Noiembrie 17


17 Noiembrie


 

17-Noiembrie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a saptesprezecea, pomenirea celui dintre sfinŢi Părintelui nostru Grigorie, făcătorul de minuni, episcopul Neocezareii.

Acesta a trăit în zilele împăratului Aurelian si era din părinŢi elini si de tânăr a ales partea cea bună, cunoscând adevărata credinŢă în Hristos. Crescând el în vârsta, crestea si dreapta credinŢă într-însul. Iar din pricina mărimii si mulŢimii minunilor ce făcea, a dobândit numele său, căci a fost chemat făcător de minuni.

Aflându-se încă la scoală în Alexandria, după obicei învăŢând filozofia, a venit la el o femeie desfrânată cu gândul ca apoi să-l clevetească, îndemnată fiind de alŢi ucenici ce erau cu dânsul. Însă cuprinsă fiind de demon care o zbuciuma, sfântul a tămăduit-o cu rugăciunea sa.

A văzut sfântul si pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, împreună cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu, aievea învăŢându-l taina Sfintei Treimi. Si după ce a fost hirotonit episcop al Neocezareii de Fedim, episcopul Amasiei, si după ce a mers la biserica ce i s-a dat, se spune că a făcut multe minuni, care nu s-au auzit, si mai mari decât se pot crede.

Că a pornit cu rugăciunea o piatră mare cât un munte si a mutat-o în altă parte. Si fiind sfântul călător s-a abătut de a intrat într-o capiste idolească, unde a gonit demonii de acolo si după ce s-a dus sfântul, n-au mai cutezat să intre demonii acolo. Aceasta aflând cel ce purta grija capistei, s-a mâniat pe sfântul. Iar sfântul a scris pe o hârtie: „Eu, Grigorie, poruncesc Ţie, satano, intră”, si punând-o în capiste, au intrat iarăsi demonii în ea. Iar mai-marele capistei s-a îngrozit de această minune si a devenit ucenic lui Hristos, apropiindu-se de marele Grigorie. Si un lac mare, ce făcea valuri ca marea, la secat si l-a făcut uscat, secând împreună si vrajba pe care doi fraŢi o aveau între dânsii, zicând fiecare că a fost lacul lui.

Oprit-a si calea unui râu, rugat fiind de locuitorii de acolo, înfigându-si toiagul în udătura pământului cea repede, făcând atunci minuni peste minuni. Căci se vedea unde se întorcea apa înapoi, ca si cum s-ar fi temut a se atinge de toiag, care toiag, uscat fiind si lipsit fiind de firească umezeală, s-a făcut copac verde si frumos, si nici îndelungarea vremii n-a stricat minunea, ci si acum, precum se spune, apa ocoleste pe departe, iar copacul stând de atâŢia ani propovăduieste puterea lui Hristos arătată prin marele Grigorie.

Afară de aceasta, pe un evreu, ce se prefăcea că este mort zăcând răsturnat, l-a făcut cu adevărat mort, precum el se prefăcea.

Altădată iarăsi făcând rugăciune în munte, s-a arătat ca fiind copac celor ce căutau să-i facă rău. Deci, venind vremea trecerii către Domnul, a mulŢumit lui Dumnezeu că, primind cetatea sa cu mulŢi oameni si fiind plină de necredinciosi si păgânătate, a lăsat-o cu toŢi asezaŢi în credinŢă.

Tot în această zi, pomenirea Părintelui nostru Cuviosului si Mărturisitorului Lazăr zugravul (iconograful).

