Februarie 16


16 Februarie


16- Februarie - unsufletortodox


In această lună, ziua a saisprezecea, pomenirea sfinŢilor mucenici: Pamfil, Valent, Pavel, Seleuc, Porfiriu, Iulian, Teodul, Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil si Daniil.

Acesti măreŢi mucenici, in anul al saselea al prigoanei lui DiocleŢian impotriva crestinilor, au fost adusi la mucenicie, din multe cetăŢi si din felurite chipuri de viaŢă, de mestesuguri si de dregătorii, uniŢi fiind insă numai prin credinŢa lui Hristos. Si fuseseră prinsi in acest chip: vrand să treacă prin porŢile Cezareei si intrebandu-i păzitorii care erau la porŢi, cine sunt si din ce loc vin, ei au răspuns că sunt crestini, si că patria lor este Ierusalimul cel de sus. Drept aceia au fost prinsi si dusi inaintea ighemonului cu toŢii: Ilie, Ieremia, Isaia, Samuil si Daniil; după multe chinuri au primit condamnarea la moarte prin sabie. O dată cu ei au fost tăiaŢi si Pamfil, Seleuc, Valent si Pavel; iar Porfiriu cerand trupul lui Pamfil, stăpanul său, a fost prins si băgat in foc; asemenea si Iulian, imbrăŢisand trupurile sfinŢilor si sărutandu-le, a fost băgat si el in foc; iar Teodul, fiind răstignit pe un lemn, si-a săvarsit in acest chip mucenicia sa.

Tot in această zi, pomenirea sfinŢilor mucenici cei din Martiropole, si a preacuviosului Maruta, cel ce a făcut cetatea pe numele mucenicilor.

Acest cuvios Maruta a fost episcop. El a fost trimis de impăratul Teodosie, sol către impăratul persilor. Pentru prisosul bunătăŢii sale, de mare cinste invrednicindu-se la persi, mai vartos si din aceea că a izbăvit pe fiica impăratului ce era Ţinută de un duh viclean, a cerut moastele sfinŢilor ce suferiseră mucenicia in Persia. Si zidind cetate in numele lor, a pus moastele intr-insa; iar după caŢiva ani de la aceasta, a adormit si el in ziua in care se făcea pomenirea sfinŢirii cetăŢii acesteia. Pentru aceasta si prăznuirea sa se face impreună cu mucenicii.

Tot in această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Flavian.

Acest cuvios părinte al nostru Flavian, ducandu-se pe varful unui munte si făcandu-si o chilioară, s-a inchis intr-insa. Si a petrecut acolo saizeci de ani, fără să vorbească cu cineva si fără să fie văzut de cineva; si plecandu-si cugetul in inima sa, gandea la Dumnezeu si de la El lua toată mangaierea, după proorocia ce zice: „Dasfătează-te in Domnul, si-Ţi va da Ţie cererile inimii tale”. Printr-o deschizătură mică intr-unul din pereŢii chiliei sale scotea afară mana si primea hrana ce i se aducea; insă ca să nu fie văzut de cei din afară, locul pe unde scotea mana afară era săpat ca un arc de cerc. Hrana lui era legumele muiate, pe care le manca o dată pe săptămană. In asemenea chip vieŢuind fericitul, toŢi cei saizeci de ani nu si-a schimbat nicidecum hrana, nici această inaltă petrecere a sa. Prin aceasta s-a imbogăŢit de la Dumnezeu cu darul minunilor si al tămăduirilor. Astfel petrecandu-si viaŢa sa fericitul, a schimbat această vremelnică viaŢă plină de osteneli cu viaŢa vesnică si fericită, intru care acum se veseleste.

Tot in această zi, pomenirea celui intre sfinŢi părintelui nostru Flavian, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfant a fost preot al sfintei Biserici din Constantinopol; si pentru multa sa infranare si imbunătăŢită petrecere, cu voinŢa lui Dumnezeu si cu alegerea impăratului, a Senatului si a Sfantului Sinod a fost hirotonit patriarh al acestei Biserici. Iar prin ingăduinŢa lui Dumnezeu, a fost scos de ereticul Dioscor si cei de un cuget cu el, după ce Ţinuse patriarhia un an si zece luni si a fost trimis in surghiun. Si multe chinuri suferind pentru credinŢa ortodoxă si căzand in boală, s-a mutat către Domnul.

Tot in această zi, pomenirea sfantului cuvios si mucenic Romano cel din Carpenisia, care mărturisind in Constantinopol, la anul 1694, prin sabie s-a săvarsit.

Acest sfant neomartir a fost ucenic al Sfantului Acachie Kavsokalivitul, iar viaŢa lui este scrisă pe larg in ViaŢa cuviosului Părintelui nostru Acachie Kasokalivitul si Athonitul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Pictorul bisericii, zugravul Ioan Loposan


Pictorul bisericii, zugravul Ioan Loposan

Asa cum precizam la inceput, picture bisericii din Homorog reprezinta creatia unuia dintre cei mai harnici si talentati zugravi romani din Crisana veacului trecut.

