Noiembrie 6


6 Noiembrie


 

6-Noiembrie - unsufletortodox


În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea celui dintre sfinti Parintele nostru Pavel, arhiepiscopul Constantinopolului, marturisitorul.

Marele marturisitor Pavel era din Tesalonic fiind notar si scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, si diacon al aceleiasi biserici. Pe acesta ortodocsii crestini, dupa moartea lui Alexandru, l-au pus patriarh al Constantinopolului. Împaratul Constantie fiind arian, când s-a întors de la Antiohia, l-a scos din scaun si a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. Sfântul, mergând la Roma, a aflat pe marele Atanasie fiind si el scos din scaunul sau de acelasi Constantie. Deci cu cartile împaratului Constans si a lui Iuliu Papa, si-au luat amândoi scaunele, dar dupa sfaturile arienilor au fost scosi din nou de Constantie.

Atunci a scris Constans fratelui sau Constantie ca de nu vor fi repusi în scaun, va veni cu putere asupra lui. Deci si-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul putin timp, caci dupa moartea lui Constans a fost izgonit la Cucuzon în Armenia. Si fiind închis unde era locasul de faceau slujba, l-au sugrumat arienii cu omoforul sau, si asa si-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea pulberei ce a cazut cu dumnezeiasca iubire de oameni, pe timpul lui Leon cel Mare.

În anul al optsprezecelea al împaratiei lui Leon cel Mare, care se numea si Marcel, în sase zile ale lunii lui noiembrie, în ceasul de amiaza, tot cerul s-a acoperit de nori. Iar obisnuita întunecare a norilor prefacându-se în roseata, se parea ca are sa arda toata lumea. Atâta a înspaimântat pe toti oamenii, încât numai privind cerul, toti socoteau ca, de va cadea ploaie din acest fel de nori înrositi, negresit ploaia aceea va fi foc si para, care are sa arda ca ploaia de foc care a cazut si a ars Sodoma. Asadar pentru asteptarea aceasta cu îndoiala, toti crestinii nazuiau la sfintele biserici si se rugau lui Dumnezeu cu rugaciune si cu plângere. Deci iubitorul de oameni Dumnezeu, amestecând pedeapsa cu bunatatea Sa, a poruncit norilor si au plouat o ploaie neobisnuita si straina, care pricinuia frica între cei pacatosi. Caci începând ploaie de cu seara, a tinut pâna la miezul noptii.

Iar ploaia ce cadea era o pulbere neagra, si ardea foarte, asemenea cu cenusa din cuptorul cel cu foc. Si atât de multa a cazut, încât s-a aflat pe deasupra pamântului si peste caramizile caselor mai groasa de o palma barbateasca. Si a ars si a pârjolit toate ierburile pamântului si sadurile si copacii. Era înca si foarte greu de spalat. Însemnând cu aceasta atât mânia lui Dumnezeu, cât si pacatul cel greu de spalat. Caci dupa aceasta, au cazut multe si cumplite ploi în multe zile, si abia au putut spala pulberea aceea. Aceasta a fost pilda. Ca, adica, pacatul se afla în noi ca o pulbere înfocata si neagra ce manânca ca focul sadurile bunatatilor. Pentru aceasta avem trebuinta, ca de ploaie, de multe lacrimi izbucnite de jos, din adâncul inimii, cu suspin si amaraciunea sufletului, ca sa spalam prin aceasta cenusa cea arzatoare a rautatii, si sa adapam pamântul cel bun al mintii noastre si sa-l facem roditor de fapte bune. Si asa sa scapam de chinul gheenei, care arde sufletele si trupurile noastre, si sa dobândim împaratia cerurilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Luca.

Acest fericit Luca era din cetatea Tavromeniei, ce se afla în ostrovul Siciliei. Si când era de optsprezece ani, cu sârguinta mergea des pe la sfintele biserici. Si nu numai asculta dumnezeiestile cuvinte cu trezvire, ci si le împlinea. Dar fiindca parintii lui au voit sa-l casatoreasca, el a fugit noaptea si s-a dus la un loc neumblat, unde petrecea împreuna cu fiarele. Si staruind acolo patruzeci de zile întru postire, s-a învrednicit de dumnezeiasca cercetare prin înger. Deci mergând la o mânastire, s-a îmbracat cu îngereasca schima a monahilor; si de atunci si în urma, ducea viata mai aspra. Pentru ca timp de optsprezece luni tot a treia zi si a patra zi mânca numai pâine si bea numai apa, fara sa dea odihna trupului.

Si de acolo iesind, s-a dus împreuna cu un monah la muntele Etna si acolo avea hrana buruienile muntelui. Dormea putin, avea numai o haina si fara încaltaminte, punându-si hotar si canon sa nu iasa din chilia sa daca nu citise mai întâi toata psaltirea. Apoi citea ceasul al treilea, si dupa acestea îsi lua lucrul sau si lucra pâna la al saselea ceas; si abia dupa ceasul al saselea se îngrijea de hrana putina ce mânca. Asemenea si pentru cealalta slujba. Drept aceea întru acestea nevoindu-se, s-a învrednicit fericitul sa ia prea mare har de la Dumnezeu, si sa dezlege cuvintele cele neîntelese ale dumnezeiestilor Scripturi; încât unii, nedumerindu-se, ziceau despre el: „De unde stie acesta carte neînvatând?” Dupa acestea s-a dus la un alt loc, povatuit de dumnezeiasca descoperire. Si acolo adunând doisprezece ucenici, le purta de grija. Dupa aceea mergând la Vizantia, si dupa ce a înconjurat pe la chiliile monahilor, si a descoperit parintilor de acolo cugetarile sale, s-a întors si s-a dus la Corintul Peloponesului. Acolo, locuind într-un sat ca la sapte luni, a adormit în pace.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Pavel, cel ce se facuse nebun pentru Hristos, care cu pace s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.