Septembrie 3


3 Septembrie


 

3-septembrie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului SfinŢitului Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei.

Sfăntul Antim era episcop al orasului Nicomidia (în Bitinia – Asia Mică) atunci când, din porunca împăratului DiocleŢian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douăzeci de mii de crestini (mucenici prăznuiŢi în 28 decembrie). El s-a aflat în fruntea credinciosilor săi în această încercare si i-a încurajat a-si pună în Dumnezeu toată încrederea si nădejdea. Atunci, prin harul si providenŢa lui Dumnezeu, sfântul Antim si alŢi câŢiva crestini, au scapat de moarte si s-au ascuns în munŢii din împrejurimi.

Dar după câŢiva ani ei au fost prinsi si sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de faŢă toate uneltele cele pentru chinuire. Si, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneala si nesilit de nimeni pe Hristos. Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi si l-au bătut cu toiege; l-au încălŢat cu încălŢăminte de aramă arsă în foc, si apoi i-au tăiat capul. Dar, minunea lui Dumnezeu, si după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.

Tot în această zi, pomenirea sfintei Febe, diaconiŢa la Cenchreae lângă Corint.

Această sfântă a fost diaconiŢă a Bisericii si următoare sfântului apostol Pavel, care o pomeneste în epistola către Romani 16, 1-2.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teoctist, împreună-ajunător cu marele Eftimie.

Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik. La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie). Dragostea unuia faŢă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet. Cei doi se asemănau foarte mult în virtuŢi si sfinŢenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinŢe. În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în desert pentru a se ruga în pustietate si se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuŢi împreună, SfinŢii Eftimie si Teoctist s-au retras în desert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o pesteră mare care a devenit mai târziu biserică. Ei au decis să rămână acolo, fiind convinsi că aceea era voia Domnului. Petrecând izolaŢi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute. EL dorea ca si ceilalŢi să se bucure de înŢelepciunea si sfinŢenia lor. Astfel, într-o zi niste păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi si au alergat de au spus si altora din sat despre ei. Nu peste mult timp, ei au fost vizitaŢi de mulŢi oameni ba chiar si de călugări care veneau din alte mănăstiri si doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulŢi călugări, sfinŢii au fost nevoiŢi să ridice o lavră deasupra bisericii din pesteră. Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în pesteră. ÎnŢeleptul Teoctist a primit pe toŢi cei care veneau la el, spovedindu-i si vindecându-le neputinŢele sufletesti si trupesti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit si Eftimie a fost cel care, desi împlinise si el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat si l-a îngrijit. Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la înmormântarea sa a slujit Patriarhul Anastasie al Ierusalimului. Sf. Teoctist al Palestinei este altul decât Sf. Teoctist al Siciliei (prăznuit în 4 ianuarie).

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zinon, care s-a săvârsit, fiind lovit cu pietre si decapitat.

Sf. Zinon a suferit împreună cu mucenicul Antim episcopul în vremea împăraŢilor DiocleŢian (284-305) si Maximian (305-311), care îi persecutau pe crestini. După un incendiu la curtea imperială din Nicomidia, persecuŢia crestinilor s-a înteŢit, acestia fiind acuzaŢi că au pus foc cu deadinsul. Numai în Nicomiodia de Ziua Nasterii Domnului au fost arsi de vii într-o biserică 20.000 de crestini. Această monstruoasă inumanitate nu i-a speriat pe crestini, care au continuat să-si mărturisească credinŢa cu tărie, îndurând mucenicie pentru Hristos.

CâŢiva ani mai târziu, soldatul Zinon l-a denunŢat pe împăratul Maximian pentru persecuŢiile nedrepte ale crestinilor, drept care a fost lovit cu pietre si decapitat.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Vasilisa din Nicomidia.

Fiind domnitor în Nicomidia Alexandru, care prigonea pe crestini, a fost adusă înaintea lui si sfânta.

Domnitorul, văzând neînduplecarea ei, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea mulŢumea lui Dumnezeu; atunci a poruncit să o dezbrace de îmbrăcăminte si să o bata cu toiege. Iar ea mai mult mulŢumea lui Dumnezeu. Si atâta au bătut-o peste tot trupul, încât era o rană peste tot. Apoi a fost supusă la nenumarate chinuri, dar ea striga: „Multumescu-łi Doamne, Dumnezeul meu”. Văzând domnitorul că ea socoteste chinurile ca niste jucarii, a poruncit să fie încins un cuptor si să fie aruncată în el. Sfânta si-a facut semnul crucii si a intrat în mijlocul văpăii si stând multe ceasuri, a fost păzită nevătămată, asa cum a rămas nevătămată si din alte chinuri. Acestea toate văzându-le domnitorul se minuna si, umilindu-se cu sufletul în ce chip sunt judecăŢile lui Dumnezeu, a căzut la picioarele sfintei zicând: „Miluieste-mă roaba lui Dumnezeu, cerescul împărat, si mă iartă de câte rele am arătat faŢă de tine, si mă fă si pe mine ostas împăratului tău, de vreme ce, precum zici, primeste si pe cei păcătosi”.

