Noiembrie 15


15 Noiembrie


 

15-Noiembrie - unsufletortodox


În această lună, ziua a cincisprezecea, pomenirea SfinŢilor Mucenici si mărturisitori: Gurie, Samona si Aviv.

Dintre acesti SfinŢi Mucenici, Samona si Gurie s-au nevoit în zilele împăratului Diocletian si a guvernatorului Antonie. Gurie se trăgea din satul Sargochitia, iar Samona din Ganad. Fiind pârâŢi că sfătuiesc pe oameni să nu jertfească la idoli, îndată i-au spânzurat si pe unul si pe altul de câte o mâna, îngreuindule picioarele cu pietre, si au stat spânzuraŢi de la al treilea ceas, până la al saselea. Apoi coborându-i, i-au băgat într-o temniŢă întunecoasă, cu picioarele strânse în butuci, si au zăcut patru luni, chinuiŢi de foame si de sete, în legături. Apoi scoŢându-i iarăsi, au spânzurat pe Sfântul Samona de un picior si, deznodându-i-se genunchiul l-au spânzurat cu capul în jos, de la al doilea ceas, până la al cincilea. Iar pe Sfântul Gurie, lăsându-l mai mult mort decât viu, l-au scos a doua zi de i-au tăiat capul.

Iar Aviv, diacon fiind cu rânduiala, a fost pârât în zilele împăratului Liciniu că învaŢă în orase si în sate cuvântul Domnului. De aceea, Ţinându-l spânzurat si bătându-l, l-au adus iarăsi la cercetare si, neînduplecându-se după voia tiranului, a fost dat focului si asa îsi săvârsi mucenicia sa.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Chintian, episcopul Seleuciei.

Tot în această zi, pomenirea binecredinciosilor împăraŢi Iustin si Teodora.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Mucenici Elpidie, Marcel, Eustohie si cei împreună cu dânsii.

Fericitul Elpidie era unul din sfetnicii senatului, si i se încredinŢaseră tainicele lucrări ale apostatului împărat Iulian, în anii 361. Si scriind legile s-a aflat că este crestin. Deci fiind dus la înfăŢisare la apostatul si nesupunându-se a se lepăda de Hristos, a fost îmbrăcat cu îmbrăcăminte aspră, Ţesută din păr de capră, care avea cuie de fier petrecute prin ea, iar pe deasupra era unsă cu păcură fiartă si cu aceasta se întăreau cuiele si, bătut fiind peste haina aceea, cuiele găureau trupul sfântului. Apoi a fost supus la alte multe feluri de chinuri. După aceasta a fost legat de cai sirepi si sălbatici, împreună cu Eustohie si Marcel, cu scop ca să fie ei spintecaŢi. Dar dobitoacele, din dumnezeiască putere, au rămas nemiscate. Atunci li s-au zdrobit membrele cu toiege groase si au fost aruncaŢi în foc, în care si-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu.

Zic unii însă că după aceasta au fost îngropate sfintele lor trupuri în muntele Carmelului. Iar făcându-se îndată fulgere si trăsnete a venit acolo Stăpânul Hristos cu îngerestile Puteri si a sărutat pe mucenici si pe Eustohie adică si pe Marcel, mutându-i într-un loc unde Însusi a voit. Iar pe minunatul Elpidie l-a înviat si întărindu-l i-a trimis ca de a doua oară să se lupte în mărturisire, pe care văzându-l Iulian, a poruncit să fie întins de patru părŢi si să fie bătut neîncetat, apoi să i se toarne oŢet si sare peste răni si rănile să fie frecate cu târsâni de păr. După acestea a fost supus la nenumărate chinuri, dar, fiind păzit sfântul nevătămat din toate acestea, pe mulŢi din cei necredinciosi i-a întors la credinŢa lui Hristos, si i-a înduplecat ca să-si zdrobească idolii si la sfârsit fiind aruncat mucenicul într-un cuptor înrosit în foc si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Si asa a luat de la El cununa biruinŢei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Dimitrie.

Acesta fiind prins pe vremea împăraŢilor Maximian si Maximin si a guvernatorului Puplie, multe chinuri a răbdat pentru Hristos si pe urmă i s-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Paisie de la Mănăstirea NeamŢ.

Sfântului Cuvios Paisie de la NeamŢ, sau Velicikovski, este unul din stareŢii care au avut o influenŢă deosebită atât asupra monahismului românesc, cât si asupra celui slav. Paisie s-a născut la 21 Decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala orasului. A avut 11 fraŢi si a primit o educaŢie religioasă deosebită. Cercetări mai noi conchid că se trăgea din moldoveni stabiliŢi în Ţinutul Poltavei, înrudiŢi cu strămosi după mamă ai lui Dimitrie Cantemir.

