Decembrie 16


16 Decembrie


 

16-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a saisprezecea, pomenirea Sfântului si Măritului Prooroc Agheu.

Sfântul si Măritul Prooroc Agheu era din seminŢia lui Levi si s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim si a profeŢit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului si a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoŢi, cu mărire ca si ei, că si el era de neam preoŢesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit si cinstit de toŢi, ca un mare si slăvit prooroc. Numele lui se tălmăceste: „sărbătoare”, sau „cel ce sărbătoreste”, ori „cel ce este sărbătorit”.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marin.

Sfântul Mucenic Marin a trăit pe vremea împăratului Carin. Era roman de neam si încă de tânăr a făcut parte din senatul roman si a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e crestin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Si atunci a primit sfârsitul prin sabie. Tatăl lui si mama lui l-au însoŢit până la locul de osândă, fericindu-l.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Prom si Ilarie, care de foc s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢirii bisericii Sfântului Mucenic Hristofor, care se află alături de biserica Sfântului Polieuct.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei si făcătoarei de minuni Teofana, împărăteasă, care a fost soŢia preaînŢeleptului împărat Leon.

Sfânta Teofana s-a născut si a crescut în Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiŢii Martinachi, fata lui Constantin si a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin si Ana se mâhneau si se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, si chemau în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor si le făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Si se rugau, zicând: „Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care ne topeste pe noi, robii tăi!”. Si pentru că s-au rugat cu credinŢă au primit o fetiŢă. După ce a fost înŢărcată si după ce a împlinit sase ani, a învăŢat Sfintele Scripturi si se împodobea cu tot felul de virtuŢi. PărinŢii vedeau toate acestea si se bucurau; se gândeau că nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut si a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împăraŢi după o copilă frumoasă si virtuoasă, ca să fie dată soŢie fiului lor, Leon împăratul. Si au găsit împăraŢii toate aceste bunătăŢi la Teofana, fiica lui Constantin si a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie si de veselie.

Dar n-a trecut multă vreme si vicleanul diavol a semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui Santovarin, asa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul, împreună cu soŢia sa, trei ani. De sfinŢirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, si au iesit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe fiul său Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărătesti, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar desfătările vieŢii, ca pe o pânză de păianjen si umbră, le dispreŢuia; nu înceta zi si noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări si rugăciuni si să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate de porfiră, era învesmântată pe dinafară cu toate podoabele împărătesti, dar pe sub podoabele acestea îsi chinuia în ascuns trupul în zdrenŢe. Îi plăcea vieŢuirea schimnicească si dispreŢuia mesele bogate si scumpe; se hrănea cu pâine si cu legume. Dădea săracilor banii ce-i cădeau în mână si podoabele, socotite de lume de preŢ pentru desfătările vieŢii; dădea celor lipsiŢi hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuinŢă pe văduve si orfani; îmbogăŢea cu bani si cu mosii locasurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de fraŢi; nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: „Domnule”. Nu rostea jurământ cu limba ei si nici minciună sau ocară nu iesea de pe buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze si să jelească pe ascuns, să ude asternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu asternuturi Ţesute cu aur; dar când se lăsa noaptea, împărăteasa părăsea patul si se culca jos, pe podea, pe care asternea o rogojină si zdrenŢe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina vieŢuirii sale prea aspre, s-a îmbolnăvit. Dar si boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obisnuită cu grăirea dumnezeiestilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea să laude de sapte ori pe zi pe Domnul. Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de suferinŢele celorlalŢi; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniŢi, sprijinea pe văduve, era bucurie si mângâiere celor împresuraŢi de necazuri si nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepădat de lume si de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea si n-a fost lipsită de bunătăŢile cele făgăduite. SimŢind că pleacă din trup si din lume, a chemat pe toŢi să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă, si asa si-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.