In legatura cu numele pictorului. Cel dintai a remarcat picturile acestui zugrav istoricul de arta Coriolan Petranu, in cuprinsul cartii despre vechile biserici de lemn din Bihor, numindu-l Lapusanu Ioan[1] ci reproducand din cadrul picturii realizata de catre acesta in biserica de lemn din satul Pausa (Bihor) scena infatisand chiar autoportretul lui[2], precizand ca, ”la Pausa, sunt zugraviti preotul Isaia Laposanu (+1876) si in haine taranesti pictorul, care era inrudit cu el”[3]. Tot cu acest prilej, Coriolan Petranu mai dezvaluia anul “1833 si numele zugravului Lapusanu Ioan din Jula in tinda bisericii din Varaseni” (Bihor), de asemenea anul “1837 si numele zugravului Lapusanu Ioan intre tinda si nava la (biserica din) Borsa”, Bihor[4]. Asadar, Coriolan Petranu il numea Ioan Lapusanu[5]. In anul 1941, cand biserica din lemn din Varaseni nu mai exista[6], Titu Rosu, impartasind, probabil, lecura numelui de mai sus, mentiona, din cuprinsul inscriptiei ce insotea picture lacasului, marturia: “Zugravit-am ieu Lapusanu Ion dela Jula. In anul 1833 in luna lui Septemvrie in 23 prin mine preotul Vasile”[7]. In anii 1973 si 1974, Ecaterina Sasu, in urma cercetarii picturii bisericilor din Borsa, Pausa si Homorog precum si a unor acte ale vremii, afirma ca, numele de Lapusanu apare in documente abia la inceputul deceniului al optulea al secolului al XIX-lea sic a zugravul nu a semnat cu acest nume pe nici unul din monumentele cercetate. Drept urmare, considera ca, forma cea mai veche a acestui nume de familie (atestata documentar din ianuarie 1830) o pastreaza numele preotului din Pausa, care se semna Isaia Laposan[8].Fiind jumatatea secolului trecut perioada trecerii de la scrierea cu slove chirilice la cea cu litere latine, numele Laposan – opineaza Ecaterina Sasu – a suferit diferite transformari, in 1865 forma numelui fiind Laposan, in 1867 Laposianu, iar in 1876 Lapusianu. Transcriind (correct) numele zugravului, adica Ioan Lapausan, din cuprinsul inscriptiei din anul 1837 de la Borsa si (incorrect) adica Ioan Lapos(an) din cuprinsul inscriptiei din anul 1847 de la Homorog, Ecaterina Sasu opine ca, antroponimul Ioan Lapausan “poate sa fie prima forma din care se trece apoi la ortografia Laposan”[9]. Drept urmare, scrie Ecaterina Sasu, “Avand in vedere formele numelui din atestarile documentare, pe de o parte, iar pe de alta parte semnaturile zugravului, am optat pentru forma numelui, Ioan Laposan, mai frecventa in perioada in care am urmarit activitatea sac a pictor popular (1830-1848)”[10].

In anii 1930 si 1931, cu prilejul cercetarii bisericilor de lemn din Bihor, Coriolan Petranu a fost insotit de catre istoricul Gheorghe Ciuhandu; in sarcina acestuia din urma s-a aflat transcrierea tuturor inscriptiilor si alcatuirea inventarului bunurilor de interes patrimonial, iinscriptii pe care insa nu a mai reusit sa le publice. Nu stim in ce masura va fi stapanit Gheorghe Ciuhandu paleografia romano-chirilica. Cert este ca, istoricul Coriolan Petranu, desi a vazut atat picturile bisericilor din Borsa si Varasesti cat si pictura bisericilor din Pausa si Homorog, toate patru prevazute cu inscriptii, il numeste Ioan Lapausanu. Astazi, biserica din Varasesti nu mai exista, iar cea de la Pausa are inscriptia stearsa. In inscriptia bisericii din Borsa, in anul 1837, intr-adevar, zugravul semna Ioan Lapausan. In inscriptia picturii bisericii din Inand, in anul 1843, zugravul semna Ioan Loposan, iar in cuprinsul inscriptiei bisericii din Homorog, in anul 1847, zugravul semna nu ioan Lapos(an), ci Ioan Loposan. In ce ne priveste, avand in vedere cele contestate mai sus[11] si respectand insasi vrerea pictorului, il vom numi, in continuare, in cercetarile noastre, asa cum insusi s-a semnat in cuprinsul inscriptiilor ultime, prin urmare Ioan Loposan[12].

Zugravul Ioan Loposan si-a desfasurat activitatea artistica in Bihor, in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Biografia sa nu a fost cercetata indeajuns, nici in arhivele Bihorului, nici in arhiva Episcopiei Aradului. Daca dam crezare deplina afirmatiei lui Coriolan Petranu, zugravul ar fi fost originar din Jula (azi orasul Giula, in Ungaria), situate in sesul larg al Zarandului. Cercetarile privind trecutul comunitatilor ortodoxe romanesti din Ungaria, intreprinse timp de mai multe decenii, de catre Teodor Mesaros, nu ii pomeneste numele[13]. Este posibil insa ca acolo sa isi fi avut obarsia si familia sa, nefiind exclus ca dascalul Elias (adica Ilie) Loposan, care ocupa postul de invatator al scolii romanesti din localitatea invecinata varsand (situate azi in judetul Arad, la granite cu Ungaria) si avea, in anul 1835, o vechime in aceasta profesie de 28 ani[14], sa fie inrudit cu el. Preotul Isaia Laposan din Pausa, despre care istoricul de arta Coriolan Petranu afirma ca a fost ruda cu zugravul Ioan, era, de obarsie, din Peterd (azi, in Ungaria)[15], sat situate intre orasele Giula si Debretin.

Inclinam sa credem ca, familia, ori poate unii membri ai familiei lor s-au stability in apropierea Oradiei, in satul Pausa, pe la inceputul secolului al XIX-lea, foarte probabil odata cu venirea ca preot in sat a lui Isaia Laposan.Portretul acestuia, pictat de catre zugravul Ioan pe strana din dreapta iconostasului bisericii din Pausa, infatiseaza un barbat energic, aflat in puterea varstei. Stim ca, prin stradania sa, vechea biserica a satului a fost mutate si refacuta in centrul satului, iar apoi impodobita de catre zugravul Ioan cu o frumoasa pictura interioara. Isaia Laposan a fost, deopotriva, un om instruit, luminat, numele sau intalnindu-l scris pe multe carti vechi pastrate in tinut. Nu ii stim cartile bibliotecii. Cunoastem, in schimb, cartile ce i-au trecut prin maini, in primul rand cele ale bisericii din sat: Evanghelie (Bucuresti, 1723), Octoih (Bucuresti, 1731), Antologhion (Ramnic, 1745 – cu o insemnare a sa, din 1839), Triod (Bucuresti, 1746), Apostol (Blaj, 1767), Penticostar (Blaj, 1768, in doua exemplare), Octoih (Blaj, 1760 – cu o insemnare din 1807 a preotului Dimitrie Popovici, asesor al Consistoriului din Velenta Oradiei)[16]. Cartea lui Samuil Micu, Propovedanii la ingropaciunea oamenilor morti (Blaj, 1784[17]), provenita de la Cefa, a fost cumparata, de la diacul din Cehid, de catre mai multi sateni din Pausa, la indemnul lui Isaia Laposan[18]. In anul 1834, Isaia Laposan citea Pravila mare de la Targoviste (1652), adusa din satul Tausad, iar in 1830 semna pe un Ceaslov al catedralei din Oradea[19].

Numele zugravului Ioan Loposan nu il gasim scris nici pe cartile satului Pausa, nici pe cele ale bisericilor pictate de el in decursul anilor. Nu stim nici unde a invatat carte si nici unde s-a instruit in arta picturii. Cunostea insa foarte bine scrierea in limba romana cu slove chirilice (inclusive cea cu ligature), iconografia picturii sale dovedind vaste cunostinte teologice si o temeinica cunoastere a picturii bizantine.
Autoportretul, aflat pe strana din stanga a iconostasului bisericii din Pausa, infatiseaza un barbat in floarea varstei. Era mic de statura, purta parul in plete si o mustata scurta. Imbracamintea lui era cea obisnuita in partea locului. Purta o camase simpla alba, de panza, taiata la gat, fara guler si cu un snur negru, lunga pana mai sus de genunchi, tivita cu ata neagra. Pantalonii albi, de lana, ii ajung pana la glezna. Pe umeri poarta un suman alb avand bordure si pumnarii de la maneci brodate cu rosu. In mana dreapta tine caciula[20], iar cu cea stanga arata catre pictura lacasului.

Ioan Loposan a fost, intre anii 1820 si 1860, cel mai solicitat pictor bisericesc din Bihor. In stadiul actual al cercetarilor, stim ca a pictat: in anul 1824, biserica din Cauasd[21]; in 1833, biserica din Varaseni[22]; in anul 1836, biserica din Calea Mare[23]; in anii 1835-1837, biserica din Borsa[24]; in anul 1838 biserica din Pausa[25]; la o data necunoscuta, bisericile din Cotiglet si Rotaresti[26]; in anul 1843, biserica din Inand[27]; in anii 1846 si 1847, biserica din Homorog, iar in 1848 biserica din Copacel[28]. Cu siguranta insa a pictat si alte biserici, lacasuri care, in decursul ultimului veac, au disparut, iar daca mai exista ele nu mai pastreaza vechea pictura.

In anul Domnului 1846, zugravul Ioan Loposan a fost angajat sa realizeze decorul interior a celei mai spatioase biserici din cate a pictat pana in acel moment, dimensiuni care, uneori, chiar sic and scenele sunt mari, par sa domine registrele compozitiilor sale. Astfel, spatiul iconografic pare destul de aerat iar la turn pictura este strict decorative. A fost, credem, unul din motivele pentru care zugravul a lucrat aproape doi ani la impodobirea interiorului lacasului din Homorog, realizand, in tempera, peste 90 de scene, ce infatiseaza, cum am vazut, potrivit erminiei picturii bizantine, teme inspirate din Vechiul si Noul Testament.

Pictura de pe iconostas se impune atat prin numarul portretelor cat si prin armonia cromatica, diferita de cea a scenelor murale de pe bolta si peretii naosului, unde dispunerea repreentarilor este destul de aerate, cadrul strict decorative ocupand spatii intinse. In alegerea si dispunerea temelor, zugravul a tinut astfel seama atat de spatial disponibil cat si de preferintele preotului si a tutorilor locasului, filtrate evident prin propriile precept artistice, exprimate intr-un stil aparte, considerat adeseori “naiv, popular[29]. Deosebim, in cadrul ansamblului pictural, atat scene strict canonice, intru-totul conforme traditiei erminiei byzantine, cat si privelisti noi, originale, rod al imbinarii armonioase a limbajului scris al cartilor si manuscriselor cu limbajul figurative al vremii si lumii inconjuratoare. Atrag indeosebi luarea aminte decorul bogat, braiele stilizate, de succesiuni de opturi, copacii cu coroana piramidala, spicele de grau, vrejurile cu Frunze si flori parca fara numar si, deopotriva, multimea reprezentarilor stelare.. In planul second al unor scene descoperim construtii tipicc transilvane, mai ales turle si cupole baroce; volute si accolade specific baroce reflecta chiar tronul din scena de pe iconostas, Iisus Hristos Binecuvantand. Tot pe iconostas atrage atentia scena Incoronarea Maicii Domnului prin Sfanta Treime, intitulata de catre zugrav “Sfanta Troita”(“St. Troita”) si redata intr-o viziune apuseana. In dreapta scenei este reprezentat Dumnezeu-Tatal, batran, cu aureola, in vesminte de culoare rosie si albastra, tinand in mana stanga simbolul puterii cresti. In campul stang al scenei este reprezentat Iisus Hristos, in vesminte identice, sustinand cu mana dreapta crucea inalta. In campul superior a fost reprezentat Porumbelul, symbol al Sfantului Duh. Maica Domnului, pictata in prim plan, poarta vesminte in falduri, de culoare rsie si galbena. Tema are o veche traditie in picture bisericilor romanesti din Transilvania, iar zugravul pare sa fi folosit ca sursa de inspiratie panza de o frumusete tulburatoare pictata in anul 1784, de catre renumitul pictor macedo-roman Stefan Tenetchi, expusa, in acea vreme, in resedinta episcopala din Velenta Oradiei[30].

Iconografic, in picture lacasului predomina, ata ca numar cat sic a insemnatate, temele inspirate din Noul Testament, invatisand viata Mantuitorului si, cu deosebire, ciclul patimilor Domnului. Aceasta din urma este, de fapt, tema cea mai vasta, in toate bisericile ce pastreaza picture zugravului Ioan Loposan, infatisand, in, nu mai putin de 12 scene: Vanzarea Domnului, Sarutul lui Iuda, Iisus la Ana, la Caiafa, la Pilat, apoi in inchisoare, Judecata, Incoronarea cu spini, la stalp, pe drumul Golgotei, Rastignirea si Pogorarea de pe cruce. Fria se aseamana cu cliseele unui film sau cu invataturile unor scrieri moralnice transilvane, ale unei povestiri illustrate, cu personaje consecrate, cu oameni buni plini de compasiune, ce sufera impreuna cu Iisus, si oameni rai, cu priviri aspre, intunecate, ce poarta arme si vesminte pagane, expusi laolalta, pe intelesul tuturora, judecatii pamantenilor.

Deloc intamplator, acest ciclu hristologic, cu un evident iz moralizator, il insoteste un numar de patru scene realmente noi in decorul bisericilor din Bihor: Omul cel flamand, Omul cel setos, Omul cel gol si Omul cel robit. Omul cel flamand tine in mana stanga caucul, iar in mana drapta bucata de paine ori malai. Omul cel setos primeste, dintr-o cana, apa, intru stamparul setei. Omul cel gol primeste in dar, de “pomana”, o haina, pare-se o camasa, iar Omul cel robit este reprezentat dupa gratii, in inchisoare. In toate cele patru scene sau ipostaze ale omului sarman, omul bun, “de lume”, omul avut, poarta vesminte ingrijite, dar obisnuite ( ce nu par a fi si nici nu trebuie neaparat socotite nobiliare!), pe cand omul obidit (flamand, setos, robit) in vesminte sumare, albe, purtand cioareci, suman simplu, fara guler, opinci in picioare si o traista la spate. Aceste scene nu se regasesc (iconografic) nici intre pildele lui Iisus, nici intre invataturile Esopiei, nici intre parabolele lui Varlaam. Nici chiar vestitul miniaturist Picu Patrut nu pare sa fi desenat asa ceva. Ele sunt insa intru totul conforme morale crestine, stand in crugul vederilor epocii, despre bunul crestin si omul luminat, evocand, in ultima instant, ipostaze ale destinului uman. In spiritual acestei mentalitati, zugravul si preotul, in loc sa infatiseze credinciosilor scenele transante ale Judecatii de apoi – ca si cand Judecata de apoi ar incepe pe Pamant – ii indemna pe semenii lor, prin intermediul celor patru scene pilduitoare, sa ii imbace pe cei goi, sa stampere foamea si setea celor sarmani ori pribegi sis a se roage pentru cei robiti.

Reprezentarilor de mai sus li se alatura, cu rost identic, Parabola fecioarelor, cele “Cinci fete intelepte” purtand coroana si candele aprindse, iar cele “Cinci nebune”, din afara de Rai, cu prul despletit, cu candele stinse si cupele rasturnate. Aici, Raiul si Iisus Hristos n-au fost reprezentati; nu se vad nici morminte, reprezentarea este mult simplificata, importand fiind, si de aceasta data, mesajul invataturii, mai ales ca scenele sunt reprezentate deasupra scaundlor din spatele navei, unde odinioara era tinda femeilor.

Scenele cu teme inspirate din Vechiul Testament, de pe peretele vestic al naosului si de pe peretele despartitor de lemn din naos, sunt, fara indoiala, cele mai interesante, continand elemente legendare, miraculoase, profane. Atrage, in primul rand, atentia, Pomul binelui si a raului, incarcat cu mere rosii, aievea merilor din gradinile satului. Sarpele sta incolacit pe trunchiul pomului, admirandu-si parca isprava. In stanga pomului sta Eva, intinzand cu o mana, marul. Alaturi, zugravul a scris textul explicativ: “Cum au ispititu Eva”. De cealalta parte a pomului este infatisat Adam, aratand cu o mana spre pom, precum si inscriptia: “Acesta sa nu-l mancat(i). Adam”. In scena din dreapta peretelui despartitor sunt redati Adam si Eva, dupa izgonirea din Rai. Eva toarce caierul, iar cu piciorul leagana copilul, in timp ce Adam, folosind un harlet avand lama triunghiulara, sapa pamantul. Scena, din pacate neinspirat revopsita pe alocuri, o insotesc doua texte: Eva. Iara tu, mu(i)ere, cu durere vei naste fii tai” si “Adame, tu cu ostanintale tale vei plati painea ta”.

In pictura infatisandu-l pe Sf. Prooroc Ilie, trasura, trasa de o singura pereche de cai, pare mai degraba o caleasca de epoca, decat un car de foc.

Reprezentarea Sf. Prooroc Iona si Chitul este, dupa parerea noastra, una din creatiile de forta ale artistului din Bihor. O prima variant a acestei teme zugravul a creat in cadrul picturii bisericii din Pausa. Cea de la Homorog, este mult mai expresiva. Corabia cu fugarii dinaintea lui Dumnezeu, mare aici cat o barca, poarta pe valuri patru calatori; in prim plan este redat Iona, cu barba, imbracat in vesminte rosii, aratand cu o mana spre cer. Calatorul din spatele lui tine vasla, iar cel de la carma, aplecat, intampina pestele urias. Chitul, aproape cat barca, are parca solzi de argint, coada si aripile mari, iar capul i se aseamana mai degraba cu cel al unei pasari ce isi asteapta prada, gata sa-l inghita pe Iona.

In scena Cain si Abel, cel jertfit se aseamana pana la identitate cu omul flamand, setos sir obit, oropsit de soarta. Tema Daniil in groapa leilor este noua in repertoriul zugravului, infatisandu-l pe prooroc cazut intr-o vagauna, cu o singura slabiciune, vietate ce pare mai degraba un caine decat un leu.

Plin de prestanta este tabloul votiv, infatisandu-i pe tutorii bisericii si preotul satului Homorog. Cei doi sateni au fost reprezentati in costum de epoca. Nicolae Matea (cel din dreapta scenei[31]) are chipul unui om bland si bun, cu parul blond (sau poate, carunt), lung si in plete, pe spate, iar ca imbracaminte poarta gaci largi si camasa simpla, alba si o bitusa imppodobita la piept cu aplicatii de piele colorata, ce compun motive florale si geometrice. Sateanul Flore Vaida (cel din stanga scenei[32]) era un barbat zdravan, cu fata ovala, mustata si par negru, in plete, pe spate. Purta, ca imbracaminte, o camasa simpla, gaci brodati la tivitura si o bitusa neagra intoarsa.

Tabloul parintelui Dimitrie Popovici reprezinta, fara indoiala, unul din cele mai vechi si interesante portrete ale unor clerici romani din aceasta parte a tarii. El infatiseaza un barbat matur, cu chip frumos, aflat in floarea varstei, cu ochi mari negri, sprancene pronuntate, barba bogata si parul in plete, pe spate. Poarta vesminte lungi; in mana stanga tine Evanghelia, iar in dreapta o cadelnita mare, ornata.

#

Toate cele prezentate, in primul rand particularitatile evidentiate mai sus, atesta valoarea de exceptie a picturii monumentale de la Homororg, inscriind-o intre bunurile de interes cultural spiritual national din partea vestica a Romaniei. Prin stilul si tehnica executiei, mai ales prin tonurile limpezi si coloritul vioi, chiar in pofida culorilor putine, neamestecate, infatisarile simpliste, fara fond si fast, figurile plate si siluetele din linii pronuntate ale unor chipuri sfinte reproduse parca dupa modele imprimate, dar si prin elementele preluate din realitatea inconjuratoare, pictura murala de la Homorog ramane peste timp expresia unei culture ruraale, inca predominant orale, si a unui crestinism de tenace facture populara.

