Inlesnirile cele multe il netrebnicesc pe om


Inlesnirile cele multe il netrebnicesc pe om

 

Astazi lumea cauta la frumusete, dar in felul acesta este inselata de ea. Pe europeni ii ajuta asta. Neincetat fac cu surubelnitele lucruri frumoase si noi, chipurile mai practice, ca oamenii sa nu-si mai miste mainile lor. Mai demult oamenii se intareau trupeste cu mijloacele pe care le foloseau in lucrul lor. Astazi, datorita mijloacelor pe care le folosesc, oamenii trebuie sa faca apoi fizioterapie, masaj. Acum medicii se exerseaza in masaj. Vezi astazi tamplari cu niste burti! Unde ai fi gasit mai demult tamplar cu burta? Oare cu rindeaua ce-o manuiau le mai ramaneau burti?

Multele lesniri, atunci cand intrec limitele, il netrebnicesc si il fac trandav pe om. Desi ar putea muta ceva cu mana, isi spune: „Nu, mai bine sa apas pe buton si sa se mute singur!”. Cand se obisnuieste cineva cu comoditatea, dupa aceea vrea sa le faca pe toate usoare. Astazi, oamenii vor sa lucreze putin si sa ia bani multi. Daca s-ar putea sa nu lucreze deloc, ar fi si mai bine. Duhul acesta a patruns si in viata duhovniceasca. Vrem sa ne sfintim fara osteneala.

Cei mai multi dintre cei care au sanatate sensibila sunt asa din pricina traiului bun. Daca va veni un razboi, cum vor rezista oamenii, fiind invatati cu traiul bun? Odinioara, cel putin, lumea era obisnuita cu viata aspra, chiar si copiii, si rezistau. Astazi iau vitamine B, C, D si… Mercedes, ca sa traiasca. Vezi, chiar si un copil atrofiat i s-ar intari bratele, daca ar lucra. Multi parinti vin si-mi spun: „Fiul nostru e paralitic”, in timp ce in realitate are o sensibilitate la picioare. Aceia il hranesc si el sta; il hranesc si el sta. Cu cat sta mai mult, cu atat picioarele i se atrofiaza, iar apoi va sfarsi in carucior. „Fa rugaciune”, imi spun, „copilul meu este paralitic”. Dar cine este mai paralitic: parintii sau copilul? Le spun sa le dea copiilor alimente care nu ingrasa, sa-i puna sa mearga putin. Incetul cu incetul, greutatea scade si copiii se misca din ce in ce mai normal, pana ce ajung sa joace fotbal. Dumnezeu va ajuta numai pe copiii intr-adevar paralitici, care nu pot fi ajutati omeneste. In Konita, un copil foarte anapoda fusese lovit de o bomba. Piciorul i se stransese si nu-l putea intinde. Fiindca nu putea sta linistit din pricina vioiciunii sale, il tot misca mereu si astfel si s-au intins nervii si s-a facut bine. A mers chiar si in rascoala din Zerva.

Si eu, atunci cand mi-a amortit piciorul din pricina sciaticii, ziceam: Doamne Iisuse… mergand, si apoi s-a intarit. Miscarea de cele mai multe ori ajuta. Daca ma imbolnavesc doua-trei zile si nu ma pot misca, spun: „Dumnezeul meu, ajuta-ma putin, numai sa ma scol, sa ma misc, si dupa aceea ma descurc! Voi merge sa tai lemne”. Pentru ca de voi sta intins, este mai rau. De aceea, de indata ce prind putin curaj, chiar si racit sa fiu, ma silesc pe sine-mi si ma duc sa tai lemne. Ma imbrac bine, transpir si raceala se duce. Stiu ca stand intins e mai odihnitor, dar ma silesc si ma scol, si astfel dispar toate. Iata, vad ca atunci cand am lume si stau pe buturuga, amortesc. As putea pune vreun tapet dedesubt, dar unde sa aflii dupa aceea pentru toti? De aceea, dupa ce pleaca toti, fac naptea o ora de Doamne Iisuse… mergand, fiindca am probleme din pricina circulatiei sangelui. In felul acesta imi pun si picioarele putin in miscare. Daca m-as lasa pe mine asa, ar trebui sa ma slujeasca cineva. Acum insa eu slujesc lumea. Ati inteles? De aceea omul sa nu se bucure de odihna, pentru ca ea nu ajuta.

-Parinte, comoditatea totdeauna vatama?

-Asculta, in unele situatii este nevoie de ea. Sa spuem, de pilda, ca te doare ceva. Atunci sa nu stai pe scandura goala, ci pune ceva moale pea. Dar cauta sa nu fie din catifea, ci dintr-o stofa simpla. Dar daca ai marime de suflet, sa nu o pui nici pe aceasta.

-Parinte, se spune despre cei batrani ca sunt „tari ca piatra”.

-Da. Acolo, pe langa coliba mea, locuieste un monah cipriot, Iosif din Karpasia. Are 106 ani[1] si inca slujeste singur. Unde mai afli in lume asa ceva? Unii pensionari nici nu mai pot merge. Le slabesc picioarele, se ingrasa din pricina statului pe scaun si astfel se netrebnicesc. In timp ce daca ar face ceva, s-ar ajuta mult pe ei insisi. Pe batranul Iosif l-au luat la manastirea Vatopedi. L-au spalat, l-au primenit, l-au ingrijit, dar acela le-a spus: „De indata ce am venit aici, m-am si imbolnavit. Voi m-ati imbolnavit. Sa ma duceti la coliba mea ca sa mor acolo”. Si astfel au fost nevoiti sa-l duca inapoi. Intr-o zi am mers sa-l vad. „Ce faci?”, il intreb. „Am aflat ca ai fost la manastire”. „Da, am mers”, mi-a raspuns el. „M-au luat cu masina, m-am dus la manastire, m-au spalat, m-au curatat, m-au ingrijit, dar m-am imbolnavit. <<Sa ma duceti inapoi>>, le-am spus. Indata ce am ajuns aici, m-am facut bine”. Nu se vede, insa impleteste metanii. Odata, cand i-am trimis niste fidea, a spus: „Ce, oare m-a crezut bolnav de tuberculoza Batranul Paisie de mi-a trimis fidea?”. Mananca fasole, naut, bob. Este foarte sanatos. Ca un voinic. Merge in doua bastoane si se duce de aduna verdeturi. Seamana arpagic, aduce apa sa-si spele hainele, capul… Apoi isi citeste pravila, Psaltirea, isi face canonul, Doamne Iisuse… Sa vedeti, si-a adus doi mesteri sa-i faca acoperisul si voia sa urce cu bastoanele pe scara sa vada ce fac. „Coboara!”, ii spun acestia. „Nu, ma sui sa vad cum lucrati!”. Se chinuieste mult, dar stiti ce bucurie simte? I se intraripeaza inima. Parintii ii iau hainele pe ascuns si i le spala. Odata l-am intrebat: „Ei, ce faci cu hainele?”. „De multe ori mi le iau; mi le iau pe ascuns. Le spal si eu Pun pe ele <<Clineala[2]>>, le las cateva zile in vana si se curata singure”. Vezi ce incredere in Dumnezeu avea? Iar altii, desi el au pe toate, sunt cuprinsi de neliniste etc. Acesta s-a imbolnavit atunci cand l-au ingrijit si s-a facut bine cand l-au lasat in pace.

Traiul bun nu ajuta. Comoditatea nu este pentru monah. In pustie ea este nepotrivita. Chiar de esti rasfatat, trebuie sa te obisnuiesti cu greul daca esti sanatos. Altminteri nu esti monah.

 


[1] In noiembrie 1990
[2] De la detergentul KLIN

Anunțuri

Lipsa ajuta mult


Lipsa ajuta mult

 

-Parinte, de ce astazi lumea este atat de mult chinuita?

-Pentru ca fuge de osteneala. Comoditatea este cea care o imbolnaveste si o chinuieste. In  epoca noastra, inlesnirile au tampit lumea. Aceasta moleseala de acum a adus toate bolile. Mai demult ce trageau oamenii ca sa treiere! Ce osteneala, dar si ce dulce era painea! Unde sa fi vazut paine aruncata?! Daca aflai o bucatica, o luai si o sarutai. Cei care au trait in timpul ocupatiei germane, atunci cand le prisoseste o bucatica de paine, o pun deoparte, in timp ce ceilalti o arunca, fiindca nu-si dau seama de valoarea ei. Arunca bucati de paine la gunoi; nu pretuiesc painea. Cei mai multi nu spun nici macar un: Slava Tie, Doamne! pentru binecuvantarile ce le da Dumnezeu. Astazi toate se fac cu comoditate.

Lipsa ajuta mult. Cand oamenii duc lipsa de ceva, atunci pot sa-si dea seama cat pretuieste acel lucru. Toti cei care pentru dragostea lui Hristos se lipsesc intru cunostinta, adica cu dreapta socoteala si smerenie, simt bucurie duhovniceasca. Daca, de pilda, cineva ar spune: “ Astazi nu voi bea apa pentru cutare ca-i blnav. Dumnezeule, nu pot face nimic mai mult!” si face aceasta, Dumnezeu il va adapa nu cu apa, ci cu limonada duhovniceasca, cu mangaiere dumnezeiasca. Cei chinuiti simp multa recunostinta cand cineva le ofera chiar sic el mai mic ajutor. Pe un copil de bani gata, rasfatat, nimic nu-l multumeste, chiar daca parintii i-ar face toate hotararile. Se poate sa le aiba pe toate si totusi sa fie chinuit. Le face pe toate cu susul in jos – in timp ce unii copilasi, sarmanii, pentru cel mai mic ajutor simt o mare recunostinta. Daca se gaseste vreun prieten sa le plateasca drumul pana la Sfantul Munte, cata recunostinta nu-i arata acestuia si lui Hristos! Auzi pe multi copii de oameni bogati spunand: “Le avem pe toate. De ce sa le avem pe toate?”. Murmura pentru ca petrec bine, in loc sa multumeasca lui Dumnezeu si sa ajute vreun sarac. Aceasta este cea mai mare nerecunostinta. Simt un gol, pentru ca nu le lipseste nimic din cele material. Se cearta si cu parintii, pentru ca le au pe toate, si pleaca de acasa umbland cu o ranita in spate. Parintii sa le dea bani, sa le cumpere telefon ca sa nu se nelinisteasca, iar acelora nici macar sa nu le pese. In cele din urma, parintii sfarsesc prin a-i cauta. Un tanar le avea pe toate, dar nu era multumit de nimic. A plecat intr-ascuns de acasa si dormea prin trenuri, ca sa se chinuiasca. Si era dintr-o familie buna. Dar daca ar fi avut un service si ar fi trait din sudoarea sa, osteneala sa ar fi avut sens si ar fi fost multumit, slavind astfel pe Dumnezeu.

Astazi, celor mai multi nu le lipseste nimic, de aceea nici nu au marime in suflet. Daca cineva nu se osteneste, nici nu poate pretui osteneala celorlalti. Ce sens are, de pilda, sa ceri o meserie usoara, sa castigi bani, iar dupa aceea sa doresti sa te chinuiesti? Suedezii, care pentru toate primesc ajutoare de la stat, nu se ostenesc, ci umbla pe drumuri. Se ostenesc in zadar, simt stress, pentru ca au deraiat duhovniceste. Sunt ca si rotile care, iesind de pe ax, alearga pe drum fara sens, dar care sfarsesc in prapastie.

Sfanta Teodora istoriseste Cuviosului Grigore cele suferite la moartea sa


Sfanta Teodora istoriseste Cuviosului Grigore cele suferite la moartea sa

 

Dragul meu, fiule Grigore! Cele intamplate si suferite de mine la moartea mea, pentru faptele mele cele rele, erau asa infricosate si nesuferite, incat si acum cand ma gandesc, groaznic ma infior. Dar cu ajutorul si cu rugaciunile Cuviosului Parintelui nostru duhovnicesc Vasile, cel luminat de Dumnezeu, vei sti fiule Grigore, ca s-au facut cele grele usoare, si cele cu anevoie lesnicoase. In scurt timp, punand el mana, necazurile si greutatile ce m-au intampinat, cu ajutorul si mila lui Dumnezeu, s-au usurat… cele nevindecate s-au savarsit cu bine. Deci, multumesc celui care impreuna cu tine s-a intristat si rugaciuni fierbinti la Dumnezeu pentru noi fii sai a inaltat si ne-a ajutat (Filipeni 1:3-9).

O, fiule Grigore! Cum iti voi povesti despre ceasul Acela in care se despartea Sufletul mau de trup! Ce primejdie! Cata sila! Cata nevoie si cata amaraciune si greutate patimeste Sufletul atunci in durerea si chinuirea aceea amara, ca sa se desparta de trupul sau! O asa de infricosata nevoie si durere cuprinde pe cel ce are a-si da Sufletul sau, incat e asemenea unui om viu, care, dezbracat si gol fiind, s-ar arunca intr-un foc mare, unde fiecare carbine aprins il arde si-l prajeste usturator, incat sa lesine de dureri cumplite, pierzandu-si fata si alcatuirea corpului sau, atat de groaznic, incat sa iasa Sufletul din el. Asa-i de amara si groaznica moartea, fiul meu, si cu atata mai mult, mai ales a acelora care sunt mai pacatosi, ca mine. Martor imi este Dumnezeu ca adevarul ti-l spun. Moartea la cei drepti insa, nu stiu ce fel este, pentru ca eu ticaloasa m-am facut pravalia pacatelor si a pacatosilor.

