Isaia C50


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54 55 56
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66

Capitolul 50

1. Aşa zice Domnul: Unde este cartea de despărţire cu care am alungat pe mama voastră? Sau care este datornicul Meu, căruia Eu v-am vândut? Pentru că numai pentru fărădelegile voastre aţi fost vânduţi şi pentru păcatele voastre am alungat pe mama voastră.
2. Pentru ce când veneam nu găseam pe nimeni şi când strigam nimeni nu răspundea? Oare mâna Mea este prea scurtă, ca să răscumpere, sau nu am destulă putere, ca să izbăvesc? Prin certarea Mea sec marea şi râurile le prefac în pustiu; peştii din ele mor, că nu mai este apă şi se sfârşesc de sete.
3. Eu îmbrac cerul cu zăbranic şi îl acopăr cu un veşmânt de jale.
4. Domnul Dumnezeu Mi-a dat Mie limbă de ucenic, ca să ştiu să grăiesc celor deznădăjduiţi. În fiecare dimineaţă El deşteaptă, trezeşte urechea Mea, ca să ascult ca un ucenic.
5. Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, dar Eu nu M-am împotrivit şi nici nu M-am dat înapoi.
6. Spatele l-am dat spre bătăi şi obrajii mei spre pălmuiri, şi fata Mea nu am ferit-o de ruşinea scuipărilor.
7. Şi Domnul Dumnezeu Mi-a venit în ajutor şi n-am fost făcut de ocară. De aceea am şi întărit faţa Mea ca o cremene, căci ştiam că nu voi fi făcut de ocară.
8. Apărătorul Meu este aproape. Cine se judecă cu Mine? Să ne măsurăm împreună! Cine este potrivnicul Meu? Să se apropie!
9. Iată, Domnul Dumnezeu Îmi este întru ajutor; cine Mă va osândi? Iată, ca un veşmânt vechi toţi se vor prăpădi şi molia îi va mânca!
10. Cine din voi se teme de Domnul să asculte glasul Slugii Sale! Cel care umblă în întuneric şi fără lumină să nădăjduiască întru numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!
11. Voi toţi, care aprindeţi focul şi pregătiţi săgeţi arzătoare, aruncaţi-vă în focul săgeţilor voastre pe care l-aţi aprins! Din mâna Mea vi se întâmplă una ca aceasta; pe patul durerii veţi fi culcaţi!

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) C25


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36

Capitolul 25

1. Amasia a început să domnească când era în vârstă de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Iehoadan şi era de loc din Ierusalim.
2. El a făcut lucruri plăcute înaintea Domnului, însă nu din toată inima.
3. Când domnia s-a întărit în mâna lui, el a ucis pe robii săi care uciseseră pe rege, tatăl său.
4. Însă pe copiii lor nu i-a ucis, fiindcă a făcut după cum este scris în lege, în cartea lui Moise, unde a poruncit Domnul, zicând: „Părinţii nu trebuie să fie ucişi pentru feciori, nici feciorii nu trebuie să fie ucişi pentru părinţi, ci fiecare să fie ucis pentru păcatul lui”.
5. Apoi a adunat Amasia pe cei din Iuda şi i-a aşezat după neamurile cele după tată sub comanda căpeteniilor peste mii şi a căpeteniilor peste sute, pe toţi ai, lui Iuda şi ai lui Veniamin; şi i-a socotit de la vârsta de douăzeci de ani în sus şi a găsit trei sute de mii de oameni voinici care erau în stare să meargă la război şi să poarte suliţă şi scut.
6. Apoi a mai tocmit cu plată din Israeliţi încă o sută de mii de ostaşi viteji cu o sută de talanţi de argint.
7. Dar un om al lui Dumnezeu a venit la el şi i-a zis: „O, rege, oştirea care o ai din Israel să nu meargă cu tine, pentru că Domnul nu ţine cu Israeliţii, nici cu toţi fiii lui Efraim;
8. Ci du-te singur şi luptă-te cu bărbăţie în război. Altfel Dumnezeu te va face să cazi în faţa duşmanului; căci Dumnezeu are putere şi să te sprijine şi să te facă să cazi”.
9. Iar Amasia a zis către omul lui Dumnezeu: „Ce să fac cu cei o sută de talanţi dăruiţi oştirii lui Israel?” şi a zis omul lui Dumnezeu: „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atâta”.
10. Atunci Amasia a ales oştirea care îi venise din ţara lui Efraim, ca să se întoarcă la locul său. Dar ei s-au aprins de mânie asupra lui Iuda şi s-au întors la locul lor foarte mânioşi.
11. Iar Amasia a prins curaj şi şi-a luat poporul său şi a plecat la bătălie cu el în Valea Sării şi a omorât zece mii de oameni dintre fiii lui Seir;
12. Şi alte zece mii de oameni vii i-au luat ca robi fiii lui Iuda şi i-au dus pe vârful unei stânci şi i-au aruncat de pe vârful stâncii. şi toţi s-au zdrobit cu desăvârşire.
13. Iar oştirea pe care Amasia o trimisese înapoi, ca să nu meargă cu el la război, a năvălit asupra cetăţilor lui Iuda din Samaria până la Bet-Horon şi au ucis în ele trei mii de oameni, luând foarte multă pradă.
14. Iar Amasia după ce a lovit pe Edomiţi, a adus, la întoarcerea lui acasă, pe zeii fiilor lui Seir şi i-a aşezat să-i aibă ca dumnezei pentru el şi s-a închinat lor şi i-a tămâiat.
15. Atunci Domnul S-a făcut foc de mânie asupra lui Amasia şi a trimis pe un prooroc şi acela i-a zis: „De ce ai căutat pe dumnezeii poporului acestuia, care n-au fost în stare să-şi scape poporul din mâna ta?”
16. Când el i-a grăit aceste vorbe, regele i-a răspuns: „Te-a pus cineva să fii sfătuitor regelui? Stăpâneşte-te, ca nu cumva să fii ucis”. Şi s-a oprit proorocul şi a zis: „Ştiu că Dumnezeu a hotărât să te piardă, pentru că ai făcut acest lucru şi nu ai ascultat sfatul meu!”
17. Atunci s-a sfătuit Amasia, regele lui Iuda, cu ai săi şi a trimis la Ioaş, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel, ca să-i spună: „Vino să ne vedem unul cu altul!”
18. Iar Ioaş, regele lui Israel, a trimis la Amasia, regele lui Iuda, ca să-i spună: „Spinul, care este în Liban, a trimis să-i spună cedrului, care este tot în Liban: Dă pe fiica ta fiului meu de femeie. Însă fiarele sălbatice, care sunt în Liban, au trecut pe lângă acest spin şi l-au călcat.
19. Tu zici: Iată eu am bătut pe Edomiţi şi s-a înălţat inima ta de mărire deşartă. Şezi mai bine acasă şi te astâmpără; de ce să te apuci de un lucru primejdios, prin care să cazi şi tu şi Iuda cu tine?”
20. Dar Amasia nici n-a vrut să audă, fiindcă aceasta a fost de la Dumnezeu să cadă el în mâna lui Ioaş, pentru că a căutat pe dumnezeii Edomiţilor.
21. Şi a venit Ioaş, regele lui Israel, să dea ochi unul cu altul, el şi cu Amasia, regele lui Iuda, la Bet-Şemeş, care este în Iuda.
22. Şi Iuda a fost bătut de Israel şi fiecare a fugit la cortul său.
23. Şi pe Amasia, regele lui Iuda, fiul lui Ioaş, fiul lui Ioahaz, l-a prins Ioaş, regele lui Israel, la Bet-Şemeş, şi l-a dus la, Ierusalim şi a dărâmat zidul Ierusalimului pe o întindere de patru sute de coţi, de la porţile lui Efraim până la porţile din colţul cetăţii;
24. Apoi a luat tot aurul şi argintul şi toate vasele care erau în templul lui Dumnezeu, sub îngrijirea lui Obed-Edom şi vistieriile casei regelui, precum şi oameni ca ostatici şi s-a întors cu ei în Samaria.
25. Amasia, fiul lui Ioaş, regele lui Iuda, a mai trăit după moartea lui Ioaş, fiul lui Ioahaz, cincisprezece ani.
26. Celelalte fapte ale lui Amasia, cele dintâi şi cele de pe urmă, se află scrise în cartea regilor lui Iuda şi ai lui Israel.
27. De pe timpul când Amasia s-a abătut de la Domnul, s-a urzit în Ierusalim o uneltire împotriva lui şi a fugit la Lachiş, dar l-au omorât acolo.
28. Şi l-au adus pe cai şi l-au înmormântat cu părinţii lui în cetatea lui Iuda.

