Decembrie 7


7 Decembrie


 

7-Decembrie- USO


În această lună, în ziua a saptea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ambrozie, episcopul Mediolanului (Milano, Italia).

Cuviosul Părintele nostru Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator: bărbat destoinic la cuvânt, cântar si cumpănă a dreptăŢii. Nu dădea hotărârile după faŢa oamenilor, ci cu nepărtinire si cu dreptate. De aceea i s-a încredinŢat stăpânirea întregii Italii, de către binecredinciosii împăraŢi Constantin si Constant, fiii marelui împărat Constantin. Nu era încă luminat cu dumnezeiescul Botez; era încă printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute si în viaŢă curată decât cei ce se împărtăseau cu Sfintele Taine. Prin hotărârea împăratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici. Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericesti până a ajuns la cea mai de sus.

Ca episcop a învăŢat pe popor drept si bine dreapta credinŢă; a păzit neatinsă Biserica de orice erezie; a stat alături de cei ce duceau război ereziilor lui Arie, Sabelie si Eunomie; a scris multe si felurite cărŢi pentru dreapta credinŢă; pe împăratul Teodosie, care venise în Milan, după ce săvârsise acea nelegiuita vărsare de sânge în Tesalonic, l-a oprit să intre în biserică; l-a făcut să-si dea seama de nelegiuirea lui, l-a arătat cât de mare deosebire este între un preot si un mirean, chiar împărat de-ar fi el, si l-a sfătuit să nu mai îndrăznească să se apropie de cele dumnezeiesti cu atâta sfruntare si obrăznicie. După ce a săvârsit fapte îmbunătăŢite si-a sfârsit viaŢa, după o bună bătrâneŢe.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Sfântul Mucenic Atinodor a trăit pe vremea împăratului DiocleŢian. Era de loc din Mesopotamia si din copilărie a îmbrăŢisat viaŢa călugărească. A fost pârât că e crestin, si fiind dus înaintea lui Eleusie, domnitorul Ţării, a mărturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost întins între doi stâlpi si i-au fost arse cu făclii toate părŢile trupului lui. Si a fost supus la multe si felurite chinuri, pe care le-a răbdat cu tărie si seninătate, neputând fi biruit de chinuri. Atunci sfântul, rugându-se, si-a dat Domnului duhul său.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neofit, care s-a săvârsit, fiind aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Dometie, care de sabie sa săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Isidor, Achepsima si Leon, care prin foc s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Amun cel din Nitria, care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor mucenici Gain si Gaie, care în foc s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea celor 300 de SfinŢi Mucenici din Africa, care de sabie s-au săvârsit.

Acesti SfinŢi Mucenici au trăit pe vremea împăratului romanilor Zenon. Domnitor al Africii era Onorie, care urmase la domnie lui Ghizeric, tatăl său. Onoric era eretic arian. Episcopii eretici arieni Chiril si Vilinard l-au înduplecat pe Onoric să pornească prigoana împotriva ortodocsilor. Si a dezlănŢuit Onoric prigoană asa de mare, că a întrecut prigoanele de pe vremea împăraŢilor păgâni DiocleŢian si Maximian.

A poruncit să fie izgoniŢi toŢi preoŢii din cele 15 orase câte erau în Africa, după ce mai întâi fuseseră luate toate vasele sfinte si odoarele bisericilor. Ortodocsilor le mai rămăsese numai o singură biserică si acolo săvârseau Sfânta Liturghie. Barbarii, aflând de ea, au înconjurat-o, au adus lemne si alte lucruri uscate, le-au clădit în jurul ei, le-au aprins si au ars biserica împreună cu toŢi ortodocsii care se aflau în ea si slăveau pe Dumnezeu,

Onoric a lăudat fapta aceasta si a mai poruncit să fie ucisi îndată toŢi cei ce nu s-au botezat din nou cu botezul eretic arian. Ortodocsii care nu puteau îndura grozăviile chinurilor si-au găsit scăparea prin fugă, părăsind casele si Ţara, iar cei care erau mai întăriŢi în credinŢa ortodoxă s-au dat pe ei însisi cu dragă inima morŢii celei mucenicesti. Asa 300 de ortodocsi din Cartagina, care au fost pârâŢi lui Onoric că nu voiesc să creadă, asa cum cred arienii, au fost daŢi morŢii, tăindu-li-se capetele. Pentru preoŢi arienii au născocit pedepse mai cumplite. Pe doi dintre ei i-au tăiat cu fierăstrăul; la 60 dintre cei mai învăŢaŢi le-au tăiat limbile chiar din rădăcină. Despre acesti mucenici vorbesc mulŢi scriitori si istorici.

Acestea au fost cele îndrăznite de vandali în Africa împotriva crestinilor care mărturiseau deofiinŢimea lui Dumnezeu-Cuvântul cu Tatăl. Iar în bătrâna Romă, în aceeasi vreme, Sunilda, soŢia lui Odoacru; care stăpânea Roma, ariană fiind, a silit pe femeia unuia din căpeteniile Romei să se boteze din nou cu botezul arienilor. Cum însă n-a putut-o convinge, a fost băgată în apă fără voia ei de episcopul arian al Milanului. Când ea a iesit, din colimvitra, i-a dat episcopului doi bănuŢi, zicându-i: „Iată plata pentru că m-ai îmbăiat!”. Sunilda mâniindu-se a ars-o de vie.

Tot în această zi, pomenirea drept-credinciosilor care lăudau biserica pe Dumnezeu, si care prin foc s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea celor doi sfinŢi preoŢi, care de fierăstrău s-au săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor 60 de preoŢi, cărora li s-au tăiat limbile, dar continuau să vorbească.

Tot în această zi, pomenirea femeii ortodoxe, care prin foc s-a săvârsit la Roma.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Pavel monahul.

Cel între sfinŢi Părintele nostru Pavel, pe când era în lume nu era nici bogat, nici sărac; era dintr-un neam de oameni care aveau cu ce trăi si care putuse să înveŢe pe fiul lor Sfintele Scripturi.

Când s-a făcut mai mare, Pavel a socotit ca îi este mai de folos să părăsească lumea si să intre în una din sfintele mănăstiri ale Ţării sale. A îmbrăcat sfântul si îngerescul chip si se nevoia să săvârsească orice virtute, asa că ajunsese ca un vas de virtuŢi. Si atât de mult a întrecut pe toŢi fraŢii din mănăstirea aceea că a făcut un lucru plin de minune si a arătat fraŢilor că are ascunse în el mari puteri.

Fericitul Pavel a plecat din mănăstire si s-a dus la Ierusalim. După ce s-a închinat Sfintelor Locuri, a plecat în Cipru. Acolo a petrecut mulŢi ani într-un munte înalt si mulŢi crestini se suiau la el. Dar pentru că numele său se răspândise pretutindeni, a plecat si de acolo si s-a dus în părŢile din apropierea Constantinopolului. Bineplăcând si aici lui Dumnezeu, a fost învrednicit, ca si altădată dumnezeiescul Moise, să audă o voce de sus care ia zis: „Suie-te, Pavele, în munte si sfârseste-te!”. Si s-a suit Pavel într-un munte înalt, numit de localnici Parigoria, adică Mângâiere, s-a închinat lui Dumnezeu si după ce a mai trăit câtva vreme acolo, a adormit în Domnul.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Mucenici Prisc, Martin si Nicolae.

Dintre acestia, unul prin foame s-a săvârsit, altul tăiat cu securea, iar al treilea prin foc. Pomenirea lor se săvârseste în biserica de lângă zidurile Vlahernelor.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Curator.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului si isihastului Grigorie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Sfântului Nicolae din Muntele Athos care în pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Filofteia fecioara, ale cărei sfinte moaste se află în Paraclisul Sfintei Mănăstiri Curtea de Arges.

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăŢia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinŢi crestini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu mestesugul si simpli cu cunostinŢa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăŢăturile faptei bune si după ce a semănat în inima si în sufletul ei cel bun seminŢele faptelor bune ale fecioriei si ale milosteniei, că din rod se cunoaste pomul.

Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească si având în inima ei întipărite învăŢăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înŢelepŢind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeiestile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească si cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaŢi si a îmbrăca pe cei goi. Îsi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îsi agonisea untdelemn în vasele ei si se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înŢelepte. Toate faptele bune le săvârsea copila cu statornicie si cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele si necazurile cele de la urâtorii binelui, asa precum grăieste Scriptura: „Gătitu-m-am si nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinŢă să nu pătimească si sfânta mii de ispite, până si moarte mucenicească.

Si iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei si-a luat altă soŢie si fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat si fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea si alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o si pârând-o tatălui ei si pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci si pe flămânzi, biruită de milostivire îsi da hainele ei si le împărŢea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la Ţarină, tatălui ei.

Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă si moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.

Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la Ţarină, si iesindu-i înainte săracii si flămânzii, că stiindu-i milostivirea si asezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieseau înainte cerându-i milostenie, si ea neavând altceva să le dea, le împărŢea din bucatele ce le ducea tatălui său, si îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, si tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinŢat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă si de prisos. Si diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele.

Deci mergând la vremea la care stia că vine fericita cu bucatele, s-a asezat la loc potrivit si, pândind-o, a văzut ce făcea fiică-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit si uitând dragostea părintească, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, să o apuce de cosiŢe si să o bată până ce îsi va astâmpăra fierberea mâniei sale dobitocesti; si fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu si lovind-o a rănit-o la un picior, si îndată, o, minune! si-a dat sfântul si fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Iar sfântul si feciorescul ei trup rămânând pe pământ si încă sânge din piciorul cel tăiat curgând, cu slavă cerească a strălucit că se lumina si locul dimprejur. Iar ticălosul tată văzând întâmplarea, a fost cuprins de spaimă si de cutremur, întâi pentru că a ajuns ucigasul fiicei sale, apoi din pricina strălucirii celei dumnezeiesti care se revărsase în jurul sfintelor ei moaste. Si vrând să ridice sfântul ei trup, nu putea să se atingă si nici să se apropie de el.

Deci a alergat în cetate si a spus arhiepiscopului si mai-marilor cetăŢii toate pe rând cum s-au întâmplat si cum acum trupul fericitei zace pe pământ, si că este cinstit de Dumnezeu cu strălucire cerească. Aceasta auzind arhiepiscopul împreună cu cei mai mari ai cetăŢii si cu popor, au alergat cu făclii si cu tămâie si cu rugăciuni, si văzând sfântul trup strălucind cu acea dumnezeiasca lumină, s-au minunat cu toŢii si au lăudat pe Dumnezeul minunilor, Care si acum, în vremurile noastre cele mai de pe urmă, preamăreste pe robii Săi, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.

Apoi vrând să ridice sfântul ei trup, după porunca arhiepiscopului si să-l ducă în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar să-l miste din loc. Deci, mai mult s-au spăimântat. Si cu multă evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu si Sfintei Filofteia, dar nici asa nu au putut s-o ridice. Că vrând Dumnezeu să preamărească cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatră trupul ei.

Apoi, înŢelegând că aiurea voieste să fie dusă au început a-i pomeni ca unei fiinŢe vii Ţările, mănăstirile, bisericile de peste Dunăre si cele de aceasta parte de Dunăre si nicăieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domnească cea din Târgul Argesului, îndată s-a usurat mai mult decât greutatea cea firească si înŢelegând toŢi că acolo este voia lui Dumnezeu si a sfintei a merge, îndată a înstiinŢat cu scrisoare pe Radu Vodă, cel poreclit Negru (de care si biserica este zidită) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înstiinŢat, fiind binecredincios si râvnitor a-si împodobi Ţara si poporul său cu odoare de mult preŢ ca acestea, îndată cu mult alai, cu făclii si cu tămâieri, cu multă evlavie mergând la Dunăre, a adus sfintele ei moaste în łara Românească si le-a asezat în Biserica Domnească, cea zidită de el în orasul Arges. Acolo au stat sfintele ei moaste până la zidirea Mănăstirii Curtea de Arges, de către Neagoe Basarab. Aici au fost trecute sfintele moaste. Iar acum se află asezate în Paraclisul Mănăstirii Curtea de Arges. Si acolo fiind, dă tămăduiri de tot felul de boli celor ce aleargă cu credinŢă la sfintele ei moaste.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri