Decembrie 26


26 Decembrie


 

26-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a douăzeci si sasea, Soborul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.

Despre fuga în Egipt a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu:

După ce Irod a dat poruncă să fie tăiaŢi toŢi pruncii din Betleem, îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi în Egipt”. Si a fugit în Egipt Născătoarea de Dumnezeu cu Pruncul si cu Iosif, pentru două pricini: întâi ca să se plinească ceea ce sa zis prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”; a doua, ca să se închidă gura ereticilor. Dacă Maica Domnului n-ar fi fugit cu Pruncul în Egipt si ar fi fost prins Pruncul si ucis, atunci s-ar fi împiedicat mântuirea oamenilor; iar dacă ar fi rămas în Palestina si n-ar fi fost ucis de Irod, si ar fi scăpat tocmai pentru ca să poată împlini mântuirea oamenilor, atunci mulŢi ar fi socotit că a purtat o nălucă de trup si nu trup adevărat, iar ereticii fără de Dumnezeu ar fi îndrăznit să zică: „Dacă ar fi purtat trup, ar fi fost ucis de sabie; dar dacă n-a fost ucis, înseamnă că nălucire este nasterea Lui”. Pentru aceasta a fugit în Egipt, ca sa sfarâme idolii de acolo si să mântuiască toată lumea în vremea mântuitoarei Răstigniri si învieri.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinŢi Părintelui nostru Eftimie Mărturisitorul, episcopul Sardelor.

Cel între sfinŢi Părintele nostru Eftimie a trăit pe vremea împăraŢilor Constantin si Irina. Mai întâi a strălucit ca o stea în viaŢa călugărească, apoi a fost făcut arhiereu. La Sinodul al doilea de la Niceea a zdrobit cu putere pe eretici. ÎmpăraŢii văzând că este atât de priceput, l-au trimis în multe solii. Când Nichifor s-a urcat pe tronul împărătesc si a început să trăiască nelegiuit, sfântul l-a mustrat. Împăratul l-a surghiunit în Apus, în Patalarea, împreună cu alŢi episcopi ortodocsi. De atunci si până la pătimirea sa ca mărturisitor. Vreme de 29 de ani, fericitul nu si-a mai văzut mitropolia. Când s-au schimbat împăraŢii si a venit pe tronul împărăŢiei romane Leon, cel cu numele de fiară, sfântul a fost chemat din surghiun. Si l-a întrebat împăratul de se închina sfintelor icoane. Sfântul s-a folosit de îndrăzneala lui obisnuită si l-a dat anatemei pe împărat. Tiranul s-a mâniat si l-a surghiunit din nou, în Ason. Când Leon cel prea rău a fost ucis cu sabia de împăratul de după el, fericitul a fost chemat din Ason si i s-a cerut să nu se închine sfintelor Icoane. Dar sfântul iarăsi l-a fulgerat si pe acest împărat cu cuvintele sale, strigând: „Dacă cineva nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos zugrăvit în icoană, anatema să fie”. Pentru aceasta fericitul a fost bătut, surghiunit în Acrita si închis într-o temniŢă întunecoasă. Apoi a fost întins de patru insi si bătut vreme îndelungată cu vine crude de bou. De pe urma rănilor acelora dureroase, sfântul s-a umflat ca un burduf. A mai trăit numai opt zile după pătimire si si-a dat duhul lui, în mâinile lui Dumnezeu, strălucind mai mult decât soarele.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Constantin cel dintre iudei.

Cuviosul Părintele nostru Constantin era din cetatea Sinada. PărinŢii lui slujeau umbrei Legii, că erau iudei. Pe când Constantin era copil mic si mergea cu mama lui, a văzut pe un crestin că si-a făcut semnul Sfintei Cruci pe gură când a căscat. De atunci o făcea si el asa cum l-a văzut pe acela. A îndrăgit si celelalte fapte crestinesti si le făcea cu credinŢă fierbinte. Din pricina aceasta îi strălucea faŢa. A fost învăŢat de sus de la Dumnezeu tainele crestine si a stat nemâncat câteva zile.

Odată o evreică tânără a tăbărât asupra lui cu gând de desfrânare. Iar el, vrând să cunoască din nou prin faptă puterea Sfintei Cruci, a făcut deasupra fetei semnul Sfintei Cruci si deodată a văzut că fata se prăbuseste la pământ mută si moartă; si s-a minunat. A făcut apoi deasupra celei ce zăcea moartă, iarăsi, semnul Sfintei Cruci si a înviat-o.

PovăŢuit de un nor dumnezeiesc, s-a dus la o mănăstire numită Fuvution în care străluceau în virtute niste bărbaŢi vestiŢi ce duceau viaŢă schimnicească. A povestit stareŢului cele petrecute cu el. StareŢul a poruncit să i se aducă o cruce si i-a spus să o sărute, si pe când săruta fericitul cu evlavie partea de jos a Sfintei Cruci, atunci crucea, arma aceea cinstită în întregime cu braŢele ei s-a rezemat pe cuviosul lui cap si a întipărit pe el chipul crucii, care a rămas nesters până la moartea lui. Apoi a fost învrednicit de dumnezeiescul botez si a primit numele de Constantin. După botez a urmat un lucru de minune. Pe piatra pe care au stat picioarele sale când a iesit din colimvitra au rămas urmele picioarelor lui. Si asa a început luptele cele duhovnicesti si se sârguia să întreacă pe toŢi în aspra vieŢuire. Lucra si el corturi; ca si Sfântul Apostol Pavel. Când îsi făcea rugăciunile către Dumnezeu, locul se umplea de bună mireasmă. Când mergea la biserică, usile bisericii se deschideau de la sine, înaintea lui. Pentru curăŢia sufletului lui cunostea gândurile fraŢilor mănăstirii.

Apoi a iesit din mănăstirea Fuvution si s-a dus în Muntele Olimpului si de acolo în Mira, si pe urmă în Cipru, si de la Cipru la Atalia si acolo a trecut cu picioarele un râu ce nu putea fi trecut decât cu barca. Si după ce a umblat si prin alte multe locuri s-a întors iarăsi în Olimp si acolo a stat patruzeci de zile nu numai flămând, ci si îngropat până la mijloc într-o groapă. După acestea, fără voia lui, a fost hirotonit preot, dar n-a părăsit o clipă luptele cele pustnicesti. Cu opt luni înainte a cunoscut plecarea lui la Dumnezeu si asa, după trecerea lor, s-a mutat la Domnul. Mai înainte de mutare, a spus celor din jurul lui cu de-amănuntul toată viaŢa si faptele lui.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Evarest.

Cuviosul Părintele nostru Evarest a trăit pe vremea împăratului Leon, luptătorul împotriva sfintelor icoane. Se cobora din oameni însemnaŢi din GalaŢia Asiei. A fost dat să înveŢe carte si a ajuns bun si de folos tuturor. Ducându-se la Constantinopol a tras în gazdă la unul din mai-marii orasului, rudă cu el, Vriente cu numele, patrician cu dregătoria. A stat la el câteva zile. Ivindu-se o nevoie, împărăteasa Teodora l-a trimis pe Vriente patricianul sol la bulgari. Vriente l-a luat cu el si pe cinstitul Evarest. Când au ajuns la locul numit Scopelon s-au asezat să se odihnească puŢin. După rânduiala lui Dumnezeu, fericitul Evarest a întâlnit aici un bătrân care ducea viaŢă schimnicească. Si după dorinŢa sa a fost tuns de acel călugăr si a luat cu dragoste jugul cel usor al Domnului. Mai târziu bătrânul acela l-a binecuvântat, i-a dat scrisori si l-a trimis la Mănăstirea Studion; a fost primit în mănăstire si a început nevoinŢele sale cele schimnicesti. Alegea ca pildă de urmat pe un frate care îi întrecea pe ceilalŢi în virtute si căuta să fie tot ca el de nevoitor. StrăduinŢele si nevoinŢele lui nu-i cu putinŢă să le însiram. În astfel de nevoinŢe trăind în chip bineplăcut lui Dumnezeu si-a dat luiDumnezeu duhul, când a ajuns în al saptezeci si noualea an al vieŢii lui. Cinstitul lui trup a fost îngropat în Mănăstirea lui Cocorovie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului sfinŢit Mucenic Constantie Rusul, care a pătimit în Constantinopol în anul 1743.

Tot în această zi si pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim, arhimandritul din lavra Sfintei Mănăstiri Tismana.

Tot Sfântul si Preacuviosul Părintele nostru Nicodim era de neam sloven, născut si crescut în dreapta credinŢă. După ce a primit sfântul si îngerescul chip al călugăriei si harul preoŢiei, a pustnicit prin multe locuri, adunând la sine toată fapta cea bună prin iubire de osteneli si alte petreceri îmbunătăŢite.

Tot când a venit în părŢile acestea ale łării Românesti a trăit în multe trude si ostenelisufletesti si a petrecut cu neîncetate rugăciuni prin munŢii pământului acestuia. Sfântul Nicodim a zidit multe altare lui Dumnezeu, precum se istoriseste până în ziua de azi. Mai întâi pe apa Motrului, apoi Mănăstirea de la VodiŢa, pe numele Sfântului Antonie cel Mare. Acolo a făcut chinovie de mulŢi părinŢi si fraŢi întru Hristos si a vieŢuit în acea mănăstire multă vreme, sfântul.

După aceea, prin descoperire dumnezeiască, a mers la locul ce se numeste Tismana. Cu voia lui Dumnezeu, a zidit acolo, cu ale sale trude si osteneli, altar dumnezeiesc si locas de viaŢă de obste. MulŢime mare de călugări s-a adunat acolo; iar Sfântul Nicodim vieŢuia cu acesti fraŢi întru Hristos; le era chip si pildă de fapte bune, si-i povăŢuia pe calea mântuirii. Si luând sfântul de la Dumnezeu harul facerii de minuni si putere asupra duhurilor celor necurate, multe si nenumărate minuni a făcut cât a trăit în viaŢă. A alungat demoni si a tămăduit toată boala si toată neputinŢa. Se spune că si în foc a intrat si a iesit nevătămat; focul nu s-a atins nici de haine, nici de părul capului său. A mai făcut si alte minuni si nespuse lucruri cu puterea lui Hristos. Si asa, ajungând cu sfinŢenie până la adânci bătrâneŢi, s-a mutat din viaŢa aceasta vremelnică la viaŢa cea cerească si nepieritoare. Întru această lună în douăzeci si sase de zile. Si au fost îngropate cinstitele si sfintele sale moaste în sfânta si dumnezeiasca sa mănăstire Tismana, unde se face slujba si prăznuirea sa în toŢi anii. Mormântul său stă întru pomenire până în ziua de azi, cu candela neadormită.

După ce Dumnezeu a preaslăvit moastele sale cu mireasma dumnezeiască de bun miros, cu har izvorâtor de mir si cu facere de minuni, au fost scoase din mormânt si puse în raclă si asezate înăuntru cu cinste în sfânta biserică, asa ca si moastele Sfântului Grigorie Decapolitul în sfânta Mănăstire BistriŢa. După trecere de mulŢi ani, un domn al Ţării acesteia a vrut să ridice din Mănăstirea Tismana moastele Sfântului Nicodim, să le ducă în Bucuresti, ca să fie acolo stătătoare. Dar n-a fost voia sfântului să se înstrăineze moastele sale din locasul său. Si cu minune s-a făcut de a părăsit domnul acela gândul său si lucrul cel neplăcut sfântului. Că îndată s-a arătat în vedenie unuia din călugări si i-a poruncit să spună stareŢului să-i ascundă moastele si numai un deget să ia de la mâna lui si să-l oprească pentru evlavia credinciosilor. Sfântul Nicodim s-a arătat în acelasi chip si stareŢului; i-a dat ca si fratelui aceeasi poruncă. ÎncredinŢându-se dar stareŢul, a luat un deget de la mâna sfântului si mir de la moastele sale.

Degetul si sfântul mir, pus într-un vas de cositor, împreună cu o cruce de plumb ce o purta sfântul la gât, se află în sfânta mănăstire până în ziua de azi, ca odoare duhovnicesti cinstite si de mult preŢ. Din sfântul mir nimeni nare voie să ia; se îngăduie să se sărute vasul si se umplu toŢi de nespusă mireasmă duhovnicească. Ascunzându-se dar în acest chip moastele sfântului, de care se stia numai din stareŢ în stareŢ si unul din fraŢii mănăstirii. Iar mai pe urma, din întâmplările vremilor celor cu multe robii, au rămas moastele sfântului de tot tăinuite si nestiute de nimeni până în ziua de azi. Poate că asa a fost voia sfântului. Cele mai sus numite sfinte si cinstite odoare sunt îndestulătoare pentru mângâierea părinŢilor mănăstirii si a celorlalŢi locuitori crestini. Ele fac si acum multe si nenumărate minuni. Duhurile necurate din oameni se alungă cu chemarea numelui sfântului; vindecări de multe feluri de boli se dăruiesc celor ce năzuiesc si aleargă cu credinŢă la ajutorul sfântului; pământul si Ţara aceasta se păzeste cu rugăciunile si ajutorul Sfântului Nicodim de multe nevoi; iar sfânta si dumnezeiasca Mănăstire Tismana, care Ţine si are comoară de mult preŢ sfintele sale moaste, este păzită si apărată totdeauna, cu grabnica lui folosinŢă, de multe bântuieli ale văzuŢilor si nevăzuŢilor vrăjmasi.

În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 28 octombrie 1955, în catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova s-a oficiat sfânta slujbă a Sfântului Nicodim, ca început al săvârsirii de atunci înainte, a slujbei Sfântului Nicodim în toate bisericile din Biserica Ortodoxă Română.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.