Calea sufletelor in vesnicie - f7 - USO

Chipul de fata ne arata pe Maica Teodora, mult ostenitoarea in ingrijirea si servirea Sfantului Vasile cel Nou, aflandu-se in agonia mortii. Ea vede mai intai aratandu-se imprejurul patului sau o multime de arapi schimonositi si negri ca taciunele, galcevindu-se si racnind ca fiarele salbatice, guitand ca porcii, urland ca lupii si latrand ca inraitii caini… repezindu-se cu dintii ranjiti asupra acesteia ca s-o ingita. In acel “timp ei desfac niste hartii si deschid catastife, in care ii arata pacatele pe care le facuse si care nu le martirisise, sau nu-si facuse canon pentru ele; asteptand parca sa vina oarecare judecator la fata locului.

Ori incotro isi intorcea ochii, vedea cu groaza fetele monstruoase ale arapilor infernali, care o acuzau si amenintau. Indata insa, spre marea sa bucurie si grabnica salvare, apar langa patul ei doi Ingeri frumosi si luminati, cu fetele vesele, hainele stralucitoare ca fulgerul, incinsi cruces cu braie de aur, care cearta aspru pe demoni. Imediat sosi si moartea, care cu un ciocanas i-a deznodat cele 20 de degete de la maini si picioare, apoi incheieturile bratelor si picioarelor, care raman dupa aceasta moarte si in nesimtire. Imediat dupa ceea apuca o tesla cu mana dreapta si ii taie grumazul, iar cu cealalta mana ii da sa bea paharul mortii, dupa care Sufletul i se smulse din corps i iesi afara, sarind in bratele Sfintilor Ingeri. De-o parte se vede Sf. Vasile cel Nou, dand ingerilor un sicrias cu daruri duhovnicesti pentru rascumpararea Sufletului teodorei de la vamile vazduhului (unde nu se vor ajunge faptele ei cele bune), pentru slujbele ce i le facuse in viata ei, ca slujitoare buna si credincioasa. De sus vin in zbor cativa Ingeri luminati, care poarta niste vase pline cu untdelemn si miruri curate, pretioase si duhovnicesti, pe care varsandu-le peste Sufletul ei, s-a vazut schimbata si luminata…

Calea sufletelor in vesnicie - f6 - USO

Chipul de fata ne arata placuta de moarte a omului drept. Din Dumnezeiestile Scripturi, adevarurile sfinte si luminata ratiune, vedem ca Dumnezeu a destinat pe fiecare Suflet omenesc a trece prin trei stari foarte deosebite, constituind viata sa vesnica: 1) Viata omului in sanul maicei sale timp de noua luni. 2) Vietuirea sa limitata aici pe pamant. 3) Vietuirea sa nelimitata dincolo de mormant. Asadar, nimenea dintre noi Crestinii sa nu se teama de moarte, stiind ca totul este in puterea, randuiala si vointa lui Dumnezeu. Deci, ori de mancam, ori de bem, si orice cugetare, vorbire sau lucrare vom trai face, toate sa le facem spre Slava lui Dumnezeu. Si asa: “De traim, Domnului traim, si de murim, Domnului murim. Deci, ori de traim, ori de murim, ai Domnului suntem” (1 Corinteni 10:31; Romani 14:8).

Precum vedem si stim bine, nu noi ne-am pregatit a ne zamisli, a creste in sanul mamei noastre si a ne naste; noi nu avem nici o amintire de prima stare a vietuirii noastre. Atata stim ca prima stare a vietii noastre a fost o pregatire minunata pentru intrarea in viata aceasta de aici de pe pamant. Precum prima stare a vietii in sanul mamei noastre, buna ori slaba, a fost premergatoare starii a doua a vietuirii noastre aici pe pamant, adica cei ce s-au dezvoltat mai bine acolo, sunt mai destoinici de a infrunta greutatile aici pe pamant si a devein mai biruitori, mai fericiti; iar cei care s-au dezvoltat slab, morbos, infirmi, etc., in pantecele mamei lor, nefiind destoinici a infrunta grautatile vietii acesteia pamantesti, cad robiti lipsurilor, boalelor, mizeriilor, nefericirilor si feluritelor primejdii ireparabile; tot astfel si felul starii a doua a vietuirii noastre aici pe pamant, e premergatoare pentru starea a treia a vietuirii noastre dincolo de mormant pe vesnicie, in fericire ori in osanda.

Din descoperirile Divine, noi Crestinii stim ce ne asteapta dincolo de mormant. De vom evita pacatul, ori ne vom curati de el prin o adevrata Spovedanie, implinirea canonului cuvenit, insotit de facerea roadelor vrednice de pocainta, ne vom izbavi de cumplita moarte a pacatosilor si vom avea parte de placuta, dulcea, frumoasa, dorita si mult folositoarea moarte a dreptilor, care trec din moarte in viata, de pe pamant la cer, din valea aceasta a necazurilor si a plangerilor, in Raiul desfatarilor vesnice. “Cand Sufletul iese din trup – zice Sf. Ioan Carpatiul – vrajmasul da navala asupra lui, razboindu-l si ocarandu-l cu indrazneala, facandu-se paras amarnic si infricosat al lui pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum Sufletul iubitor de Dumnezeu si credincios, chiar daca a fost inainte ranit adeseori de pacate, nu se sperie de navalirile si amenintarile aceluia; ci se intareste si mai mult in Domnul si zboara plin de bucurie, incurajat de Sfintele Puteri, care-l conduc, si imprejmuit ca de un zid de luminile credintei, striga si el cu multa indrazneala diavolului viclean; “Ce este tie si noua, instrainatule de Dumnezeu? Ce este tie si noua, fugarule din ceruri si sluga vicleana? Nu ai stapanire peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are Stapanire peste noi si peste toti. Lui I-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avand zalog al milostivirii Lui fata de noi si al mantuirii noastre, cinstita Lui Cruce. Tu insa fugi departe de noi, pierzatorule, caci nimic nu este tie si slugilor lui Hristos”. Zicand acestea Sufletul cu indrazneala, diavolul intoarce spatele, tanguindu-se cu glas mare, neputand sa stea impotriva numalui lui Hristos. Iar Sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, palmuindu-l, ca pasarea numita oxypterix (repede zburatoare) pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de Dumnezeiestii Ingeri la locurile hotarate lui, potrivit cu starea lui” (F.o.c.Vol. IV, pp. 130-1).

Priviti la moartea dreptului din chipul de fata, cat de placuta si dorita! Sufletul lui iesit din corp, ajutat si de molitfele Preotului si cu rugaciunile casnicilor si a cunoscutilor sai, indreptandu-se spre cer insotit de Sfintii Ingeri, vede ca: “Cele ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, acele bunatati vesnice a pregatit Domnul celor ce-L iubesc pe Dansul” (1 Corinteni 2:9; comp. Isaia 64:4).

“Asadar – zice Sf. Ioan Hrisostom – pentru noi, din mila lui Dumenzeu am invatat a cunoaste misterioasa Sa intelepciune Divina si care ne privim ca niste calatori in viata aceasta, niste chiriasi pe acest pamant, clatori la Patria viitoare si moartea o calatorie, noi acestia nu trebuie sa tremuram in fata mortii, ci sa ne bucuram ca parasim aceasta existent trecatoare si mergem la o alta viata cu neasemanare mult mai buna, care este nesfarsita. Moartea dreptilor, desi unora li se pare o pedeapsa, totusi, ea este o mare binefacere: (Int. Solomon 3:1-9; comp. Matei 12:43; 1 Corinteni 6:2; Vezi si alta explicatie a cliseului acestuia in “Oglinda Duhovniceasca”, pp. 1874 – 5, de autor).

Cand m-am apropiat de sfarsitul vietii mele si a sosit ceasul despartirii Sufletului meu de trup, am vazut o multime meare de arapi stand imprejurul patului meu. Fetele lor schimonosite erau negre ca funinginea, ca taciunele sic a smoala; ochii lor ca niste carbuni invapaiati de foc si vederea lor era grozav de urata, ca gheena focului infernal. aceia faceau o mare tulburare si galceava. Unii rageau ca dobitoacele, racneau ca fiarele salbatice, altii latrau ca niste caini, urlau ca lupii, boroncaneau ca taurii, guitau ca porcii… Toti uitandu-se asupra mea, ma ingrozeau si se repezeau scrasnind cu dintii ranjiti la mine vrand sa ma inghita. Acele duhuri rele si uracioase se pregateau, aducand o multime de pergamente (hartii intocmite in forma de sul), asteptand parca sa vina oarecare judecator. Ei isi desfaceau furiosi hartiile, in care erau scrise faptele mele cele rele. Atunci sarmanul meu Suflet a fost cuprins de mare frica si cutremur. Astfel, fiind muncita eu de relele acelea, desi imi era destula amaraciunea mortii, acea infricosata vedere a acelor groaznici arapi, mi-a fost asemenea unei alte mortis i mai cumplita. intorcandu-mi ochii incoace si incolo, ca sa nu mai vad infricosatele lor fete si sa nu mai aud glasurile lor infernale, nu puteam scapa de ei nici intr-o parte. Pretutindeni vedeam numai arapi grozavi inarmandu-se impotriva mea, si nu era cine sa-mi ajute. Intr-o astfel de primejdie chinuindu-ma, ma torturam si lesinam de groaza, de dureri si de cutremur.

Deodata insa am vazut doi Ingeri ai lui Dumnezeu, luminati si foarte frumosi, care au venit la mine cu fata vesela. Chipurile lor erau luminoase, ochii privitori cu dragoste, perii capului albi ca zapada, cu stralucirea in chipul aurului, hainele lor erau ca fulgerul si incinsi cruces cu braie de aur. Aceia s-au apropiat de patul meu, unde zaceam, si vorbeau intre dansii. Eu vazandu-i, m-am bucurat cu inima, si cu ochii veseli priveam spre dansii; iar arapii aceia negri s-au departat putin de patul meu. Atunci unul dintre Ingerii incepatori de lumina, a certat cu manie pe acei arapi intunecati, zicandu-le: “O! Nedreptilor, blestematilor, necuratilor, intunecatilor, railor, anatemasitilor si viclenilor vrajmasi ai neamului omenesc, pentru ce apucati voi a veni inainte la cei ce mor, facand atata galceava, ingrozind si tulburand pe tot Sufletul ce se desparte de trup? Dar sa nu va prea bucurati, ca aici nu veti avea nici un castig. Milostivirea lui Dumnezeu este cu dansulsi voi nu aveti nici o porte la Sufletul acesta”. Atunci arapii aceia, intaritandu-se, chiuind si galcevindu-se aratau pacatele mele, zicand: “Nu avem nici un castig aici? Dar aceste pacate ale cui sunt? Au nu ea singura a facut acestea?”. Asa galcevindu-se aceia, eu stateam pe pat, tremurand si asteptand moartea.

Chipul de fata ne arata corpul neinsufletit al unui repausat Crestin, asezat, dupa o anumita pregatire, pe o masa, lavita, ori pe pat, in casa. Multi din cei ce-l vad, sau aud de repausarea lui, il fericesc ca a scapat de greutatile lumii acesteia, zicand; “Ferice de el ca l-a iertat Dumnezeu! Ferice de el ca a scapat de atata amar de necazuri, greutati si suferinte! Ferice de el ca l-a luat Dumnezeu!”. Si asa si din vorbele acestea, reiese ca moartea e binefacatoare omului. Si chia rasa si este.

Calea sufletelor in vesnicie - f5 - USO

Ieresurile imprejurarilor potrivnice cerintelor Sufletului si trupului crestinesc, il imping adeseori in o mare greutate, afundandu-l pe bietul crestin in intristari, indoieli, necazuri si in ispite, care sunt primejduitoare mantuirii. Numai acei fii si fiice ai Sfintei Biserici Orodoxe, care inainteaza suindu-se pa scara virtutilor duhovnicesti si a sfinteniei, se bucura in necazuri. Cat timp traieste omul pe acest pamant, indoiala si ispitele nu-l mai parasesc. Numai moartea il scapa de ele. Astfel, moartea, care pune capat la atata amar de suferinte, e o mare binefacere de la Dumnezeu, pentru care noi suntem datori a-I multumi din adancul inimii noastre.

Daca si unii dintre Sfintii mari doreau trecerea din aceasta lume, ca sa se mute in o lume mai aleasa, mai frumoasa, mai armonioasa, mult mai placuta, buna si vesnica; apoi si noi, adevaratii Crestini, socotim moartea o minunata calatorie a Sufletului nostru dintr-un loc indurerat intr-un loc fericit, din lumea aceasta materiala, vazuta, in lumea spiritual, nevazuta de ochii trupesti, de pe pamant la ceruri. Privitor la trecerea din aceasta viata, Proorocul David zice: “insetat este Sufletul meu de Dumenzeul cel tare si viu. Cand voi veni oare si ma voi arata Fetii lui Dumnezeu?”, (Psalmul 41:2); iar Apostolul Pavel striga: “Unde-ti este moarte boldul tau? Unde-ti este iadule biruinta ta?”. Si mantuitorul ne imbarbateaza zicand: “Eu sunt invierea si Viata…”. Prin aceste cuvinte Dumnezeu-Omul ne incredinteaza ca repausatii Crestini, care au fost madulare vii ale Bisericii Sale, desi mor trupeste in lumea aceasta, totusi, in El sunt vii, active si fericiti, afara de cei care in viata lor pamanteasca au fost neghina sau zazanii (1 Corinteni 15:55; Ioan 11:25; 5:24-25; Matei 13; Vezi si alta explicatie a cliseului acestuia in “Oglinda Duhovniceasca”, pp. 1878-9, de autor).

Deodata, fara de veste a sosit si moartea, racnind ca un leu. Chipul aceleia era infricosat. Asemanarea ei era in o slaba forma omeneasca, cu trup fioros, alcatuit numai din oase omenesti insirate. Ea purta felurite unelte de muncire: sabii, sageti, sulite, barda, coasa, secure, tepusi, pila, secere, tesla, undita, si alte felurite unelte nestiute se necunoscute de mine. Acelea vazandu-le smeritul, necajitul si mult truditul meu Suflet, s-a cutremurat de frica. Sfintii Ingeri, privind, au zis mortii: “De ce zabovesti? Elibereaza Sufletul acesta din legaturile trupesti. Dezleaga-l degrab si cu usurinta, pentru ca nu are multa greutate de pacate”.

Apropiindu-se moartea de mine, a luat un ciocanas cu care a deznodat vinele si cele 20 de unghii de la maini si picioare, apoi toate incheieturile degetelor, bratelor si picioarelor mele, dupa care au ramas moarte, incat nu le mai puteam misca de loc. Dupa aceea luand o tesla, m-a lovit peste gat: taindumi-l , dupa care nu mi-am mai putut misca nici capul, de parca nu mai era al meu. Atunci Sufletul era in inima si numai mintea le mai nalucea si cugeta pe toate. Apoi umpland un pahar cu oarecare amestec, pe care ducandu-mi-l la gura, m-a silit a-l bea tot. Vai Doamne? Si atata de amara era bautura aceea, incat numai putand suferi, Sufletul meu s-a scuturat si am iesit din trup, smulgandu-se cu sila. Atunci Ingerii purtatori de lumina l-au luat in mainile lor. Privind eu inapoi, am vazut trupul meu zacand pe pat: mort, fara Suflet in el, nesimtit si nemiscat. Si precum cineva isi dezbraca haina invechita si rupta, aruncand-o incolo de pe sine, asa si eu priveam la trupul meu mort, de care ma dezbracam ca de-o haina veche si de care lucru ma minunam mult!

Moartea nu-i decat odihna,
Viata nu e decat munca.
Cine-n viata odihneste,
Viata-n moarte si-o arunca…

Convorbirea Cuviosului Grigore cu sufetul Sfintei Teodora


Convorbirea Cuviosului Grigore cu sufetul Sfintei Teodora

 

Nedumerindu-ma eu dupa repausarea Cuvioasei Teodora ce sa se fi facut si petrecut cu ea, ma tot suparau gandurile pentru dansa, si mereu ma intrebam singur, socotind in sine-mi: “Oare in ce loc se va fi dus? La bine ori la rau? Oare se va fi mantuit ori se va fi pierdut? Si oare ce folos va fi aflat ea din slujba facuta cu credinciosie Parintelui nostru Vasile…? Acesta socotindu-le eu mereu, m-am dus la Sfantul si l-am rugat cu multa fierbanteala ca sa-mi spuna ceva despre dansa si cum a repausat… Sfantul vasile mai intai a tacut si nu mi-a dat nici un raspuns pentru dansa. Eu insa intrebandu-l neincetat si suparandu-l cu aceasta, intr-o zi imi zise cu fata vesela: “Fiule Grigore! voiesti cu adevarat sa vezi pe Teodora?” Eu i-am raspuns: “O Parinte Sfinte! Si cum o voi putea vedea, odata ce dansa s-a mutat de la noi, despartindu-se de cele vremelnice si ducandu-se la cele vesnice?” Sfantul mi-a zis: “Deseara o vei vedea, asa dupa cum ai cautat-o de multe ori, si vei cunoaste ceea ce doresti, ca sa inceteze gandul care te supara mult pentru aceasta”. Eu atunci ma miram si socoteam: cum, si unde oare as vedea-o?! Astfel, foarte mult ma supara gandul, si doream s-o vad. Aceasta mi se parea insa cu neputinta.

Sosind seara, m-am culcat in patul meu, dupa obicei, si am adormit. Atunci indata am vazut un tanar, care imi zise; “Scoala-te si vin-o degrab, iti porunceste Cuviosul Vasile, Dascalul tau, care are sa te duca acum la Teodora, daca cu adevarat voiesti s-o vezi”. Auzind eu aceasta, indata m-am scuat si mi s-a parut ca m-am dus la locuinta Sfantului, insa nu l-am aflat. Intreband eu acolo mi s-a spus ca s-a dus sa vada pe Teodora, care mai inainte ii fuseseslujnica. Stand eu asa mahnit ca nu l-am apucat acasa pentru a ne duca impreuna, unul din ai casei mi-a aratat calea pe unde sa ma duc la acel loc. Alergand eu spre locul Acela, mi se parea ca merg pe calea ce ducea la Biserica Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherna…

Mergand eu astfel nedumerindu-ma, indata m-am aflat fara de veste intr-un loc stramt si foarte cu greu de suit. Trecand cu multa frica si osteneala, am ajuns la o poarta mare si bine incuiata. Privind inauntru pe o ferastruie, spre a zari vreun cunoscut care sa-mi deschida, vazui doua femei, doamne cinstite, care stateau pe treptele scarii casei si vorbeau. Atunci am strigat sa vina una, si venind, am intrebat-o: “A cui este casa aceasta?” Aceea mi-a raspuns: “Casa aceasta este a Cuviosului Parintelui Vasile, care chiar acum de curand a venit aici ca sa-si vada pe fiii sai (Luca 16:16-31; Ioan 12:26, 14:2-3, 6, 21, 23; Isaia 56:5).

Auzind eu aceste cuvinte, m-am bucurat si i-am zis: “Deschide-mi doamna mea, sa intru inauntru, ca si eu nevrednicul sunt fiu al sau, si am venit impreuna cu dansul aici de multe ori”. Aceea mi-a raspuns: “Tu aici n-ai mai fost niciodata, nici nu te cunosc, deci, cum iti voi deschide? Du-te la treaba ta, ca fara intrebarea si porunca doamnei Teodora nimenea nu intra aici”. Auzind eu de Teodora, si luand indrazneala, am batut mai tare in poarta si am strigat. Auzind Teodora cele ce se faceau, a venit la poarta ca sa vada pe fereastra cine este cel ce bate si striga. Vazandu-ma ea, m-a cunoscut, si a zis femeilor acelora: “Veniti si deschideti degraba ca acesta este domnul Grigore, iubitul fiu duhovnicesc al Parintelui nostru Vasile (Matei 16:19; 18:18; Ioan 20, 21, 23). Acelea deschizand, am intrat indata inauntru, unde m-a cuprins doamna mea, Maica Teodora, imbratisandu-ma si heretisindu-ma. Ea ma saruta cu multa bucurie si veselie, zicandu-mi; “Domnul meu Grigore, cine te-a adus aici? Oare ai murit sit e-ai slobozit din acea lume inselatoare, si asa ai ajuns in locul acesta fericit, in viata vesnica?” Eu auzind acestea, ma minunam, intelegand desavarsit cele ce-mi graia, pentru ca mi se parea ca le vad, nu in vedenie, in vis, in uimire ori in somn cu mintea mea; ci ca si destept, treaz si cu adevarat sau in realitate erau cele ce se faceau si auzeam.

