Ieremia C34


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52

Capitolul 34

1. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, când Nabucodonosor, regele Babilonului, şi toată oştirea lui şi toate regatele pământului, supuse sub mâna lui, şi toate popoarele au venit cu război împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor lui luda, zicând:
2. „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Mergi şi grăieşte lui Sedechia, regele lui Iuda, şi-i spune: Aşa zice Domnul: lată voi da cetatea aceasta în mâinile regelui Babilonului, şi acesta o va arde cu foc.
3. Nici tu nu vei scăpa din mina lui, ci vei fi cu adevărat luat şi dat în mâinile lui; ochii tăi vor vedea ochii regelui Babilonului şi buzele lui vor grăi buzelor tale şi vei merge la Babilon.
4. Dar ascultă cuvântul Domnului, Sedechia, rege al lui Iuda! Aşa zice Domnul de tine: Nu vei muri de sabie, ci vei muri în pace.
5. Şi precum s-a aprins tămâie pentru părinţii tăi şi pentru ceilalţi regi, care au fost înainte de tine, la înmormântarea lor, aşa se va aprinde şi pentru tine şi te vor plânge, zicând: „Vai, doamne!” Că Eu am rostit cuvântul acesta”, zice Domnul.
6. Şi a spus Ieremia proorocul toate cuvintele acestea lui Sedechia, regele lui Iuda, în Ierusalim.
7. În vremea aceea oştirea regelui Babilonului se războia împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda, care mai rămăseseră, şi anume împotriva Lachişului şi Azecăi, deoarece din cetăţile lui Iuda numai acestea mai rămăseseră cetăţi întărite.
8. Cuvântul care a fost de la Domnul către Ieremia, după ce regele Sedechia a încheiat legământ cu tot poporul ce era în Ierusalim,
9. Ca să dea slobozenie, aşa încât fiecare să dea drumul robului său şi roabei sale, evreu şi evreică, şi ca nimeni să nu mai ţină în robie evreu, frate al său.
10. Şi s-au supus toţi cei mari şi tot poporul, care au încheiat legământul, ca să dea fiecare drumul robului său şi roabei sale, ca să nu-i mai ţină pe: viitor în robie, şi au ascultat şi s-au supus.
11. Dar după aceea, răzgândindu-se, au început să ia înapoi pe robii şi pe roabele cărora le dăduseră drumul şi-i siliră să le fie robi şi roabe.
12. Dar a fost cuvântul Domnului către Ieremia, căruia i s-a zis din partea Domnului:
13. „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu am încheiat un legământ cu părinţii voştri, când i-am scos din pământul Egiptului şi din casa robiei, şi am zis:
14. La sfârşitul anului al şaptelea să dea drumul fiecare din voi fratelui său , evreu, care ţi s-a vândut ţie; să-ţi lucreze el şase ani, iar după aceea să-i dai drumul să fie slobod. Dar părinţii voştri nu m-au ascultat şi nu ţi-au plecat urechea lor.
15. Acum voi v-aţi întors şi aţi făcut cum e drept în ochii Mei, dând fiecare slobozenie aproapelui său, şi aţi încheiat înaintea Mea legământ în templul asupra căruia s-a chemat numele Meu.
16. Dar apoi v-aţi răzgândit şi aţi necinstit numele Meu şi aţi întors fiecare pe robul vostru şi pe roaba voastră cărora le dăduserăţi drumul să se ducă unde le place, şi-i siliţi să vă fie robi şi roabe.
17. De aceea, aşa zice Domnul: Voi nu v-aţi supus Mie, ca să daţi fiecare drumul aproapelui vostru; pentru aceea iată, Eu, zice Domnul, voi da libertate sabiei asupra voastră, ciumei şi foametei şi vă voi face „pricină” de groază pentru toate regatele pământului.
18. Pe cei ce au călcat legământul Meu şi pe cei ce nu s-au ţinut de cuvintele legământului pe care l-am încheiat înaintea feţei Mele, despicând în două viţelul şi trecând printre cele două bucăţi ale lui,
19. Pe cei mari ai lui Iuda şi pe cei mari ai Ierusalimului, pe eunuci, pe preoţi şi pe tot poporul ţării, care au trecut printre bucăţile viţelului despicat,
20. Îi voi da în mâinile vrăjmaşilor şi în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, iar trupurile lor vor fi hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.
21. Pe Sedechia, regele lui Iuda, şi pe cei mari ai lui ii voi da în mâinile vrăjmaşilor lor şi în mâinile celor ce vor să le ia viaţa, în mâinile oştirii regelui Babilonului, care s-a retras de la voi.
22. Iată Eu voi da poruncă, zice Domnul, şi-i voi întoarce la cetatea aceasta şi vor năvăli asupra ei şi o vor lua şi o vor arde cu foc, şi cetăţile lui Iuda le vor face pustiu nelocuit”.