Cartea a patra a Regilor C23


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25

Capitolul 23

1. Atunci a trimis regele să fie chemaţi toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului.
2. Apoi s-a dus regele în templul Domnului şi toţi Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au mers cu el, şi preoţii şi proorocii şi tot poporul de la mic până la mare şi au citit în auzul lor toate cuvintele cărţii legământului, ce s-a găsit în templul Domnului.
3. După aceea a stat regele pe un loc înalt şi a încheiat înaintea Domnului legământ ca să urmeze Domnului şi să păzească poruncile Lui, descoperirile Lui şi legiuirile Lui cu toată inima sa şi cu tot sufletul, ca să împlinească cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta.
4. Apoi regele a poruncit lui Hilchia arhiereul, preoţilor de mâna a doua şi celor ce stăteau de strajă la prag, să scoată din templul Domnului toate lucrurile făcute pentru Baal, pentru Astarte şi pentru toată oştirea cerului şi să le ardă afară din Ierusalim, în valea Chedronului, iar cenuşa lor să o ducă la Betel.
5. A izgonit după aceea pe preoţii idolilor pe care-i puseseră regii Iudei, ca să facă tămâieri pe înălţimi, în cetăţile Iudei şi în împrejurimile Ierusalimului, şi care tămâiau pe Baal, soarele, luna, stelele şi toată oştirea cerului.
6. Atunci au scos Aşera din templul Domnului afară din Ierusalim, la pârâul Chedron, au ars-o la pârâul Chedron şi au făcut-o praf; şi praful l-au aruncat asupra cimitirului obştesc al poporului.
7. Apoi au dărâmat casele de desfrâu care se aflau lângă templul Domnului, unde femeile ţineau veşminte pentru Astarte;
8. Au scos pe toţi slujitorii idolilor din cetăţile lui Iuda şi au spurcat înălţimile pe care ei săvârşeau tămâieri, de la Gheba până la Beer-Şeba, stricând înălţimile de la porţi: cea care se afla la poarta lui Iosua, căpetenia cetăţii, şi cea care se afla în partea stângă a porţilor cetăţii.
9. De atunci slujitorii înălţimilor nu aduceau jertfe pe jertfelnicul Domnului celui din Ierusalim, ci mâncau numai azime cu fraţii lor.
10. După aceea regele a spurcat locurile de jertfă din valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu mai treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc lui Moloh.
11. A nimicit caii pe care regii lui Israel îi aşezaseră în cinstea soarelui înaintea intrării templului Domnului, aproape de locuinţa eunucului Netan-Melec cea din Parvarim, iar carul soarelui l-a ars.
12. Jertfelnicele cele de pe acoperişul foişorului lui Ahaz, pe care le făcuseră regii Iudei, şi jertfelnicele pe care le făcuse Manase în amândouă curţile templului Domnului, le-a dărâmat regele şi le-a luat de acolo, aruncând molozul lor în pârâul Chedronului.
13. Apoi a spurcat regele cele două înălţimi din faţa Ierusalimului, din dreapta Muntelui Măslinilor, pe care le făcuse Solomon, regele lui Israel, pentru Astarte, idolul Sidonului, pentru Chemoş, idolul Moabului, şi pentru Milcom, idolul Amoniţilor.
14. A sfărâmat stâlpii idoleşti şi a tăiat Aşerele şi locul lor l-a umplut cu oase omeneşti.
15. De asemenea şi jertfelnicul cel din Betel şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în păcat, le-a stricat regele Iosia şi a ars înălţimea aceasta şi a făcut-o praf; şi a mai ars şi pe Aşera.
16. Şi întorcând capul, Iosia a văzut mormintele ce erau acolo pe munte, şi a trimis de a luat oasele din morminte şi le-a ars pe jertfelnic şi l-a spurcat după cuvântul Domnului, rostit de omul lui Dumnezeu care prezisese întâmplarea aceasta, când stătea Ieroboam în timpul unei sărbători înaintea jertfelnicului. După aceea, întorcându-se, Iosia a ridicat ochii la mormântul omului lui Dumnezeu care prezisese întâmplarea aceasta,
17. Şi a zis: „Ce mormânt este acesta, pe care-l văd eu?” Iar locuitorii cetăţii i-au răspuns: „Acesta este mormântul omului lui Dumnezeu care a venit din Iuda şi a prevestit cele ce tu faci cu jertfelnicul din Betel”.
18. Iosia a zis: „Lăsaţi-l în pace; nimeni să nu atingă oasele lui”. Şi au păstrat oasele lui şi oasele proorocului care venise din Samaria.
19. De asemenea a dărâmat Iosia şi toate capiştile înălţimilor din cetăţile samarinene, pe care le făcuseră regii lui Israel, mâniind pe Domnul, şi a făcut cu ele ceea ce făcuse şi în Betel;
20. Şi a junghiat pe jertfelnice pe toţi preoţii înălţimilor care erau acolo; a ars oase omeneşti pe jertfelnice şi apoi s-a întors în Ierusalim.
21. După aceea a poruncit regele la tot poporul şi a zis: „Săvârşiţi Paştile Domnului Dumnezeului vostru, după cum este scris în această carte a legii!”
22. Pentru că nu se mai săvârşise astfel de Paşti din zilele Judecătorilor, care judecaseră pe Israel, în tot timpul regilor lui Iuda şi al regilor lui Israel;
23. Iar în anul al optsprezecelea al regelui Iosia s-au săvârşit aceste Paşti ale Domnului, în Ierusalim.
24. A mai nimicit regele Iosia pe cei ce se îndeletniceau cu chemarea morţilor, pe vrăjitori, pe terafimii, idolii şi toate urâciunile care se iviseră în pământul lui Iuda şi în Ierusalim, ca să împlinească cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise Hilchia preotul în templul Domnului.
25. Asemenea lui Iosia n-a mai fost rege înainte de el, care să se fi întors la Domnul cu toată inima sa, cu toate puterile sale şi cu tot sufletul său, după toată legea lui Moise, dar nici după el nu s-a mai ridicat altul asemenea lui.
26. Cu toate acestea Domnul n-a schimbat marea iuţime a mâniei Sale, cu care se aprinsese mânia Sa asupra lui Iuda, din pricina tuturor relelor pe care le făcuse Manase ca să-L mânie.
27. Şi a zis Domnul: „Şi pe Iuda îl voi lepăda de la faţa Mea, cum am lepădat pe Israel; şi voi lepăda oraşul acesta, Ierusalimul, pe care l-am ales şi casa despre care am zis: „Acolo va fi numele Meu”.
28. Celelalte ştiri despre Iosia şi despre toate câte a făcut el sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Iuda.
29. În zilele lui s-a dus Faraonul Neco, regele Egiptului, împotriva regelui Asiriei, la râul Eufratului. Atunci a ieşit Iosia în întâmpinarea lui, iar acela când l-a văzut l-a omorât în Meghido.
30. Iar robii lui l-au luat mort din Meghido şi l-au dus la Ierusalim de l-au îngropat în gropniţa lui. Apoi a luat poporul ţării pe Ioahaz, fiul lui Iosia, i-au uns şi l-au făcut rege în locul tatălui lui.
31. Ioahaz era de douăzeci şi trei de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim trei luni. Numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia din Libna.
32. Ioahaz a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, întocmai cum făcuseră părinţii lui.
33. Dar l-a legat Faraonul Neco în Ribla, în ţara Hamat, ca să nu mai domnească în Ierusalim, şi a pus pe ţară un bir de o sută de talanţi de argint şi o sută de talanţi de aur.
34. Apoi Faraonul Neco a pus rege pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul lui Iosia, tatăl lui, dar i-a schimbat numele în Ioiachim; pe Ioahaz l-a luat şi l-a dus în Egipt, unde a murit.
35. Ioiachim a dat lui Faraon aurul şi argintul; şi a preţuit el şi pământul, ca să se dea argint după porunca lui Faraon; şi a cerut la fiecare din poporul ţării să aducă după preţuirea sa aur şi argint ca să dea Faraonului Neco.
36. Ioiachim însă era de douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim unsprezece ani. Numele mamei lui era Zebuda, fiica lui Pedaia, din Ruma. Acesta a făcut rele înaintea Domnului, cum făcuseră şi părinţii lui.

Cartea Esterei C10


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Capitolul 10

1. După aceea regele Artaxerxe puse bir pe ţări şi pe insulele mării.
2. De altfel toate faptele slăvite şi atotputernicia lui, cum şi arătarea amănunţită a măririi lui Mardoheu cu care-l cinstise regele, sânt scrise în cartea Cronicilor regilor Mediei şi Persiei.
3. De asemenea e arătat acolo că iudeul Mardoheu era al doilea după regele Artaxerxe, mare înaintea Iudeilor şi iubit între mulţimile fraţilor săi, căci căuta binele poporului său şi vorbea în folosul neamului lui. Şi zicea Mardoheu: „De la Dumnezeu a fost aceasta, că eu mi-am adus aminte de visul pe care l-am visat despre aceste întâmplări, că n-a rămas neîmplinit nimic din el. Izvorul cel mic s-a făcut râu mare şi a fost lumină, soare şi mulţime de apă; acest râu este Estera, pe care şi-a luat-o de femeie regele şi a făcut-o regină. Iar cei doi balauri sânt eu şi Aman. Popoarele sânt cei ce s-au unit să stârpească numele Iudeilor; iar poporul meu sânt Israeliţii, care au strigat către Dumnezeu şi au fost izbăviţi. A izbăvit Dumnezeu pe poporul Său şi ne-a izbăvit Domnul din toate relele acestea. Săvârşit-a Dumnezeu semne şi minuni mari, cum n-au fost printre neamuri. Aşa a rânduit Dumnezeu doi sorţi: unul pentru poporul lui Dumnezeu, iar celălalt pentru neamuri. Aceşti doi sorii au ieşit în ceasul, la vremea şi în ziua judecăţii înaintea lui Dumnezeu şi a tuturor neamurilor. Atunci şi-a adus aminte Domnul de poporul Său şi a dat dreptate moştenirii Sale. Aceste zile ale lunii lui Adar, adică a paisprezecea şi a cincisprezecea ale acestei luni, se vor prăznui veşnic cu alai, cu bucurie şi veselie înaintea lui Dumnezeu în poporul Său Israel. în anul al patrulea al domniei lui Ptolomeu şi a Cleopatrei, Dositei, care se spune că a fost preot şi levit şi Ptolomeu, fiul său, au adus în Alexandria această scrisoare despre Purim. Această scrisoare se spune că a tâlcuit-o Lisimah, fiul lui Ptolomeu, care fusese la Ierusalim.