Raspunzand apoi la intrebare, i-am zis: “Doamna, maica mea, eu inca n-am murit, ci inca sunt traitor in viata pamanteasca, insa cu rugaciunile si ajutorul bunului nostru Parinte, am ajuns aici, pentru a vedea cinstita ta fata, si sprea a ma instiinta in ce loc si parte ai ajuns! Spunse-mi dar, doamna mea, cu adevarat, cum te afli? Cum ai suferit sila mortii? Cum ai trecut vamile vazduhului cu acele cete de demoni rai, si cum ai scapat de rautatea lor maiastra? (Isaia 14:11-15; Luca 10;18; Apocalipsa 12:7-9; 12; Ioan 14:30). te intreb acestea, caci cunosc destul de bine ca si eu singur voi patimi aceleasi, indata ce-mi voi ispravi de trait viata pamanteasca”.

La intrebarile acestea, ea mi-a raspuns astfel; “O, iubitul mei fiu Grigore! Oare ce pot eu sa-ti raspund la aceste intrebari, ca-ci mi se intuneca si-mi tremura Sufletul numai cat ma gandesc la acele intamplari petrecute de mine! De groaza acelor greutati, prin care am trecut, Sufletul meu se face ca un mort, fara glass i fara putere, de multa frica! Drept iti spun, ca nici cu mintea mea nu indraznesc a ma mai gandi la acele cumplite grozavii prin care am trecut. Dar, fiindca cel care odata a murit si a ajuns in locul acesta fericit, al celor mantuiti, n-are de ce se mai teme, pentru aceasta iti voi istorisi toate prin cate am trecut din vremea despartirii mele de trup pana acum, atat cat voi putea”.

Doamne!
La despartirea pamanteasca
Primeste-mi pe sarmanul duh,
Ca nu cumva sa aiba sila
La vamesii cei din vazduh.

Repausarea Sfintei Teodora


Repausarea Sfintei Teodora

 

Aceasta vrednica de pomenit si devotata slujitoare a lui Dumnezeu si a Sfantului Vasile, s-a intamplat de s-a sfarsit din viata pamanteasca, fiind ajunsa la adanci batranete de multi ani, dupa ce servise cu multa credinciosie Sfantului Parintelui nostru Vasile. Atunci toti s-au intristat de trecerea ei din aceasta viata, fiindca iubea pe Sfantul si pentru ca mijlocea pentru toti la dansul, caci intra si vorbea cu el pentru trebuintele lor, si iesind, le dadea raspunsul asteptat. Multora le parea rau de trecerea ei din aceasta viata, pentru ca era o femeie pioasa, buna, blanda, miloasa, fara rautate si cu buna socoteala, facandu-si slujba ei cu mare smerenie, sarguinta si devotament sfant.

Dupa moarte, nesfarsita,                                          Iar in viata viitoare
Te va cere iarasi viata                                              Vei avea sau nu dureri
Cum, dupa ce dormi o noapte,                                 Dupa „binele” sau „raul”

Istorisirea lui Grigorie, ucenicul Sf. Vasile


Istorisirea lui Grigore, ucenicul Sfantului Vasile

 

 

Milostiva si mult ostenitoarea aceasta, slujitoare a Santului, Teodora cea vrednica de fericirea vesnica, m-a facut si pe mine sa vorbesc cu Sfantul cand era el singur. Economia lui Dumnezeu a randuit a-l cunoaste si eu pe Sfantul Vasile, astfel: Repausand Parintele meu Duhovnic, cautam sa am un alt Duhovnic vrednic si iscusit, care sa ma calauzeasca pe calea vietii si a mantuirii. Atunci a fost voia lui Dumnezeu de m-am dus acasa la Sfantul, pe care toti cetatenii il aveau in mare cinste.

Pentru viata lui duhovniceasca si sfanta, pentru minunile si cuvintele lui profetice, care se implineau intocmai, multi il socoteau ca pe unul din Apostolii cei dintai, il laudau si i se cucereau cu pietate ca unui trimis al lui Dumnezeu. Unii dintre credinciosii mai aprinsi, ziceau ca-i Sf. Ioan Bogoslovul, ucenicul iubit al Domnului nostru Iisus Hristos. Cuvantul acesta se purta printre crestini si crestine, cum ca-i acela cu adevarat si ca a venit in Tarigrad.

Sfantul Vasile nu vorbea deopotriva cu toti, nici nu se arata cine este el. Uneori statea de vorba numai cu putini fii ai sai duhovnicesti mai iubiti in care avea incredere, intre care eram si eu nevrednicul, caci mie imi arata mai multa dragoste, incredere si bunatate decat celorlalti fii duhovnicesti. Sfantul era mare invatat si intelept, adanc in stiinta si in cuvant, vorbind cu oamenii in pilde educative si cu cuvinte foarte adanci si cu greu de inteles. Adeseori insa se prefacea cu cuvintele ca e simplu, nebun si neintelegator, pe cand in realitate el era cu adevarat liminat, plin de intelepciune si intelegere Dumnezeiasca si omeneasca. Acestea le facea insa catre aceia care il suparau cu multe laude si cinstirile peste masura ce-i faceau.

 Stralucind acest de Dumnezeu luminat Dascal si Parinte ai nostru in casa sus numitului boier Constantin, cu viata lui Sfanta, cu lucrarile si minunile ce se savarsea Dumnezeu printr-insul, adeseori alergam si cadeam la sfintele lui picioare (4 Regi 2:15; Apocalipsa 3:9), si sarutandu-le cu evlavie, ma alimentam si ma saturam din sfintele sale invataturi si rugaciuni. Asa m-am obisnuit si m-am imprietenit eu cu dansul. Si atata indrazneala am luat, incat eram mai iubit de Sfantul decat de toti fiii lui Duhovnicesti. Dar nu numai Sfantul Vasile ma primea cu atata bunavointa, cu acea stralucita si luminata vedere, pe care o arata catre toti cei iubiti ai sai, zambind si heretisindu-i; ci si cinstita batrana Teodora, care-i slujea, ma iubea si ma primea cu multa dragoste duhovniceasca. Si aceasta o facea dansa fiindca vedea cata dragoste sfanta, bunavointa si placere avea Sfantul Vasile de mine nevrednicul.