Cartea lui Iov C33


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42

Capitolul 33

1. Drept aceea, Iov, te rog, ascultă cuvintele mele şi ia aminte la toate cuvintele mele.
2. Iată că am deschis gura mea şi limba mea grăieşte.
3. Inima mea va scoate la iveală cuvinte de învăţătură, buzele mele se vor rosti cu limpezime,
4. Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut şi suflarea Celui Atotputernic este dătătoarea vieţii mele.
5. Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina înaintea mea, fii tare!
6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt la fel cu tine şi eu ca şi tine am fost frământat din lut,
7. De aceea frica de mine să nu te tulbure, nici mâna mea să nu atârne greu asupra ta.
8. Tu ai spus în auzul meu şi eu am auzit rostul vorbelor tale spunând aşa:
9. „Eu sunt curat şi fără nici o vină, eu sunt fără prihană şi n-am nici o greşeală;
10. Dar iată că Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea şi mă socoteşte ca un vrăjmaş al Lui.
11. El pune picioarele mele în butuci şi pândeşte toţi paşii mei!”
12. Dar aici îţi voi răspunde că tu n-ai dreptate, fiindcă Dumnezeu este mai mare decât omul.
13. De ce grăieşti împotriva Lui, fiindcă El nu dă nimănui socoteală de toate câte face?
14. Vezi că Dumnezeu vorbeşte când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte.
15. Şi anume, El vorbeşte în vis, în vedeniile nopţii, atunci când somnul se lasă peste oameni şi când ei dorm în aşternutul lor.
16. Atunci El dă înştiinţări oamenilor şi-i cutremură cu arătările Sale.
17. Ca să întoarcă pe om de la cele rele şi să-l ferească de mândrie
18. Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului;
19. De aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt.
20. Pofta lui este dezgustată de mâncare şi inima lui nu mai pofteşte nici cele mai bune bucate.
21. Carnea după el se prăpădeşte şi piere şi oasele lui, până acum nevăzute, îi ies prin piele.
22. Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor.
23. Dacă atunci se află un înger lângă el, un mijlocitor între vii, care să-i arate omului calea datoriei,
24. Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!”
25. Atunci trupul lui înfloreşte ca în tinereţe şi el vine înapoi la zilele de la începutul vieţii sale.
26. El se roagă lui Dumnezeu şi Dumnezeu îi arată bunătatea Sa şi-i îngăduie să vadă faţa Sa cu mare bucurie şi astfel îi dă omului iertarea Sa.
27. Atunci omul priveşte peste semenii săi şi zice: „Păcătuisem şi călcasem dreptatea, dar n-am fost pedepsit după faptele mele.
28. Căci El a izbăvit sufletul meu ca să nu treacă prin strâmtorile morţii şi ochii mei văd încă lumina”.
29. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul,
30. Ca să-i scoată sufletul din pieire şi ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
31. Ia aminte Iov, ascultă-mă pe mine, taci şi eu voi vorbi!
32. Dacă ai ceva de spus dă-mi răspuns, vorbeşte, căci dorinţa mea este să-ţi dau dreptate.
33. Iar dacă nu, ascultă la mine: ţine-ţi gura şi te voi învăţa care este înţelepciunea”.

Cartea a doua Paralipomena (a doua a Cronicilor) C17


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
31 32 33 34 35 36

Capitolul 17

1. În locul lui Asa, s-a făcut rege Iosafat, fiul său. Şi s-a întărit şi el împotriva Israeliţilor;
2. Căci a aşezat oştire în toate cetăţile întărite ale Iudei şi în cetăţile lui Efraim pe care le stăpânise Asa, tatăl său.
3. Şi a fost Domnul cu Iosafat, pentru că acesta a umblat în căile cele dintâi ale lui David, tatăl său, şi n-a căutat la Baali,
4. Ci a căutat pe Dumnezeul tatălui său şi a lucrat după poruncile Lui, iar nu după faptele Israeliţilor.
5. Pentru aceasta i-a întărit Domnul domnia în mâna lui şi tot Iuda îi aducea daruri lui Iosafat, şi a avut el bogăţie şi mărire multă.
6. Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului. Afară de aceasta, el a desfiinţat din Iuda şi înălţimile cu jertfelnice şi Aşerele.
7. Iar în anul al treilea al domniei sale, a trimis pe cinci din căpeteniile sale şi anume: pe Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael şi Miheia, ca să înveţe poporul prin cetăţile lui Iuda;
8. Împreună cu ei a trimis şi din leviţi: pe Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonie, Tobie, Tob-Adonie; iar din preoţi, pe Elişama şi pe Ioram.
9. Aceştia au învăţat în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului; şi au cutreierat toate cetăţile lui Iuda şi au învăţat poporul.
10. În vremea aceasta, în toate regatele ţărilor, care erau împrejurul Iudei, intrase frica Domnului şi nu îndrăznea nimeni să se lupte cu Iosafat.
11. Şi i se aduceau lui Iosafat daruri şi argint ca bir, până şi din partea Filistenilor; asemenea şi Arabii îi aduceau vite mărunte; şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.
12. Astfel a ajuns Iosafat la cea mai înaltă mărire şi a zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru provizii.
13. El a avut multe provizii în cetăţile lui Iuda şi oameni de război viteji în Ierusalim.
14. Iată cartea numărătorii lor, după familiile cele după tată ale lor: Din Iuda erau căpetenii peste mii: Adna, căpetenie, care avea sub el trei sute de mii de ostaşi aleşi;
15. După el Iohanan, căpetenie, care avea sub el două sute optzeci de mii de oameni.
16. După acesta, Amasia, fiul lui Zicri, care se făgăduise pe sine Domnului, avea cu el două sute de mii de ostaşi viteji.
17. Din Veniamin: viteazul ostaş Eliada, care avea sub el două sute de mii de ostaşi, înarmaţi cu arcuri şi cu scuturi;
18. După el Iehozabad, care avea sub el o sută optzeci de mii de ostaşi înarmaţi.
19. Aceştia au slujit pe rege, afară de cei pe care regele îi împărţise prin cetăţile întărite în tot ţinutul lui Iuda.

Cartea întâia Paralipomena (întâia a Cronicilor) C16


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29

Capitolul 16

1. Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu şi l-au aşezat în mijlocul cortului pe care-l făcuse David pentru el şi au înălţat lui Dumnezeu arderi de tot şi jertfe de pace.
2. După ce David a isprăvit de adus arderile de tot şi jertfele de pace, a binecuvântat poporul în numele Domnului,
3. Şi a împărţit tuturor Israeliţilor, femei şi bărbaţi, câte o pâine şi câte o bucăţică de carne şi câte o turtă de struguri.
4. Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi, ca să preaslăvească, să mulţumească şi să preaînalţe pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi anume:
5. Pe Asaf, căpetenie; al doilea după el a pus pe Zaharia; apoi urmau Uziel, Şemiramot, Iehiel, Matitia, Eliab, Benaia, Obed-Edom şi Ieiel cu psaltirioane şi harpe, iar Asaf cânta din ţimbale.
6. A pus de asemenea pe preoţii Benaia şi Oziel să sune necontenit din trâmbiţe înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.
7. În această zi David, pentru întâia oară, a dat, prin Asaf şi fraţii lui, următorul psalm de laudă Domnului:
8. „Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui!
9. Cântaţi, cântaţi în cinstea Lui! Spuneţi toate minunile Lui!
10. Lăudaţi-vă cu numele Lui cel sfânt! Să se bucure inima celor ce-L caută pe El!
11. Alergaţi la Domnul şi la ajutorul Lui; căutaţi pururea faţa Lui!
12. Neamul lui Israel, sluga Lui, fiii lui Iacov, aleşii Lui,
13. Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, de semnele Lui şi de judecăţile gurii Lui!
14. Căci El este Domnul Dumnezeul nostru şi dreptatea Lui este peste tot pământul.
15. Aduceţi-vă aminte de aşezământul Lui, de făgăduinţa dată pentru mii de neamuri.
16. De legământul făcut cu Avraam şi de jurământul Său către Isaac,
17. Jurământ pus ca o lege pentru Iacov, şi ca un legământ veşnic pentru Israel,
18. Zicând: ţie-ţi voi da pământul Canaan, ca partea voastră de moştenire.
19. Ei atunci erau puţini la număr şi neînsemnaţi, şi străini în ţara aceasta.
20. Şi treceau de la popor la popor şi dintr-o împărăţie la altă împărăţie.
21. Dar El n-a lăsat pe nimeni să-i apese, şi a pedepsit regi pentru ei, zicând:
22. Nu vă atingeţi de unşii Mei şi proorocilor Mei să nu le faceţi rău.
23. Cântaţi Domnului tot pământul, binevestiţi din zi în zi izbăvirea Lui!
24. Vestiri păgânilor slava Lui, spuneţi la toate popoarele minunile Lui!
25. Că mare este Domnul şi vrednic de laudă şi mai înfricoşat decât toţi dumnezeii.
26. Că toţi dumnezeii păgânilor sunt nimic, iar Domnul a făcut cerurile.
27. Înaintea Lui este strălucire şi măreţie, putere şi bucurie în locaşul Lui cel sfânt.
28. Daţi Domnului, neamuri păgâne, daţi Domnului slavă şi cinste!
29. Daţi Domnului slavă pentru numele Lui; aduceţi-vă darul, mergeţi înaintea feţei Lui, închinaţi-vă Domnului în podoabele sfinţeniei Lui!
30. Să tremure înaintea Lui tot pământul, că El a întemeiat lumea şi nu se va clătina.
31. Să se bucure cerurile şi să prăznuiască pământul, iar printre popoare să se spună: Domnul este Împărat!
32. Să se zguduie marea şi toate cele din ea; câmpia şi toate cele de pe ea să se veselească!
33. Să dănţuiască împreună toţi copacii dumbrăvii înaintea feţei Domnului, că vine să judece pământul.
34. Lăudaţi pe Domnul, că în veac este mila Lui!
35. Ziceţi: Izbăveşte-ne pe noi, Dumnezeule, Izbăvitorul nostru! Adună-ne şi ne izbăveşte de prin popoare, ca să slăvim sfânt numele Tău şi să ne lăudăm cu slava Ta!
36. Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel din veac în veac!” Şi tot poporul a zis: „Amin! Aliluia!”
37. Şi a lăsat David acolo, înaintea chivotului legământului Domnului, pe Asaf şi pe fraţii lui, ca să slujească ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi;
38. Pe Obed-Edom şi pe fraţii lui, şaizeci şi opt de oameni; pe Obed-Edom, fiul lui Iedutun şi pe Hosa, i-a lăsat uşieri.
39. Iar pe preotul Ţadoc şi pe ceilalţi preoţi, fraţii săi, i-a pus înaintea locaşului Domnului, cel de pe înălţimea din Ghibeon,
40. Ca să înalţe arderi de tot Domnului pe jertfelnicul arderilor de tot neîncetat, dimineaţa şi seara, pentru toate cele scrise în legea Domnului, pe care El le-a poruncit lui Israel.
41. Şi cu ei a lăsat pe Heman, pe Iedutun şi pe ceilalţi aleşi, care au fost numiţi pe nume, ca să slăvească pe Domnul, că în veac este mila Lui.
42. Împreună cu ei, Heman şi Iedutun preaslăveau pe Dumnezeu, cântând din trâmbiţe şi felurite instrumente muzicale; pe fiii lui Iedutun i-a pus la poartă.
43. Apoi s-a dus tot poporul, fiecare la casa sa. De asemenea s-a întors şi David, ca să binecuvânteze casa sa.

Daniel C12


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Capitolul 12

1. Şi în vremea aceea se va scula Mihail, marele voievod care ocroteşte pe fiii poporului tău, şi va fi vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până în vremea de acum. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit şi anume oricine va fi găsit scris în carte.
2. Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică.
3. Şi cei înţelepţi vor lumina ca strălucirea cerului şi cei care vor fi îndrumat pe mulţi pe calea dreptăţii vor fi ca stelele în vecii vecilor.
4. Iar tu, Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii. Mulţi vor cerceta-o cu de-amănuntul şi va creşte ştiinţa.
5. Şi eu, Daniel, m-am uitat, şi iată alţi doi bărbaţi stând în picioare, unul pe un mal al fluviului, iar altul pe celălalt mal al fluviului.
6. Şi unul a zis celui ce era îmbrăcat în veşminte de in şi stătea deasupra apelor fluviului: „Pe când se var sfârşi aceste fapte minunate?”
7. Şi am ascultat pe bărbatul cel îmbrăcat în veşminte de in care stătea deasupra apelor fluviului şi el şi-a ridicat dreapta şi stânga lui către ceruri şi a jurat pe Cel ce este viu în veci: „Va mai ţine o vreme; vremuri şi jumătate de vreme, iar când se va isprăvi de sfărâmat puterea poporului celui sfânt, atunci vor lua sfârşit toate acestea”.
8. Şi eu am auzit, dar nu am înţeles şi am zis: „Stăpâne, care va fi sfârşitul acestora?”
9. Şi mi-a răspuns: „Du-te, Daniele, că sunt închise şi pecetluite cuvintele acestea până la sfârşit!
10. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi, iar cei nelegiuiţi se vor purta ca cei nelegiuiţi; toţi cei fără de lege nu vor pricepe, ci numai cei înţelepţi vor înţelege.
11. Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile.
12. Fericit va fi cel ce va aştepta şi va ajunge la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile.
13. Şi tu mergi spre sfârşitul tău şi te odihneşte şi te vei scula, ca să primeşti moştenirea ta în vremea cea de apoi!”.

Faptele Sfinţilor Apostoli C9


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Capitolul 9

1. Iar Saul, suflând încă ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la arhiereu,
2. Şi a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi, cât şi femei, că merg pe calea aceasta, să-i aducă legaţi la Ierusalim.
3. Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată.
4. Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?
5. Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă.
6. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.
7. Iar bărbaţii, care erau cu el pe cale, stăteau înmărmuriţi, auzind glasul, dar nevăzând pe nimeni.
8. Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc.
9. Şi trei zile a fost fără vedere; şi n-a mâncat, nici n-a băut.
10. Şi era în Damasc un ucenic, anume Anania, şi Domnul i-a zis în vedenie: Anania! Iar el a zis: Iată-mă, Doamne;
11. Şi Domnul a zis către el: Sculându-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi caută în casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul; că, iată, se roagă.
12. Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să vadă iarăşi.
13. Şi a răspuns Anania: Doamne, despre bărbatul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor Tăi în Ierusalim.
14. Şi aici are putere de la arhierei să lege pe toţi care cheamă numele Tău.
15. Şi a zis Domnul către el: Mergi, fiindcă acesta Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel;
16. Căci Eu îi voi arăta câte trebuie să pătimească el pentru numele Meu.
17. Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt.
18. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi; şi a văzut iarăşi şi, sculându-se, a fost botezat.
19. Şi luând mâncare, s-a întărit. Şi a stat cu ucenicii din Damasc câteva zile.
20. Apoi propovăduia în sinagogi pe Iisus, că Acesta este Fiul lui Dumnezeu.
21. Şi se mirau toţi care îl auzeau şi ziceau: Nu este, oare, acesta cel care prigonea în Ierusalim pe cei ce cheamă acest nume şi a venit aici pentru aceea ca să-i ducă pe ei legaţi la arhierei?
22. Şi Saul se întărea mai mult şi tulbura pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristos.
23. Şi după ce au trecut destule zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare.
24. Şi s-a făcut cunoscut lui Saul vicleşugul lor. Şi ei păzeau porţile şi ziua şi noaptea, ca să-l ucidă.
25. Şi luându-l ucenicii lui noaptea, l-au coborât peste zid, lăsându-l jos într-un coş.
26. Şi venind la Ierusalim, Saul încerca să se alipească de ucenici; şi toţi se temeau de el, necrezând că este ucenic.
27. Iar Barnaba, luându-l pe el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum a văzut pe cale pe Domnul şi că El i-a vorbit lui şi cum a propovăduit la Damasc, cu îndrăzneală în numele lui Iisus.
28. Şi era cu ei intrând şi ieşind în Ierusalim şi propovăduia cu îndrăzneală în numele Domnului.
29. Şi vorbea şi se sfădea cu eleniştii, iar ei căutau să-l ucidă.
30. Dar fraţii, aflând aceasta, l-au dus pe Saul la Cezareea şi de acolo l-au trimis la Tars.
31. Deci Biserica, în toată Iudeea şi Galileea şi Samaria, avea pace, zidindu-se şi umblând în frica de Domnul, şi sporea prin mângâierea Duhului Sfânt.
32. Şi trecând Petru pe la toţi, a coborât şi la sfinţii care locuiau în Lida.
33. Şi acolo a găsit pe un om, anume Enea, care de opt ani zăcea în pat, fiindcă era paralitic.
34. Şi Petru i-a zis: Enea, te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul. Şi îndată s-a ridicat.
35. Şi l-au văzut toţi cei ce locuiau în Lida şi în Saron, care s-au şi întors la Domnul.
36. Iar în Iope era o uceniţă, cu numele Tavita, care, tâlcuindu-se, se zice Căprioară. Aceasta era plină de fapte bune şi de milosteniile pe care le făcea.
37. Şi în zilele acelea ea s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi, scăldând-o, au pus-o în camera de sus.
38. Şi fiind aproape Lida de Iope, ucenicii, auzind că Petru este în Lida, au trimis pe doi bărbaţi la el, rugându-l: Nu pregeta să vii până la noi.
39. Şi Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a sosit, l-au dus în camera de sus şi l-au înconjurat toate văduvele, plângând şi arătând cămăşile şi hainele câte le făcea Căprioara, pe când era cu ele.
40. Şi Petru, scoţând afară pe toţi, a îngenunchiat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita scoală-te! Iar ea şi-a deschis ochii şi, văzând pe Petru, a şezut.
41. Şi dându-i mâna, Petru a ridicat-o şi, chemând pe sfinţi şi pe văduve, le-a dat-o vie.
42. Şi s-a făcut cunoscută aceasta în întreaga Iope şi mulţi au crezut în Domnul.
43. Şi el a rămas în Iope multe zile, la un oarecare Simon, tăbăcar.

Faptele Sfinţilor Apostoli C8


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Capitolul 8

1. Şi Saul s-a făcut părtaş la uciderea lui. Şi s-a făcut în ziua aceea prigoană mare împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei.
2. Iar bărbaţi cucernici au îngropat pe Ştefan şi au făcut plângere mare pentru el.
3. Şi Saul pustiia Biserica, intrând prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda la temniţă.
4. Iar cei ce se împrăştiaseră străbăteau ţara, binevestind cuvântul.
5. Iar Filip, coborându-se într-o cetate a Samariei, le propovăduia pe Hristos.
6. Şi mulţimile luau aminte într-un cuget la cele spuse de către Filip, ascultându-l şi văzând semnele pe care le săvârşea.
7. Căci din mulţi care aveau duhuri necurate, strigând cu glas mare, ele ieşeau şi mulţi slăbănogi şi şchiopi s-au vindecat.
8. Şi s-a făcut mare bucurie în cetatea aceea.
9. Dar era mai dinainte în cetate un bărbat, anume Simon, vrăjind şi uimind neamul Samariei, zicând că el este cineva mare,
10. La care luau aminte toţi, de la mic până la mare, zicând: Acesta este puterea lui Dumnezeu, numită cea mare.
11. Şi luau aminte la el, fiindcă de multă vreme, cu vrăjile lui, îi uimise.
12. Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi şi femei se botezau.
13. Iar Simon a crezut şi el şi, botezându-se, era mereu cu Filip. Şi văzând semnele şi minunile mari ce se făceau, era uimit.
14. Iar apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan,
15. Care, coborând, s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.
16. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, ci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus.
17. Atunci îşi puneau mâinile peste ei, şi ei luau Duhul Sfânt.
18. Şi Simon văzând că prin punerea mâinilor apostolilor se dă Duhul Sfânt, le-a adus bani,
19. Zicând: Daţi-mi şi mie puterea aceasta, ca acela pe care voi pune mâinile să primească Duhul Sfânt.
20. Iar Petru a zis către el: Banii tăi să fie cu tine spre pierzare! Căci ai socotit că darul lui Dumnezeu se agoniseşte cu bani.
21. Tu n-ai parte, nici moştenire, la chemarea aceasta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
22. Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi te roagă lui Dumnezeu, doară ţi se va ierta cugetul inimii tale,
23. Căci întru amărăciunea fierii şi întru legătura nedreptăţii te văd că eşti.
24. Şi răspunzând, Simon a zis: Rugaţi-vă voi la Domnul, pentru mine, ca să nu vină asupra mea nimic din cele ce aţi zis.
25. Iar ei, mărturisind şi grăind cuvântul Domnului, s-au întors la Ierusalim şi în multe sate ale samarinenilor binevesteau.
26. Şi un înger al Domnului a grăit către Filip, zicând: Ridică-te şi mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim la Gaza; aceasta este pustie.
27. Ridicându-se, a mers. Şi iată un bărbat din Etiopia, famen, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care era peste toată vistieria ei şi care venise la Ierusalim ca să se închine,
28. Se întorcea acasă; şi şezând în carul său, citea pe proorocul Isaia.
29. Iar Duhul i-a zis lui Filip: Apropie-te şi te alipeşte de carul acesta.
30. Şi alergând Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia, şi i-a zis: Înţelegi, oare, ce citeşti?
31. Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el.
32. Iar locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „Ca un miel care se aduce spre junghiere şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce-o tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa.
33. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că se ridică de pe pământ viaţa Lui”.
34. Iar famenul, răspunzând, a zis lui Filip: Rogu-te, despre cine zice proorocul acesta, despre sine ori despre altcineva?
35. Iar Filip, deschizând gura sa şi începând de la scriptura aceasta, i-a binevestit pe Iisus.
36. Şi, pe când mergeau pe cale, au ajuns la o apă; iar famenul a zis: Iată apă. Ce mă împiedică să fiu botezat?
37. Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, este cu putinţă. Şi el, răspunzând, a zis: Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
38. Şi a poruncit să stea carul; şi s-au coborât amândoi în apă, şi Filip şi famenul, şi l-a botezat.
39. Iar când au ieşit din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. Şi el s-a dus în calea sa, bucurându-se.
40. Iar Filip s-a aflat în Azot şi, mergând, binevestea prin toate cetăţile, până ce a sosit în Cezareea.

Faptele Sfinţilor Apostoli C5


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Capitolul 5

1. Iar un om, anume Anania, cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina.
2. Şi a dosit din preţ, ştiind şi femeia lui, şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor.
3. Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinei?
4. Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.
5. Iar Anania, auzind aceste cuvinte, a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi care au auzit.
6. Şi sculându-se cei mai tineri, l-au înfăşurat şi, scoţându-l afară, l-au îngropat.
7. După un răstimp, ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind ce se întâmplase.
8. Iar Petru a zis către ea: Spune-mi dacă aţi vândut ţarina cu atât? Iar ea a zis: Da, cu atât.
9. Iar Petru a zis către ea: De ce v-aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine.
10. Şi ea a căzut îndată la picioarele lui Petru şi a murit. Şi intrând tinerii, au găsit-o moartă şi, scoţând-o afară, au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11. Şi frică mare a cuprins toată Biserica şi pe toţi care au auzit acestea.
12. Iar prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor, şi erau toţi, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon.
13. Şi nimeni dintre ceilalţi nu cuteza să se alipească de ei, dar poporul îi lăuda.
14. Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei,
15. Încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei.
16. Şi se aduna şi mulţimea din cetăţile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se vindecau.
17. Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el – cei din eresul saducheilor – s-au umplut de pizmă.
18. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească.
19. Iar un înger al Domnului, în timpul nopţii, a deschis uşile temniţei şi, scoţându-i, le-a zis:
20. Mergeţi şi, stând, grăiţi poporului în templu toate cuvintele vieţii acesteia.
21. Şi, auzind, au intrat de dimineaţă în templu şi învăţau. Dar venind arhiereul şi cei împreună cu el, au adunat sinedriul şi tot sfatul bătrânilor fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să-i aducă pe apostoli.
22. Dar, ducându-se, slugile nu i-au găsit în temniţă şi, întorcându-se, au vestit,
23. Zicând: Temniţa am găsit-o încuiată în toată siguranţa şi pe paznici stând la uşi, dar când am descuiat, înăuntru n-am găsit pe nimeni.
24. Când au auzit aceste cuvinte, căpetenia pazei templului şi arhiereii erau nedumeriţi cu privire la ei, ce-ar putea să fie aceasta.
25. Dar venind cineva, le-a dat de veste: Iată, bărbaţii pe care i-aţi pus în temniţă sunt în templu, stând şi învăţând poporul.
26. Atunci, ducându-se, căpetenia pazei templului împreună cu slujitorii i-au adus dar nu cu sila, că se temeau de popor să nu-i omoare cu pietre.
27. Şi, aducându-i, i-au pus în faţa sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat,
28. Zicând: Au nu v-am poruncit vouă cu poruncă să nu mai învăţaţi în numele acesta? Şi iată aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi voiţi să aduceţi asupra noastră sângele Acestui Om!
29. Iar Petru şi apostolii, răspunzând, au zis: Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.
30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe Care voi L-aţi omorât, spânzurându-L pe lemn.
31. Pe Acesta, Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertarea păcatelor.
32. Şi suntem martori ai acestor cuvinte noi şi Duhul Sfânt, pe Care Dumnezeu L-a dat celor ce Îl ascultă.
33. Iar ei, auzind, se mâniau foarte şi se sfătuiau să-i omoare.
34. Şi ridicându-se în sinedriu un fariseu, anume Gamaliel, învăţător de Lege, cinstit de tot poporul, a poruncit să-i scoată pe oameni afară puţin,
35. Şi a zis către ei: Bărbaţi israeliţi, luaţi aminte la voi, ce aveţi să faceţi cu aceşti oameni.
36. Că înainte de zilele acestea s-a ridicat Teudas, zicând că el este cineva, căruia i s-au alăturat un număr de bărbaţi ca la patru sute, care a fost ucis şi toţi câţi l-au ascultat au fost risipiţi şi nimiciţi.
37. După aceasta s-a ridicat Iuda Galileianul, în vremea numărătorii, şi a atras popor mult după el; şi acela a pierit şi toţi câţi au ascultat de el au fost împrăştiaţi.
38. Şi acum zic vouă: Feriţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i, căci dacă această hotărâre sau lucrul acesta este de la oameni, se va nimici;
39. Iar dacă este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-i nimiciţi, ca nu cumva să vă aflaţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu.
40. Şi l-au ascultat pe el; şi chemând pe apostoli şi bătându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească în numele lui Iisus, şi le-au dat drumul.
41. Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară.
42. Şi toată ziua, în templu şi prin case, nu încetau să înveţe şi să binevestească pe Hristos Iisus.

