Psalmi C12


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82
83 84 85 86 87 88 89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103 104 105
106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118 119 120 121 122 123
124 125 126 127 128 129 130 131 132 133 134 135 136 137 138 139 140 141
142 143 144 145 146 147 148 149 150 151

Psalmul 12

1. Până când, Doamne, mă vei uita până în sfârşit? Până când vei întoarce fata Ta de la mine?
2. Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu, durere în inima mea ziua şi noaptea?
3. Până când se va înălţa vrăjmaşul meu împotriva mea?
4. Caută, auzi-mă, Doamne, Dumnezeul meu, luminează ochii mei, ca nu cumva să adorm întru moarte,
5. Ca nu cumva să zică vrăjmaşul meu: „Întăritu-m-am asupra lui”. Cei ce mă necăjesc se vor bucura de mă voi clătina.
6. Iar eu spre mila Ta am nădăjduit; bucura-se-va inima mea de mântuirea Ta; cânta-voi Domnului, Celui ce mi-a făcut bine şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.

Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) C14


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51

Capitolul 14

1. Fericit bărbatul care n-a alunecat cu gura sa şi nu se răneşte cu amărăciunea păcatului.
2. Fericit este cel pe care nu-l învinovăţeşte sufletul lui şi care n-a căzut de la nădejdea sa.
3. Bărbatului zgârcit nu-i sunt bune avuţiile, şi omul pizmătăreţ ce înţelege din averea sa?
4. Cel care adună, lipsindu-se pe sine, altora adună şi cu bunătăţile lui alţii se vor desfăta.
5. Cel care este rău pentru el însuşi cui va fi bun? Şi nu se va veseli cu averile sale.
6. Nimic nu este mai rău decât cel care se pizmuieşte pe sine; şi aceasta este răsplătirea răutăţii lui.
7. Şi de face bine, din uitare face; iar mai pe urmă arată răutatea sa.
8. Rău este cel care pizmuieşte cu ochiul, Şi cel care îşi întoarce fata, şi cel care trece cu vederea sufletele.
9. Ochiul lacomului nu se satură cu partea sa şi nedreptatea celui rău usucă sufletul.
10. Ochiul rău pizmuieşte pentru pâine şi la masa sa va fi lipsit.
11. Fiule! Cât vei putea fă-ţi bine ţie şi adu Domnului prinoase vrednice.
12. Adu-ţi aminte că moartea nu zăboveşte şi hotărârea morţii nu ţi s-a arătat.
13. Mai înainte de a muri fă bine prietenului şi după cât poţi întinde şi dă lui.
14. Nu lăsa nici o zi bună să treacă fără folos şi partea ta din bucuria cuviincioasă să nu te treacă.
15. Oare nu altora vei lăsa averea ta şi bunurile tale nu vor fi împărţite la sorţi?
16. Dă şi ia şi sfinţeşte-ţi sufletul; că în şeol nu este a căuta desfătări.
17. Tot trupul ca o haină se învecheşte, că legătură din veac este cu moarte a muri.
18. Ca frunzele cele ce înverzesc în capac des, unele cad, altele răsar,
19. Aşa este rodul trupului şi al sângelui: unul moare şi altul se naşte.
20. Tot lucrul ce se strică se sfârşeşte, şi cel ce-l face se va duce cu el.
21. Fericit bărbatul care întru înţelepciune se va sfârşi şi care va vorbi cu pricepere;
22. Cel care socoteşte căile ei în inima sa şi cele ascunse ale ei le gândeşte;
23. Cel care aleargă după ea ca un iscoditor şi la căile ei priveghează;
24. Cel care se uită pe ferestrele ei şi la uşile ei ascultă.
25. Cel care sălăşluieşte aproape de casa ei va împlânta ţăruşii în pereţii ei, va întinde cortul său în preajma ei şi se va sălăşlui întru odihna bunătăţilor.
26. Va pune pe fiii săi sub acoperământul ei, şi sub ramurile ei va petrece.
27. Va scăpa sub ea de fierbinţeală şi întru mărirea ei se va odihni.

