Noiembrie 14


14 Noiembrie


 

14-Noiembrie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului slăvitului si întru tot lăudatului Apostol Filip, unul din ceata dintâi, a celor doisprezece.

Acest apostol era din Betsaida Galileii, împreună-cetăŢean cu Andrei si cu Petru apostolii, si multă înŢelepciune avea acest dumnezeiesc apostol, îndeletnicindu-se cu cărŢile proorocilor si feciorelnic în toată viaŢa sa cunoscându-se; pe acesta aflându-l Domnul după botezul său în Galileea, l-a chemat ca să-i urmeze Lui. Iar el, întâlnind pe Natanael, i-a zis: „Am aflat pe Cel despre Care a scris Moise în Lege si prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif cel din Nazaret”. Si alte încă multe ziceri se afla în sfânta Evanghelie arătătoare pentru acest apostol. Deci acesta, luând după sorŢi pământul Asiei, avea pe Apostolul Vartolomeu următor lui si ajutător la propovăduirea Evangheliei. Mai avea încă si pe sora sa cea după trup, Mariamni, care urma si le slujea lor. Deci trecând apostolii acestia prin cetăŢile Lidiei si Misiei si propovăduind în ele Evanghelia lui Hristos, multe încercări si necazuri au suferit de la cei necredinciosi, fiind bătuŢi, zdrobiŢi cu toiegele, prin închisori închisi si cu pietre împroscaŢi.

După aceea a aflat pe iubitul ucenic si de Dumnezeu cuvântătorul Ioan, care propovăduia pe Hristos în Asia. În aceeasi vreme si femeia lui Nicanor proconsulul a crezut în Hristos. Deci mergând dumnezeiescul Filip la Ierapoli, acolo a fost târât pe pământ de elini, prin mijlocul uliŢelor cetăŢii; după aceasta sfredelindu-i-se gleznele picioarelor, a fost pironit pe nu lemn cu capul în jos, si asa făcând rugăciune, si-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Îndată ce si-a dat duhul sfântul apostol, pământul s-a înfricosat ca si când ar fi fost însufleŢit, si a scos înfricosător glas si geamăt, si s-a despicat si a înghiŢit pe mulŢi din cei necredinciosi. Iar ceilalŢi temându-se au îngenunchiat la dumnezeiescul Vartolomeu si la Sfânta Mariamni, care erau spânzuraŢi. Si dezlegându-i pe ei de pe lemn, au venit la adevărata credinŢă a lui Hristos; iar moastele apostolului le-au îngropat. Sfântul Vartolomeu asezând pe Stahie episcop în BizanŢ, a iesit si s-a dus împreună cu Mariamni în Licaonia.

Tot în această zi, pomenirea celui dintre sfinŢi Părintelui nostru Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, făcătorul de minuni, care a strălucit la anii 1340.

Sf. Grigore Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a născut în anul 1296 în Constantinopol. Tatăl Sfântului Grigore a devenit un important demnitar la curtea lui Andronicus al II-lea Paleologul (1282-1328), dar a murit la scurt timp, Andronicus devenind turorele copilului Grigore rămas orfan. Înzestrat cu abilităŢi intelectuale si ambiŢie, Grigore a stăpânit toate subiectele de studiu care făceau parte la vremea aceea din cursul complet de educaŢie superioară medievală. Împăratul spera ca tânărul să se îndrepte spre munca în cadrul guvernului, dar Grigore, abia împlinind 20 de ani, s-a retras în Muntele Athos în anul 1316 (după unele surse 1318) devenind novice la Mănăstirea Vatoped, sub îndrumarea monahicească a Părintelui Nicodim de la Vatoped (prăznuit în 11 iulie). Acolo a fost tuns si a pornit pe calea sfinŢeniei. Un an mai târziu, Sfântul Evanghelist Ioan Teologul i-a apărut în vis si i-a promis că-l va proteja pe calea sa duhovnicească. Mama si surorile lui Grigore au devenit si ele călugăriŢe.

După săvârsirea Părintelui Nicodim, Sf. Grigore a stat opt ani sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Nichifor iar după moartea Părintelui Nichifor, Grigore s-a tranferat la Lavra Sf. Atanasie Athanitul (prăznuit în 5 iulie). Aici a slujit la trapeză si apoi a devenit cântăreŢ în biserică. După trei ani s-a mutat la schitul Glossia, nevoindu-se mai abitir pentru a atinge perfecŢiunea spirituală. De la stareŢul mănăstirii a învăŢat mestesugul rugăciunii neîncetate pe care o practică monahii, începînd cu marii pustnici ai desertului din sec. al IV-lea, Evagrie Ponticul si Sf. Macarie al Egiptului (prăznuit în 19 ianuarie).

Mai târziu, în sec. al XI-lea, Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit în 12 martie) a dat indicaŢii amănunŢite despre activitatea mentală pentru cei care practicau rugăciunea exterioară, iar sfinŢii din Athos au pus-o în aplicare. Practicarea rugăciunii minŢii sau a inimii pentru care este nevoie de solitudine si liniste se numeste „isihasm” (de la grecescul „hesychia” care înseamnă calm si liniste), iar practicanŢii se numesc isihasti.

În timpul sederii sale în Glossia viitorul ierarh Gregore a fost complet absorbit de spiritul isihast acesta devenind noul său mod de viaŢă. În anul 1326, datorită ameninŢării invaziei turce, el împreună cu ceilalŢi fraŢi ai schitului sau retras în Tesalonic, unde a fost hirotonit ca preot.

Sf. Grigore a combinat îndatoririle sale preoŢesti cu viaŢa de pustnic. Cinci zile pe săptămână le petrecea în liniste si rugăciune iar sâmbăta si duminica venea în mijlocul oamenilor, slujind sfintele slujbe si predicînd, smulgînd oamenilor sentimente de iubire dar si multe lacrimi prin cuvintele sale. Uneori participa la întrunirile duhovnicesti ale tinerilor educaŢi conduse de viitorul patriarh Isidor. După reîntoarcerea din Constantinopol, Sf. Grigore a găsit un loc potrivit în care să vieŢuiască în solitudine, lângă Tesalonic, la Bereia. Aici a adunat în jurul lui în timp scurt mai mulŢi călugări, pe care i-a îndrumat timp de cinci ani.

În anii 1330 au avut loc importante evenimente în viaŢa Bisericii de Răsărit, în urma cărora Sf. Grigore a fost plasat printre cei mai importanŢi apologeŢi universali ai ortodoxiei, fiind foarte renumit ca profesor al isihasmului.

Prin 1330 învăŢatul călugăr Varlaam sosea în Constantinopol din Calabria, Italia. Acesta a fost autorul unor tratate de logică si astronomie, fiind renumit pentru calităŢile sale oratorice iesite din comun. Varlaam a primit o catedră la universitatea din capitală si a început să adâncească studiul scrierilor Sf. Dionisie Areopagitul (prăznuit în 3 octombrie), a cărui teologie „apofatică” („negativă”, în contrast cu „katafatică” sau „pozitivă”) era în mod egal apreciată atât în Bisericile de Răsărit cât si în cele de Apus.

La scurt timp, Varlaam a călătorit la Muntele Athos, unde s-a familiarizat cu viaŢa spirituală a isihastilor. SusŢinînd imposibilitatea cunoasterii esenŢei lui Dumnezeu, el a declarat că rugăciunea minŢii era o eroare eretică. În călătoriile sale la Constantinopol si Tesalonic, călugărul Varlaam a intrat în dispute cu călugării, încercînd să demonstreze natura materială creată a luminii din timpul Schimbării la faŢă a Mântuitorului de pe Muntele Tabor. Acesta ridiculiza învăŢăturile călugărilor despre metodele rugăciunii si despre lumina necreată văzută de isihasti.