A studiat la Academia duhovnicească din Kiev – întemeiată de Mitropolitul român Petru Movilă – dar n-a terminat studiile, fiind atras de viaŢa monahală. Astfel, în 1740 intră în mănăstirea Liubetki, apoi la mănăstirea Medvedovski, unde devine rasofor, cu numele de Platon. Datorita prigoanei ocupanŢilor polonezi, se întoarce la Kiev, la cunoscuta , unde va lucra icoane si unde îl va întâlni pe Mitropolitul Antonie al Moldovei, care slujeste aici în româneste (Paul Mihail).

În anul 1742 vine în Moldova, la schitul DălhăuŢi – Vrancea, apoi trece în Muntenia, succesiv la schiturile Trăstieni – Rm. Sărat, Poiana Mărului – unde era stareŢ cunoscutul Vasile – si la Cârnu – Buzău, care se conduceau după regulile monahale athonite. StareŢul Vasile de la Poiana Mărului îl va determina să meargă la Muntele Athos pentru ca, potolindu-si setea la izvorul milenar al monahismului, să se desăvârsească în viaŢa cea întru Hristos.

La numai 24 de ani, în 1746, merge la Athos, mai întâi la mănăstirea Pantocrator. Negăsindu-si un părinte spiritual cum si-l dorea, locuieste singur timp de patru ani într-o pesteră. În 1750 este vizitat la Athos de stareŢul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a tuns în monahism si i-a schimbat numele în Paisie.

La 36 de ani este hirotonit ieromonah de către Episcopul Grigorie de la Athos. Primul său ucenic a fost monahul Visarion, venit din Moldova, la care se adaugă si alŢii, tot moldoveni.

Cu binecuvântarea Patriarhului Serafim, Paisie întemeiază schitul, cu 5 chilii, care ajunge repede la 60 de ucenici. Aici învaŢă greacă de la monahul Macarie si începe să traducă din greacă în slavonă, revizuind vechile traduceri slavone după originalele grecesti ale SfinŢilor PărinŢi răsăriteni. Stă la Athos 17 ani.

În 1763 hotărăste să se întoarcă în Ţară, datorită rivalităŢii dintre călugării greci si rusi de la Athos. Împreună cu 64 de ucenici se stabileste mai întâi la schitul Vărzăresti – Focsani, apoi se îndreaptă spre Iasi, după ce mitropolitul de la Bucuresti – grec de neam – l-a refuzat. La Iasi, Mitropolitul Gavril Calimah – de origine română – care-l cunoscuse la Athos -, îi încredinŢează mănăstirea Dragomirna, ctitorie din 1609 a lui Anastasie Crimca, unde se mută cu ucenicii, la care se adaugă în curând mulŢi alŢii, români, rusi si ucraineni. Va rămâne aici 12 ani, formând o obste de 350 monahi, pentru care a alcătuit un regulament monahal, cunoscut sub numele de, în opt puncte, care introducea rânduiala în viaŢa călugărilor, prevăzând : . Deci, monahii erau obligaŢi să ducă viaŢă de obste (comună), să lucreze în diferite ateliere, iar stareŢul să fie ales de obstea tuturor vieŢuitorilor si confirmat de mitropolit. Se înfiinŢează bolniŢa, adică spitalul mănăstirii, pentru bolnavi si bătrâni.

Paisie continuă si în Moldova opera de traducere a scrierilor SfinŢilor PărinŢi – mai ales a celor ascetice – din greacă în slavonă si în româna; de exemplu, din Sfântul Antonie cel Mare, Petru Damaschin, Isaia Pustnicul, Marcu Ascetul sau Teodor Studitul. Cinstind pe întemeietorul isihasmului, Paisie traduce din greacă în slavonă, de Patriarhul Calist. De asemenea, traduce – cea mai de seamă scriere ascetă – răsăriteană -, la cererea Mitropolitului Gavriil al Petersburgului, tipărită aici în 1739 (Gh. Drăgulin).

