Decembrie 15


15 Decembrie


 

15-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie.

Sfântul Mucenic Elefterie era din cetatea Romei. De mic a rămas orfan de tată si a fost crescut numai de mama sa Antia, care fusese învăŢată credinŢa crestină de Sfântul Apostol Pavel. Copilul a fost dus de mama lui la episcopul Anichit si a învăŢat de la el Sfintele Scripturi. Anichit l-a rânduit în ceata clericilor; când a fost în vârstă de 15 ani l-a hirotonit diacon, la 18 ani preot, iar când a ajuns de 20 de ani a fost făcut episcop al Iliricului. Pentru că învăŢa si propovăduia pe Hristos a atras pe mulŢi la credinŢă; de aceea împăratul Adrian a trimis de l-a adus la el. Dus înaintea lui, sfântul a mărturisit că Hristos este Dumnezeul tuturor. La porunca împăratului a fost supus la chinuri pe care le-a îndurat cu seninătate. Sfătuit de prefectul Coremon, împăratul a făcut un cuptor, care avea Ţepuse ascuŢite, de o parte si de alta. La rugăciunea sfântului către Dumnezeu, Coremon, umplându-se de Duh Sfânt a intrat el întâi în cuptor si a mărturisit că Hristos este Dumnezeu. Din cuptor a iesit nevătămat si i s-a tăiat capul. A fost aruncat si Sfântul Elefterie în cuptor; dar s-a stins focul si a iesit sănătos. Apoi a fost legat într-un car tras de cai sălbatici. Dezlegat de îngeri, sfântul a fost dus într-un munte înalt, unde trăia cu animalele sălbatice; aceste fiare se îmblânzeau când sfântul le vorbea cuvintele lui Dumnezeu. Împăratul a trimis ostasi ca să-l prindă; dar sfântul i-a îndrumat la Hristos si i-a botezat. Odată cu ei au mai crezut în Hristos si alŢii ca la cinci sute. Dus la împărat a fost ucis de doi ostasi. Mama lui, Antia, a fost ucisă si ea cu sabia pe când îmbrăŢisa si săruta pe fiul ei mort.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Antia, mama Sfântului Elefterie, care pe când îmbrăŢisa pe fiul ei mort, de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, Sfântul Coremon prefectul, crezând în Hristos si, botezându-se, de sabie s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea celor doi călăi, care, crezând în Hristos, de sabie s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel, care a schimnicit în muntele Latro.

Tot în această zi, pătimirea Sfintei MuceniŢe Suzana.

Sfânta MuceniŢă Suzana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era de loc din Palestina. Tatăl ei era păgân si mama evreică. Sfânta însă a fugit de necredinŢa celor doi; a alergat la Hristos si a primit botezul de la episcopul Silvan. După moartea părinŢilor ei, a împărŢit toată averea la săraci si a slobozit din jugul robiei pe robii si roabele sale. S-a îmbrăcat în haine bărbătesti, si-a tuns părul si a intrat într-o mănăstire de călugări, schimbându-si numele în Ioan. După ce a trăit acolo douăzeci de ani, a fost clevetită. Venise la mănăstire o schimnică. Socotind că e bărbat, a îndemnato la desfrânare. Suzana n-a vrut, asa că schimnica a pârât-o că a încercat să o necinstească. Sfânta s-a plecat bârfelii si a cerut să i se dea canon pentru păcatul de care era învinuită. Când episcopul Elefterupolei a aflat de aceasta, s-a dus la mănăstire si a mustrat pe stareŢ. StareŢul atunci a vrut s-o descălugărească. Fericita, găsindu-se într-o nevoie ca aceasta, a cerut să vina la ea două fecioare si două diaconiŢe. Si lor le-a destăinuit toată taina ei. Când s-a aflat aceasta, episcopul s-a umplut de uimire; a hirotesit-o diaconiŢă si a poruncit să fie stareŢă.

Multe minuni a făcut ea în numele lui Hristos. Când a venit ighemonul Alexandru în Elefterupole si a adus jertfe idolilor, sfânta, de bunăvoie, s-a dus acolo si numai prin rugăciunea ei a dărâmat la pământ idolii. Pârâtă ighemonului, a fost dusă înaintea lui si a fost supusă la felurite chinuri si la sfârsit a fost aruncată în foc. Acolo si-a dat lui Dumnezeu duhul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Elefterie Cubiculariu.

Acest sfânt mucenic, de loc din Constantinopol, strălucea în dreapta credinŢă. Din copilărie fusese crescut la curtea împărătească si acolo primise de la început cele mai mari cinstiri; întrecea în bogăŢii si slava pe toŢi oamenii acelor vremi. Cuprins de dumnezeiasca dragoste după cele nestricăcioase si vesnice, a socotit pe toate cele pământesti ca nimic si a ales să fie mai bine lepădat în curŢile Domnului, decât să rămână în locasurile păcătosilor. Depărtat de lume, era cu ochii minŢii aŢintiŢi spre Dumnezeu; se îndeletnicea în fiecare zi cu cântări dumnezeiesti si plinea toată virtutea.

Dar stricătorul sufletelor noastre, diavolul, n-a suferit să vadă toate acestea; s-a slujit de o slugă a fericitului punându-i în gând să se ducă la împărat si să pârască pe stăpânul său. S-a dus deci sluga la împărat si i-a spus că stăpânul său Elefterie s-a botezat si că a zidit o biserică. I-a mai spus că se închina Celui Răstignit, că batjocoreste legiuirile si rânduielile împărătesti. A mai adăugat că are sub pământ o casă ascunsă, că aduce Dumnezeului crestinilor slujbe de toată noaptea, că-si chinuie trupul cu post, cu plânsete si cu culcări pe pământ. Împăratul s-a aprins de mânie si l-a chemat pe sfânt la el. Când a venit, împăratul i-a pus întrebări, la vedere pasnice si măgulitoare, grăindu-i asa: „De ce ne-ai părăsit, Elefterie? Cum te-ai depărtat atâta vreme de la noi? Cum ai dispreŢuit dorul nostru si curŢile noastre împărătesti? Cum ai dispreŢuit dragostea noastră cea mare si curată ce-Ţi păstrăm?”.

„Împărate, i-a răspuns Sfântul Elefterie, trupul mi-i subrezit de multe si nenumărate boli; am voit să stau la aer curat ca să-mi recapăt sănătatea”.

„Dar pentru ce să te desfătezi numai tu singur, i-a spus împăratul, de aerul cel curat? Pentru ce să te bucuri numai tu singur de bunătatea lui? Pentru ce să nu ne bucurăm împreună, mergând si eu cu tine acolo?”.

Sfântul nu i-a dat răspuns la aceste cuvinte. Iar împăratul, îndată ce s-a făcut seară, a trecut râul Sangarin, căci dincolo de acest râu îsi avea sfântul locuinŢa. S-a uitat pe o usă ascunsă si a văzut o gaură ca gura unui puŢ. S-a coborât pe ea si a dat de o biserică frumos împodobită. Cele văzute l-au tulburat. A lăsat mânia la o parte si a început să spună cuvinte lingusitoare, căutând să slăbească tăria fericitului. Dar pentru că izbea cu pumnii în aer, căci n-a putut să-l înduplece pe sfânt cu cuvintele lui, a poruncit să i se taie capul cu sabia, iar cinstitul lui trup să fie aruncat mâncare câinilor si pasărilor. Fericitul si-a dat lui Dumnezeu sufletul, iar trupul lui, care zăcea părăsit, a fost luat de un crestin împodobit cu harul preoŢiei, evlavios si iubitor de Dumnezeu, care l-a înmiresmat cu mir si l-a îngropat într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vah cel Nou.

Sfântul Mucenic Vah cel Nou era de loc din Palestina si a trăit pe vremea binecredinciosilor împăraŢi Irina si Constantin. Tatăl lui, crestin din mosi, strămosi, era căsătorit cu o femeie foarte credincioasă. Ademenit însă de slava desartă a lumii acesteia si de înselăciune, s-a lepădat de credinŢa cea adevărată mostenită din strămosi si a trecut la necurata credinŢă a

agarenilor. A avut sapte copii, pe care i-a crescut în aceeasi rătăcire. Stricându-si viaŢa în necredinŢă, a lăsat, la moartea lui, pe soŢia lui cu cei sapte copii. Al treilea dintre ei în sirul nasterii, cu numele Dahac, care tălmăcit în elineste înseamnă Ghelasie, nu s-a însurat. Chiar înainte de moartea tatălui său voia să se facă crestin, lucru pe care l-a săvârsit după ce tatăl său a murit. I-a spus mamei sale gândul; ea a consimŢit si l-a încurajat. Atunci a plecat de la mama lui si s-a dus la Ierusalim. De acolo, povăŢuit de un monah, s-a dus în lavra Sfântului Sava, unde a fost învrednicit de Sfântul Botez si i s-a pus numele Vah. Apoi în urma rugăciunilor lui, a fost îmbrăcat cu haina monahală. Ca monah a vieŢuit bine si s-a întărit în înfrânare si în celelalte virtuŢi. La porunca stareŢului a plecat din mănăstire, că stareŢul se temea să nu afle de el agarenii care stăpâneau Palestina. Din întâmplare, sau mai bine-zis din rânduială dumnezeiască, s-a dus la Ierusalim si acolo s-a întâlnit cu mama lui, căreia i-a spus tot ce a făcut; i-a mai spus că-l doare inima că fraŢii lui trăiesc în rătăcire. Când fraŢii lui au auzit aceasta de la mama lor, au trecut la credinŢa în Hristos, afară de unul care a rămas în rătăcire. Acesta a spus agarenilor toate cele făcute de Sfântul Vah. Agarenii l-au căutat, l-au prins si l-au dus la Amira, stăpânul cetăŢii Ierusalimului. Amira l-a trimis la asa-numitul de ei general si la judecători. Înaintea lor a mărturisit pe Hristos, a defăimat ca desartă credinŢa agarenilor si si-a bătut joc de ea. Pentru asta i s-a tăiat capul.

Trebuie să se stie ca cel întru sfinŢi părintele nostru Ioan Gură de Aur a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului în această zi, din care a si început să se săvârsească de el sărbătoarea Nasterii lui Hristos până la douăzeci si cinci ale lunii, căci unii din Apus veneau si o vesteau de fiecare dată. Pentru aceasta a si fost rostit de el acel Cuvânt apologetic, preafrumos si preafolositor.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.