Atunci sfânta, mulŢumind Atotputernicului Dumnezeu, învăŢă pe domnitor si ducându-l în biserică la Antonie episcopul, l-a botezat. După ce a fost botezat, domnitorul a zis către sfânta: „Roaba lui Dumnezeu, roagă-te pentru mine să fiu iertat pentru cele ce Ţi-am făcut Ţie, si să săvârsesc cu bună săvârsire vremea vieŢii mele”. Sfânta făcând ruga, iar Alexandru dând mărire si mulŢumită lui Dumnezeu, numaidecât si-a dat sufletul către Domnul. Sfânta, îngropându-i trupul, a iesit împreună cu episcopul din cetate afară ca la trei mile si, aflând o piatră, a stat pe ea si, rugându-se, a izvorât apa si a băut si a mulŢumit lui Dumnezeu; si mergând încă puŢin zise: „Doamne, primeste duhul meu cu pace”. Acestea zicând si, îngenunchind la pământ, s-a dus către Domnul cu bucurie, veselindu-se si mulŢumind lui Dumnezeu. Deci episcopul Antonie a a îngropat-o, făcându-i mormântul lângă piatra din care izvorâse apa la rugăciunea sfintei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aristion, episcopul Alexandriei din Cilicia, care prin foc s-a săvârsit.

Sf. Aristion a fost episcopul Alexandriei Inferioare, în Cilicia (Asia Mică). Acesta sa născut în orăselul Aribazo, eparhia Apamea din Siria, la începutul celui de-al doilea secol, din părinŢi păgâni, trăindu-si primii ani de viaŢă în idolatrie.

Nu stim ce educaŢie primară a primit Sf. Aristion sau unde a studiat mai departe, dar stim că nimic nu i-a satisfăcut căutarea pentru adevăr. Mucenicul Antonie, pe atunci un băieŢel de zece ani, i-a arătat calea spre adevăr, învăŢându-l adevărata credinŢă astfel încât Aristion a crescut duhovniceste.

Riscându-si viaŢa, într-o perioadă în care persecuŢia era în floare, Antonie nu era doar un simplu membru al bisericii locale ci un propovăduitor al credinŢei lui Hristos. Lucrarea sa pentru Aristion a fost binecuvântată pentru că si acesta se ruga pentru tânărul său prieten, amintindu-si de strădania si curajul acestuia de a înfrunta pericolul pentru credinŢa adevărată. Nu numai că Antonie a devenit mucenic al lui Hristos la vârsta de 20 de ani dar a mai călăuzit un suflet pe calea mântuirii, pe Sf. Aristion.

CâŢiva ani mai târziu, Sf. Aristion a fost sfinŢit episcop de Isso în Cilicia, fiind un bun păstor pentru turma sa.

Într-o zi, conducătorul Alexandriei l-a arestat pe Aristion pe motiv că era crestin. Fiind supus unui proces public, sfântul episcop nu s-a pierdut cu firea. Pacea sa l-a făcut pe egumenul roman să înŢeleagă că nu-i va fi usor să trateze cu acest om. La început a vrut să-l depărteze de Hristos prin vorbe măgulitoare si promisiuni. Văzând că nu au nici un efect, acesta a trecut la ameninŢări cu tortura. Dar Sf. Aristion stătea în faŢa egumenului si a consilierilor săi rugându-se cu milă si cu dragoste pentru sufletele lor. Chiar si întemniŢat, prizonierul era mai puternic decât captivii săi, refuzând închinarea la idoli.

Înaintea unei mulŢimi de idolatri, sfântul a vorbit despre Dumnezeu si Sfânta Treime, prin care toate s-au făcut, despre întruparea ca om a Mântuitorului Hristos din dorinŢa lui Dumnezeu de a ne salva sufletele, despre cum Hristos aduce salvarea omului păcătos, dându-i sansa de a se mântui. „Ce goale sunt aceste statui fără de suflet si ce neajutorat pare eparhul vostru în hainele lui scumpe!, spuse episcopul.”

Cei care l-au auzit vorbind pe sfânt au fost impresionaŢi de curajul său. Aristion i-a invitat să creadă în adevărul pe care el îl descoperea lor. Oamenii au înŢeles că acela era un om deosebit, un sfânt si au dorit să asculte cuvântul său.

Eparhul roman n-a putut să-l îngenuncheze pe Aristion decât prin violenŢă, condamnându-l la moarte. El a ordonat soldaŢilor săi să aprindă un cuptor mare si să-l arunce pe sfânt în flăcări. Sfântul a rămas curajos până la sfârsit. PuŢinii crestini prezenŢi la execuŢie s-au abŢinut să nu plângă. Ei se rugau în soaptă pentru sfânt, fiind foarte tristi că părintele lor îi părăsea. Ei stiau totusi că păstorul lor sufletesc nu va înceta să se roage pentru ei, mai ales acum că se duce la Hristos. Până la ultima suflare sfântul a înălŢat imnuri de laudă lui Dumnezeu.

Eparhul nu stia ce greseală mare săvârseste. El n-a înŢeles că moartea nu înseamnă sfârsitul nici pentru om nici pentru adevăr. Nimic nu-l putea despărŢi pe Sf. Aristion de Fântâna VieŢii, Domnul pregătindu-i cununa izbăvirii.

După stingerea focului, fiii duhovnicesti ai sfântului au luat din cuptor cât de multe oase au putut si cu evlavie au îngropat sfintele moaste într-un loc străin, nedescoperit nici până în zilele noastre.

În anul 2003, în Grecia John G. Thalassinos a publicat o biografie mai amănunŢită a sfântului, sub titlul: SFÂNTUL SFINłIT MUCENIC ARISTION (Atena, 2003), care conŢine slujba si acatistul sfântului întocmite de Ieromonahul imnograf Atanasie de la Mănăstirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care fiind aruncat în groapa de var, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Mucenic Arhontiul, care cu foamea fiind chinuit, s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinŢi împăratul Constantin cel Nou (cel Tânăr), care se săvârseste în Biserica SfinŢilor Apostoli din Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Polidor, care a mărturisit în Efesul cel nou la anul 1794 si prin sugrumare s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri