Decembrie 24


24 Decembrie


 

24-Decembrie- USO


În aceasta lună, în ziua a douăzeci si patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare MuceniŢe Eugenia si a celor împreună cu ea.

Sfânta MuceniŢă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam si mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche.

PărinŢii el, Filip si Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia si-a părăsit pe ascuns părinŢii. S-a îmbrăcat bărbăteste a luat cu ea două slujnice si într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop si a primit de la el sfântul botez. Si-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu si foarte de dimineaŢă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinŢe, în trude, în privegheri de toată noaptea si a săvârsit toată virtutea. Strălucea ca un mare luminător, asa că fraŢii l-au rugat să le fie stareŢ. Nu voia, dar silit de cuvintele si de dragostea lor a primit. Si asa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare si prea strălucit. Chipul lui îi atrăgea pe toŢi. Cum atrage magnetul fierul, asa atrăgea pe toŢi, ca să se desfăteze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum îi era numele, venită cu poporul ca să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebuneste de chipul frumos al lui Eugeniu. Si s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată si l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boala numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindeca. Melantia îi grăia cu lacrimi si cu cuvintele ei înselătoare i-a miscat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-si dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu stareŢul, tăciunele desfrânării a aprins si mai mult inima Melantiei spre dragoste. Si ca un orb, care-si pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu si-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orasului, tatăl Eugeniei, si a făcut plângere, că în cutare mănăstire stareŢul înseală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite si că desfrânatul a îndrăznit să o necinstească chiar si pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de mânie si a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, stareŢul mănăstirii, si pe monahi. Să-i aducă legaŢi ca pe niste oameni vinovaŢi, închinători mincinosi si făcători de rele, să se înfăŢiseze înaintea scaunului său de judecată si să dea socoteală de faptele lor. Si s-au înfăŢisat părŢile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareŢ; l-a batjocorit si l-a defăimat cât a vrut. Striga, si arăta cu degetul pe stareŢ prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricaŢi. Cu glas mare a strigat si a zis: „AscultaŢi-mă toŢi, că vă spun adevărul!” Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia si-a rupt hainele de pe ea si a arătat celor de faŢă priveliste înfricosătoare si nemaivăzută. Apoi a grăit cu îndrăznire tuturor: „Se cuvine ca noi călugării să suferim, cu mulŢumire, ocările, batjocura si chinuirea trupului. Dar pentru ca să nu se facă de batjocură haina călugărească iată vă spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul meu tată. SoŢia lui e mama mea. Acestia de lângă mine mi-s fraŢi, nu-i numesc robi”.

ToŢi au rămas încremeniŢi de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va afla cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecata foc a căzut din cer peste casa ei si a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăŢia si desfătarea vieŢii si s-a botezat. A ajuns păstor credinciosilor din Alexandria, si-a sfârsit viaŢa muceniceste, omorât de săbiile necredinciosilor, si a zburat cu bucurie la ceresŢile locasuri.

După săvârsirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, Ţara cea străină, si mânate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat poruncă împăratul ca toŢi crestinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea si aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia si a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Vasila, care a suferit mucenicia împreună cu Sfânta Eugenia, si care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Protu si Iachint eunucii si împreună schimnicii cu Sfânta Eugenia, care de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului părintelui nostru Nicolae monahul, cel ce a fost ostas.

Cuviosul Părintele nostru Nicolae monahul a trăit pe timpul împăratului Nichifor si era ostas. Când împăratul a pornit cu război împotriva bulgarilor, a plecat si el cu ostirea. Către seară a poposit într-un loc, si a tras la un han. A cinat si-a făcut rugăciunea si s-a culcat. Pe la straja a doua sau a treia din noapte, fata hangiului, cuprinsă de dragoste pătimasă, s-a dus la el, ca să-l atragă la ea.

Sfântul, simŢind că prin tânăra fată satana caută să-l atragă către păcat, s-a înarmat cu toată puterea împotriva patimii si a mustrat aspru pe tânăra fată, care în trei rânduri a venit la el mânată de aceeasi patimă neînfrânată. Sculându-se apoi si-a făcut semnul crucii si a pornit la drum.

În noaptea următoare a avut un vis. Se făcea că stătea pe un loc înalt, de unde se vedea în toate părŢile. Alături de el, stătea pe un scaun o căpetenie si avea piciorul drept pus peste cel stâng. Căpetenia aceea i-a zis: „Vezi ostile de o parte si de alta?”. „Da, Doamne”, i-a răspuns el. „Văd că romanii taie pe bulgari”. „Uită-te acum la mine!”, i-a spus cel din vis. Si l-a văzut căsi pune piciorul drept la pământ si-si asează piciorul stâng deasupra celui drept. După aceasta s-a uitat iarăsi sfântul pe câmpul de bătaie si a văzut că dusmanii taie fără milă pe romani.

După ce s-a terminat lupta a zis cel din vis: „Uită-te bine pe locul unde zac trupurile moarte si spune-mi ce vezi”. Ostasul s-a uitat si a văzut că tot pământul dinaintea ochilor era plin de trupuri moarte, iar în mijlocul lor era un loc cu iarba verde cât un pat. Si a zis: „Doamne, tot pământul este plin de romani căzuŢi, afară de un loc. cu iarba verde mare cât un pat”. „Si ce crezi tu că înseamnă aceasta?” l-a întrebat pe ostas cel din vis. „Sunt om prost, Doamne, si nu stiu”, i-a răspuns ostasul. „Livada aceea verde”, i-a spus acela, „pe care o vezi mare cât un pat, este locul tău. Acolo trebuia să fii ucis si tu cu ceilalŢi ostasi; să fii pus acolo si să acoperi si restul câmpului de luptă. Dar pentru că noaptea trecută te-ai luptat de trei ori cu ispita pe care cel viclean Ţi-a trimis-o prin fiica hangiului si ai alungat-o cu vitejie de la tine. Iată, tu însuŢi te-ai izbăvit din acel măcel. Ai lăsat patul de verdeaŢă fără asternut. łi-ai mântuit sufletul împreună cu trupul. Si moartea nu va mai avea putere asupra sufletului tău, dacă-mi vei sluji mie cu inima curată”.

La auzul acestor cuvinte s-a spăimântat; s-a desteptat cutremurat si s-a închinat. S-a întors din drum cale de o zi, s-a suit într-un munte si s-a rugat lui Dumnezeu pentru ostirea romană.

Când împăratul a intrat în provincia Bulgariei, bulgarii s-au suit în munte si au lăsat trupe de pază ca la cincisprezece mii de ostasi, pe care romanii i-au ucis. Mândri de biruinŢa lor, au început să nu se mai îngrijească. Si pe când dormeau fără grijă, noaptea au năvălit asupra lor bulgarii si i-au ucis mai pe toŢi, împreună cu împăratul Nichifor. Atunci dreptul si-a adus aminte de visul lui. A mulŢumit lui Dumnezeu si s-a întors de acolo plângând si tânguindu-se. S-a dus într-o mănăstire, a luat sfânta schimă si slujind lui Dumnezeu cu inima curată, vreme de mulŢi ani, a ajuns un părinte mare si vestit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ahaic, care de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Antioh, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Vitimion, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Afrodisie, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Grat, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Ahmed, care a suferit mucenicia în Constantinopol, în anul 1682, si care de sabie s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.