Cartea a treia a Regilor C11


1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22

Capitolul 11

1. Regele Solomon, în afară de fata lui Faraon, a iubit şi alte multe femei străine: moabite, amonite, idumeiene, sidoniene, hetite şi amoriene,
2. Adică din acele popoare pentru care Domnul zisese fiilor lui Israel: „Să nu vă duceri la ele, nici ele să nu vină la voi, ca să nu vă întoarcă inima voastră spre dumnezeii lor”. De acestea s-a lipit Solomon cu dragoste.
3. Şi a avut el şapte sute de femei şi trei sute de concubine; şi femeile i-au smintit inima lui.
4. La timpul bătrâneţii lui Solomon, femeile lui i-au întors inima spre alţi dumnezei şi inima lui nu i-a mai fost deloc întreagă la Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David, tatăl său.
5. Şi a început Solomon să slujească Astartei, zeiţa Sidonienilor, şi lui Moloh, idolul Amoniţilor.
6. Astfel a făptuit Solomon lucruri neplăcute înaintea ochilor Domnului şi nu a urmat cu stăruinţă după Domnul, cum urmase David, tatăl lui.
7. Atunci a zidit Solomon capiştea lui Chemoş, idolul Moabiţilor, pe muntele din faţa Ierusalimului, şi capiştea lui Moloh, idolul Amoniţilor.
8. Tot aşa a făcut el pentru toate femeile sale străine, care tămâiau şi aduceau jertfe dumnezeilor lor.
9. Atunci S-a mâniat Domnul pe Solomon, pentru că şi-a abătut inima lui de la Domnul Dumnezeul lui Israel, Care de două ori i Se arătase,
10. Şi-i poruncise chiar anume pentru aceasta, ca el să nu umble după alţi dumnezei, ci să păzească şi să facă cele ce i-a poruncit Domnul Dumnezeu; dar el n-a împlinit cele ce i-a poruncit Domnul Dumnezeu.
11. Şi a zis Domnul lui Solomon: „Pentru că s-au făcut aceste lucruri cu tine şi pentru că tu nu ai ţinut legământul şi rânduielile Mele pe care ţi le-am poruncit, voi rupe regatul tău din mâna ta şi-l voi da slujitorului tău;
12. Însă nu voi face aceasta în zilele tale, pentru David, tatăl tău, ci din mâna fiului tău îl voi rupe.
13. Şi nu tot regatul îl voi rupe: o seminţie o voi da fiului tău, pentru David, robul Meu, şi pentru Ierusalimul pe care l-am ales”.
14. Şi a ridicat Domnul un vrăjmaş împotriva lui Solomon, pe Hadad Idumeul, viţă de rege din Edom.
15. Căci pe când David era în Idumeea şi Ioab, mai-marele oştirii lui, venise ca să îngroape pe cei ucişi şi a ucis pe toţi cei de parte bărbătească din Idumeea,
16. Pentru că şase luni a stat acolo Ioab şi toţi Israeliţii, stârpind pe toţi cei de parte bărbătească din Idumeea,
17. Atunci acest Hadad a fugit în Egipt şi împreună cu el şi vreo câţiva idumei, care fuseseră în slujba tatălui lui. Hadad era pe atunci copil mic.
18. Plecând din Madian, ei au venit la Paran şi au luat cu ei oameni din Paran şi au venit în Egipt la Faraon, regele Egiptului.
19. Şi s-a dus Hadad la Faraon şi acesta i-a dat casă, i-a purtat grijă de mâncare şi i-a dat şi pământ. În sfârşit, Hadad a găsit la Faraon milă foarte mare, căci el i-a dat femeie pe sora femeii lui, pe sora reginei Tafnes.
20. Şi i-a născut sora Tafnesei fiu lui Hadad pe Ghenubat, pe care Tafnes însuşi l-a crescut în casa lui Faraon. Şi a trăit Ghenubat în casa lui Faraon la un loc cu fiii lui Faraon.
21. Când Hadad a auzit că David a răposat cu părinţii lui şi că Ioab, mai-marele oştirii a murit, atunci a zis lui Faraon: „Dă-mi drumul, că vreau să plec în tara mea!”
22. Şi i-a zis Faraon lui Hadad: „Ce lipseşte ţie aici la mine, de vrei să pleci? Şi el a răspuns: „Nimic; însă aşa te rog, să-mi dai drumul!” Şi s-a întors Hadad în ţara lui.
23. Apoi a mai ridicat Dumnezeu împotriva lui Solomon încă un vrăjmaş, pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise la Hadad-Ezer, regele din Ţoba.
24. Acesta, după ce David a zdrobit pe Hadad-Ezer, adunându-şi oameni împrejurul său, s-a făcut căpetenia unei bande de hoţi şi s-a dus la Damasc şi a locuit acolo şi s-a făcut stăpân pe Damasc.
25. El a duşmănit pe Israel în toate zilele lui Solomon şi, afară de răul ce-l pricinuia Hadad acestuia din urmă, Rezon totdeauna a adus vătămare lui Israel şi s-a făcut rege în Siria.
26. Asemenea şi Ieroboam, fiul lui Nabat, Efremiteanul din Ţereda, pe a cărui mamă văduvă o chema Ţerua, şi care era roaba lui Solomon, a ridicat mâna împotriva regelui.
27. Şi iată împrejurarea în care el şi-a ridicat mâna împotriva regelui: Pe când Solomon zidea Milo şi repara stricăciunile de la cetatea lui David, tatăl său,
28. Se afla acolo şi Ieroboam, om tare în putere. Solomon, băgând de seamă că acest om tânăr ştie să facă treabă, l-a pus dregător peste lucrătorii de corvoadă din casa lui Iosif.
29. În acel timp i s-a întâmplat lui Ieroboam să iasă din Ierusalim şi l-a întâlnit în drum proorocul Ahia din Şilo, care avea pe el o haină nouă. În câmp erau numai ei amândoi.
30. Şi a luat Ahia de pe el haina cea nouă, a rupt-o în douăsprezece bucăţi
31. Şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi pentru tine zece bucăţi căci aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu rup regatul din mâna lui Solomon şi-ţi dau ţie zece seminţii,
32. Iar două seminţii îi vor rămâne lui, pentru robul Meu David şi pentru cetatea Ierusalimului, pe care am ales-o dintre toate seminţiile lui Israel.
33. Şi aceasta o fac, pentru că ei M-au părăsit şi au început să se închine Astartei, zeiţa Sidonienilor, lui Chemoş, dumnezeul Moabiţilor, şi lui Moloh, dumnezeul fiilor Amoniţilor, şi n-au umblat în căile Mele, ca să facă cele plăcute înaintea ochilor Mei şi să păzească rânduielile Mele şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon.
34. Tot regatul nu din mâna lui îl iau, căci îl las pe el să fie stăpân în toate zilele vieţii lui, pentru David, robul Meu, pe care l-am ales şi care a păzit poruncile şi rânduielile Mele;
35. Ci din mâna fiului lui voi lua regatul şi-ţi voi da din el ţie zece seminţii;
36. Iar fiului lui îi voi da două seminţii, pentru ca să fie şi pentru David, robul Meu, în toate zilele, o lumină înaintea fetei Mele, în cetatea Ierusalimului pe care am ales-o pentru petrecerea numelui Meu acolo.
37. Şi pe tine te voi alege şi vei domni peste tot ce-ţi doreşte sufletul tău şi vei fi rege peste Israel.
38. Şi dacă tu vei păzi tot ce-ţi poruncesc şi vei umbla în căile Mele şi vei face cele plăcute înaintea ochilor Mei ca să păzeşti rânduielile Mele şi poruncile Mele, cum a făcut David, robul Meu, atunci Eu voi fi cu tine şi-ii voi zidi casă tare, cum am zidit lui David şi îţi voi da Israelul;
39. Şi voi umili neamul lui David pentru aceasta, însă nu pentru totdeauna”.
40. De aceea Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam; dar Ieroboam s-a sculat şi a fugit în Egipt, la Şişac, regele Egiptului, şi a trăit în Egipt până la moartea lui Solomon.
41. Iar celelalte fapte ale lui Solomon de la sfârşit şi tot ce el a mai făcut şi toată înţelepciunea lui sunt scrise în cartea faptelor lui Solomon.
42. Timpul domniei lui Solomon în Ierusalim peste tot Israelul a fost de patruzeci de ani.
43. Şi a adormit cu părinţii lui şi a fost înmormântat Solomon la un loc cu părinţii lui, în cetatea lui David, tatăl său; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam, fiul său.