Dintre operele sale personale se evidenŢiază, în 6 capitole. Aici Paisie expune sistematic bazele biblice si patristice ale rugăciunii lui Iisus, pregătirea celui ce doreste s-o practice, precum si efectele ce le produce. Prezentată ca o, cel ce o practica trebuie să fie ghidat de o persoană experimentată, cel având parte de iluminări speciale în înŢelegerea SfinŢilor PărinŢi. Există mai multe trepte ale acestei rugăciuni : pentru începători, aceasta corespunde vieŢii active, fiind însoŢită de observarea strictă a poruncilor (post, rugăciune, priveghere) ; pentru cei desăvârsiŢi, rugăciunea minŢii corespunde vieŢii contemplative. Când sufletul se purifică de patimi, el poate primi harul divin care-l conduce spre viziuni spirituale, descoperindu-i tainele divine la care intelectul nu poate ajunge. Este stadiul rugăciunii vizionare sau al rugăciunii pure – după Sfântul Isac Sirul – din care izvorăste viziunea. Rugăciunea pură este darul exclusiv al lui Dumnezeu (Romul Joanta).

În privinŢa căilor vieŢii monahale, Paisie expune învăŢătura tradiŢională ortodoxă: în singurătate totală ; în tovărăsia a doi-trei monahi sau în comunitate, forma pe care o privilegiază.

În 1775, când Bucovina este ocupată de austrieci, activitatea cărturărească a lui Paisie la Dragomirna ia sfârsit. ÎnsoŢit de 200 de ucenici, se asează la mănăstirea Secu, unde rămâne patru ani, continuând pravila de la Dragomirna.

În anul 1779, la dorinŢa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782), Paisie devine egumen al mănăstirii NeamŢ. Iată cum descrie Nicolae Iorga aceasta noua însărcinare :

Activitatea stareŢului Paisie la NeamŢ a fost deosebit de bogată. El întăreste aici rânduielile monahale athonite, cu slujbe zilnice conform tipicului, cu viaŢa de obste, cu predici, cu muncă si rugăciune – după regulă a Sfântului Vasile cel Mare – cu grija pentru bătrâni si bolnavi. La NeamŢ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeŢi si noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 : români, rusi, bielorusi, ucrainieni, greci, sârbi si bulgari.

Ultima si cea mai importantă etapă din viaŢa si activitatea sa, a concretizat-o într-o imensă activitate literar-bisericească : două echipe de traducători, de copisti si de critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea si traducerea scrierilor filocalice în slavonă si în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însusi – Mănăstirea NeamŢ devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică.

Printre alte preocupări ale sale menŢionăm si pe aceea pentru muzica liturgică, organizând aici o scoală bisericească de muzică corală pe mai multe voci, realizând translaŢia muzicii bizantine pe notaŢie liniară si introducând, pentru prima oară, cântarea Crezului de către toŢi credinciosii în biserică.

A trecut la Domnul la 15 Noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind înmormântat în biserica Mănăstirii NeamŢ. InfluenŢa paisiană a fost deosebit de puternică în Moldova prin stareŢii Ilarion de la Secu si Sofronie de la NeamŢ său prin ucenicii săi : Visarion, Gherontie si Dorotei, trimisi la studii în Muntenia ; Platon, care i-a scris o ; Stefan, care a tradus din slavonă.

În Muntenia, paisianismul s-a răspândit datorită stareŢului Gheorghe de la Căldărusani în mănăstirile Cernica si Căldărusani.

Numeroase manuscrise slavone s-au răspândit în mănăstirile ortodoxe din Bulgaria, Serbia si de la Athos. Schitul Sfântul Ilie si mănăstirile Pantacrator si Noul Athos – ultima înfiinŢată de ucenicii săi – au dus mai departe tradiŢia spiritului paisian. Opera Sfântului Efrem Sirul, tradusă de el din greacă în slavonă s-a tipărit la NeamŢ în 1812. Cum era de asteptat, rânduielile sale monahale au influenŢat masiv viaŢa religioasă a Bisericii Ruse. MulŢi dintre ucenicii săi s-au răspândit în 117 mănăstiri si schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.Au fost alcătuite mai multe ale stareŢului Paisie, scrise de monahii Spiridon de la NeamŢ, Mitrofan, Grigorie, Andronic sau Vitalie, cea din urmă fiind considerată cea mai autentică (Ioan Ivan).

StareŢul Paisie de la NeamŢ este considerat unul din cei dintâi scriitori asceŢi ai secolului al XVIII-lea. Curentul de reînnoire a vieŢii monahale pe care l-a creat a avut un efect benefic si prin faptul că a contractat curentul de grecizare si a favorizat impunerea limbii poporului în biserică, cultură si literatură. El reprezintă (M. Păcurariu).

Pentru viaŢa sa ascetică, pentru bogăŢia învăŢăturilor sale si pentru contribuŢia la înnoirea monahismului, a fost trecut în rândul sfinŢilor. Mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă, la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992.

Să ne rugăm, dar, zicând: „Cuvioase Părinte Paisie, luminătorul credinciosilor si podoaba călugărilor, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre”.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.