Cartea lui Neemia (a doua Ezdra) C13


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Capitolul 13

1. În acea zi s-a citit din cartea lui Moise în auzul poporului şi s-a găsit scris în ea că Amonitul şi Moabitul nu pot fi primiţi niciodată în adunarea lui Dumnezeu,
2. Pentru că ei n-au întâmpinat pe fiii lui Israel cu pâine şi apă şi pentru că au tocmit împotriva lor pe Valaam, ca să-i blesteme, dar Dumnezeul nostru a schimbat blestemul în binecuvântare.
3. Şi auzind această lege, a despărţit Israel tot ce era străin.
4. Dar înainte de aceasta, preotul Eliaşib, mai-marele peste cămările templului Dumnezeului nostru, şi rudă cu Tobie,
5. Rânduise pentru acesta o odaie mare, unde mai înainte se puneau prinoasele, tămâia, vasele sfinte, zeciuiala de pâine, de vin şi de untdelemn, ce era hotărâtă pentru leviţi, cântăreţi, portari, şi ceea ce se cuvenea preoţilor.
6. Eu nu eram la Ierusalim când s-au făcut toate acestea, pentru că mă întorsesem la rege, în anul al treizeci şi doilea al domniei lui Artaxerxe, regele Babilonului.
7. Şi la sfârşitul acestui an, am căpătat de la rege învoirea de a veni la Ierusalim, şi am aflat de răul ce a făcut Eliaşib, dând lui Tobie o cămară în curtea templului lui Dumnezeu.
8. Şi mi-a părut foarte rău de acestea şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile care erau ale lui Tobie, dând poruncă să fie sfinţite cămările.
9. Şi am pus din nou lucrurile templului lui Dumnezeu, prinoasele şi tămâia.
10. Am mai înţeles de asemenea că părţile ce se cuveneau leviţilor nu le fuseseră date şi că leviţii şi cântăreţii, însărcinaţi să facă slujbă, fugiseră pe la ţarinile lor.
11. De aceea am mustrat pe căpetenii şi am zis: „Pentru ce a fost părăsit templul lui Dumnezeu?” Şi i-am adunat pe leviţi şi pe cântăreţi şi i-am pus la locurile lor.
12. Atunci toţi Iudeii au început a aduce la cămară zeciuială de pâine, de vin şi de untdelemn;
13. Şi eu am încredinţat supravegherea cămărilor lui Şelemia preotul şi lui Ţadoc cărturarul, şi lui Pedaia, unul dintre leviţi, şi le-am dat ca ajutor pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci aceştia se bucurau de mare cinste. Şi tot ei au fost împuterniciţi să facă împărţire fraţilor lor.
14. Pomeneşte-mă, Dumnezeul meu, pentru aceasta şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru templul Dumnezeului meu şi pentru slujbele din el!
15. În zilele acelea am văzut în Iuda oameni care călcau în teascuri în ziua odihnei, aduceau snopi şi încărcau pe asini vin, struguri, smochine şi tot felul de greutăţi şi le duceau în ziua odihnei la Ierusalim. Şi le-am făcut mustrare aspră chiar atunci, când vindeau lucruri de mâncare.
16. De asemenea se aflau Tirieni, aşezaţi în Ierusalim, care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri şi le vindeau, în ziua odihnei, Iudeilor în Ierusalim.
17. Şi am mustrat pe mai-marii Iudeilor şi le-am zis: „Ce înseamnă aceste fapte urâte, pe care le faceţi voi, pângărind ziua odihnei?
18. Oare nu aşa au făcut părinţii voştri şi nu din pricina aceasta a adus Dumnezeul nostru aceste necazuri asupra voastră şi asupra acestei cetăţi? Şi voi atrageţi din nou mânia Lui asupra lui Israel, necinstind ziua odihnei!”
19. Apoi am poruncit să se închidă toate porţile Ierusalimului în ajunul zilei de odihnă, când începe a se întuneca, şi să nu se mai deschidă decât după ea. Şi am pus câte unul din slujitorii mei la porţi, ca să împiedice intrarea de mărfuri în ziua odihnei.
20. Atunci neguţători şi vânzători de tot felul de lucruri au rămas câteodată sau de două ori afară din Ierusalim.
21. Dar eu i-am mustrat aspru, zicându-le: „pentru ce petreceţi voi noaptea înaintea zidurilor? De veţi mai face aceasta, voi pune mâna pe voi!” De atunci ei n-au mai venit în ziua odihnei.
22. Şi am mai poruncit eu leviţilor să se cureţe şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua odihnei. Adu-ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, pentru acestea şi mă ocroteşte după mare mila Ta!
23. Tot atunci am văzut eu Iudei, luându-şi femei aşdodiene, amonite şi moabite.
24. Jumătate din copiii lor vorbeau limba aşdodiană şi nu ştiau să vorbească evreieşte; nu ştiau decât limba unuia sau altuia din acele popoare.
25. Eu i-am mustrat aspru şi pe aceştia şi i-am blestemat; ba pe unii i-am lovit, le-am smuls părul şi i-am jurat pe numele lui Dumnezeu, zicând: „Să nu vă daţi fetele după feciorii lor şi să nu luaţi pe fetele lor, nici pentru fiii voştri, nici pentru voi.
26. Oare nu aşa a păcătuit Solomon, regele lui Israel? Nu se afla rege ca el la nici un popor şi el era iubit de Dumnezeu şi Domnul îl pusese rege peste tot Israelul; dar femeile cele de alt neam l-au atras şi pe el în păcat.
27. Se poate oare să aud eu de voi că faceţi acest rău mare şi păcătuiţi înaintea lui Dumnezeu, luându-vă femei de alt neam?”
28. Unul din fiii lui Ioiada, fiul lui Eliaşib, preotul cel mare, era ginerele lui Sanbalat Horonitul; dar eu l-am alungat de la mine.
29. Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeul meu, căci au spurcat preoţia şi legământul preoţesc şi levit!
30. Astfel i-am curăţit eu de toţi străinii şi am pus rânduială preoţilor şi leviţilor, fiecăruia după slujba lui,
31. Şi deasemenea pentru aducerea lemnelor la vremea hotărâtă, precum şi a prinoaselor de pârgă. Adu-ţi aminte de mine, Dumnezeul meu, spre binele meu!

