Noiembrie 30


30 Noiembrie


30-Noiembrie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfântului, slăvitului si întru tot lăudatului Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Acesta era din orasul Betsaida, fecior al unui oarecare Iona evreul, fratele lui Petru, cel dintâi dintre ucenicii lui Hristos. Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan înaintemergătorul si Botezătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul si zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii”, lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Si zicând lui Petru: „Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret”, l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află si altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălŢarea Lui de au luat sorŢi apostolul, si au mers care într-o Ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta si a luat Bitinia si Marea Neagră si părŢile Propontidei si Calcedonul, BizanŢul, Tracia, Macedonia si părŢile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia si părŢile Ahaiei, asemenea si Aminsos, Trapezunta, Iraclia si Amastris. Însă acestea le-a umblat nu asa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare Ţară răbdând multe împotrivă si multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul si cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăŢi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le stiu. Căci mergând acesta la Sinope si propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri si torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos si, apucându-l de mâini si de picioare, l-au tras grăpis, si cu dinŢii l-au scuturat, si l-au bătut cu lemne si cu pietre, si l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăsi s-a arătat cu totul întreg si sănătos de răni, cu harul ÎnvăŢătorului si Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăŢi si orase, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiŢi si hersoniŢi, apoi s-a întors la BizanŢ si acolo hirotonind episcop pe Stahie, si colindând celelalte Ţări, a venit la luminatul Ostrov al Peloponesului si în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit si îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Si Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală si dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînŢeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, si alŢii mulŢi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, si prinzând pe apostolul Domnului si răstignindu-l cu capul în jos pe o cruce, l-a scos din viaŢa aceasta. Pentru aceasta si el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moastele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constantiu, fiul mai-marelui Constantin, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Si au fost asezate cu ale lui Luca Evanghelistul si cu ale lui Timotei în luminata biserică a SfinŢilor Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinŢi Părintelui nostru Frumentiu episcop de Inda (în Abisinia, adică Etiopia).

În zilele împăratului Constantin cel Mare, în anii 330, un filozof ce era din Tir, s-a dus să colinde în India cea mai dinăuntru, având împreuna cu el si doi fraŢi după trup tineri, ale căror nume erau Edesiu si Frumentiu. Iar întorcându-se din India, a stat la un liman ca să ia apă, si acolo au căzut în mâinile tâlharilor si ale barbarilor, care pe unii din cei din corabie i-au aruncat în mare, iar pe alŢii i-au tăiat. Din cei omorâŢi, unul era si pomenitul filozof. CâŢi au rămas vii, între care erau si cei doi fraŢi după trup, Edesiu si Frumentiu, au fost daŢi împăratului Indiei.

Deci văzând împăratul pe acesti doi tineri ca erau potriviŢi cu scopul ce el cugeta, i-a pus pe ei supraveghetori si iconomi împărătescului său palat. Dar si fiul împăratului, care a mostenit împărăŢia după tatăl său, a învrednicit pe tineri de mai mare cinste si îndrăzneală. Deci fiindcă ei aveau mare putere la împăratul Indiei, pentru aceasta porunceau cu îndrăzneală neguŢătorilor ce veneau din părŢile romanilor ca să se adune la o biserică, după obiceiul lor, si să săvârsească dumnezeiască liturghie. Iar trecând câŢiva ani s-au dus tinerii la împăratul si i-au cerut ca să le dea lor plata pentru dragostea cea către ei. Iar plata era ca să-i lase să se întoarcă în patria lor. Aceasta dorire dobândind-o, s-au dus mai întâi în pământul romanilor. Si Edesiu s-a dus la Tir, ca să-si afle părinŢii si rudeniile sale, iar Frumentiu a cinstit mai mult osârdia către cele dumnezeiesti, decât vederea părinŢilor săi. Deci ajungând la Alexandria, a arătat arhiepiscopului de acolo ca indienii foarte doresc să primească lumina slăvirii de Dumnezeu si a credinŢei. La aceasta a răspuns arhiepiscopul Atanasie (căci acesta era care pe acea vreme împodobea scaunul Alexandriei): „Iubitul meu, cine este mai bun si mai potrivit decât tine, ca să alunge din sufletele lor întunericul înselăciunii si să le pricinuiască lor lumina dumnezeiestii propovăduiri?” Acestea zicând, l-a hirotonit pe el arhiereu si l-a trimis în India, ca să lucreze cu plugul învăŢăturii sale, la acel neam. Deci dumnezeiescul Frumentiu, nimic socotind atunci ca să meargă spre a-si vedea rudeniile sale, ci pentru dragostea credinŢei celei drepte si pentru binele aproapelui, lăsându-si patria si rudeniile, a îndrăznit să călătorească pe mare, până ce a ajuns în India.

Iar după ce a ajuns acolo fericitul, cu osârdie a bine-lucrat înŢelenitele inimi ale indienilor, semănând în ele sămânŢa credinŢei. Drept aceea le-a si făcut vrednice spre rodirea cunostinŢei de Dumnezeu si a faptei bune, având împreună-lucrător harul cel dat de la Dumnezeu. Căci el, urmând toată ziua apostolestile învăŢături si făcând minuni multe, nu numai pe cei demonizaŢi îi mântuia si tot felul de boală vindeca, ci si din cei ce se împotriveau si nu primeau în grabă cele de dânsul zise, iar pe alŢii îi da Satanei. După cum a făcut apostolul, care zice: „DaŢi-l pe el Satanei spre pierzarea trupului, ca să se mântuiască duhul lui”. Iar pe alŢii îi făcea să se usuce, si altora le orbea ochii.

Drept aceea pentru această pricină, toŢi au primit si au rodit în sufletele lor sămânŢa credinŢei lui Hristos. Pentru care si în puŢină vreme singur sfinŢitul Frumentiu, cu ajutorul si harul lui Dumnezeu, a botezat toată latura indienilor. Si a zidit biserici, si a hirotonit preoŢi, si capistile idolesti le-a surpat, si pe idoli i-a zdrobit. Asadar pentru toate acestea, se minunau toŢi si însusi împăratul, si zicea sfântului: „Pentru care pricină, o iubitule, în curgerea de vreme a atâtor mulŢi ani ce ai vieŢuit mai înainte împreună cu noi, nu ai făcut niciodată vreun semn si minune? Si acum de unde Ţi s-a dat Ţie acest fel de har si de putere, iubitule?” Iar fericitul Frumentiu a răspuns: „Nu este al meu harul, o prea cinstiŢilor si adevăraŢilor ai lui Hristos prieteni, ci al preoŢiei, care mi s-a dat mie de la Însusi Hristos. Căci văzând bun cugetul vostru, lăsând pentru aceasta patria si rudenia, după cuvântul Domnului, m-am dus la Alexandria si, arătând cele despre voi marelui Atanasie, pastorul Bisericii aceleia, si cu tainică ungere a arhieriei fiind hirotonit de el, si cu harul apostolesc fiind luminat, prin rugăciunea lui către Dumnezeu, am fost trimis către voi. Iar voi cu credinŢă si cu dragoste primindu-mă, harul preoŢiei, dar mai ales al lui Dumnezeu, lucrează prin mine precum vedeŢi, si face asemenea minuni”.

Asadar Frumentiu acesta întocmai cu apostolii, întru mulŢi ani vieŢuind cu plăcere de Dumnezeu între indieni si, învăŢându-i poruncile lui Dumnezeu, si spre lucrarea poruncilor prefăcându-i, s-a mutat către Domnul. Ale cărui cinstite moaste dau tot felul de vindecări celor ce se apropie de ele, întru slava adevăratului Dumnezeu. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.