Noiembrie 11


11 Noiembrie


 

11-Noiembrie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Mina cel din Cotiani.

Acesta a trăit pe vremea împărăŢiei lui Maximian si era din Egipt, ostindu-se în cohorta ce se chema Rutalia sub Arghirisc în Cotianiul Frigiei Salutariei. Nesuferind ca să vadă cinstirea cea rătăcită a idolilor, s-a suit în munte si s-a curăŢit pe sine cu postiri si cu rugăciuni. Si întărindu-se de ajuns si aprinzându-ise sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte si, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târsini si a fost ars de foc si târât fără milă peste ciulini, de i-a spart trupul, în urma cărora si-a primit sfârsitul prin sabie.

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odată un crestin ca să se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că găzduitul avea bani în sânul său, s-a sculat în miezul nopŢii si l-a omorât. Apoi tăindu-l bucăŢi le-a pus într-o cosniŢă si a ascuns-o în cămara sa cea mai dinăuntru, asteptând ca să se facă ziuă. În vreme ce ucigasul se afla în nevoinŢă si în îngrijorare, cum si unde si când să se ducă să ascundă părŢile celui ucis, ca să nu-l înŢeleagă cineva, iată i s-a arătat lui Sfântul Mina, călare în chip de ostas si cercetându-l ce s-a făcut cu străinul care găzduise acolo; iar ucigasul adeverea că nu stie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înăuntrul casei celei mai ascunse si, aflând cosniŢa si scoŢând-o, s-a uitat la ucigas cu o căutătură grozavă si sălbatică si i-a zis: „Cine este acesta?” Iar ucigasul de frică, fără de glas si ca un uluit făcându-se, s-a aruncat pe sinesi jalnică cădere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului si făcând rugăciune, a înviat mortul si i-a zis lui: „Dă laudă lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicându-se ca din somn si cugetând cele ce a pătimit de la cel ce-l găzduise si cum a câstigat viaŢa a doua oară, a slăvit pe Dumnezeu; iar mulŢimea se închina ostasului ce se arătase si care-l înviase. Si după ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfântul banii de la el si i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: „Du-te frate în calea ta. Si, întorcându-se către ucigas, l-a bătut precum i se cădea, apoi, sfătuindu-l, si pe lângă acestea iertând greseala lui si făcând rugăciune pentru dânsul, a încălecat calul si s-a făcut nevăzut.

Alt crestin bogat s-a făgăduit să facă sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis să facă două discuri si pe unul să scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele său. Si după ce le-a făcut pe amândouă, fiindcă discul sfântului se părea mai strălucitor si mai plăcut, crestinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Si s-a întâmplat să facă călătorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masă discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimŢit si neevlavios crestin mânca din bucatele cele din disc fără sfială si fără cucernicie. Deci după ce s-a ridicat masă, a luat sluga discul ca să-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a căzut în adâncul marii. După aceea sluga înspăimântându-se si mult temându-se, încă si cu totul amorŢind si buimăcindu-se, a căzut si el în mare. Stăpânul său văzând acestea, se tânguia, zicând: „Vai mie, ticălosul! căci dorind discul sfântului, pe lângă disc mi-am pierdut si sluga. Ci łie, Doamne, dau făgăduinŢa aceasta, că de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tău, Sfântului Mina, împreună cu celalalt disc si preŢul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare”. Deci iesind din caic, se uita pe Ţărmurile mării, asteptând si nădăjduind să vadă mort trupul slugii ce-l căuta. Asadar, acolo unde privea el cu sârguinŢă, o, minune!, a văzut pe sluga sa vie iesind din mare si Ţinând în mâinile sale discul sfântului. Deci văzându-l pe el s-a spăimântat stăpânul si a strigat cu mare glas propovăduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au iesit toŢi afară si, văzând pe slugă că Ţinea în mâini discul, s-au minunat mult si au slăvit pe Dumnezeu. Si-l întrebau cum a scăpat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: „Îndată ce am căzut în mare, a venit un om frumos si alŢi doi împreună si m-au apucat si, umblând împreună cu mine, ieri si astăzi am venit până aicea.

Si o femeie oarecare, silita fiind de către oarecine spre amestecare de rusine, s-a dus la sfântul si a cerut ajutorul sfântului, care nu a trecut-o cu vederea, căci, pilduind pe cel ce o silnicea, nevătămată a păzit femeia: acela, legândusi calul de piciorul său, silea pe femeie. Iar calul, sălbăticindu-se împotriva stăpânului său, nu numai l-a împiedicat pe el de la nelegiuita faptă, ci si l-a târât pe el pe pământ, neoprindu-se până ce nu a ajuns la biserica sfântului. Si acolo cu mare glas necheza, încât pe mulŢi oameni i-a făcut să iasă afară si să vadă. Căci sărbătoare fiind atuncea, mulŢime de oameni se adunase la biserică. Deci cel ce a pătimit aceasta, văzând adunarea poporului si calul său care si mai mult se sălbăticea, si simŢindu-se fără nici un ajutor de la nimeni, temându-se ca nu cumva să sufere ceva mai rău de la calul său, fără să se rusineze si-a mărturisit înaintea tuturor păcatul si îndată calul s-a linistit si a stat îmblânzit. Iar călăreŢul dezlegându-se a intrat în biserica sfântului si căzând la pământ se ruga lui ca să nu fie încă mai mult pedepsit.

Un schiop oarecând si o femeie mută stăruind în biserica sfântului împreună cu alŢii mulŢi spre a se vindeca, la miezul nopŢii toŢi fiind cuprinsi de somn, sa arătat sfântul si a zis schiopului: „Du-te acum când este liniste si apucă-te de haina femeii mute si te vei vindeca”; iar el ducându-se si apucând-o de haină, aceea tulburându-se a strigat, bătându-si joc oarecum de schiop si s-a vindecat dezlegându-i-se limba, iar schiopul, rusinându-se, îndată s-a sculat si a început să fugă. Si înŢelegând amândoi minunea ce s-a făcut, au slăvit pe Dumnezeu.

Un evreu oarecare, având prieten pe un crestin, când pleca în călătorie undeva departe, de multe ori lăsa la crestin mulŢi bani. Lăsând acestuia oarecând o pungă cu cinci sute de monede, cugeta crestinul în inima sa ca să tăgăduiască amanetul, ceea ce a si făcut prin faptă. Căci venind evreul si cerându-si banii după obiceiul lor, crestinul n-a voit să-i dea, zicându-i: „Tu această dată n-ai lăsat nimic la mine; de ce ceri de la mine?” Iar evreul, auzind aceasta fără de nădejde, s-a tulburat cu totul; iar mai pe urmă, venindu-si întru sine, a zis către crestin: „Fiindcă nimeni n-a văzut când Ţiam dat banii, jurământul să dezlege pricina noastră, si cerea ca prin sfântul să se vădească care este mincinosul”. Deci, cu învoire s-au dus amândoi la biserica Sfântului Mina, si îndată crestinul a făcut jurământ si susŢinea tăgăduirea amanetului. Si după jurământ, au iesit amândoi din biserică si siau încălecat caii. Iar calul crestinului mergea cu neorânduială si se sălbăticea împotriva stăpânului său si, muscând zăbala, îngrozea că va pricinui amara moarte călăreŢului; si deodată l-a aruncat jos la pământ, însă nu i-a vătămat trupul, ci si-a pierdut numai basmaua, împreună cu o cheie si cu pecetea lui cea de aur. Apoi iarăsi încălecând, mergea împreună cu evreul, care nesuferind paguba se întristă foarte pe cale si ofta din adâncul inimii. Atunci crestinul zice către evreu: „O prietene, fiindcă locul acesta este potrivit, să ne pogorâm de pe cai si să mâncăm pâine”. Iar după ce a început să mănânce, iată după puŢin vede crestinul pe sluga sa venind si Ţinând cu o mână punga evreului si cu cealaltă cheia împreună cu basmaua sa; pe care văzându-le s-a înspăimântat. Si a zis către slugă: „Ce este aceasta?” Iar sluga a răspuns: „Un ins oarecare înfricosător a venit la stăpâna mea si, dându-i ei cheia împreună cu basmaua ta, a zis către dânsa: „Cu mare grăbire trimite punga evreului ca să nu se primejduiască bărbatul tău”. Si iată luând-o am venit către tine după poruncă”. Atunci evreul s-a umplut de bucurie si s-a întors împreună cu crestinul la sfântul. Si evreul se ruga ca să fie botezat ca cel ce a fost însusi văzător la acest fel de minune. Iar crestinul cerea să ia iertare pentru că a mâniat pe Dumnezeu prin jurământ mincinos. Deci amândoi primind precum au cerut, unul botezul si celalalt iertare, s-au întors la ale lor bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Victor.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împăratul romanilor si a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Că silindu-l ca să se lepede de Hristos si nevrând ca să se supună, mai întâi i-au sfărâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe si neînchipuite feluri, dar rămânând nevătămat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele si atunci si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Vichentie diaconul.

Acest Sfânt Vichentie aflându-se în Augustopoli, cetate în Ispania, si învăŢând poporul împreună cu Valerie episcopul, diacon fiind Vichentie, au fost prinsi si adusi la divanul dregătorului Datiat; care, îndată băgându-i în obezi, a poruncit să fie dusi în orasul ce se cheamă Valencia, unde au fost băgaŢi întro temniŢă urât mirositoare si întunecată; si peste puŢine zile scoŢând pe Vichentie, a poruncit să fie frecat cu Ţesala si l-au răstignit pe o cruce si l-au supus la nenumărate chinuri si torturi. Dar rămânând nevătămat, l-au băgat în temniŢă, unde aflându-se sfântul, s-a învrednicit de dumnezeiescul si îngerescul ajutor si îndată si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei MuceniŢe Stefanida.

Aceasta era soŢie a unui ostas si credea în Hristos din început de la strămosii săi, însă, murindu-i bărbatul, a rămas văduvă. Văzând ea pe Sfântul Victor că pătimea mai presus de puterile omenesti, îl fericea pe el si pentru bărbăŢia sa si pentru cununile ce avea să ia de la Dumnezeu. Pentru aceasta a fost adusă si ea la guvernator; si fiindcă a mărturisit în priveliste pe Hristos Dumnezeu mai înainte de veci, i-au legat mâinile ei de doi copaci de finic care fuseseră îndoiŢi. Iar în urma dându-le drumul si întorcându-se cu repejune la starea lor cea dintâi, au spintecat pe sfânta în două bucăŢi. Si asa fericita si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodor mărturisitorul, egumenul studiŢilor (Mănăstirea Studion, la Constantinopol).

Acesta a trăit pe când împărăŢea Constantin Copronim si era din părinŢi evlaviosi, anume Fotino si Teoctista. Alegându-si el de mic viaŢa cea bună si învăŢând carte, a ajuns la înălŢimea cunostinŢei. Deci călugărindu-se si plinind tot felul de faptă bună, s-a învrednicit harului preoŢesc de la Sfântul Tarasie, patriarhul Constantinopolului. Si fiind atunci egumen la Mănăstirea Studitului Preacuviosul Platon si lăsând acela egumenia, a primit egumenia fericitul acesta, care a povăŢuit bine si cu plăcere dumnezeiască turma cea încredinŢată lui, păstorind-o la păsunea mântuirii. Dar fiindcă a mustrat cu îndrăzneală împreună cu Sfântul Tarasie pe împăratul Constantin, feciorul Irinei, că si-a lepădat pe legiuita sa femeie si a luat pe alta, Sfântul Tarasie a fost scos din scaunul său, iar pe marele Teodor bătându-l, l-a izgonit la Tesalonic. Apoi Constantin fiind orbit a fost lipsit si de împărăŢie. Atunci a fost chemat Teodor din surghiun.

Însă când s-a făcut împărat Nichifor Patrichie, care se numea si Stavrachie, iarăsi a fost izgonit sfântul la Tesalonic. Iar când a împărăŢit Leon Armeanul si căuta să înlăture sfintele icoane, mustrând cu îndrăzneală fericitul Teodor pe împăratul pentru această faptă, a fost izgonit de către dânsul la ezerul Apoloniadei si de acolo iarăsi a fost trimis spre partea răsăritenilor, unde a primit vreo sută de toiege pe spinare pe care le-a suferit cu vitejie. Si iarăsi a fost chinuit de mai-marele oastei cu grele bătăi.

Si de acolo a fost trimis la Smirna si închis într-o temniŢă, unde i s-au pus picioarele în butuci pentru chinuri. După aceea, dacă a luat Mihail Gângavul împărăŢia, a fost scos din legături marele Teodor si chemat din surghiun. Si având puŢină odihnă, s-a aflat cu prietenii săi si cu bună nădejde a răposat întru Domnul. Era om uscăŢiv, palid la faŢă, cu par cărunt si cam plesuv la cap.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.