Acest sfânt de mic copil s-a făcut monah si a învăŢat mestesugul zugrăvirii (al iconografiei, picturii icoanelor si frescelor). Iar pe lângă viaŢa aspră si înfrânarea ce întrebuinŢa, se silea fericitul încă si spre milostenie. Pentru care a si primit harul preoŢiei. Iar după ce s-a făcut preot, a dat război împotriva tuturor eresurilor, si atât de multe necazuri a suferit, nu numai de la nestorieni si eutihieni si dioscoreni, ci si de la luptătorii împotriva icoanelor, încât este cu neputinŢă prin cuvânt a se spune. Ci si la Roma cea veche a fost trimis ca să ajute părintestile si apostolestile dogme, cărora le dau război luptătorii împotriva icoanelor. Si, întorcându-se de la Roma la Constantinopol, iarăsi a fost trimis la Roma pentru aceeasi pricina; si în drumul său de a doua oară la Roma, pe la mijlocul căii, s-a îmbolnăvit din tulburările vremii, si asa si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar cinstitul lui trup, fiind adus la împărăteasa cetăŢilor, a fost asezat în mănăstirea ce se numea a lui Evandru.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zaharia Ciobotarul si a lui Ioan.

Povestire foarte folositoare

Un om oarecare, vestit în lucrările lumesti, cu numele Ioan, lepădând toate îndulcirile vieŢii, ducea o viaŢă smerită si monahicească. Si îndeletnicindu-se cu fapte dumnezeiesti, se sârguia ca să placă numai lui Dumnezeu. Deci, ostenindu-se pururea întru rugăciuni si cereri, tindea si sporea către cele mai înaintate si mai mari isprăvi. Fiindcă, pe lângă celelalte ale lui păsiri, avea obicei a se duce ca să privegheze toată noaptea la bisericile Domnului. Într-o noapte, s-a dus la biserica cea mare a Sfintei Sofia ce se afla în Constantinopol si, aflând usile încuiate, a sezut acolo pe un scaun ce era aproape, fiind ostenit el, si întru sederea sa îsi citea slujba cu glas sovăitor.

Si iată a văzut o strălucire de lumină, ce venea de afară, si privind mai cu luare aminte, a văzut un bărbat cucernic, care urma după lumina aceea. Deci, bucurându-se pentru acea privire, a luat mai bine aminte, voind să vadă ce are să facă acel om. Si când a ajuns omul acela la porŢile bisericii Sfintei Sofia, ce erau închise, si-a plecat genunchii înaintea porŢilor, si îndestul a făcut rugăciune, apoi a ridicat în sus mâinile sale si, făcând semnul crucii pe porŢi, îndată porŢile s-au deschis singure, si împreună cu lumina a intrat înăuntru si bărbatul acela. Si după ce a intrat, iarăsi a plecat genunchii pe pardoseală, unde deasupra era zugrăvită icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, si, sculându-se, a deschis si acolo porŢile. Si venind la porŢile cele frumoase de argint ale bisericii în pridvor, destulă rugăciune a făcut acolo, apoi cu semnul crucii le-a deschis si pe acelea, si asa a intrat în biserică cu totul luminat fiind.

Deci, mergând în mijlocul bisericii, si-a ridicat mâinile în sus, înduplecând pe Dumnezeu. Iar după ce si-a isprăvit rugăciunea, s-a întors înapoi si trecea prin pridvorul bisericii, iar porŢile se încuiau prin dumnezeiască lucrare îndată ce acela iesi afară. Deci, sta sfântul om Ioan si căuta cu luare aminte, unde va merge acel bărbat dumnezeiesc, după iesirea din biserică. Si fiindcă acela mergea pe drumul drept, nu s-a lenevit avramicescul Ioan a-i urma, ca să afle unde se ascunde acest fel de scump mărgăritar al lui Dumnezeu. Si abătându-se acela puŢin din dreptul drum, mergea spre schela cea pogorâtoare a Sfântului mucenic Iulian; si apropiindu-se de casa foarte mică, si bătând cu mâna în usă, a strigat încet numele femeii ce era înăuntru: „Maria”, si asa a intrat înăuntru. Atunci lumina ce-l lumina pe cale s-a ridicat din mijloc, si asa între amândoi s-a făcut noapte întunecată.

