Decembrie 13


13 Decembrie


 

13-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii SfinŢilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie si Orest.

Acesti sfinŢi mucenici au trăit pe vremea rău-credinciosilor împăraŢi DiocleŢian si Maximian, a ducelui Lisie, care comanda ceata de osteni a limitaneilor si a lui Agricola, care stăpânea toată partea Răsăritului. Dintru început au fost crestini si se trăgeau din părinŢi crestini; dar se ascundeau de frica tiranilor si a prigonitorilor.

Sfântul Evstratie era de loc din orasul Aravraca si era căpetenie în ostirea ducelui Lisie. Dorea să-si dea pe faŢă credinŢa, dar se temea, că nu stia cum va fi sfârsitul mărturisirii sale. De aceea a poruncit unuia din slujitorii săi să pună centura sa în biserica din Aravraca. Că îsi zicea: „Dacă va intra în biserică preotul Avxentie si va lua cu el centura, atunci îndrăznirea si mărturisirea lui va fi după placul lui Dumnezeu si nu se va teme de nimic din cele asteptate, când se va înfăŢisa înaintea ducelui. Dar dacă altcineva din biserică va lua centura, atunci să poarte încă mai departe în ascuns credinŢa în Hristos si să nu o vădească”. Când a văzut că sfârsitul ispitirii sale s-a făcut după cum gândea, căci preotul Avxentie luase centura, a înŢeles că mărturisirea lui pentru Hristos se va termina cu bine si s-a hotărât să se înfăŢiseze înaintea lui Lisie si să mărturisească cu îndrăznire credinŢa sa.

Când au fost adusi la scaunul de judecată niste sfinŢi mucenici, Evstratie stătea si el alături de Lisie, că era căpetenie în ostirea lui. Atunci el, cel dintâi, a strigat tare că este crestin. Tiranul i-a smuls centura si a poruncit să-l dezbrace si să fie chinuit în multe feluri; dar el le-a răbdat pe toate cu seninătate. Aceasta a adus la credinŢa în Hristos si pe Sfântul Evghenie, prietenul său. Acesta a mărturisit cu îndrăznire că are aceeasi credinŢă ca  Sfântul Evstratie si că dă aceeasi închinăciune Dumnezeului cinstit de acela. Atunci Sfântul Evstratie a fost si el chinuit cumplit. Văzând aceasta, Sfântul Mardarie s-a alăturat Sfântului Evstratie si au fost adusi amândoi la cercetare înaintea lui Lisie. Mai întâi i s-a tăiat capul Sfântului Avxentie, pentru că s-a numit crestin. Iar SfinŢii Mardarie si Evghenie au murit în timpul chinurilor.

Sfântul Orest a fost cunoscut că e crestin când a ridicat mâna ca să arunce cu suliŢa la Ţintă. Atunci, răsucindu-se ca să Ţintească, i-a iesit afară din sân crucea pe care o Ţinea la piept, ca pe o pavăză. A fost întrebat de ce o poartă, iar el a răspuns că este rob al lui Hristos. Lisie l-a legat si pe el alături de Sfântul Evstratie si i-a trimis pe amândoi la Agricola, care i-a cercetat si ia supus la chinuri. Întâi si-a aflat sfârsitul Sfântul Orest, fiind asezat pe un pat de fier înrosit în foc. Pe urmă a fost aruncat într-un cuptor aprins si Sfântul Evstratie, si acolo si-a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Lucia fecioara.

Sfânta MuceniŢă Lucia era din Siracuza Siciliei si era logodită. Îmbolnăvinduse mama ei, a plecat cu ea la Catana, ca să se roage Sfintei MuceniŢe Agata să o izbăvească sfânta de curgerea de sânge. Când a ajuns la Catana a văzut în vis pe Sfânta Agata. Sfânta i-a făgăduit mamei ei tămăduire de boală, iar ei i-a vestit mai dinainte suferinŢe mucenicesti pentru Hristos. După însănătosirea mamei sale, Sfânta Lucia a împărŢit toate averile sale săracilor si era gata să mărturisească pe Hristos. Fiind pârâtă de logodnicul ei, a fost dusă înaintea lui Pashasie, domnul cetăŢii, care a poruncit să o ducă într-o casă de desfrâu, ca să fie necinstită. Prin harul lui Hristos însă a rămas curată; au tăbărât mulŢi asupra ei, dar n-au putut să o miste din locul în care se proptea. Pentru că aceia si-au pierdut nădejdea că o mai pot misca din loc, si pentru că nici n-au putut-o arde cu focul ce-i aprinseseră acolo unde sta, căci sfânta era păzită de Dumnezeu, i-au tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie cel din Latro.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie, făcătorul de minuni, era de loc din Constantinopol, fiul unor părinŢi evlaviosi si credinciosi, bogaŢi si întâistătători în treburile orasului. Pogorându-se dar dintr-un neam asa de vestit si asa de strălucit si sporind încă mai mult în credinŢă, fericitul a primit de la împăratul de atunci dregătoria de general si patriciu al locului ce se numeste al Chivireotilor. Odată, la poruncă împărătească, au pornit pe mare mai multe corabii sub comanda fericitului Arsenie. S-a stârnit însă furtună grozavă pe mare si s-au scufundat toate corăbiile si a scăpat numai el singur cu viaŢă. Atunci sfântul a îmbrăcat haina monahală, si-a strivit trupul făcându-l rob sufletului prin post si prin priveghere.

În acest fel si-a dus viaŢa fericitul în mai multe locuri. Apoi din poruncă dumnezeiască s-a dus la sfânta Mănăstire a Chelivarilor. A stat puŢină vreme în fruntea ei, dar a fost dascălul multora în virtute. Apoi a plecat de la mănăstire si s-a dus iarăsi la linistea lui cea dorită.

La rugămintea fraŢilor, marele Arsenie s-a dus din nou în mănăstire. S-a închis într-o chilie foarte strâmtă si slujea singur, nu îndeobste cu ceilalŢi fraŢi, lui Dumnezeu cel unul. Astfel de fapte a săvârsit cuviosul si a vieŢuit cu înŢelepciune, cu bărbăŢie, în curăŢenie si în dreptate. Când a fost să fie chemat spre viaŢa cea de sus, a strâns la el pe toŢi monahii si le-a dat învăŢături despre lepădarea de lume si de cele din lume, despre răbdarea si despre iubirea duhovnicească de fraŢi, despre smerenie si rugăciune. Apoi sia plecat genunchii la pământ si umplându-i-se ochii de lacrimi si-a dat în mâinile neprihănite ale lui Dumnezeu sfântul lui suflet.

Cuviosul Părintele nostru Arsenie a săvârsit multe minuni si în viaŢă dar a făcut multe minuni si după moarte.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Arie, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Gavriil, arhiepiscopul Serbiei, care a suferit mucenicia în Prusia, în anul 1659.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.