Aievea copistilor “carturari”de odinioara, Ioan Loposan a trait si a activat in lumea satului, in mediul culturii poppulare. Stand sub un astfel de “patronaj”, pictand asa cum s-a priceput si i s-a cerut, zugravul a lucrat neingradit intru totul de dogme, prin ingaduinta ce o exprima artistic stand cu simtirea si cugetul mai aproape de viata semenilor, provocand o arta adecvata unei civilizatii traditionale si unei culturi conforme, dominata de numarul insemnat la cartilor de invatatura si de edificare, invaluite, la randul lor, de scrierile taramului fascinant al cartilor populare, cu istorisiri despre suflet si viata. Nu intamplator, de la Pausa s-a pastrat unul din cele mai importante codice cu carti populare, copiat de catre Gheorghe Popovici Cucuianu (Ursu(, chiar in satul Pausa in anul 1789, continand, intre altele: Alexandria, Archirie si Anadan, Intrebarea inteleptului su lumea, Cuvant la vremea de apoi s.a.[33].

Trebuie, in acelasi timp, avut in vedere faptul ca, in urma cu 150 de ani, zugravul a pictat intru luminarea unei comunitati de abia desprinsa de preceptele feudale, care isi face casele din pamant si lemn si le acopera cu paie ori stuf, intru luminarea unor oameni care, desi continua sa lucreze pamantul ca in evul mediu si sunt bantuiti de molime si razboaiele altora, au sentimental propriei traditii si se indreapta spre o viata innoitoare, moderna.

Pictura lui Ioan Loposan este populara doar ca matrice stilistica, iar expresiile “naïve” sunt, in fapt, elemente inspirate din realitatea inconjuratoare[34], imediata, a lumii satului romanesc, acestea fiind reprezentari care, insa, in vremea si mentalitatea semenilor nu erau deloc naïve, primitive, ci mai degraba firesti, reale, desprinse parca din cotidian si astfel intru totul conforme cu preceptele Bisericii romanesti slujitoare, cu cerintele crestinismului de facture popular ace intruchipa, mai ales in Ardeal, entitatea romaneasca, Legea strabuna, care, ca un reflex si particularitate sau specific aparte a epocii Luminilor, initieaza in lumea satelor si targurilor Transilvaniei raspandirea impresionanta a cartilor populare, iaar figurative a icoanelor pe sticla si a xilogravurilor, a tulburatoarelor pricesne inchinate marilor sarbatori, dar mai ales Maicii Domnului.

Judeat astfel, Ioan Loposan nu a fost un zugrav naiv, ignorand sau lipsit de mijloace artistice, ci mai degraba un ictor realist, desprins, aievea atator carturari ai epocii, din lumea satului, un om luminat, pe deplin convins de valoarea esentiala, de insemnatatea didactica, moralizatoare a temelor illustrate. Prin urmare, si in cazul de fata, ipoteza naivitatii si taranismului nu este nici intemeiata si nici nu exlplica nimic[35].

Acestea toate explica, in schimb, disponibilitatea imaginative a zugravului, fantezia sis tea de poveste a comunitatii iubitoare de morala sociala si religioasa, in ultima instant freamatul de viata spiritual autentica initiat in lumea culta a satelor romanesti de catre generatie care, la 1848 – 1849, facand Revolutia, a aparat fiinta romaneasca a Transilvaniei.

Incercand sa ii aflam lui Ioan Loposan locul meritat intre contemporani, il alaturam pe plan local, vajnicilor preoti aparatori ai legii strabune, dascalilor scolilor nationale cu preocupari carturaresti, precum Vasile Ciocotis, Ioan Corneli, Moise Sora Noac sau Nicolae Horga-Popovici[36], iar pe plan artistic zugravilor Simion Darabant si Mihai Micula[37], dascalului Teodor Grecu[38], care, intr-un mic sat din tinutul Beiusului, imprima gravure in lemn, iar la nivel transilvan neobositilor iconari si gravori artisti de la Nicula, Hasdate si din alte locuri, precum Teodor Tecariu, Gavril Belejan sau Dionisiu Iuga[39] si, de ce nu,, chiar crasnicului din Salistea Sibiului, talentatul miniaturist Picu Patrut[40].

In lumea romaneasca a Bihorului din preajma Revolutiei si a Razboiului de aparare si eliberare nationala din 1848-1849, creatia artistica a zugravului Ioan Loposan exprima, sub semnul solidar al ritului, constiinta de sine a unui neam asuprit de veacuri, posibilitatea ingaduita unui popor exploatat de veacuri, in ultima instant rezistenta nationala biruitoare a satelor cu preoti din Ardeal.


[1] Coriolan Petranu, op. cit., p. 30.

[2] Ibidem, fig. LIX c.

[3] Ibidem, p. 20.

[4] Ibidem.

[5] Nu Ion Lapusanu, cum afirma Ecaterina Sasu (in art. cit., p. 134).

[6] Aflam, din cuprinsul unui Scurt istoric a bisericii din Varaseni (pastrat in manuscris in Arhiva Episcopiei Ortodoxe Romane din Oradea) ca, in anul 1935, lacasul a fost daramat, iar materialul lemnos s-a vandut la licitatie.

[7] Titu L. Rosu, Insemnari si inscriptii bihorene.I, Beius, 1941, p. 84.

[8] Ecaterina Sasu, art. cit., p. 134.

[9] Ioan Godea a continuat s ail numeasca, in cuprinsul lucrarilor sale, Ioan Lapausan. Vezi Monumente de arhitectura populara din nord-vestul Romaniei.II. Biserici de lemn din valea Crisului Repede, Oradea, 1974, p. 93, Chiriac, in studiul Consideratii privind picture secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea din Tara Crisurilor, in vol. Studii de istorie a artei, Bucuresti, 1996, p.15.

[10] Ecaterina Sasu, art. cit., p. 136.

[11] Mai cu seama identitatea numelui din cadrul inscriptiilor sale, pastrate in bisericile de la Inand si Homorog.