Iar femeia acelui dumnezeiesc bărbat a aprins lumânarea din candela si a dus-o bărbatului ei; însă el nu s-a culcat pe pat, nici nu si-a odihnit trupul în vreun alt chip, ci a început să lucreze, căci era ciobotar. Atunci si cel ce-i urma lui, vrednicul de pomenire Ioan, fără de sfială a intrat înăuntrul casei, si căzând la picioarele lui, le udă cu lacrimi si rugându-l pe el, zicea: „Nu te ascunde de mine, cine esti, si care este înalta ta vieŢuire, prin care faci astfel de minuni, pe care le-am văzut însumi cu ochii mei”. Iar, smerit-cugetătorul acela zicea: „Iartă, bătrânule, pentru Domnul. Eu sunt om păcătos si nu am la sinemi nici o faptă bună. Că cine sunt eu păcătosul? Sau de unde am învăŢat vreo înaltă vieŢuire, precum singur zici, în vreme ce sunt sărac si mă aflu lucrător mestesugului celui mai neînsemnat; te-ai înselat, omule, te-ai înselat, si ai văzut nălucă, iar nu adevărul”.

Atunci bătrânul a adăugat lacrimi peste lacrimi, si nu înceta a-l jura pe el pe numele lui Dumnezeu, ca să-i arate lui fapta bună a sa cea mare. Căci zicea: „De nu era lucrul dumnezeiestii pronii, ca să se descopere petrecerea ta, cu adevărat nu m-as fi învrednicit eu cel mai mic să fiu privitor al acestui fel de taină”. Deci, strâmtorat fiind de jurăminte acel minunat bărbat s-a sculat de pe scaun si, făcând mai întâi metanie bătrânului, a început a zice asa: „Bine să stii, fratele meu, că nici o ispravă pe pământ n-am câstigat decât să mă înnoroiesc si să mă întinez cu păcatele si să cinstesc mai mult desfătarea trupească. Iar după aceasta, din bunătatea Dumnezeului meu, luând în minte frica muncii, după cum vezi mi-am luat femeie, dar n-am întinat curăŢenia trupului. Ci amândoi cu unire păzim fecioria si tăinuim aceasta, zicând că ea este stearpă. Si până acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, păzim noi adevărata curăŢenie a sufletului si a trupului, pentru dorinŢa si dragostea Ziditorului nostru. Voi adăuga încă si alta, pentru legătura jurământului. BogăŢia mea toată nu este mai multă decât numai trei arginti si jumătate, si cu acestia cumpărând piei, lucrez mestesugul ciubotelor; si dobânda ce o scot de acolo o despart în două părŢi: o parte adică, cea mai dreaptă si de căpetenie, o hărăzesc lui Hristos, împărŢind-o la săraci – fraŢii lui Hristos; iar cealaltă parte o cheltuiesc la trebuinŢele noastre; si asa pururea petrecând, astept neîncetat pe înfricosătorul Judecător ce va să vină. Si-mi aduc aminte de cercetarea cea înfricosătoare ce au să-mi facă cumpliŢii demoni”.

Aceasta poveste auzind-o Ioan si înspăimântându-se de curata si fericita viaŢa a pururea pomenitului Zaharia (căci asa se numea), l-a lăudat pe el. Apoi binecuvântându-l pe acel minunat bărbat, a iesit din casa lui cu bucurie si veselie. Si Ioan s-a dus la casa unde găzduia, mulŢumind lui Dumnezeu pentru minunile mari ce a văzut. Iar fericitul Zaharia, cel ce întru adevăr era lipsit de mândrie, voind ca să fuga de amăgirea desertăciunii lumesti, si-a lăsat casa sa si a fugit, cu desăvârsire necunoscut tuturor făcându-se.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Longhin, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ghenadie, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Maxim, patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iustin, care cu pace s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Ghenadie, cel ce s-a nevoit în Mănăstirea Vatoped, si a fost dochiar, si s-a învrednicit a vedea cum un butoi gol a izvorât untdelemn prin minunea Născătoarei de Dumnezeu, si care cu pace s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.