Decembrie 14


14 Decembrie


 

14-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea pătimirii SfinŢilor Mucenici Tirs, Levchie si Calinic.

Acesti sfinŢi mucenici au trăit pe vremea împăratului Deciu si a ighemonului Cumvrichie, care a pornit mare prigoană împotriva crestinilor în părŢile Nicomidiei, Niceii si Cezareii Bitiniei.

Sfântul Levchie, de bunăvoia lui, s-a dus la ighemon, a mărturisit pe Hristos si a defăimat desertăciunea închinării la idoli. La porunca ighemonului a fost spânzurat si i s-a strujit cu cruzime trupul. Pentru că a rămas tare si neclintit în credinŢa crestinească, i s-a tăiat capul.

Pe când ighemonul făcea o călătorie în Helespont i-a iesit întru întâmpinare marele între atleŢi Tirs. Acesta a propovăduit cu îndrăznire că Hristos este Dumnezeu si a mustrat pe tiran, că fără să judece cinsteste pe idoli. Sfântul Tirs a fost supus la chinuri îndelungate si de multe feluri, de către mai mulŢi ighemoni. În timpul acestor chinuri pe care sfântul le îndura cu seninătate, la rugăciunea sfântului s-au sfărâmat chipurile cioplite ale idolilor. Atunci Calinic, care era preot al idolilor, gândind în sine că Dumnezeul lui Tirs este mai mare si mai puternic decât toŢi idolii, de vreme ce la rugăciunea lui Tirs idolii au căzut la pământ si s-au sfărâmat, a primit si el credinŢa în Hristos. Si rugându-se si el, lui Hristos, a fost sfărâmat idolul pe care el îl slujise până atunci. Pentru aceasta Sfântul Calinic a fost ucis cu sabia. Iar Sfântul Tirs si-a dat lui Dumnezeu sufletul în timpul chinurilor.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Mucenici Filimon, Apolonie, Arian si cei dimpreună cu ei.

Acesti sfinŢi mucenici au trăit pe vremeaîmpăratului DiocleŢian si a lui Arian, ighemonul Tebaidei Egiptului. Chipulmuceniciei lor a fost asa: au fost prinsi si dusi înaintea ighemonului 37 de crestini. Printre acestia se afla si un crestin cu numele Apolonie, anagnost al Bisericii. Când a fost ameninŢat cu chinurile, Apolonie s-a spăimântat si a dat patru galbeni lui Filimon, cântăreŢul din fluier, ca să-i ia locul si să aducă jertfe idolilor în locul lui; totodată i-a dat si hainele sale. Filimon, odată cu îmbrăcarea hainelor lui Apolonie, a îmbrăcat si credinŢa în Hristos, si când a fost îndemnat să jertfească idolilor, a mărturisit pe Hristos. Când ighemonul a poruncit să vină Filimon ca să cânte din fluier, pentru că prin cântecele sale să cânte si să ademenească pe cel ce nu voia să jertfească idolilor, să-l facă să socotească bune, pe cele din lumea aceasta, să-si schimbe credinŢa si să jertfească idolilor, atunci s-a aflat că Filimon era cel din stadion si că el Ţinea locul lui Apolonie. MulŢi l-au sfătuit si l-au îndemnat stăruitor să se lepede de Hristos, dar n-a fost înduplecat. Ighemonul l-a luat în râs, spunându-i că în zadar se osteneste odată ce n-a primit botezul crestinilor. Sfântul Filimon însă s-a rugat si s-a pogorât ploaie numai peste ei. ToŢi cei de faŢă s-au minunat, iar Sfântul Filimon a luat încredinŢare că s-a pogorât peste ei din cer apa botezului său, pentru că nimeni nu îndrăznea să-l boteze de frica ighemonului. Sfântul Filimon s-a rugat apoi si pentru fluierele lui, pe care le dăduse lui Apolonie. Si s-a pogorât foc din cer, care a ars si a mistuit fluierele în mâinile lui Apolonie. Si fiindcă Apolonie a fost pricina credinŢei lui Filimon în Hristos, a fost prins si el. Dus înaintea ighemonului, a propovăduit credinŢa lui Hristos. Pentru aceasta au fost supusi amândoi la felurite chinuri. Când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin si săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre ighemon si i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon a spus mai dinainte ighemonului că i se va vindeca ochiul cu minune, dacă după mucenicia lui va lua Ţărână de pe mormântul său. Apoi au fost tăiate capetele SfinŢilor Filimon si Apolonie. Ighemonul s-a dus în ziua în care au fost îngropaŢi sfinŢii la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul si s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut si el si cei dimpreună cu el în Hristos si s-au botezat. Când împăratul DiocleŢian a aflat că ighemonul s-a făcut crestin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanŢuri, i-a atârnat o piatră de gât, si l-a aruncat în mare. Moastele Sfântului Arian au fost aduse la uscat si au fost îngropate de slujitorii săi.

Tot în această zi pomenirea celor patru ostasi din garda împărătească, ce au pătimit împreună cu Sfântul Arian.

DiocleŢian, după ce a chinuit pe sfinŢi cu felurite chinuri, a aruncat pe Sfântul Arian legat cu lanŢuri într-o groapă adâncă si a acoperit groapa cu pământ; a pus deasupra gropii scaunul său si a poruncit ostasilor să joace, zicând: „Să vedem dacă va veni Dumnezeul lui Arian ca să-l scoată din groapa asta”. Apoi a plecat la palat. Când s-a dus să se culce, a văzut atârnate deasupra patului piatra si lanŢurile purtate de Arian, iar pe Arian asezat pe pat. Împăratul s-a spăimântat si a socotit că este vrăjitor. Atunci l-a aruncat în mare împreună cu cei patru ostasi din garda împărătească, ce crezuseră împreună cu el în Hristos. Delfinii au luat moastele lor, ce se aflau în cei cinci saci în care fuseseră băgaŢi, si le-a scos la Ţărm la Alexandria, unde au fost îngropate într-un loc de seamă.

Tot în această zi, pomenirea înfricosătoarei ameninŢări a cutremurului ce a fost adus asupra noastră cu iubire de oameni si de care mai presus de orice nădejde ne-a izbăvit Domnul cel iubitor de oameni.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.