[12] In anul 1835, dascalul scolii romanesti din Varsand (jud. Arad) se numea Elias (Ilie) Loposan. Vezi Infra nota 39.

[13] Teodor Mesaros, Din istoria comunitatilor ortodoxe romane din R. Ungara, Budapesta, 1990.

[14] Vasile Popeanga, Reteaua scolilor confesionale ortodoxe din Banat si Crisana in anul 1834-1835, in “Ziridava”(Arad), XV-XVI, 1987, p.299.

[15] Ecaterina Sasu, art. cit., p. 136.

[16] Cartile se pastreaza in Fondul de carte veche romaneasca al Patrimoniului Cultural National, pastrat la Oradea, in spatiul Bibliotecii Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei.

[17] Idem.

[18] Idem.

[19] Idem.

[20] Iar nu vasul pentru vopsele. Cf. Ecaterina Sasu, art. cit., p. 105.

[21] Cronica Bisericii ortodoxe romane din Cauasd (Bihor), scrisa in anul 1905, in ms. Persoanele indicate de catre Ioan Godea (in op. cit., din 1996, p. 157) drept pictori ai lacasului sunt, in realitate, donator ai scenelor de pe iconostas.

[22] Coriolan Petranu, op. cit., p. 20.

[23] ibidem, p. 19, 30. Ioan Godea, in Repertoriul monumentelor… (op. cit.), p. 189; idem, in Monumente istorice bisericesti… (op. cit.), p. 64.

[24] Coriolan Petranu, op. cit., p. 30; Ecaterina Sasu, art. cit., p. 104-105, Ioan Godea, op. cit., p.115-116.

[25] Coriolan Petranu, op. cit., p. 20 si fig. LIX d; Ecaterina Sasu, art. cit., p. 104-105, Ioan Godea, op. cit., p. 115-116.

[26] Coriolan Petranu, op. cit., p. 20, 30.

[27] Nicolae Chidiosan, in Repertoriul monumentelor… (op. cit.), p. 209; Ioan Bardas, Biserica din Inand, in volumul Trepte vechi si noi… (op. cit), p. 293-295.

[28] Coriolan Petranu, op. cit., p. 20, 30.

[29] Ecaterina Sasu, art. Cit., p. 116-134,

[30] Florian Dudas, O veche si valoroasa picture romaneasca descoperita la Oradea, in ms.

[31] Precizam, din nou, faptul ca, in deceniile trecute, cand inscriptia scenei inca se mai pastra, se deslusea scrisa, deasupra capului sau, cifra “1”.

[32] Deasupra capului sau se deslusea scrisa cifra “2”.

[33] Florian Dudas, Manuscrisele romanesti din bisericile Bihorului.II. Literatura medieval si Catalogul manuscriselor, Oradea, 1986, p. 336-337; idem, Manuscrisele romanesti mediavale din Crisana, Timisoara, 1986, p. 136.

[34] Aurel Chiriac, art.cit., p. 262, 266.

[35] I. D. Stefanescu, Arta feudala in Tarile Romane. Pictura murala si icoanele de la origini pana in secolul al XIX-lea, Timisoara, 1981, p. 46.

[36] Florian Dudas, Zarandul. Chipuri si fapte din trecut, Bucuresti, 1981, p. 101; idem, Romanii din Oradea in epoca Luminilor.I, Oradea, 1996, p. 87-123.

[37] Coriolan Petranu, op. cit., p. 21; Aurel Chiriac, art. Cit., p. 260 si urm.

[38] Cartile pe care le-a copiat le impodobea cu propriile xilogravuri.

[39] Ioan Muslea, Icoanele pe sticla si xilogravurile taranilor romani din Transilvania, Bucuresti, 1995; Ion Apostol Popescu, Arta icoanelor pe sticla de la Nicula, Bucuresti, 1969; Coriolan Petranu, op. cit., p.21; Florian Dudas, Picturi ale mesterilor de la Nicula, identificate in partile Zarandului, in “Orizont” (Timisoara), XXVI, 1975, nr. 39, p.7.

[40] Picu Patrut. Miniaturi si poezie. Editie ingrijita de Octavian O. Ghibu, (Bucuresti), 1985,

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) C48


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51

Capitolul 48

1. Şi s-a sculat proorocul Ilie ca focul şi cuvântul lui ca făclia ardea.
2. El a adus peste ei foamete şi cu râvna sa i-a împuţinat.
3. Cu cuvântul Domnului a oprit cerul şi de trei ori a pogorât foc.
4. Cât te-ai mărit, Ilie, întru minunile tale! Şi cine este asemenea ţie, ca să se laude?
5. Cel care ai înviat pe mort din morţi şi din locaşul morţilor cu cuvântul Celui Preaînalt.
6. Cel care ai răsturnat regi în pierzare şi pe cei măreţi de pe scaunul lor.
7. Cel care ai auzit în Sinai mustrare şi în Horeb judecăţile răzbunării.
8. Cel care ai uns regi spre răsplătire şi prooroci următori după tine.
9. Cel care te-ai înălţat prin vifor de foc şi cu car de cai de flacără.
10. Cel care eşti, precum este scris, hotărât pentru vremuri viitoare, ca să potoleşti mânia mai înainte de mânie, să întorci inima tatălui către fiu şi să aşezi seminţiile lui Iacov.
11. Fericiţi cei care au văzut şi cei care întru dragoste au adormit, dar şi noi vom fi vii.
12. Când Ilie a fost răpit la cer, în vijelie, Elisei s-a umplut de duhul lui.
13. în zilele sale nu s-a temut de biruitori şi nimeni nu l-a supus.
14. Tot cuvântul n-a fost ascuns înaintea lui şi întru adormire a proorocit trupul lui.
15. Şi în viaţa sa a făcut semne şi la moarte minunate au fost lucrurile lui.
16. Cu toate acestea nu s-a pocăit poporul şi n-a încetat de la păcate, până ce a fost scos din ţara sa şi s-a risipit în tot pământul.
17. Şi a rămas popor puţin şi domn din casa lui David.
18. Unii dintre ei au făcut ce este plăcut; iar unii au înmulţit păcatele.
19. Iezechia a întărit cetatea sa şi a adus în mijlocul ei apă.
20. A săpat cu fier piatra cea colţurată şi a zidit izvoare de apă.
21. În zilele lui s-a suit Sanherib şi a trimis pe Rabşache şi a ridicat mâna sa asupra Sionului şi s-a semeţit cu trufia sa,
22. Atunci au tremurat inimile şi mâinile lor şi s-au chinuit, ca acele care nasc şi au chemat pe Domnul cel Milostiv, întinzând mâinile lor către El.
23. Şi Cel Sfânt din cer degrabă i-a auzit şi i-a izbăvit prin mâna lui Isaia.
24. A lovit tabăra Asirienilor ţi i-a omorât pe ei îngerul Lui,
25. Pentru că Iezechia a făcut ce era plăcut Domnului şi s-a întărit în căile lui David, tatăl său, pe care le-a poruncit în vedenia sa Isaia proorocul cel mare şi credincios.
26. În zilele lui s-a întors soarele şi a înmulţit regelui viaţa.
27. Cu duh mare a văzut cele de pe urmă şi a mângâiat pe cei care plângeau în Sion.
28. Până în veci s-au arătat cele ce vor să fie şi cele ascunse mai înainte de a veni ele.