Cuvioasa Teodora serveşte pe Sfantul Vasile


Cuvioasa Teodora serveste pe Sfantul Vasile

 

Milostivi si binecredinciosi crestini ajutatori ai Sfantului: Ioan cu sotia sa Elena, repausand dupa catva timp, ca oameni, s-a ivit un alt fiu duhovnicesc al Sfantului, anume Constantin. Acesta era Proncier sau Consul al tuturor Streinilor care veneau in Taringrad cu felurite pricini, trebuinte, pentru a vorbi cu imparatul[1]. Acesta cu multe lacrimi si rugaminti, l-a chemat pe Sfantul Vasile, poftindu-l in casa sa. Venind acolo, i-a daruit un loc deosebit, linistit si fara tulburare, dandu-i toate cele trebuincioase. Apoi, a ales si randuit dintre slujnicele sale pe o batrana foarte credincioasa, blanda, milostiva, fara de rautate, cu buna socoteala, cinstita si inteleapta, anume Teodora, ca sa serveasca cu toate cele trebuincioase Sfantului. Batrana Teodora, cea cu buna socoteala si indemanatica, ii servea Sfantului cu toata smerenia si pietatea. Pe langa aceasta, ea primea cu fata vesela, deschisa si cu Suflet bun, pe toti care veneau la Cuviosul Vasile pentru feluritele lor trebuinte. Ea ii intreba cu deamanuntul de nevoile care-i sileau sa vina la Sfantul, si primind raspunsul, ii spunea Sfantului necazul si trebuinta fiecaruia. Apoi, ca un portar bun si credincios, ii baga inauntru rand pe rand, folosind mult cu mijlocirea si abilitatea ei inteleapta, atat pe credinciosii veniti, cat si pe Sf. Vasile, in toate cele cuviincioase si bine placute lui Dumnezeu.


[1] Imparatul Constantin al VII-lea Porfirogenitul sau Visonogenitul, care a tinut scaunul Bizantului intre anii 921-959 d.Hr.

Cuv. Vasile invăţa, ajuta şi folosea multă lume


Cuviosul Vasile invata, ajuta si folosea multa lume

 

Luminatul de Dumnezeu, Parintele Vasile cel Nou, petrecandu-si vremea in cele bine placute lui Dumnezeu, dupa putina vreme de osteneli duhovnicesti, s-a raspandit vestea pretutindeni despre sederea lui acolo. Atunci au inceput a merge la dansul oarecari buni Crestini, spre a se folosi. Unii dintre ei isi aduceau bolnavii, peste care Sfantul facand Semnul Sfintei Cruci, cu rugaciunea , ii tamaduia de boalele lor trupesti si sufletesti. Si pe cat alerga la el mai multa lume sa se foloseasca, pe atata mai mult se inmultea puterea Sfantului Duh peste dansul. El cunostea cu duhul nu numai pe cei stapaniti de vreo boala sufleteasca; ci si pe cei care straluceau in fapte bune si in vietuire duhovniceasca. Astfel, pe cei ce veneau spre a vorbi cu el, din Dumnezeiescul Dar, le cunostea asezarea Sufletului fiecaruia din ei, si le spunea cele din departari, ca si cum le-ar fi avut inaintea ochilor. De asemenea, fiecaruia ii spunea aratat socoteala tainuita.

Asa a prezis el moartea, Voievodului Constantin Duca si a celor cu dansul, pana in trei luni; iar celor doi protospatari le-a prezis: unuia taierea capului cu sabia, si altuia taiaerea nasului si a urechilor… care, asa au si patit in curand… Astfel, petrecand el catva timp in Tarigrad, vietuirea lui aleasa si minunile lui, s-au facut aratate si multor oameni notabili si slaviti ai cetatii, care il chemau adesea sa gazduiasca si sa se odihneasca prin casele lor, pentru a se invrednici de rugaciunile, blagoslovenia si invataturile lui. Sfantul insa n-a ascultat pe niciunul, ci a stat in casa smeritului Ioan, care, impreuna cu sotia sa Elena, ii slujeau cu toata osardia, sinceritatea si dragostea sfanta, ca unui Inger.

Monahul si mijloacele moderne


Monahul si mijloacele moderne

 

-Parinte, cum trebuie sa foloseasca monahul mijloacele modern?

-Sa caute sa aiba intotdeauna mai putin fata de cele pe care le foloseste lumea. Pe mine ma odihneste sa folosesc lemne pentru incalzit, pentru bucatarit, pentru lucrul de mana. Dar cand vor disparea lemnele si vor fi greu de gasit din pricina comercializarii padurilor, atunci voi folosi mijlocul cel mai de jos pe care il foloseste lumea: soba cu motorina sau altceva foarte ieftin sis merit pentru incalzire, lampa cu gaz pentru lucrul de mana etc.

-Cum poate cineva distinge pana la ce punct este un lucru absolut necesar intr-o viata de obste?

-Daca cineva gandeste calugareste, poate afla aceasta. Daca nu gandeste calugareste, toate sunt absolut necesare si apoi se face mirean si chiar mai rau decat un mirean. Ca monahi trebuie sa traim cu putin mai prejos decat se traieste in lume sau cel putin de felul cum am trait mai inainte in lume. Nu sa am lucruri mai bune decat cele pe care le aveam acasa. Manastirea, in mod normal, trebuie sa fie mai saraca decat casa mea. Aceasta ajuta launtric pe monah si ajuta si lumea. Dumnezeu le-a oranduit asa, ca oamenii sa nu afle odihna in aceste lucruri. Daca pe mireni ii chinuieste acest progres lumesc, cu cat mai mult pe monah. Daca m-as afla intr-o casa bogata si stapanul casei mi-ar spune: “Unde vrei sa te gazduiesc, ca sa te simti mai bine: in salon, unde am mobile aleasa, sau in grajd unde am niste capre?”, in mod sincer va spun ca in grajdul cu capre as simti mai multa odihna. Pentru ca atunci cand am plecat sa ma fac calugar, n-am plecat din lume ca sa aflu o casa mai buna sau un palat. Am plecat pentru ceva mai smerit decat cele pe care le aveam. Altfel nu fac nimic pentru Hristos. Dar logica de astazi este aceasta: “Bine, imi vor spune, daca vei locui intr-un palat, cu ce iti vei vatama sufletul? In grajd va mirosi urat, in timp ce in palat va fi o mireasma placuta si vei putea face si ceva metanii.” Trebuie insa sa existe simtamantul duhovnicesc. Vezi, la busola amandoua acele au magnet si se rotesc. Hristos are magnet, dar trebuie ca si noi sa luam putin magnet, ca sa ne putem intoarce spre Hristos.

Mai demult ce greutati existau in vietile de obste! Imi aduc aminte, la bucatarie aveau un cazan mare pe care-l ridicau cu vartejul. Aprindeau focul cu lemne si bucatareau. Mancarea se prindea de oale din pricina focului care era cand tare, cand slab. Cand se prindea pestele de tigaie, il desprindeau cu o furculita mare de otel. Apoi chinuiala sa aduni cenusa, s-o pui intr-un poloboc cu o gaura dedesubt, sa torni apa ca sa se scurga lesia, pentru spalatul vaselor. Mainile ti se faceau netrebnice. Iar la arhondaric pana si apa o urcam cu franghia. Unele lucruri ce sa fac astazi in manastiri nu se justifica. Am vazut la o manastire cum taie painea cu un cutit electric. Nu se potriveste! Daca cineva este bolnav sau neputincios si nu poate taia painea cu cutitul, dar trebuie totusi s-o taie, nefiind altcineva s-o faca, atunci sa zicem ca este indreptatit. Dar sa vezi un voiniv v\ca taie painea cu discul?! Unul ca acesta ar putea lucre cu compresorul, iar el ia discul sa taie painea, considerand aceasta o mare isprava.

Cautati sa inaintati in cele duhovnicesti. Nu va bucurati de lucrurile acestea: masini, inlesniri, etc. Daca din manastire pleaca duhul de nevointa, dupa aceea viata monahala nu mai are sens. Daca punem comoditatea deasupra calugariei, nu vom face nici o pricopseala. Monahul evita comoditatile, pentru ca ele nu-l ajuta in cele duhovnicesti. In viata lumeasca oamenii sunt impiedicati de multele inlesniri. La monah aceasta nu se potriveste, chiar de ar afla odihna in ele. Sa nu cautam comoditati. In vremea cand a trait Marele Arsenie nu existau nici lux-uri[1], nici altceva de acest fel, ci numai sinte lampi special cu ulei foarte fin, care luminau in palate. oare nu putea duce o astfel de lampa in pustie? Dar n-a facut-o. Ci avea un fitil de bumbac si untdelemn din seminte sau din ce-l faceau atunci, si pe acestea le folosea.[2]

La ascultare de multe ori ne indreptatim pe noi insine sa folosim masini sau diferite alte inlesniri, ca treaba sa se faca repede si sa valorificam, chipurile, timpul nostrum la cele duhovnicesti, dar de fapt astfel traim o viata cu multe griji, cu stress, ca mirenii si nu ca monahii. Cand au mers la o manastire cativa monahi tineri, primul lucru pe care l-au facut a fost sa cumpere oale-minune, ca sa aiba timp sa-si faca cele duhovnicesti, dar dup ace-si terminau ascultarile, stateau si discutau cu orele. Cu inlesnirile ce le folosesc, nu pun in valoare timpul castigat pentru cele duhovnicesti. Astazi cu inlesnirile se castiga timp, dart imp pentru rugaciune nu au.

-Parinte, am auzit spunandu-se ca Sfantul Atanasie Athonitul a fost un progresist.

-Da, a fost un progresist! Cultiva un progres ca cel de azi… Sa citeasca viata Sfantului Atanasie. Numarul monahilor ajunsese la 800, la 1000 si cata lume nu mergea ca sa primeasca ajutor! Cati saraci si flamanzi nu mergeau sa manance paine, sa fie gazduiti la Lavra! Ca sa faca fata, Sfantul Atanasie a cumparat doi boi pentru moara. Sa cumpere si cei de azi boi! A fost nevoit sa faca un cuptor, modern pentru epoca lui, ca sa dea paine la oameni. Imparatii bizantini au inzestrat manastirile cu mosii, pentru ca erau ca niste fundatii filantropice. Ei au facut manastirile pentru ca lumea sa fie ajutata duhovniceste si materialniceste. De aceea imparatii dadeau atatea daruri.

Trebuie sa intelegem ca toate se vor prapadi si ne vom infatisa inaintea lui Dumnezeu datori. Noi, monahii, in mod normal ar trebui sa avem nu cele pe care le arunca oamenii de azi, ci cele nefolositoare, care erau aruncate de bogatii vremii de demult. Doua lucruri sa tinem minte: mai intai ca vom muri, iar apoi ca se poate sa nu murim cu o moarte fireasca. Asadar, trebuie sa fiti gata sa muriti cu o moarte nefireasca. Daca vom tine minte acestea doua, toate vor decurge bine, atat in latura duhovniceasca, cat si in oricare alta latura. Atunci toate isi vor afla drumul lor.


[1] Lampi de petrol sub presiune.

[2] Sfantul Arsenie cel Mare (3540 era originar din Roma. Era mare in intelepciune si virtute. Se numea “Tatal imparatilor”, pentru ca imparatul Teodosie i-a incredintat educatia celor doi copii ai sai. In 394, dupa o vestire dumnezeiasca, pleaca in pustia Egiptului. Desi a trait si la palat, s-a distins ca monah pentru marea lui asprime si aspra petrecere.

Multa vatamare a suferit lumea din pricina televizorului


Multa vatamare a suferit lumea din pricina televizorului

 

-Parinte, astazi exista o altfel de informare, prin televiziune, incat in acelasi minut poti vedea fapte ce se petrec la celalalt capat al lumii.

-Da, oamenii vad toata lumea, numai pe ei insisi nu se vad. Astazi lumea se distruge din pricina mintii ei. Nu o distruge Dumnezeu.

-Parinte, televizorul face un mare rau.

-Face rau, spui? A venit cineva la mine si mi-a spus: „Parinte, televizorul este bun!”. „Si ouale sunt bune, ii spun, dar daca le amesteci cu gainat de gaina, nu mai sunt de folos”. Asa se face si cu televizorul si cu radioul. Astazi, daca deschizi radioul ca sa asculti o stire, trebuie sa suporti, sa asculti si o melodie, pentru ca de indata ce se termina o melodie incep sa spuna o stire. Mia demult nu era asa. Stiai la ce ora spun stirile la radio, tac, deschideai si ascultai. Astazi esti obligat sa asculti si muzica, pentru ca daca il inchizi pierzi stirile.

Lumea s-a vatamat mult din pricina televizorului; in special se distrug copiii. Odata a venit la coliba mea un copil de sapte ani cu tatal sau. Vedeam ca prin gura copilului vorbea diavolul televizorului, asa cum vorbeste diavolul prin gura celor demonizati. Era ca un copil ce se nascuse cu dinti. Astazi arareori vezi copii normali; sunt monstri. Priveste-i ca nu au dorire spre cele de sus, ci ceea ce au auzit sau ceea ce au vazut, aceea repeta. Asa vor unii ca sa tampeasca lumea cu televizorul. Adica cele pe care le aud oamenii, trebuie sa le creada si sa le si faca.

-Parinte, ne intreaba mamele cum sa opreasca pe copiii lor de la televizor.

-Sa faca pe copii sa inteleaga ca se tampesc cu televizorul; dupa aceea nu vor mai putea gandi. Sa nu mai vorbim de faptul ca le strica si ochii. Televizorul este opera omului, dar exista si un alt televizor, duhovnicesc. Adica atunci prin omorarea omului vechi se curata si ochii sufletului, omul vede mai departe fara aparate. Au spus copiilor lor despre acest televizor? Sa inteleaga ca exista si un televizor duhovnicesc pentru ca prin aceste cutii se prostesc. Cei intai-ziditi aveau harisma stravederii. Aceasta s-a pierdut dupa cadere. Cand copiii vor pastra harul Sfantului Botez, vor avea si harul stravederii, televizorul duhovnicesc. E nevoie de luare-aminte, de lucrare duhovniceasca. Astazi mamele se pierd in lucruri de nimic si dupa aceea intreaba: „Ce sa fac, Parinte? Imi pierd copilul!”.