Sf. Grigore, la rugămintea călugărilor athoniŢi, a răspuns prin admonestări verbale la început, dar văzînd că nu au nici un rezultat, a început să astearnă pe hârtie argumentele sale teologice. Astfel a apărut „Triade în apărarea sfinŢilor isihasti” (1338). Prin 1340 sfinŢii din Muntele Athos au compilat, cu ajutorul sfântului, un răspuns general împotriva atacurilor lui Varlaam , grupat sub titlul „Tomul Aghiorit”. La Sinodul din Constantinopol din 1341 Ţinut la Biserica Sf. Sofia, Sf. Grigore a polemizat cu Varlaam, axîndu-se pe ideea naturii luminii de pe Muntele Taborului. În 27 mai 1341 Sinodul a fost de acord cu punctul de vedere al Sf. Grigore, si anume că, Dumnezeu, de neatins prin esenŢa Sa, ni se descoperă prin energiile Sale direcŢionate spre lume si percepute de noi, cum a fost lumina de pe Muntele Taborului, dar acestea nu sunt nici materiale si nici create. Ipotezele lui Varlaam au fost condamnate ca erezii, acesta fiind anatemizat si izgonit în Calabria.

Dar disputele dintre PalamiŢi si VarlaamiŢi erau departe de a se fi încheiat. Acestora din urmă li s-au alăturat discipolul lui Varlaam, călugărul bulgar Akyndinos, precum si Patriarhul Ioan XIV Kalekas (1341-1347); împăratul Andronicus III Paleologul (1328-1341) înclina si el spre punctul lor de vedere. Akyndinos, al cărui nume însemna „cel care nu face rău,” de fapt a cauzat un mare rău prin învăŢăturile sale eretice. Akyndinos a scris o serie de mici tratate în care îi denunŢa Sf. Grigore si pe călugării athoniŢi drept provocatori de tulburări în cadrul Bisericii. La rândul său, sfântul a scris un răspuns detaliat în care demonta erorile lui Akyndinos. Însă patriarhul îl susŢinea pe Akyndinos si l-a numit pe Sf. Grigore vinovat de toate tulburările din cadrul Bisericii. În 1344 l-a închis în temniŢă timp de patru ani. În 1347, când Ioan al XIV-lea a fost înlocuit de Isidor (1347-1349), Sf. Grigore a fost eliberat si numit Arhiepiscop al Tesalonicului.

În 1351 Sinodul din Vlaherne a apărat cu solemnitate caracterul ortodox al învăŢăturilor sale, însă poporul nu l-a acceptat usor pe Sf. Grigore, astfel încât el a trebuit să se mute dintr-un loc în altul. Într-una din călătoriile sale la Constantinopol pe un vapor bizantin, a căzut în mâinile turcilor. Chiar în captivitate, Sf. Grigore a predicat atât prizonierilor crestini cât si răpitorilor săi musulmani. Hagarenii au fost uimiŢi de înŢelepciunea cuvântului său, dar musulmanii nu au putut suporta acestea si l-au bătut, ba chiar l-ar fi omorât cu plăcere dacă n-ar fi nădăjduit într-o răscumpărare mare. La un an, Sf. Grigore a fost răscumpărat si s-a întors la Tesalonic.

Sf. Grigore a făcut multe minuni în cei trei ani dinaintea morŢii sale, vindecînd mulŢi bolnavi. În ajunul morŢii sale, Sf. Ioan Hrisostom i-a apărut într-o viziune, adresîndu-i cuvintele: „Spre înălŢimi! Spre înălŢimi!” Sf. Grigore Palama a adormit întru Domnul în 14 noiembrie 1359. În 1368 a fost canonizat la Sinodul din Constantinopol sub Patriarhul Filotei (1354-1355, 1364-1376), care a scris viaŢa sfântului si slujbele adresate acestuia.

Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Constantin cel ce din Idra a odrăslit, iar în Rodos a mărturisit, la anii 1800 si care prin sugrumare s-a săvârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.