Cartea a patra a Regilor C3


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25

Capitolul 3

1. Ioram, fiul lui Ahab, se făcuse rege peste Israel în Samaria, în anul al optsprezecelea al lui Iosafat, regele Iudei, şi a domnit doisprezece ani.
2. Acesta a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, dar nu aşa cum făcuse tatăl său şi mama sa, căci el a depărtat stâlpii cu pisanii făcuţi în cinstea lui Baal, pe care-î făcuse tatăl său.
3. Dar de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în rătăcire, s-a ţinut şi el şi nu s-a lăsat de ele.
4. Meşa, regele Moabului, era bogat în vite şi trimitea regelui lui Israel câte o sută de mii de miei şi câte o sută de mii de berbeci netunşi.
5. Dar când a murit Ahab, regele Moabului s-a răzvrătit împotriva regelui lui Israel.
6. În vremea aceea a ieşit regele Ioram din Samaria şi a numărat tot Israelul;
7. Iar după aceea s-a dus la Iosafat, regele Iudei, să-i zică: „Regele Moabului s-a răzvrătit asupra mea. Vrei să mergi cu mine la război împotriva Moabului?” Iar acesta a zis: „Merg. Cum eşti tu, aşa sunt şi eu; cum este poporul tău, aşa este şi al meu şi cum sunt caii tăi, aşa sunt şi ai mei!”
8. Apoi a zis: „Pe ce drum să mergem?” Iar el a răspuns: „Pe calea pustiului Edomului”.
9. Şi a plecat regele lui Israel şi regele Iudei şi regele Edomului şi au înconjurat cale de şapte zile; dar nu era apă pentru oştire şi pentru vitele ce veneau în urmă.
10. Atunci a zis regele lui Israel: „Ah, iată a chemat Domnul pe aceşti trei regi ca să-i dea în mâinile lui Moab”.
11. Iar Iosafat a zis: „Nu este oare pe aici vreun prooroc al Domnului, ca să întrebăm pe Domnul prin el?” Şi auzind, unul din slujitorii regelui lui Israel a zis: „Este aici Elisei, fiul lui Safat, care turna apă pe mâini lui Ilie”.
12. A zis Iosafat: „El are cuvântul Domnului”. Şi s-au dus la el regele lui Israel şi regele Iudei şi regele Edomului.
13. Atunci a zis Elisei către regele lui Israel: „Ce poate fi între mine şi tine? Du-te la proorocii tatălui tău şi la proorocii mamei tale!” Iar regele lui Israel a zis către el: „Ba nu, căci Domnul a chemat aici pe aceşti trei regi ca să-i dea în mâinile lui Moab”.
14. Iar Elisei a zis: „Pe cât este de adevărat că Domnul Savaot, Căruia slujesc, este viu, tot aşa este de adevărat că de nu aş cinsti pe Iosafat, regele Iudei, nici nu m-aş uita la tine şi nici nu te-aş vedea!
15. Acum însă chemaţi-mi un cântăreţ!” şi dacă a început acesta a cânta, s-a atins mâna Domnului de Elisei
16. Şi acesta a zis: „Aşa grăieşte Domnul: Faceţi în valea aceasta şanţuri.
17. Căci aşa zice Domnul: Nu veţi vedea vânt, nici ploaie nu veţi vedea, dar valea aceasta se va umplea de apă, din care veţi bea şi voi şi vitele voastre cele mici şi cele mari.
18. Însă acesta este puţin lucru în ochii Domnului. El şi pe Moab îl va da în mâinile voastre;
19. Şi veţi bate toate cetăţile cele întărite şi toate cetăţile însemnate, toţi copacii cei mai buni îi veţi tăia şi toate izvoarele de apă le veţi astupa şi toate ogoarele cele mai bune le veţi strica cu pietre”.
20. Dimineaţa însă, când se înălţa darul de pâine, deodată s-a revărsat apă pe drumul dinspre Edom şi s-a umplut pământul de apă.
21. Şi când au auzit Moabiţii că vin regii să se bată cu ei, s-au adunat toţi care erau în stare să poarte arme, ba şi cei mai bătrâni şi au stat da hotar.
22. Iar dimineaţa s-au sculat de noapte şi, când a strălucit soarele deasupra apei, Moabiţilor li s-a părut din depărtare că apa aceea este roşie ca sângele.
23. Şi au zis: „Acela este sânge. Regii aceia s-au luptat între ei rănindu-se unul pe altul. Acum la pradă, Moabe!”
24. Şi au venit ei spre tabăra israelită. Şi s-au sculat Israeliţii şi au început a bate pe Moabiţi şi aceştia au fugit de ai, iar ei i-au urmărit mereu şi au bătut pe Moabiţi.
25. Cetăţile lor le-au dărâmat şi în toate ogoarele cele mai bune au aruncat fiecare cu pietre şi le-au umplut cu pietre; toate izvoarele de apă le-au astupat şi toţi copacii cei mai buni i-au tăiat; apoi prăştiaşii au înconjurat Chir-Hareşetul şi l-au luat şi n-au lăsat decât numai pietrele.
26. Atunci, văzând regele Moabului că este biruit în război, a luat cu sine şapte sute de oameni, deprinşi la mânuirea sabiei, ca să pătrundă la regele Edomului, dar n-a putut.
27. Deci a luat pe fiul său cel întâi născut, care trebuia să domnească în locul lui, şi l-a adus ardere de tot pe zid. Aceasta a pricinuit o mare mânie asupra Israeliţilor şi s-au dus de la el, întorcându-se în ţara lor.

