Septembrie 2


2 Septembrie


 

2-septembrie - unsufletortodox


În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).

Acest sfânt a trait în a doua jumătate a secolului al III-lea si era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). PărinŢii săi erau crestini, si fiind prinsi pentru credinŢă în Hristos si băgaŢi în temniŢa, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare.

Murind părinŢii lui în temniŢă, fericitul acesta a fost luat de o femeie crestină, anume Ammia, care l-a crescut. Si deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând „mama”, ea i-a pus numele Mamant.

Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este crestin, l-au prins si l-au bătut cu toiege, si spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o pesteră, si se hranea cu lapte de ciută. Si iarăsi prinzându-l, l-au supus la si mai grele chinuri si, spintecându-i-se pântecele cu suliŢe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor si DrepŢilor Eleazar si Fineas, fiul sau, preoŢi ai Vechiului Legământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinŢilor 3628 de mucenici din Nicomidia.

SfinŢii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub împăraŢii Diocletian (284-305) si Maximian (284-305). Acestia erau crestini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinŢa crestină odată cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).

Luându-si femeile si copiii cu ei, acestia au venit în Nicomidia si prezentat pe ei însisi de bună voie în faŢă chinuitorilor spunând simplu : „Noi suntem crestini”. La inceput Diocletian a încercat să-i convingă să renunŢe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări.

MulŢi ani după aceea, moastele sfinŢilor mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate si pline de har.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinŢi părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).

Acest între sfinŢi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăŢiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu si Mauriciu. Se năcuse în Constantinopol, si fusese lucrător de aur, om evlavios si iubitor de săraci si de straini, si temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: „Nu-Ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare”. Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul si arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului LaurenŢiu în amiaza zilei. Si a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l stia nimeni de unde era venit; si acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Si iată acolo se vedea multime mare de sfinŢi si glas amestecat de cântare minunată, si toŢi erau îmbrăcaŢi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărŢitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la ses si avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: „Doamne miluieste până când se va deserta această pungă”. Si numaidecât punga ramase desartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricosător, îi zise: „Dumnezeu să te ierte, frate”.

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricosătoare: marea se suia până la cer, si un cuptor de foc înfricosător si mulŢime de îngeri care ziceau asa: „Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti si una si alta”. Si acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, desi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinŢă desăvârsită si cu viaŢă cinstită prin toată fapta bună până la sfârsit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), si făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa si cu semnul crucii, a adus marea la liniste. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, si luând împărtăsanie de la sfântul, care zicea: „Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din nastere orb”, l-a sărutat si s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două cosniŢe; una desartă si alta plină de ghioci, si îi zise: „Stai la locul ce se numeste Boul si numără morŢii câŢi trec, desertând ghiocii în cosniŢa cea desartă. Si făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au iesit afară trei sute douăzeci si trei de suflete, si a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puŢintel. Si făcând aceasta sapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă sase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost si mâncare si băutura, sau puŢintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani si jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, si se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, si năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: „Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui”. Si făcând asa n-a gresit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia si femei sterpe au născut, si multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, si mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat si sfântul pe el, văzând toŢi si mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului SfinŢilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl si pe Fiul si pe Sfântul Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârsit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârsit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârsit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârsit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârsit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârsit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârsit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârsit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârsit; si a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârsit.

Tot în această zi, pomenirea SfinŢilor Mucenici Aitala si Amun.

Acesti sfinŢi au fost pârâŢi către Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i să-si spună neamul si vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt crestini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli si ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie si-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Anunțuri