Sfanta Teodora istoriseste Cuviosului Grigore cele suferite la moartea sa


Sfanta Teodora istoriseste Cuviosului Grigore cele suferite la moartea sa

 

Dragul meu, fiule Grigore! Cele intamplate si suferite de mine la moartea mea, pentru faptele mele cele rele, erau asa infricosate si nesuferite, incat si acum cand ma gandesc, groaznic ma infior. Dar cu ajutorul si cu rugaciunile Cuviosului Parintelui nostru duhovnicesc Vasile, cel luminat de Dumnezeu, vei sti fiule Grigore, ca s-au facut cele grele usoare, si cele cu anevoie lesnicoase. In scurt timp, punand el mana, necazurile si greutatile ce m-au intampinat, cu ajutorul si mila lui Dumnezeu, s-au usurat… cele nevindecate s-au savarsit cu bine. Deci, multumesc celui care impreuna cu tine s-a intristat si rugaciuni fierbinti la Dumnezeu pentru noi fii sai a inaltat si ne-a ajutat (Filipeni 1:3-9).

O, fiule Grigore! Cum iti voi povesti despre ceasul Acela in care se despartea Sufletul mau de trup! Ce primejdie! Cata sila! Cata nevoie si cata amaraciune si greutate patimeste Sufletul atunci in durerea si chinuirea aceea amara, ca sa se desparta de trupul sau! O asa de infricosata nevoie si durere cuprinde pe cel ce are a-si da Sufletul sau, incat e asemenea unui om viu, care, dezbracat si gol fiind, s-ar arunca intr-un foc mare, unde fiecare carbine aprins il arde si-l prajeste usturator, incat sa lesine de dureri cumplite, pierzandu-si fata si alcatuirea corpului sau, atat de groaznic, incat sa iasa Sufletul din el. Asa-i de amara si groaznica moartea, fiul meu, si cu atata mai mult, mai ales a acelora care sunt mai pacatosi, ca mine. Martor imi este Dumnezeu ca adevarul ti-l spun. Moartea la cei drepti insa, nu stiu ce fel este, pentru ca eu ticaloasa m-am facut pravalia pacatelor si a pacatosilor.

Calea sufletelor in vesnicie - f7 - USO

Chipul de fata ne arata pe Maica Teodora, mult ostenitoarea in ingrijirea si servirea Sfantului Vasile cel Nou, aflandu-se in agonia mortii. Ea vede mai intai aratandu-se imprejurul patului sau o multime de arapi schimonositi si negri ca taciunele, galcevindu-se si racnind ca fiarele salbatice, guitand ca porcii, urland ca lupii si latrand ca inraitii caini… repezindu-se cu dintii ranjiti asupra acesteia ca s-o ingita. In acel “timp ei desfac niste hartii si deschid catastife, in care ii arata pacatele pe care le facuse si care nu le martirisise, sau nu-si facuse canon pentru ele; asteptand parca sa vina oarecare judecator la fata locului.

Ori incotro isi intorcea ochii, vedea cu groaza fetele monstruoase ale arapilor infernali, care o acuzau si amenintau. Indata insa, spre marea sa bucurie si grabnica salvare, apar langa patul ei doi Ingeri frumosi si luminati, cu fetele vesele, hainele stralucitoare ca fulgerul, incinsi cruces cu braie de aur, care cearta aspru pe demoni. Imediat sosi si moartea, care cu un ciocanas i-a deznodat cele 20 de degete de la maini si picioare, apoi incheieturile bratelor si picioarelor, care raman dupa aceasta moarte si in nesimtire. Imediat dupa ceea apuca o tesla cu mana dreapta si ii taie grumazul, iar cu cealalta mana ii da sa bea paharul mortii, dupa care Sufletul i se smulse din corps i iesi afara, sarind in bratele Sfintilor Ingeri. De-o parte se vede Sf. Vasile cel Nou, dand ingerilor un sicrias cu daruri duhovnicesti pentru rascumpararea Sufletului teodorei de la vamile vazduhului (unde nu se vor ajunge faptele ei cele bune), pentru slujbele ce i le facuse in viata ei, ca slujitoare buna si credincioasa. De sus vin in zbor cativa Ingeri luminati, care poarta niste vase pline cu untdelemn si miruri curate, pretioase si duhovnicesti, pe care varsandu-le peste Sufletul ei, s-a vazut schimbata si luminata…

Calea sufletelor in vesnicie - f6 - USO

Chipul de fata ne arata placuta de moarte a omului drept. Din Dumnezeiestile Scripturi, adevarurile sfinte si luminata ratiune, vedem ca Dumnezeu a destinat pe fiecare Suflet omenesc a trece prin trei stari foarte deosebite, constituind viata sa vesnica: 1) Viata omului in sanul maicei sale timp de noua luni. 2) Vietuirea sa limitata aici pe pamant. 3) Vietuirea sa nelimitata dincolo de mormant. Asadar, nimenea dintre noi Crestinii sa nu se teama de moarte, stiind ca totul este in puterea, randuiala si vointa lui Dumnezeu. Deci, ori de mancam, ori de bem, si orice cugetare, vorbire sau lucrare vom trai face, toate sa le facem spre Slava lui Dumnezeu. Si asa: “De traim, Domnului traim, si de murim, Domnului murim. Deci, ori de traim, ori de murim, ai Domnului suntem” (1 Corinteni 10:31; Romani 14:8).

Precum vedem si stim bine, nu noi ne-am pregatit a ne zamisli, a creste in sanul mamei noastre si a ne naste; noi nu avem nici o amintire de prima stare a vietuirii noastre. Atata stim ca prima stare a vietii noastre a fost o pregatire minunata pentru intrarea in viata aceasta de aici de pe pamant. Precum prima stare a vietii in sanul mamei noastre, buna ori slaba, a fost premergatoare starii a doua a vietuirii noastre aici pe pamant, adica cei ce s-au dezvoltat mai bine acolo, sunt mai destoinici de a infrunta greutatile aici pe pamant si a devein mai biruitori, mai fericiti; iar cei care s-au dezvoltat slab, morbos, infirmi, etc., in pantecele mamei lor, nefiind destoinici a infrunta grautatile vietii acesteia pamantesti, cad robiti lipsurilor, boalelor, mizeriilor, nefericirilor si feluritelor primejdii ireparabile; tot astfel si felul starii a doua a vietuirii noastre aici pe pamant, e premergatoare pentru starea a treia a vietuirii noastre dincolo de mormant pe vesnicie, in fericire ori in osanda.

Din descoperirile Divine, noi Crestinii stim ce ne asteapta dincolo de mormant. De vom evita pacatul, ori ne vom curati de el prin o adevrata Spovedanie, implinirea canonului cuvenit, insotit de facerea roadelor vrednice de pocainta, ne vom izbavi de cumplita moarte a pacatosilor si vom avea parte de placuta, dulcea, frumoasa, dorita si mult folositoarea moarte a dreptilor, care trec din moarte in viata, de pe pamant la cer, din valea aceasta a necazurilor si a plangerilor, in Raiul desfatarilor vesnice. “Cand Sufletul iese din trup – zice Sf. Ioan Carpatiul – vrajmasul da navala asupra lui, razboindu-l si ocarandu-l cu indrazneala, facandu-se paras amarnic si infricosat al lui pentru cele ce a gresit. Dar atunci se poate vedea cum Sufletul iubitor de Dumnezeu si credincios, chiar daca a fost inainte ranit adeseori de pacate, nu se sperie de navalirile si amenintarile aceluia; ci se intareste si mai mult in Domnul si zboara plin de bucurie, incurajat de Sfintele Puteri, care-l conduc, si imprejmuit ca de un zid de luminile credintei, striga si el cu multa indrazneala diavolului viclean; “Ce este tie si noua, instrainatule de Dumnezeu? Ce este tie si noua, fugarule din ceruri si sluga vicleana? Nu ai stapanire peste noi, caci Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are Stapanire peste noi si peste toti. Lui I-am pacatuit, Lui ii vom raspunde, avand zalog al milostivirii Lui fata de noi si al mantuirii noastre, cinstita Lui Cruce. Tu insa fugi departe de noi, pierzatorule, caci nimic nu este tie si slugilor lui Hristos”. Zicand acestea Sufletul cu indrazneala, diavolul intoarce spatele, tanguindu-se cu glas mare, neputand sa stea impotriva numalui lui Hristos. Iar Sufletul aflandu-se deasupra, zboara asupra vrajmasului, palmuindu-l, ca pasarea numita oxypterix (repede zburatoare) pe corb. Dupa aceasta e dus cu veselie de Dumnezeiestii Ingeri la locurile hotarate lui, potrivit cu starea lui” (F.o.c.Vol. IV, pp. 130-1).

Priviti la moartea dreptului din chipul de fata, cat de placuta si dorita! Sufletul lui iesit din corp, ajutat si de molitfele Preotului si cu rugaciunile casnicilor si a cunoscutilor sai, indreptandu-se spre cer insotit de Sfintii Ingeri, vede ca: “Cele ce ochiul n-a vazut, urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, acele bunatati vesnice a pregatit Domnul celor ce-L iubesc pe Dansul” (1 Corinteni 2:9; comp. Isaia 64:4).