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel C11


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16

Capitolul 11

1. Întreb deci: Oare lepădat-a Dumnezeu pe poporul Său? Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din urmaşii lui Avraam, din seminţia lui Veniamin.
2. Nu a lepădat Dumnezeu pe poporul Său, pe care mai înainte l-a cunoscut. Nu ştiţi, oare, ce zice Scriptura despre Ilie? Cum se roagă el împotriva lui Israel, zicând:
3. „Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat şi eu am rămas singur şi ei caută să-mi ia sufletul!”.
4. Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? „Mi-am pus deoparte şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.
5. Deci tot aşa şi în vremea de acum este o rămăşiţă aleasă prin har.
6. Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har, altfel fapta nu mai este faptă.
7. Ce este deci? Nu tot Israelul a dobândit ceea ce căuta; ci cei aleşi au dobândit, iar ceilalţi s-au împietrit,
8. Precum este scris: „Dumnezeu le-a dat duh de amorţire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să nu audă până în ziua de azi”.
9. Iar David zice: „Facă-se masa lor cursă şi laţ şi sminteală şi răsplătire lor!
10. Întunce-se ochii lor ca să nu vadă şi spinarea lor încovoaie-o pentru totdeauna!”
11. Deci, întreb: S-a poticnit, oare, ca să cadă? Nicidecum! Şi prin căderea lor, neamurilor le-a venit mântuirea, ca Israel să-şi întărâte râvna faţă de ele.
12. Dar dacă greşeala lor a fost bogăţie lumii şi micşorarea lor bogăţie neamurilor, cu cât mai mult întreg numărul lor!
13. Căci v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea,
14. Doar voi izbuti să aţâţ râvna celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii dintre ei.
15. Căci dacă înlăturarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor la loc, dacă nu o înviere din morţi?
16. Iar dacă este pârga (de făină) sfântă, şi frământătura este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt.
17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi tu, care erai măslin sălbatic, ai fost altoit printre cele rămase, şi părtaş te-ai făcut rădăcinii şi grăsimii măslinului,
18. Nu te mândri faţă de ramuri; iar dacă te mândreşti, nu tu porţi rădăcina, ci rădăcina pe tine.
19. Dar vei zice: Au fost tăiate ramurile, ca să fiu altoit eu.
20. Bine! Din cauza necredinţei au fost tăiate, iar tu stai prin credinţă. Nu te îngâmfa, ci teme-te;
21. Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nici pe tine nu te va cruţa.
22. Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: Asprimea Lui către cei ce au căzut în bunătatea Lui către tine, dacă vei stărui în această bunătate; altfel şi tu vei fi tăiat.
23. Dar şi aceia, de nu vor stărui în necredinţă, vor fi altoiţi; căci puternic este Dumnezeu să-i altoiască iarăşi.
24. Căci dacă tu ai fost tăiat din măslinul cel din fire sălbatic şi împotriva firii ai fost altoit în măslin bun, cu atât mai vârtos aceştia, care sunt după fire, vor fi altoiţi în însuşi măslinul lor.
25. Pentru că nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi taina aceasta, ca să nu vă socotiţi pe voi înşivă înţelepţi; că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor.
26. Şi astfel întregul Israel se va mântui, precum este scris: „Din Sion va veni Izbăvitorul şi va îndepărta nelegiuirile de la Iacov;
27. Şi acesta este legământul Meu cu ei, când voi ridica păcatele lor”.
28. Cât priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi din pricina voastră, dar cu privire la alegere ei sunt iubiţi, din cauza părinţilor.
29. Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi.
30. După cum voi, cândva, n-aţi ascultat de Dumnezeu, dar acum aţi fost miluiţi prin neascultarea acestora,
31. Tot aşa şi aceştia n-au ascultat acum, ca, prin mila către voi, să fie miluiţi şi ei acum.
32. Căci Dumnezeu i-a închis pe toţi în neascultare, pentru ca pe toţi să-i miluiască.
33. O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui!
34. Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?
35. Sau cine mai înainte I-a dat Lui şi va lua înapoi de la El?
36. Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin!

Sfânta Evanghelie după Matei C17


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Capitolul 17

1. Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
2. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.
3. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.
4. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.
5. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.
6. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.
7. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.
8. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.
9. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
10. Şi ucenicii L-au întrebat, zicând: Pentru ce dar zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
11. Iar El, răspunzând, a zis: Ilie într-adevăr va veni şi va aşeza la loc toate.
12. Eu însă vă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.
13. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul.
14. Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi,
15. Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă.
16. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece.
17. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine.
18. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela.
19. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem?
20. Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.
21. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.
22. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor.
23. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!
24. Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru Templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea?
25. Ba, da! – a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini?
26. El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi.
27. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine.

Sfânta Evanghelie după Matei C11


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Capitolul 11

1. Sfârşind Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe prin cetăţile lor.
2. Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Hristos, şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis Lui:
3. Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?
4. Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce auziţi şi vedeţi:
5. Orbii îşi capătă vederea şi şchiopii umblă, leproşii se curăţesc şi surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte.
6. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.
7. După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt?
8. Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor.
9. Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc.
10. Că el este acela despre care s-a scris: „Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta”.
11. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.
12. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.
13. Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan.
14. Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.
15. Cine are urechi de auzit să audă.
16. Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii,
17. Zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit.
18. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon.
19. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.
20. Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit.
21. Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenuşă, s-ar fi pocăit.
22. Dar zic vouă: Tirului şi Sidonului le va fi mai uşor în ziua judecăţii, decât vouă.
23. Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi.
24. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie.
25. În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.
26. Da, Părinte, căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Ta.
27. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.
28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

Apostazia si Antihristul – citate


Doi prooroci

— „Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. Şi dacă voieşte cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi mistuieşte pe vrăjmaşii lor; şi dacă ar voi cineva să-i vatăme, acela trebuie ucis. Aceştia au putere să închidă cerul, ca ploaia să nu plouă în zilele proorociei lor, şi putere au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî”, (Apocalipsa 11:3-7).

— „Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare; El va întoarce inima părinţilor către fii şi inima fiilor către părinţii lor, ca să nu vin şi să lovesc ţara cu blestem!”, (Maleahi 3:23-24).