Cartea lui Baruh C1


2 3 4 5

Capitolul 1

1. Acestea sînt cuvintele cărţii pe care a scris-o Baruh, fiul lui Neria, fiul lui Maaseia, fiul lui Sedechia, fiul lui Asadia, fiul lui Helchie, în Babilon,
2. În anul al cincilea, în luna a şaptea, în vremea în care au luat Caldeii Ierusalimul si l-au ars cu foc.
3. Şi a citit Baruh cuvintele cărţii acesteia înaintea lui Iehonia, fiul lui Ioiachim, rege în Iuda, şi înaintea a tot poporul, care venise să audă cartea.
4. Şi înaintea dregătorilor, şi a fiilor regelui, şi înaintea bătrânilor şi înaintea a tot poporul, de la cel mic până la cel mare, a tuturor celor ce locuiau în Babilon, pe malul râului Sud,
5. Care plângeau şi posteau şi se rugau înaintea Domnului.
6. Şi a adunat argint după cît a putut da mâna fiecăruia.
7. Şi a trimis în Ierusalim la Ioiachim, fiul lui Helchie, fiul lui Salom preotul, şi la preoţi şi la tot poporul, care s-a aflat cu el în Ierusalim,
8. Când a luat el vasele templului Domnului, care s-au scos din templu, să se întoarcă în pământul lui Iuda în ziua a zecea a lunii Sivan, vase de argint, pe care le-a făcut Sedechia, fiul lui Iosie, regele lui Iuda,
9. După ce a scos Nabucodonosor, regele Babilonului, din Ierusalim ca robi, pe Iehonia cu căpeteniile, cu făurarii, cu dregătorii şi cu poporul de rând, şi i-a dus în Babilon,
10. Şi a zis: Iată am trimis la voi argint, cu care să cumpăraţi arderi de tot şi jertfe pentru păcat şi tămâie, şi faceţi miresme şi aduceţi-le pe jertfelnicul Domnului Dumnezeului nostru.
11. Şi vă rugaţi pentru viaţa lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi pentru viaţa lui Belşaţar, fiul lui, ca să fie zilele lor ca zilele cerului pe pământ.
12. Şi va da Domnul putere, şi va lumina ochii noştri, şi vom trăi sub umbra lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi sub umbra lui Belşaţar, fiul lui, şi vom sluji lor zile multe, şi vom afla har înaintea lor.
13. Şi vă rugaţi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, fiindcă am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, şi nu s-a întors mânia Domnului şi urgia Lui de la noi până în ziua aceasta.
14. Şi veţi citi cartea aceasta, pe care am trimis-o la voi, ca să o citiţi în templul Domnului, la sărbătoarea corturilor şi în zilele de adunare la templu,
15. Şi veţi grăi: A Domnului Dumnezeului nostru este dreptatea, iar a noastră, ruşinea felelor, cum se arată în ziua aceasta omului iudeu şi celor ce locuiesc Ierusalimul,
16. Şi regilor noştri şi mai-marilor noştri, şi preoţilor noştri şi proorocilor noştri şi părinţilor noştri.
17. Căci am păcătuit înaintea Domnului şi n-am ascultat de Dânsul.
18. N-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să umblăm întru poruncile Lui, pe care le-a dat înaintea feţei noastre.
19. Din ziua în care a scos Domnul pe părinţii noştri din pământul Egiptului şi până în ziua aceasta, am fost neascultători de Domnul Dumnezeul nostru şi ne-am lenevit, ca să nu auzim glasul Lui.
20. Şi s-au lipit de noi răutăţile şi blestemul pe care le-a poruncit Domnul slujitorului Său Moise, în ziua în care a scos pe părinţii noştri din ţara Egiptului, ca să ne dea nouă pământ în care curge lapte şi miere, precum este în ziua aceasta.
21. Şi n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru după toate cuvintele proorocilor, pe care i-a trimis la noi.
22. Şi am mers fiecare întru cugetul inimii sale celei rele, pentru a lucra dumnezeilor străini şi a face rele înaintea ochilor Domnului Dumnezeului nostru.

Al doilea episcop al Ierusalimului, Simeon, ruda Domnului, ales dupa moartea martirica a lui Iacob, ruda Domnului (anii 62-107)


VI. Al doilea episcop al Ierusalimului, Simeon, ruda Domnului, ales dupa moartea martirica a lui Iacob, ruda Domnului (anii 62-107)

Eusebiu din Cezareea afirma ca Simeon a fost al doilea episcop al cetatii Ierusalimului, in Istoria bisericeasca, urmandu-i lui Iacob, ruda Domnului, martirizat in anul 62. Evenimentele prezentate de istoricul din Cezareea Palestinei sunt un pic neclare, fiind greu de crezut ca Ierusalimul a ramas fara un episcop in perioada tulbure a anulor 62-70, pana la cucerirea cetatii de catre romani. Afirmatia ca dupa anul 70 s-ar fi adunat multi dintre Apostoli la Ierusalim este arbitrara, dupa cum marturiseste si autorul, deoarece majosritatea Apostolilor nu mai erau atunci in viata, cu exceptia evanghelistului Ioan. Este cert, insa, ca Simeon i-a urmat lui Iacob in scaunul episcopal al Ierusalimului, cel mai probabil, in acelasi an dupa moartea lui iacob, Simeon bucurandu-se de un deosebit respect si printre iudei.:

Dupa moartea martirica a lui iacob si dupa nimicirea Ierusalimului, care a urmat curand dupa aceea, Apostolii si ucenicii Domnului, care mai ramasesera inca in viata, s-au strans laolalta de pretutindeni, dupa cum se spune, in jurul rudelor dupa trup ai Domnului, autinut sfat cu totii si s-au intrebat: cine anume ar fi vrednic sa fie urmas al lui Iacob? La care toti intr-un gand au gasit ca Simeon, fiul lui Cleopa, despre care se face amintire in cartea Evangheliei, e vrednic sa urce pe scaunul episcopal al acestei Biserici, ca unul care era, cum se spune, var al Mantuitorului. Intr-adevar, Hegesip istoriseste ca, Cleopa era frate cu Iosif.

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel C3


1 2 3 4 5 6

Capitolul 3

1. O, galateni fără de minte, cine v-a ademenit pe voi, să nu vă încredeţi adevărului, – pe voi, în ochii cărora a fost zugrăvit Iisus Hristos răstignit?
2. Numai aceasta voiesc să aflu de la voi: Din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei?
3. Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup?
4. Aţi pătimit atâtea în zadar? – dacă a fost în zadar, cu adevărat.
5. Deci Cel care vă dă vouă Duhul şi săvârşeşte minuni la voi, le face, oare, din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei?
6. Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate.
7. Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam.
8. Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: „Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile”.
9. Deci cei ce sunt din credinţă se binecuvintează împreună cu credinciosul Avraam.
10. Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, că scris este: „Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă”.
11. Iar acum că, prin Lege, nu se îndreptează nimeni înaintea lui Dumnezeu este lucru lămurit, deoarece „dreptul din credinţă va fi viu”.
12. Legea însă nu este din credinţă, dar cel care va face acestea, va fi viu prin ele.
13. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: „Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn”.
14. Ca, prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui Avraam, ca să primim, prin credinţă, făgăduinţa Duhului.
15. Fraţilor, ca un om grăiesc; că şi testamentul întărit al unui om nimeni nu-l strică, sau îi mai adaugă ceva.
16. Făgăduinţele au fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: „şi urmaşilor”, – ca de mai mulţi, – ci ca de unul singur: „şi Urmaşului tău”, Care este Hristos.
17. Aceasta zic dar: Un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa.
18. Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă, dar Dumnezeu i-a dăruit lui Avraam moştenirea prin făgăduinţă.
19. Deci ce este Legea? Ea a fost adăugată pentru călcările de lege, până când era să vină Urmaşul, Căruia I s-a dat făgăduinţa, şi a fost rânduită prin îngeri, în mâna unui Mijlocitor.
20. Mijlocitorul însă nu este al unuia singur, iar Dumnezeu este unul.
21. Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege.
22. Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred.
23. Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere.
24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.
25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.
29. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.

Sfânta Evanghelie după Luca C4


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

Capitolul 4

1. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie,
2. Timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavolul. Şi în aceste zile nu a mâncat nimic; şi, sfârşindu-se ele, a flămânzit.
3. Şi I-a spus diavolul: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine.
4. Şi a răspuns Iisus către el: Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu.
5. Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii.
6. Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc;
7. Deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta.
8. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti”.
9. Şi L-a dus în Ierusalim şi L-a aşezat pe aripa templului şi I-a zis: Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos;
10. Căci scris este: „Că îngerilor Săi va porunci pentru Tine, ca să Te păzească”;
11. Şi te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să loveşti de piatră piciorul Tău.
12. Şi răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”.
13. Şi diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme.
14. Şi S-a întors Iisus în puterea Duhului în Galileea şi a ieşit vestea despre El în toată împrejurimea.
15. Şi învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi.
16. Şi a venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă şi S-a sculat să citească.
17. Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Şi, deschizând El cartea, a găsit locul unde era scris:
18. „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi,
19. Şi să vestesc anul plăcut Domnului”.
20. Şi închizând cartea şi dând-o slujitorului, a şezut, iar ochii tuturor erau aţintiţi asupra Lui.
21. Şi El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre.
22. Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif?
23. Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta.
24. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa.
25. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul.
26. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă.
27. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul.
28. Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie.
29. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie;
30. Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.
31. Şi S-a coborât la Capernaum, cetate a Galileii, şi îi învăţa sâmbăta.
32. Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere.
33. Iar în sinagogă era un om, având duh de demon necurat, şi a strigat cu glas tare:
34. Lasă! Ce ai cu noi, Iisuse Nazarinene? Ai venit ca să ne pierzi? Te ştim cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu.
35. Şi l-a certat Iisus, zicând: Taci şi ieşi din el. Iar demonul, aruncându-l în mijlocul sinagogii, a ieşit din el, cu nimic vătămându-l.
36. Şi frică li s-a făcut tuturor şi spuneau unii către alţii, zicând: Ce este acest cuvânt? Că porunceşte duhurilor necurate, cu stăpânire şi cu putere, şi ele ies.
37. Şi a ieşit vestea despre El în tot locul din împrejurimi.
38. Şi sculându-Se din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era prinsă de friguri rele şi L-au rugat pentru ea.
39. Şi El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile şi frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată sculându-se, le slujea;
40. Dar apunând soarele, toţi câţi aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi.
41. Din mulţi ieşeau şi demoni, care strigau şi ziceau: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, că ştiau că El este Hristosul.
42. Iar făcându-se ziuă, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu; şi mulţimile Îl căutau şi au venit până la El, şi-L ţineau ca să nu plece de la ei.
43. Şi El a zis către ei: Trebuie să binevestesc împărăţia lui Dumnezeu şi altor cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.
44. Şi propovăduia în sinagogile Galileii.

Biserica unificarii


Biserica unificarii

Numele complet al acestei secte este „Asociaţia Sfântului Duh pentru Unificarea Creştinătăţii Mondiale”. A fost înfiinţată de coreeanul Sun Myung Moon. Secta a luat proporţii începând cu 1971, an în care Moon se stabileşte în America. Acesta pretinde că a avut o viziune şi că a fost însărcinat de Dumnezeu să continue lucrarea Mântuitorului Hristos pe care Acesta n-a mai putut-o îndeplini pentru că a fost răstignit. Moon se socoteşte pe sine ca al doilea Mesia sau al treilea Adam, care va duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu de unificare a omenirii. Prin naşterea lui şi mai ales prin constituirea „familiei adevăraţilor părinţi”, pe care acesta a format-o prin căsătoria cu o tânără de 18 ani, el afirmă că s-a intrat în Noua Eră, în Epoca de Aur, a regenerării neamului omenesc. „Domnul” şi „mesia” acestei epoci este Moon. Secta promovează cultul lui Moon, numindu-l «părinte», aşa cum îl numesc şi pe Dumnezeu. Mai spun că Biblia nu este completă, ea trebuie întregită cu cartea lui Moon, „Principiile Divine”. Secta număra aproximativ două milioane de adepţi, cu toţii puşi în slujba necondiţionată a «părintelui» lor şi a «familiei adevărate». De menţionat că Moon, ajungând a fi deţinătorul unor averi fabuloase, proprietarul unor mari întreprinderi, desfăşoară o activitate mascată, prin intermediul unor organisme internaţionale create de el, care aparent nu au nimic de-a face nici cu Biserica, nici cu credinţa, ca de exemplu: Congresul internaţional pentru Unitatea Oamenilor de Ştiinţă (ICUS), Academia Profesorilor pentru Pacea Mondiala (PWPA), Congresul Mondial al Mijloacelor de informare în masă (WMC), Fundaţia Internaţională pentru Ajutor şi Prietenie (IRFF). Numărul acestor organizaţii depăşeşte în toată lumea cifra de 100. Sunt atât de ascunşi, încât reuşesc să aducă la congresele acestor organizaţii chiar teologi ortodocşi, după mărturia unui specialist grec. Nu-i de mirare deci că în ultimul timp «teologi» ai Bisericii Unificării au conferenţiat în două rânduri, după 1990, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Această sectă ne poate da măsura rătăcirilor, a blasfemiilor care se aduc lui Dumnezeu de oameni ce pretind a fi creştini şi încearcă să «încreştineze» şi pe alţii.