“Asadar – zice Sf. Ioan Hrisostom – pentru noi, din mila lui Dumenzeu am invatat a cunoaste misterioasa Sa intelepciune Divina si care ne privim ca niste calatori in viata aceasta, niste chiriasi pe acest pamant, clatori la Patria viitoare si moartea o calatorie, noi acestia nu trebuie sa tremuram in fata mortii, ci sa ne bucuram ca parasim aceasta existent trecatoare si mergem la o alta viata cu neasemanare mult mai buna, care este nesfarsita. Moartea dreptilor, desi unora li se pare o pedeapsa, totusi, ea este o mare binefacere: (Int. Solomon 3:1-9; comp. Matei 12:43; 1 Corinteni 6:2; Vezi si alta explicatie a cliseului acestuia in “Oglinda Duhovniceasca”, pp. 1874 – 5, de autor).

Cand m-am apropiat de sfarsitul vietii mele si a sosit ceasul despartirii Sufletului meu de trup, am vazut o multime meare de arapi stand imprejurul patului meu. Fetele lor schimonosite erau negre ca funinginea, ca taciunele sic a smoala; ochii lor ca niste carbuni invapaiati de foc si vederea lor era grozav de urata, ca gheena focului infernal. aceia faceau o mare tulburare si galceava. Unii rageau ca dobitoacele, racneau ca fiarele salbatice, altii latrau ca niste caini, urlau ca lupii, boroncaneau ca taurii, guitau ca porcii… Toti uitandu-se asupra mea, ma ingrozeau si se repezeau scrasnind cu dintii ranjiti la mine vrand sa ma inghita. Acele duhuri rele si uracioase se pregateau, aducand o multime de pergamente (hartii intocmite in forma de sul), asteptand parca sa vina oarecare judecator. Ei isi desfaceau furiosi hartiile, in care erau scrise faptele mele cele rele. Atunci sarmanul meu Suflet a fost cuprins de mare frica si cutremur. Astfel, fiind muncita eu de relele acelea, desi imi era destula amaraciunea mortii, acea infricosata vedere a acelor groaznici arapi, mi-a fost asemenea unei alte mortis i mai cumplita. intorcandu-mi ochii incoace si incolo, ca sa nu mai vad infricosatele lor fete si sa nu mai aud glasurile lor infernale, nu puteam scapa de ei nici intr-o parte. Pretutindeni vedeam numai arapi grozavi inarmandu-se impotriva mea, si nu era cine sa-mi ajute. Intr-o astfel de primejdie chinuindu-ma, ma torturam si lesinam de groaza, de dureri si de cutremur.

Deodata insa am vazut doi Ingeri ai lui Dumnezeu, luminati si foarte frumosi, care au venit la mine cu fata vesela. Chipurile lor erau luminoase, ochii privitori cu dragoste, perii capului albi ca zapada, cu stralucirea in chipul aurului, hainele lor erau ca fulgerul si incinsi cruces cu braie de aur. Aceia s-au apropiat de patul meu, unde zaceam, si vorbeau intre dansii. Eu vazandu-i, m-am bucurat cu inima, si cu ochii veseli priveam spre dansii; iar arapii aceia negri s-au departat putin de patul meu. Atunci unul dintre Ingerii incepatori de lumina, a certat cu manie pe acei arapi intunecati, zicandu-le: “O! Nedreptilor, blestematilor, necuratilor, intunecatilor, railor, anatemasitilor si viclenilor vrajmasi ai neamului omenesc, pentru ce apucati voi a veni inainte la cei ce mor, facand atata galceava, ingrozind si tulburand pe tot Sufletul ce se desparte de trup? Dar sa nu va prea bucurati, ca aici nu veti avea nici un castig. Milostivirea lui Dumnezeu este cu dansulsi voi nu aveti nici o porte la Sufletul acesta”. Atunci arapii aceia, intaritandu-se, chiuind si galcevindu-se aratau pacatele mele, zicand: “Nu avem nici un castig aici? Dar aceste pacate ale cui sunt? Au nu ea singura a facut acestea?”. Asa galcevindu-se aceia, eu stateam pe pat, tremurand si asteptand moartea.

Chipul de fata ne arata corpul neinsufletit al unui repausat Crestin, asezat, dupa o anumita pregatire, pe o masa, lavita, ori pe pat, in casa. Multi din cei ce-l vad, sau aud de repausarea lui, il fericesc ca a scapat de greutatile lumii acesteia, zicand; “Ferice de el ca l-a iertat Dumnezeu! Ferice de el ca a scapat de atata amar de necazuri, greutati si suferinte! Ferice de el ca l-a luat Dumnezeu!”. Si asa si din vorbele acestea, reiese ca moartea e binefacatoare omului. Si chia rasa si este.

Calea sufletelor in vesnicie - f5 - USO

Ieresurile imprejurarilor potrivnice cerintelor Sufletului si trupului crestinesc, il imping adeseori in o mare greutate, afundandu-l pe bietul crestin in intristari, indoieli, necazuri si in ispite, care sunt primejduitoare mantuirii. Numai acei fii si fiice ai Sfintei Biserici Orodoxe, care inainteaza suindu-se pa scara virtutilor duhovnicesti si a sfinteniei, se bucura in necazuri. Cat timp traieste omul pe acest pamant, indoiala si ispitele nu-l mai parasesc. Numai moartea il scapa de ele. Astfel, moartea, care pune capat la atata amar de suferinte, e o mare binefacere de la Dumnezeu, pentru care noi suntem datori a-I multumi din adancul inimii noastre.

Daca si unii dintre Sfintii mari doreau trecerea din aceasta lume, ca sa se mute in o lume mai aleasa, mai frumoasa, mai armonioasa, mult mai placuta, buna si vesnica; apoi si noi, adevaratii Crestini, socotim moartea o minunata calatorie a Sufletului nostru dintr-un loc indurerat intr-un loc fericit, din lumea aceasta materiala, vazuta, in lumea spiritual, nevazuta de ochii trupesti, de pe pamant la ceruri. Privitor la trecerea din aceasta viata, Proorocul David zice: “insetat este Sufletul meu de Dumenzeul cel tare si viu. Cand voi veni oare si ma voi arata Fetii lui Dumnezeu?”, (Psalmul 41:2); iar Apostolul Pavel striga: “Unde-ti este moarte boldul tau? Unde-ti este iadule biruinta ta?”. Si mantuitorul ne imbarbateaza zicand: “Eu sunt invierea si Viata…”. Prin aceste cuvinte Dumnezeu-Omul ne incredinteaza ca repausatii Crestini, care au fost madulare vii ale Bisericii Sale, desi mor trupeste in lumea aceasta, totusi, in El sunt vii, active si fericiti, afara de cei care in viata lor pamanteasca au fost neghina sau zazanii (1 Corinteni 15:55; Ioan 11:25; 5:24-25; Matei 13; Vezi si alta explicatie a cliseului acestuia in “Oglinda Duhovniceasca”, pp. 1878-9, de autor).

Deodata, fara de veste a sosit si moartea, racnind ca un leu. Chipul aceleia era infricosat. Asemanarea ei era in o slaba forma omeneasca, cu trup fioros, alcatuit numai din oase omenesti insirate. Ea purta felurite unelte de muncire: sabii, sageti, sulite, barda, coasa, secure, tepusi, pila, secere, tesla, undita, si alte felurite unelte nestiute se necunoscute de mine. Acelea vazandu-le smeritul, necajitul si mult truditul meu Suflet, s-a cutremurat de frica. Sfintii Ingeri, privind, au zis mortii: “De ce zabovesti? Elibereaza Sufletul acesta din legaturile trupesti. Dezleaga-l degrab si cu usurinta, pentru ca nu are multa greutate de pacate”.

Apropiindu-se moartea de mine, a luat un ciocanas cu care a deznodat vinele si cele 20 de unghii de la maini si picioare, apoi toate incheieturile degetelor, bratelor si picioarelor mele, dupa care au ramas moarte, incat nu le mai puteam misca de loc. Dupa aceea luand o tesla, m-a lovit peste gat: taindumi-l , dupa care nu mi-am mai putut misca nici capul, de parca nu mai era al meu. Atunci Sufletul era in inima si numai mintea le mai nalucea si cugeta pe toate. Apoi umpland un pahar cu oarecare amestec, pe care ducandu-mi-l la gura, m-a silit a-l bea tot. Vai Doamne? Si atata de amara era bautura aceea, incat numai putand suferi, Sufletul meu s-a scuturat si am iesit din trup, smulgandu-se cu sila. Atunci Ingerii purtatori de lumina l-au luat in mainile lor. Privind eu inapoi, am vazut trupul meu zacand pe pat: mort, fara Suflet in el, nesimtit si nemiscat. Si precum cineva isi dezbraca haina invechita si rupta, aruncand-o incolo de pe sine, asa si eu priveam la trupul meu mort, de care ma dezbracam ca de-o haina veche si de care lucru ma minunam mult!

Moartea nu-i decat odihna,
Viata nu e decat munca.
Cine-n viata odihneste,
Viata-n moarte si-o arunca…

Anunțuri