acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica.

Aceasta cuvioasa maica Domnica a trait în zilele marelui împarat Teodosie, si a ajuns pâna în zilele lui Leon si Zenon, care au împaratit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lânga Carhidon. Si dupa o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiasca, le-a primit si le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viata calugareasca, s-a luptat cu osteneli si a ajuns la schimnicie desavârsita, învrednicindu-se sa faca si minuni. Si proorocind multora despre cele ce aveau sa fie, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Iulian si Vasilisa, si a celor împreuna cu dânsii.

Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele, strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos, vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti sfinti li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, si prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sotiei cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, si de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie a fost preot si învatator al crestinilor, pe vremea împaratului Diocletian si a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserica si, adunând acolo multime de crestini, îi învata sa cinsteasca numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevarat si afara de El sa nu cunoasca pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru aceasta învatatura, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a aratat si i-a zis: „Carterie, du-te si te arata la cei ce te cauta si Eu voi fi cu tine, ca trebuie sa patimesti mult pentru numele Meu si multi au sa creada si sa se mântuiasca prin tine”.

Atunci sfântul, plin de bucurie si multumind lui Dumnezeu, s-a dat pe fata. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit sa jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugaciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însa, prin aratarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la si mai grele chinuri si aruncat în închisoare.

Dar dupa ce s-a înnoptat, iarasi i S-a aratat Domnul, l-a dezlegat, l-a însanatosit si l-a scos afara, prin usile închisorii. Pentru aceasta multi necredinciosi vazându-l sanatos, mergeau, se botezau de la el si se vindecau de bolile lor. De aceea iarasi a fost chinuit cu si mai multa salbaticie. Si asa si-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti, parintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a carui slujba se face în Mânastirea Hora si în biserica cea mare, duminica.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul si Eladie mireanul.

Acesti sfinti parinti mucenici erau din Liban si fiind prinsi, pentru ca marturiseau pe Hristos, au fost dusi înaintea subprefectului Libiei. Si fiindca ei staruiau în credinta lui Hristos au fost chinuiti foarte. Îndelungându-se aceasta chinuire mult timp, sfintii si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Ianuarie 7


7 Ianuarie


7- Ianuarie - unsufletortodox


În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

Dupa cum este obiceiul, Biserica dreptmaritoare a rânduit ca dupa unele mari sarbatori ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmeaza praznicului sa fie cinstit principalul personaj secundar al marii sarbatori.

Astfel, în ziua dupa Botezul Domnului facem praznuire de sfântul Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul Domnului, cel mai mare dintre profeti, glasul care striga în pustie „gatiti calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primavara harului, faclia Luminii dumnezeiesti, rasaritul ce a vestit pe Soarele Dreptatii, ca un înger pamântesc si om ceresc, care sta la granita dintre cer si pamânt si uneste Vechiul si Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în desert sa anunte vestea cea buna a venirii lui Mesia Hristosul, si sa pregateasca calea lui Iisus, Ioan îsi împlineste misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum stralucirea lui urma sa scada, iar a Mântuitorului sa creasca.

Totusi, chiar dupa venirea Harului si moartea lui ca martir, Ioan Botezatorul continua sa fie pentru crestini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergatorul Domnului. Model de înfrânare, de pocainta, de curatire de patimi prin asceza si rugaciune, initiator al vietii monastice si a celei pustnicesti, Ioan nu va înceta niciodata sa fie cel care gateste calea ce duce la Hristos.

Mai multe despre viata sfântului Ioan Botezatorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sarbatoriri pe care Biserica i le-a rânduit:

Si tot în ziua aceasta s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.

A doua zi dupa dumnezeiasca Aratare, am luat dintru început, de la Sfintii Parinti, sa praznuim Soborul sfintitului Prooroc înaintemergatorului si Botezatorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Si s-a asezat si acest praznic pe lânga celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tacere nici una din faptele lui minunate.

În aceasta zi se mai praznuieste si aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în urmatorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune ca a fost îngropat trupul înaintemergatorului, si luând de acolo mâna dreapta a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea sau savârsit multe minuni. Una dintre aceste minuni este si aceasta: Un balaur îsi avea cuibul în preajma cetatii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii pagâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu si-l cinsteau cu jertfe, în toti anii; iar Jertfa adusa lui, era un om. Balaurul târându-se afara din cuibul sau, si aratându-se înspaimântator la vedere, casca gura mare, lua jertfa si o sfâsia cu dintii.

Si trecând timpul, a venit si rândul unuia dintre crestini sa dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatal fetei, alese ca jertfa, se ruga lui Dumnezeu si sfântului Ioan Botezatorul, ca sa i se izbaveasca fiica de moartea cea amara. Si i s-a luminat cugetul sa faca urmatorul lucru: a cerut sa se închine la sfânta mâna a sfântului Ioan; si în timp ce saruta mâna, el a rupt cu dintii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; si dobândind ceea ce dorea, a iesit din biserica. Iar când a sosit ziua de jertfa si era adunat tot poporul, a mers si tatal fetei ducând pe fiica sa. Si apropiindu-se de balaur, care casca gura si astepta jertfa, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergatorului. Iar odata cu aceasta, balaurul a murit. Si tatal s-a întors acasa, cu fiica sa vie, povestind minunata ei izbavire. Iar multimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a multumit lui Dumnezeu si Sfântului Ioan, zidind o biserica mare închinata Sfântului.

Se mai spune iarasi ca la praznicul Înaltarii cinstitei Cruci, era înaltata de arhiereu si aceasta cinstita mâna a Botezatorului. Si când se înalta, uneori se desfaceau degetele, iar alteori se strângeau, si desfacerea degetelor însemna belsug de roade, iar strângerea, lipsa si nerodire. Pentru aceasta multi împarati, dar mai ales împaratii Constantin si Romano, Porfirogenetii, care au împaratit în anii 912-959, doreau sa dobândeasca cinstita mâna, pentru ca nu cumva sa ajunga acest odor în mâinile pagânilor.

Deci în vremea lor s-a facut mutarea cinstitei mâini a înaintemergatorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei si a fost adusa la Constantinopol, chiar în seara dumnezeiestii Aratari, la Vecernie, când este obiceiul sa se savârseasca de catre crestini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împarat, sarutând cu dor aceasta sfânta mâna, a asezat-o în palatul împaratesc.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Atanasie cel din Atalia, care a marturisit în Smirna la anii 1700.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.