Cântarea Cântărilor C7


1 2 3 4 5 6 7 8

Capitolul 7

1. Întoarce-te, Sulamita! Întoarce-te, fata să Zi-o privim! Ce priviţi la Sulamita, ca la hora din Mahanaim?
2. Cât de frumoase sunt, domniţă, picioarele tale în sandale! Rotundă-i coapsa ta, ca un colan, de meşter iscusit lucrat.
3. Sânul tău e cupă rotunjită, pururea de vin tămâios plină; trupul tău e snop de grâu, încins frumos cu crini din câmp.
4. Cei doi sâni ai tăi par doi pui de căprioară, par doi pui gemeni ai unei gazele.
5. Gâtul tău e stâlp de fildeş; ochii tăi sunt parcă iezerele din Heşbon, de la poarta Bat-Rabim. Nasul tău este ca turnul din Liban, ce priveşte spre Damasc.
6. Capul tău este măreţ cum e Carmelul, iar părul Ii-e de purpură; cu ale lui mândre şuviţe ţii un rege în robie.
7. Cât de frumoasă eşti şi atrăgătoare, prin drăgălăşia ta, iubito!
8. Ca finicul eşti de zveltă şi sânii tăi par struguri atârnaţi în vie.
9. În finic eu m-aş sui – ziceam eu – şi de-ale lui crengi m-aş apuca, sânii tăi mi-ar fi drept struguri, suflul gurii tale ca mirosul de mere.
10. Sărutarea ta mai dulce-ar fi ca vinul, ce-ar curge din belşug spre-al tău iubit, ale lui buze-nflăcărate potolind.
11. Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu îl poartă.
12. Hai, iubitul meu, la câmp, hai la tară să petrecem!
13. Mâine hai la vie să vedem dacă a dat vila de vie, merii de-au înmugurit, de-s aproape de-nflorit. Şi acolo iţi voi da dezmierdările mele.
14. Mandragorele miresme varsă şi la noi acasă sunt multe fructe vechi şi noi pe care, iubitul meu, pentru tine le-am păstrat.

Martiriul Apostolului Iacob, ruda Domnului, primul episcop al Ierusalimului (anul 62)


Dupa moartea procuratorului roman din Iudeea, Porcius Festus, a urmat o perioada de tulburari in Ierusalim, prilejuite de schimbarea conducerii romane, pana la numirea noului procurator, in persoana lui Luccesius Albinus. In aceasta perioada membrii marcanti ai Sanhedrinului si unul dintre marii preoti ai Templului, Ananus al II-lea, au instigat la uciderea lui Iacob, ruda Domnului, episcop al Ierusalimului. Iacob era nu numai conducatorul comunitatii iudeo crestine din Ierusalim ci si o autoritate morala printre iudeii mozaici, fiind respectat de toti pentru viata sa religioasa. uciderea sa este relatata de Eusebiu din Cezareea, bazandu-se pe lucrarile lui Clement Romanul si Hegesip. Scrierile lui Hegesip nu s-au pastrat pana astazi, dar fragmentele din ele se regasesc la Eusebiu, Hegesip fiind contemporan cu Parintii apostolici.

Amanuntele oferite de Eusebiu din Cezareea in Istoria bisericeasca, sunt semnificative pentru viata si sfarsitul lui Iacob, primul episcop al Ierusalimului, pretuit si cinstit de crestini si evrei deopotriva:

— … De aceea s-au intors (iudeii- n.n) impotriva lui Iacob, fratele Domnului, caruia ii fusese incredintat de catre Apostoli scaunul episcopal al Ierusalimului… L-au silit sa vina in mijlocul lor si i-au cerut, ca in fata intregului popor, sa se lepede de credinta in Hristos. Intrucat, insa, impotriva tuturor asteptarilor multimii, Iaacob a vorbit curajos si a marturisit deschis ca mantuitorul si Domnul nostru este Fiul lui Dumnezeu, ei n-au mai putut rabda marturia acestui om, mai ales ca toata lumea il cinstea ca fiind foarte drept din pricina neitrecutei sale vieti morale si religioase, de aceea l-au ucis folosindu-se de faptul ca tocmai pe atunci poporul era lipsit de guvernator, caci Festus murise de curand, asa ca acum tara se gasea intr-o stare dezorganizata si lipsita de supraveghere. Imprejurarile in care a murit Iacob ni le-a clarificat mai inainte Clement, care a precizat ca iacob a fost aruncat de pe acoperisul emplului si apoi batut de moarte cu un ciomag de lemn.

Rugaciune la moartea unui prieten


Doamne, Doamne, Creatorule si Ziditorule a toate, Cel ce ai pus in sufletul omenesc puterea dragostei ce leaga inimile apropiate si ne-ai dat noua, ca pe o sete, trebuinta de a ne cauta semeni, spre a ne impartasi aceleasi ganduri si simtiri, insuti Tu, Preabunule Doamne, cauta cu indurare spre durerea grea care-mi framanta astazi fiinta, ca si oarecand durerea care a lovit pe proorocul si imparatul David care, la stirea mortii prietenului sau Ionatan, astfel jelea: „Munti din Ghilboa! Nici roua, nici ploaie sa nu cada peste voi! Cum au cazut vitejii in mijlocul luptei ?! Cum a murit Ionatan pe dealurile tale, ma doare de tine, frate Ionatane! Tu erai placerea mea, dragostea ta catre mine era uimitoare!”.
Asculta Doamne, rugaciunea pe care eu, smeritul, Ti-o inalt din inima curata, dar franta de durere, precum ai ascultat rugaciunea Fiului Tau si Mantuitorului nostru. Care venind in Betania si afland mort pe prietenul Sau Lazar, S-a intristat cu duhul si-l plangea in fata iudeilor, care vazandu-L au grait: „iata cat il iubea de mult!”. Da, Doamne, sufletului robului Tau (numele), iertare pacatelor cate ca un om, cu stiinta sau fara stiinta, a savarsit in aceasta viata si-l asaza pe el in cortul dreptilor si sfintilor care din veac au placut Tie,- ca Dumnezeul milei si al indurarilor esti si binecuvantat in vecii vecilor.
Amin!