Decembrie 31


31 Decembrie


 

31-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a treizeci si una, pomenirea Cuvioasei maicii noastre Melania Romana.

Cuvioasa maica noastră Melania a trăit pe vremea împăratului Honoriu. Era de neam cinstit si strălucit, întâiul în senatul roman. Sfânta iubea din toată inima pe Domnul si dorea să trăiască în feciorie. Dar părinŢii ei au măritat-o, împotriva ei, si a avut doi copii. Murindu-i părinŢii si copiii, a părăsit cetatea si s-a mutat în afara zidurilor cetăŢii. Acolo trăia în schimnicie, vindeca pe bolnavi, primea pe străini, cerceta pe cei din închisori si pe cei surghiuniŢi. Apoi a vândut averea ei cea mare. A luat pe ea 120.000 de galbeni si i-a dat la mănăstiri si la biserici. La început mânca o dată la două zile, apoi o dată la cinci zile, sâmbăta si duminica. Avea scriere foarte frumoasă si împodobită. În urmă a plecat în Africa, unde a stat sapte ani. După ce a împărŢit averea ei si acolo, s-a dus în Alexandria. Din Alexandria s-a dus la Ierusalim si a trăit într-o chilie. A strâns în jurul ei 90 de fecioare si le Ţinea pe cheltuiala ei cu tot ce le trebuia. Îmbolnăvindu-se foarte greu de durere de coaste, a chemat pe Teofil episcopul Elefterupolei. S-a împărtăsit cu Sfintele Taine, si-a luat rămas bun de la surorile ei si a rostit aceste ultime cuvinte: „Asa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!”; si îndată si-a dat Domnului duhul ei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zotic, hrănitorul de orfani.

Sfântul Zotic s-a născut la Roma cea veche. Era de neam cinstit si strălucit. De mic si-a însusit toată stiinŢa vremii. Fiind om învăŢat a fost dus din Roma în Constantinopol de marele între împăraŢi Constantin si cinstit cu dregătoria de magistru.

O dată cu el au venit în Constantinopol si alŢi oameni de frunte din Roma: magistrianul carelor, Paulin, nepotul lui, Olimvrie, Vir, Sever, Marian, Antim, Uvrichie, Isidor, Calistrat, Florentie, Euvul, Samson, Studie si dumnezeiescul acesta Zotic. Numele acestor înalŢi dregători le poartă până astăzi sfintele locasuri zidite de ei.

Se spune că în vremea aceea a bântuit în Constantinopol lepra. Împăratul a dat poruncă să fie aruncaŢi în adâncul mării toŢi cei îmbolnăviŢi de lepră. Zotic, acest cinstit bărbat, n-a vrut să vadă sau să audă de asa ceva, ci, înflăcărat de dor dumnezeiesc, s-a dus la împărat si i-a spus: „Să dea împăratul robului său aur mult ca să cumpere mărgăritare, pietre preŢioase si strălucitoare spre mărirea si cinstea împărăŢiei lui, pentru că robul lui este cunoscător în astfel de lucruri!”.

Împăratul a poruncit îndată să i se dea aur. Iar bărbatul acela, iubitor de Dumnezeu, si preaiscusit lucrător al lui Dumnezeu a luat aurul si a plecat plin de veselie. Cu aurul izbăvea de la înec pe toŢi aceia pe care prefectul orasului îi dădea călăilor să-i omoare. Le dădea preŢ bun pentru ei si-i ducea pe leprosi, dincolo de Constantinopol, într-un munte numit pe vremea aceea Eleon. Acolo Zotic făcuse niste colibe si în ele adăpostea pe leprosi. NeguŢătoria aceasta cu câstig dumnezeiesc n-a rămas tăinuită. Că leprosii erau mulŢi, iar sfântul le ducea în fiecare zi hrană din belsug. MulŢi se temeau că aceasta putea aduce foamete mare în oras.

După moartea marelui si pururea pomenitului împărat Constantin a luat toată împărăŢia Constantie, fiul lui. Acest împărat nu era ortodox, ci arian, si a supus pe mulŢi binecredinciosi la felurite chinuri. Îl ura pe Sfântul Zotic, pentru că era ortodox, dar se sfia să-i facă, fără pricină, vreun rău, pentru dragostea ce-i purtase tatăl său, Sfântul Constantin. Totusi a găsit o bună pricină ca să-l piardă. L-a învinuit că aduce lepra în oras. Între timp s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit de lepră si fata împăratului. Chiar tatăl ei a dat-o prefectului să fie aruncată în mare. Dar Sfântul Zotic a dat, ca de obicei, călăilor bani, a răscumpărat copila si a dus-o printre ceilalŢi leprosi.

Cu îngăduinŢa lui Dumnezeu, foametea asteptată a venit în Constantinopol. Orasul ducea lipsă de cele de trebuinŢă pentru hrană. Împăratul a căutat să afle pricina lipsei si a foametei. Clevetitorii si dusmanii adevărului au găsit acum prilejul să hulească pe sfânt. Au spus împăratului că Zotic e pricina foametei, pentru că ducea mâncare cu nemiluita leprosilor care erau mulŢi la număr.

Când împăratul a auzit asta si-a stăpânit puŢin mânia, si pentru că se sfia de sfânt si pentru că nu primise încă mărgăritarele si pietrele preŢioase. Înduplecat însă de oamenii rău voitori, a poruncit să-l prindă. Când sfântul a aflat că e vorba să-l prindă, s-a dus pe ascuns la palatul împărătesc si s-a înfăŢisat împăratului.

Împăratul în batjocura i-a spus: „A venit, magistre, corabia care trebuie să aducă mărgăritarele si pietrele preŢioase?”. „Vino, împărate, daca vrei, cu robul tău”, a răspuns sfântul, „să o vezi!”.

Împăratul n-a zăbovit deloc si a plecat. Fericitul Zotic însă s-a dus mai înainte în Muntele Eleon, a poruncit să iasă din colibe fraŢii cei întru Hristos împreună cu fiica împăratului, cu făclii în mâini, întru întâmpinarea împăratului.

Când împăratul a ajuns acolo si a văzut pe leprosi s-a mirat de mulŢimea lor, si a zis: „Cine sunt acestia?”. „Acestia, stăpâne”, a răspuns sfântul, arătândui cu degetul, „sunt pietrele preŢioase si mărgăritarele cele sclipitoare, pe care le-am cumpărat în neguŢătoria mea!”.

Împăratul a socotit aceasta ca o bătaie de joc. S-a aprins de mânie si a poruncit să-l lege pe Sfântul Zotic de catâri sălbatici si să-i gonească fără milă, ca să-i curme cu silnicie viaŢa, rupându-i mădularele bucăŢică cu bucăŢică pe pietrele de acolo. Porunca s-a îndeplinit îndată. Împăratul era de faŢă si se uita. Catârii, împunsi cu Ţepuse de călăi, au târât în fugă năpraznică pe sfânt din vârful dealului până în vale. Mădularele lui s-au împrăstiat ici si colo, iar ochii i-au iesit din cap. În locul în care s-au petrecut acestea a iesit îndată un izvor cu apă curată si bună de băut, care tămăduieste toată boala si toată neputinŢa, spre lauda, slava si cinstea iubitorului de oameni Dumnezeu si a slujitorului Său. Fericitul si-a dat sufletul pe când era târât de catâri. Atunci îndată catârii au rămas nemiscaŢi, desi erau biciuiŢi amarnic de călăi. Si catârii, cu voce omenească, în auzul tuturor, au făcut de ocară cruzimea si nebunia împăratului, numindu-l orb si nesimŢit. Despre cuvios au spus să fie îngropat chiar în locul acela.

Când împăratul a văzut si a auzit aceasta s-a umplut de uimire. Se ruga lui Dumnezeu, cu lacrimi, cu suspine si cu inima zdrobită, să aibă milă de el. Striga, că din nestiinŢă a făcut cele ce a făcut. Si îndată a poruncit să se îngroape trupul mucenicului cu multă grijă si cu deosebită cinste. A mai poruncit împăratul ca în mare grabă să se ridice pentru leprosi, cu bani împărătesti, o clădire mare cu foarte multe curŢi si acareturi, căreia i-a închinat veniturile multor mosii.

Iar Sfântul Zotic, de atunci si până azi, prin harul lui Dumnezeu cel iubitor de oameni, nu conteneste să facă nenumărate minuni.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghelasie, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor zece fecioare cele din Nicomidia, cărora străpungându-li-se ochii si strujindu-li-se coastele, s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Olimpiodora, care în foc s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Gaiu, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Nemia, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vusiride, care fiind împuns de femei cu suveici, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gaudentie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.