Inochentiştii


Inochentiştii

Aceştia îşi au originea de la călugărul Inochentie (Ioan Levizor), moldovean din judeţul Soroca, născut în anul 1873. Ca sectă datează de prin anul 1910. El şi-a făcut noviciatul la Mănăstirea Dobruşa, judeţul Orhei, de unde apoi, după 4 ani de ascultare ca frate, a trecut împreună cu alţi tovarăşi pe la alte mănăstiri de prin Rusia (Kiev şi Petrograd). După câtva timp se întoarce din nou în Basarabia şi se aşază la Mănăstirea Chiteam (Noul Neamţ), iar de aici în scurtă vreme trece la mănăstirea din Balta (în apropiere de Nistru), la invitaţia stareţului acestei mănăstiri. In anul 1909 şi 1910 Inochentie a primit hirotonia în diacon şi respectiv în preot la Balta. Moldovenii făceau aici mari pelerinaje la mormântul fostului stareţ Teodosie Leviţchi, socotit ca sfânt, făcător de minuni. (Acesta, născut în 1791 şi mort în 1845, fiind sub impresiile revoluţiei franceze din 1789, predicase impresionant şi convingător apropierea sfârşitului lumii şi a înfricoşatei judecăţi). Pelerinilor moldoveni, Inochentie le predica şi le făcea slujba în limba română, cu o ţinută plină de evlavie şi de convingere, încât tot mai mulţi pelerini veneau la Balta. Slujbele în limba română a lui Inochentie au făcut însă pe arhiepiscopul Serafim al Chişinăului să pună la cale transferarea lui de la Balta într-un loc unde să nu mai aibă prilej de a predica şi sluji româneşte, şi anume la una din Mănăstirile Valaam sau Solovăţ de la Marea Albă. Inochentismul a pătruns la noi în judeţele Fălciu, Tutova, Covurlui şi chiar în Bucureşti, unde s-au încercat tratative cu Tudor Popescu şi D. Cornilescu17, şefii tudoriştilor. Inochentiştii nu au un principiu de credinţă şi nici vreo doctrină specifică, sistematică, ci sunt cu totul inculţi şi deci incapabili de a-şi formula vreo mărturisire de credinţă, practicând mai mult un misticism religios. Începuturile activităţii lui Inochentie erau alimentate de rătăciri. In predicile lui de la Balta, susţinea că este trimis de fostul stareţ de mare faimă, Teodosie, ca să pregătească pe oameni pentru ziua sfârşitului, când ei vor fi judecaţi de Teodosie. După Inochentie, sfârşitul lumii avea să fie în anul 1913, de aceea îndemna pe oameni să nu se căsătorească, iar pe cei căsătoriţi îi îndemna să nu aibă copii şi să-şi lase averile. Cei bolnavi – zicea el – să se ungă cu untdelemn din candela de la mormântul lui Teodosie şi să se roage. Împărtăşea pe oameni în urma predicii sale fără a fi spovediţi. Este posibil ca Inochentie să fi practicat şi alte rătăciri. Totuşi intenţia lui nu a fost de a crea o mişcare religioasă despărţită de Biserică sau o sectă. Biografii minuţioşi ai lui Inochentie susţin că Inochentie nu a fost de loc creatorul mişcării de la Balta 8. Abaterile lui Inochentie menţionate mai sus n-au rămas la dimensiunile lor iniţiale, căci poporul habotnic le-a exagerat şi le-a înmulţit din ce în ce mai tare, până când separarea de Biserică a devenit în chip evident un fapt împlinit.

 

Rătăcirile la care au ajuns aderenţii admiratori fanatici ai lui Inochentie sunt următoarele:

a) Inochentie este un sfânt sau un prooroc (după unii Sfântul Ilie, după alţii un sfânt mare în care s-a întrupat Sfântul Duh, iar după alţii este Hristosul creştin, mai mare decât Hristosul evreu). El a avut puteri miraculoase. Pe cei care nu cred în el, îi aşteaptă iadul;

b) Există un Duh Sfânt masculin care este Inochentie şi unul feminin, care este sora lui Inochentie;

c) Omul trebuie să păcătuiască pentru ca să aibă apoi de ce să se pocăiască şi ca Dumnezeu să aibă de ce să-l ierte;

d) Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail şi alţii se întrupează în fraţii predicatori;

e) Viaţa lor este în comun şi se numesc „fraţi”;

f) Cultul lor nu este unitar, căci deşi unii – cei mai mulţi – respectă cultul ortodox chiar participând la el, în schimb alţii sunt, fie prea rigorişti, îmbrăcaţi mai mult călugăreşte şi printr-un ascetism exagerat îşi schimonosesc trupul, smulgându-şi unghiile şi părul, fie prea libertini, adunându-se în peşteri subterane unde practică adevărate orgii. In genere, ei preţuiesc pomenile şi slujbele pentru morţi;

g) Sunt împotriva calendarului îndreptat, făcând corpcomun cu stiliştii.